Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 157. Actul de constituire al societăţii pe acţiuni
În afara de cele menţionate la art.108 alin.(1), în actul de constituire al societăţii pe acţiuni trebuie să se indice:

a) numele sau denumirea fondatorilor;

b) cuantumul capitalului social;

c) numărul, tipul şi valoarea nominală a acţiunilor; clasele de acţiuni şi numărul de acţiuni de fiecare clasă;

d) mărimea aportului şi numărul de acţiuni atribuit fiecărui fondator;

e) numărul, tipul, valoarea nominala, mărimea dobânzii şi termenele de stingere a obligaţiunilor emise de societate;

f) modul de ţinere a registrelor societăţii;

g) ordinea de încheiere a contractelor cu conflict de interese.
1. Consideraţii preliminare. În literatura de specialitate s-a arătat că o societate comercială este, în esenţă un contract şi totodată, o persoană juridică. Astfel că, la baza constituirii şi funcţionării oricărei societăţi comerciale, deci şi a societăţii pe acţiuni, se află voinţa fondatorilor, manifestată în condiţiile legii. În acest sens, coroborând dispoziţiile art.62 din cod cu cele ale art.32 din Legea SA, putem spune că fundamentul activităţii societăţii pe acţiuni îl reprezintă contractul de societate (de constituire – în terminologia codului) şi statutul. În cazul în care societatea pe acţiuni se constituie de către un singur fondator contractul de societate este înlocuit printr-o declaraţia de constituire a societăţii. Societatea pe acţiuni dobândeşte personalitate juridică prin îndeplinirea unor formalităţi cerute de lege care se întemeiază pe actele constitutive, în speţă, pe contractul de societate (declaraţia de constituire a societăţii). Importanţa acestuia în faza constitutivă a societăţii este subliniată şi de dispoziţia conform căreia contractul de societate (declaraţia de constituire a societăţii) are prioritate faţă de statutul societăţii până la înregistrarea ei de stat (art.32 alin.2 din Legea SA). După acest moment singurul act care reglementează activitatea societăţii pe acţiuni este statutul, efectul contractului de societate (declaraţiei de constituire a societăţii) încetând, conform art.32 alin.3 din Legea SA, după înregistrarea de stat a societăţii şi executarea de către fondatori a tuturor obligaţiilor lor.

2. Contractul de societate. Contractul de societate este actul constitutiv primar, prin care două sau mai multe persoane îşi asumă obligaţia de a înfiinţa o societate pe acţiuni. În acelaşi timp contractul cuprinde regulile care guvernează raporturile dintre fondatori sau altfel spus, acesta stabileşte condiţiile activităţii comune a fondatorilor în vederea înfiinţării societăţii (art.33 alin.1 din Legea SA). Obligaţia de a constitui o societate pe acţiuni poate fi asumată şi de o singură persoană, aceasta întocmind în acest caz o declaraţie de constituire a societăţii pe acţiuni care va conţine aceleaşi prevederi ca şi contractul de societate.

Fără a intra inutil în prea multe detalii facem precizarea că, contractul de societate comercială este diferit de contractul de societate civilă reglementat de Codul civil în art.1339-1354. Astfel, în timp ce primul contract are ca efect constituirea unui patrimoniu prin aporturile fondatorilor, cel de-al doilea creează doar o indiviziune de bunuri. Consecinţa este că societatea civilă nu are personalitate civilă în vreme ce societatea comercială, indiferent de formă, are o asemenea personalitate.

3. Condiţiile de valabilitate ale contractului de societate. Contractul de societate, pentru a fi încheiat valabil, trebuie să îndeplinească anumite condiţii.

În primul rând, contractul de societate, ca orice act juridic, trebuie să îndeplinească condiţiile generale pentru validitatea oricărui act juridic: capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţilor care se obligă, un obiect determinat şi licit şi o cauză licită. În principiu, acestuia îi este aplicabil regimul juridic de drept comun, statornicit de Codul civil (Cartea întâi, Titlul II “Actul juridic şi reprezentarea”), nu însă fără a exista anumite adaptări impuse de caracterul comercial al acordului de voinţă.

