Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 162. Dobândirea de acţiuni proprii (acţiunile de tezaur)
(1) Acţiunea de tezaur este acţiunea dobândită de societatea pe acţiuni emitentă de la acţionarul său.

(2) Societatea pe acţiuni nu poate dobândi acţiuni proprii, nici direct, nici prin persoane care acţionează în nume propriu, dar pe seama acestei societăţi, în afară de cazul în care adunarea generală a acţionarilor hotărăşte altfel, cu respectarea dispoziţiilor prezentului articol.

(3) Valoarea acţiunilor proprii dobândite de societatea pe acţiuni, inclusiv a celor aflate în portofoliul său, nu poate depăşi 10% din capitalul social subscris.

(4) Se pot dobândi numai acţiuni eliberate integral şi numai în cazul în care capitalul social subscris este vărsat integral.

(5) Acţiunea proprie poate fi dobândită de societatea pe acţiuni doar din contul activelor care depăşesc mărimea capitalului social şi a altor fonduri pe care societatea este obligată să le constituie şi din care nu se permite să se plătească drepturile acţionarilor.

(6) Acţiunile proprii dobândite cu încălcarea dispoziţiilor alin.(2)-(5) vor fi înstrăinate în cel mult un an de la data subscrierii lor. Acţiunile care nu au fost înstrăinate în acest termen vor fi anulate, societatea fiind obligată să reducă corespunzător capitalul social.

(7) Restricţiile prevăzute la alin.(2) - (6) nu se aplica atunci când dobândirea de către societate a unui număr determinat de acţiuni proprii, eliberate integral, se face în una din următoarele situaţii:

a) cu scopul de a reduce capitalul social, prin anularea unui număr de acţiuni proprii de o valoare corespunzătoare reducerii;

b) pentru cedarea către personalul societăţii a unui număr de acţiuni proprii, în limitele şi în condiţiile aprobate de adunarea generala a acţionarilor;

c) prin efectul succesiunii universale sau al fuziunii ori al unei hotărâri judecătoreşti pronunţate intr-o procedură de urmărire silită împotriva unui debitor al societăţii;

d) cu titlu gratuit;

e) în scopul regularizării cursului acţiunilor proprii pe piaţa bursieră sau pe piaţa organizată extrabursieră, numai cu avizul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

(8) Acţiunea de tezaur nu dă societăţii dreptul la vot în cadrul adunării generale a acţionarilor, dreptul la dividend şi nici dreptul la o parte din patrimoniu în cazul lichidării societăţii.
1. Consideraţii generale. În principiu, orice persoană fizică sau juridică poate deţine în proprietate acţiuni ale unei societăţi comerciale. Prin urmare, nimic nu se opune ca o societate pe acţiuni să fie acţionara unei alte societăţi. Problema care însă s-a ridicat în doctrină este cea a admisibilităţii ca o societate pe acţiuni să devină proprietara propriilor sale acţiuni? Dobândirea de către societate a acţiunilor proprii prezintă numeroase avantaje, dar şi dezavantaje, ce au fost relevate de doctrina comercială. Astfel, s-a arătat că printr-o asemenea operaţiune s-ar oferi posibilitatea societăţii de a susţine cursul propriilor acţiuni, prin cumpărarea acestora în cantitate mare, sau, dimpotrivă să le facă să scadă, vânzând titlurile pe care le deţine în portofoliu. Pe de altă parte, se subliniază că asemenea speculaţii, prin denaturarea valorii acţiunilor, ar putea fi catastrofale pentru depunători. S-a mai spus, de asemenea, că dacă această posibilitate ar fi oferită, s-ar constitui un capital fictiv (autodeţinut) care nu ar mai reprezenta o garanţie reală pentru creditorii sociali, că nu se poate accepta ca o societate să fie propriul ei acţionar, nefiind admisibil ca o persoană să fie în acelaşi timp şi debitor şi creditor, etc.

