Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu
Yüklə 9,86 Mb.
|
| § 3. Societatea in comandita
Articolul 136. Dispoziţii generale cu privire la societatea în comandită (1) Societate în comandită este societatea comercială în care, de rând cu membrii care practică în numele societăţii activitate de întreprinzător şi poartă răspundere solidară nelimitată pentru obligaţiile acesteia (comanditaţi), există unul sau mai mulţi membri-finanţatori (comanditari) care nu participă la activitatea de întreprinzător a societăţii şi suportă în limita aportului depus riscul pierderilor ce rezultă din activitatea societăţii. (2) Persoana poate fi comanditat doar într-o singură societate în comandită. Membrul societăţii în nume colectiv nu poate fi comanditat în societatea în comandită. Comanditatul din societatea în comandită nu poate fi membru al societăţii în nume colectiv. (3) Denumirea societăţii în comandită trebuie să includă sintagma în limba de stat "societate în comandită" sau abrevierea "S.C.", numele sau denumirea comanditaţilor. Dacă nu sunt incluse numele sau denumirea tuturor comanditaţilor, în denumirea societăţii trebuie să se includă numele sau denumirea a cel puţin unuia dintre comanditaţi şi sintagma în limba de stat "şi compania" sau abrevierea "şi Co". Dacă în denumirea societăţii este inclus numele sau denumirea comanditarului, acesta poarta răspundere solidară nelimitată. (4) Dispoziţiile cu privire la societatea în nume colectiv sunt aplicabile societăţii în comandită în măsura în care prezentul cod nu conţine norme exprese cu privire la societatea în comandită. 1. Consideraţii generale. Societatea în comandită îşi are geneza din Evul Mediu. Ea a fost imaginată ca un instrument juridic menit să contracareze rigorile dreptului canonic şi a regulamentelor militare care a instituit interdicţia pentru deţinătorii de capitaluri (clerici, nobili şi militari) de a acorda împrumuturi cu dobânzi şi, totodată, apt să dea satisfacţie acelora care, animaţi de pasiunea pentru comerţ, dar şi de dorinţa de aventură, nu se puteau implica în afaceri comerciale din lipsa mijloacelor financiare necesare într-un asemenea scop. Marii deţinători de capitaluri ai acelor vremuri aveau totodată un statut social care nu le permitea să exercite profesiunea de comerciant. Astfel fiind, trebuia găsit un artificiu juridic care, pe de o parte, să servească la ocolirea interdicţiei privind acordarea de împrumuturi cu dobândă, instituită şi sancţionată sever de dreptul canonic, iar pe de altă parte, să permită posesorilor de capital, cărora statutul social nu le permitea să se implice în afaceri comerciale, să-şi poată plasa eficient disponibilul de capital în operaţiuni comerciale aducătoare de profit. Un asemenea artificiu a fost găsit prin reglementarea legală a societăţii în comandită. Mecanismul care a stat la baza acestei societăţi era următorul: deţinătorii de capitaluri încredinţau în baza unui contract (denumit commenda39) anumite sume de bani unor negustori profesionişti sau unor căpitani de corăbii pentru ca aceştia să le folosească în afaceri, urmând ca beneficiile astfel obţinute să fie împărţite între ei. Pe această cale, deţinătorii de capital investeau capitalul disponibil şi riscau numai sumele încredinţate celor care se angajau să se implice în afaceri comerciale. Cei care încredinţau sume de bani spre utilizare în afaceri comerciale altora au fost denumiţi comanditari, iar aceia care, primind acele sume, se angajau să le utilizeze pentru derularea unor afaceri comerciale au fost numiţi comanditaţi. Comanditarii încredinţau comanditaţilor sumele de bani necesare derulării anumitor afaceri comerciale şi îşi asumau riscurile pierderii acelor sume pe baza încrederii pe care ei o aveau faţă de aceştia din urmă. Aşadar, încrederea comanditarilor în corectitudinea comanditaţilor a fost ideea forţă care a fundamentat şi, totodată care a dominat dintotdeauna societatea în comandită. Într-adevăr, acest tip de societate comercială se bazează pe încredere – comanditarii care au bani şi vor să-i investească fără să rişte o răspundere nelimitată, încredinţează sumele de bani comanditaţilor, care nu au suficient capital, dar au iniţiativă şi vor să desfăşoare o activitate comercială în scopul obţinerii de beneficii. Reglementarea în dreptul modern a societăţii în comandită a fost aspru criticată în doctrină, apreciindu-se că această formă de societate a devenit total desuetă, iar în practică aceasta nu se mai bucură de interesul întreprinzătorilor care preferă alte forme de societate, mai practice şi mai operaţionale. Astfel, în doctrina franceză s-a arătat că comanditaţii din societatea în comandită sunt de fapt administratori ai societăţii care nu ar trebui să răspundă nelimitat şi solidar pentru obligaţiile societăţii, cu atât mai mult cu cât în dreptul modern accentul este pus pe garanţiile materiale oferite de mărimea capitalului şi a activelor sociale şi mai puţin pe garanţiile personale oferite de unii asociaţi. Aceasta este şi explicaţia tendinţei din unile legislaţii moderne de a elimina din câmpul relaţiilor comerciale acest gen de societate care era actuală în evul mediu dar a devenit anacronică în prezent40. Cu toate acestea, societatea în comandită continuă să fie reglementată, sub diferite denumiri, de majoritatea legislaţiilor europene: “société en commandite simple” (Belgia, Franţa, Luxemburg), “товарищество на вере” sau “коммандитнoe товарищество” (Federaţia Rusă), “società in accomandita semplice” (Italia), “ sociedade em comandita simples” (Portugalia), “Sociedad Comanditaria” (Spania), “Commanditaire vennootschap” (Olanda), “Kommanditgesellschaft - KG” (Germania, Austria), “Kommanditgesellschaft” sau “société en commandite” (Elveţia), “kommanditselskaber - KS” (Danemarca), “Kommandiittyhtiö” (Finlanda). Menţionăm, de asemenea, că prin Proiectul Codului Civil41 se intenţiona reglementarea şi unei forme de societate asemănătoare societăţii în comandită, şi anume societatea în comandită pe acţiuni (art.326-art.331 din Proiect). Societatea în comandită pe acţiuni este considerată în doctrină ca fiind asemănătoare societăţii în comandită deoarece cuprinde ca şi aceasta din urmă două categorii de asociaţi: comanditaţii şi comanditarii. Deosebirea esenţială dintre cele două forme de societăţi constă în aceea că, în cazul societăţii în comandită pe acţiuni, capitalul social este împărţit în acţiuni, ca şi în cazul societăţii pe acţiuni. Întrucât capitalul social al societăţii în comandită pe acţiuni are aceeaşi structură ca acela al societăţii pe acţiuni, Proiectul Codului civil asimila societatea în comandită pe acţiuni cu societatea pe acţiuni, cu precizarea că, în privinţa răspunderii pentru obligaţiile sociale, societatea în comandită pe acţiuni urmează regulile societăţii în comandită - asociaţii comanditaţi răspund nelimitat şi solidar, iar asociaţii comanditari răspund numai în limita aportului lor. Legiuitorul a preferat, însă, să elimine din forma finală a Codului civil dispoziţiile care reglementau societatea în comandită pe acţiuni, operaţiune justificată după părerea noastră de faptul că această formă de societate se întâlneşte rar în practică, investitorii preferând societatea pe acţiuni. 