Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

În afară de clauzele menţionate mai sus, statutul va trebui să cuprindă în mod obligatoriu:

a) Clauzele privind drepturile şi obligaţiile acţionarilor. În principiu, statutul societăţii va cuprinde cu precădere date privind drepturile şi obligaţiile deţinătorilor de acţiuni preferenţiale, întrucât celelalte drepturi şi obligaţii sunt reglementate destul de amănunţit în art.24-29 din Legea SA (pentru detalii legate acţiuni preferenţiale vezi comentariul art.161 din cod);

b) Clauze privind valorile mobiliare emise de societate (acţiuni, obligaţiuni). Este vorba de clauze referitoare la: clasele de acţiuni şi numărul de acţiuni de fiecare clasă; numărul, tipul şi valoarea nominală a acţiunilor autorizate spre plasare şi plasate; modul de emitere a acţiunilor autorizate spre plasare; modul de înstrăinare a acţiunilor (pentru societăţile închise); modul de emitere a obligaţiunilor autorizate spre plasare, numărul tipul valoarea nominală, mărimea dobânzii şi termenele de stingere a obligaţiunilor emise de societate. Aceste clauze vor putea să reia dispoziţiile din Legea SA sau să prevadă reglementări diferite, în măsura în care nu contravin legislaţiei în vigoare;

c) Clauze privind modul de distribuire a profitului. Statutul va prevedea modul şi termenele de plată a dividendelor şi de acoperire a pierderilor societăţii, precum şi modul de creare şi de utilizare a capitalului de rezervă (pentru detalii legate de capitalul de rezervă a societăţii pe acţiuni vezi comentariul art.160 din cod). Astfel, statutul va trebui să cuprindă informaţii referitoare modul de împărţire a profitului rezultat din activitatea societăţi sub formă de dividende, periodicitatea acestora şi în mod corelativ, imputarea distributivă a pierderilor, clauze care sunt lăsate, în principiu, la discreţia acţionarilor. În consecinţă, este posibil şi nu contravine legii prevederea în statut a unor clauze privind participarea la profit şi la pierderi, precum, de exemplu, subordonarea dreptului la dividende, condiţiei de a se fi realizat un profit minim. Pe de altă parte, în doctrină se arată că nu este posibilă inserarea unor clauze numite leonine, precum clauza prin care se atribuie unuia sau unora dintre acţionari dreptul de a prelua dobânzi care, în fapt, absorb aproape totalitatea profitului, sau precum clauza conform căreia se garantează unuia dintre acţionari un minim de foloase, pentru că aceasta echivalează cu scutirea de participare la pierderi;

d) Clauze privind conducerea şi gestiunea societăţii. Aici includem:

• 
  clauze privind structura organizatorică a societăţii, competenţa fiecărui organ şi modul de alegere a lui;
  
• 
  clauze privind modul de luare a hotărârilor de către organele de conducere ale societăţii, inclusiv lista chestiunilor asupra cărora hotărârea se ia cu majoritatea calificată de voturi sau în unanimitate;
  
• 
  clauze privind modul şi termenele de pregătire şi ţinere a adunărilor acţionarilor;
  
• 
  clauze privind modul de încheiere a tranzacţiilor de proporţii şi a tranzacţiilor cu conflict de interese;
  
• 
  clauze privind modul de ţinere a registrelor societăţii;
  
• 
  alte clauze necesare bunei funcţionări a societăţii pe acţiuni.
  

e) Clauzele privind sediile secundare ale societăţii (filiale şi reprezentanţe). Dacă fondatorii doresc ca societatea să aibă sedii secundare, acest lucru trebuie să fie expres menţionat în statut. La fel, şi în cazul în care acestea se vor înfiinţa ulterior înregistrării societăţii, va trebui indicată denumirea şi sediul filialelor şi reprezentanţelor societăţii. Cerinţa inserării printre clauzele statutare a unor date privind sediile secundare ale societăţii a fost criticată în literatura de specialitate, pe motivul că o asemenea procedură apare ca fiind destul de greoaie, întrucât este necesară convocarea Adunării generale a acţionarilor care să hotărască modificarea sau completarea statutului în acest sens. Această procedură este de natură să creeze dificultăţi, în special, unor societăţi mari, ale căror necesităţi şi politică economică reclamă o mare mobilitate în privinţa constituirii sau reorganizării sediilor secundare. Pentru a accelera cât de cât procesul de constituire, dreptul de a lua deciziile în acest sens se va putea delega de către adunarea generală consiliului societăţii (consiliului directorilor sau consiliului observatorilor);

f) Clauze privind reorganizarea, dizolvarea şi lichidarea societăţii pe acţiuni. În statut trebuie să se prevadă şi clauze privind reorganizarea şi încetarea existenţei societăţii pe acţiuni. În speţă, fondatorii trebuie să stabilească temeiurile şi condiţiile de schimbare a tipului societăţii, de reorganizare sau dizolvare a ei. Chiar dacă, cel mai adesea, cu privire la această problemă fondatorii (acţionarii) reproduc dispoziţiile legale ori fac trimitere la ele, credem că este în interesul lor să stabilească anumite reguli ferme în această privinţă, putându-se astfel înlătura inconvenientele şi dezavantajele ce ar putea să apară dat fiind insuficienţa sau ambiguitatea legislaţiei în această materie;

g) Clauze facultative. Conţinutul statutului poate fi întregit şi cu clauze pe care dispoziţiile codului civil şi Legii SA le consideră opţionale, în cazul în care fondatorii le vor considera necesare. Astfel, conform art.35 alin.2 din Legea SA, statutul societăţii poate cuprinde şi alte date ce nu sunt în contradicţie cu legislaţia. Subliniem, în acest context, că eventualele prevederi din statutul societăţii care vin în contradicţie cu legislaţia sunt considerate nevalabile de la data adoptării (art.35 alin.4 din Legea SA).