Atitudinea legiuitorului nostru în această problemă este una cât se poate de flexibilă. Astfel, deşi se instituie regula interzicerii dobândirii de către societate a propriilor sale acţiuni, se prevede şi posibilitatea derogării de la această regulă prin hotărârea adunării generale a acţionarilor cu respectarea anumitor restricţii (art.162 alin.2 din cod). Totodată, sub presiunea necesităţilor care pot apărea în activitatea cotidiană a societăţii, legiuitorul a prevăzut şi o serie de excepţii de la regulă, când dobândirea propriilor acţiuni se poate face fără a se ţine seama de restricţiile instituite în alin.2-5 ale art.162 din cod.

În concluzie, putem afirma că dobândirea de către societate a propriilor acţiuni este permisă: (a) restricţionat, cu respectarea condiţiilor prevăzute de alin.2-5 ale art.162 din cod şi (b) fără restricţii, în cazurile prevăzute de art.162 alin.7 din cod.

Acţiunile dobândite de societatea emitentă de la acţionarii săi sunt denumite de legiuitor acţiuni de tezaur (art.162 alin.1 din cod). Este de observat că spre deosebire de concepţia promovată de Legea SA, Codul civil include în sfera acţiunilor de tezaur orice acţiune plasată de societate dobândită (s.a.) de la acţionarul său şi nu doar acţiunile achiziţionate sau răscumpărate. Altfel spus, vor fi considerate acţiuni de tezaur şi cele dobândite de societate ca efect al unei succesiuni sau cu titlu gratuit.

Dacă legislaţia nu prevede altfel, acţiunile de tezaur vor fi trecute în inventarul societăţii.

Acţiunea de tezaur nu dă societăţii dreptul la vot în cadrul adunării generale a acţionarilor, dreptul la dividend şi nici dreptul la o parte din patrimoniu în cazul lichidării societăţii (art.162 alin.8 din cod). Aceste drepturi vor fi suspendate până la înstrăinarea sau, după caz, anularea acţiunilor de către societate.

2. Dobândirea restricţionată de către societate a propriilor acţiuni. După cum am arătat mai sus, ca regulă generală, societatea pe acţiuni nu poate dobândi acţiuni proprii nici direct şi nici prin persoane care acţionează în nume propriu, dar pe seama acestei societăţi. Codul civil prevede însă şi o importantă derogare de la acest principiu, şi anume ipoteza în care adunarea generală a acţionarilor hotărăşte în acest sens, dobândirea propriilor acţiuni este posibilă cu condiţia respectării dispoziţiilor art.162 alin.3-5 din cod, şi anume: (a) valoarea acţiunilor proprii dobândite de societate, inclusiv a celor aflate în portofoliul său, nu trebuie să depăşească 10% din capitalul social subscris. Considerăm că pentru stabilirea plafonului de 10 % se va lua în calcul valoarea nominală a acţiunilor; (b) se pot dobândi numai acţiuni integral liberate şi numai în cazul în care capitalul social subscris este integral vărsat. În completarea acestei dispoziţii vine şi prevederea din art.78 alin.8 pct.1 din Legea SA, conform căreia societatea nu va putea achiziţiona propriile acţiuni în decursul unei luni până la începutul plasării acţiunilor emisiunii suplimentare, în procesul plasării acestora, precum şi în decursul unei luni după plasarea lor; (c) plata acţiunilor dobândite se va face numai din contul activelor care depăşesc mărimea capitalului social şi/sau din contul altor fonduri disponibile ale societăţii. Această dispoziţie este completată de prevederile art.78 alin.8 pct.2 din Legea SA, potrivit cărora, societatea pe acţiuni nu este în drept să achiziţioneze acţiuni plasate de ea dacă, conform ultimului bilanţ societatea este insolvabilă sau achiziţionarea acţiunilor plasate o va face insolvabilă ori valoarea activelor nete ale societăţii este mai mică decât valoarea capitalului ei social sau va deveni mai mică în urma achiziţionării acţiunilor plasate. Considerăm că referirea legiuitorului la “alte fonduri pe care societatea este obligată să le constituie şi din care nu se permite să se plătească drepturile acţionarilor” nu este prea reuşită, deoarece ar putea fi interpretată în sensul că plata acţiunilor s-ar putea face şi din capitalul de rezervă, lucru ce contravine art.160 alin.2 din cod.

