Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu
Articolul 105. Publicaţiile persoanei juridice
Yüklə 9,86 Mb.
|
Articolul 105. Publicaţiile persoanei juridiceIn cazul in care legea sau actele de constituire prevăd publicarea informaţiei persoanei juridice, informaţia se publica in "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". Actele de constituire pot prevedea publicarea informaţiei despre persoana juridica si in alte mijloace de informare in masa. Persoanele juridice întră într-un şir de raporturi juridice cu caracter patrimonial, dobândind drepturi şi asumându-şi obligaţii. Ele au o influenţă decisivă în activitatea socială, economică, culturală şi politică a statutului, contribuie la acumularea valorilor materiale făcând statutul mai bogat. Totodată persoanele juridice sunt în atenţia statutului datorită faptului că ele în anumite circumstanţe prezintă un pericol major pentru investitori şi pentru creditori. Modificările patrimoniului, a actelor de constituire reorganizarea şi lichidarea persoanelor juridice trebuie să fie cunoscute de publicul larg şi să fie aduse la cunoştinţa organului de stat care le-a înregistrat. Din acest considerent dispoziţiile legale pun în sarcina persoanelor juridice obligaţia de face public anumite acţiuni. Astfel, potrivit dispoziţiilor codului civil persoana juridică este obligată să publice în MO următoarele date: - modificarea denumirii (art.66 alin.(7); - modificarea sediului (art.67 alin.(5); - despre adoptarea hotărârii cu privire la reorganizare (art.72); - despre dizolvarea şi începerea procedurii de lichidare (art.92), dispozitivul hotărârilor şi încheierilor adoptate de instanţa de judecată în procesele de insolvabilitate art.19 din Legea insolvabilităţii nr.632/2001. Considerăm de a fi publicat în mod obligatoriu şi modificarea capitalului social al socităţilor comerciale. În special reducerea care poate duce la păgubirea creditorilor. În Monitorul Oficial trebuie să fie publicată numai atunci când legea obligă să fie făcută o asemenea publicaţie. Nu considerăm că dacă persoana juridică doreşte să facă alte publicaţii ar fi obligată de a publica în Monitorul Oficial. Ca exemplu ar servi publicaţiile societăţilor pe acţiuni de tip de deschis privind dezvăluirea informaţiei (vezi art.91 din Legea nr.1134/1997, art.54-58 din Legea nr.199/1998), avizul privind convocarea adunărilor generale (vezi art.53 din Legea nr.1134/1997), pierderile de acte, alte anunţuri care consideră necesar.
S e c t i u n e a a 2-a SOCIETATILE COMERCIALE § 1. Dispozitii comune Articolul 106. Dispoziţii generale cu privire la societăţile comerciale
1.Literatura juridică defineşte societatea comercială ca o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate şi beneficiind de personalitate juridică, în care asociaţii se înţeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor activităţi comerciale (lucrative) în scopul realizării şi împărţirii beneficiilor rezultate. Din această definiţie se desprind trei elemente specifice ale contractului de societate comerciale: Fondatorii se obligă: a) să verse în capitalul social anumite valori patrimoniale b) să desfăşoare în comun activitatea de întreprinzător în scopul; c) realizării şi împărţirii de beneficii. Prin termenul de fondator sunt desemnaţi toate persoanele fizice şi furidice care au participat la constituirea societăţii, au semnat actul de constituire şi se obligă să verse aportul subscris. Ulterior înregistrării de stat a societăţii, fondatorii devin asociaţi, acţionari, şi sunt egali în drepturi cu persoanele (asociaţii) care au dobândit în alt mod participaţiuni la capitalul social. Drepturile egale nu se referă la numărul de voturi care-l acordă partea din capital deţinută. Societatea comercială este o persoană juridică care are capital social format din aportul material şi nematerial al fondatorilor. Toate bunurile ce întră în patrimoniul societăţii aparţine acesteia. Bunurile materiale pe care fondatorii le transmit în proprietate, precum şi cele dobândite prin cumpărare, schimb, donaţie, sau prin fabricare aparţin societăţii cu drept de proprietate. Însă societatea poate avea în patrimoniu şi bunuri nemateriale (incorporale) care sunt de fapt drepturile drepturi de creanţă, dreptul de servitute, de uzufruct, de superficiu, drepturi de proprietate intelectuală etc. După cum rezultă din dispoziţiile alin.(1) precum şi din definiţia menţionată societatea comercială fiind recunoscută ca o grupare de persoane, care doreşte să activeze în comun, cu un anumit scop în aşa fel încât să apară în raportule juridice ca unul singur i se atribuie statutul de persoană juridică. Deci esenţial pentru o societate este că din ea fac parte mai multe persoane, care semnează actul de constituire, varsă aporturile la care sau obligat şi întreprind toate măsurile legale pentru a activa ca o persoană juridică în atingerea scopului propus. Cu titlu de excepţie societatea comercială poate fi constituită şi de o singură persoană, care deşi nu este o colectivitate, legea îi permite să se constituie şi să acţioneze ca o persoană juridică. Poate fi constituită de o singură persoană fizică şi juridică o societate cu răspundere limitată (art.145 alin.(2) şi o societate pe acţiuni (art.156 alin.(2). 2.Formele de societăţi comerciale sunt indicate de legiuitor în mod exaustiv: Nu se poate constitui o altă formă de societate care îmbină particularităţi ale celor indicate, cum ar fi o societate în comandită pe acţiuni, sau o societate cu răspundere suplimentară. 3. Prin textul alin.(3) legiuitorul precizează capacitatea societăţii comerciale, arătând că ea, ca persoană juridică, are dreptul nu numai de constitui filiale, reprezentanţe, de a face parte din uniuni de persoane juridice, dar pot constitui şi pot participa la constituirea altor societăţi comerciale, transmiţându-le acestora o parte din bunurile sale. Bursa de valori, care este constituită în forma societăţii pe acţiuni de tip închis, nu poate constitui societăţi comerciale, ci poate constitui numai organizaţii necomerciale. Bursa de valori nu este în drept să distribuie între membrii săi venitul din activitatea sa, iar în legătură cu aceasta este declarată ca organizaţie necomercială (vezi art.44 alin.(6) şi (7) din Legea nr.199/1998. 