În al doilea rând, contractul de societate trebuie să aibă anumite elemente specifice care îl particularizează faţă de celelalte contracte. În categoria condiţiilor specifice se înscriu: intenţia de a colabora în desfăşurarea activităţii comerciale (affectio societatis), obligaţia asociaţilor de a contribui prin aporturi la formarea patrimoniului societar, precum şi participarea la beneficii şi la pierderi.

În cele ce urmează vom examina anumite particularităţi legate de capacitatea părţilor de a încheia contractul de societate la constituirea societăţilor pe acţiuni, făcând trimitere pentru alte generalităţi la analiza articolelor care reglementează valabilitatea actului juridic în general, precum şi particularităţile elementului affectio societatis în cadrul societăţilor pe acţiuni.

În privinţa capacităţii cerute pentru a încheia contractul de societate, Legea SA prevede că “fondatori ai societăţii pe acţiuni pot fi persoane fizice capabile şi persoane juridice [...]”(art.31 alin.2). În lipsa unor alte dispoziţii prin care să se prevadă condiţii speciale pentru capacitatea de a încheia contractul de societate considerăm că persoanele fizice trebuie să dispună de capacitate deplină de exerciţiu, în condiţiile dreptului comun. Considerăm, de asemenea, că persoanele fizice cu capacitate de exerciţiu restrânsă (minorii între 14 şi 18 ani şi persoanele a căror capacitate de exerciţiu a fost limitată de instanţele judecătoreşti) nu vor putea încheia un contract de societate în vederea constituirii unei societăţi pe acţiuni, dată fiind responsabilitatea fondatorilor în constituirea societăţii. Aceştia vor putea, însă, ulterior constituirii societăţii, să dobândească acţiuni cu condiţia încuviinţării prealabile din partea ocrotitorului legal.

Menţionăm că exercitarea facultăţii de a încheia contractul de societate poate fi supusă şi unor diferite restricţii în funcţie de calitatea individuală a părţii interesate. Astfel, de exemplu, potrivit dispoziţiilor art.11 alin.3 lit.c) din Legea serviciului public nr.443-XIII/04.05.1995, funcţionarii publici nu au dreptul să desfăşoare nemijlocit activitate de întreprinzător. Considerăm că această dispoziţie trebuie interpretată în sensul că funcţionarii publici, de orice grad, nu pot înfiinţa societăţi comerciale, inclusiv pe acţiuni, însă pot dobândi sau înstrăina acţiuni ori părţi sociale a unor societăţi deja constituite.

În ceea ce priveşte persoanele juridice, acestea vor putea participa la înfiinţarea unei societăţi pe acţiuni numai în cazul în care acest lucru nu este interzis prin lege sau prin statut şi numai dacă ele însele sunt legal constituite. Anumite particularităţi există în situaţia în care parte la contractul de societate (fondator) sunt întreprinderile de stat sau cele municipale, caz în care este necesară autorizaţia autorităţilor publice în subordonarea cărora se află întreprinderile fondatoare, sau statul şi unităţile administrativ-teritoriale, situaţii reglementate prin dispoziţii speciale, cum sunt, de exemplu, cele ale Legii privind administraţia publică locală nr.186-XIV/6.11.1998 (vezi art.18 alin.2 lit.r), art.59 lit.n), art.88).

Un caz aparte este reprezentat de posibilitatea prevăzută de art.31 alin.2 teza a II-a din Legea SA ca în calitate de fondator a societăţii pe acţiuni să apară statele străine şi organizaţiile internaţionale. Considerăm că o asemenea dispoziţie este superfluă şi chiar dăunătoare climatului de afaceri din moment ce statul are în economiile dezvoltate un rol foarte redus, iar calitatea de subiect de drept privat a acestuia şi a organizaţiilor internaţionale este subiect de controversă în literatura de specialitate.