În cazul dobândirii de acţiuni proprii cu încălcarea acestor condiţii operaţiunea nu va fi nulă, însă acţiunile astfel dobândite vor trebui înstrăinate în cel mult un an de la “data subscrierii” lor. Considerăm că referirea legiuitorului la “data subscrierii” este greşită deoarece sancţiunea prevăzută urmează a se aplica indiferent de modalitatea de dobândire (cumpărare de la un terţ, schimb, etc.) şi nu numai în cazul în care societatea subscrie propriile acţiuni. Acţiunile care nu au fost înstrăinate în acest termen vor fi anulate, societatea fiind obligată să reducă în mod corespunzător capitalul social.

3. Dobândirea fără restricţii de către societate a propriilor acţiuni. După cum am arătat, codul civil prevede în art.162 alin.7 o serie de situaţii de excepţie când societatea poate dobândi propriile sale acţiuni fără respectarea restricţiilor menţionate mai sus. Singura condiţie impusă este ca acţiunile să fie integral liberate.

Cazurile în care nu mai funcţionează restricţiile prevăzute de art.162 alin.3-5 din cod sunt următoarele:

(a) Dobândirea se face cu scopul de a reduce capitalul social, prin anularea unui număr de acţiuni proprii de o valoare corespunzătoare reducerii. Bineînţeles că întreaga operaţiune va trebui să respecte regulile prevăzute pentru reducerea capitalului social enunţate de art.45 alin.2-5 din Legea SA, iar acţiunile de tezaur vor fi anulate după înregistrarea modificărilor respective în actul constitutiv al societăţii;

(b) Dobândirea se face pentru cedarea către personalul societăţii a unui număr de acţiuni proprii, în limitele şi în condiţiile aprobate de adunarea generala a acţionarilor. Întrucât codul civil nu distinge, cesiunea acţiunilor către salariaţi se va putea face atât cu titlu oneros cât şi cu titlu gratuit. Dacă cesiune ase face cu titlu gratuit, ea echivalează practic cu participarea salariaţilor la împărţirea beneficiilor societăţii, societatea având uneori acest interes pentru a stimula ataşamentul salariaţilor faţă de societate prin cooptarea lor ca acţionari ai acesteia. Considerăm că, pentru a preveni eventualitatea unor abuzuri şi având în vedere necesitatea armonizării legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene este necesară introducerea unui termen în care acţiunile dobândite de societate trebuie cesionate către salariaţi; Directiva a II-a nr.77/91/CE a Comunităţii Economice Europene din 13 decembrie 1976 prevăzând în acest sens un termen de 12 luni de la data achiziţionării acţiunilor (art19 pct.3). Precizăm că practica stimulării salariaţilor prin oferire de acţiuni este frecvent întâlnită în statele occidentale, existând chiar, în unele din ele, posibilitatea emiterii unor acţiuni destinate exclusiv salariaţilor – denumite “employee shares” sau “bonus shares”;

(c) Dobândirea are loc printr-o transmitere universală sau cu titlul universal a unui patrimoniu (în urma unei succesiuni sau fuziuni) ori ca efect al unei hotărâri judecătoreşti pronunţate intr-o procedură de urmărire silită împotriva unui debitor al societăţii. Fuziune ava avea ca rezultat dobândirea de societate a propriilor acţiuni atunci când societatea absorbantă era acţionar al societăţii absorbite la data fuziunii;

(d) Dobândirea se face cu titlu gratuit. Semnalăm faptul că prevederea acestui caz de excepţie, în care societatea poate dobândi fără limite propriile sale acţiuni, ar putea fi de natură să faciliteze eludarea interdicţiilor legale, prin încheierea unor acte deghizate;