2. Definiţia societăţii în comandită. Art.136 alin.1 din Codul civil defineşte societatea în comandită ca fiind acea “societate comercială în care, de rând cu membrii care practică în numele societăţii activitate de întreprinzător şi poartă răspundere solidară nelimitată pentru obligaţiile acesteia (comanditaţi), există unul sau mai mulţi membri-finanţatori (comanditari) care nu participă la activitatea de întreprinzător a societăţii şi suportă în limita aportului depus riscul pierderilor ce rezultă din activitatea societăţii”. Din definiţia legală rezultă următoarele caractere ale societăţii în comandită: (a) societatea în comandită, ca şi societatea în nume colectiv, este constituită în scopul desfăşurării activităţilor de antreprenoriat şi are personalitate juridică distinctă de cea a asociaţilor; (b) prezenţa în structura societăţii a două categorii de asociaţi - comanditaţii şi comanditarii; (c) răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile sociale este diferită: asociaţii comanditaţi răspund nelimitat şi solidar, iar asociaţii comanditari răspund doar în limita aportului subscris42 de ei. Societatea în comandită prezintă avantaje pentru ambele categorii de asociaţi: pe de o parte, asociaţii comanditari, care dispun de mijloace financiare, au posibilitatea să le investească, încasând beneficii fără a se implica în activitatea societăţii şi fără a să risca o răspundere nelimitată, iar, pe de altă parte, asociaţii comanditaţi, care nu au suficient capital dar au iniţiativă, au ocazia să atragă capital în condiţii mult mai avantajoase decât cele ale unui împrumut şi să desfăşoare o activitate comercială în scopul obţinerii unor beneficii. 3. Constituirea societăţii în comandită. Societatea în comandită se constituie, în principiu, potrivit regulilor generale aplicabile societăţilor comerciale (art.106-115 din Codul civil). Actul constitutiv al societăţii este contractul de constituire (societate), iar pentru constituirea societăţii trebuie îndeplinite formalităţile prevăzute de lege. Deoarece regulile generale privind constituirea societăţilor comerciale au fost analizate în cadrul comentariilor la articolele menţionate, ne vom referi în cele ce urmează doar la unele aspecte specifice constituirii societăţii în comandită. Vor putea fi asociaţi într-o societate în comandită atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, indiferent de tipul acestora. În ceea ce priveşte problematica pe care o poate ridica participarea în calitatea de asociat comanditat a persoanelor juridice la o societate în comandită facem trimitere la discuţiile făcute pe acest subiect în materia societăţii în nume colectiv, deoarece comanditaţii sunt asimilaţi sub toate aspectele asociaţilor de la această din urmă formă societară. Ca şi în cazul societăţii în nume colectiv şi pe aceleaşi considerente, legea limitează, prin art.136 alin.2 fraza I din cod, posibilitatea unei persoane fizice sau juridice de a participa în calitate de asociat comanditat doar la o singură societatea în comandită. În continuare, legiuitorul explicând limitele acestei interdicţii, stipulează că asociatul unei societăţi în nume colectiv nu va putea deveni membru comanditat într-o societate în comandită şi, respectiv, nici asociatul comanditat (care răspunde nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale) din societatea în comandită nu va putea fi asociat într-o societate în nume colectiv (art.136 alin.2 fraza a II-a şi a III-a din cod)43. Asociatul comanditat va putea însă participa la o societate cu răspundere limitată sau la o societate pe acţiuni, şi chiar la o altă societatea în comandită în calitatea de asociat comanditar. Precizăm că în privinţa asociaţilor comanditari din societatea în comandită legea nu prevede nici o restricţie similară celei enunţate. Codul civil nu cere pentru constituirea societăţii în comandită un minim de asociaţi dar, datorită faptului că această societate presupune în mod necesar două categorii de asociaţi - comanditaţii şi comanditarii – este firesc că pentru înfiinţarea unei astfel de societăţi să fie necesari cel puţin doi asociaţi, dintre care unul să-şi asume calitatea de comanditat, iar altul, să-şi asume calitatea de comanditar. În ceea ce priveşte numărul maxim de asociaţi, considerăm că societatea în comandită va putea avea un număr nelimitat de asociaţi comanditari şi maximum 20 de asociaţi comanditaţi (art.136 alin.4 coroborat cu art.121 alin.2 fraza I din Codul civil44). Menţionăm că legea interzice participarea la o societate în comandită atât a autorităţilor administraţiei publice, cât şi a întreprinderilor de stat şi a societăţilor pe acţiuni în care statul deţine cel puţin 30 la sută din acţiuni (pct.4 din R.S.E.). În ceea ce ne priveşte, ţinând cont că raţiunea unei asemene interdicţii, şi anume evitarea unei răspunderi nelimitate şi solidare a acestui tip de persoane juridice, ni se pare logic ca aceasta să vizeze doar calitatea de asociaţi comanditaţi, subiectele de drept menţionate putând participa, în principiu, la o societate în comandită în calitate de asociaţi comanditari. 4. Firma societăţii în comandită. Ca persoană juridică, societatea în comandită are o firmă proprie ca atribut de identificare. Firma folosită de societatea în comandită trebuie să cuprindă, potrivit art.136 alin.3 din cod, două elemente de identificare, ambele constând din cuvinte scrise. În primul rând, se cere ca în firmă să figureze numele sau denumirea asociaţilor comanditaţi. Dacă firma societăţii în comandită nu poate include numele sau denumirea tuturor comanditaţilor, aceasta va cuprinde, în mod obligatoriu, numele sau denumirea a cel puţin unuia dintre comanditaţi şi sintagma în limba de stat “şi compania” sau abrevierea “şi Co”. În cazul în care un asociat comanditat al cărui nume sau denumire figurează în firma societăţii a ieşit din societate, firma se va modifica în mod corespunzător. Cel de-al doilea element component al firmei constă în menţiunea obligatorie “societate în comandită”, scrisă în întregime, sau cu abrevierea “S.C.”. Întrucât asociatul comanditar are o răspundere limitată pentru obligaţiile sociale, numele sau denumirea sa nu va putea figura în firma societăţii. Dacă, însă, numele sau denumirea unui comanditar figurează, totuşi, cu consimţământul acestuia, în firma societăţii, el devine răspunzător nelimitat şi solidar pentru obligaţiile societăţii45 (art.136 alin.3 fraza a III-a din cod). Această prevedere se explică prin intenţia legiuitorului de a apăra pe terţi împotriva oricărei confuzii ce s-ar putea crea între asociaţii comanditaţi şi comanditari. 5. Aplicarea reglementărilor cu privire la societatea în nume colectiv în materia societăţii în comandită. Deoarece societatea în comandită se apropie în foarte multe privinţe de societatea în nume colectiv, art.136 alin.4 din Codul civil prevede că dispoziţiile cu privire la societatea în nume colectiv sunt aplicabile, în măsura în care codul nu conţine norme exprese cu privire la societatea în comandită, şi acesteia din urmă. După cum se poate observa majoritatea normelor în discuţie se referă la statutul juridic al comanditaţilor în societate, acesta fiind similar celui al asociaţilor din societatea în nume colectiv. Aplicarea dispoziţiilor legale din materia societăţilor în nume colectiv societăţii în comandită îşi are fundamentarea pe ideea potrivit căreia comanditaţii sunt mai reprezentativi decât comanditarii pentru societate, întrucât ei îşi înscriu numele pe firma societăţii şi tot ei înfăptuiesc administrarea acesteia.
