Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu
Yüklə 9,86 Mb.
|
Articolul 166. Dreptul de înstrăinare a acţiunii şi obligaţia de răscumpărare (1) Acţionarul este în drept să înstrăineze liber, în condiţiile legii, acţiunile deţinute. (2) Societatea este obligată să răscumpere acţiunile plasate de ea în cazul: a) împlinirii termenului de răscumpărare stabilit la emiterea acţiunilor; b) introducerii în actul de constituire a unor clauze care limitează drepturile acţionarului; c) încheierii unor contracte de proporţii în temeiul hotărârii adunării generale a acţionarilor; d) reorganizării societăţii dacă răscumpărarea acţiunilor se impune. (3) Acţionarul are dreptul să ceară răscumpărarea acţiunilor dacă nu a fost informat sau nu i s-a permis să participe la adunarea la care s-a luat hotărâre cu privire la chestiunile indicate la alin.(2) lit.b)-d) sau dacă a votat împotriva unei astfel de hotărâri şi a cerut consemnarea faptului în procesul-verbal. (4) Acţionarul nu are dreptul să ceară răscumpărarea acţiunilor: a) în cazurile stipulate la alin.(2) lit.b)-d) dacă acţiunile au fost incluse în listingul bursei de valori mobiliare; b) dacă s-a adoptat o hotărâre de lichidare a societăţii. (5) Hotărârea de răscumpărare a acţiunilor se adoptă de către adunarea generala a acţionarilor dacă actul de constituire nu atribuie această funcţie consiliului societăţii. (6) Acţiunile se răscumpăra la preţul de piaţă dacă actul de constituire nu prevede altfel. 1. Consideraţii generale. Datorită specificului societăţilor pe acţiuni, retragerea acţionarului din societate este posibilă ca regulă generală doar pe calea înstrăinării acţiunilor ce îi aparţin unei terţe persoane. Acţiunea, fiind un titlu negociabil prin definiţie, poate fi înstrăinată fie către un cerc restrâns, fie către un cerc nelimitat de persoane, art.166 alin.1 din cod prevăzând, în acest sens, că “acţionarul este în drept să înstrăineze liber, în condiţiile legii, acţiunile deţinute”. Astfel, dacă societatea pe acţiuni este de tip deschis, acţionarul este în drept să înstrăineze oricui acţiunile deţinute, fie pe piaţa extrabursieră, fie la Bursa de valori, dacă acţiunile sunt listate la bursă. Dacă societatea pe acţiuni este de tip închis, acţionarul este în drept să propună acţiunile sale spre vânzare numai celorlalţi acţionari. Astfel, acţionarul societăţii închise care doreşte să-şi vândă acţiunile este obligat să trimită în scris organului executiv al societăţii o ofertă cu indicarea condiţiilor tranzacţiei propuse (art.27 alin.1 din Legea SA). Dacă, în decurs de o lună de la data primirii de către societate a ofertei acţionarului, nici un acţionar al societăţii nu a procurat acţiunile supuse înstrăinării, organul executiv fie va decide răscumpărarea în numele societăţii a respectivelor acţiuni (acestea devenind în acest caz acţiuni de tezaur), fie le va propune unui terţ (art.27 alin.2 din Legea SA). Dacă societatea sau terţul indicat de ea, în decursul celei de-a doua luni de la data primirii de către societate a ofertei acţionarului, nu s-a folosit de dreptul de a achiziţiona acţiunile supuse înstrăinării, acţionarul este în drept să le vândă oricărei alte persoane, cu singura condiţie ca preţul de vânzare să nu fie mai mic decât cel propus altor acţionari (art.27 alin.3 din Legea SA). Precizăm că nu necesită acordul acţionarilor sau al societăţii transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor societăţii închise pe calea succesiunii, cu titlu de cauţiune, precum şi în alte temeiuri prevăzute de legislaţie sau de actul constitutiv al societăţii. 2. Răscumpărarea de către societate a acţiunilor plasate. În concepţia codului civil răscumpărarea de către societate a acţiunilor plasate este un caz particular al dobândirii de către societatea a propriilor acţiuni. Spre deosebire de achiziţionare, care este operaţiunea de cumpărare de acţiuni din iniţiativa societăţii, răscumpărarea este operaţiunea de cumpărare a acţiunilor proprii de către societate dar, de data aceasta, la cererea acţionarilor. Cazurile şi condiţiile de răscumpărare obligatorie de către societate a acţiunilor plasate de ea sunt prevăzute în art.166 alin.2-6 din Codul civil, dispoziţiile căruia sunt completate de art.79 din Legea SA. Dar pentru început ne exprimăm nedumerirea în legătură cu prevederea din cod potrivit căreia “societatea este obligată să răscumpere acţiunile plasate de ea în cazul împlinirii termenului de răscumpărare stabilit la emiterea acţiunilor (sic!)” (art.166 alin.2 lit.a) din cod). Trecând peste faptul că posibilitatea emiterii unor acţiuni cu specificarea unui termen de răscumpărare este un nonsens juridic şi contravine înseşi naturii juridice a acţiunilor, ele fiind nişte titluri de participaţiune reprezentând fracţiuni ale capitalului social al societăţii, o asemenea posibilitate nu este reglementată în alte dispoziţii ale codului sau ale legii speciale, ceea ce face inaplicabila prevederea menţionată. Ne exprimăm speranţă că acest text din cod va fi îndepărtat cu prima ocazie. După cum am arătat, în societăţile pe acţiuni retragerea acţionarului din societate este posibilă ca regulă generală doar pe calea înstrăinării acţiunilor ce îi aparţin unei terţe persoane. În scopul protejării acţionarilor minoritari, însă, legea conferă acestora dreptul de a se retrage din societate şi, corelativ, dreptul de a cere răscumpărarea acţiunilor ce le aparţin, acest drept reprezentând pentru aceştia un mijloc de a se apăra împotriva hotărârilor adunării generale a acţionarilor care sunt legal adoptate, dar care totuşi le afectează unele drepturi personale esenţiale71. Conceput ca mijloc de conciliere a intereselor generale ale societăţii, căreia nu i se poate nega libertatea de a-şi adapta organismul la nevoile practice, dreptul de retragere este, el însuşi, un drept intangibil care nu poate fi ridicat acţionarului printr-o hotărâre a adunării generale, nici chiar cu votul majorităţii acţionarilor. Din punct de vedere al efectelor produse, dreptul de retragere al acţionarului, în baza art.166 alin.2, se deosebeşte de dreptul acestuia de a se retrage din societate prin înstrăinarea acţiunilor. În cazul în care acţionarul se retrage prin înstrăinarea acţiunilor el recuperează ceea ce a investit prin dobândirea acţiunilor numai în limita contravalorii acţiunilor înstrăinate, convenită între înstrăinător şi dobânditor. Acţionarul înstrăinător are un drept de creanţă împotriva dobânditorului pentru plata contravalorii acţiunilor, nu şi un drept de creanţă împotriva societăţii, cu excepţia plăţii dividendelor ce i se cuvin în condiţiile art.49 alin.4 din Legea SA. În situaţia prevăzută de alin.2 al art.166 din cod, acţionarul solicită societăţii răscumpărarea acţiunilor, având un drept de creanţă împotriva acesteia pentru plata contravalorii lor calculate în funcţie de preţul de piaţă sau prin alte metode stabilite în actul constitutiv. Din raţiuni ce ţin de păstrarea fiinţei sociale, dreptul de retragere al acţionarului cu obligaţia pentru societate de a răscumpăra acţiunile este limitat. Acţionarul nu are dreptul de a se retrage ori de câte ori adunarea generală adoptă o hotărâre cu care acesta nu este de acord, ci numai atunci când adunarea generală ia hotărâri grave privind viaţa societăţii, cu privire la unele elemente considerate esenţiale pentru intrarea