4. Aportul la capitalul social al societăţii comerciale constă din aport în numerar (în bani) şi aport în natură (nebănesc). Indiferent de forma aportului el va fi evaluat şi exprimat în monedă naţională. Aportul în numerar se poate face în monedă naţională sau străină. Persoanele fizice şi juridice din Republica Moldova pot face aportul numai în monedă naţională. Această cerinţe este stabilită în art. 3 şi 4 din Legea nr.1232/1992 cu privire la bani. Aportul în monedă străină poate să-l facă investitorii străini, care potrivit Legii nr.998/1992 privind investiţiile străine pot fi cetăţenii străini, apatrizii, precum şi cetăţenii Republicii Moldova care au domiciliul peste hotare, persoanele juridice de naţionalitate străină şi statele străine. Vărsarea aportului în numerar se face cu respectarea dispoziţiilor art.113 alin.(3), art.14 din Legea instituţiilor financiare nr.550/1995 etc. Aportul în natură poate consta din bunuri materiale (edificii, terenuri, utilaje, tehnică etc.) şi bunuri imateriale (drepturi de folosinţă cu bunurile materiale, drepturi de autor, dreptul la denumire, drepturi la marca de producţie, drepturi la inveţii, drepturi la desene şi modele industriale etc.) Aporturile în natură se fac cu respectarea dispoziţiilor art.114 din Codul civil. Articolul 107. Constituirea societăţii comerciale
Actul de constituire a societăţii comerciale se elaborează în formă scrisă şi se autentifică notarial. Nerespectarea acestei cerinţe se sancţionează cu nulitatea actului de constituire şi chiar a înseşi societăţii (vezi art.110 alin.(2) lit.a). Legiuitorul impune autentificarea notarială în scop de protecţie a semnatorilor actului de constituire, precum şi potenţialilor contractanţi ai persoanei juridice. Este important că o persoană care se angajează să răspundă nelimitat pentru obligaţiile societăţii care se constituie, sau în cazul când aceasta se obligă să transmită ca aport un bun imobil fie în proprietate sau în folosinţă. Cultura juridică a majorităţii populaţiei în Moldova lasă de dorit şi de aceia apariţia fondatorilor în faţa unui notar este strict necesară. În acest sens art.50 din Legea nr.1453/2002 cu privire la notariat obligă notarul să explice părţilor sensul şi importanţa proiectului actului juridic supus autentificării, să verifice conformitatea conţinutului lui cu intenţiile reale ale părţilor şi dacă nu este în contradicţie cu legislaţia. De asemenea notarul verifică legalitatea actelor care servesc temei pentru autentificarea actului de constituire. Deci autentificarea notarială este impusă nu în scop de a îngreuia procesul de constituire a societăţilor comerciale, ci pentru a asigura securitatea circuitul civil şi viabilitatea societăţii care se constituie. Conţinutul actului constitutiv este stabilit prin art.108. Condiţiile de valabilitate a acestuia sunt cele necesare oricărui act juridic, capacitatea (art.19), consimţământul (199), obiectul (art.206) şi cauza (art.207). Actul de constituire a societăţii comerciale trebuie să prevadă mărimea, forma şi termenul de vărsare a aportului la capitalul social a fiecărui fondator. Aportul la capitalul social trebuie să fie transmis de asociaţi integral nu mai târziu de 6 luni de la data constituirii. Articolul 108. Actul de constituire al societăţii comerciale
1. Actul de constituire a societăţilor comerciale pe persoane (societatea în nume colectiv şi societate în comandită) are forma de contract bi- sau multilateral, deoarece, potrivit art.121 şi 136, în calitate de semnatare ai acestuia pot fi cel puţin două persoane. În societatea cu răspundere limitată şi cea pe acţiuni, în dependenţă de numărul de fondatori actul de constituire va fi un act unilateral (declaraţie) sau un contract. Legea cu privire la societăţile pe acţiuni nr.1134/1997 stabileşte pentru societăţile pe acţiuni şi un al doilea act de constituire – statutul. Deşi Legea nr.1134/1997 nu stipulează cine semnează actul şi dacă acesta trebuie să fie autentificat notarial, considerăm că acesta trebuie să fie semnat de toţi fondatorii societăţii pe acţiuni şi să fie autentificat notarial. Existenţa a două acte constitutive pune problema concurenţei dintre ele, adică care din cele două are o valoare juridică mai mare. Potrivit art.32 din Legea nr.1134/1997 contractul de societate are prioritate faţă de statut numai până la înregistrarea societăţii. După înregistrarea societăţii efectul contractului de constituire încetează. Dacă fondatorii nu şi-au îndeplinit obligaţiile stipulate în contract atunci contractul va fi valabil până la executarea integrală a acestor obligaţii. Actele normative stabileşte că şi societatea cu răspundere limitată trebuie să aibă statut (vezi pct.8 din Regulamentul societăţilor economice). Alin.(1) stabileşte clauzele care trebuie incluse în conţinutul actului de constituire a societăţii comerciale. În dependenţă de forma societăţii comerciale, actul de constituire trebuie suplimentat cu dispoziţiile art.122, 137, 146,157 din Codul civil, precum şi cu alte clauze care le doresc fondatorii însă cu condiţia că acestea să nu contravină dispoziilor actelor normative. Clauzele indicate sunt dispoziţii imperative şi neindicarea lor în actele de constituire poate servi ca temei de respingere a cererii de înregistrare a societăţilor comerciale. Actul de constituire trebuie întocmit în limba română, semnat de toate persoanele care participă la fondare şi potrivit art.107 se autentifică notarial. Articolul 109. Înregistrarea de stat a societăţii comerciale
Înregistrarea societăţii comerciale se face de către registratorii Camerei Înregistrării de Stat a Departamentului Tehnologii Informaţionale în modul stabilit de Legea nr.1265/2001 cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor. Spre deosebire de alte state unde înregistrarea societăţilor comerciale se face prin act judecătoresc în Moldova înregistrarea de stat se face prin act administrativ. Persoanele care au semnat şi autentificat actul de constituire a societăţii comerciale trebuie să împuternicească, fie prin înseşi actul constitutiv, fie prin procesul verbal al adunării de constituire persoana care va înregistra societatea comercială. Aceasta va îndeplini toate alte formalităţi necesare constituirii şi va prezenta Camerei Înregistrării de Stat următoarele acte:
În cazul în care înregistrării de stat este supusă o societate comercială care va desfăşura activităţi financiare, activitatea de asigurare, vor fonda fonduri nestatale de pensii, persoanele împuternicite vor prezenta avizul Băncii Naţionale sau după caz avizul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor şi Fondurilor Nestatale de Pensii de pe lână Ministerul Finanţelor. De asemenea dacă se înregistrează o societate comercială în capitalul social al căreia statul are o cotă parte este necesar avizul organului de stat care exercită dreptul de proprietar în numele statului. Dreptul de proprietar în numele statului îl exercită Guvernul, fiind împuternicit pentru aceasta de Parlament (vezi art.12 din Legea nr.64/1990 cu privire la Guvern). Guvernul la rândul său a delegat împuternicirile sale autorităţilor de administrare publică centrală. Deşi nu se menţionează expres în Lege, dar dacă o parte socială sau anumite acţiuni din capitalul social este deţinut de unităţile administrativ teritoriale, în acest caz considerăm că este necesar şi avizul organului competent. În sprijinul acestei afirmaţii aducem art.12 alin.(29 lit. r) potrivit căruia înfiinţarea agenţilor economici de interes local, precum şi participarea unităţii administrativ teritoriale cu cotă parte în capitalul social al societăţilor comerciale o decide consiliul local. Actele menţionate anterior se depun la oficiul teritorial din raza căreia îşi va avea sediul societatea care se cere să fie înregistrată. Camera are oficii teritoriale în centrele judeţene şi în m. Chişinău. Deşi Legea nu stipulează dar camera înregistrării de stat obligă ca toate societăţile comerciale care sunt fondate cu participarea investitorului străin să fie înregistrate în oficiul din Chişinău. Registratorul care a primit actele verifică legalitatea actelor şi în termen de 15 zile va adopta o decizie prin care fie va ordona înregistrarea societăţii fie o va refuza. Refuzul înregistrării trebuie să fie făcut pentru motivele indicate în art.16 din Legea nr.1265/2000. Dacă s-a decis înregistrarea societăţii comerciale, datele despre aceasta se includ în Registrul de stat al întreprinderilor, iar persoanei împuternicite i se eliberează certificatul de înregistrare. În legătură cu înregistrarea în Registrul se înscriu următoarele date: denumirea completă şi prescurtată a societăţii; sediul ; obiectul principal de activitate; termenul pentru care a fost constituită; mărimea capitalului social; partea din capitalul social a fiecărui fondator; datele de identitate a fiecărui fondator şi a administratorului (managerului) societăţii; data şi numărul de înregistrare; numele registratorului; în registru se înscriu şi alte date prevăzute de alte legi speciale sau date pe care le solicită fondatorii. Toate aceste date sunt preluate din actele de constituire, cu excepţia celor care registratorul le înscrie din proprie iniţiativă. Ca efect al înregistrării de stat societatea dobândeşte personalitate juridică şi poate încheia în nume propriu acte juridice. Toată informaţia scrisă în registru se consideră a fi veridică. Dacă societatea doreşte să modifice unele date care au fost înscrise în registru ea are dreptul să o facă, dar numai prin intermediul organului suprem de decizie care poate să modifice actul de constituire, a cărui hotărâre făcută în forma stabilită se prezintă din nou organului de înregistrare. Alin. (2) din articolul comentat stabileşte o regulă potrivit căreia dacă societatea comercială nu a dobândit personalitate juridică, adică nu a fost înregistrată timp de 3 luni, iar în cazul în care actul de constituire prevede un termen mai mare, în timpul indicat acolo, de la data când actul de constituire a fost autentificat ei pot să refuze de a vărsa aporturile la care s-au obligat şi pot cere înapoi totul ce au transmis pe contul provizoriu. Articolul 110. Nulitatea societăţii comerciale
publicaţiile societăţii in termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. O societate comercială poate dispare dacă este declarată nulă prin hotărârea instanţei de judecată. Prezentul articol vine să confirme că societatea comercială este un contract şi dacă, ea nu trebuia, dar totuşi a fost înregistrată cu actul constitutiv care conţine dispoziţiile menţionate la alin.(2), poate fi anulată de instanţă la cererea persoanelor interesate. Nulitatea societăţii comerciale diferă de nulitatea altor acte juridice care se declară potrivit art.216-232 Cod civil. Declararea nulităţii poate fi făcută în proces de contencios administrativ sau în proces civil. În proces civil se va cere nulitatea actelor de constituire pentru cauzele indicate la alin.(2) lit.b)-e), iar în contencios administrativ se va cere anularea actului de înregistrare efectuat de Camera Înregistrării de Stat pentru cauza indicată la alin.(2) lit. a). Alin. (2) stabileşte exaustiv cazurile în care o societate comercială poate fi declarată nulă. Aceste cazuri de excepţie sunt incluse şi în unele reglementări internaţionale. Astfel ele sunt obiectul reglementării Primei Directive a Consiliului Comunităţii Europene din 9 martie 1968 prin care se recomandă statelor membre de a le include în reglementările interne. Nulitatea poate fi declarată numai dacă cauzele nulităţii sunt anterioare apariţiei personalităţii juridice, adică înregistrării de stat a societăţii. În mod normal toate aceste neajunsuri trebuie să fie descoperite de registrator în procesul înregistrare dacă acesta îşi îndeplineşte funcţiile în modul corespunzător. Dar, dacă totuşi societatea a fost înregistrată cu atare neajunsuri ea se declară nulă la cererea persoanelor interesate. Persoane interesate care pot declara nulitatea sunt asociaţii persoanei juridice precum şi organul de stat care efectuat înregistrarea sau cel care supraveghează respectarea legislaţiei de către autorităţile publice. Instanţa poate declara societatea ca fiind nulă dacă actul de constituire lipseşte sau nu este autentificat notarial. Se consideră că actul constitutiv lipseşte sau nu este autentificat atunci când el fie nu este în dosarul cu documentele de constituire a societăţii comerciale deţinute de Camera Înregistrării de Stat fie exemplarul din acest dosar nu este autentificat. Dar dacă, actul constitutiv totuşi există la administratorul societăţii, la unul din asociaţi cu numărul de înregistrare pus de registrator, şi acest exemplar a fost autentificat notarial societatea nu poate fi declarată nulă. Dacă pe actul de constituire din dosarul Camerei nu este indicat că este în formă autentică, dar la notar există un exemplar al actului constitutiv autentificat la o dată anterioară înregistrării de stat şi conţinutul acestora este identic trebuie de considerat că actul de constituire este în formă autentică. Nulitatea operează şi în cazul în care actul de constituire există, dar potrivit alin.