Statutul, aprobat în conformitate cu legea, devine actul de bază al societăţii pe acţiuni. Prevederile statutului societăţii sunt obligatorii pentru persoanele cu funcţii de răspundere şi acţionarii societăţii (art.35 alin.3 din Legea SA). Modificarea şi completarea acestuia se poate face numai cu respectarea condiţiilor legale şi a prevederilor statutare, iar modificările şi completările făcute în statut sau statutul societăţii în redacţie nouă intră în vigoare numai după înregistrarea lor la Registrul de stat al întreprinderilor (art.35 alin.5 din Legea SA). Modificarea şi completarea statutului se aprobă de către adunarea generală a acţionarilor, iar în termen de 7 zile de la data adoptării hotărârii, societatea este obligată să comunice Camerei Înregistrării de stat informaţiile privind modificările efectuate în statut, în vederea trecerii modificărilor respective în Registrul de stat (vezi art.18 şi 19 din Legea cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor).

În final, menţionăm că statutul trebuie redactat în mod obligatoriu în limba de stat, iar informaţiile pe care le cuprinde nu pot fi obiect al secretului comercial (art.32 alin.4 din Legea SA), ele având, prin urmare un caracter public.

Articolul 158. Capitalul social al societăţii pe acţiuni
(1) Mărimea minimă a capitalului social al societăţii pe acţiuni este stabilita prin lege.

(2) Capitalul social al societăţii pe acţiuni se formează prin plasarea acţiunilor între acţionari şi reprezintă valoarea aporturilor în numerar şi în natură vărsate proporţional numărului şi valorii acţiunilor subscrise.

(3) Acţiunile emise la constituirea societăţii pe acţiuni se plasează integral între fondatori.

(4) Fondatorii sunt obligaţi să plătească acţiunile subscrise până la înregistrarea societăţii pe acţiuni dacă aportul este în numerar sau în termen de 30 de zile de la înregistrarea de stat dacă aportul este în natură.

(5) În cazul în care activele societăţii pe acţiuni s-au redus sub minimul stabilit de lege, iar adunarea acţionarilor nu a hotărât acoperirea pierderilor sau reorganizarea societăţii, aceasta se dizolvă.
1. Consideraţii preliminare. În Republica Moldova, procedura de constituire a societăţii pe acţiuni cuprinde, după cum am mai menţionat mai multe etape dintre care ne interesează în special:

1. 
   încheierea (aprobare) contractului de societate (declaraţiei de constituire);
   
2. 
   subscrierea acţiunilor de către fondatori – formarea capitalului social;
   
3. 
   ţinerea adunării constitutive.
   

2. Noţiunea de capital social. Capitalul social este un concept juridic şi contabil, este un nomen juris, constant pe toată durata societăţii, cel puţin până la modificarea actului constitutiv (statutului). Pierderile patrimoniale nu au nici o influenţă asupra capitalului social cu excepţia cazului când au consecinţa externă de a obliga societatea să-l reducă. Capitalul social este expresia valorică a aporturilor acţionarilor, iar, în schimbul aporturilor, acţionarii primesc din partea societăţii acţiuni.

Capitalul social reprezintă prima şi cea mai importantă garanţie pentru creditorii societăţii. În acest sens, cităm şi dispoziţiile art.40 alin.1 din Legea SA care prevăd că, “capitalul social al societăţii determină valoarea minimă a activelor nete ale societăţii, care asigură interesele patrimoniale ale creditorilor şi acţionarilor”.

Pentru a constitui o garanţie cât mai eficace, societatea pe acţiuni are obligaţia de a indica mărimea capitalului social în statutul, bilanţul, registrul acţionarilor şi pe foaia cu antet ale societăţii (art.40 alin.7 din Legea SA).

3. Limita minimă a capitalului social. În societăţile de capitaluri, cum este şi societatea pe acţiuni sunt stabilite de lege anumite valori minimale obligatorii. Astfel, potrivit art.40 alin.2 din Legea SA, capitalul social al societăţii deschise pe acţiuni nu poate fi mai mic de 20 mii lei, iar al societăţii închise pe acţiuni de 10 mii lei.

Un minim de capital social necesar înfiinţării unei societăţi pe acţiuni este prevăzut şi de alte legislaţii. În statele Uniunii Europene aceste este de cel puţin 25.000 € (conform art.6 a Directivei a II-a nr.77/91/CE din 13 decembrie 1976). În raport cu această cifră, capitalul social minim stabilit de legislaţia noastră poate părea prea mic mai ales că acumularea mare de capital în cazul societăţilor pe acţiuni este necesară pentru realizarea marilor afaceri (pe care, de regulă, nu şi le pot permite celelalte tipuri de societăţi). Justificarea unei cifre atât de mici rezidă în pauperizarea continuă a economiilor populaţiei – aceasta fiind un potenţial subscriitor în procesul constituirii unei societăţi pe acţiuni. Considerăm, totuşi, că se impune pentru societăţile mixte sau cu capital integral străin (indiferent de tipul societăţii) o majorare a minimelor admise de legislaţia actuală.