Actul constitutiv al societăţii în comandită trebuie să îndeplinească atât condiţiile generale de validitate cât şi acele condiţii specifice care îl particularizează faţă de celelalte contracte. Având în vedere faptul că toate aceste condiţii au mai fost analizate şi cu alte ocazii nu vom mai reveni asupra lor. Contractul de constituire a societăţii în comandită trebuie să fie încheiat în formă autentică (art.107 alin.1 din cod) şi să cuprindă elementele prevăzute de art.108 alin.1 din Codul civil. Pe lângă aceste menţiuni contractul va trebui să conţină o serie de dispoziţii obligatorii care sunt prevăzute de art.137 alin.1 din cod referitoare la: (a) cuantumul şi conţinutul capitalului social al societăţii şi modul depunerii aporturilor; (b) mărimea şi modalitatea de modificare a participaţiunilor fiecărui comanditat în capitalul social; (c) răspunderea comanditaţilor pentru încălcarea obligaţiilor de depunere a aportului; (d) volumul comun al aporturilor depuse de comanditaţi; (e) procedura de adoptare a hotărârilor de către asociaţi; (f) procedura de admitere a noilor asociaţi; (g) temeiurile şi procedura de retragere şi excludere a asociatului din societate. Deoarece textul art.137 alin.1 din Codul civil nu face altceva decât să reia dispoziţiile art.122 alin.1 din cod, cu excepţia menţiunii de la lit.c), nu vom stărui în mod deosebit asupra acestor aspecte, făcând bineînţeles trimiterea necesară la comentariile făcute pe marginea art.122 din cod. Precizăm, totuşi, că deşi legea nu cere nici pentru înfiinţarea societăţii în comandită un minim de capital lăsând acest lucru la aprecierea asociaţilor fondatori care sunt liberi să stabilească valoarea şi structura capitalului social iniţial. După cum am mai arătat, această libertate recunoscută de lege fondatorilor nu trebuie înţeleasă în sensul că ei ar putea constitui societatea fără subscrieri de capital sau subscriind numai un capital simbolic, deoarece capitalul social este un element absolut necesar pentru constituirea oricărei societăţi comerciale, inclusiv a societăţii în comandită. Pe de altă parte, capitalul social trebuie să fie suficient de important sub aspect valoric pentru a putea să asigure, cel puţin în faza iniţială a funcţionării societăţi, realizarea scopului în vederea căruia aceasta a fost constituită. În contractul de constituire se va indica, în mod obligatoriu, şi categoria din care face parte fiecare asociat - comanditaţilor sau comanditarilor, întrucât acestea au un regim juridic diferit, în primul rând, sub aspectul responsabilităţii ce le incumbă pentru datoriile sociale. Potrivit legii, în actul constitutiv se va indica şi mărimea participaţiunilor fiecărui comanditat la capitalul social, dar şi volumul cumulat (total) al aporturilor lor. Deşi Codul civil nu o prevede în mod explicit, considerăm că va trebui indicată, în mod obligatoriu, şi mărimea participaţiunilor fiecărui asociat comanditar comanditar, cu atât mai mult cu cât o serie de dispoziţii ale art.139 din cod se referă la participaţiunile acestei categorii de asociaţi46. Menţionăm, de asemenea, că asociaţii comanditaţi vor putea efectua aporturi în industrie (prestaţii în muncă şi servicii), care, deşi nu sunt cuprinse în capitalul social al societăţii, vor da dreptul acestora să participe, în limitele stabilite de actul constitutiv, la împărţirea beneficiilor şi a activului societăţii, ei rămânând, totodată, obligaţi să participe şi la pierderi (art.114 alin.4 din Codul civil). După cum am mai spus, deşi legea prevede numai obligativitatea încheierii unui contract de constituire, nimic nu se opune ca asociaţii să perfecteze concomitent cu acesta şi un statut al societăţii. Dacă asociaţii vor decide să încheie şi un statut, acesta deşi va constitui un act juridic valabil, totuşi nu va avea valoarea juridică a statutului cerut de lege obligatoriu pentru societăţile pe acţiuni. Astfel că, un posibil statut la societatea în comandită nu va putea contrazice prevederile contractului de constituire – în caz contrar statutul este considerat nul Actul constitutiv a societăţii în comandită va putea fi modificat numai prin voinţa comună a tuturor asociaţilor. deşi o asemenea regulă nu este expres consacrată de dispoziţiile Codului civil în materia societăţii în comandită, soluţia se impune prin coroborarea prevederilor art.136 alin.4 cu cele ale art.122 alin.2 din cod. Articolul 138. Conducerea administrativă şi reprezentarea societăţii în comandită (1) Conducerea societăţii în comandită se exercită de către comanditaţi. Modul de conducere, de administrare şi de reprezentare a societăţii de către comanditaţi este stabilit de aceştia în conformitate cu prevederile prezentului cod referitoare la societatea în nume colectiv. (2) Comanditarii nu au dreptul să participe la conducerea şi administrarea societăţii în comandita, să o reprezinte fără procură, să conteste acţiunile comanditaţilor în legătură cu administrarea sau cu reprezentarea societăţii exercitate în limitele activităţii ei obişnuite. În cazul în care acţiunile depăşesc limitele activităţii obişnuite, este necesar acordul tuturor asociaţilor. 1. Conducerea societăţii în comandită. Ca şi în cazul societăţii în nume colectiv, societatea în comandită nu are instituţionalizată o adunare generală a asociaţilor. Mai mult chiar din formularea textului alin.1 din art.138 Cod civil s-ar putea crede că conducerea societăţii în comandită este exercitată exclusiv de către asociaţii comanditaţi, opinie susţinută şi de literatura de specialitate din Federaţia Rusă, din al cărui cod civil a şi fost preluat acest text. După părerea noastră o asemenea interpretare nu are temei legal, întrucât, pe de o parte, textul se referă la conducerea administrativă sau, altfel spus, la administrarea societăţii, iar, pe de altă parte, implicarea asociaţilor comandidari în procesul decizional al societăţii este expres prevăzută de articolul menţionat în alin.2 fraza a doua47 - text care, de altfel nu se regăseşte în codul rus. În acest context, ţinem să atragem atenţia că prin operaţiunea efectuată în ultimă instanţă de către legiuitor de a prelua unele dispoziţii din Codul civil rus, iar altele din Proiectul Codului civil, s-a ajuns ca forma finală a codului să prezinte o reglementare lipsită de coerenţa şi claritatea necesară unei norme juridice. Astfel fiind, considerăm că asupra problemelor esenţiale ale societăţii vor delibera şi decide toţi asociaţii, atât comanditaţii cât şi comanditarii. Cităm în acest