(e) Dobândirea se face în scopul regularizării cursului acţiunilor proprii pe piaţa bursieră sau pe piaţa organizată extrabursieră. Posibilitatea dobândirii în acest caz priveşte numai acţiunile cotate la bursă sau pe o piaţă secundară organizată. De asemenea, dobândirea va putea fi făcută numai cu avizul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

Deşi situaţia reglementată de art.166 alin.2-3 din cod, când societatea este obligată să-şi răscumpere acţiunile plasate, nu este menţionată printre ipotezele de dobândire fără restricţii de către societate a propriilor acţiuni, considerăm că nici în acest caz nu se vor aplica restricţiile prevăzute de art.162 alin.3-5 din cod, fiind regretabilă omisiunea legiuitorului în acest sens.

4. Procedura de dobândire a acţiunilor proprii. În principiu, dobândire de către societate a propriilor acţiuni se va face fie în temeiul unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor (în cazul în care dobândirea se face în scopul reducerii capitalului social, cesiunii acestora către personalul societăţii, etc.), fie în temeiul unei hotărâri a consiliului societăţii (în situaţiile în care dobândirea se face cu titlul gratuit sau în scopul regularizării cursului acţiunilor).

În ipoteza în care dobândirea acţiunilor proprii se face prin achiziţionare, în hotărârea societăţii vor fi indicate clasele şi numărul acţiunilor ce urmează să fie achiziţionate, preţul de achiziţie, forma de plată şi termenul în decursul căruia va avea loc achiziţionarea, acesta neputând fi mai mic de o lună (art.78 alin.4 din Legea SA). De asemenea, societatea este obligată să aducă la cunoştinţa fiecărui acţionar sau reprezentant legal al acestuia ori deţinător nominal de acţiuni propunerea de achiziţionare a acţiunilor aflate în circulaţie ale societăţii şi/sau să publice propunerea sa (art.78 alin.5 din Legea SA). Odată publicat, sau comunicat în alt mod, anunţul privind achiziţionarea de către societate a acţiunilor plasate, orice acţionar va putea să vândă acţiunile ce îi aparţin, iar societatea va fi obligată să le achiziţioneze în condiţiile anunţate. În consecinţă, societatea nu va putea refuza sau alege selectiv ofertele acţionarilor. Totuşi, dacă numărul total de acţiuni care figurează în ofertele acţionarilor depăşeşte numărul de acţiuni anunţate pentru achiziţionare de către societate, societatea va achiziţiona acţiunile proporţional numărului lor indicat în fiecare ofertă (art.78 alin.7 din Legea SA).

Articolul 163. Obligaţiunile
(1) Societatea pe acţiuni poate emite obligaţiuni la purtător sau obligaţiuni nominative. Obligaţiunile nematerializate pot fi numai nominative.

(2) Valoarea nominala a tuturor obligaţiunilor plasate de societate nu trebuie să depăşească mărimea capitalului social.

(3) Obligaţiunea acordă deţinătorului său dreptul la dobânda promisa de emitent, iar la sfârşitul perioadei pentru care este emisă şi dreptul la valoarea nominală a acesteia. Obligaţiunile pot fi convertite în acţiuni.

(4) Obligaţiunea nu poate fi emisa pentru o perioada mai mica de un an.

(5) Obligaţiunile se emit numai prin oferta publică şi se achita numai în numerar. Achitarea în rate a obligaţiunii nu se admite.

(6) Obligaţiunile nu pot fi plasate în scopul constituirii, întregirii sau majorării capitalului social.

