Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu
Yüklə 9,86 Mb.
|
E. Fondatorii fundaţiei, asociindu-şi bunurile constituie patrimoniul iniţial al ei, care nu poate fi mai mic 200 salarii minime şi nu se poate diminua pe toată durata activităţii fundaţiei (Art. 9, Legea 581/1999). Patrimoniul iniţial poate fi subscris în bani sau în bunuri materiale. Fiind înzestrate cu capacitate civilă specială, fundaţiile, ca şi celelalte forme ale organizaţiilor necomerciale urmează să utilizeze patrimoniul doar întru atingerea scopurilor statutare. Utilizarea patrimoniului prin derogare de la scopurile prevăzute în statut reprezintă temei de lichidare forţată a fundaţiei de către instanţele judecătoreşti (lit. b, Art. 35, Legea 581/1999). Atît patrimoniul transmis de fondatori la momentul constituirii, cît şi cel obţinut de fundaţie din alte surse legale reprezintă proprietatea fundaţiei. Fondatorii îşi pierd toate drepturile în privinţa patrimoniului transmis fundaţiei. Fundaţia nu va purta răpundere pentru obligaţiile fondatorilor cît şi fondatorii pentru obligaţiile fundaţiei. În cazul lichidării fundaţiei patrimoniul acesteia se utilizează în modul prevăzut de statut şi nu poate fi repartizat fondatorilor săi. Dacă statutul fundaţiei nu conţine prevederi referitor la soarta patrimoniului în cazul lichidării, atunci după achitarea cu creditorii, acesta este repartizat unei fundaţii care are scopuri analogice, în conformitate cu decizia comisiei de lichidare (alin.7, Art.36, Legea 581/1999). F. O particularitate a fundaţiilor constă în faptul că după constituire, fondatorii lor pierd orice posibilitate de a influienţa direct activitatea fundaţiei, or aceştia nu pot fi membri a nici unui organ de conducere sau control (alin.2, Art. 25, Legea 581/1999). Controlul asupra activităţii fundaţiei şi modului de utilizare a patrimoniului este realizat de fondatori prin intermediul organelor fundaţiei, componenţa căror este desemnată de fondatori. II. Fundaţiile pot fi constituite atît prin acte între vii cît şi pentru cauză de moarte. Norma comentată, stipulînd posibilitatea constituirii fundaţiei prin testament, oferă posibilitatea persoanelor fizice, după moartea acestora, să dispună de patrimoniul său integral sau în parte pentru scopuri de utilitate publică. Atunci cînd testatorul dispune constituirea unei fundaţii, testamentul trebuie să conţină expres sau să permită deducerea scopului viitoarei fundaţii. Înregistrarea fundaţiei constituite prin testament este pusă în sarcina executorului testamentar (alin. 3, art.10, Legea 581/1999), care se determină conform prevederilor Art.1475.Executorul testamentar este obligat să înregistreze fundaţia în cel mult o lună de la eliberarea certificatului de moştenitor. Deşi semnarea actului de constituire şi aprobarea statutului în acest caz sunt puse în sarcina executorului testamentar, calitatea de fondator o are testatorul. La constituirea fundaţiei prin testament se aplică în mod corespunzător prevederile normelor în materie de legat (Art.1498). Conform prevederilor alin.4. Art.10, Legea 581/1999, succesorii legali şi creditorii testatorului dispun faţă de fundaţia constituită prin testament de aceleaşi drepturi ca şi în privinţa oricărui alt bun succesoral. Articolul 183. Institutia (1) Institutie este organizatia necomerciala constituita de fondator (fondatori) pentru exercitarea unor functii de administrare, sociale, culturale, de invatamint si altor functii cu caracter necomercial, finantata partial sau integral de acesta (acestia). (2) Patrimoniul se considera transmis de fondator institutiei cu drept de proprietate daca actul de constituire nu prevede altfel. (3) Pot avea calitate de fondator persoanele fizice si cele juridice, inclusiv persoanele juridice de drept public. (4) Fondatorul raspunde pentru obligatiile institutiei in masura in care patrimoniul acesteia nu este suficient pentru stingerea lor. (5) Institutia poate fi publica sau privata. Instituţia reprezintă o organizaţie necomercială, fără membri, care se constituie pentru exercitarea diverselor funcţii cu caracter necomercial. Ca regulă, instituţiile se crează pentru a presta anumite servicii, care corespund intereselor fondatorilor. Specificul instituţiei în raport cu celelalte forme ale organizaţiilor necomerciale este determinat de următoarele:
Instituţia este forma optimă pentru constituirea instituţiilor de învăţămînt (publice sau private), sociale, culturale (muzee, teatre, biblioteci), etc. Constituind o instituţie, fondatorul urmează să finanţeze activitatea acesteia. Finanţarea poate fi integrală, adică în măsura în care acoperă necesităţile pentru desfăşurarea activităţii pentru care a fost creată sau parţială. Finanţarea din partea fondatorului poate fi atît în bani cît şi în natură. Deşi legea nu stabileşte limitele minime a finanţării fondatorului, aceasta urmează să acopere în întregime sau în parte necesităţile instituţiei pentru desfăşurarea activitatăţii pentru care a fost creată. Mărimea, modul şi periodicitatea finanţării instituţiei de către fondator se stabileşte în actul de constituire. Instituţia în calitate de persoană juridică este în drept să-şi completeze patrimoniul din toate sursele permise de lege şi actul de constituire. Atunci cînd prin actul de constituire este înzestrată cu dreptul de a desfăşura activităţi economice profitabile, instituţia îşi va co-finanţa activitatea din veniturile obţinute. Alin. 2 al normei comentate reglementează regimul juridic al bunurilor transmise de fondator instituţiei. Contribuţia fondatorului se consideră transmisă cu titlu de proprietate, în măsura în care actul de constituire nu prevede alt regim juridic. Fondatorul poate transmite bunurile şi cu alt titlu legal care-i va permite instituţiei să activeze pentru atingerea scopurilor. Astfel, bunurile pot fi grevate cu uzufruct în favoarea instituţiei, transmise în folosinţă (locaţiune sau comodat), etc. Instituţia exercită drepturile de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra bunurilor pe care le deţine cu alt titlu legal decît dreptul de proprietate în limitele determinate de lege şi de actul juridic în baza cărui i-au fost transmise. Patrimoniul obţinut de instituţie în rezultatul activităţii sale, cu excepţia celui transmis de fondator cu alt titlu de cît cu drept de proprietate, reprezintă proprietatea instituţiei. Instituţia poate fi creată de orice persoană cu capacitate, inclusiv de persoane juridice de drept public. Instituţia poate fi fondată de o singură persoană fizică sau juridică. Norma ce se conţine în alin. 4 al articolului comentat instituie răspunderea subsidiară a fondatorului (fondatorilor) instituţiei pentru obligaţiile acesteia. În cazul insuficienţei patrimoniului instituţiei pentru acoperirea propriilor obligaţii, creditorii vor cere satisfacerea creanţelor lor de la fondatorul (fondatorii) instituţiei, care sunt obligaţi să stingă obligaţiile instituţiei integral. Raţiunea instituirii răspunderii solidare este dictată de faptul că rolul fondatorului (fondatorilor) la administrarea patrimoniului instituţiei este determinant. Administrînd direct sau prin intermediul persoanelor desemnate instituţia, fondatorul (fondatorii) sunt responsabili de obligaţiile ei întro măsură mai mare decît fondatorii altor forme de organizaţii necomerciale. În dependenţă de statutul fondatoruluii şi specificul funcţionării acestora, legea face distincţie între instituţiile publice şi private (Art. 184, 185). Articolul 184. Institutia publica (1) Institutia publica se constituie in baza unui act emis de autoritatea publica si este finantata, integral sau partial, de la bugetul acesteia din urma. (2) Institutia publica nu este in drept sa instituie alte persoane juridice, cu exceptia uniunii de persoane juridice. Instituţia publică reprezintă o persoană juridică de drept privat constituită pentru desfăşurarea anumitor activităţi îndreptate spre realizarea funcţiilor atribuite prin lege la competenţa autorităţii publice – fondator. Fondator al instituţiei publice poate fi doar o persoană juridică de drept public (Art. 58), care este înzestrată cu dreptul