Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Partea care s-a eschivat neîntemeiat de la autentificarea notarială a actului juridic este obligată sa repare celeilalte părţi prejudiciul cauzat prin întîrzierea autentificării.

1. Consecinţa nerespectării formei autentice a actului juridic civil atrage nulitatea lui absolută (art. 217), survenind efectele prevăzute de lege (art. 219). Dispoziţiile prezentului articol se aplică atît în cazurile cînd legea cere expres forma autentică, cît şi atunci cînd aceasta rezidă în acordul părţilor.

2. Dispoziţiile alineatului 2 sînt similare cu cele care erau stipulate în art. 49 al Codului Civil din 1964 şi au au ca scop apărarea intereselor părţii de bună credinţă a actului juridic în cazul în care cealaltă parte se eschivează de la autentificarea lui notarială. Partea care a executat total sau parţial actul juridic în cauză poate cere instanţei de judecată să îl declare valabil, cu condiţia ca actul să nu conţină elemente care contravin legii. În acest caz hotărîrea instanţei de judecată va înlocui autentificarea notarială a actului juridic.

3. Alineatul 3 conţine o prevedere nouă, care nu era cunoscută Codului Civil anterior: partea care s-a eschivat neîntemeiat de la autentificarea notarială este obligată să repare părţii de bună credinţă prejudicial cauzat prin întîrzierea autentificării. Acest prejudiciu va include şi cheltuielile de judecată pe care le-a suferit partea de bună credinţă în legătură cu declararea actului juridic valabil de către instanţa de judecată.

Articolul 214. Inregistrarea actului juridic
(1) Actul juridic ce are ca obiect bunuri imobile urmează sa fie inregistrat în modul stabilit prin lege.

(2) Poate fi stabilită prin lege condiţia inregistrării unor alte acte juridice.
1. Alineatul 1 stabuleşte obligaţia de înregistrare a actelor juridice civile care au ca obiect bunurile imobile. Aceste bunuri sînt enumerate în art. 288. Prevederile alineatului 1 al prezentului articol sînt completate prin dispoziţiile art. 290, care stabileşte regulile privind înregistrarea drepturilor asupra bunurilor immobile şi prin dispoziţiile altor legi. Legea cadastrului bunurilor imobile 1543/1998 (M.O. nr. 44-46 din 21.05.1998) în art. art. 4, 5 prevede obligativitatea înregistrării bunurilor imobile şi drepturilor asupra lor. În registrul bunurilor imobile, în afară de drepturile patrimoniale asupra bunului imobil, se înscriu sub formă de menţiune faptele juridice care pot duce la stingerea sau naşterea drepturilor patrimoniale asupra bunului imobil. Legea privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului 1308/1997 (M.O. nr. 57-58 din 04.09.1997) stipulează că în termen de 3 luni de al data autentificării notariale a contractului de vînzare-cumpărare a terenului, prezintă acest contract organului cadastral teritorial în al cărui rază de acţiune este situat terenul, pentru înregistrarea dreptului de proprietate asupra lui (art. 4 alin.5, art. 5 alin. 3).

2. Înregistrarea actelor juridice care au ca obiect bunuri imobile are menirea să asigure publicitatea acestor acte. Înregistrarea constă în înscrierea într-un registru public unic a informaţiei despre toate actele juridice care au ca obiect bunuri imobile, ceea ce permite de a avea o informaţie deplină şi veridică cu privire la proprietarul bunului imobil, grevările acestui bun etc. Scopul acestei cerinţe de formă a actului juridic este protecţia terţilor, deoarece aceştia au interesul, cînd actele juridice se referă la bunuri imobile, să cunoască exact situaţia acestor bunuri, operaţiile de constituire, modificare, transmitere sau stingere a drepturilor reale respective.

3. Alineatul 2 prevede posibilitatea stabilirii prin lege a condiţiei înregistrării şi a unor alte acte juridice. Legea prevede obligaţia înregistrării de stat a societăţilor comerciale, care au la baza lor un act juridic, care este actul de constiutire (a se vedea art.art. 107 –109 şi comentariile). Conform art. 818 contractul de vînzare-cumpărare a întreprinderii ca complex patrimonial unic se înregistrează la Camera Înregistrării de Stat.