Subliniem, de asemenea, că în cazul anumitor societăţi, datorită naturii obiectului lor de activitate, există reglementări derogatorii care privesc limita minimă de capital. Astfel, de exemplul, pentru bănci, potrivit art.5 din Legea instituţiilor financiare nr.550-XIII/21.07.1995, Banca Naţională este investită cu dreptul exclusiv de a stabili şi de a schimba capitalul minim. Prevederi privind limita minimă de capital social, derogatorii de la dispoziţiile art.40 al Legii SA sunt prevăzute şi pentru societăţile de asigurări, fondurile de investiţii, bursa de valori etc.

4. Formarea capitalului social. Capitalul social al societăţii pe acţiuni se formează prin plasarea acţiunilor între acţionari şi reprezintă valoarea aporturilor în numerar şi în natură vărsate proporţional numărului şi valorii acţiunilor subscrise (art.158 alin.2 Cod civil). Capitalul social va fi egal cu suma valorii nominale a acţiunilor plasate, dacă aceasta a fost stabilită în documentele constitutive (art.40 alin.3 din Legea SA). Dacă societatea a plasat acţiuni a căror valoare nominală nu a fost stabilită, capitalul social va fi egal cu valoarea sumară a aporturilor depuse în contul plăţii acţiunilor (art.40 alin.5 din Legea SA). Subliniem că valoarea acţiunilor autorizate spre plasare, însă neplasate, ale societăţii nu se include în capitalul ei social.

Dacă valoarea aporturilor efectuate în contul plăţii acţiunilor depăşeşte valoarea nominală a acţiunilor plasate, această depăşire constituie capitalul suplimentar al societăţii, care poate fi utilizat numai pentru întregirea, inclusiv majorarea, capitalului social al societăţii (art.40 alin.4 din Legea SA).

După cum am menţionat mai sus, capitalul social cuprinde valoarea aporturilor în numerar şi în natură aduse la constituirea societăţii sau prin subscripţii ulterioare. Aportul poate avea ca obiect orice bun cu valoare economică care prezintă interes pentru activitatea societăţii. Legea nu cere ca aporturile subscriitorilor (acţionarilor) să fie egale ca valoare sau ca ele să aibă acelaşi obiect şi nici ca aportul unui subscriitor să aibă un obiect unitar. Întrucât atât efectuarea cît şi varietăţile de aport au fost analizate anterior (vezi comentariile al art. 112-114 din cod) ne vom opri în cele ce urmează doar asupra unor aspecte particulare societăţilor pe acţiuni.

Astfel, potrivit Legii SA, aporturi la capitalul social pot fi: mijloace băneşti, valorile mobiliare plătite în întregime, alte bunuri, inclusiv drepturi patrimoniale sau alte drepturi care pot fi evaluate în bani, precum şi obligaţiile (datoriile) societăţii faţă de creditori achitate cu active (art.41 alin.2 din Legea SA).

Aporturile în numerar (mijloace băneşti) au ca obiect o sumă de bani pe care subscriitorul (acţionarul) se obligă să o transmită societăţii.

Mijloacele băneşti reprezentând acţiunile subscrise se virează într-un cont bancar provizoriu al societăţii, indiferent dacă este vorba de subscrierea acţiunilor la înfiinţarea societăţii sau a celor dintr-o emisiune suplimentară (art.34 alin.4 şi art.44 alin.7 din Legea SA). Precizăm că, vărsământul trebuie constatat printr-un înscris bancar care să menţioneze suma vărsată şi să cuprindă elementele de identificare ale subscriitorului.

Menţionăm că, în cazul subscrierii de acţiuni la înfiinţarea societăţii se pune problema momentului până la care acţiunile trebuie achitate. Astfel, pe de o parte, potrivit art.158 alin.4 teza I din cod, acţiunile trebuie achitate până la data înregistrării societăţii, dispoziţie derogatorie de la regula instituit de art.112 alin.3 din cod conform căreia aporturile pot fi vărsate în termen de cel mult 6 luni de la înregistrarea societăţii. Pe de altă parte, potrivit art.36 alin.1 din Legea SA, aporturile în numerar trebuie vărsate integral până la data ţinerii adunării constitutive, această fiind, de altfel, şi o condiţie pentru ţinerea acesteia. Considerăm că în acest caz, vor avea prioritate dispoziţiile codului ca norme posterioare care modifica implicit dispoziţiile Legii SA, în conformitate cu dispoziţiile art.2 lit.b) din Legea pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova nr.1125-XV/13.06.2002, potrivit cărora legile şi actele normative în vigoare se vor aplica în măsura în care nu contravin Codului civil al Republicii Moldova.

Subliniem, de asemenea, că în conformitate cu art.113 alin.3 din cod, la constituirea societăţii pe acţiuni aportul fiecărui fondator va trebui să fie constituit din cel puţin 40% aport în numerar (mijloace băneşti) care trebuie vărsate până la data înregistrării societăţii. Justificarea acestei dispoziţii rezidă în necesitatea ca orice societate comercială să dispună încă de la începutul activităţii de mijloace băneşti deoarece sumele de bani sunt indispensabile începerii oricărei activităţi comerciale.

Vărsământul este efectuat într-un cont provizoriu, care este blocat până la momentul la care societatea dobândeşte personalitate juridică sau emisiunea suplimentară de acţiuni este încheiată, după care, la cererea societăţii, se transferă într-un cont activ, din care societatea poate efectua operaţiuni curente. În situaţia unei emisiuni suplimentare de acţiuni societatea va putea, totuşi, utiliza mijloacele virate în contul bancar provizoriu până la înregistrarea totalurilor emisiunii, în cazul acordării de către bancă sau o altă persoană juridică a unei cauţiuni sau garanţii a obligaţiei societăţii de a restitui aporturile încasate în contul plaţii acţiunilor, precum şi dobânzile obţinute în rezultatul utilizării acestora (art.44 alin.9 din Legea SA).