de a constitui instituţii în temeiul legilor care reglementează competenţa lor. Potrivit alin.1 al normei comentate actul de constituire a instituţiei publice este actul emis de autoritatea publică de nivel central sau local, conform competenţei ei (decretul preşedintelui, hotărîre de guvern, ordinul ministrului, decizia consiliului local, etc). În temeiul alin.2, Art. 62 şi Art. 186, instituţia publică activează în baza statutului aprobat de fondator. Competenţa autorităţilor publice de a constitui anumite categorii de instituţii este reglementată prin legi speciale. Astfel, instituţiile de învăţămînt se constituie în baza Legii 547/1995; instituţiile teatrale, circurile – Legea 1421/2002; bibliotecile – Legea 286/1994; muzeele – Legea 1596/2002. Instituţia publică urmează să fie dotată cu patrimoniul necesar activităţii sale din bugetul autorităţii publice – fondator. Legea admite finanţarea activităţii instituţiilor publice şi din alte surse legale decît alocaţiile fondatorului. Instituţia publică va putea desfăşura activităţi economice profitabile doar în cazurile cînd actele de constituire a acesteia prevăd această posibilitate. Alin.2 a normei comentate interzice instituţiei publice de a fonda persoane juridice, altele decît uniunile de persoane juridice (Art. 104). Prohibiţia se referă atît la constituirea societăţilor comerciale, cooperativelor cît şi a organizaţiilor necomerciale. În cazurile în care uniunea se reorganizează în societate comercială sau cooperativă (alin.1, Art. 104), instituţia publică urmează să-şi retragă calitatea de fondator a uniunii de persoane juridice. De altfel, se anihiliează scopul protector al prohibiţiei legale ce se conţine în alin. 2, Art. 184.
Actele de constituire a instituţiei sunt hotărîrea de constituire şi statutul. În dependenţă de modul de adoptare a deciziei de constituire a instituţiei private – unipersonal sau colegial, prin hotărîrea fondatorului de fondare legiuitorul are în vedere decizia de constituire sau acordul (contractul) de constituire. Astfel, instituţia privată se crează prin decizia de constituire atunci cînd este fondată de o singură persoană sau prin acordul de constituire – în cazul mai multor fondatori. Actele de constituire a instituţiei urmează să corespundă prevederilor alin.3, Art. 62 şi Art. 186. Pornind de la prevederile art. 183, fondatorii instituţiei private urmează să o înzestreze parţial sau întegral cu cele necesare pentru desfăşurarea activităţii statutare. Contribuţia fondatorului (fondatorilor) poate fi exprimată atît în bani cît şi în natură. Modul de finanţare şi periodicitatea acestei urmează să fie prevăzută în hotărîrea de constituire a instituţiei private. Potrivit alin. 2, hotărîrea de constituire a instituţiei private urmează să fie autentificată notarial. Nerespectarea formei autentice produce efectele stabilite la art. 213. Forma autentică nu este cerută pentru statutul instituţiei private Articolul 186. Statutul organizatiei necomerciale (1) Organizatia necomerciala actioneaza in baza de statut daca legea nu prevede altfel. (2) Statutul trebuie sa fie semnat de toti fondatorii daca legea nu prevede altfel. (3) In statutul organizatiei necomerciale trebuie sa se indice: a) denumirea; b) scopul si obiectul de activitate; c) sediul; d) numele, domiciliul, data nasterii, cetatenia si alte date din actele de identitate ale fondatorilor; e) conditiile si modul de admitere in organizatia necomerciala, modul de retragere si de excludere a membrilor (pentru asociatii); f) modul de formare a patrimoniului, contributiile fondatorilor si cotizatiile periodice ale membrilor; g) modul de desemnare si de revocare a membrilor organelor; h) modul de constituire si de lichidare a filialelor; i) modul si conditiile de reorganizare; j) modul de lichidare a organizatiei; k) alte date stabilite de lege pentru tipul respectiv de organizatie necomerciala. (4) Statutul poate prevedea si alte clauze care nu contravin legii. I. Conform prevederilor art. 62 persoanele juridice activează în baza actelor de constituire. Actul