4. Ca regulă generală, consecinţa nerespectării condiţiei de înregistrare a actelor juridice constă în inopozabilitatea lor faţă de terţi. Această formalitate nu afectează valabilitatea actului juridic sau admisibilitatea anumitor mijloace de probă şi intervine deja după naşterea valabilă a actului juridic. Între părţi actul juridic respectiv îşi produce, de regulă, toate efectele, dar eficienţa practică a actului este anihilată substanţial dacă nu se îndeplineşte cerinţa de înregistrare. Astfel, locatarul în cadrul unui contract de locaţiune a unui imobil pe un termen ce depăşeşte 3 ani nu poate opune drepturile sale privind acest imobil locatarului ulterior al aceluiaşi imobil, care a înscris însă mai înainte contractul de locaţiune în registrul bunurilor imobile (art. 876 alin. 2).

Inopozabilitatea este consecinţa nerespectării condiţiei de înregistrare a actelor juridice atît în cazurile expres stipulate de lege, cît şi atunci cînd legea nu prevede expres consecinţele nerespectării acestei condiţii. Nerespectarea obligaţiei de înregistrare a actelor juridice atrage nulitatea lor numai în cazul în care acest efect este expres prevăzut de lege.

5. În unele cazuri legea impune obligaţia de înregistrare ca condiţie de valabilitate a actului juridic privitor la un bun imobil. Astfel, contractul de ipotecă se prezintă pentru înregistrare la organul cadastral teritorial în termen de 3 luni de la data încheierii lui. Nerespectarea termenului atrage nulitatea contractului (art. 470 alin. 2).

4. Înregistrarea este o condiţie a naşterii efectelor unor acte juridice, cum este cazul actelor juridice civile translative de proprietate asupra bunurilor imobile. Dreptul de proprietate asupra acestor bunuri se dobîndeşte la data înscrierii în registrul bunurilor imobile, cu excepţiile prevăzute de lege (art.321 alin. 2).


Articolul 215. Efectele eschivării de la inregistrarea actului juridic
(1) Dacă actul juridic ce urma să fie inregistrat este încheiat în forma cerută de lege, însă partea obligată se eschivează de la înregistrarea acestuia sau dacă a expirat termenul stabilit de lege pentru înregistrare, instanta de judecată, la cererea părţii interesate, este în drept să dispună prin hotărîre înregistrarea actului juridic. În cazul acesta, actul juridic se înregistrează în baza hotărîrii instanţei de judecată.

(2) Partea care s-a eschivat neîntemeiat de la înregistrarea actului juridic este obligată să repare celeilalte părţi prejudiciul cauzat prin întîrzierea înregistrării actului juridic.
1. În scopul apărării părţii de bună credinţă a actului juridic civil, în cazul în care cealaltă parte se eschivează de la înregistrarea acestuia sau dacă a expirat termenul stabilit de lege pentru înregistrare, legea permite părţii de bună credinţă să ceară instanţei de judecată dispunerea înregistrării actului juridic. Condiţia este ca acesta să fie încheiat în forma cerută de lege, de exemplu, în formă scrisă sau în formă autentică. În cazul acesta, actul juridic se înregistrează în baza hotărîrii instanţei de judecată.

2. Norma prezentului articol este asemănătoare cu cea a art. 213 cu privire la eschivarea de la autentificarea notarială a actului juridic. Există însă o deosebire substanţială între aceste două ipoteze: în cazul eschivării de la autentificarea notarială a actului juridic o condiţie necesară este ca actul juridic să fie executat total sau parţial, pe cînd în cazul eschivării de la înregistrarea actului juridic asemenea condiţie nu se impune.

3. Conform alineatului 2, partea de bună credinţă este îndreptăţită să ceară de la partea care s-a eschivat neîntemeiat de la înregistrarea actului juridic prejudiciul cauzat prin întîrzierea înregistrării actului juridic. Acest prejudiciu va include şi cheltuielile de judecată pe care le-a suferit partea de bună credinţă în legătură cu declararea actului juridic valabil de către instanţa de judecată.