(2) lit.c) în conţinutul lui nu este indicată: - denumirea societăţii comerciale care a fost înregistrată; - dacă nu este indicată mărimea totală a capitalului social, iar potrivit legislaţiei în vigoare societatea de tipul respectiv trebuie să aibă un anumit capital social; - nu este indicată partea din capitalul social care revine fiecărui fondator care a participat la fondare; - nu este indicat obiectul de activitate a societăţii. Obiectul de activitate a societăţii comerciale se consideră ilicit dacă: este interzis de a fi desfăşurat de actele normative; pentru practicarea acestui gen de activitate este pedeapsă penală, sau administrativă; activitatea este permisă numai întreprinderilor de stat, iar societatea comercială are capitalul deţinut şi de persoane private; societatea care desfăşoară această activitate trebuie să obţină autorizarea organului de stat până la înregistrare (instituţiile financiare, companiile de asigurare). Obiectul de activitate se consideră că este contrar ordinii publice, atunci când el nu este interzis expres de normele juridice, însă activitatea respectivă atentează la ordinea publică. Instanţa poate declara nulitatea, dacă în actul de constituire este prevăzut capitalul social, dar mărimea indicată acolo este mai mică decât mărimea minimală indicată în actele normative. Sau deşi în actul de constituire a fost indicat capitalul social corect, dar în realitate capitalul social format a fost mai mic decât minimul stabilit de lege. Astfel, legislaţia în vigoare stabileşte un capital social minim de 10 000 lei pentru societăţile pe acţiuni de tip închis şi de 20 000 lei pentru cele de tip deschis, 500 000 lei pentru fondurile de investiţii nemutuale şi pe intervale şi pentru bursele de valori, 1 mln. lei pentru fondurile de investiţii mutuale şi bursele de mărfuri etc. Un ultim motiv de nulitate a societăţii comerciale indicat la alin.(2) lit. e) este dacă nici unul din fondatorii societăţii nu au capacitatea civilă necesară de a participa la fondarea unei societăţi comerciale. Prin termenul de incapabil trebuie de înţeles nu numai persoanele care au fost declarate incapabile prin hotărârea instanţei de judecată (vezi art.24) sau cele care nu au atins vârsta de 7 ani, dar şi persoanele fizice care nu au capacitatea deplină de exerciţiu (art.21, 22,) şi persoanele juridice cărora li se interzice prin lege sau prin propriul act de constituire să participe la constituirea unei societăţii comerciale. Al doilea moment care merită atenţie, că societatea va fi declarată nulă numai dacă toţi fondatorii nu au capacitatea respectivă. Dacă unul din fondatori nu are capacitatea societatea trebuie privită în aşa fel de parcă acesta nici nu ar fi. Numai dacă excluderea acestuia duce la apariţia altor temeiuri de nulitate atunci societatea poate fi anulată, însă din alte temeiuri. Ca exemplu poate fi că nesocotirea asociatului poate să ducă la reducerea capitalului sub minimul stabilit de lege, sau numele acestui asociat era utilizat în denumirea de firmă. Hotărârea instanţei care a rămas definitivă şi executare căreia nu a fost suspendată de instanţa de recurs trebuie să fie publicată timp de 15 zile în ziarul indicat în actul de constituire a societăţii şi în Monitorul Oficial după regulele stabilite la art.91. Articolul 111. Efectele declarării nulităţii societăţii comerciale
Societatea comercială care a fost declarată nulă, se consideră că a fost dizolvată la data la care hotărârea instanţei a rămas definitivă. Hotărârea instanţei este definitivă la data expirării termenului de apel, dacă părţile nu au atacat cu apel sau la data când instanţa a respins cererea de apel. Societatea declarată nulă potrivit art.110 întră în procedura de lichidare şi acesteia i se aplică regulile stabilite la art. 86 alin.(2) – (6) art.89 – 99. Instanţa de judecată are obligaţia să desemneze şi lichidatorul acesteia, dar dacă nu a făcut-o urmează a fi aplicat art.86 alin.(6). Conceptul de nulitate a societăţii comerciale este diferit de nulitatea actelor juridice stabilită de cele stabilite în Titlul III Capitolul III din Codul civil, care fie că are efect retroactiv, fie că încetează numai pentru viitor. Specificul nulităţii societăţii comerciale este influenţat de natura juridică a contractului de constituire a societăţii ca consecinţă a existenţei căruia i-a naştere o persoană juridică. Nulitatea societăţii priveşte mai puţin relaţiile dintre fondatori şi asociaţi. În mare măsură aceasta priveşte încetarea existenţei unei persoane juridice şi ieşirea din raporturile în care aceasta a fost cu terţii. De aceia nulitatea nu afectează actele încheiate de societatea comercială încheiate anterior datei dizolvării, precum nici nu pune capăt existenţei persoanei juridice. Persoana juridică continuă să existe şi după dizolvare în măsura în care aceasta este necesar pentru lichidarea patrimoniului (art.86 alin.(3) iar lichidatorul va finaliza operaţiunile începute de ea, iar în unele cazuri, poate încheia chiar şi acte noi (vezi art.90 (7) şi dispare societatea la data radierii din Registrul de Stat. Instanţa care examinează nulitatea societăţii nu examinează şi starea patrimonială a acesteia. Ea se pronunţă în exclusivitate asupra temeiurilor de nulitate. Dacă după declararea nulităţii lichidatorul stabileşte că activele societăţii nu satisfac cerinţelor creditorilor, adică există temei juridic de insolvabilitate atunci el este obligat să depună o cerere prin care să declare insolvabilitatea şi să iniţieze procedura respectivă potrivit Legii nr.632/2001 cu privire la insolvabilitate. Potrivit alin.(4) asociaţii cu rea credinţă care au contribuit la semnarea actelor de constituire şi la înregistrarea societăţii cu încălcările care au dus la nulitate răspund pentru prejudiciu faţă de asociaţii cu bună credinţă şi faţă de persoanele terţe care au suportat prejudiciu în rezultatul nulităţii. Acesta este şi efectul prevăzut de art.219 alin.(3) potrivit căruia cel prejudiciat poate să pretindă repararea de la cel vinovat.