de constituire a organizaţiei necomerciale, conform regulii generale stabilite la alin. 1 al articolului comentat este statutul ei. Statutul organizaţiei este un act juridic de natură contractuală, reprezentînd o înţelegere a fondatorilor (asociaţilor). Statutul reprezintă „constituţia” organizaţiei necomerciale, avînd drept obiect stabilirea regulilor şi condiţiilor de organizare, conducere şi funcţionare a acestora. Întrucît statutul este un act juridic, pentru validitatea sa trebuie îndeplinite condiţiile cerute faţă de valabilitatea actului juridic – consimţămînt, capacitate, obiect, cauza, formă, etc. (Capit.II, Titlul III, Cartea I). Legile speciale care reglementează activitatea diferitor tipuri de organizaţii necomerciale pot conţine alte prevederi referitor la actele de constituire a lor. Astfel, actul de constituire a fundaţiilor este declaraţia de constitire – în cazul cînd este constituită de un fondator şi contractul de constituire, atunci cînd este constituită de doi şi mai mulţi fondatori (Art.10, Legea 581/1999). Suplimentar, fondatorii fundaţiei aprobă şi statutul fundaţiei (Art.11, Legea 581/1999). La constituirea asociaţiilor obşteşti în formă de instituţie obştească sau la constituirea uniunii de asociaţii obşteşti, fondatorii urmează să semneze contractul de constituire şi să aprobe statutul (lit.d., p.3, art.19, Legea 837/1996). Actul de constituire al instituţiei publice este actul emis de autoritatea publică (Art.184), iar a instituţiei private – hotărîrea fondatorului (Art.185). În anumite situaţii, organizaţiile necomerciale pot activa în baza normelor generale cu privire la organizaţiile de tipul respectiv (vezi com. Art.62). II. Potrivit alin.2 al articolului comentat, statutul organizaţiei necomerciale se semnează de către toţi fondatorii, dacă legea nu prevede altfel. Semnătura fondatorului dovedeşte manifestarea consimţămîntului său de a participa la constituirea organizaţiei necomerciale. În cazul constituirii fundaţiei în baza testamentului, statutul ei se aprobă de executorul testamentar în conformitate cu certificatul de moştenitor (Art.11, Legea 581/1999). III. Pornind de la cerinţele generale faţă de actele de constituire a persoanelor juridice (alin.3, art.62), alin. 3 al normei comentate stabileşte cerinţele obligatorii faţă de conţinutul statutului oricărei organizaţii necomerciale. În cazul cînd statutul nu conţine informaţia cerută de lege, organul competent va refuza înregistrarea organizaţiei necomerciale. Dacă după înregistrare se constată că statutul nu corespunde prevederilor legii, atunci organizaţia va fi dizolvată de către instanţa de judecată (p.b), alin.1, art.87). A. Statutul organizaţiei neomerciale trebuie să conţină denumirea acesteia. Denumirea organizaţiei necomerciale este un element de individualizare a ei, care o deosebeşte de alţi participanţi la circuitul civil. Denumirea trebuie să conţină în mod obligatoriu forma de organizare juridică a organizaţiei necomerciale. Alte cerinţe obligatorii faţă de denumirea organizaţiei necomerciale sunt fixate în art. 66. B. Din considerentul că oganizaţiile necomerciale sunt înzestrate cu capacitate civilă specială (alin.3, art.60), statutul organizaţiei necomerciale trebuie să conţină scopul şi obiectul de activitate. Scopul şi obiectul de activitate trebuie să fie licite şi formulate clar. Obiectul de activitate nu trebuie să fie formulat generic, ci trebuie stabilit concret, prin indicarea activităţilor care pot fi practicate de organizaţia necomercială. C. În statutul organizaţiei necomerciale urmează să fie fixate prevederi referitor la sediul acesteia – un alt element a persoanei juridice cu ajutorul cărei ea se individualizează în spaţiu, în calitate de participant la raporturile juridice civile. Sediul organizaţiei necomerciale este considerat locul de aflare a organelor de conducere şi control a acesteia şi este stabilit de fondatori (asociaţi), avînd în vedere locul unde organizaţia îşi va desfăşura activitatea. Reglementarea juridică a sediului persoanei juridice se conţine în