Aporturile în natură (aporturile nebăneşti). Acest aport are ca obiect anumite bunuri, care pot fi bunuri imobile (clădiri, instalaţii) şi bunuri mobile corporale (materiale, mărfuri) sau incorporale (valori mobiliare, drepturi de proprietate intelectuală, etc.). Condiţia prealabilă ca aceste bunuri să formeze obiectul aportului în natură este aceea de a fi în circuitul civil (art.114 alin.1 din cod). Activitatea fondatorilor pentru înfiinţarea societăţii, precum şi activitatea de muncă a acţionarilor care lucrează în societate, constituind practic un aport în muncă, nu pot forma obiect al aportului într-o societate pe acţiuni (art.41 alin.11 lit.a) din Legea SA). Aporturi la capitalul social nu pot fi, bineînţeles, nici datoriile fondatorilor, acţionarilor societăţii şi ale altor persoane (art.41 alin.11 lit.b) din Legea SA). Vor putea constitui, însă, aporturi la capitalul social datoriile societăţii faţă de creditori (art.41 alin.2 lit.b) din Legea SA) prin convertirea acestora în acţiuni în modul prevăzut de art.44 alin.6 teza a II-a din Legea SA şi art.11 din Legea insolvabilităţii nr.632-XV/14.11.2001.

Aporturile în natură se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi predarea efectivă a bunurilor către societate.

Potrivit art.158 alin.2 teza a II-a din cod şi art.34 alin.5 din Legea SA coroborate cu art.36 alin.4 lit.a) din Legea SA, la constituirea societăţii pe acţiuni aporturile în natură se predau de către fondatori, cu proces-verbal, organului executiv al societăţii în termen de o lună de la data înregistrării de stat a societăţii, dar numai dacă ele a fost aprobate de către adunarea constitutivă. După părerea noastră, termenul limită stabilit de lege pentru efectuarea aporturilor în natură la constituirea societăţii este mult prea scurt. Dispoziţiile Legii SA ar trebui corelate cel puţin cu cele din cod, care prevăd un termen de 6 luni de la data înregistrării societăţii, dacă nu chiar cu cele din alte legislaţii, care sunt mult mai realiste. Astfel, legea română privind societăţile comerciale prevede un termen de 1 an, legea rusă privind societăţile pe acţiuni – 1 an, legea franceză – 5 ani, iar Directiva a II-a nr.77/91/CE a Comunităţii Economice Europene din 13 decembrie 1976 – cel mult 5 ani (art.9 alin.2). Ţinem să precizăm că, nu întotdeauna stabilirea unui termen scurt pentru vărsarea integrală a aporturilor în natură este şi în avantajul societăţii. Uneori, vărsămintele ulterioare sunt mai utile, societatea nefiind întotdeauna pregătită să le fructifice. Astfel, de exemplu, o instalaţie industrială care trebuie livrată în etape succesive, pe măsură ce se asamblează părţile ei componente.

Vărsarea aporturilor în natură în cadrul majorării capitalului social pe calea unei emisiuni suplimentare de acţiuni se va face, având în vedere “tăcerea legii”, şi în acest caz, cu proces-verbal de predare a bunurilor către organul executiv al societăţii. Menţionăm că aporturile în natură la majorarea capitalului social vor putea fi aduse doar în cazul unei emisiuni închise de acţiuni. Această concluzie se desprinde din analiza dispoziţiilor legale care reglementează modul în care se desfăşoară emisiunea publică de acţiuni, cu toate că o interdicţie expresă în acest sens nu există. În ceea ce priveşte termenul la care bunurile trebuie predate, acesta va fi cel stipulat în hotărârea adunării generale a acţionarilor sau a consiliului societăţii pe acţiuni prin care s-a luat decizia de majorare a capitalului social (art.42 alin.3 din Legea SA), fără a putea fi însă mai mare de 60 de zile de la data adoptării hotărârii de majorare a capitalului social (art.114 alin.5 teza a II-a din cod).

Aportul poate consta în transmiterea către societate a dreptului de proprietate asupra bunului sau a dreptului de folosinţă (art.41 alin.3 din Legea SA).

Aportul în proprietate este realizat prin transferarea la societate a dreptului de proprietate asupra bunurilor aduse ca aport. Se înţelege că, dacă s-a convenit transmiterea dreptului de proprietate, bunul va intra în patrimoniul societăţii, subscriitorul (acţionarul) nemaiavând un drept asupra lui. În consecinţă, bunul nu va putea fi urmărit de creditorii asociatului, iar la dizolvarea societăţii, acţionarul nu va avea dreptul la restituirea bunului, ci la valoarea sa. Proprietatea bunului subscris ca aport este transferată la societate împreună cu drepturile care sunt în legătură cu acel bun precum şi cu accesoriile care se unesc în mod natural sau artificial cu bunul în cauză. Transmiterea imobilelor în societate va fi opozabilă terţilor după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară. De altfel, legea prevede expres obligaţia pentru societate de a înregistra în termen de 2 luni de la înregistrarea de stat a acesteia bunurile imobiliare şi mobiliare, predate de fondatori, ce se supun înregistrării în conformitate cu legislaţia (art.37 alin.3 lit.b) din Legea SA).

