Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Particularităţile condiţiilor de validitate ale actului juridic încheiat prin reprezentare. Capacitatea. Întrucât adevărata parte în actul încheiat prin reprezentare este reprezentatul, condiţiile de validitate ale acestuia se examinează în persoana reprezentatului. În consecinţă, şi capacitatea necesară pentru validitatea actului juridic săvârşit de reprezentant se va aprecia numai în persoana reprezentatului, căci actul produce efecte numai faţă de el. Aceasta este şi semnificaţia dispoziţiei art.243 din cod, potrivit căreia, actul juridic încheiat de reprezentant este valabil şi în cazul în care reprezentantul este limitat în capacitatea de exerciţiu.

Astfel, de exemplu, pentru încheierea valabilă a unui act de dispoziţie în numele şi pe seama reprezentatului, acesta din urmă trebuie sa aibă capacitate de exerciţiu deplină. Reprezentantul însă va putea încheia în mod valabil actul chiar dacă nu are o atare capacitate, fiind suficient să aibă discernământul necesar pentru a-şi da seama de semnificaţia şi consecinţele acţiunii sale. Prin urmare, un minor cu capacitate de exerciţiu limitată poate face pentru persoana majoră pe care o reprezintă un act de dispoziţie, fără a avea nevoie de încuviinţarea prealabilă a părinţilor sau tutorelui ori de încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare. În literatura juridică s-a arătat, însă, că este necesar ca reprezentantul să aibă capacitatea prevăzută de lege pentru a putea reprezenta o altă persoană. Astfel în cazul luat ca exemplu mai sus, minorul cu capacitate de exerciţiu limitată trebuie să aibă încuviinţarea prealabilă a părinţilor sau tutorelui pentru a încheia valabil, sub aspectul capacităţii, contractul de mandat în temeiul căruia urmează să încheie pentru reprezentat (mandant) acte juridice cu terţii.

Articolul 244. Substituirea reprezentantului
(1) Reprezentantul trebuie să încheie personal actele juridice pentru care este împuternicit. El poate să transmită împuternicirile unui terţ numai în cazul în care este împuternicit de reprezentat sau în cazul în care aceasta o cer interesele reprezentatului.

(2) Reprezentantul care a transmis unui terţ împuternicirile este obligat să aducă faptul cât mai curând la cunoştinţa reprezentatului, precum şi informaţia necesară despre substituitor. În cazul în care nu îndeplineşte această obligaţie, reprezentantul poartă răspundere pentru acţiunile substituitorului ca pentru acţiuni proprii.
1. Substituirea reprezentantului. Deoarece desemnarea reprezentantului, indiferent dacă este rezultatul voinţei reprezentatului sau unei dispoziţii legale, se face ţinându-se seama de calităţile personale ale acestuia, adică intuitu personae, reprezentantul va trebui să încheie personal actele juridice pentru care este împuternicit (art.244 alin.1 fraza I din codul civil). El va putea să-şi substituie o altă persoană în îndeplinirea sarcinii sale, prin transmiterea unei părţi sau a tuturor împuternicirilor primite, numai în cazul în care un asemenea drept i-a fost conferit de către reprezentat sau în cazul în care substituirea este impusă de interesele reprezentatului (art.244 alin.1 fraza a II-a din cod). În primul caz, posibilitatea substituirii poate rezulta fie din însăşi actul generator al reprezentării, fie dintr-un act ulterior acestuia. În ceea ce priveşte cea de a doua ipoteză, când substituirea este impusă de interesele reprezentatului, exprimăm serioase rezerve faţă de redactarea textului care ar permite, în opinia noastră, anumite abuzuri din partea reprezentatului în condiţiile în care legea nu stabileşte nici un criteriu obiectiv pentru substituire ci lasă această decizie la libera apreciere a reprezentantului. Considerăm că ar fi indicată în această ipoteză aplicarea dispoziţiilor din materie de mandat, potrivit cărora mandatarul trebuie să transmită împuternicirile sale către un terţ, dacă interesele mandantului o cer, atunci când din cauza unor circumstanţe imprevizibile nu poate exercita mandatul şi nu are posibilitate sa-l informeze în timp util despre aceasta pe mandant (art.1036 alin.2 din codul civil).