1.Una din condiţiile esenţiale ale constituirii şi funcţionării societăţii comerciale ca persoană juridică este înzestrarea acesteia cu anumite valori patrimoniale, care permite subiectului de drept să se manifeste în circuitul civil. Reieşind din principiul general al dreptului, potrivit căruia orice persoană dispune de un patrimoniu, societatea comercială i-a naştere cu anumite drepturi şi obligaţii civile. Temelia patrimoniului, în sens îngust, o constituie drepturile cu care o înzestrează fondatorii societăţii, ansamblul cărora formează, la constituire, şi capitalul propriu al acesteia, mai numit şi capital social sau capital nominal. Capitalul social, este expresia valorică a totalităţii aporturilor – în numerar sau în natură – cu care participanţii la o societate comercială contribuie, potrivit art.113 şi 114 la constituirea patrimoniului acesteia, spre a asigura mijloacele materiale necesare desfăşurării activităţii şi realizării scopurilor statutare. Este important de reţinut că capitalul social reprezintă o expresie valorică (bănească) a contribuţiilor asociaţilor societăţii şi nu este un ansamblul de bunuri transmise de aceştia. Chiar dacă obiect al aportului a fost un bun mobil sau imobil, în capitalul social se include valoarea acestuia la momentul transmiterii. Ulterior transmiterii valoarea bunului poate creşte în rezultatul unor îmbunătăţiri aduse, sau poate scădea în rezultatul uzurii fizice sau morale, dar capitalul social nu se va modifica în dependenţă de aceste oscilaţii. Obligaţia societăţii ce rezultă din alin.(1) este de a păstra la activ bani sau bunuri (corporale, incorporale) cu valoare minimă egală cu cea a capitalului social. Însă bunurile care au fost obiectul aportului pot fi înstrăinate de societate, iar locul valorii acestui bun, la activ, va fi ocupat de contravaloarea care a obţinut-o societatea ca echivalent al bunului înstrăinat, adică preţul (în caz de vânzare), obiectul schimbului, partea socială sau acţiunile (în cazul când bunul a fost transmis ca aport la capitalul social al altei societăţi) sau dreptul de creanţă. Deci bunurile care sunt la activul societăţii circulă liber fără a influenţa valoarea capitalului social. 2. Pentru ca capitalul social să fie format, adică ca el se existe în realitate, fiecare asociat trebuie să transmită aportul la care s-a obligat. Angajamentul asociatului de a transmite aportul la formarea capitalului trebuie fixat în actul de constituire şi nu trebuie să fie mai mic decât minimul stabilit de lege. Pentru unele societăţi minimul este stabilit de actele normative. Ca exemplu poate servi societatea pe acţiuni a cărei capital social minim nu poate fi mai mic de 10 000 lei dacă societatea este de tip închis şi mai mic de 20 000 mii lei dacă este de tip deschis. În funcţie de obiectul de activitate al societăţii capitalul social minim este de o sumă mai mare. De exemplu dacă societatea este constituită sub formă de bancă ea nu poate avea un capital mai mic decât 32 mln. lei, fond de investiţii nu mai mic decât 500 000 lei, bursă de mărfuri nu mai mic decât 1 mln. lei etc. Indiferent de natura juridică a aportului fondatorului la capitalul social, fie în natură (bunuri materiale sau imateriale) fie în monedă străină capitalul social trebuie să fie exprimat în monedă naţională, adică în lei. 3. Capitalul social se consideră că a fost vărsat, numai atunci când asociaţii au transmis integral aporturile la care s-au obligat prin actul de constituire. Prin termenul de vărsare se înţelege transmiterea banilor pe contul provizoriu al viitoarei societăţi sau pe contul de decontări a societăţii persoane juridice. Dacă aportul constă din bunuri, bunurile se transmit prin act de predare primire de către asociat sau reprezentantul acestuia către reprezentantul societăţii. Dacă se transmit bunuri care se supun înregistrării (imobile, acţiuni, obligaţiuni, mijloace de transport, mărci comerciale sau de producţie, desene şi modele industriale etc.), bunul se consideră transmis la data înregistrării după societate. Actul de constituire stabileşte termenul în care el trebuie să fie transmise aporturile de către fondatori, însă dispoziţiile respective trebuie să ţină cont de art.113 alin.(3) şi alin.(3) din articolul comentat. Din acestea rezultă că fondatorii sunt obligaţi să transmită o sumă de bani egală cel puţin 40% din aportul subscris de el până la data înregistrării societăţii vărsându-i pe aceştia pe un cont provizoriu. Restul aportului, asociatul trebuie să-l transmită în termenul stabilit de actul de constituire, termen care nu poate să depăşească 6 luni de la data înregistrării. 4. Excepţie de la dispoziţiile alin.(3) se face pentru societatea care se constituie de un singur fondator, acesta având obligaţia să verse integral aportul său, valoarea căruia trebuie să fie egal cu mărimea capitalului social până la data înregistrării de stat a societăţii în constituire. În legătură cu această obligaţie apare o problemă de ordin tehnic la transmiterea bunurilor, altele decât sumele băneşti. Dacă sumele băneşti se transmit pe un cont provizoriu deschis de fondatori pe numele viitoarei societăţi (vezi art.8 din Regulamentul privind deschiderea şi închiderea conturilor la băncile din Republica Moldova aprobat prin Hotărârea Băncii Naţionale nr.415/1999), şi după înregistrarea societăţii acest cont se transformă în cont de decontări al acesteia, apoi bunurile nu pot fi transmise căci societatea comercială ca subiect de drept încă nu există şi deci nu poate să le primească. De aceia am vedea utilă o dispoziţie similară celei din art. 34 din Legea nr.1134/1997 potrivit căreia aporturile nebăneşti se predau prin proces – verbal de către fondatorii societăţii pe acţiuni organului executiv al acesteia în termen de o lună de la data înregistrării de stat a societăţii.
1. Principala obligaţie asumată de fondator prin contractul de societate este cea de transmitere a aportului în capitalul social. Prin acesta el contribuie la formarea bazei materiale a societăţii, permiţând acesteia să se constituie ca subiect de drept, să se manifeste în circuitul civil în sensul realizării de beneficii la o parte din care va putea pretinde. Prin aport se înţelege în mod obişnuit valoarea cu care un asociat contribuie la formarea capitalului social. Asociaţii transmiţând aportul în proprietatea sau folosinţa societăţii comerciale dobândesc ca contra-echivalent al prestaţiei făcute un drept de creanţă, drept care incorporează în sine dreptul de a participa cu drept de vot la adoptarea deciziilor, dreptul de a obţine dividende, şi dreptul la o parte din active în cazul lichidării societăţii. Aceste drepturi sunt de esenţa societăţii comerciale şi asociatul nu poate fi lipsit de ele. Întinderea acestor drepturi depinde de proporţia (participaţiunea) care o deţine asociatul la capitalul social. Participaţiunea la capitalul social deţinută de asociat mai este