acţionarului în societate, aşa încât, schimbarea lor îl îndreptăţeşte să se retragă. Astfel, acţionarul îşi va putea exercita dreptul retragere, şi corelativ, de a cere răscumpărarea acţiunilor numai atunci când adunarea generală ia hotărâri cu privire la: (a) introducerea în actul constitutiv a unor clauze care limitează drepturile acţionarului; (b) încheierea de către societatea a unor contracte de proporţii; (c) reorganizarea societăţii (art.166 alin.2 lit.b, c, d din cod). În ceea ce priveşte dreptul acţionarului de a se retrage din societate în cazul în care adunarea generală a acţionarilor hotărăşte asupra modificării actului constitutiv prin introducerea unor clauze care limitează drepturile acţionarului, codul civil nu face alte precizări, rămânând în sarcina doctrinei şi a jurisprudenţei să stabilească aceste situaţii. Menţionăm, totuşi, în acest sens, precizarea făcută în art.79 alin.2 lit.b) teza a II-a din Legea SA, care include în categoria modificărilor ce limitează drepturile acţionarilor şi transformarea societăţii pe acţiuni deschise în societate închisă (nu şi viceversa). Am putea adăuga în categoria modificărilor actului constitutiv care limitează drepturile acţionarului şi cele referitoare la convertirea acţiunilor dintr-o clasă în alta, limitarea drepturilor date de acţiunile dintr-o clasă etc. Şi încheierea de către societate a unor contracte de proporţii poate servi drept temei pentru retragerea acţionarului din societate. Este de remarcat folosirea de către legiuitor în dispoziţiile codului civil a expresiei de “contracte de proporţii” spre deosebire de expresia “tranzacţii de proporţii” utilizată în Legea SA. Deşi cele două noţiuni comportă anumite deosebiri de nuanţă, considerăm că acestea trebuie trecute cu vederea, deoarece fără îndoială legiuitorul a înţeles să se refere la aceleaşi operaţiuni. Din analiza dispoziţiilor Legii SA, se poate deduce că hotărârea adunării generale, pentru a putea fi considerată suficient de importantă pentru a fi de natură să afecteze drepturile şi interesele acţionarului şi să servească drept temei pentru retragerea acestuia din societate, trebuie să vizeze o tranzacţie (sau câteva tranzacţii legate reciproc) prin care societatea achiziţionează, înstrăinează, gajează, dă sau ia în arendă cu drept de răscumpărare bunuri a căror valoare constituie peste 50% din valoarea activelor societăţii conform ultimului bilanţ (art.82 alin.1 lit.a) din Legea SA) sau care se referă la plasarea de către societate a acţiunilor cu drept de vot sau a altor valori mobiliare convertibile în astfel de acţiuni, ce constituie peste 50% din totalul acţiunilor cu drept de vot plasate de societate (art.82 alin.1 lit.b) din Legea SA). Numai în aceste situaţii, şi cu întrunirea celorlalte condiţii cerute de dispoziţiile codului acţionarul va putea cere societăţii răscumpărarea acţiunilor pe care le deţine. În fine, drept temei pentru retragerea acţionarului poate servi şi reorganizarea societăţii. Estet evident că reorganizarea societăţii, fie că îmbracă forma fuziunii, fie că îmbracă forma dezmembrării ori a transformării, este de natură să determine o sporire a obligaţiilor acţionarului sau pierderea unor drepturi. Îndeplinirea condiţiilor menţionate mai sus nu este suficientă pentru retragerea acţionarului din societate şi răscumpărarea acţiunilor sale de către societate, ci mai este necesar ca acţionarul respectiv să fi lipsit de la adunare, fie pentru că nu a fost informat fie pentru că nu i s-a permis să participe la adunarea generală a acţionarilor la care s-au luat hotărâri ce îi afectează interesul social (art.166 alin.3 teza I din cod). Este de observat că, spre deosebire de art.79 alin.3 lit.a) din Legea SA, codul civil nu mai prevede cerinţă ca împiedicarea participării acţionarului la adunare să fie rezultatul unei acţiuni lipsite de temei legal. Retragerea acţionarului cu răscumpărarea ulterioară a acţiunilor de către societate este posibilă şi în situaţia în care acesta a participat la adunarea generală cu condiţia, însă, să fi votat împotriva hotărârii ce îi afectează în mod grav interesele şi să fi cerut ca acest fapt să fie consemnat în procesul-verbal al adunării generale şi în lista acţionarilor care au dreptul să ceară răscumpărarea acţiunilor ce le aparţin (art.166 alin.3 teza a II-a din cod şi art.79 alin.3 lit.b) din Legea SA). Există şi situaţii când, deşi toate condiţiile indicate sunt întrunite, acţionarul nu va putea solicita răscumpărarea acţiunilor, şi anume, în cazul în este vorba de o hotărâre de lichidare a societăţii sau dacă acţiunile societăţii sunt incluse în listingul bursei de valori (art.166 alin.4 din cod şi art.79 alin.8 din Legea SA). 3. Procedura de răscumpărare a acţiunilor. Dreptul de a solicita societăţii răscumpărarea acţiunilor deţinute îl vor avea numai acţionarii incluşi în lista respectivă, ce se întocmeşte în termen de 10 zile de la data ţinerii adunării generale a acţionarilor care a luat hotărârile prin care au fost afectate drepturile şi interesele acţionarilor şi se anexează la procesul verbal al adunării (art.64 alin.3 lit.c) din Legea SA). După cum am menţionat în această listă vor fi incluşi atât acţionarii care nu au participat la adunarea datorită neinformării sau împiedicării participării, cât şi acţionarii care, deşi au participat la adunare, s-au opus adoptării hotărârii şi au cerut consemnarea acestui fapt în procesul-verbal al şedinţei. Deşi nici în cod şi nici în Legea SA nu există nici o prevedere în acest sens, considerăm că societatea este obligată să înştiinţeze toţi acţionarii îndrituiţi despre dreptul de a solicita răscumpărarea acţiunilor deţinute şi condiţiile de realizare a acestuia. Termenul de depunere de către acţionari a cererilor de răscumpărare a acţiunilor ce le aparţin este cel stabilit în actul constitutiv al societăţii, care nu va putea fi însă mai mic de 2 luni de la data luării de către adunarea generală a acţionarilor a hotărârii ce lezează interesele acţionarului (art.79 alin.6 din Legea SA). Art.166 alin.5 din cod prevede că hotărârea de răscumpărare a acţiunilor societăţii se ia de adunarea generală a acţionarilor sau de consiliul societăţii, dacă actul constitutiv atribuie această competenţă consiliului societăţii, fără a face alte precizări. Întrucât este greu de presupus că legiuitorul a avut în vedere întrunirea unei noi adunări generale extraordinare care să adopte o asemenea decizie, urmează să conchidem că hotărârea privind răscumpărarea acţiunilor de către societate, precum şi condiţiile unei asemenea răscumpărări (preţul de achiziţie, termenele în care se va face achiziţionarea de acţiuni pe această cale etc.), vor fi adoptate în cadrul şedinţei adunării care a adoptat şi hotărârea care afectează drepturile acţionarilor, bineînţeles, ulterior luării unei asemenea decizii. O altă problemă ce se poate ivi este aceea a numărului mare de acţiuni pe care societatea este obligată să le răscumpere, mai exact în situaţia în care valoarea acestora va depăşi cota de 10 % impusă de lege. În aceste cazuri propunem aplicarea regulii proporţionalităţii, altfel spus societatea va răscumpăra acţiuni în aceeaşi proporţie de la fiecare acţionar care a solicitat răscumpărarea. Răscumpărarea acţiunilor societăţii se va face la preţul lor de piaţă, cu excepţia cazului când actul constitutiv