(7) Tipul obligaţiunilor, regimul juridic şi modul lor de circulaţie sunt reglementate de lege.
1. Noţiunea şi natura juridică a obligaţiunilor. O societate pe acţiuni îşi poate procura bani, atunci când are nevoie de un capital suplimentar, folosind mai multe procedee. În primul rând, societatea îşi poate majora capitalul social printr-o emisiune de noi acţiuni. Aceasta presupune însă acoperirea completă a acţiunilor din emisiunea precedentă, iar mărirea numărului de acţionari cu noii subscriitori ai acţiunilor emise conduce la o micşorare a dividendelor prin împărţirea profitului cu aceştia. În al doilea rând, societatea poate solicita credite de la o bancă, dar inconvenientele acestui procedeu constau în posibilitatea procurării unor sume relativ mici pe care banca le poate acorda, în termenul scurt de rambursare, ca şi în garanţiile pe care societatea trebuie să le constituie. În sfârşit, există şi procedeul mai avantajos pentru societate de a se împrumuta prin subscripţie publică. Societatea va emite, în acest scop, obligaţiuni – titluri care constată un drept de creanţă asupra societăţii pentru o sumă de bani scadentă, în general, după o perioadă mai lungă de timp.

Sistemul obligaţiunilor este specific societăţii pe acţiuni, celelalte forme societare nefiind abilitate de lege să procedeze la emisiunea de obligaţiuni.

Avantajele emisiunii de obligaţiuni sunt multiple şi ele au fost reliefate în doctrina comercială. S-a arătat astfel că această modalitate de procurare a fondurilor prezintă avantaje atât pentru societate, cât şi pentru deţinătorul de obligaţiuni. Societatea care are nevoie de bani poate să procure, graţie acestui procedeu, sume importante, fără a suporta inconvenientele care decurg din majorarea capitalului social sau din contractarea unui credit bancar. Astfel, emiterea obligaţiunilor va putea fi făcută şi în situaţia în care acţiunile subscrise n-au fost integral liberate. Apoi, obligatarii fiind simpli creditori ai societăţii şi nu asociaţi, prin emiterea obligaţiunilor nu se va modifica nici structura adunării acţionarilor, nici cota-parte din beneficiul cuvenit fiecărui acţionar. În sfârşit, dobânda pe care societatea o plăteşte obligatarilor, spre deosebire de dividende, se va deduce din profitul social impozabil. În raport cu creditele bancare, emiterea de obligaţiuni poate fi mai puţin oneroasă. În ceea ce îl priveşte pe obligatar, acesta va primi în fiecare an dobânda aferentă valorii nominale a obligaţiunilor, indiferent dacă societatea a realizat sau nu profit. El este, de asemenea, sigur că i se va rambursa, la scadenţă, valoarea nominală a obligaţiunilor, spre deosebire de acţionar, care nu are garanţia că, prin vânzare sau în urma lichidării societăţii, va redobândi valoarea nominală a acţiunilor deţinute. Totuşi, în literatura de specialitate s-a arătat că în perioadele de inflaţie aceste avantaje reprezintă doar o amăgire pentru obligatari. In momentul rambursării împrumutului, în virtutea principiului nominalismului monetar, aceştia nu vor primi decât valoarea nominală a obligaţiunilor deţinute.

Codul civil nu conţine o definiţie a obligaţiunilor, o găsim, însă, în Legea SA care defineşte obligaţiunea ca fiind un document ce atestă dreptul proprietarului lui (obligatarului) de a primi suma vărsată în contul achitării obligaţiunii şi dobânda sau un alt profit aferent în mărimea şi în termenul stabilite prin decizia de emitere a obligaţiunilor” (art.16 alin.1 din Legea SA).

În doctrină obligaţiunile au fost definite ca fiind titluri de credit emise de societate în schimbul sumelor de bani împrumutate, care încorporează îndatorirea societăţii de a rambursa aceste sume şi de a plăti dobânzile aferente.

În ceea ce priveşte natura juridică a obligaţiunilor, acestea, ca şi acţiunile, sunt valori mobiliare emise de societate. În timp ce acţiunile sunt titluri reprezentative ale părţilor sociale ce constituie fracţiuni ale capitalului social, iar acţionarii, în sens larg, sunt membri ai societăţii, obligaţiunile sunt titluri de credit, fracţiuni ale unui împrumut unic cu o anumită valoare nominală, iar obligatarii sunt creditori ai societăţii pentru suma reprezentând valoarea obligaţiunii subscrise şi dobânzile aferente (art.16 alin1 şi 2 din Legea SA).