numit şi parte socială sau cotă parte sau acţiune prin care se reprezintă de fapt dreptul de creanţă. Asociaţii transmiţând aporturile îşi unesc prin aceasta bunurile în scopul de a desfăşura o activitate comună, contribuind prin aceasta la realizarea obiectului statutar. Prin activitatea comună se înţelege colaborarea între asociaţi la adunarea asociaţilor, când aceştia determină strategia de activitate a societăţii, aleg sau desemnează organele de conducere care vor realiza strategia, aprobă sau resping rapoartele de gestiune şi control, decid repartizarea dividendelor sau incorporarea acestora în capitalul social, execută alte acţiuni ce ţin de funcţionarea normală a societăţii. Pentru a putea face proba efectuării aportului de către fondator, între acesta şi societate trebuie să se întocmească un înscris, de exemplu un act de predare primire, un proces verbal, un document bancar prin care se confirmă transferul sau depunerea sumei de bani la contul societăţii, actul de transfer a hârtiilor de valoare, actul de transmitere a imobilului înregistrat la oficiul cadastral etc. În calitate de aport la capitalul social cu răspundere limitată pot fi transmise sume de bani şi bunuri corporale, incorporale mai numite şi aporturi în natură. Dispoziţia alin.(1) stabileşte prezumţia că aportul se prezumă a fi făcut în bani dacă contrariul nu rezultă din conţinutul actului constitutiv semnat de fondatori. Aportul în bani poate fi făcut cât în monedă naţională, atât şi în monedă străină care circulă în Republica Moldova. Aportul făcut în monedă străină trebuie să fie exprimat în moneda naţională, adică în lei moldoveneşti. Aportul în bani poate fi depus la contul provizoriu bancar deschis special în scopul constituirii societăţii în numerar sau prin virament. Legislaţia stabileşte proporţia minimă a aportului bănesc, care urmează a fi transmis în capitalul social a societăţii faţă de aporturile în bunuri materiale şi nemateriale. Din dispoziţia alin.(3) rezultă că cel puţin 40% din capitalul social trebuie să reprezinte sumele băneşti, sume care trebuie să existe deja la momentul înregistrării de stat pe contul provizoriu al acesteia. 2.Eforturile care sunt depuse de asociaţi la înfiinţarea societăţii comerciale ce privesc elaborarea actelor de constituire, a planului de afaceri, îndeplinirea formalităţilor de înregistrare etc. nu pot constitui ca aport la capitalul social. Nu pot fi considerate ca aport la majorarea capitalului social orice alte activităţi depuse de asociaţi în timpul activităţii societăţii comerciale cu excepţiile stabilite de art.114 alin.(4). 3. Alin.(3) stabileşte o triplă condiţie pentru constituirea societăţii comerciale. Că cel puţin 40% din capitalul social să fie transmise până la înregistrarea de stat, cel puţin 40% din capitalul social să fie în numerar şi că fiecare asociat este obligat să verse 40 % din aportul subscris. 4. Persoana care a transmis aportul în capitalul social nu poate pretinde pentru valoarea aceasta dobânzi de la societatea sau de la alţi fondatori. Excepţie de la această regulă poate să fie şi dispoziţia din art.44 alin.(11) care prevede că pentru aporturile transmise pentru acţiunile emisiunii suplimentare poate fi plătită dobânda calculată dacă majorarea capitalului social nu a avut loc. 5. Fondatorul sau asociatul care nu a transmis aportul în termenul stabilit de actul de constituire sau de lege el poate fi pus în întârziere de oricare din asociaţi. Punerea în întârziere înseamnă că asociatului care nu şi-a onorat obligaţia cei revine i s-a amintit despre neexecutare şi i se stabileşte un termen suplimentar de a vărsa aportul datorat. Numai dacă nici în termenul suplimentar asociatul nu-şi onorează obligaţia el poate exclus din societate cu consecinţele indicate la alin.(6). 6. Alin. (6) stabileşte consecinţele neonorării de către fondator sau asociat a obligaţiei de transmitere a aportului. În această situaţie el nu poate fi forţat să-şi onoreze obligaţia în natură, ci suportă consecinţele negative. Adică el pierde dreptul asupra aportului care l-a făcut deja potrivit cerinţelor alin.(3) este lipsit de partea din capitalul social care-i revine, fiind lipsit şi de calitatea de asociat. Articolul 114. Aportul în natură la capitalul social al societăţii comerciale
Aportul în natură se consideră acel făcut în bunuri corporale(mobile şi imobile) şi cele incorporale. Ca exemplu, obiectul aportului în natură pot fi bunurile corporale sub formă de terenuri, construcţii, mijloace de transport, tehnică de calcul, diverse utilaje şi mijloace de producţie. Prin bunurile incorporale care pot fi transmise în capitalul social sunt mărcile de producţie şi comerţ, desenele şi modele industriale, secrete de producţie, valori mobiliare, drepturi de folosinţă a lucrurilor corporale (uzufruct), tehnologii precum şi alte drepturi patrimoniale. Aport în natură este considerat şi aportul în muncă şi în servicii care-l pot să-l aducă asociaţii societăţii în nume colectiv şi societăţii în comandită, însă acest tip de aport nu majorează partea asociatului din capitalul social. Bunurile care se transmit ca aport trebuie să fie utile, adică să fie posibile de a fi utilizate în procesul de activitate a societăţii. Numai bunurile care vor putea fi utilizate în activitate de întreprinzător face societatea eficientă şi pot aduce asociaţilor beneficii. O condiţie importantă pentru bunurile corporale aduse ca aport la capitalul social este că acestea să fie în circuitul civil. Se consideră în circuitul civil toate bunurile a căror circuit nu este interzis. Bunurile aflate în circuitul civil la rândul său pot fi divizate în două categorii:
Nu sunt în circuit bunurile proprietate publică indicate în art.127 din Constituţie, precum şi obiectele care deşi, pot satisface anumite nevoi, dar datorită calităţilor lor deosebite este inuman şi amoral de a le include în circuitul civil (a se vedea Legea privind transplantul de organe şi ţesuturi umane nr.473 din 25.06.1999, potrivit căreia anumite organe umane pot fi donate, însă nu pot fi vândute). De fapt, prin Legea nr. 1134/1997 cu privire la societăţile pe acţiuni se stabileşte că bunurile proprietate publică pot fi transmise în capitalul social cu drept de folosinţă. Alin.(3) stabileşte că alături de cele indicate la alin.(1) adică cele scoase din circuitul civil nu pot servi ca aport la capitalul social al societăţilor pe capital (societatea cu răspundere limitată şi societatea pe caţiuni) creanţele şi drepturile nepatrimoniale. Însă creanţele pot fi transmise ca aport la capitalul social al societăţilor pe persoane, adică a societăţilor în nume colectiv şi al societăţilor în comandită (a se vedea alin.