Aportul în folosinţă constă în punerea bunului la dispoziţia societăţii fără a opera un transfer de proprietate. Precizăm că, întrucât societatea dobândeşte numai un drept de folosinţă, subscriitorul rămâne proprietarul bunului şi în această calitate, la dizolvarea societăţii, are dreptul la restituirea bunului.

Legea prevede că anumite bunuri nu pot fi aduse ca aport decât cu drept de folosinţă. Astfel, bunurile care fac parte din domeniul public pot fi transmise societăţii în calitate de aport la capitalul social numai cu drept de folosinţă (art.41 alin.4 din Legea SA).

Aportul în folosinţă poate fi făcut şi de către o persoană care nu este proprietarul bunului ci numai uzufructuar sau locatar, dar numai cu acordul proprietarului bunului. Această concluzie se desprinde din interpretarea per a contrario a dispoziţiei legale conform căreia nu pot fi aduse ca aport bunurile aparţinând achizitorului de acţiuni cu drept de administrare economică sau gestionare operativă, fără acordul proprietarului acestor bunuri (art.41 alin.11 lit.d) din Legea SA).

De regulă, punerea bunului la dispoziţia societăţii se face pe o perioadă determinată. În cazul prelungirii dreptului de folosinţă a aporturilor în natură, cesionat societăţii, peste termenul stabilit, societatea este obligată să elibereze suplimentar acţiuni proprietarului acestor aporturi în modul prevăzut de documentele de constituire sau de hotărârea adunării generale a acţionarilor societăţii (art.41 alin.8 din Legea SA), iar în cazul încetării înainte de termen a dreptului de folosinţă, acţionarul este obligat să restituie societăţii dividendele şi acţiunile primite în plus, în modul prevăzut de documentele de constituire sau de hotărârea adunării generale a acţionarilor societăţii (art.41 alin.9 din Legea SA).

Unele particularităţi ale aportului în natură sunt determinate de anumite categorii de bunuri. Astfel, de exemplu, nu vor putea fi aduse ca aport bunurile mobiliare şi imobiliare neînregistrate, inclusiv produsele activităţii intelectuale, supuse înregistrării în conformitate cu legislaţia (art41 alin.11 lit.b) din Legea SA).

Prezintă, de asemenea, anumite particularităţi şi aportul valorilor mobiliare. Este indiscutabil că fondatorii sunt în drept să transmită la constituirea societăţii, acţiuni şi obligaţiuni ale întreprinderilor înregistrate în republica Moldova sau peste hotarele ei. Transmiterea dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi obligaţiunilor trebuie notificată societăţii emitente, pentru a fi înregistrată în registrul acţionarilor (deţinătorilor de obligaţiuni) a acesteia. În legătură cu aportul valorilor mobiliare se pune, însă, întrebarea în ce măsură vor putea constitui obiect al unui asemenea aport celelalte valori mobiliare, altele decât acţiunile sau obligaţiunile unei societăţi, cum ar fi: obligaţiile împrumuturilor externe de stat, bonurile de tezaur, certificatele bancare, etc. considerăm că asemenea valori mobiliare vor putea fi aduse ca aport, însă, cu condiţia ca ele să fie exigibile până la termenul la care trebuie îndeplinită obligaţia de aport; aportul considerându-se vărsat numai după ce societatea a obţinut plata sumei de bani care face obiectul acestora. Bineînţeles că, aportul valorilor mobiliare la capitalul social va trebui evaluat şi aprobat de adunarea constitutivă sau de adunarea generală a acţionarilor ori consiliul societăţii pe acţiuni (art.41 alin.6 din Legea SA). Pentru o asemenea aprobare, se vor prezenta în adunarea constitutivă date privind rezultatele tranzacţiilor bursiere ori extrabursiere cu valorile mobiliare în cauză, pentru o justă apreciere a valorii acestora.

Evaluarea aporturilor în natură. Bunul care face obiectul aportului în natură trebuie evaluat în bani, pentru a se putea stabili valoarea acţiunilor cuvenite subscriitorului în schimbul aportului. Această evaluare este obligatorie şi se face de către acţionari (fondatori), consiliul societăţii sau, când este necesar, de către experţi şi se aprobă de adunarea constitutivă a fondatorilor sau de adunarea generală a acţionarilor ori consiliul societăţii. Evaluarea exactă a aporturilor în natură este necesară pentru a preîntâmpina cazurile de supraevaluare sau de subevaluare a acestora.

Evaluarea în sine este o operaţiune complexă, atât sub aspectul criteriilor adoptate, cât şi al momentului la care se raportează evaluarea. Pentru a facilita această operaţiune legiuitorul a stabilit câteva criterii de evaluare.

Astfel, conform art.41 alin.6 din Legea SA, valoarea de piaţă a aporturilor în natură se aprobă prin hotărârea adunării constitutive sau a adunării generale a acţionarilor ori prin decizia consiliului societăţii, pornindu-se de la preţurile pieţei organizate publicate la data transmiterii acestor aporturi.

Valoarea de piaţă a aporturilor în natură transmise societăţii cu drept de folosinţă se determină pornind de la arenda calculată pe perioada stabilită în documentele de constituire ale societăţii sau în hotărârea adunării generale a acţionarilor (art.41 alin.5 din Legea SA).

În cazurile în care valoarea de piaţă a aportului în natură al fondatorului sau al acţionarului societăţii depăşeşte 10% din capitalul social al societăţii şi valoarea bunurilor nu poate fi stabilită din cauză că asemenea bunuri nu se găsesc pe piaţă, valoarea de piaţă a acestui aport se aprobă în temeiul raportului organizaţiei de audit sau al unei alte organizaţii specializate care nu este persoană afiliată a societăţii (art.41 alin.7 din Legea SA). Aceeaşi soluţie considerăm că trebuie să fie adoptată în cazul unor divergenţe între fondatori sau acţionari cu privire la valoarea bunurilor ce formează obiectul aportului.