art.67. D. Statutul organizaţiei necomerciale trebuie să conţină prevederi referitor la fondatorii ei. Deşi norma comentată cere doar datele care individualizează persoana fizică - nume, data naşterii, cetăţenia şi alte informaţii din buletinul de identitate, atunci cînd în calitate de fondator a organizaţiei necomerciale figurează persoane juridice, statutul trebuie să conţină datele care le individualizează ce se conţin în certificatul de înregistrare a lor – denumire, sediu, etc. E. În statutele organizaţiilor necomerciale în care se consemnează calitatea de membru, adică constituite în formă de asociaţie, trebuie să se conţină prevederi referitor la modul şi condiţiile de admitere a membrilor, modul de retragere şi de excludere a lor din organizaţie. La acest compartiment urmează să se conţină detalii referitor la cerinţele faţă de persoanele care pot deveni membri. Acestea se formulează în dependenţă de scopul şi specificul asocierii şi pot fi legate de vîrstă, statut social, apartenenţa la o anumită profesie (în cazul asociaţiilor profesionale), alte cerinţe. Statutul poate limita sau poate exclude în general posibilitatea admiterii noilor membri, constituind o organizaţie necomercială de tip închis. Statutele asociaţiilor trebuie să prevadă posibilitatea retragerii benevole precum şi temeiurile şi modul de excludere a membrilor. Suplimentar, trebuie să se conţină prevederi referitor la drepturile şi obligaţiile membrilor. F. Organizaţiile necomerciale trebuie să dispună de o anumită bază materială, adică de resurse material-financiare (bunuri şi mijloace băneşti), care le permite o funcţionare şi dezvoltare continuă în vederea realizării scopurilor statutare. Patrimoniul organizaţiilor necomerciale se poate crea din orice sursă neinterzisă de lege. Una din sursele iniţiale de bază de constituire a patrimoniului organizaţiilor necomerciale reprezintă contribuţiile fondatorilor. În statut urmează să fie stabili expres modul în care contribuie fondatorii la constituirea patrimoniului şi exăpresia bănească a contribuţiei lor. Menţionăm că contribuţia fondatorilor este obligatorie doar în cazurile prevăzute de lege la constituirea anumitor tipuri de organizaţii necomerciale. Astfel fondatorii fundaţiei trebuie să constituie patrimoniul iniţial al ei în mărime de cel puţin 200 salarii minime (Art. 9, Legea 581/1999); Fondatorii instituţiei au obligaţia de a o finanţa integral sau parţial, în modul şi mărimea prevăzută de hotărîrea de constituire (Art.183). În asociaţie, sursa de bază de constituire a patrimoniului reprezintă cotizaţiile de membru. Statutul organizaţiilor necomerciale constituite în formă de asociaţie trebuie să conţină categoriile de cotizaţii achitate de membri (ex. cotizaţii de aderare, cotizaţii de membru, etc), mărimea concretă a cotizaţiilor de membru şi periodicitatea plăţilor. Asociaţiile pot să prevadă facilităţi la achitarea cotizaţiilor anumitor categorii de membri. În unele tipuri de asociaţii, legea reglementează limitele minime şi maxime ale contribuţiei membrilor. Astfel cota minimă a unui membru a asociaţiei de economii şi împrumuturi este de 5 salarii minime, iar cota maximă – nu mai mult de 10% din cotele depuse de toţi membrii asociaţiei (Art. 25, Legea 1505/1998). În afară de contribuţiile fondatorilor şi cotizaţiilor achitate de membrii organizaţiilor necomerciale patrimoniul acestora se poate constitui şi din alte surse legale, cum ar fi donaţii, sponsorizări, subsidii din partea autorităţilor publice, venituri din activitatea de întreprinzător, etc. Toate acestea urmează să fie reflectate în statutul organizaţiei necomerciale. Pentru anumite tipuri de organizaţii necomerciale sunt stabilite restricţii referitor la sursele de constituire a patrimoniului. Conform art. 12, Legea 718/1991activitatea partidelor şi a altor organizaţii social politice patrimoniul acestora nu poate fi constituit din finanţări din partea persoanelor fizice şi juridice străine, a întreprinderilor şi instituţiilor de stat, a persoanelor anonime şi a asociaţiilor neînregistrate de persoane.