(7). Fondatorii, prin dispoziţia actului constitutiv, sau a altui act de transmitere a aportului pot decide liber dacă bunurile corporale care servesc obiect al aportului se transmit în proprietatea sau în folosinţa societăţii şi în dependenţă de aceasta se face evoluarea. Dacă din conţinutul actului constitutiv sau a actului de transmitere nu se poate face concluzie cu care drept a fost transmis bunul corporal, legea stabileşte prezumţia că acesta este considerat transmis cu drept de proprietate. Bunurile transmise în proprietatea societăţii sînt scoase din patrimoniul fondatorului şi el nu mai este nici coproprietar. Transmiterea operează în temeiul contractului de constituire, care datorită voinţei exprimate de fondatori devine translativ de proprietate. După transmiterea bunurilor, fondatorul dobândeşte un drept de creanţă (partea socială) asupra societăţii egal cu valoarea bunurilor transmise. Dreptul de proprietate asupra bunurilor transmise dă o stabilitate economică societăţii. Fondatorul (asociatul) nu poate cere înapoi bunul transmis, iar în cazul în care doreşte să iasă din societate, el va transmite dreptul său de creanţă, materializat prin certificatul cotei de participare, altei persoane, obţinând echivalentul lui bănesc. Bunurile transmise ca aport vor putea fi pretinse de asociat numai la lichidarea societăţii şi în cazul în care actul constitutiv prevede un asemenea drept. Societatea duce riscul pieirii fortuite a bunurilor care-i aparţin, cu ele sînt garantaţi creditorii sociali şi ele servesc ca bază economică pentru activitatea de antreprenoriat. De aceea actele de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile trebuie perfectate aşa cum prevede legislaţia, adică atunci când legea prevede ele trebuie să fie înregistrate în registrul public. Ca exemplu poate servi înregistrarea imobilelor în registrul de imobile, sau înregistrarea acţiunilor şi obligaţiunilor în registrul valorilor mobiliare. Bunurile transmise în folosinţă au un regim juridic deosebit. Valoarea acestor bunuri nu intră în capitalul social. În capitalul social va intra numai valoarea dreptului de folosinţă. În calitate de indiciu la evoluarea dreptului de folosinţă a unui bun poate fi luată mărimea arendei pe care ar plăti-o în prealabil societatea pentru utilizarea unui asemenea bun. Această mărime prezumabilă este valoarea dreptului de folosinţă care se include în activul societăţii şi ca aport la capitalul social. În limita acestui aport asociatului i se acordă o parte socială, cu care acesta va vota la adunările asociaţilor şi va putea pretinde la o parte din beneficiul repartizat. Bunurile transmise în folosinţă pentru un anumit termen nu vor putea fi cerute înapoi pînă la expirarea acestui termen. În cazul pieirii fortuite a bunului transmis în folosinţă, riscul va fi suportat de fondatorul care rămîne proprietar. Fondatorul rămînînd obligat în faţa societăţii cu suma de bani care n-a fost valorificată de societate din dreptul de folosinţă asupra bunului pierit. Similar bunurilor corporale trebuie de considerat transmise şi bunurile incorporale. Dacă nu este stabilit termenul, limitele şi alte criterii de transmitere neexlusivă sau temporară a bunului incorporal se consideră că a fost transmis cu drept de proprietate industrială. Dreptul de proprietate industrială trece de la fondator la societate după înregistrarea transmiterii la AGEPI. Una din cele mai importante probleme care apar la transmiterea aporturilor în natură este şi evaluarea corectă a acestora. Prin alin.(6) se stipulează că valoarea aportului este aprobat de adunarea generală, adică organul suprem al societăţii comerciale. Evaluarea, trebuie făcută reieşind din preţurile libere existente pe piaţă şi aprobate de fondatori până la semnarea şi autentificarea actelor constitutive, sau până la transmiterea de fapt al acestuia societăţii în cazul majorării capitalului social. Practica arată că procesul de evaluare a bunurilor este unul anevoios, şi se datorează antagonismelor, care apar între asociaţii ce depun aporturi băneşti şi cei ce depun aporturi în natură. Cei care depun aporturi în natură tind ca bunul transmis de ei ca aport să fie evoluat la cel mai mare preţ posibil, pentru a obţine o cotă mai mare în capitalul social, pentru a avea o influenţă mai mare în societate. Cel care depune aportul în bani, are o tendinţă inversă, deoarece el leagă aportul de folosul sau eficienţa pe care aceste bunuri o vor aduce societăţii. Potrivit art.5 alin.(4) lit.i) din Legea nr.989/2002 cu privire la activitatea de evoluare, la transmiterea bunurilor în capitalul social al societăţilor comerciale trebuie să se facă o evoluare de către un expert licenţiat. O dispoziţie similară există şi art.41 alin(7) din Legea privind societatea pe acţiuni potrivit căreia dacă aportul nebănesc al fondatorului depăşeşte 10% din capitalul social sau bunul ce face obiectul aportului nu circulă pe piaţa organizată, valoarea aportului se aprobă în temeiul raportului organizaţiei de audit sau a altei organizaţii specializate care nu este persoană afiliată a societăţii. Totuşi chiar şi evoluarea efectuată de expertul independent trebuie să fie aprobată de organul suprem al societăţii comerciale, acesta fiind ultima instanţă care poate accepta sau respinge valoarea bunului care se transmite. Articolul 115. Drepturile membrului societăţii comerciale
Calitatea de membru, mai numit şi asociat sau acţionar, al societăţii comerciale îl are persoana fizică sau juridică care a participat la constituirea societăţii (fondatorul) şi a transmis aportul la capitalul social sau persoana care ulterior constituirii a dobândit prin acte juridice o parte (acţiuni) din capitalul social al societăţii comerciale. Legea enumără cu titlu de exemplu, unele drepturi ale asociatului pe care acesta îl are în raport cu societatea comercială. Aceste drepturi ale membrului se nasc ca consecinţă a onorării de către acesta a obligaţiei principale indicate la art.116 alin.(1) lit.a). Dreptul asociatului de a participa la conducerea şi activitatea societăţii, constă în a) dreptul acestuia de a participa la şedinţa adunării asociaţilor şi b) dreptul de vot la această adunare. Asociaţii societăţii în nume colectiv şi comanditaţii din societatea în comandită au dreptul să participe personal la activitatea societăţii. Dacă pentru asociatul societăţii în nume colectiv acest drept apare numai în cazul în care actul de constituire nu prevede altfel(art.124 alin.(1), apoi comanditatul prin esenţă are nu numai dreptul dar şi obligaţia de participa personal la activitatea societăţii în comandită. Oricare asociat, indiferent de mărimea parţii care-i aparţine din capitalul social şi de numărul de voturi are dreptul să participe la lucrările adunării asociaţilor şi să se expună pe marginea chestiunilor care se discută. De regulă toţi asociaţii au dreptul de vot în cadrul adunării asociaţilor. Excepţie o fac acţionarii care deţin acţiuni preferenţiale ale societăţii pe acţiuni (art.14 alin.(5) din Legea nr.1134/1997) precum şi acţionarul interesat în încheierea unei contract de proporţii cu societatea emitentă (vezi art.86 alin.