Intenţia asociaţilor de a conlucra în cadrul societăţii în scopul desfăşurării activităţii comerciale şi al obţinerii şi împărţirii de beneficii (affectio societatis) este tratată de doctrina occidentală ca un element specific şi obligatoriu al contractului de societate, fără, însă, ca vreo lege să-l reglementeze expres. În doctrină s-a făcut distincţie între societatea comercială şi alte contracte, fie şi nenumite, tocmai prin analiza prezenţei sau absenţei elementului affectio sodetatis. Astfel, simpla participare a salariaţilor la beneficii nu îi transformă pe aceştia în asociaţi (acţionari), întrucât lipseşte affecto societatis. De asemenea, nu suntem în prezenţa unei societăţi, în cazul închirierii unui bun (de exemplu, un fond de comerţ), chiar dacă locatarul are un drept la beneficiile obţinute. Situaţia este aceeaşi şi în cazul unui contract de împrumut al unei sume de bani, când s-a convenit în favoarea împrumutătorului un drept la beneficiile rezultate din folosirea sumei împrumutate. În sfârşit, în doctrină s-a arătat deosebirea dintre contractul de societate comercială şi acordul de cartel⁶² ori contractul de tontină⁶³.

În doctrina străină s-a mai arătat că acest element este mai pregnant în cadrul societăţilor de persoane sau al societăţilor de capital alcătuite dintr-un număr relativ restrâns de asociaţi, pentru că în aceste condiţii se poate manifesta juridic această intenţie comună prin participarea directă şi nemijlocită a asociaţilor la conducerea societăţii sau la dezbaterile în adunarea generală a societăţii care ia sau ratifică decizii privind activitatea acesteia. Pe de altă parte, s-a subliniat că o astfel de participare care să dea expresie intenţiei comune a asociaţilor de a participa la o anumită activitate economică în şi prin intermediul societăţii este mai mult teoretică în cazul societăţilor pe acţiuni care grupează un număr mare de acţionari. Această împrejurare duce de cele mai multe ori la evaporarea intenţiei comune de a acţiona şi înlocuirea ei cu o stare de pasivitate comună de a fi “administraţi” care, din păcate pentru viaţa juridică şi economică a societăţii, permite managementului societăţii să “guverneze” nestingherit interesele societăţii şi să scape oricărui control serios din partea acţionarilor. După cum s-a spus, adunările sunt vidate de putere. Acest fenomen a fost remarcat de timpuriu de doctrină, care a constatat pasivitatea “născută din faptul că cei mai mulţi acţionari au suflet de obligatari, adică de împrumutători de fonduri şi nu de asociaţi, deci de oameni care nu se interesează de viaţa societăţii”. De aceea, în doctrină s-a susţinut că, în cazul unor astfel de societăţi, este firesc ca cei mai mulţi dintre acţionari să se mulţumească să încaseze dividendele şi să revândă acţiunile. Aceasta este o situaţie mai mult decât iluzorie, întrucât în lipsa lui affectio societatis, în scurtă vreme, există riscul ca atât dividendele cât şi interesaţii de achiziţionarea unor acţiuni la o societate fără viitor, se evaporă. Mai degrabă am afirma că, în aceste cazuri, affectio societatis se va manifesta doar prin exercitarea drepturilor de a participa la adunarea generală a acţionarilor şi de a vota sau nu proiectele de hotărâri. Cu cât numărul de acţionari este mai mare, cu atât mai mult aceste drepturi trebuie exercitate cu mai mare scrupulozitate, pentru a nu permite administraţiei societăţii să escamoteze situaţia juridică şi economică a societăţii, şi să manipuleze votul adunării. In opinia unor autori, în cazul societăţilor cu mii sau zeci de mii de acţionari - cum sunt de fapt cele cotate în bursă - intenţia comună de a coopera se metamorfozează şi trebuie să se manifeste printr-o atitudine de responsabilitate a acţionarilor unii faţă de alţii şi toţi faţă de societate, prin exercitarea activă şi cu bună credinţă a drepturilor sociale care decurg din deţinerea acţiunilor.