Capitolul III

NULITATEA ACTULUI JURIDIC


Articolul 216. Actele juridice nule şi anulabile
(1) Actul juridic este nul în temeiurile prevăzute de prezentul cod (nulitate absolută).

(2) Actul juridic poate fi declarat nul, în temeiurile prevăzute de prezentul cod, de către instanţa de judecată sau prin acordul părţilor (nulitate relativă).
1. Nulitatea este sancţiunea care se aplică în cazul în care la încheierea actului juridic civil nu se respectă condiţiile de valabilitate. Nulitatea este mijlocul prevăzut de lege pentru a asigura respectarea condiţiilor de valabilitate a actului juridic. În măsura în care un act juricic concret nu respectă aceste condiţii, el este lipsit de efectele sale prin intermadiul nulităţii.

2. Nulitatea actului juridic civil se clasifică în absolută şi relativă în funcţie de natura interesului juridic ocrotit prin dispoziţia legală încălcată la încheierea actului juridic.

Este absolută acea nulitate care sancţionează nerespectarea, la înheierea actului juridic, a unei norme care ocroteşte un interes general, obştesc.

Este relativă acea nulitate care sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic, a unei norme care ocroteşte un interes particular, individual, personal.

Actul juridic nul (nulitate absolită) nu este valabil nici un moment şi nu produce nici un efect. Actul juridic anulabil (nulitate relativă) pînă nu este anulat îşi produce toate efectele sale; din momentul însă ce nulitatea lui este pronunţată, aceste efecte cad, ele fiind distruse şi pentru trecut.

3. Sub aspect terminologic, nulitatea absolută este desemnată în legislaţie şi doctrină prin formulele: „actul este nul”, „nul de drept” sau „actul va fi nul”, iar nulitatea relativă – prin formulele: „actul este anulabil”, „actul poate fi anulat”, actul poate fi declarat nul”.

4. Printre temeiurile nulităţii absolute prevăzute de prezentul cod se numără următoarele:

• 
  lipseşte un element esenţial pentru formarea actului juridic, precum consîmţămîntul (art. 199), obiectul (art. 206), cauza (art. 207), forma cerută ad validatem (art.art. 211, 213);
  
• 
  prin obiectul sau cauza sa actul juridic contravine normelor imperative, ordinii publice, sau bunelor moravuri (art. 220);
  
• 
  actul juridic este fictiv sau simulat (art. 221);
  
• 
  actul juridic este încheiat de o persoană fără capacitate de exerciţiu (art. 222);
  
• 
  actul juridic este încheiat de un minor în vîrstă de la 7 la 14 ani (art. 223);
  
• 
  nu este respectată obligaţia de înregistrare a actului juridic ca condiţie de valabilitate ( a se vedea art. 214 şi comentariul, art. 470 alin.2).
  

5. Printre temeiurile nulităţii relative prevăzute de prezentul cod se numără următoarele:

• 
  actul juridic este încheiat de un minor în vîrstă de la 14 la 18 ani sau de o persoană limitată în cpacitatea de exerciţiu (art. 224);
  
• 
  actul juridic este încheiat de o persoană fără discernămînt sau care nu îşi putea dirija acţiunile (art. 225);
  
• 
  actul juridic este încheiat cu încălcarea limitei împuternicirilor (art. 226);
  
• 
  actul juridic este afectat de vicii de consimţămînt: eroare (art. 227), dol (art. 228), violenţâ (art. 229), leziune (art. 230), înţelegere dolosivă între dintre reprezentantul unei părţi şi cealaltă parte (art. 231);
  
• 
  actul juridic este încheiat cu încălcarea interdicţiei de a dispune de un bun (art. 232).
  

6. În principiu, nulitatea presupune emiterea unei hotărîri judecătoreşti. Totuşi, pentru actele juridice anulabile, legea prevede posibilitatea declarării nulităţii prin acordul părţilor. Cînd părţile sînt de acord, nulitatea poate fi hotărîtă pe cale amiabilă, fără a fi necesară intervenţia organului jurisdicţional.