(6) Legea nr.1134/2001) precum şi persoana care a procurat un pachet important de acţiuni fără respectarea condiţiilor impuse de lege (vezi art.84 alin.(11) Legea nr.1134/1997). În societăţile pe acţiuni acţionarii au drepturi suplimentare stabilite expres de lege (a se vedea art.167 şi 168 din Codul civil şi art.26 din Legea nr.1134/1997) Participarea asociatului la conducerea societăţii în calitate de membru al organului executiv sau al altui organ depinde de faptul dacă el este ales în această funcţie la şedinţa adunării asociaţilor sau la al altui organ stabilit de aceasta. Fiecărui asociat i se acordă dreptul să facă cunoştinţă cu informaţia despre activitatea societăţii, i-a în legătură cu aceasta el trebuie să aibă acces la actele ţinute de societate. În special asociatul este în drept să facă cunoştinţă cu actele constitutive şi modificările făcute la el, procesele verbale ale adunării generale, ale consiliului şi comisiei de cenzori dacă asemenea organe există. Asociatul are dreptul să facă cunoştinţă cu actele contabile ale societăţii şi să facă copii de pe ele. În societăţile pe capitaluri potrivit actului de constituire există organ de control, (comisie de cenzori sau auditor) asociatul poate cere organului de control să efectueze controlul respectiv (vezi art.168 lit.a) şi art.26 alin.(29) lit.b) din Legea nr.1134/1997). De asemenea el are dreptul să ia cunoştinţă de materialele pentru ordinea de zi a adunării asociaţilor cu un anumit termen înainte de desfăşurarea şedinţei pentru a avea timp să se pregătească. Asociatul are dreptul să pretindă la o parte din beneficiul societăţii proporţional părţii din capitalul social deţinute. Astfel fiecare asociat având o parte nominală din capitalul social, dreptul lui se extinde în aceiaşi proporţie şi asupra activelor societăţii care depăşesc după valoare capitalul social. Repartizarea beneficiului se face de regulă la adunările ordinare anuale ale asociaţilor care se desfăşoară după expirarea fiecărui an financiar. Însă actul de constituire poate prevedea şi o repartizare şi mai frecventă. În deosebi repartizarea mai frecvente poate să aibă loc în societăţile pe persoane în care asociaţii aduc ca aport şi prestaţiile în muncă şi în servicii. Societatea poate să repartizeze beneficii numai atunci când el cu adevărat există, adică activele societăţii depăşesc valoarea capitalului social indicat în actul de constituire şi al capitalului de rezervă preconizat. Potrivit regulii generale beneficiul se repartizează proporţional participării la capitalul social, însă alin.(2) prevede că actul constitutiv poate să deroge de la regula proporţionalităţii, stabilind o altă regulă de repartizare a profitului, luând în consideraţie alţi indici. Tot odată legea interzice aşa numita clauză leonină, potrivit căreia un asociat ar putea să pretindă tot profitul realizat de societate sau ar putea fi absolvit total de la pierderile suportate de societate. Fiecare asociat al societăţii comerciale are dreptul la o parte din activele societăţii lichidate care au rămas după satisfacerea cerinţelor creditorilor. Dreptul la aceste active asociatul îl realizează în condiţiile stabilite de art.96 alin.(1) şi numai devreme de termenul art.98. Prin alin.(3) legea permite asociatului societăţii comerciale de a intenta acţiuni indirecte către alţi asociaţi care prin acţiunile lor au păgubit societatea cerând acestora să despăgubească societatea. Asociaţii pot să prejudicieze societatea prin întârzierea transmiterii aportului, sau acesta fiind persoană cu funcţii de răspundere face abuz de funcţia ocupată utilizând patrimoniul societăţii în propriul său interes sau încheind contracte cu conflict de interes.
Principala obligaţie a asociatului societăţii comerciale este transmiterea aportului (participaţiunii) la care se obligă prin actul de constituire. Asociatul unic trebuie să verse aportul său indiferent de natura acestuia, până la data înregistrării societăţii comerciale (vezi art.112 alin.(4). Acţionarii au obligaţia să verse întregul aport în numerar datorat pentru acţiunile subscrise de asemenea până la înregistrarea societăţii (art.34 alin.(4), iar aportul în natură pentru acţiunile subscrise se transmit în termen de o lună de la data înregistrării de stat. Asociaţii altor forme de societăţi transmit aportul în modul stabilit de actul de constituire însă cu respectarea dispoziţiilor art.113 alin.(3) şi art.112 alin.(3). Fiecare asociat are obligaţia să păstreze informaţia confidenţială ce ţin de afacerile societăţii. Care informaţie este considerată confidenţială pentru societate trebuie să decidă organul executiv. Organul executiv stabilind care informaţie este confidenţială trebuie să ţină cont de dispoziţiile Legii nr.171/1994 cu privire la secretul comercial. Încălcarea obligaţiei de confidenţialitate duce la dreptul societăţii de a pretinde despăgubiri de la persoana vinovată. Obligaţia pusă în sarcina asociatului prin alin.(1) lit. c) este una imperfectă. Societatea nu-l poate sancţiona pe asociat pentru neonorarea obligaţiei respective, ci asociatul suportă consecinţele toate consecinţele negative ce vor surveni. De exemplu, acţionarul nu poate invoca faptul că nu a fost informat despre convocarea adunării generale dacă el nu a comunicat despre schimbarea adresei sau a sediului său. Succesorul poate să nu fie admis la adunarea generală dacă în Registrul acţionarilor nu i-a fost înscris numele sau denumirea. Asociatul poate să aibă şi alte obligaţii pe care şi le-a asumat prin actul de constituire. De exemplu actele unor societăţi cu investiţii străine investitorii străini îşi asumă obligaţia de a realiza producţia fabricată de societate, de permisiune de a fabrica sub marca de producţie a acestuia. Actul de constituire trebuie să prevadă în acest caz şi consecinţele neonorării obligaţiei respective. Alin.(2) stabileşte obligaţia de neconcurenţă pe care o datorează asociatul societăţii pe persoane. Acesta ne având dreptul să practice în nume propriu (întreprinzător individual) sau printr-o societate comercială constituită de acesta sau de membri familiei sale care acelaşi obiect de activitate. Obligaţia de neconcurenţă nu va opera în cazul în care la data dobândirii calităţii de asociat în societatea pe persoane asociatul deja desfăşura această activitate. Încălcarea dispoziilor clauzei de neconcurenţă poate avea una din cele două consecinţe: fie repararea prejudiciului cauzat societăţii, fie să ceară asociatului vinovat ca acesta să-i cesioneze drepturile şi oblgaţiile pe care acesta le-a dobândit prin actul juridic încheiat în dauna societăţii. Dreptul societăţii de a cere repararea prejudiciului sau cesiunea drepturilor se prescrie cu termenul de maxim un an de la data efectuării actului prin care s-a încălcat pactul de neconcurenţă, şi trei luni de la data când societatea a aflat său era obligată să afle. Yüklə 9,86 Mb. Dostları ilə paylaş:
|