Un alt caz particular îl reprezintă şi fondurile de investiţii în cadrul cărora nu există intenţia de a coopera cu ceilalţi acţionari ai fondului pentru activitatea comună în cadrul societăţii în scopul împărţirii beneficiilor şi pierderilor. Profitul este aşteptat de cumpărătorul acţiunii din revânzarea acesteia, iar nu din beneficiile ce ar putea rezulta din activitatea societăţii.

De asemenea, affectio societatis dispare şi când societatea nu este decât o tehnică de organizare a întreprinderii sau a patrimoniului. Acest lucru este evident în cazul societăţii pe acţiuni cu un singur asociat (fondator).

În final, facem precizarea că fenomenul dispersiei acţiunilor în mâinile a mii de acţionari a impus în legislaţia şi practica altor state diverse soluţii. Astfel, de exemplu, în dreptul american complexitatea problemelor a impus apariţia unor firme specializate în reprezentarea acţionarilor şi supravegherea conducerii societăţii, denumite proxy advisory firms, care oferă acţionarilor, în esenţă, următoarele servicii: analiza propunerilor de rezoluţii ale adunărilor generale ale acţionarilor, recomandări privind votul în aceste adunări asupra diverselor rezoluţii, exercitarea drepturilor de control asupra acţionarilor societăţii. O altă soluţie recomandată de avocaţi şi adoptată în practică a fost crearea (încorporarea) de către acţionarii minoritari a unor societăţi specializate în supravegherea administraţiei societăţii în care sunt minoritari. Aceste soluţii au permis: creşterea profitului pe fiecare acţiune, un nivel mai realistic de plată a membrilor consiliului de administraţie si a executivului societăţii, înlăturarea “exploatării” acţionarilor minoritari de către cei majoritari sau de către executivul societăţii. Iată deci că affectio societatis poate lua forme diverse şi subtile de manifestare odată cu diversificarea fenomenului adusă de mărirea numărului de acţionari şi cotarea societăţilor în bursă.

4. Conţinutul contractului de societate (declaraţiei de constituire a societăţii). Ca act constitutiv al societăţii pe acţiuni contractul de societate (declaraţia de constituire – în cazul în care societatea este înfiinţată de un singur fondator) trebuie să cuprindă anumite clauze (elemente) care să stabilească condiţiile activităţii fondatorilor în vederea înfiinţării societăţii.

Din coroborarea art.62 alin.3, 108 şi 157 din Cod, precum şi a art.33 alin.2 din Legea SA reiese informaţiile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă contractul de societate (declaraţia de constituire). În cazul nerespectării acestor dispoziţii societatea nu va putea fi înregistrată. Aceste informaţii (clauze) pot fi grupate în mai multe categorii: clauze care privesc identificarea părţilor care îl încheie, clauze care privesc caracteristicile distinctive ale viitoarei entităţi colective, clauze care privesc drepturile şi obligaţiile fondatorilor acesteia, clauze care privesc modul şi termenele de înfiinţare a societăţii. Pe lângă prevederile obligatorii, enumerate prin dispoziţiile legale sunt, de asemenea, posibile menţiuni facultative. Contextul este desigur finalizat prin semnăturile celor în cauză.

a) Clauze de identificare:

Clauze privind identificarea fondatorilor. Individualizarea este necesară mai întâi cu privire la părţile care încheie actele constitutive ale societăţii. Elementele de identificare diferă după cum fondatorii sunt persoane fizice sau juridice. Fondatori ai societăţii pot fi persoane fizice, persoane juridice, precum şi organe ale statului şi administraţiei locale. Identificarea lor în actul constitutiv se face: pentru persoanele fizice, prin indicarea numelui, prenumelui, domiciliului, a numărului şi seriei actului de identitate şi a cetăţeniei; pentru persoanele juridice – se indică denumirea persoanei juridice, sediul, naţionalitatea, persoana cu împuterniciri speciale care o reprezintă, precum şi locul de înregistrare şi numerele certificatelor cu privire la înregistrarea de stat; pentru organele de stat sau de administraţie locală – se indică denumirea organului, împuternicirile, persoana care reprezintă acest organ.