La stabilirea conţinutului prevederilor statutului organizaţiei necomerciale în privinţa reorganizării acestei trebuie să se ţină cont de faptul că deşi ea se poate opera şi între organizaţii necomerciale şi societăţi comerciale, în rezultatul reorganizării pot să rezulte doar organizaţii necomerciale. Imposibilitatea reorganizării organizaţiei necomerciale în societate comercială este determinată de două momente: În primul rînd, organizaţia necomercială, dispunînd de capacitate civilă specială (alin.3, Art.60) nu poate transmite societăţii comerciale, care este înzestrată cu capacitate civilă generală (alin.2, Art.60) mai multe drepturi de cît deţine. Pe de altă parte, reorganizarea din organizaţie necomercială în societate comercială contravine prevederilor alin. 3, Art.55.
trebuie să conţină prevederi referitor la lichidarea benevolă a organizaţiei necomerciale, or temeiurile de dizolvare forţată sunt fixate în Art. 87. Lichidarea persoanelor juridice se face în conformitate cu prevederile Art. 86-100. Ca şi în cazul reorganizării, statutul trebuie să conţină prevederi clare referitor la temeiurile de lichidare, organul competent să decidă lichidarea, modul de desemnare a lichidatorului şi cerinţele faţă de acesta, modul de repartizare a activelor în cazul lichidării. Din considerentul că fondatorii (membrii) nu au drepturi de creanţă faţă de organizaţia necomercială (alin.3, Art.55), în cazul lichidării activele ei nu pot fi repartizate lor, dar trebuie utilizate conform prevederilor Art.97. K. Legile care reglementează activitatea diferitor tipuri de organizaţii necomerciale stabilesc exigenţe suplimentare faţă de statutele acestora. Astfel, statutul partidului şi a altor organizaţii social-politice trebuie să conţină prevederi referitor la competenţa organelor de a desemna candidaturi în alegerile locale, parlamentare sau prezidenţiale (p.9), Art.5, Legea 718/1991); Statutul asociaţiilor obşteşti trebuie să conţină forma organizatorico-juridică a asociaţiei şi informaţii referitor la formele de participare a asociaţiilor obşteşti la viaţa societăţii şi a statului p.a), k), alin.1, Art.18, Legea 837/1996); Statutul asociaţiilor de economii şi împrumuturi va conţine în mod obligatoriu date referitor la mărimea minimă a capitalului propriu şi nomenclatorul serviciilor prestate de asociaţie (p. d), e), alin. 1, Art.22, Legea 1505/1998); Statutul fundaţiei trebuie să prevadă suplimentar date referitor la modul de transmitere a dreptului de proprietate de către fundaţie, categoriile de beneficiari potenţiali ai fundaţiei (p.e), g), alin.2, Art.11, Legea 581/1999); Statutul patronatului trebuie să prevadă procedura controlului activităţii acestuia (lit. h), alin. 1, Art. 16, Legea 976/2000); Statutul sindicatului urmează să conţină prevederi referitor la modul de asociere în centre sindicale în formă de federaţii şi confederaţii (lit.i), alin.3, Art.9, Legea 1129/2000); IV. Unul din principiile de activitate a organizaţiilor necomerciale este principiul autoadministrării şi autogestiunii. Reieşind din acest principiu, precum şi din faptul că organizaţiile necomerciale sunt înzestrate cu capacitate civilă specială (alin.3, Art.60), alin. 4 al normei comentate permite organizaţiilor necomerciale să stabilească în statut şi alte prevederi alături de cele obligatorii, cu condiţia că acestea să nu contravină legii. Articolul 187. Genurile de activitate ale organizatiilor necomerciale (1) Organizatiile necomerciale sint in drept sa desfasoare orice gen de activitate neinterzis de lege, care tine de realizarea scopurilor prevazute de statut. (2) Activitatea care, conform legii, este supusa licentierii va fi practicata de organizatiile necomerciale doar dupa obtinerea licentei. I.Alin.1 al articolului comentat determină cerinţele faţă de genurile de activitate care pot fi practicate de organizaţiile necomerciale – ele trebuie să fie legale, să corespundă şi să contribuie la realizarea scopurilor statutare. Exigenţele respective rezultă din norma ce se conţine la alin.3, Art.60, conform cărei, organizaţia necomercială este înzestrată cu capacitate civilă specială. Pentru a putea desfăşura anumite genuri de activitate, trebuie să se întrunească două condiţii:
Se are în vedere atît interdicţia cu desfăşurării anumitor genuri de activitate pentru toate categoriile de persoane juridice, cît şi prescripţia că un anumi gen de activitatea poate fi practicat doar de societăţile comerciale.