sens şi dispoziţiile pct.63 ale R.S.E. potrivit cărora în problemele ce nu se referă la sferele tradiţionale de activitate ale societăţii, precum şi în cazurile de suspendare a tranzacţiei planificate de asociatul comanditat, împuternicit cu administrarea societăţii, hotărârile se vor lua de către toţi asociaţii. În ceea ce priveşte cvorumul necesar luării unor asemenea decizii, ca şi în societatea în nume colectiv, se aplică regula unanimităţii, care nu are totuşi un caracter imperativ, asociaţii putând prevedea prin actul constitutiv diverse situaţii în care o hotărâre să se adopte cu majoritatea voturilor (art.136 alin.4 coroborat cu art.123 alin.1 din cod). Excepţie fac hotărârile de modificarea a actului constitutiv, care se vor lua întotdeauna prin votul unanim al asociaţilor. La luarea deciziilor cu privire la activitatea societăţii fiecare asociat va avea un singur vot, însă prin actul constitutiv asociaţii vor putea prevedea şi un alt mod de atribuire a voturilor, spre exemplu, proporţional cotei de participare a fiecărui asociat, fără ca prin această atribuire stabilită să fie posibilă lipsirea totalmente de vot a vreunui asociat (art.136 alin.4 coroborat cu art.123 alin.2 din cod). 2. Administrarea societăţii în comandită. Administrarea societăţii în comandită se exercită de către comanditaţi (art.138 alin.1 fraza I din Codul civil). Excluderea asociaţilor comanditari de la administrarea societăţii este menită să apere interesele terţilor. Actele care angajează societatea nu pot fi încheiate de asociaţii comanditari, care au o răspundere limitată, ci numai de asociaţi comanditaţi, care răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale. Modul de conducere, de administrare şi de reprezentare a societăţii de către comanditaţi este conturat de dispoziţiile Codului civil referitoare la societatea în nume colectiv (art.138 alin.1 fraza a II-a din cod). Astfel, în lipsa unei stipulaţii contrare în actul constitutiv, dreptul de a administra şi reprezenta societatea aparţine fiecărui comanditat. Asociaţii, însă, vor putea decide ca administrarea şi reprezentarea societăţii în comandită să fie efectuată în comun de către toţi asociaţii comanditaţi ori să fie delegată unuia sau mai multora dintre aceştia. În ceea ce priveşte posibilitatea desemnării unui terţ în funcţia de administrator, considerăm că acest lucru nu este posibil la o societate în comandită, prevederile art.138 alin.1 din cod având un caracter imperativ. În cazul în care când prin actul constitutiv se stipulează că, în exercitarea prerogativelor de administratori ai societăţii, comanditaţii vor lucra împreună, decizia privind efectuarea oricărui act de administrare trebuie să fie adoptată cu consimţământul unanim al acestora. În principiu, comanditaţii desemnaţi ca administratori vor putea avea iniţiativa oricăror operaţiuni comerciale care se circumscriu celor efectuate în mod obişnuit de societate, fără să aibă nevoie în acest sens de acordul prealabil al celorlalţi asociaţi. Dacă însă operaţiunea proiectată depăşeşte limitele determinate de domeniul curent de activitate al societăţii administratorul va avea nevoie de acordul tuturor asociaţilor (art.138 alin.2 fraza a II-a din cod). Comanditaţii nu vor putea practica, fără acordul celorlalţi asociaţi, activităţi similare celor pe care le practică societatea din care fac parte. Consimţământul celorlalţi asociaţi se prezumă, până la proba contrară, dacă activităţile comanditatului operaţiunile, fiind anterioare actului constitutiv, au fost cunoscute de ceilalţi asociaţi şi aceştia nu au interzis continuarea lor (art.116 alin.2 din Codul civil). Sancţiunea încălcării acestei interdicţii nu va fi anularea contractelor încheiate de asociat cu terţii, ci, după caz, angajarea răspunderii asociatului culpabil, care va fi obligat la plata unor despăgubiri către societate, ori preluarea de către societate a drepturilor şi obligaţiile asociatului sau beneficiul care rezultă din actele încheiate (art.116 alin.3 din Codul civil). Potrivit art.138 alin.2 din Codul civil dispune că asociaţii comanditari nu au dreptul să participe la conducerea şi administrarea societăţii în comandită, să o reprezinte fără procură, precum şi să conteste acţiunile comanditaţilor în legătură cu administrarea sau cu reprezentarea societăţii exercitate în limitele activităţii ei obişnuite. Interdicţia comanditarilor de a se amesteca în administrarea societăţii este justificată, pe de o parte, de scopul protejării terţilor, care ar putea să se înşele asupra poziţiei comanditarilor, considerând că tratează cu asociaţi care răspund nelimitat pentru datoriile sociale, iar, pe de altă parte, de faptul că, răspunderea comanditarilor pentru datoriile sociale fiind limitată, aceştia trebuie împiedicaţi să se lanseze în operaţiuni imprudente pe socoteala societăţii. Această interdicţie nu are însă un caracter absolut, comanditarii putând încheia anumite acte în contul societăţii în temeiul unei procuri speciale dată pentru o operaţiune determinată de către asociaţii comanditaţi care sunt administratori ai societăţii. Procura va trebui, în mod obligatoriu, să precizeze operaţiunea sau să determine operaţiunile care vor fi încheiate de asociatul comanditar în contul societăţii. Deoarece în acest fel ar putea reprezenta societatea şi un terţ, nu există riscul de confuzie din partea creditorilor sociali, în sensul că ar fi tratat cu un asociat ce se obligă nelimitat pentru datoria socială. Considerăm de asemenea că asociatul comanditar va putea încheia orice act permis de lege unei persoane străine ce nu participă la conducerea societăţii. De exemplu, va putea fi un colaborator tehnic, va putea ţine casieria societăţii, va putea fi salariat al societăţii, cu condiţia de a nu depăşi rolul de subaltern în relaţiile cu terţii, va putea garanta obligaţiile acesteia ca fidejusor, va putea împrumuta societatea sau va putea să-i vândă mărfuri. De asemenea, asociaţii comanditari pot consilia pe administratori, cu condiţia ca terţii să nu aibă cunoştinţă despre aceasta. Din păcate legiuitorul nu a prevăzut şi sancţiunea care se aplică asociatului comanditar care a încălcat interdicţia de a administra şi reprezenta societatea. Plecându-se de la scopul pentru care a fost instituită această interdicţie, şi anume de a proteja terţele persoane, în doctrină s-a arăta că răspunderea asociatului comanditar ar trebui să fie solidară şi nemărginită, dar limitată la operaţiunea încheiată de el, dacă imixtiunea