al societăţii prevede altfel (art.166 alin.6 din cod). Potrivit Legii SA, valoarea de piaţă a bunurilor, inclusiv a valorilor mobiliare, este preţul la care vânzătorul şi cumpărătorul, deţinând întreaga informaţie despre preţurile de piaţă la aceste bunuri şi nefiind obligaţi, respectiv, să le vândă şi să le cumpere, ar fi de acord să efectueze această tranzacţie (art.75 din Legea SA). După cum se poate observa definiţia legală este prea vagă şi nu stipulează criterii concrete pentru determinarea valorii de piaţă. În consecinţă, considerăm că în cazul răscumpărării acţiunilor valoare lor de piaţă se va putea stabili doar de o organizaţie specializată care nu este persoană afiliată a societăţii. Articolul 167. Drepturile suplimentare ale acţionarilor care deţin 5% din acţiuni Acţionarii care deţin 5% şi mai mult din acţiunile cu drept de vot au dreptul: a) să facă propuneri pentru ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor; b) să propună candidaţi în consiliul societăţii şi pentru funcţia de cenzor; c) să ceară convocarea şedinţei extraordinare a consiliului societăţii; d) să ceară instanţei de judecată desemnarea membrilor consiliului societăţii dacă aceştia nu sunt aleşi pe parcursul a 2 adunări generale ale acţionarilor. Articolul 168. Drepturile suplimentare ale acţionarilor care deţin 10% din acţiuni Acţionarii care deţin 10% şi mai mult din acţiunile cu drept de vot au dreptul: a) să ceară efectuarea unor controale extraordinare asupra societăţii; b) să ceară determinarea costului plasării acţiunilor din emisiunea suplimentară dacă cererea este bazată pe concluzia unui auditor; c) să ceară, în numele societăţii, repararea prejudiciului cauzat acesteia de membrii organelor ei. 1. Consideraţii generale. După cum este şi firesc, acţionarii care deţin un pachet mai mare de acţiuni beneficiază pe lângă drepturile conferite oricărui acţionar72, şi de anumite drepturi nepatrimoniale suplimentare. Justificarea acordării acestor drepturi rezidă în aceea că, deţinând un anumit număr de acţiuni, aceşti acţionari au un interes nemijlocit în buna desfăşurare a activităţii societăţii şi supravegherea atentă a tuturor operaţiunilor derulate de societate. Codul civil şi Legea SA prevede o serie de drepturi suplimentare în funcţie de pachetul de acţiuni deţinut, şi anume 5%, 10% sau 25% din acţiunile cu drept de vot. Este de observat că drepturile suplimentare le sunt atribuite doar proprietarilor de acţiuni ordinare (cu drept de vot), nu şi proprietarilor de acţiuni preferenţiale. Deşi într-o anumită măsură această soluţie este justificată de faptul că acţiunile preferenţiale oferă un risc mai mic investitorilor decât acţiunile ordinare, deoarece ele conferă un drept de preferinţă fata de acţiunile ordinare atât în ceea ce priveşte dreptul la dividende cât şi în cazul lichidării societăţii, este incontestabil că şi proprietarii acestor acţiuni au interes de a veghe la buna gestiune a societăţii. Prin urmare, considerăm că se impune acordarea unor drepturi suplimentare şi aceste categorii de deţinători de acţiuni, mai cu seamă a dreptului de a cere efectuarea unor controale asupra activităţii societăţii şi de a cere, în numele acesteia, repararea prejudiciului cauzat de membrii organelor ei de conducere. Asupra drepturile suplimentare prevăzute de lege considerăm că nu se va putea deroga prin actul constitutiv sau hotărâre a adunării generale a acţionarilor, ele fiind garantate tuturor deţinătorilor de pachete de acţiuni cu drept de vot în cuantumul prevăzut de lege. Prin actul constitutiv se vor putea însă acorda şi alte drepturi suplimentare decât cele prevăzute de lege (art.26 alin.4 din Legea SA). De asemenea, nimic nu se opune acordării, prin actul constitutiv, pentru acţionarii care deţin acţiuni cu drept de vot într-o proporţie mai mare decât cea legală a unor drepturi suplimentare faţă de cele stabilite de lege. 2. Drepturile suplimentare ale acţionarilor care deţin 5% din acţiuni. Acţionarii care deţin cel puţin 5% din acţiunile cu drept de vot ale societăţii, au dreptul, în modul prevăzut de lege şi de actul constitutiv: (a) să facă propuneri pentru ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor. Deşi codul civil nu prevede expres, acest drept se exercită numai cu privire la adunarea anuală a acţionarilor (art.26 alin.1 lit.a) coroborat cu art.53 din Legea SA). Dreptul de a face propuneri pentru ordinea de zi a adunării generale se exercită în condiţiile stabilite de art.52 din Legea SA (dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel). Astfel, acţionarul (după caz, un grup de acţionari care deţin împreună cel puţin 5% din acţiunile cu drept de vot) va face, până cel târziu la data de 10 ianuarie a anului următor celui gestionar, propuneri pentru înscrierea în ordinea de zi a adunării a cel mult două chestiuni. Chestiunile propuse pentru a fi înscrise în ordinea de zi vor fi formulate în scris, indicându-se motivele înscrierii lor, numele şi prenumele (denumirea) acţionarului (acţionarilor) care propune chestiunea, precum şi clasele şi numărul de acţiuni care îi aparţin. Consiliul societăţii va examina cererile primite de la acţionari, urmând să decidă cu privire la satisfacerea lor sau la refuzul de a le satisface, nu mai târziu d e15 zile până la data ţinerii adunării generale. Decizia adoptată de consiliul societăţii în acest sens se va expedia acţionarilor în termen de cel mult 3 zile de la data luării ei. În cazul în care consiliul societăţii aprobă propunerile primite de la acţionari, el nu va putea să modifice formulările chestiunilor propuse pentru a fi înscrise în ordinea de zi a adunării generale. Eschivarea consiliului societăţii de la luarea deciziei, precum şi refuzul acestuia de a înscrie chestiunea în ordinea de zi a adunării generale pot fi atacate în organele de conducere ale societăţii şi/sau Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare ori în justiţie; (b) să propună candidaţi în consiliul societăţii şi pentru funcţia de cenzor. Şi acest drept se exercită în condiţiile arătate mai sus, cu precizarea că listele cu propuneri de candidaţi trebuie depuse nu mai târziu de 20 de zile până la data ţinerii adunării generale a acţionarilor, iar dacă adunarea generală se va ţine în formă mixtă până cel târziu la data de 10 ianuarie a anului următor celui gestionar. Lista depusă va putea conţine un număr de candidaţi care să nu depăşească componenţa numerică a organelor pentru care se face propunerea. La lista de propuneri se va anexa în mod obligatoriu acordul scris al fiecărui candidat; (c) să ceară convocarea şedinţei extraordinare a consiliului societăţii. Şi în acest caz, dreptul de a cere convocarea şedinţei exdraordinare a consiliului societăţii o are atât acţionarul care deţine de unul singur un pachet de 5% din acţiunile cu drept de vot, cât şi un grup de acţionari care deţin împreună acţiuni cu drept de vot într-un asemenea cuantum (art.167 lit.c) din cod coroborat cu art.68 alin.4 lit.c) din Legea SA); (d) să ceară instanţei de judecată desemnarea membrilor consiliului societăţii dacă aceştia nu sunt aleşi pe parcursul a 2 adunări generale ale acţionarilor. Odată cu adoptarea codului se observă şi o schimbare de optică a legiuitorului, art.167 lit.d) din cod modificând implicit art.26 alin.1 lit.c) din Legea SA, care prevedea că, în cazul în care acţionarii nu aleg consiliul societăţii în decursul a două sau mai multe adunări generale, acţionarii ce deţin cel puţin 5% din acţiunile cu drept de vot vor putea adresa instanţei judecătoreşti cereri în vederea lichidării societăţii. 