Clauze privind individualizarea viitoarei societăţi. De asemenea, este necesar ca, în contractul de societate, să fie precizate caracteristicile distinctive ale societăţii ce se constituie. Prin aceste clauze se stabilesc denumirea, forma juridică, tipul şi sediul societăţii:

- denumirea sau firma societăţii. Contractul de societate trebuie să cuprindă denumirea completă şi prescurtată a firmei, astfel cum este reglementată în art.156 alin.5 din cod, sub care societatea va fi înmatriculată în Registrul de stat al întreprinderilor. Pentru a nu întâlni piedici la înregistrarea societăţii, denumirea ce urmează a fi folosită trebuie verificată de organele de înregistrare în scopul corelării acesteia cu firmele existente pentru a se elimina orice concordanţă cu vreo întreprindere înregistrată sub aceeaşi denumirea. Denumirea societăţii, ca element de identificare, va figura pe toate actele ce emană de la societate;

- forma juridică a societăţii. Trebuie menţionat într-un mod neechivoc că societatea care se constituie va fi o societate pe acţiuni;

- tipul societăţii. Se va specifica dacă societatea care urmează să se constituie va fi o societate deschisă sau închisă.

- sediul societăţii. Ca atribut de identificare, sediul societăţii, denumit şi sediul social, este locul care situează în spaţiu societatea comercială, ca subiect de drept. Deoarece art.6 alin.1 din Legea SA prevede că sediul societăţii “este considerat sediul organului său executiv”, se va indica localitatea, strada şi spaţiul unde va funcţiona organul executiv al societăţii.

b) Clauze privind caracteristicile societăţii. Sunt avute în vedere clauzele privind obiectul şi scopul societăţii, precum şi capitalul social prezumat.

- Obiectul societăţii. În contract trebuie să se indice obiectul de activitate a societăţii. Legea cere să fie arătate toate genurile de activitate care urmează a fi practicate de societate. Facem precizarea că societatea are dreptul de a practica orice activitate, cu excepţia celor interzise de lege, iar pentru cele în cazul cărora se cer autorizaţii speciale – numai dacă au obţinut licenţele respective (vezi art.8 din Legea nr.451-XV/30.07.2001 privind licenţierea unor genuri de activitate);

- Scopul societăţii. Deşi art.33 alin.2 lit.c) din Legea SA prevede înserarea obligatorie a unei informaţii în privinţa scopului societăţii, considerăm că această menţiune nu este necesară, scopul prezumat fiind întotdeauna cel de a realiza şi împărţi beneficiile (profitul).

- Capitalul social prezumtiv. În contractul de societate trebuie să se precizeze anumite elemente legate de capitalul social. Astfel, în mod obligatoriu, trebuie prevăzută mărimea capitalului subscris de fondatori (adică valoarea totală a aporturilor pentru care fondatorii s-au obligat să contribuie la constituirea societăţii). Legislaţia Republicii Moldova prevede pentru societăţile pe acţiuni un capital social minim de 10.000 lei, dacă se constituie o societate pe acţiuni de tip închis, şi de 20.000 lei, dacă se constituie o societate pe acţiuni de tip deschis (art.40 alin.2 din Legea SA). Mai trebuie menţionat, în mod expres, în contractul de societate aportul fiecărui asociat, în numerar sau în alte bunuri, valoarea lor şi modul evaluării. În sfârşit, trebuie să se arate modul în care a fost divizat capitalul social, indicându-se clasele şi numărul de acţiuni plasate la înfiinţarea societăţii; suma, modul, şi termenele de plată a acţiunilor achiziţionate de fondatori, precum şi caracteristicile fiecărei clase de acţiuni plasate la înfiinţarea societăţii.

c) Clauze privind drepturile şi obligaţiile fondatorilor societăţii. Fondatorii trebuie să stabilească în contractul de societate drepturile ce le revin şi obligaţiile pe care şi le asumă în procesul de constituire a societăţii. Astfel, conform art.33 alin.2 lit.h), i, k) din Legea SA, în contractul de societate vor fi stipulate dispoziţii privind:

- obligaţiile fondatorilor şi răspunderea acestora. Astfel, de exemplu, trebuie menţionate operaţiunile şi actele juridice pe care fondatorii au dreptul să le încheie în cursul constituirii în contul viitoarei societăţi comerciale. Avem în vedere, de exemplu, încheierea unui contract de locaţiune pentru sediul societăţii sau cumpărarea unui sediu, deschiderea unui cont la bancă etc. Determinarea regimului juridic al acestor operaţiuni este foarte important, deoarece societatea va prelua numai acele acte juridice care au fost încheiate în limitele stabilite de contractul de societate şi aprobate de adunarea constitutivă. În concluzie, pentru actele juridice preluate, societatea devine, retroactiv, titularul drepturilor şi obligaţiilor, iar pentru actele juridice care nu au fost preluate, răspunderea rămâne fondatorilor, deoarece conform art.31 alin.11 din Legea SA, societatea răspunde pentru obligaţiile fondatorilor legate de înfiinţarea ei numai în cazul în care adunarea generală a acţionarilor aprobă ulterior acţiunile săvârşite de aceştia. Acelaşi regim juridic îl au şi cheltuielile efectuate de fondatori în cursul constituirii societăţii (până la adunarea constitutivă). Astfel, conform art.31 alin.8 din Legea SA, fondatorii suportă toate cheltuielile necesare înfiinţării şi înregistrării societăţii, care se restituie de societate în temeiul dării de seamă a fondatorilor asupra cheltuielilor suportate;

- lista fondatorilor împuterniciţi să depună cererea de înregistrare a societăţii;

- modul şi termenele de restituire a cheltuielilor de înfiinţare şi înregistrare a societăţii.

d) Clauze care privesc modul şi termenele de înfiinţare a societăţii. În contractul de societate trebuie prevăzut, de asemenea, modul şi termenele de pregătire şi de ţinere a adunării constitutive.

Menţionăm că, contractul de societate poate cuprinde şi alte prevederi pe care fondatorii le consideră necesare, cu condiţia, însă că acestea să nu contravină actelor normative în vigoare.

5. Încheierea contractului de societate. Anterior demarării actelor materiale şi juridice necesare constituirii societăţii şi, bineînţeles, înaintea convocării adunării constitutive, fondatorii vor încheia contractul de societate prin care vor concretizează voinţa lor de a întemeia societatea. De regulă, când efortul lor nu se finalizează în scopul propus, neînţelegerile ce apar vor fi deduse judecăţii.

Contractului de societate încheiat de fondatori îi sunt incidente principiile generale de drept conform cărora retragerea unui contractant se poate face numai cu acordul celorlalţi contractanţi, moartea sau interdicţia unuia dintre ei va avea ca efect stingerea convenţiei sau continuarea acesteia de către moştenitori, după cum au prevalat calităţile personale sau posibilităţile materiale ale defunctului, respectiv interzisului, revenirea de comun acord asupra clauzelor iniţial stabilite.

Menţionăm că contractul de societate va avea efect numai faţă de contractanţi, fiind un res inter allios acta faţă de viitoarea societate.

Contractul de societate trebuie întocmit în limba de stat şi semnat de toţi fondatorii, care vor fi şi unicii subscriitori ai acţiunilor societăţii. Contractul de societate mai trebuie autentificat notarial în modul stabilit de legislaţie (vezi art.50 din Legea nr.1453-XV/8.11.2002 cu privire la notariat). La efectuarea actelor notariale, notarii stabilesc identitatea şi verifică capacitatea juridică şi de exerciţiu a fondatorilor sau a reprezentanţilor lor, iar în acest din urmă caz notarii vor verifica şi împuternicirile acestora (art.42 şi 43 din Legea cu privire la notariat). Precizăm, de asemenea, că notarii, au obligaţia să verifice dacă contractul de societate nu cuprinde clauze ce contravin legislaţiei, iar în cazul existenţei unor asemenea clauze să refuze autentificarea lui (art.41 alin.1 din Legea cu privire la notariat).