în afacerile societăţii are caracter izolat, lipsit de continuitate. În acest caz terţii sunt ocrotiţi suficient dacă pentru acea operaţiune răspunde alături de societate şi comanditarul vinovat. Dacă însă comanditarul se amestecă în mod constant în administrarea societăţii, răspunderea sa va deveni solidară şi nemărginită şi se va extinde la toate datoriile sociale posterioare primului act de ingerinţă în afacerile sociale (aceasta deoarece prin actul de ingerinţă comanditarul îşi schimbă statutul juridic în cadrul societăţii). În doctrină s-a mai arătat că, în afară de răspunderea sa pentru datoriile sociale, acţionarului comanditar care intervine nepermis în administrarea societăţii, îi este angajată şi răspunderea civilă faţă de ceilalţi asociaţi, dacă prin ingerinţa sa în gestiune le-a cauzat acestora o pagubă. Acţiunea în răspundere civilă introdusă de asociaţi este o acţiune contractuală, izvorâta din actul constitutiv. În vederea necesităţii asigurării independenţei comanditaţilor, care răspund cu întreaga lor avere pentru datoriile sociale, în activitatea lor de administrare a societăţii, legea interzice comanditarilor să conteste acţiunile comanditaţilor în legătură cu administrarea sau cu reprezentarea societăţii exercitate în limitele activităţii ei obişnuite. Comanditarii vor putea însă contesta orice acţiune a comanditaţilor contrară legii sau actului constitutiv.
(a) Dreptul de a participa la împărţirea beneficiilor. Calitatea de subscriitor al unui aport conferă comanditarului dreptul de a participa la câştigurile societăţii proporţional cu participaţiunile sale la capitalul social. Modalitatea concretă de încasare a beneficiilor se va stabili de către asociaţi în conformitate cu clauzele actului constitutiv şi dispoziţiile art.127 din Codul civil, care se aplică în mod corespunzător şi societăţii în comandită; (b) Dreptul de a participa la conducerea societăţii. După cum am mai arătat, asociatul comanditar va participa la conducerea societăţii prin autorizarea comanditaţilor administratori pentru efectuarea operaţiunilor care depăşesc limitele puterilor lor (art.138 alin.2 fraza a II-a din cod), precum şi prin implicarea sa în deliberare şi luarea deciziilor asupra unor probleme esenţiale ale societăţii, cum ar fi, de exemplu, modificarea actului constitutiv; (c) Dreptul de supraveghere şi control a activităţii societăţii. Comanditarul are dreptul de a controla exactitatea datelor înscrise în dările de seamă şi de bilanţurile anuale ale societăţii prin cercetarea registrelor contabile şi a celorlalte documente justificative (art.139 alin.1 lit.b) din cod). Orice convenţie între asociaţi cu privire la limitarea sau renunţarea la acest drept este nulă. Deşi codul reglementează în mod expres doar dreptul comanditarilor de a supraveghea şi controla activitatea societăţii, menţionăm că, în realitate acest drept îl au şi asociaţii comanditaţi, prevederea legală având ca scop doar sublinierea faptului că asociaţii comanditari nu sunt excluşi de la supravegherea şi controlul gestiunii societăţii; (d) Dreptul de retragere. La sfârşitul anului financiar comanditarul se va putea retrage din societate, iar societatea este obligată, în modul stabilit de actul constitutiv, să-i plătească acestuia o cotă parte din activele nete ale societăţii proporţional participării lui la capitalul social (art.139 alin.1 lit.c) din cod); (e) Dreptul de a cesiona, în orice mod, participaţiunea sa la capitalul social48. (f) Dreptul preferenţial la recuperarea aporturilor în caz de dizolvarea a societăţii. Potrivit art.143 alin.2 din cod, în cazul dizolvării societăţii în comandită, inclusiv ca urmare a insolvabilităţii, comanditarii au dreptul preferenţial faţă de comanditaţi la recuperarea aporturilor din patrimoniul societăţii rămas după satisfacerea tuturor pretenţiilor creditorilor. Principala obligaţie a comanditarilor este aceea de a efectua aportul pe care l-au subscris. Aportul de capital subscris de comanditari poate să fie în numerar, în totalitatea lui sau parţial în numerar şi parţial în bunuri în natură. În toate cazurile, cel puţin parţial, acest aport trebuie să fie în numerar (art.113 alin.3 din cod). Comanditarul, spre deosebire de comanditat, nu va putea efectua aporturi constând în prestaţii în muncă şi servicii (aporturi în industrie). Potrivit legii, comanditarul este obligat să verse până în momentul înregistrării societăţii cel puţin 60% din aportul subscris (la care s-a obligat), urmând ca diferenţa să fie vărsată în termenul stabilit în actul constitutiv (art.139 alin.3 din cod), dar nu mai târziu de 6 luni de la data înregistrării societăţii (art.112 alin.3 din cod). După cum s-a arătat în doctrină, creditorii societăţii nu vor putea urmări comanditarul care nu a efectuat vărsământul integral al aportului subscris pentru recuperarea creanţelor lor faţă de societate, însă vor putea exercita împotriva acestuia o acţiune oblică cerând ca respectivul comanditar să fie obligat prin hotărâre judecătorească la îndeplinirea obligaţiilor referitoare la vărsământul integral al aportului subscris. În schimbul aportului comanditarului i se va elibera un certificat de participare, care va atesta calitatea de asociat a deţinătorului şi valoarea aportului de capital adus de el în societate. Comanditarul mai are obligaţia de a nu se implica în administrarea societăţii. În acest sens, el nu va putea reprezenta societatea fără o procură specială dată de către comanditaţii administratori pentru o anumită operaţiune determinată şi nici nu va putea contesta acţiunile comanditaţilor legate de administrarea societăţii în limitele activităţii ei obişnuite (art.138 alin.2 din cod). Având în vedere că asociaţii comanditari sunt excluşi de la administrarea societăţii, dar şi faptul că răspunderea lor pentru obligaţiile sociale este limitată la valoarea aporturilor efectuate, aceştia au dreptul, chiar fără consimţământul celorlalţi asociaţi, să practice activităţi concurente sau având acelaşi obiect cu cele ale societăţii din care fac parte, întrucât interdicţia instituită de art.116 alin.2 din Codul civil nu li se aplică, afară numai dacă prin actul constitutiv se prevede altfel (art.139 allin.2 din cod). În afară de drepturile şi obligaţiile menţionate mai sus actul constitutiv al societăţii în comandită poate prevedea şi alte drepturi şi obligaţii ale comanditarului (art.139 allin.4 din cod) Articolul 140. Răspunderea în cazul acceptării calităţii de comanditar Persoana care devine comanditar al unei societăţi existente poartă riscul pierderilor în limita participaţiunii sale şi pentru obligaţiile născute până la momentul dobândirii calităţii de asociat. Clauza contrara este inopozabilă terţilor. 