Ca efect al substituirii se modifică subiectele raportului de reprezentare. Întrucât o asemenea modificare ar putea afecta persoana reprezentată, legea stabileşte pentru reprezentant obligaţia de a aduce cât mai curând la cunoştinţa reprezentatului atât faptul substituirii, cât şi informaţii despre substituitor în toate cazurile în care reprezentantul transmite unui terţ împuternicirile sale (art.244 alin.2 fraza I din cod). Legea are în vedere acele informaţii care ar avea vreo înrâurire asupra exercitării împuternicirilor, şi anume: numele şi prenumele (denumirea) substituitorului, domiciliul (sediu) acestuia, alte calităţi personale sau profesionale relevante în îndeplinirea împuternicirilor. În cazul în care reprezentantul nu îndeplineşte această obligaţie, el va purta răspundere pentru acţiunile substituitorului ca pentru acţiunile proprii (art.244 alin.2 fraza a II din cod).

Menţionăm, că în cazul în care posibilitatea substituirii este prevăzută în actul care a generat raportul de reprezentare, reprezentantul va răspunde doar pentru vina ce-i revine în privinţa alegerii terţului⁹³ şi pentru modul în care i-a transmis instrucţiunile (art.1036 alin.4 din codul civil). Considerăm, de asemenea, că în situaţia în care actul care permite substituirea arată şi terţul care urmează a substitui nu va putea fi angajată nici un fel de răspundere a reprezentantului.

Articolul 245. Viciile de consimţământ, obligaţia cunoaşterii
(1) La declararea nulităţii pentru viciu de consimţământ a actului juridic încheiat de reprezentant, se are în vedere doar consimţământul acestuia.

(2) Dacă reprezentantul împuternicit prin procura a acţionat în conformitate cu anumite indicaţii ale reprezentatului, ultimul nu are dreptul să invoce necunoaşterea de către reprezentant a unor circumstanţe pe care reprezentatul le cunoştea sau trebuia să le cunoască.
1. Particularităţile condiţiilor de validitate ale actului juridic încheiat prin reprezentare. Consimţământul. După cum am arătat, întrucât adevărata parte în actul încheiat prin reprezentare este reprezentatul, condiţiile de validitate ale acestuia se examinează în persoana reprezentatului. Este însă la fel de adevărat că deşi reprezentantul încheie actul juridic în numele şi pe seama reprezentatului el nu este un instrument pasiv ori un simplu purtător de cuvânt al acestuia. Actul de voinţă necesar pentru săvârşirea operaţiei aparţine reprezentantului, care manifestă în acest sens o certă iniţiativă. După cum s-a subliniat şi în doctrină, libertatea de iniţiativă a reprezentantului variază în funcţie de felul reprezentării şi de limitele împuternicirii, dar ea nu poate lipsi cu desăvârşire. Pe de altă parte, spre deosebire de voinţa reprezentantului, a cărei participare este de esenţa reprezentării, rolul voinţei reprezentatului în constituirea şi funcţionarea reprezentării variază în raport cu felul reprezentării, putând uneori lipsi cu desăvârşire, fără ca prin aceasta să împiedice eficacitatea reprezentării. Astfel, dacă în cazul reprezentării convenţionale participarea voinţei proprii a reprezentatului este absolut necesară şi această voinţă determină, prin procură, limitele împuternicirii reprezentantului, la reprezentarea legală voinţa reprezentatului nu participă în nici un fel, iar limitele împuternicirii sunt fixate de lege. O situaţie similară există în cazul gestiunii de afaceri.