3. Drepturile suplimentare ale acţionarilor care deţin 10% din acţiuni. Acţionarii care deţin cel puţin 10% din acţiunile cu drept de vot ale societăţii, pe lângă drepturile arătate mai sus, au de asemenea dreptul, în modul prevăzut de lege şi de actul constitutiv: (a) să ceară efectuarea unor controale extraordinare asupra societăţii. Dreptul acţionarilor de a solicita efectuarea unor controale asupra activităţii societăţii face parte dintr-o serie de mijloace legale puse la dispoziţia acţionarilor pentru a facilita accesul acestora la informaţiile referitoare la gestiunea patrimoniului social. Acţionarul sau, după caz, un grup de acţionari care deţin împreună cel puţin 10% din acţiunile cu drept de vot, vor putea solicita fie efectuarea unui control intern asupra activităţii economico-financiare a societăţii, care se va exercita de către comisia de cenzori (art.72 alin.2 lit.b) din Legea SA), fie efectuarea unui control extern (de audit) exercitat de către auditori, care sunt persoane străine de societate specializate în activităţi de control (art.89 alin.2 lit.a) din Legea SA). Rapoartele asupra acestor controale vor fi remise atât organelor de conducere ale societăţii cât şi acţionarilor care le-au solicitat. În cazul în care controlul se efectuează de auditori, serviciile acestora vor fi plătite de acţionarul (acţionarii) care au solicitat controlul, dacă hotărârea adunării generale a acţionarilor nu prevede altfel. Deşi nici codul civil, şi nici Legea SA, nu conţin criterii pentru desemnarea persoanelor care vor exercita controlul de audit, considerăm că acestea vor trebui să fie independente atât faţă de societate cât şi faţă de acţionarii care au cerut controlul, având în vedere că sarcina persoanelor care efectuează controlul de audit este de a aduce un punct de vedere obiectiv în examinarea situaţiilor contabile ale societăţii, precum şi a exactităţii şi corectitudinii situaţiilor prezentate; (b) să ceară determinarea costului plasării acţiunilor din emisiunea suplimentară dacă cererea este bazată pe concluzia unui auditor; (c) să ceară, în numele societăţii, repararea prejudiciului cauzat acesteia de membrii organelor ei. Acţionarii care deţin cel puţin 10% din acţiunile cu drept de vot ale societăţii vor putea să intenteze acţiuni pentru repararea prejudiciilor cauzate societăţii de persoanele cu funcţii de răspundere în urma încălcării intenţionate sau grave de către aceste persoane a prevederilor legii sau actului constitutiv. 4. Drepturile suplimentare ale acţionarilor care deţin 25% din acţiuni. În sfârşit, potrivit art.26 alin.3 şi art.53 alin.3 lit.c) din Legea SA, acţionarii care deţin cel puţin 25% din acţiunile cu drept de vot ale societăţii, au, în plus faţă de drepturile arătate mai sus, şi dreptul de a cere convocarea adunării generale extraordinare a acţionarilor. În cererea de convocare a adunării generale extraordinare vor fi formulate chestiunile ce urmează a fi înscrise pe ordinea de zi a adunării, indicându-se şi motivele înscrierii lor, precum şi date privind numele şi prenumele (denumirile), clasele şi numărul de acţiuni ce aparţin acţionarilor ce au solicitat convocarea (art.53 alin.4 din Legea SA). Consiliul societăţii va examina cererea de convocare în termen de 15 zile de la data depunerii şi va decide convocarea adunării generale extraordinare, asigurând totodată informarea acţionarilor despre aceasta, ori va refuza convocarea, expediind această decizie acţionarilor care au cerut-o (art.53 alin.6 din Legea SA). Dacă consiliul societăţii nu a examinat cererea de convocare în termenul stabilit sau a refuzat neîntemeiat convocarea, acţionarii care au cerut convocarea adunării generale extraordinare sunt în drept, fie să convoace adunarea generală de sine stătător, în modul stabilit pentru consiliul societăţii, fie să atace în justiţie eschivarea consiliului societăţii de a lua o decizie sau refuzul de a convoca adunarea generală (art.53 alin.10 din Legea SA). Articolul 169. Conducerea, administrarea şi reprezentarea societăţii pe acţiuni Normele cu privire la conducere, administrare şi reprezentare a societăţii pe acţiuni sunt stabilite prin lege şi actul de constituire. 1. Consideraţii generale. Codul civil nu conţine nici o dispoziţie, nici măcar cu caracter general, privind modul de funcţionare a societăţii pe acţiuni. Absenţa unor asemenea dispoziţii, deşi motivată de existenţa unei ample reglementări în Legea SA, este după părerea noastră neavenită, atâta timp cât şi-au găsit loc în cuprinsul codului unele dispoziţii care reglementează aspecte de o mai mică importanţă, cum ar fi de exemplu cele referitoare la registrele deţinătorilor de valori mobiliare (art.164) sau capitalul de rezervă a societăţii (art.160). Singura dispoziţie în materie a codului civil face trimitere la reglementarea conţinută de Legea SA şi la prevederile actului constitutiv. Societatea pe acţiuni, ca orice persoană juridică, nu are o existenţă organică şi, deci, nici o voinţă naturală. Ca atare, voinţa societăţii se manifestă prin organele sale. Voinţa socială se formează în organul de deliberare, care este adunarea generală a acţionarilor (organ colectiv format din totalitatea acţionarilor). Voinţa socială este adusă la îndeplinire prin actele juridice ale consiliului de administraţie al societăţii (consiliul directorilor sau consiliul observatorilor) şi organului executiv. În sfârşit, controlul activităţii de gestiune a societăţii se realizează de către un organ specializat – comisia de cenzori. Mecanismele de funcţionare a organelor de conducere a societăţii pe acţiuni sunt reglementate de art.7 şi art.50-74 din Legea SA, de actul constitutiv şi regulamentele societăţii. Din analiza coroborată a dispoziţiilor Legii SA rezultă următoarele posibilităţi de structurare a organelor de conducere ale unei societăţi pe acţiuni:
În ceea ce priveşte posibilele modele de organizare se impune următoarea precizare, şi anume, modelele IV, V şi VI vor putea fi aplicate numai în societăţile pe acţiuni cu un număr de acţionari mai mic de 50, unde atribuţiile consiliului societăţii (consiliul directorilor sau consiliul observatorilor) pot fi exercitate de adunarea generală a acţionarilor (art.7 alin.2 din Legea SA). Alegerea modelului potrivit de conducere are o mare însemnătate practică, întrucât eficacitatea unei societăţi pe acţiuni depinde în mare măsură de încrederea pe care acţionarii şi potenţialii investitori o au în sistemul de conducere şi administrare a societăţii. În cele ce urmează vom încerca o trecere în revistă a principalelor atribuţii ale organelor de conducere a societăţii pe acţiuni. 