Precizăm, de asemenea, că potrivit legii, modificarea, în conformitate cu legislaţia, a valorii de inventar a patrimoniului societăţii, inclusiv a celui depus în calitate de aport la capitalul social, nu constituie temei pentru modificarea mărimii capitalului social şi a cotelor acţionarilor în el, dacă legislaţia, statutul societăţii sau hotărârea adunării generale a acţionarilor nu prevede altfel (art.41 alin.10 din Legea SA). Pentru soluţie similară s-a pronunţat şi doctrina, opinându-se că supraevaluarea aportului este opozabilă tuturor acţionarilor dacă nu a fost făcută prin manopere dolozive sau în scop de fraudă, ea putând fi corijată ulterior prin reducerea capitalului social. Reducerea de capital pentru acest motiv va fi imputată asupra tuturor acţiunilor, afară de cazul în care cel care a făcut aportul acceptă să suporte singur consecinţele supraevaluării aportului său.

5. Plasarea acţiunilor la constituirea societăţii şi adunarea constitutivă. Acţiunile emise la constituirea societăţii pe acţiuni trebuie subscrise integral de către fondatori, indiferent de tipul societăţii pe acţiuni - deschisă sau închisă (art.158 alin.4 din cod şi art.34 alin.2 din Legea SA). Subliniem că acţiunile societăţii care se înfiinţează vor putea fi plasate prin subscriere secretă şi la un preţ egal sau mai mare decât valoarea lor nominală, dacă această valoare este stabilită în contractul de societate (art.34 alin.3 din Legea SA). Suma valorilor nominale a tuturor acţiunilor plasate la înfiinţarea societăţii pe acţiuni, formând capitalul social al societăţii, nu poate fi mai mică de 10.000 lei (în cazul constituirii unei societăţi pe acţiuni de tip închis) şi 20.000 lei (în cazul constituirii unei societăţi pe acţiuni de tip deschis).

În cazul în care vreunul din fondatori nu-şi execută de bunăvoie obligaţia sa de aport, cofondatorii îl pot constrânge pe cale judecătorească, cerând executarea obligaţiei asumate prin contractul de societate. Amintim, de asemenea, că potrivit art.34 alin.6 din Legea privind societăţile pe acţiuni, fondatorii care au făcut aporturi în numerar la capitalul social al societăţii în volum incomplet răspund solidar, în limita părţii neachitate a acestor aporturi, pentru obligaţiile societăţii apărute după înregistrarea ei de stat. De asemenea, ei pot să transmită terţilor obligaţiile lor faţa de societate numai pe calea transferului datoriei.

Adunarea constitutivă marchează ultimul pas în calea naşterii societăţii pe acţiuni. Ea va fi convocată în termenul prevăzut în contractul de societate. Adunarea constitutivă are atribuţiile conferite, în principal, de art.36 alin.4 din Legea SA. Aceste atribuţii pot fi considerate totodată şi ca obligaţii ale adunării constitutive. Adunarea constitutiva va hotărî cu privire la înfiinţarea societăţii pe acţiuni, va aproba statutul societăţii, va aproba valoarea aporturilor în numerar ce urmează a fi făcute de către unii fondatori în contul achitării acţiunilor subscrise, va alege organele de conducere şi control ale societăţii prevăzute de lege şi statut (art.36 alin.4 din Legea SA). În afară de problemele arătate mai sus, adunarea constitutivă va soluţiona şi alte chestiuni ce privesc constituirea legală şi începutul funcţionării societăţii pe acţiuni care nu sunt în contradicţie cu legislaţia (de exemplu, va aproba contractele încheiate de fondatori până la adunarea constitutivă).

Adunarea constitutivă va fi considerată deliberativă dacă la ea vor participa personal sau prin reprezentare toţi fondatorii. În lipsă de cvorum, ea se va convoca din nou (art.36 alin.2 din Legea SA). Pentru validitatea deliberărilor este necesară şi în acest caz prezenţa tuturor fondatorilor. Dacă fondatorii sau reprezentanţii acestora nu s-au întrunit nici de această dată “se consideră că fondarea societăţii nu a avut loc prin decizia fondatorilor şi reprezentanţilor lor prezenţi”, care se comunică tuturor fondatorilor în termen de 7 zile de la data adoptării ei (art.36 alin.3 din Legea SA). Această dispoziţie legală este, după părerea noastră, ambiguă, permiţând o dublă interpretare. Pe de o parte, se lasă de înţeles că din punct de vedere al legii constituirea nu se realizează de drept, dacă adunarea constitutivă convocată repetat nu întruneşte cvorumul necesar, iar pe de altă parte, în acest sens trebuie să decidă fondatorii şi reprezentanţii lor prezenţi la adunare. Considerăm că interpretarea optimă este aceea conform căreia dreptul de a declara societatea ca nefiind constituită este facultativ şi cei prezenţi vor putea, prin urmare, decide şi convocarea unei a treia adunări constitutive (dacă interesele lor o justifică).

Adunarea alege un preşedinte şi un secretar. Participarea fondatorilor se va constata prin liste de prezentă, semnate de fiecare dintre ei.

În cadrul adunării constitutive hotărârile se adoptă cu o majoritate de 3/4 din voturile reprezentate de acţiunile subscrise, indiferent de natura problemei puse în discuţie (art.36 alin.5 din Legea SA).