După cum s-a subliniat şi în literatura de specialitate, stabilirea rolului voinţei reprezentatului şi a reprezentantului în diferitele feluri de reprezentări este importantă pentru determinarea validităţii actului juridic încheiat de reprezentant, în numele şi pe seama reprezentatului.

Astfel, în ipoteza reprezentării convenţionale, când la stabilirea raportului de reprezentare participă deopotrivă voinţa reprezentatului şi voinţa reprezentantului, lipsa consimţământului se apreciază atât în persoana reprezentatului cât şi în persoana reprezentantului. În ipoteza reprezentării legale, când la încheierea actului juridic participă numai voinţa reprezentantului, ca în cazul tutorelui care acţionează în numele şi pe seama minorului sub 14 ani ori a incapabilului, pentru validitatea actului interesează numai existenţa voinţei reprezentantului.

O altă problemă legată de validitatea consimţământului dat la încheierea unui act prin reprezentare o constituie aprecierea viciilor de consimţământ. În această materie, anularea actului încheiat prin reprezentare se va putea cere doar pentru vicierea consimţământului reprezentantului, nu şi a reprezentatului (art.245 alin.1 din codul civil)⁹⁴. Mai mult chiar, dacă reprezentantul împuternicit prin procura a acţionat în conformitate cu anumite indicaţii ale reprezentatului, ultimul nu are dreptul să invoce necunoaşterea de către reprezentant a unor circumstanţe pe care reprezentatul le cunoştea sau trebuia să le cunoască (art.245 alin.2 din cod). Cu alte cuvinte, în ipoteza menţionată, pentru anularea unui act încheiat prin reprezentare pentru vicii de consimţământ nu este suficient ca consimţământul reprezentantului să fi fost viciat în modurile prevăzute de lege, ci mai este necesar ca o asemenea viciere să nu fi fost determinată de anumite circumstanţe pe care reprezentatul le cunoştea sau trebuia să le cunoască.

Articolul 246. Împuterniciri de reprezentare
(1) Acordarea împuternicirilor se efectuează prin exprimarea voinţei faţă de persoana care se împuterniceşte sau faţă de terţ în a cărui privinţă va avea loc reprezentarea.

(2) Declaraţia de acordare a împuternicirilor nu trebuie efectuată în forma cerută pentru actul juridic care urmează să fie încheiat în baza împuternicirilor. Această dispoziţie nu se aplică dacă astfel rolul protector al cerinţelor de formă este anihilat.
1. Împuterniciri de reprezentare. În ipoteza reprezentării convenţionale, pentru ca actul juridic încheiat de reprezentant să-şi producă efectele direct în persoana şi patrimoniul reprezentatului este necesar ca reprezentantul să aibă o împuternicire în acest sens din partea reprezentatului. Potrivit dispoziţiilor art.246 alin.1 din cod, acordarea împuternicirilor se efectuează prin exprimarea voinţei faţă de persoana care se împuterniceşte sau faţă de terţul în a cărui privinţă va avea loc reprezentarea. Exprimarea voinţei poate îmbrăca, după caz, forma unui act juridic fie autentic, fie sub semnătură privată, unei scrisori, etc. ori poate fi făcută chiar şi în mod verbal⁹⁵. Această concluzie rezultă, în mod evident din prevederile art.246 alin.2 fraza I din cod conform cărora “declaraţia de acordare a împuternicirilor nu trebuie efectuată în forma cerută pentru actul juridic care urmează să fie încheiat în baza împuternicirilor”. Dispoziţia menţionată nu se aplică, potrivit art.246 alin.2 fraza a II-a din cod, dacă în acest mod rolul protector al cerinţelor de formă este anihilat. După opinia noastră aceste prevederi vor da naştere la numeroase interpretări şi, pe cale de consecinţă, la abuzuri, fiind mult mai indicat de a supune declaraţia de acordare a împuternicirilor formei cerute de lege pentru actul care urmează să fie încheiat în baza acestora. O asemenea redactare a textului ar pune capăt controverselor inutile şi ar asigura coordonarea dispoziţiilor art.246 alin.2 cu cele ale art.252 alin.2 din codul civil.