Obligatarul, nefiind asociat, nu are dreptul la dividende şi nici la celelalte drepturi pe care le are un acţionar, dar nici nu participă la pierderile societăţii. Pe de altă parte, obligatarii au dreptul preferenţial faţă de acţionari la primirea unei părţi din profitul societăţii sub formă de dobândă sau alt profit (art.16 alin.3 din Legea SA). Obligaţiunea, a cărei profitabilitate este dată de o dobândă fixă, este valoare de plasament, în timp ce acţiunea este o valoare speculativă, profitabilitatea ei variind în funcţie de valoarea beneficiului înregistrat de societate.

Obligaţiunea are în comun cu acţiunea mai multe caractere, şi anume: negociabilitatea şi indivizibilitatea faţă de societate, felurile în care pot fi emise, precum şi modalităţile de transmitere.

Obligaţiunile fiind indivizibile, asemenea acţiunilor, prin analogie cu art.161 alin.7 din cod, când o obligaţiune devine proprietatea mai multor persoane, pentru exercitarea drepturilor rezultate din titlu, coindivizarii trebuie să desemneze un singur reprezentant.

2. Felurile obligaţiunilor. Obligaţiunile pot fi clasificate după modul de circulaţie, după forma emiterii şi după forma de răscumpărare.

(a) Obligaţiunile, după modul cum circulă, sunt de două feluri: obligaţiuni nominative şi obligaţiuni la purtător.

Obligaţiunile nominative se caracterizează prin aceea că au numele titularului înscris în titlu. Dreptul de proprietate asupra acestora se transmite prin intermediul dispoziţiei de transmitere perfectate în conformitate cu legislaţia cu privire la valorile mobiliare.

Obligaţiunile la purtător nu cuprind menţiuni de identificare a titularului titlului, iar dreptul de proprietate asupra acestor obligaţiuni se transferă prin simpla lor tradiţiune.

Deşi Legea SA (art.11 alin.4) şi Legea PVM (art.4 alin.2) prevăd că societatea pe acţiuni este în drept să plaseze numai valorile mobiliare – deci şi obligaţiuni – nominative, Codul civil, modificând implicit dispoziţiile sus-menţionate, permite şi emiterea de obligaţiuni la purtător (art.163 alin.1).

(b) După forma emiterii obligaţiunile pot fi materializate (pe suport de hârtie) sau nematerializate (prin înscrierea în contul analitic deschis pe numele proprietarului lor sau deţinătorului nominal în registrul oblilgatarilor). Obligaţiunile nematerializate pot fi numai nominative (art.163 alin.1 din cod).

(c) În funcţie de forma de răscumpărare, obligaţiunile pot fi convertibile sau neconvertibile.

Obligaţiunile convertibile sunt acele obligaţiuni care dau obligatarilor dreptul de a schimba obligaţiunile pe acţiuni ale societăţii, fie din emisiunea suplimentară, fie pe acţiuni de tezaur.

Obligaţiunile neconvertibile sunt acele acţiuni pe care societatea le poate stinge exclusiv cu mijloace băneşti.

Posibilitatea emiterii unor obligaţiuni convertibile în acţiuni este expres prevăzută de lege (art.163 alin.3 din cod şi art.16 alin.5 din Legea SA). Precizăm că conversia obligaţiunilor în acţiuni nu se poate face decât la cererea obligatarului societatea neputând să-l oblige să accepte convertirea în locul rambursării valorii nominale şi a dobânzii.

Condiţiile de convertire a obligaţiunilor vor fi stabilite de către adunarea generală a acţionarilor (art.50 alin.3 lit.g) din Legea SA), fiind cuprinse şi în prospectul respectiv de ofertă publică. Menţionăm că acţionarii societăţii vor avea un drept preferenţial de subscriiere (de preemţiune) la plasarea obligaţiunilor convertibile în acţiuni în măsura în care acest drept este prevăzut de actul constitutiv şi nu a fost suprimat de adunarea generală a acţionarilor (art.25 alin.10 din Legea SA).