1. Răspunderea comanditarului. Răspunderea pentru obligaţiile societăţii revine acesteia şi asociaţilor comanditaţi. Ca şi în cazul societăţii în nume colectiv, răspunderea pentru obligaţiile societăţii în comandită revine, în principal, societăţii, iar răspunderea asociaţilor comanditaţi are un caracter subsidiar. În consecinţă, creditorii sociali se vor îndrepta mai întâi împotriva societăţii şi, numai în cazul când creanţele lor vor rămâne nesatisfăcute vor putea urmări asociaţii pentru datoriile sociale. De remarcat că, în subsidiar, creditorii sociali vor putea urmări numai asociaţii comanditaţi, nu şi pe cei comanditari49. Răspunderea asociaţilor comanditaţi este nelimitată şi solidară. Ea îşi are temeiul în dispoziţiile art.136 alin.1 din Codul civil, precum şi în cele ale art.128 din cod, aplicabile - în baza art.136 alin.4 din cod - şi asociaţilor comanditaţi. În ceea ce-i priveşte pe asociaţii comanditari, aceştia răspund numai până la concurenţa capitalului social subscris (art.136 alin.1 din cod). Astfel că, întrucât valoarea aporturilor acestor asociaţi este absorbită în patrimoniul social, ei nu vor avea o răspundere personală faţă de creditorii societăţii, aşa cum au asociaţii comanditaţi. În aceste condiţii ni se pare superfluă, precizarea art.140 din Codul civil conform căreia persoana care devine comanditar al unei societăţi existente poartă riscul pierderilor în limita participaţiunii sale şi pentru obligaţiile născute până la momentul dobândirii calităţii de asociat. După cum s-a arătat şi în literatura de specialitate, nimic nu se opune ca prin actul constitutiv asociatul comanditar să-şi agraveze răspunderea pentru datoriile sociale. În acest caz, pentru suma care excede contribuţia sa la capitalul social, comanditarul acţionează ca un fidejusor în raporturile cu creditorii sociali, având beneficiul de discuţiune în cazul în care aceştia trec la urmărirea sa. Articolul 141. Reducerea participaţiunii comanditarului (1) Reducerea participaţiunii unui comanditar nu este opozabilă terţilor până la înscrierea reducerii în registrul de stat. (2) Reducerea participaţiunii nu este opozabilă creditorilor ale căror creanţe s-au născut până la momentul înregistrării reducerii. 1. Reducerea participaţiunii comanditarului. Potrivit art.141 alin.1 din Codul civil, reducerea participaţiunii comanditarului, indiferent de temeiul juridic care a generat-o, este opozabilă terţilor doar după înscrierea acesteia în registrul de stat al întreprinderilor, iar potrivit alin.2 al aceluiaşi articol, opozabilitatea nu priveşte terţii ale căror creanţe s-au născut până la momentul înregistrării reducerii. Având în vedere obscuritatea dispoziţiilor legale citate, singura interpretare a acestora pe care o putem întrevedea ar fi că legiuitorul a înţeles să oprească orice repartizare de active proporţională participaţiunii la care este îndreptăţit comanditarul la ieşirea din societate fără efectuarea unui bilanţ care să stabilească exact valoarea activului şi pasivului societăţii la data înregistrării reducerii participaţiunii comanditarului. O altă interpretare posibilă ar fi că legiuitorul a intenţionat să “prelungească” răspunderea comanditarului pentru obligaţiile sociale născute anterior înregistrării reducerii participaţiunii acestuia şi peste acel moment. Însă, în această ipoteză ne permitem să ne îndoim de finalitatea practică a dispoziţiei, întrucât orice creditor social, în situaţia în care nu îşi va satisface creanţa prin executarea patrimoniului societăţii, se va îndrepta cu siguranţă împotriva asociaţilor comanditaţi, care răspund personal şi solidar, şi nu împotriva unui comanditar care a ieşit din societate şi pe care ar putea eventual să-l urmărească doar până la concurenţa participaţiunii pe care a avut-o în societate. Articolul 142. Înstrăinarea participaţiunii comanditarului (1) Participaţiunea comanditarului poate fi înstrăinată unor terţi şi poate trece succesorilor fără acordul asociaţilor, dacă actul de constituire nu prevede altfel. (2) Comanditarii au dreptul de preemţiune în cazul înstrăinării participaţiunii de către alt comanditar. Regulile privind înstrăinarea participaţiunii în societatea cu răspundere limitată se aplică în modul corespunzător. (3) Prin înstrăinarea integrală a participaţiunii încetează calitatea de comanditar. 1. Transmiterea participaţiunilor comanditarului. În schimbul aporturilor lor asociaţii comanditari primesc participaţiuni, care le conferă anumite drepturi şi obligaţii. Codul civil reglementează transmisiunea participaţiunilor atât între asociaţi, cât şi către persoane din afara societăţii sau prin succesiune. Ca regulă generală, participaţiunea comanditarului va putea fi înstrăinată unor terţi sau transmisă mortis cauza succesorilor fără acordul asociaţilor dacă actul constitutiv nu prevede altfel (art.142 alin.1 din cod). Astfel fiind, actul constitutiv ar putea prevedea anumite restricţii în acest sens sau chiar interdicţia înstrăinării. Din coroborarea dispoziţiilor art.142 alin.2 cu cele ale art.152 alin.1 din cod se poate observa că legea prevede principiul liberei transmisiuni a participaţiunilor comanditarilor între asociaţi, precum şi către soţul, rudele şi afinii în linie dreaptă fără limită de grad, iar în linie colaterală până la gradul doi inclusiv, afară numai dacă actul constitutiv prevede altfel. În ceea ce priveşte transmiterea participaţiunilor către alte persoane decât cele menţionate, legea impune respectarea anumitor condiţii având în vedere că printr-o asemenea înstrăinare se pot aduce atingeri caracterului intuitu persoanae al societăţii în comandită. Cea mai importantă dintre ele se referă la dreptul de preemţiune pe care îl au comanditarii în cazul înstrăinării participaţiunii unui alt comanditar (art. 142 alin.2 din cod)50. Orice înstrăinare a participaţiunii comanditarului trebuie înscrisă în Registrul de stat al întreprinderilor şi va produce efecte faţă de terţi numai din acest moment. Ca efect al înstrăinării integrale a participaţiunii încetează şi calitatea de comanditar a înstrăinătorului. Articolul 143. Dizolvarea societăţii în comandită (1) În afară de cazurile prevăzute la art.86 alin.