Articolul 247. Durata împuternicirilor
(1) Dacă sunt acordate printr-o declaraţie adresată unui terţ, împuternicirile rămân valabile pentru acesta până la anularea lor de către persoana care le-a acordat.

(2) În cazul în care o persoană, prin comunicare specială adresată unui terţ sau prin comunicare publică, a anunţat că împuterniceşte o altă persoană cu dreptul de a o reprezenta, ultima are dreptul de reprezentare în primul caz faţă de terţul indicat, iar în al doilea caz faţă de orice altă persoană. Împuternicirile de reprezentare se păstrează până la anulare în ordinea în care sunt acordate.
1. Durata împuternicirilor acordate printr-o declaraţie adresată unui terţ. Potrivit art.247 alin.1 din codul civil, împuternicirile acordate printr-o declaraţie adresată unui terţ rămân valabile pentru acesta până la anularea lor de către persoana care le-a acordat. Pentru a înceta reprezentarea va fi necesară notificarea terţului asupra anulării împuternicirilor. Astfel fiind, toate actele juridice încheiate de reprezentant cu terţul respectând limitele împuternicirilor primite vor produce efecte faţă de reprezentat.

Acordarea împuternicirilor poate fi făcută printr-o comunicare adresată unui terţ, fie printr-o comunicare publică. În primul caz persoana împuternicită are dreptul de reprezentare faţă de terţul indicat, iar în al doilea caz faţă de orice altă persoană. Împuternicirile de reprezentare se păstrează până la anulare în ordinea în care sunt acordate (art.247 alin.2 din cod).

Articolul 248. Modificarea sau retragerea împuternicirilor
Despre modificarea sau retragerea împuternicirilor terţii trebuie anunţaţi prin mijloace adecvate. În cazul nerespectării acestei cerinţe, modificarea sau retragerea împuternicirilor nu poate fi opusă terţilor, cu excepţia cazurilor în care se va dovedi că aceştia ştiau sau trebuiau să ştie despre modificarea sau retragerea împuternicirilor în momentul încheierii actului juridic.
1. Modificarea sau retragerea împuternicirilor. Art.248 din codul civil stabileşte regula potrivit căreia terţii trebuie anunţaţi prin mijloace adecvate despre modificarea sau retragerea împuternicirilor reprezentantului, în caz contrar modificarea sau retragerea împuternicirilor nu le va fi opozabilă, iar actele astfel încheiate vor produce efecte faţă de reprezentat. Regula stipulată de art.248 este aplicabilă numai în cazul terţilor de bună credinţă, care nu ştiau şi nici nu ar fi trebuit să ştie despre modificarea sau retragerea împuternicirilor în momentul încheierii actului juridic. Aşadar, legea ocroteşte terţii de bună-credinţă care au încheiat acte juridice cu reprezentantul căruia i-a încetat reprezentarea fără ştirea lor, păstrând validitatea acestor acte. Deşi legea nu defineşte şi nici nu face o enunţare, nici măcar exemplificativă, a “mijloacelor adecvate” prin care modificările împuternicirilor reprezentantului trebuie comunicate terţilor, considerăm că ele vor trebui să fie de natură a permite în mod efectiv luarea la cunoştinţă de către terţele persoane a voinţei reprezentatului.

Articolul 249. Încheierea actului juridic fără împuterniciri de reprezentare
(1) Dacă o persoană încheie un act juridic în numele unei alte persoane fără a avea împuterniciri pentru reprezentare sau cu depăşirea împuternicirilor, actul juridic produce efecte pentru reprezentat numai în cazul în care acesta îl confirmă ulterior. În acest caz, actul juridic poate fi confirmat atât expres, cât si prin acţiuni concludente.