7. Dacă actul juridic lovit de nulitate nu poate fi desfiinţat pe cale amiabilă, partea intresată în declararea nulităţii trebuie să se adreseze în instanţa de judecată (acţiunea în nulitate). Necesitatea acţiunii în nulitate se învederează mai ales atunci cînd în baza actului una sau mai multe părţi au săvîrşit prestaţii. Este firesc că restituirea prestaţiilor efectuate se poate obţine doar în temeiul unei hotărîri judecătoreşti.

8. Nulitatea poate fi invocată nu numai pe calea acţiunii în nulitate, dar şi pe calea excepţiei, ca mijloc de apărare faţă de acţinea în executare intentată de cealaltă parte.

Articolul 217. Nulitatea absolută a actului juridic
(1) Nulitatea absolută a actului juridic poate fi invocată de orice persoană care are un interes născut şi actual. Instanţa de judecată o invocă din oficiu.

(2) Nulitatea absolută nu poate fi înlăturată prin confirmarea de către părţi a actului lovit de nulitate.

(3) Acţiunea în constatare a nulităţii absolute este imprescriptibilă.
1. Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată. Prin „orice persoană interesată” nu se înţelege însă oricine are un interes orecare în declararea nulităţii. Interesul trebuie să îndeplinească anumite condiţii:

• 
  să fie recunoscut de lege; nu poate fi invocat un interes ce contravine legii, ordinii publice sau bunelor moravuri;
  
• 
  să fie în strînsă legătură cu cauza nulităţii;
  
• 
  să fie născut şi actual; nu poate fi temei pentru declararea nulităţii un interes viitor, eventual, incert, sau care s-a epuizat către momentul invocării nulităţii.
  

2. Deoarece nulitatea absolută este sancţiunea pentru nerespectarea normei ce ocroteşte un interes general, este firesc să se acorde unui cerc cît mai larg de persoane şi organe de stat posibilitatea aplicării acestei sancţiuni.

3. Întrucît, de regulă, actele juridice produc efecte juridice numai între părţi, anume acestea au, în primul rînd, interes să invoce nulitatea absolută.

4. Părţilor actului juridic sînt asimilaţi avînzii cauză ai acestora, adică persoanele interesate în măsura în care situaţia lor este afectată de actul în cauză. Astfel, achizitorul unui imobil închiriat, ţinut în virtutea art. 900 al prezentului cod să respecte contractul de locaţiune încheiat de fostul proprietar, ar putea, în anumite condiţii, să invoce nulitatea contractului de locaţiune. În cazul în care achizitorul va obţine declararea nulităţii, imobilul va fi liber de locaţiune.

5. Actele juridice sînt opozabile terţilor şi deci există situaţii în care terţii pot avea un interes recunoscut de lege de a invoca nulitatea absolută. Al doilea cumpărător al unui imobil poate invoca nulitatea absolută a actului de vînzare-cumpărare prin care primul cumpărător a dobîndit acelaşi imobil, fiindcă are un interes recunoscut de lege ca instanţa judecătorească să desfiinţeze actul juridic în cauză.

6. Reprezentantul legal poate intenta acţiunea în constatarea nulităţii absolută din numele persoanei în al cărei interes este stabilită această sancţiune. Astfel, în virtutea art.art.32, 33 al prezentului cod, tutorele, în calitate de reprezentant legal al persoanei lipsite de capacitate de exerciţiu sau al minorului în vîrstă de pînă la 14 ani, apără drepturile şi interesele persoanelor tutelate, inclusiv în instanţa de judecată. În cadrul acestor împuterniciri, tutorele poate invoca nulitatea absolută a actelor juridice încheiate de persoanele fără capacitate de exerciţiu (art. 222) şi celor încheiate de un minor în vîrstă de pînă la 14 ani (art. 223).

7. La fel, creditorii părţilor pot avea interesul să ceară aplicarea aceastei sancţiuni; ei pot cere declararea nulităţii pe calea acţiunii oblice în condiţiile art. 599 al prezentului cod (a se vedea de asemenea comentariul la art. 218).

8. Procurorul poate intenta acţiuni în apărarea drepurilor şi libertăţlior legitime la cererea persoanelor care nu se pot adresa în judecată, din motive întemeiate, personal, sau poate intenta din oficiu acţiuni în apărarea intereselor persoanelor incapabile. De asemenea, procurorul este în drept să adreseze în instanţă o acţiune în apărarea drepturilor şi intereselor statului şi ale societăţii (a se vedea art. 71 al Codului de procedură civilă).