(1), societatea în comandită se dizolvă dacă nu mai are nici un comanditat sau nici un comanditar şi dacă, în decursul a 6 luni de la retragerea ultimului comanditar sau ultimului comanditat, nu s-a reorganizat sau nu a acceptat un alt comanditat sau comanditar. (2) În cazul dizolvării societăţii în comandită, inclusiv ca urmare a insolvabilităţii, comanditarii au dreptul preferenţial faţă de comanditaţi la recuperarea aporturilor din patrimoniul societăţii rămas după satisfacerea tuturor pretenţiilor creditorilor. 1. Dizolvarea societăţii în comandită. În afară de cauzele generale de dizolvare a persoanelor juridice, prevăzute de art.86 alin.1 din cod, societatea în comandită se dizolvă, dacă prin actul constitutiv sau hotărârea unanimă a asociaţilor nu se prevede altfel, şi în cazul: (a) decesului, incapacităţii sau declarării judecătoreşti a dispariţiei asociatului comanditat persoană fizică; (b) declarării insolvabilităţii, reorganizării sau lichidării asociatului comanditat persoană juridică; (c) retragerii din societatea a unui asociat comanditat; (d) excluderii unui asociat comanditat ca urmare a urmăririi de către creditorii personali a participaţiunii sale la capitalul social a societăţi. De asemenea, potrivit art.144 alin.1 din codul civil, societatea în comandită se dizolvă şi dacă, indiferent de cauză, nu mai are nici un comanditat sau nici un comanditar, iar ceilalţi asociaţi nu au reorganizat societatea sau nu au acceptat un alt comanditat sau comanditar în decursul a 6 luni de la retragerea ultimului comanditat sau, după caz, comanditar. La lichidarea societăţii în comandită, comanditarii vor avea un drept de preferinţă faţă de comanditaţi la recuperarea din patrimoniul societăţii rămas după satisfacerea tuturor pretenţiilor creditorilor a aporturilor pe care le-au efectuat (art.143 alin.2 din cod).
§ 4. Societatea cu raspundere limitata Articolul 145. Dispoziţii generale cu privire la societatea cu răspundere limitata Societate cu răspundere limitata este societatea comerciala al cărei capital social este divizat in părţi sociale conform actului de constituire si ale cărei obligaţii sânt garantate cu patrimoniul societăţii. Societatea cu răspundere limitata poate fi constituita de una sau de mai multe persoane. Membrii societăţii cu răspundere limitata nu poarta răspundere pentru obligaţiile acesteia. Ei suporta riscul pierderilor, ce rezulta din activitatea societăţii, in limitele participaţiunii lor la capitalul social. Asociatul care nu a vărsat in termenul stabilit aportul subscris răspunde subsidiar pentru obligaţiile societăţii, in limita părţii nevărsate. Societatea cu răspundere limitata are denumire deplina si poate avea denumire abreviata. Denumirea deplina si cea abreviata trebuie sa includă sintagma in limba de stat "societate cu răspundere limitata" sau abrevierea "S.R.L." 1. Societatea cu răspundere limitată este o persoană juridică formată prin voinţa uneia sau mai multor persoane, exprimată în actul de constituire, prin care acestea convin să pună în comun anumite bunuri pentru a desfăşura activitate de întreprinzător, a realiza şi a împărţi beneficii, societate în care asociaţii nu răspund pentru obligaţiile ei, ci suportă riscul activităţii acesteia în limitele părţii sociale deţinute. 2. Legislaţia stabileşte numărul minim şi numărul maxim de asociaţi. SRL poate fi constituită una şi mai multe persoane. Art.17 din Legea nr.8451992 cu privire la antreprentoriat şi întreprinderi în această societate nu poate fi mai mult de 50 de persoane. În calitate fondator sau asociat al SRL poate fi o persoană fizică, o persoană juridică, statul sau o unitate administrativ teritorială. 3. Alin. (3) vine să confirme că asociatul SRL nu poate fi atras la răspundere pentru obligaţiile societăţii. El riscă cu bunurile transmise ca aport la capitalul social, sau să suporte riscul în limita valorii părţii sociale deţinute, în cazul în care societatea va activa ineficient. De la această regulă, însă există unele excepţii. Astfel art.27 din Legea insolvabilităţii nr.632/2001 stabileşte că dacă insolvabilitatea societăţii survine ca rezultat al culpei fondatorilor (asociaţilor) aceştia poartă răspundere subsidiară faţă de creditori în măsura în care bunurile societăţii insolvabile nu ajung pentru satisfacerea cerinţelor creditorilor. O regulă similară există şi în art.118 alin.(3) C.civ., numai că acţiunea acesteia este limitată numai la fondatorii persoane juridice care deţin majoritatea voturilor în capitalul social al societăţii insolvabile. (4) Potrivit art.112 alin.(3) C.civ. fiecare asociat este obligat să verse aportul integral în termen de cel mult 6 luni de la data înregistrării societăţii comerciale. Nerespectarea acestui termen însă nu duce la pierderea calităţii de asociat. Dreptul de a cere vărsarea integrală a aportului îl are însăşi societatea prin administratorul său precum şi alţi asociaţi. Dacă, însă societatea devine insolvabilă, până la expirarea termenului de 6 luni, sau mai târziu de această dată, dar unul sau mai mulţi asociaţi nu ş-au vărsat integral aportul la capitalul social, atunci acestea vor putea fi urmărite de creditorii societăţii în limitele valorii aportului nevărsat. (5) Conform dispoziţiilor legale, societatea cu răspundere limitată are o denumire stabilită de actele constitutive şi înscrisă în Registrul de stat. Denumirea trebuie să fie unicală, adică să aibă un conţinut irepetabil care să asigure inconfundabilitatea cu denumirile altor societăţi şi chiar cu cele ale unor alte persoane juridice. Actele de constituire trebuie să accepte o denumire de firmă care să includă toate elementele stabilite de legislaţie, inclusiv cele care nu au caracter obligatoriu, dar care, luate în ansamblu, permit societăţii să se deosebească în circuitul civil şi comercial naţional şi internaţional de toate celelalte subiecte. Societatea poate avea, pe lângă denumire deplină, şi una prescurtată. Regimul juridic al denumirii societăţii comerciale îşi are fundamentul în dispoziţiile art.66 C.civ., art.24-26 Legea nr.845/1992, art.5 Legea nr.1134/1997, precum şi în art.8 din Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 martie 188351. Protecţia juridică a denumirii de firmă se asigură şi prin art.8 din Legea nr.1103/2000 cu privire la protecţia concurenţei52 şi art.162 din Codul cu privire la contravenţiile administrative53. Denumirea societăţii cu răspundere limitată se compune din elemente care permit identificarea ei. În structura denumirii societăţii comerciale, doctrina juridică evidenţiază două părţi: corpul şi accesoriul.