2. Adunarea generală a acţionarilor. Adunarea generală a acţionarilor este depozitara voinţei sociale şi, în consecinţă, organul suprem de conducere al societăţii pe acţiuni. Ea este aceea care numeşte celelalte organe, stabileşte limitele în care ele urmează să-şi desfăşoare activitatea şi exercită controlul asupra acestora. Ea va putea să exercite acţiunea în răspundere împotriva celorlalte organe de conducere, derivând din raporturile de mandat. În sfârşit, tot ea este chemată să modifice actul constitutiv, punându-1 de acord cu necesităţile noi, născute din desfăşurarea activităţii sociale. Adunarea generală a acţionarilor se ţine cel puţin o dată pe an, şi are, în mod obligatoriu, următoarele atribuţii exclusive: (a) aprobă statutul societăţii în redacţie nouă sau modificările şi completările aduse în statut, inclusiv cele ce ţin de schimbarea claselor şi numărului de acţiuni autorizate spre plasare, de convertirea, denominalizarea, consolidarea sau împărţirea acţiunilor societăţii, cu excepţia modificărilor şi completărilor determinate de mărirea capitalului social prin mărirea valorii nominale fixate a acţiunilor plasate şi prin emitere suplimentară de acţiuni, în cazurile în care hotărârea de modificare a capitalului social a fost luată de consiliul societăţii; (b) hotărăşte cu privire la modificarea capitalului social, cu excepţia cazurilor de mărire a capitalului social cu maximum 50%, prin mărirea valorii nominale fixate a acţiunilor plasate şi prin emitere suplimentară de acţiuni, când hotărârea de modificare a capitalului social se ia de consiliul societăţii; (c) aprobă clasele şi numărul de obligaţiuni autorizate spre plasare; (d) aprobă regulamentul consiliului societăţii şi al comisiei de cenzori; (e) alege şi revocă membrii consiliului societăţii şi comisiei de cenzori, stabileşte cuantumul retribuţiei muncii lor, remuneraţiilor anuale şi compensaţiilor; (f) hotărăşte cu privire la tragerea la răspundere sau eliberarea de răspundere a membrilor consiliului societăţii şi a comisiei de cenzori; (g) confirmă organizaţia de audit şi stabileşte cuantumul retribuţiei serviciilor ei; (h) hotărăşte cu privire la modificarea drepturilor acţionarilor; (i) hotărăşte, în cazurile prevăzute de lege sau de actul constitutiv, cu privire la încheierea tranzacţiilor de proporţii; (j) examinează şi aprobă dările de seamă anuale ale societăţii, prezentate de consiliului societăţii şi de comisia de cenzori; (k) aprobă normativele de repartizare a profitului societăţii; (l) hotărăşte cu privire la repartizarea profitului anual, inclusiv plata dividendelor anuale, sau la acoperirea pierderilor societăţii; (m) hotărăşte cu privire la prelungirea duratei societăţii, modificarea obiectului de activitate al societăţii, modificarea formei de societate, modificarea tipului societăţii, reorganizarea (fuziunea, divizarea, transformarea) sau lichidarea ei (art50 alin.3 coroborat cu art.26 alin.11 din Legea SA). Chestiunile enumerate mai sus sunt de competenţa exclusivă a adunării generale a acţionarilor şi, prin urmare, nu pot fi transmise spre examinare altor organe de conducere ale societăţii. În afară de chestiunile ce ţin de competenţa exclusivă a adunării generale a acţionarilor, adunarea va putea hotărî şi în alte probleme. Astfel, de exemplu, potrivit art.50 alin.4 din Legea SA, adunarea generală a acţionarilor are competenţa, dacă statutul societăţii nu prevede altfel, de a aproba: (a) direcţiile prioritare ale activităţii societăţii; (b) modul de înştiinţare a acţionarilor despre ţinerea adunării generale, precum şi modul de prezentare acţionarilor a materialelor de pe ordinea de zi a adunării generale pentru a se lua cunoştinţă de ele; (c) regulamentul organului executiv al societăţii şi deciziile privind numirea şi revocarea conducătorului acestuia, privind stabilirea cuantumului retribuţiei muncii lui, remuneraţiei şi compensaţiilor, privind tragerea lui la răspundere sau eliberarea de răspundere; (d) dările de seamă trimestriale ale organului executiv al societăţii; (e) hotărârile privind deschiderea, transformarea sau lichidarea filialelor şi reprezentanţelor, privind numirea şi revocarea conducătorilor lor. Chestiunile enumerate, nefiind de competenţa exclusivă a adunării generale, vor putea fi transmise spre examinare consiliului societăţii în temeiul unei hotărâri a adunării generale. De asemenea, în societăţile pe acţiuni cu un număr de acţionari mai mic de 50, adunarea generală a acţionarilor va exercita, în cazul în care consiliului societăţii nu a fost constituit, şi atribuţiile consiliului (art.7 alin.2 din Legea SA). În principiu, adunarea generală a acţionarilor nu este în drept să hotărască cu privire la chestiuni care, conform legii sau statutului societăţii, nu ţin de atribuţiile ei, cu excepţia cazului în care vreunul din organele de conducere ale societăţii nu poate soluţiona o chestiune ce ţine de atribuţiile lor şi cere acest lucru adunării generale a acţionarilor (art.50 alin.6 şi 7 din Legea SA). Hotărârile adunării generale a acţionarilor în problemele ce ţin de atribuţiile ei sunt obligatorii pentru toate persoanele cu funcţii de răspundere ale societăţii şi toţi acţionarii acesteia, indiferent dacă au participat sau nu la adunare şi daca au susţinut sau nu adoptarea hotărârii. Menţionăm că în cazul în care numărul acţionarilor societăţii nu este mai mare de unu, hotărârea adunării generale a acţionarilor se consideră hotărârea unipersonală luată de acest acţionar. Formele, modul de convocare şi desfăşurare a adunărilor generale sunt reglementate de art.51-64 din Legea SA. 3. Consiliul societăţii. Întrucât acţionarii sunt adesea prea numeroşi pentru a-şi putea exercita în mod eficient drepturile ce implică conducerea şi administrarea societăţii prin adunări generale ale acţionarilor, în cadrul societăţilor pe acţiuni se formează o conducere interne ce are menirea să se ocupe de societate intr-o maniera stabilă şi fără a avea vreo legătură cu compoziţia acţionariatului ca urmare a transferurilor. Acest organ este consiliul societăţii (consiliul directorilor sau consiliul observatorilor). Existenţa unui organ permanent de decizie şi control (consiliul societăţii), superior ierarhic organului executiv ce se ocupă de gestiunea de zi cu zi a societăţii, este caracteristică societăţilor pe acţiuni. Ceea ce e, însă, de remarcat la Legea privind societăţile pe acţiuni este flexibilitatea sa în privinţa structurării organelor de conducere – societatea având posibilitatea, în primul rând, de a opta între a avea un organ executiv unipersonal ori unul colegial sau o îmbinarea a acestora două, iar, în al doilea, de a nu mai constitui consiliul societăţii în acele societăţi pe acţiuni care au mai puţin de 50 de acţionari, în acest caz atribuţiile consiliului societăţii fiind exercitate de adunarea generală a acţionarilor. Potrivit legii, consiliul societăţii reprezintă interesele acţionarilor în perioada dintre adunările generale, este subordonat acestora, şi, în limitele atribuţiilor sale, exercită conducerea generală şi controlul asupra activităţii societăţii (art.65 alin.1 din Legea SA). Consiliul societăţii are următoarele atribuţii exclusive: (a) decide cu privire la convocarea adunării generale a acţionarilor; (b) stabileşte data, ora şi locul adunării generale, precum şi ora înregistrării participanţilor la ea; (c) stabileşte data la care trebuie să fie întocmită lista acţionarilor care au dreptul să participe la adunarea generală; (d) stabileşte ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor; (f) decide cu privire la mărirea capitalului social în cazurile de mărire a capitalului social în limita a 50% din capitalul social existent, prin mărirea valorii nominale fixate a acţiunilor plasate şi prin emitere suplimentară de acţiuni, precum şi modifică în legătură