3. Emiterea obligaţiunilor. Legea cere pentru lansarea unui împrumut cu obligaţiuni îndeplinirea, în prealabil, a anumitor condiţii de fond şi de formă.

Condiţii de fond. Emiterea acţiunilor trebuie să aibă ca scop obţinerea de către societate a mijloacelor circulante. Această concluzie se desprinde din analiza art.163 alin.6 din cod, conform căruia obligaţiunile nu pot fi plasate în scopul constituirii, întregirii sau majorării capitalul social al societăţii.

Pentru a ocroti creditul general, legea impune ca valoarea nominală a tuturor obligaţiunilor plasate de societate să nu depăşească mărimea capitalului social (art.163 alin.2 din cod). În mod indiscutabil legiuitorul a avut în vedere capitalul vărsat şi existent, în scopul asigurării unei proporţii reale între fondurile societăţii şi fondurile împrumutate. În cazul în care se fac mai multe emisiuni, acestea trebuie să respecte toate la un loc limita stabilită. Dacă această limită a fost atinsă, societatea nu va mai putea emite alte obligaţiuni, dacă nu procedează la o majorare a capitalului social, şi dacă din suma cu care capitalul a fost sporit nu a fost vărsată o parte suficientă pentru ca valoarea obligaţiunilor emise să respecte limita stabilită.

Trebuie spus că prevederea art.16 alin.6 fraza I din Legea SA, potrivit căreia societatea este în drept să plaseze numai obligaţiuni asigurate prin gajarea bunurilor ei proprii sau pe cauţiunea ori cu garanţia terţilor, este de natură a limita drastic sau chiar a suprima posibilitatea societăţilor de a emite obligaţiuni. Considerăm că limitarea emisiunii de obligaţiuni la mărimea capitalului social este suficientă pentru protejarea intereselor obligatarilor, iar dispoziţiile art. 16 alin.6 din Legea SA ar putea fi modificate în sensul că, dacă valoarea nominală a obligaţiunilor emise depăşeşte mărimea capitalului social, emisiunea de obligaţiuni va putea fi considerată valabilă cu condiţia ca obligaţiunile care depăşesc valoarea capitalului social să fie garantate de terţi.

Conform legii, valoarea nominală a obligaţiunii societăţii trebuie să se împartă la 100 de lei (art.16 alin.4 fraza I din Legea SA). În consecinţă, valoarea nominală a unei obligaţiuni nu va putea fi mai mică de 100 de lei. Legea prevede, de asemenea, că obligaţiunile vor putea fi emise pentru o perioadă de cel puţin un an (art.163 alin.4 din cod şi art.16 alin.4 fraza II din Legea SA).

Condiţii de formă. Competenţa de a hotărî emiterea de obligaţiuni aparţine, conform art.50 alin.3 lit.g) din Legea SA, adunării generale a acţionarilor.

Emiterea obligaţiunilor poate fi efectuată numai prin intermediul unei oferte publice, deci în cadrul unei emisiuni publice (art.163 alin.5 din cod). În consecinţă, societăţile pe acţiuni de tip închis nu vor putea efectua emisiuni de obligaţiuni.

În ceea ce priveşte regulile aplicabile emisiunilor de obligaţiuni, ele sunt în principiu aceleaşi cu cele aplicabile emisiunii acţiunilor şi sunt reglementate de art.9 alin.2 şi alin.5-16 din Legea PVM. Amintim, totuşi, că în cazul emisiunii de obligaţiuni decizia de emisiune a obligaţiunilor va conţine şi date despre patrimoniul societăţii, asupra căruia obligatarii au dreptul de deţinător de gaj, sau denumirea întreagă a chezaşului sau garantului împrumutului prin emitere de obligaţiuni în cauză şi date despre obligaţiile acestuia (art.16 alin.6 din Legea SA).