În ceea ce ne priveşte, considerăm necesară de lege ferenda introducerea în legislaţie a unei dispoziţii conform căreia fondatorii care au constituit aporturi în natură să nu aibă drept de vot în deliberările referitoare la aprobarea aporturilor lor, chiar daca ei sunt şi subscriitori de acţiuni în numerar. Desigur, restricţia ar privi doar exprimarea votului fondatorului în deliberările referitoare la aportul său în natură, el putând să voteze în deliberările referitoare la aporturile în natură ale altor fondatori. O asemenea dispoziţie ar fi de natură să elimine presiunea exercitată de un fondator în sensul supraevaluării aportului său şi ar completa şi elimina posibilitatea eludării dispoziţiilor art.41 alin.5,6,7 din Legea SA referitoare la calculul valorii aporturilor în natură transmise societăţii.

Desfăşurarea lucrărilor adunării constitutive va fi reflectată în procesul-verbal al adunării întocmit în modul stabilit de art.64 alin.1, 2 şi 4 din Legea SA.

După soluţionarea de către adunarea constitutivă a tuturor chestiunilor ce vizează constituirea societăţii pe acţiuni se va proceda la înregistrarea societăţii.

În cazul neexecutării de către fondatori a dispoziţiilor legale referitoare la ţinerea adunării constitutive se consideră că fondarea societăţii nu a avut loc. Declararea nefondării societăţii se face prin hotărâre judecătorească, iar dreptul de a adresa instanţei judecătoreşti o cerere în acest sens îl are orice fondator sau acţionar al societăţii, precum şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (art.36 din alin.6 din Legea SA).

6. Corelarea valorii activelor nete ale societăţii cu capitalului ei social. Întrucât capitalul social reprezintă limita gajului general al creditorilor societăţii, el este fix pe toată durata societăţii. Astfel, valoarea activelor nete ale societăţii nu trebuie să fie mai mică decât mărimea capitalului ei social. În acest sens, art.158 alin.5 din cod dispune, că în cazul în care activele societăţii pe acţiuni s-au redus sub minimul stabilit de lege, iar adunarea acţionarilor nu a hotărât acoperirea pierderilor sau reorganizarea societăţii, aceasta se dizolvă. De asemenea, potrivit art.39 alin.6 din Legea SA, dacă, la expirarea celui de-al doilea an financiar sau a oricărui an financiar ulterior, valoarea activelor nete ale societăţii potrivit bilanţului anual va fi mai mică decât mărimea capitalului social, adunarea generală anuală a acţionarilor este obligată să ia o hotărâre prin care să aprobe fie reducerea capitalului social şi/sau majorarea valorii activelor nete prin efectuarea de către acţionarii societăţii a unor aporturi suplimentare, fie dizolvarea societăţii. În caz contrar, societatea va putea fi dizolvată prin hotărârea instanţei judecătoreşti, luată la cererea oricărui acţionar al societăţi sau a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (art.39 alin.8 din Legea SA). Considerăm necesară stabilirea unui procent minim de diferenţă între active le nete şi capitalul social al societăţii la care adunarea generală a acţionarilor să fie convocată şi obligată să procedeze la luarea măsurilor prevăzute de legislaţie, pentru a nu ajunge la situaţia absurdă în care pentru o diferenţă de câteva sute de lei să fie convocată adunarea generală a acţionarilor sau mai grav să fie dizolvată societatea.

Cel mai adesea, reducerea activelor nete ale societăţii se datorează unor pierderi patrimoniale cauzate de păgubitoarele afaceri ale societăţii, reaua administrare sau conjuncturii economice nefavorabile. Se poate crea astfel o disproporţie între capitalul social nominal şi valoarea activelor nete care este dăunătoare atât acţionarilor cât şi creditorilor sociali. Existenţa unor pierderi este o piedică în distribuirea de dividende, acestea neputând fi distribuite decât din beneficiile reale (art.48 alin.5 lit.c) din Legea SA). O reducere de capital, urmată de o perioadă de revenire a societăţii, redeschide posibilitatea distribuirii de dividende. Este o operaţie de asanare financiară în sensul restabilirii echivalenţei între activele nete şi capitalul social ca şi între valoarea nominală şi valoarea de piaţă a acţiunilor. Echivalenţa se restabileşte fie prin reducerea cifrei capitalului social la limita activelor nete, fie prin majorarea valorii activelor nete prin efectuarea de către acţionarii societăţii a unor aporturi suplimentare, până la nivelul capitalului social nominal (art.39 alin.6 lit.a) şi b) din Legea SA). Ca alternativă la cele două soluţii menţionate poate servi şi reorganizarea (transformarea) societăţii pe acţiuni în altă formă de organizare juridică, după caz, altă formă de societate comercială sau cooperativă. În caz, contrar societatea urmând a se dizolva.

O altă cauză a discrepanţei între valoare activelor nete poate fi neefectuare vărsămintelor pentru acţiunile subscrise sau o supraevaluare a unor aporturi în natură. În aceste situaţii soluţiile ar fi: fie executarea silită a subscriitorilor care nu şi-au efectuat aporturile ori, dacă este vorba de o supraevaluare a aporturilor în natură, completarea acestora şi implicit a capitalului, fie reducerea capitalului la valoarea reală a aporturilor.