(2) Dacă cealaltă parte se adresează reprezentatului cu o cerere despre confirmarea actului, confirmarea poate fi făcută numai printr-o declaraţie expresă adresată nemijlocit acestei parţi. Dacă declaraţia despre confirmare nu este trimisă celeilalte părţi în termen de 2 săptămâni de la data primirii cererii, se consideră că reprezentatul a refuzat să confirme actul juridic.

(3) Până la confirmare, partea care a încheiat actul juridic cu reprezentantul lipsit de împuterniciri, în cazul în care nu a ştiut despre lipsa împuternicirilor, poate renunţa la actul juridic printr-o declaraţie adresată reprezentatului sau reprezentantului.
1. Actul juridic încheiat fără împuterniciri de reprezentare sau cu depăşirea acestor împuterniciri. În mod obişnuit, dacă o persoană încheie acte juridice în numele şi pe seama altei persoane, dar îi lipseşte împuternicirea în acest sens, ori dacă având împuternicire, depăşeşte limitele ei, actele respective nu produc efecte faţă de reprezentat⁹⁶. În acest sens, dispoziţiile art.249 alin.1 din Codul civil, prevăd că dacă o persoană încheie un act juridic în numele unei alte persoane fără a avea împuterniciri pentru reprezentare sau cu depăşirea împuternicirilor, actul juridic produce efecte pentru reprezentat numai în cazul în care acesta îl confirmă ulterior. Un act juridic va fi considerat încheiat fără împuternicire atât în cazul în care persoanei care l-a încheiat nu i-au fost acordate în modul prevăzut de lege împuterniciri de reprezentare, inclusiv în ipoteza în care acordarea acestora nu s-a făcut în forma cerută de lege, cât şi în cazurile când deşi împuternicirile au fost legal acordate valabilitatea lor a încetat, ca, de exemplu, în ipotezele menţionate de art.255 alin.1 din cod. Depăşirea limitelor împuternicirilor se poate manifesta în privinţa naturii juridice a actului încheiat (ex.: reprezentantul a fost împuternicit să facă o vânzare însă încheie un act de donaţie), în privinţa alegerii persoanelor cu care reprezentantul contractează, în cazul în care cercul acestora este strict determinat prin împuternicirile acordate ori în privinţa unor alte condiţii impuse de reprezentat prin acordarea împuternicirilor (ex.: reprezentantul a fost împuternicit să contracteze un împrumut de la banca X, însă reprezentantul, prin depăşirea limitelor împuternicirilor, a contractat împrumutul de la banca Y), etc.

După cum am arătat mai sus actul juridic încheiat de reprezentant cu depăşirea împuternicirii sau în lipsa oricărei împuterniciri nu va produce efecte faţă de persoana în numele şi pe seama căreia a fost săvârşit decât dacă aceasta din urmă îl va confirma ulterior. În literatura de specialitate s-a menţionat chiar că persoana care a încheiat acte juridice pe seama altei persoane fără împuternicire sau cu depăşirea acestora va putea face în mod valabil un angajament personal faţă de persoana cu care a contractat, promiţându-i să obţină confirmarea actului juridic de către reprezentat⁹⁷.

Dacă persoana în numele şi pe seama căreia a fost încheiat actul refuză confirmarea acestuia, actul nu-şi va mai produce efectele fireşti, iar manifestările de voinţă ale reprezentantului şi ale terţului contractant rămân faţă de el res inter alios acta, neputând avea nici o consecinţă juridică în persoana sau patrimoniul său. Dacă confirmă însă actul, acesta îşi produce toate consecinţele faţă de reprezentant şi de terţul contractant, generând între părţi aceleaşi efecte ca şi când nu ar fi existat neregularitatea în privinţa reprezentării, căci confirmarea înlătură piedica existentă până atunci în calea deplinei lui eficacităţi.