cu aceasta statutul societăţii; (g) aprobă prospectul de emisiune suplimentară de acţiuni, rezultatele emiterii suplimentare de acţiuni, precum şi modifică în legătură cu aceasta statutul societăţii; (h) decide, în cursul anului financiar, cu privire la repartizarea profitului net, la folosirea capitalului de rezervă şi a celui suplimentar, precum şi a mijloacelor fondurilor speciale ale societăţii; (i) face, la adunarea generală a acţionarilor, propuneri cu privire la plata dividendelor anuale şi decide cu privire la plata dividendelor intermediare; (j) aprobă valoarea de piaţă a bunurilor care constituie obiectul unei tranzacţii de proporţii; (k) decide cu privire la încheierea tranzacţiilor de proporţii care au o valoare între 25% şi 50% din totalul activelor societăţii; (l) decide cu privire la achiziţionarea de către societate a acţiunilor plasate în scopul prevenirii scăderii cursului lor; (m) hotărăşte cu privire la încheierea de către societate a tranzacţiilor cu conflict de interese; (n) încheie contracte cu organizaţia gestionară a societăţii; (o) desemnează, dacă este cazul, registratorul societăţii şi stabileşte cuantumul retribuţiei serviciilor lui; (q) aprobă fondul de salarizare şi normativele de retribuire a muncii personalului societăţii; (p) decide cu privire la aderarea societăţii la o asociaţie sau la o uniune de întreprinderi; (r) prezintă adunării generale a acţionarilor raportul anual cu privire la activitatea sa şi la funcţionarea societăţii, întocmit în conformitate cu legislaţia, cu statutul societăţii şi cu regulamentul consiliului societăţii (art.65 alin.2 din Legea SA). Chestiunile enumerate mai sus sunt de competenţa exclusivă a consiliului societăţii şi, prin urmare, nu pot fi transmise spre examinare organului executiv al societăţii. În afară de chestiunile ce ţin de competenţa exclusivă a consiliului societăţii, consiliul va putea hotărî şi în alte probleme, cum ar fi, de exemplu, cele prevăzute de art.65 alin.3 din Legea SA. Consiliul societăţii nu este în măsură să delege împuternicirile sale, nici în tot şi nici în parte, unei altei persoane (art.65 alin.6 din Legea SA). Modul de alegere şi funcţionare a consiliului societăţii sunt reglementate de art.66-68 din Legea SA. 4. Organul executiv al societăţii. Organul executiv al societăţii pe acţiuni este organul care exercită conducerea curentă a societăţii, prin intermediul căruia societatea îşi manifestă (exteriorizează) voinţa socială, este organul care exprimă capacitatea de folosinţă şi exerciţiu în raport cu terţele persoane, organele de stat şi reprezintă societatea în instanţele judecătoreşti. Organul executiv al societăţii pe acţiuni asigură îndeplinirea hotărârilor adunării generale a acţionarilor şi deciziilor consiliului societăţii, fiind subordonat consiliului societăţii şi, dacă acest lucru este prevăzut expres în actul constitutiv, adunării generale a acţionarilor (art.69 alin.2 din Legea SA). Societatea pe acţiuni poate avea un organ executiv colegial (comitet de conducere sau comitet de direcţie), unipersonal (director general, director) sau, daca statutul prevede, o îmbinare a acestor două organe. Menţionăm, de asemenea, că adunarea generală poate delega împuternicirile organului executiv al societăţii unei persoane juridice specializate (“organizaţie gestionară” – în terminologia legii). Funcţionarea organului executiv este reglementată de art.70 din Legea SA, actul constitutiv, precum şi regulamentele interne ale societăţii. 5. Comisia de cenzori. Structura organizatorică a societăţii pe acţiuni include şi un organ de control al gestiunii societăţii – cenzorii. Astfel, în timp ce adunarea generală are funcţia de elaborare a voinţei sociale, iar consiliul societăţii şi organul executiv de concretizare a acesteia prin administrarea şi gestiunea societăţii în limita realizării obiectului social, cenzorii controlează şi supraveghează respectarea legalităţii în actele de gestiune. Cenzorii nu sunt un organ de decizie. Ei verifică numai dacă cei abilitaţi să facă acte juridice respectă legea. Verificările lor se finalizează în rapoarte prin intermediul cărora cenzorii informează pe acţionari în adunările generale sau pe membrii consiliului societăţii cu cele constatate. În anumite situaţii excepţionale cenzorii sunt abilitaţi să ceară convocarea adunării generale (art.53 alin.3 lit.b) şi art.72 alin.7 lit.a) din Legea SA), iar atunci când se impune, să participe, cu drept de vot consultativ, la şedinţele organului executiv sau ale consiliului societăţii şi la adunarea generală a acţionarilor (art.72 alin.7 lit.b) din Legea SA). În exercitarea atribuţiilor, cenzorii au acces la toate documentele, registrele şi evidenţele societăţii pentru a se informa, dar totodată au şi obligaţia de a păstra secretul profesional fiindu-le interzis de a comunica acţionarilor în particular, sau terţilor, datele referitoare la operaţiunile societăţii, constatate cu ocazia exercitării atribuţiilor lor. În legislaţiile comerciale există două variante de abordare a controlului gestiunii societăţii pe acţiuni: controlul intern exercitat de cenzori (de regulă, acţionari ai societăţii) şi controlul extern exercitat de auditori, persoane străine de societate, specializate în asemenea activităţi, retribuite, de regulă, în baza unei convenţii de prestări servicii. Legea SA a adoptat un sistem flexibil de abordare a controlului gestiunii societăţii, permiţând efectuarea unui control dublu, atât de către cenzori interni, cât şi de către auditori (cenzori externi independenţi), conform art.72 alin.8 din Legea SA. În anumite cazuri controlul extern este obligatoriu, şi anume, la societăţile deschise cu un număr de acţionari şi deţinători nominali de acţiuni de peste 300 (art.89 din Legea SA). Cenzorul sau, după caz, comisia de cenzori exercită controlul obligatoriu şi cel ocazional al activităţii economico-financiare a societăţii şi se subordonează numai adunării generale a acţionarilor (art.71 alin.1 şi art.72 alin.1 şi 2 din Legea SA). Atribuţiile, componenta numerică, modul de formare şi de funcţionare a comisiei de cenzori a societăţii se stabilesc prin actul constitutiv al societăţii şi, dacă este cazul, regulamentul comisiei de cenzori. Articolul 170. Asigurarea accesului acţionarilor la informaţiile societăţii pe acţiuni (1) Societatea pe acţiuni este obligată să publice, cu cel puţin 10 zile înainte de ţinerea adunării generale anuale a acţionarilor, în publicaţiile sale bilanţul contabil anual, bilanţul profitului şi pierderilor, valoarea contabilă a acţiunilor şi a obligaţiunilor, alte date, conform legii. (2) Societatea pe acţiuni este obligată să pună la dispoziţia acţionarilor, în condiţiile legii şi ale actului de constituire, informaţii despre conducerea, administrarea şi reprezentarea societăţii, despre situaţia financiară şi altele, inclusiv actul de constituire, certificatul de înregistrare a societăţii şi a acţiunilor, regulamentele societăţii, procesele-verbale ale adunărilor generale, ale consiliului, lista membrilor consiliului, a administratorilor, contractele cu registratorul, cu auditorul, dările de seamă contabile şi fiscale, rapoartele cenzorului. (3) La cererea acţionarilor, societatea este obligată să elibereze, pe cheltuiala solicitanţilor, copii şi extrase de pe documentele indicate la alin.(2). 