În final, precizăm că în cazul constituirii societăţii pe acţiuni de către o singură persoană, declaraţia de constituire a societăţii va cuprinde aceleaşi date şi se va perfecta în acelaşi mod ca şi contractul de societate (art.33 alin.5 din Legea SA). Prin urmare, toate afirmaţiile făcute cu ocazia analizării contractului de societate, referitoare la conţinutul şi autentificarea contractului de societate sunt valabile şi pentru declaraţia de constituire a societăţii.

6. Statutul societăţii pe acţiuni. Dacă contractul de societate este un acord de voinţă pentru a da naştere unei persoane juridice, statutul are ca unică raţiune stabilirea cartei (“constituţiei”) societăţii. Statutul unei societăţi defineşte pe de o parte toate elementele de individualizare a societăţii (formă, durată, denumire, obiect, capital, sediul social), iar pe de altă parte organismele care exercită drepturile de care dispune societatea comercială, respectiv condiţiile în care asociaţii (acţionarii) şi organele de gestiune iau deciziile în contul societăţii comerciale ca entitate abstractă. Regulile cuprinse în statut au sens şi raţiune numai în măsura existenţei societăţii. În consecinţă, statutul nu se poate aplica societăţii în formare la fel ca persoanei juridice căreia îi este destinat şi îi justifică existenţa. Astfel, în perioada în care societatea este în formare numai contractul de societate guvernează raporturile dintre asociaţii fondatori; în acest sens trebuie interpretate şi dispoziţiile art.32 alin.2 din Legea SA potrivit cărora “Contractul de societate (declaraţia de constituire a societăţii) are prioritate faţă de statutul societăţii până la înregistrarea ei de stat”.

Statutul, spre deosebire de contractul de societate, va fi aprobat de adunarea constitutivă şi semnat de persoanele care au împuternicirile acestui organ. O problemă care ar putea apărea în practică în legătură cu statutul societăţii este dacă acesta trebuie sau nu autentificat notarial. În ceea ce ne priveşte, considerăm că statutul, chiar dacă face parte din actele constitutive ale societăţii iar art.107 alin.1 prevede autentificarea notarială a acestora, nu va trebui în mod obligatoriu autentificat. Concluzia se desprinde din analiza coroborată a art.33 şi 35 din Legea SA, dispoziţiile cărora prevăd în mod expres autentificarea numai pentru contractul de societate.

7. Conţinutul statutului. Chiar dacă nu este un veritabil act managerial, statutul unei societăţi pe acţiuni trebuie să constituie un nucleu juridic cu dispoziţii referitoare la organizarea şi funcţionarea societăţii.

Statutul societăţii trebuie să cuprindă în mod obligatoriu anumite clauze stabilite de legislaţie (art.108 şi 157 din Cod şi art.35 alin.1 lit.a)-q) din Legea SA). Unele clauze ale actului constitutiv primar (contract de societate sau decizie de constituire) vor fi repetate şi în statut. Astfel, vor fi reiterate clauzele din contractul de societate privind individualizarea societăţii (denumire, formă juridică, tipul societăţii pe acţiuni, sediul), precum şi cele privind caracteristicile societăţii (obiectul de activitate, capitalul social). La acestea se adaugă şi clauza facultativă referitoare la durata societăţii. Menţionăm că legislaţia Republicii Moldova nu prevede vreo limitare de durată a activităţii societăţii pe acţiuni. Astfel, potrivit art.3 alin.2 din Legea SA, durata societăţii este nelimitată, dacă statutul nu prevede altfel. În consecinţă, nimic nu se opune ca fondatorii să prevadă un termen la împlinirea căruia societatea îşi va înceta activitatea de drept. Precizăm, de asemenea, că anumite legislaţii (ex. franceză) prevăd o durată maximă a societăţii (ex. 99 de ani).