Accesoriul poate consta din litere54, cifre55, cuvînt56 sau îmbinări de cuvinte57. Societăţile cu răspundere limitată care desfăşoară activităţi de bursă trebuie să conţină în denumire şi cuvântul bursă, activităţi de lombard trebuie să conţină şi cuvântul lombard58, societatea care are în capitalul social investiţii străine va include în denumirea de firmă sintagmele „întreprindere mixtă” sau „întreprindere cu investiţii străine” 59 .
In actul de constituire al societăţii cu răspundere limitată trebuie sa se indice: 1) numele, locul si data naşterii, domiciliul, cetăţenia si datele din actul de identitate al fondatorului persoana fizica; denumirea, sediul, naţionalitatea, numărul de înregistrare al fondatorului persoană juridică; 2)denumirea societăţii; 3) obiectul de activitate; 4) participaţiunile asociaţilor, modul si termenul lor de vărsare; 5) valoarea bunurilor constituite ca participaţiune in natura si modul de evaluare, daca au fost făcute asemenea aporturi; 6) sediul; 7) structura, atribuţiile, modul de constituire si de funcţionare a organelor societăţii; 8) modul de reprezentare; 9) filialele si reprezentanţele societăţii; 10) mărimea capitalului social; 11) mărimea părţii sociale a fiecărui asociat; În dependenţă de genul de activitate desfăşurat, de relaţiile dintre asociaţi, de perspectivele care şi le propun asociaţii în actul de constituire pot fi stipulate şi alte clauze.
Astfel societăţile care îşi propun ca scop de a desfăşura activitate:pentru Pentru desfăşurarea activităţilor de importare a produselor petroliere trebuie să aibă un capital echivalent cu cel puţin 750 000 dolari SUA. Lombard trebuie să aibă un capital echivalent cu cel puţin 25 000 dolari SUA dacă activează în municipii şi cel puţin 15 000 dolari SUA dacă activează în localităţi rurale; Organizarea şi întreţinerea cazinoului capitalul trebuie să constituie cel puţin 600 000 lei; Organizarea lotereilor naţionale capitalul trebuie să constituie cel puţin 250 000 lei; Organizarea lotereilor regionale capitalul trebuie să constituie cel puţin 150 000 lei; Organizarea pariurilor şi întreţinerea sălilor cu automate de joc capitalul trebuie să constituie cel puţin 200 000 lei; Organizarea jocurilor de abilitate capitalul trebuie să constituie cel puţin 50 000 lei; Întreţinerea automatelor de joc capitalul trebuie să fie cel puţin 25 000 lei; organizarea bursei de comerţ cu mărfuri trebuie să aibă un capital minim nu mai puţin de bursie 1 mln. lei; organizarea activităţii de schimb valutar trebuie să aibă un capital social de cel puţin 200 000 lei. În societatea cu răspundere limitată capitalul se devizează în atâtea părţi sociale căţi asociaţi sunt în societate. Fiecare asociat deţine o singură parte socială. Dacă societatea este cu asociat unic, acesta deţine o parte socială egală cu mărimea capitalului social. O parte socială poate fi deţinută de mai multe persoane. Fiecare din cei ce o deţin sunt în drept să participe la adunarea asociaţilor. Articolul 148. Capitalul de rezervă al societăţii cu răspundere limitata Societatea cu răspundere limitata este obligata sa formeze un capital de rezerva de cel puţin 10% din cuantumul capitalului social. Capitalul de rezerva al societăţii cu răspundere limitata poate fi folosit doar la acoperirea pierderilor sau la majorarea capitalului ei social. Capitalul de rezerva al societăţii cu răspundere limitata se formează prin vărsăminte anuale din beneficiul ei, in proporţie de cel puţin 5% din beneficiul net, până la atingerea mărimii stabilite de actul de constituire. Daca valoarea activelor nete ale societăţii cu răspundere limitata se reduce sub nivelul capitalului social si al capitalului de rezerva, vărsămintele in capitalul de rezerva reîncep. Articolul comentat stabileşte mărimea minimă a capitalului de rezervă, modul de formare, cât şi modul de utilizare a acestuia. Capitalul de rezervă al societăţii cu răspundere limitată are un rol asiguratoriu. Aceasta înseamnă că beneficiul societăţii va fi calculat ca un excedent al valorii totale a activelor faţă de mărimea sumară a capitalul social şi a capitalului de rezervă. În opinia noastră importanţa capitalului de rezervă este redusă. Dacă legiuitorul consideră că mărimea capitalului social pentru asigurarea cerinţelor creditorilor nu este satisfăcătoare el ar putea majora mărimea minimă a capitalului social, pentru a realiza aceiaşi ce realizează prin capitalul social. Norma cu privire la capitalul de rezervă are un caracter dispozitiv şi nerespectarea ei nu se sancţionează nici de cum. Articolul 149. Partea sociala a asociatului societăţii cu răspundere limitata Yüklə 9,86 Mb. Dostları ilə paylaş:
|