1. Consideraţii generale. Dispoziţiile art.170 au rolul de a asigura dreptul la informare al acţionarilor. Dispoziţiile articolului menţionat trebuie coroborate cu cele ale art.91 şi 92 din Legea SA, prin care se urmăreşte asigurarea accesibilităţii la unele informaţii despre societate pentru toate persoanele interesate, conform unei proceduri care garantează obţinerea informaţiei respective, indiferent de scopul solicitării ei. 2. Publicarea informaţiei despre activitatea societăţii. Conţinutul art.170 alin.1 din cod este asemănător cu cel al art.91 din Legea SA cu menţiunea că dispoziţiile codului prevăd obligativitatea dezvăluirii informaţiei indiferent de tipul societăţii pe acţiuni. Astfel, orice societate pe acţiuni este obligată să publice, cu cel puţin 10 zile înainte de ţinerea adunării generale anuale a acţionarilor, bilanţul contabil anual, bilanţul profitului şi pierderilor, valoarea contabilă a acţiunilor şi a obligaţiunilor, precum şi alte date prevăzute de lege (cum ar fi, de exemplu, darea de seamă asupra rezultatelor emisiunii publice a valorilor mobiliare), iar pentru societăţile deschise pe acţiuni care au un număr de acţionari şi deţinători nominali de acţiuni de peste 300 vor publica şi principalele teze ale raportului de audit, cu indicarea denumirii organizaţiei de audit care la elaborat (art.91 alin.1 lit.d) din Legea SA). Publicarea acestor informaţii se va face în organul de presă indicat în actul constitutiv al societăţii, aceasta fiind după părerea noastră interpretarea corectă a noţiunii de “publicaţii ale societăţii”, utilizată de legiuitor în art.170 alin.1 din cod. Publicarea informaţiilor cerute de lege are o importanţă foarte mare, întrucât pe de o parte, informaţiile prompte şi corecte inspiră investitorilor încredere, reprezentând totodată un stimulent pentru membrii organelor de conducere ale societăţii, în sensul că ei sunt mai eficienţi dacă constată că buna activitate pe care au desfăşurat-o a fost observată, iar pe de altă parte, fără a dispune de informaţii recente şi exacte, nici acţionarii nu-şi pot exercita în mod corespunzător drepturile conferite de acţiuni. 3. Accesul acţionarilor la documentele societăţii. Societatea pe acţiuni este obligată să pună la dispoziţia acţionarilor, în condiţiile legii şi ale actului constitutiv, informaţii despre conducerea, administrarea şi reprezentarea societăţii, precum şi despre situaţia sa financiară (art.170 alin.2 din cod). Pentru aceasta societatea va asigura accesul acţionarilor l ao serie de documente ale societăţii prevăzute de lege, şi anume: (a) actele constitutive; (b) certificatul de înregistrare a societăţii şi certificatele de înregistrare a acţiunilor; (c) regulamentele societăţii; (d) procesele-verbale ale adunărilor generale ale acţionarilor şi procesele-verbale ale adunărilor consiliului societăţii; (e) lista membrilor consiliului societăţii, lista membrilor organului executiv şi a celorlalte persoane cu funcţii de răspundere ale societăţii; (f) contractele cu registratorul şi cu persoanele care efectuează auditul societăţii; (g) dările de seamă contabile şi fiscale; (h) rapoartele cenzorului, rapoartele persoanelor care au efectuat auditul societăţii, precum şi actele de control, inclusiv deciziile luate în urma controlului, ale organelor de stat care au exercitat controlul asupra activităţii societăţii; (i) prospectele de emisiune a valorilor mobiliare ale societăţii, toate modificările şi completările operate în ele, precum şi dările de seamă cu privire la totalurile emisiunilor; (j) lista persoanelor interesate, cu indicarea datelor prevăzute de art.85 alin.2 din Legea SA; (k) date despre volumul lunar şi preţurile medii ale tranzacţiilor înregistrate în registrele deţinătorilor valorilor mobiliare ale societăţii (art170 alin.2 din cod coroborat cu art.92 alin.1 din Legea SA). Dacă personalul societăţii refuză prezentarea informaţiilor şi documentelor menţionate, acţionarii interesaţi vor putea sesiza acest fapt organelor de conducere sau Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, iar în caz de necesitate se vor adresa instanţelor judecătoreşti pentru a obţine obligarea societăţii la prezentarea informaţiilor respective. Societatea este obligată să elibereze la cererea acţionarilor şi pe cheltuiala acestora copii şi extrase de pe documentele indicate mai sus (art.170 alin.3 din cod). În ceea ce priveşte cuantumul plăţii datorate de acţionar pentru eliberarea unei copii sau a unui extras, acesta se va stabili de societate fără, însă, a putea depăşi volumul cheltuielilor necesare pentru aceasta. Pretinderea unui preţ exagerat pentru furnizarea copiilor şi extraselor respective ar echivala cu un refuz. Desigur, nimic nu se opune ca actul constitutiv sau hotărârea adunării generale a acţionarilor să prevadă gratuitatea furnizării unor asemene acopiii şi extrase. În sfârşit, menţionăm că potrivit art.92 din Legea SA vor avea acces la informaţiile menţionate şi creditorii societăţii, bineînţeles că în măsura în care informaţiile respective nu constituie secret comercial. S e c t i u n e a a 3-a COOPERATIVELE
Codul civil defineşte cooperativa ca fiind o “asociaţie benevolă de persoane fizice şi juridice, organizată pe principii corporative în scopul favorizării şi garantării, prin acţiunile comune ale membrilor săi, a intereselor lor economice şi a altor interese legale” (art.171 alin.1 din cod). Definiţia legală se apropie, astfel, foarte mult de definiţia dată cooperativei de către Alianţa Cooperatistă Internaţională (ACI), potrivit căreia, cooperativa este “o asociaţie autonomă de persoane ce s-au asociat voluntar în vederea satisfacerii necesităţilor şi aspiraţiilor lor comune pe plan economic social şi cultural printr-o întreprindere deţinută în comun şi controlată democratic”. În fine, doctrina a definit cooperativa ca pe o societate asociativă cu caracter economic constituită pe baza consimţământului exprimat în mod liber de către persoanele care devin membrii acesteia, în scopul desfăşurării unei activităţi în comun cu mijloace material-financiare comune. Din definiţiile de mai sus, dar şi din observaţiile făcute pe marginea reglementărilor legale în domeniu, se pot evidenţia următoarele trăsături definitorii pentru o cooperativă: a) Posibilitatea asocierii libere şi voluntare şi a retragerii necondiţionate dintr-o astfel de întreprindere. Cooperativele se constituie pe baza liberului consimţământ şi sunt deschise tuturor persoanelor care sunt de acord să-şi asume responsabilităţile calităţii de membru cooperator, fără nici un fel de discriminare pe criterii de naţionalitate, origine etnică, religie, apartenenţă politică, origine socială sau sex; b) Structura democratică a funcţionării. Cooperativele funcţionează în mod democratic şi sunt controlate de către membrii cooperatori, care participă la stabilirea politicilor şi adoptarea deciziilor, potrivit principiului “un membru – un vot”, iar conducerea aleasă este responsabilă în faţa membrilor; c) O participare economică echitabilă a membrilor. Astfel, fiecare membru a cooperativei contribuie în mod echitabil la constituirea capitalului social, participă activ la acţiunile acesteia şi, în final, beneficiază de o distribuire corectă şi justă a rezultatelor ei economice; d) Un capital social variabil, ce este susceptibil de creştere prin vărsăminte treptate făcute de membrii asociaţi şi de diminuare prin luarea înapoi, totală sau parţială, a participaţiunilor vărsate; e) Autonomia şi independenţa cooperativei în relaţiile cu alte persoane fizice sau juridice, inclusiv cu autorităţile publice. 