Ca urmare a confirmării, actul îşi produce efectele de la data încheierii lui, iar nu de la data confirmării. Aceasta se explică prin împrejurarea că actul ia naştere chiar pe data încheierii lui, prin manifestarea de voinţă proprie a reprezentantului, iar confirmarea se mărgineşte doar să înlăture piedica existentă până atunci în calea deplinei eficacităţi a actului⁹⁸. Totuşi, în privinţa terţilor care nu au participat la încheierea actului confirmarea nu va putea avea efect retroactiv, ci va opera de la data când a fost săvârşită. Aceasta înseamnă că confirmarea nu poate să vătămeze drepturile dobândite de terţi ex intervallo, adică între data actului încheiat de reprezentant şi data confirmării, pe motivul că actul făcut fără împuterniciri este făcut de o persoană fără calitate. Dacă actul ulterior de confirmare sau repudiere nu poate vătăma drepturile terţilor de bună-credinţă, în schimb putem spune că el poate profita acestora prin confirmare, consolidând actele lor în mod retroactiv.

Confirmarea, fiind un act unilateral, îşi produce efectele prin simpla manifestare de voinţă a reprezentatului⁹⁹ şi nu necesită vreo manifestare de voinţă a reprezentantului sau a terţului contractant. Menţionăm că acesta din urmă va putea, până la confirmare, să renunţe la actul juridic pe care l-a încheiat, printr-o declaraţie adresată reprezentatului sau reprezentantului, cu condiţia însă să nu fi ştiut despre lipsa de împuternici a reprezentantului (art.249 alin.2 din Codul civil).

Fiind, în principiu, un act juridic, confirmarea – spre a fi operantă – trebuie să îndeplinească, la data săvârşirii ei, toate condiţiile de validitate ale oricărui act juridic.

Confirmarea poate fi expresă (consemnată printr-un înscris) sau tacită (art.249 alin.1 fraza a II-a din cod). Când este tacită confirmarea reiese din anumite acţiuni concludente ale reprezentatului, din care rezultă neîndoielnic voinţa lui de a aproba actul încheiat în numele şi pe seama sa, cum ar fi, de exemplu, executarea voluntară (totală sau parţială) a obligaţiilor care îi incumbă prin actul respectiv. În ceea ce priveşte forma confirmării, considerăm că atunci când legea impune o anumită formă pentru acordarea împuternicirilor de reprezentare în vederea încheierii actului şi confirmarea acestuia se va putea face numai în acea formă. Mai menţionăm, de asemenea, că potrivit art.249 alin.2 din cod, dacă terţul contractant se adresează reprezentatului cu o cerere despre confirmarea actului, confirmarea poate fi făcută numai printr-o declaraţie expresă adresată nemijlocit acestuia. În cazul în care în termen de 2 săptămâni de la data primirii cererii reprezentatul nu va trimite terţului contractant declaraţia despre confirmare, se consideră că reprezentatul a refuzat să confirme actul juridic.

Deşi legea prevede un termen în care trebuie să se facă confirmarea doar în cazul în care terţul contractant se adresează reprezentatului cu o cerere în acest sens (2 săptămâni), considerăm că şi în toate celelalte cazuri confirmarea actului va trebui făcută într-un termen rezonabil raportat la natura specifică a fiecărui act.

O altă problemă legată de confirmare o constituie obiectul acesteia. Astfel, întrucât este posibil ca reprezentantul să fi săvârşit fără împuternicire sau cu depăşirea acesteia unul sau mai multe acte juridice, confirmarea poate avea ca obiect unul, câteva sau toate actele încheiate de reprezentant. În literatura juridică s-a arătat că confirmarea este indivizibilă, când are ca obiect un singur act juridic sau când, săvârşindu-se mai multe acte juridice, acestea sunt legate între ele în mod indisolubil, astfel încât nu pot fi decât sau toate confirmate, sau toate repudiate.