9. Instanţa de judecată poate invoca nulitatea absolută din oficiu, declarînd ineficacitatea actului juridic chiar dacă părţile nu ştiu sau nu vor să aplice această sancţiune.

10. Nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare (referitor la confirmare – a se vedea p. 6 al comentariului la art. 218). Inadmisibilitatea confirmării actului lovit de nulitate absolută este necesară pentru a se realiza finalitatea dispoziţiei legii încălcate la încheierea acestui act juridic, ocrotindu-se un interes general, obştesc.

11. Acţiunea în constatarea nulităţii absolute este imprescriptibilă, adică poate fi intentată indiferent de termenul scurs de la data încheierii actului juridic. Deoarece nulitatea absolută are ca scop ocrotirea unui interes general, social, este necesar ca ea să poată fi invocată oricînd, făcîndu-se derogare de la norma generală prevăzută de art. 267 alin. 1 al prezentului cod. Numai prin înlăturarea oricărei limite în timp poate fi asigurată protejarea eficientă a acestui interes.

Articolul 218. Nulitatea relativă a actului juridic
(1) Nulitatea relativă a actului juridic poate fi invocată doar de persoana în al cărei interes este stabilită sau de succesorii ei, de reprezentantul legal sau de creditorii chirografari ai părţii ocrotite pe calea acţiunii oblice. Instanţa de judecată nu poate să o invoce din oficiu.

(2) Nulitatea relativă poate fi acoperită prin voinţa expresă sau tacită a persoanei în al cărei interes este stabilită nulitatea. Voinţa de a confirma actul juridic lovit de nulitate trebuie să fie certă şi evidentă.

(3) Pentru confirmarea actului juridic lovit de nulitate relativă, voinţa nu trebuie să fie exprimată în forma cerută pentru încheierea actului juridic respectiv.

(4) Dacă fiecare parte poate invoca nulitatea actului juridic sau dacă mai multe persoane pot cere declararea nulităţii, confirmarea actului juridic de către o persoană nu le impiedica pe celelalte sa invoce nulitatea.
1. Stabilită pentru ocrotirea interesului individual, particular al unei persoane concrete, legea stabileşte un cerc determinat de persoane care pot intenta acţiunea în anulare sau opune excepţia nulităţii relative. Va putea invoca nulitatea relativă, în primul rînd, însăşi persoana în al cărei interes este stabilită sancţiunea nulitatăţii relative.

2. Succesorii persoanei îndreptăţite să invoce nulitatea relativă pot cere anularea actului juridic, numai dacă acţiunea în anulare nu este strict legată de persoana celui îndreptăţit. De exemplu, succesorii soţilor decedaţi nu vor fi îndreptăţiţi să intenteze acţiunea în anularea căsătoriei pentru vicii de consimţămînt.

3. Acţiunea în anulare poate fi intentată din numele persoanei în al cărei interes este stabilită sancţiunea nulităţii relative de către reprezentantul ei legal. Reprezentant legal este persoana ce săvîrşeşte acte juricice în numele reprezentatului în baza împuternicirilor ce rezultă din lege (a se vedea art. 242 alin. 1 şi comentariul).

4. Creditorii chirografari ai părţii în a cărei interes este stabilită nulitatea relativă pot invoca această nulitate pe calea acţiunii oblice. Creditori chirografari sînt acei creditori care nu se bucură de nici o garanţie specială (de exemplu, drept de gaj) în privinţa bunurilor debitorului. În corespundere cu prevederile art. 599 al prezentului cod, în cazul în care persoana îndreptăţită să intenteze o acţiune în nulitate relativă refuză sau omite să exercite acest drept în dauna unui creditor al său a cărui creanţă este certă, lichidă şi exigibilă, acest creditor poate intenta în numele debitorului său asemenea acţiune.