4. Subscrierea şi rambursarea obligaţiunilor. Spre deosebire de acţiuni, obligaţiunile se plătesc numai în numerar (art.163 alin.5 fraza I din cod), iar valoarea obligaţiunilor subscrise trebuie să fie integral vărsată, întrucât legea nu permite achitarea în rate a obligaţiunilor (art.163 alin.5 fraza a II-a din cod).

Obligaţiunile se rambursează de societatea emitentă la scadenţă. La aceea dată fiecare titular al unei obligaţiuni va primi suma de bani corespunzătoare valorii nominale a obligaţiunii. După cum am mai menţionat obligaţiunile emise de societate pot fi liberate şi prin convertirea lor în acţiuni ale societăţii emitente (art.163 alin.3 fraza a II-a din cod).

În doctrină s-a arătat că dacă un singur subscriitor a subscris toate obligaţiunile convertibile în acţiuni şi solicită conversia lor, iar societatea nu se opune, nimic nu împiedică conversia obligaţiunilor şi majorarea în acest fel a capitalului social, pentru că ne aflăm în prezenţa unui contract unic de împrumut între emitent şi subscriitor, a cărui modificare în executare este la latitudinea părţilor. Pentru identitate de raţiune, considerăm, cu toate că legea nu prevede în acest sens, că societatea va putea rambursa valoarea obligaţiunilor subscrise cu acordul deţinătorilor şi înainte de termenul fixat în prospectul de emisiune (dar nu mai devreme de un an). În acest caz, rambursarea se va putea face la o sumă superioară valorii nominale a obligaţiunilor, diferenţa reprezentând prima sau premiul, care are menirea să compenseze dobânzile pe perioada rămasă până la scadenţă.

5. Drepturile deţinătorilor de obligaţiuni. Deţinătorii de obligaţiuni (obligatarii) din aceeaşi clasă au drepturi egale, indiferent dacă sunt în acelaşi timp şi acţionari sau angajaţi ai societăţii emitente. Obligaţiunea acordă deţinătorului său dreptul la valoarea nominală a acesteia, precum şi la dobânda stipulată în prospectul de ofertă publică.

Este de observat lacuna legislaţiei în ceea ce priveşte organizarea obligatarilor, între care se creează o adevărată comuniune de interese ce reclamă o anumită protecţie, lipsa unei asemenea protecţii fiind de natură să expună creditul public diverselor operaţiuni abuzive ale societăţii emitente. Când vorbim de organizarea obligatarilor ne referim în primul rând la posibilitatea acestora de a se întruni într-o adunare a deţinătorilor de obligaţiuni, în cadrul căreia să poată delibera asupra tuturor măsurilor care au ca obiect apărarea intereselor obligatarilor, cu dreptul de a interveni cu respectarea unor anumite limite în activitatea societăţii. Legislaţia actuală reglementează problema supravegherii societăţii emitente de către obligatari ca şi când fiecare din aceştia din urmă şi-ar fi avut izvorul drepturilor proprii în operaţiuni distincte, lăsând fiecăruia grija de a-şi apăra interesele. Astfel, singurele dispoziţii în acest sens sunt cele care reglementează drepturile creditorilor societăţii. Astfel, deţinătorii de acţiuni vor avea, în virtutea calităţii lor de creditori ai societăţii, dreptul de informare asupra activităţii societăţii. În acest scop, obligatarii vor putea să studieze şi să solicite pe cheltuiala lor copii de pe documentele indicate la art.92 alin.1 din Legea SA. De asemenea, în cazul reducerea capitalului social, obligatarii societăţii vor avea dreptul să ceară de la aceasta acordarea de cauţiuni sau garantarea obligaţiilor asumate de ea ori executarea înainte de termen sau încetarea înainte de termen a obligaţiilor societăţii şi repararea prejudiciilor cauzate (art.45 alin.4 din Legea SA).