Articolul 250. Răspunderea reprezentantului care a acţionat fără împuterniciri
(1) Persoana care a încheiat un act juridic în calitate de reprezentant, în cazul în care nu poate demonstra că a avut împuterniciri, este obligată, la alegerea celeilalte părţi, să execute actul juridic sau să repare prejudiciul cauzat dacă reprezentatul refuză să confirme actul juridic.

(2) Dacă reprezentantul nu ştia despre lipsa împuternicirilor, el este obligat numai la repararea prejudiciului care se datorează faptului că cealaltă parte era convinsă că împuternicirile există şi numai în măsura în care valabilitatea actului juridic prezenta interes pentru cealaltă parte.

(3) Reprezentantul care a acţionat fără împuterniciri este exonerat de răspundere dacă cealaltă parte ştia sau trebuia să ştie despre lipsa împuternicirilor. Reprezentantul nu poartă răspundere nici în cazurile când era limitat în capacitatea de exerciţiu, cu excepţia cazurilor când a acţionat cu încuviinţarea curatorului.
1. Răspunderea reprezentantului care a acţionat fără împuterniciri. Un act juridic încheiat de reprezentant cu depăşirea împuternicirii sau în lipsa oricărei împuterniciri nu produce efecte faţă de persoana în numele şi pe seama căreia a fost săvârşit decât dacă aceasta îl confirmă ulterior. În acest context se pune problema apărării drepturilor şi interesele terţilor de bună-credinţă care au contractat în condiţiile în care nu cunoşteau faptul că reprezentarea este imperfectă. Codul civil soluţionează această problemă prin obligarea persoanei care a încheiat un act juridic în calitate de reprezentant şi care nu poate face dovada împuternicirilor sale în acest sens de a executa actul juridic astfel încheiat sau de a repara prejudiciul cauzat terţului contractant (art.250 alin.1 din cod). Dacă terţul contractant va opta în sensul executării de către reprezentant a actului încheiat, persoana care a încheiat actul în calitate de reprezentant devine parte în act şi va executa personal obligaţiile ce izvorăsc din acesta.

Deşi legea lasă la latitudinea terţului contractant alegerea modalităţii concrete prin care va răspunde persoana care a încheiat actul în calitate de reprezentant, exercitarea acestei opţiuni va fi posibilă numai în măsura în care aceasta din urmă ar putea fi parte în actul încheiat fără împuterniciri.

Potrivit art.250 alin.2 din cod, reprezentantul care nu ştia despre lipsa împuternicirilor va răspunde numai în măsura în care valabilitatea actului juridic încheiat prezenta interes pentru terţul contractant. Este de menţionat, de asemenea, că în acest caz reprezentantul va putea fi obligat doar la repararea prejudiciului care se datorează faptului că terţul contractant era convins că împuternicirile există.

În sfârşit, art.250 alin.3 din cod stabileşte doua cauze de înlăturare a răspunderii persoanei care a acţionat fără împuternicire. În primul rând, răspunderea reprezentantului care a acţionat fără împuterniciri nu va fi angajată în cazul în care terţul contractant ştia sau trebuia să ştie despre lipsa împuternicirilor. O asemenea exonerare de răspundere apare ca firească atât în ipoteza în care terţul a cunoscut şi acceptat încheierea actului de către reprezentant fără împuternicirile corespunzătoare, el asumându-şi riscul ca actul astfel încheiat să nu fie confirmat ulterior de către reprezentat, cât şi în ipoteza în care ar fi putut cunoaşte lipsa de împuternicirilor de reprezentarea depunând minime diligenţe în acest sens, de exemplu prin verificarea înscrisului care atestă împuternicirile conferite reprezentantului. În al doilea rând, răspunderea reprezentantului nu va fi angajată nici atunci când acesta era limitat în capacitatea de exerciţiu, cu excepţia cazurilor când a acţionat cu încuviinţarea curatorului.