5. Instanţa de judecată nu poate invoca din oficiu nulitate relativă aşa cum o poate face în cazul nulităţii absolute. Însă instanţa de judecată, în virtutea rolului diriguitor care îi incumbă conform art. 9 al Codului de procedură civilă, trebuie să-i explice părţii interesate dreptul său de a invoca această nulitate şi să-i acorde sprijin în exercitarea acestui drept.

6. Nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare de cel care este îndreptăţit s-o invoce.

Confirmarea este actul juridic prin care cel îndreptăţit să invoce nulitatea renunţă la dreptul de a cere anularea actului sau de a opune nulitatea pe cale de excepţie.

Prin natura sa confirmarea este un act juridic care prezintă următoarele caractere:

• 
  este unilateral, deoarece îşi produce toate efectele în rezultatul manifestării voinţei unei singure părţi;
  
• 
  este abdicativ, deoarece reprezintă renunţarea la un drept;
  
• 
  are caracter accesoriu, deoarece nu are o existenţă de sine stătătoare, ci se referă în mod necesar la un alt act juridic.
  

Pentru a fi valabilă confirmarea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

• 
  să emane de la partea îndreptăţită să invoce nulitatea, fiindcă poate să renunţe la un drept doar titularul acestuia;
  
• 
  temeiul nulităţii actului să fi încetat la momentul confirmării, deoarece, fiind ea însăşi un act juridic, confirmarea trebuie să reprezinte o manifestare de voinţă neviciată;
  
• 
  să fie făcută în cunoştinţă de cauză, adică autorul confirmării să cunoască viciul.
  

Ca şi orice act juridic confirmarea est o manifestare de voinţă care poate fi comunicată în diferite modalităţi. Confirmarea poate fi expresă sau tacită. Confirmarea expresă poate fi exprimată în formă scrisă sau în formă autentică. Confirmarea este tacită atunci cînd persoana, în al cărei interes este invocată nulitatea, săvîrşeşte fapte care demonstrează în mod cert şi evident voinţa sa. Confirmarea tacită poate rezulta din executarea voluntară a actului anulabil, precum şi din alte acţiuni ale celui îndreptăţit să invoce nulitatea, dacă acestea arată vădit voinţa de a confirma actul în cauză.

Fiind ea însăşi un act juridic, confirmarea actului juridic lovit de nulitate nu trebuie să fie în mod necesar exprimată în forma cerută pentru actul juridic respectiv.

7. Dacă la încheierea actului juridic au fost încălacate dispoziţiile legale ce ocroteau două sau mai multe părţi ale acestui act, fiecare din aceste părţi poate invoca nulitatea. De exemplu, întru-un contract de vînzare-cumpărare vînzătorul este minor în vîrstă de la 14 la 18 ani, iar cumpărătorul, deşi major, a fost victima unei erori. În acest caz ambele părţi pot invoca nulitatea relativă, dar fiecare o invocă din motivele sale, deoarece au fost încălcate dispoziţii legale ce ocroteau interese diferite ale ambelor părţi. Cauzele de anulare operează în mod independent una de alta. Respectiv, dacă una din părţi confirmă actul juridic anulabil, această confirmare nu leagă cealaltă parte (celelalte părţi), deoarece dreptul acesteia (acestora) de a invoca nulitatea pentru temeiurile sale continuă să existe.

8. Acţiunea în nulitate relativă, spre deosebire de cea în nulitate absolută, este prescriptibilă, adică ea trebuie intentată în termenul de prescripţie extinctivă. Termenul general de prescripţie extinctivă, conform art. 267, este de 3 ani. Prin derogare de la regula generală, art. 233 stabileşte termene de prescripţie extinctivă speciale pentru acţiunile în anularea actelor juridice afectate de eroare (art. 227), încheiate prin dol (art. 228), încheiate prin violenţă (art. 229) şi încheiate prin leziune (art. 230).

Articolul 219. Efectele nulităţii actului juridic
(1) Actul juridic nul încetează cu efect retroactiv din momentul încheierii. Dacă din conţinutul său rezultă că poate înceta numai pentru viitor, actul juridic nu va produce efecte pentru viitor.

(2) Fiecare parte trebuie să restituie tot ceea ce a primit în baza actului juridic nul, iar în cazul imposibilitătii de restituire, este obligată să plătească contravaloarea prestaţiei.

3.