Uneori există situaţii când, deşi societatea este prosperă, capitalul său depăşeşte necesarul de resurse pentru realizarea obiectului social. Pentru a debloca acest capital în exces şi a restabili echilibrul dintre activ şi pasiv se acţionarii pot proceda la reducerea capitalului social. Capitalul în exces poate să apară şi în cazul reducerii obiectului societăţii sau al transformării societăţii (de exemplu, din societate pe acţiuni de tip deschis în societatea pe acţiuni de tip închis). Subliniem, totuşi, că în aceste situaţii reducerea capitalului este o facultate a acţionarilor şi este lăsată la discreţia acestora.

7. Procedee şi condiţii de validitate pentru efectuarea reducerii de capital. Potrivit art.45 alin.1 din Legea SA, capitalul social al societăţii poate fi redus prin reducerea valorii nominale a acţiunilor plasate (denominalizare) şi/sau anularea acţiunilor de tezaur.

Primul procedeu – micşorarea valorii nominale a acţiunilor plasate (art.81 din Legea SA) – constă în reducerea valorii nominale a acţiunilor cu menţinerea numărului acestora. Astfel, dacă o societatea are un capital de 30.000 lei, împărţit în 10.000 de acţiuni a 3 lei valoare nominală, reducerea capitalului se poate efectua prin reducerea valorii nominale a acţiunilor de la 3 lei la un leu, în mod corelativ capitalul se va reduce de la 30.000 lei la 10.000 lei. Reducerea capitalului prin diminuarea valorii nominale a acţiunilor se face fie prin aducerea valorii nominale a acestora în concordanţă cu valoarea lor contabilă (dacă societatea a înregistrat pierderi), fie prin restituirea unor sume de bani acţionarilor.

Al doilea procedeu – anularea acţiunilor de tezaur – se realizează prin anularea acţiunilor de tezaur existente sau prin dobândirea propriilor acţiuni de către societate prin achiziţionare (art.78 din Legea SA), răscumpărare (art.79 din Legea SA) sau în alt mod, urmată de anularea lor (vezi comentariul art.162 din cod).

Indiferent de procedeul folosit pentru reducerea capitalului social, reducerea nu va putea fi făcută sub limita stabilită de art.40 alin.2 din Legea SA – 10.000 lei (în cazul unei societăţi pe acţiuni de tip închis) şi 20.000 lei (în cazul unei societăţi pe acţiuni de tip deschis) – sau sub limita prevăzută de reglementările derogatorii de la dispoziţiile art.40, în cazul societăţilor de asigurări, fondurilor de investiţii etc.

Reducerea capitalului social se hotărăşte de adunarea generală a acţionarilor, cu cvorumul şi majoritatea prevăzute de art.58 alin.1 coroborat cu art.50 alin.3 din Legea SA. Hotărârea trebuie să conţină motivele pentru care se efectuează reducerea, procedeul folosit, precum şi date despre numărul de acţiuni anulate sau valoarea nominală a acţiunilor. În acest fel se asigură transparenţa operaţiei de reducere pentru creditorii sociali, care trebuie să fie informaţi cât mai complet, având în vedere că reducerea capitalului social afectează garanţia pe care acesta o reprezintă pentru executarea creanţelor lor.

Hotărârea de reducere a capitalului social va fi publicată de societate în termen de 15 zile de la data adoptării, pentru a fi opozabilă terţilor (art.45 alin.3 din Legea SA). Deşi legea nu stabileşte unde poate fi publicată informaţia privitoare la reducerea capitalului social, publicarea într-un ziar local sau cu tiraj mic nefiind de natură să atingă scopul publicării – aceea de a aduce la cunoştinţa tuturor creditorilor societăţii intenţia de reducere a capitalului social, considerăm că această informaţie va trebui publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova (partea a IV-a) şi/sau într-un ziar de mare tiraj cu acoperire naţională.

În preocuparea legiuitorului pentru apărarea creditorilor, art.45 alin.4 din Legea SA prevede că orice creditor al societăţii are dreptul să ceară de la societate, în termen de o lună de la data publicării hotărârii cu privire la reducerea capitalului social, acordarea de cauţiuni sau garantarea obligaţiilor asumate de ea ori executarea înainte de termen sau încetarea înainte de termen a obligaţiilor societăţii şi repararea prejudiciilor cauzate de aceasta. În ceea ce ne priveşte, socotim că, creditorul va trebui să învedereze că este lezat prin reducere, în sensul că creanţa sa nu mai găseşte în capitalul astfel redus o suficientă acoperire. De asemenea, considerăm necesar modificarea textului art.45 din Legea SA, în sensul că, în cazul în care reducerea capitalului social este determinată de pierderi financiare suferite de societate, creditorii să-şi piardă dreptul de a solicita societăţii acordarea de garanţii ori executarea înainte de termen a creanţelor lor⁶⁴.

Dacă creditorii sociali nu au solicitat societăţii acordarea de garanţii (cauţiuni) ori executarea creanţelor lor sau dacă cererile creditorilor au fost satisfăcute, hotărârea de reducere a capitalului social intră în vigoare după trecerea a 2 luni de la data publicării (art.45 alin.5 din Legea SA).

Reducerea capitalului social se va reflecta în statutul societăţii şi se va înregistra la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (art.42 alin.5 din Legea SA). Modificarea înregistrată a capitalului social se va reflecta, pe lângă statut, şi în bilanţ, în registrul acţionarilor şi pe foaia cu antet ale societăţii.

Dacă reducerea capitalului social are ca finalitate restituirea către acţionari a unei părţi din aporturi, reprezentând active nete ale societăţii, această plată se va putea efectua numai după înregistrarea modificărilor referitoare la reducerea capitalului în statutul societăţii (art.45 alin.6 din Legea SA).