2. Tipurile şi reglementarea legală a cooperativelor. Din analiza coroborată a actelor normative în vigoare, am putea clasifica cooperativele în câteva categorii, şi anume: (a) cooperative de întreprinzător73; (b) cooperative de producţie74; (c) cooperative de consum75; (d) cooperative de credit (denumite în legislaţie “asociaţii de economii şi împrumut ale cetăţenilor”76). Aceste tipuri de cooperative sunt reglementate, în afară de dispoziţiile Codului civil (art.171-art.178) ce constituie dreptul comun în materie77, de: Legea privind cooperativele de întreprinzător78 nr.73-XV/12.04.2001 (Legea C.Î.), Legea privind cooperativele de producţie79 nr.1007-XV/25.04.2002 (Legea C.P.), Legea cooperaţiei de consum80 nr.1252-XIV/28.09.2000 (Legea C.C.), Legea privind asociaţiile de economii şi împrumut ale cetăţenilor81 nr.1505-XIII/18.02.1998 (Legea A.E.Î.C.), precum şi de alte acte cu valoare normativă privind unele forme de cooperative ce prezintă anumite specificităţi faţă de genurile enumerate mai sus82. Scopul tuturor acestor acte normative este de a asigura reglementările necesare constituirii şi activităţii unor variate forme de cooperative. În principiu, majoritatea reglementărilor în domeniu adoptate în ultimii ani ţin cont de tendinţele reformiste din statele europene în sectorul cooperaţiei, cum ar fi: stabilirea unui număr minim de persoane abilitate să formeze o cooperativă, posibilitatea de a oferi unor membri mai mult decât un vot, lărgirea limitelor pentru activităţi şi colaborarea cu membri, posibilitatea de a emite obligaţiuni, permiterea terţilor să participe la constituirea capitalului (“membri finanţatori”), permiterea transformării cooperativei într-o societate comercială, inclusiv societate pe acţiuni. Menţionăm în acest context că, din punct de vedere al legislaţiei care reglementează cooperativele, statele europene pot fi divizate în trei mari categorii: (a) state în care există o lege generală cooperatistă (Belgia, Finlanda); (b) state în care legislaţia cooperatistă este divizată în conformitate cu scopurile sectoriale şi sociale ale cooperativei (Franţa, Italia, Portugalia, Spania, Suedia) şi (c) state în care nu există legislaţie cooperatistă şi, în care natura cooperatistă a companiei derivă din documentele de asociere (Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Luxemburg). 3. Firma cooperativei. Potrivit art.171 alin.4 din Codul civil, denumirea cooperativei trebuie să includă cuvântul “cooperativă” şi să indice în limba de stat scopul principal al activităţii sale, de exemplu: “cooperativa de prestări servicii “Ciubotăraş”. Menţionăm că denumirea cooperativei nu trebuie să includă numele membrilor săi sau altor persoane. 4. Constituirea cooperativei. Cooperativa fiind o “asociaţie benevolă de persoane fizice şi juridice...”, membru al acesteia poate deveni orice persoană fizică, indiferent de cetăţenie, sex, domiciliu83 etc., ori juridică84. Persoanele fizice vor putea obţine calitatea de membru a unei cooperative de la vârsta de 16 ani85 (art.22 alin.4 şi 171 alin.2 din cod). Astfel, în ipoteza în care în cazul decesului unui membru al cooperativei succesorul său este o persoană care nu au împlinit 16 ani, acesta nu va putea dobândi calitatea de membru, însă va avea dreptul la plata contravalorii participaţiunii şi a dividendelor cuvenite asociatului decedat conform situaţiei financiare anuale încheiate la sfârşitul exerciţiului financiar în care a intervenit decesul. Codul civil stabileşte un număr minim de membri pentru înfiinţarea cooperativei în număr de cinci (art.171 alin.1 fraza I din cod). Prin legi speciale se prevede pentru anumite tipuri de cooperative un număr minim mai mare; astfel cooperativele de consum şi asociaţiile de economii şi împrumut a cetăţenilor nu vor putea avea mai puţin de 10 membri. Dacă numărul de membri a cooperativei se reduce, indiferent de cauză, sub limita stabilită, cooperativa este obligată fie să majoreze numărul de membri până la limita stabilită, fie să se reorganizeze într-o întreprindere cu altă formă juridică, fie să se dizolve, în temeiul hotărârii adunării generale. Legea nu prevede o limită maximă de membri, însă leagă de atingerea unui anumit număr anumite efecte juridice (de exemplu, acordând posibilitatea desemnării unui consiliu de observatori, în cazul în care cooperativa există mai mult de 50 de membri, sau, prevăzând posibilitatea de a ţine adunarea generală sub forma adunării reprezentanţilor). O problemă de real interes în legătură cu constituirea cooperativei este cea legată de obligativitatea ţinerii unor adunări constitutive, prevăzută prin legile speciale (art.18 din Legea C.Î., art.8 din Legea C.P., art.20 din Legea C.C., art.21 din Legea A.E.Î.C.), în condiţiile în care Codul civil nu conţine nici o dispoziţie în acest sens, ba din contra, din formularea art.172 alin.4 din cod s-ar putea deduce că o asemenea adunare nu este necesară. După opinia noastră, “tăcerea” codului nu poate fi interpretată altfel decât în sensul validării soluţiilor oferite prevederile normelor speciale. 5. Răspunderea membrilor cooperativei. Art.171 alin.3 din codul civil instituie principiul răspunderii limitate a membrilor cooperativei la valoarea participaţiunii aduse în societate, mai exact la valoarea cotei la care s-a obligat potrivit statutului. Este important de precizat că dispoziţiile sus citate vin în contradicţie cu cele ale art.174 alin.3 din cod care instituie practic o răspundere subsidiară indirectă a membrilor cooperativei pentru datoriile acesteia, prin obligaţia prevăzută în sarcina acestora de a acoperi pierderile cooperativei prin contribuţii suplimentare personale. Potrivit aceluiaşi text de lege, “membrii cooperativei poartă răspundere subsidiară solidară pentru obligaţiile ei în limitele părţii netransmise a contribuţiei suplimentare a fiecărui membru”. După cum se poate observa această dispoziţie instituie, pe de o parte, o solidaritate între membrii cooperativei în ceea ce priveşte răspunderea acestora pentru datoriile cooperativei, iar, pe de altă parte, limitează această răspunderea la contravaloarea părţii netransmise a contribuţiei suplimentare a fiecărui membru, or, după cum se ştie, de esenţa solidarităţii pasive este tocmai posibilitatea de a cere unui debitor (în cazul nostru – membru a cooperativei) executarea integrală a obligaţiei. În afară de aceasta, parcă pentru a complica şi mai mult lucrurile, legiuitorul prevede posibilitatea inserării în statutul cooperativei a unor clauze prin care să reglementeze răspunderea individuală a membrilor cooperativei86 (art.172 alin.2 lit.b) din cod). În aceste condiţii, suntem tentaţi să dăm prioritate dispoziţiilor art.171 alin.3 din cod, care limitează răspunderea membrului unei cooperative la valoarea participaţiunii deţinute în patrimoniul cooperativei, inclusiv partea nevărsată, dacă e cazul; cu atât mai mult cu cât dispoziţiile din legile speciale care reglementează în parte fiecare tip de cooperativă conţin prevederi similare. Yüklə 9,86 Mb. Dostları ilə paylaş:
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||