necomercială. Norma comentată nu stabileşte criteriile după care o anumită activitate este recunoscută drept una „care ţine de realizarea scopurilor statutare”. Se consideră că atare activitatea, care rezultă din scopuri şi care este necesară pentru atingerea lor. Astfel, drept activitate „care ţine de realizarea scopurilor” unui teatru va fi recunoscută atît activitatea lui de bază - montarea şi reprezentarea spectacolelor, cît şi activitatea complementara, care este în legătură funcţională şi constitituie un sistem unic cu activitate de bază: confecţionarea decorului şi costumelor (inclusiv pentru comercializarea lor altor persoane); difuzarea publicităţii şi comercializarea biletelor, serviciile de depozit în vestiarele teatrului; comercializarea produselor în bufetul teatrului, etc. Pentru a putea desfăşura o activitate concretă, nu este obligatoriu indicarea acesteia în actul de constituire a organizaţiei necomerciale. Lista activităţilor care pot fi practicate poate fi formulată şi ne-exhaustiv, admiţîndu -se formula „şi alte activităţi neinterzise de lege”. La încheirea actelor juridice concrete, de fiecare dată însă se va verifica dacă actul ţine de realizarea scopurilor statutare. Actele juridice încheiate contrar scopurilor organizaţiilor necomerciale sunt nule în condiţiile art.220. II. Organizaţiile necomerciale pot desfăşura orice activităţi care ţin de realizarea scopurilor statutare, inclusiv cele, care conform legii sunt supuse licenţierii. În aceste cazuri, norma comentată prescrie organizaţiilor necomerciale obţinerea licenţei anterior începerii desfăşurării genului respectiv de activitate. Genurile de activitate care sunt supuse licenţierii şi condiţiile de oferire a licenţelor sunt stabilite în Legea 451/2001. Articolul 188. Activitatea economica a organizatiei necomerciale (1) Organizatia necomerciala este in drept sa desfasoare activitatea economica ce rezulta nemijlocit din scopul prevazut in statut. (2) Pentru practicarea activitatii economice care nu rezulta nemijlocit din scopul prevazut in statut, organizatiile necomerciale pot fonda societati comerciale si cooperative. (3) Dreptul unor anumite categorii de organizatii necomerciale de a fonda societati comerciale si cooperative poate fi limitat prin lege. I. În calitate de participanţi la circuitul civil şi în condiţiile reale de piaţă, organizaţiile necomerciale trebuie să fie apte de aşi spori patrimoniul său. Aceasta le permite pe de o parte să se autofinanţeze şi să nu depindă de finanţarea din afara organizaţiei, iar pe de altă parte, să acumuleze rezerve pentru propria dezvoltare, ceea ce în ultima instanţă contribuie la atingerea scopurilor statutare. Norma comentată se referă la activităţile economice aducătoare de venituri ale organizaţiilor necomerciale. Prin activităţi economice profitabile se înţelege activitatea organizaţiei îndreptată spre obţinerea veniturilor de la proprietatea sa, de la producerea şi comercializarea mărfurilor şi serviciilor.Spre deosebire de societăţile comerciale care sunt în drept să desfăşoare orice activitate aducătoare de venituri, organizaţiile necomerciale sunt în drept să desfăşoare doar acele activităţi economice profitabile, care rezultă nemijlocit din scopurile statutare. Această limitare este dictată de faptul că scopul organizaţiilor necomerciale este unul ideal, de a servi binelui public şi altul decît obţinerea venitului. Realizarea activităţilor profitabile nu reprezintă pentru organizaţiile necomerciale un scop în sine, ci o activitate complementară, care contribuie la desfăşurarea activităţii de bază. Oferirea posibilităţii de a desfăşura orice activitate profitabilă ar putea sustrage organizaţiile necomerciale de la urmărirea scopului pentru care au fost constituite. Legea nu determină criteriile după care se stabileşte dacă o activitate sau alta rezultă nemijlocit din scopul organizaţiei necomerciale. Se consideră că rezultă nemijlocit din scopurile statutare următoarele genuri de activitate economică aducătoare de venituri:
Prin lege, anumitor categorii de organizaţii necomerciale li se poate interzice sau limita dreptul de a practica activităţi economice profitabile. Astfel, uniunile de persoane juridice nu sunt în drept să desfăşoare activitate de întreprinzător(alin.1, Art.104). Partidele şi alte organizaţii social-politice pot obţine venituri doar de la mijloacele de informare în masă care le aparţin, din comercializarea literaturii social-politice, materialelor de propagandă şi agitaţie, confecţiilor cu simbolică proprie, în rezultatul organizării festivalurilor, expoziţiilor, lecţiilor şi altor manifestaţii de acest gen (alin.1, Art. 23(17), Legea 718/1991). II. Alin. 2 al articolului comentat permite organizaţiei necomeciale să desfăşoare şi genuri de activitate economică care nu rezultă nemijlocit din scopurile statutare ale ei. Aceasta este posibil prin constituirea societăţilor comerciale sau a cooperativelor. Constituirea societăţilor comerciale şi a cooperativelor de către organizaţiile necomerciale şi funcţionarea lor are loc în modul prevăzut de art. 106-178. Organizaţiile necomerciale pot fonda societăţi comerciale atît independent cît şi în asociere cu alte persoane. Societăţile comerciale şi cooperativele create de organizaţiile necomerciale dispun de capacitate civilă generală (alin.2, Art.60). Din acest considerent, ele pot desfăşura orice gen de activitate neinterzis de lege, spre deosebire de fondatori lor. Veniturile realizate de la activitatea societăţilor comerciale şi cooperativelor respective se supun regimului juridic al patrimoniului organizaţiei necomerciale şi vor fi utilizate exclusiv pentru atingerea scopurilor organizaţiilor necomerciale – fondator.
Voinţa organizaţiilor necomerciale în calitate de persoane juridice este creată şi exprimată prin intermediul organelor acestora. În rezultatul acţiunilor lor organizaţiile necomerciale dobîndesc drepturi şi îşi asumă obligaţii. Norma comentată stabileşte că regulile de conducere, administrare şi reprezentare sunt determinate în lege şi în statutul organizaţiei necomerciale. Legile care reglementează activitatea diferitor tipuri de organizaţii necomerciale conţin prevederi referitor la organele obligatorii şi competenţa lor. Pornind de la minimul legal, organizaţiile necomerciale sunt libere să-şi construiască propriul model de guvernare prin indicarea în statut a structurii concrete a organelor de conducere (suprem şi executiv), modul de creare şi funcţionare a acestora, durata mandatului, competenţa şi modul de adoptare a deciziilor. Conducerea, administrarea şi reprezentarea organizaţiei necomerciale ca şi a altor persoane juridice se face prin intermediul organului suprem şi a executivului. Organul suprem de conducere a organizaţiei necomerciale este determinat de forma acesteia. Astfel, în asociaţii – organizaţie care consemnează calitatea de membru, organul suprem de conducere este adunarea generală a membrilor; în fundaţii – organul suprem este consiliul fundaţie desemnat de fondator (fondatori); în instituţii – însăşi fondatorul sau adunarea fondatorilor. Organul suprem de conducere este împuternicit să soluţioneze cele mai importante chestiuni ce ţin de activitatea organizaţiei necomerciale. Competenţa exclusivă a organului suprem de conducere a organizaţiei necomerciale ţine de:
Legile speciale determină competenţa exclusivă a organului suprem de conducere, în dependenţă de forma şi specificul activităţii organizaţiei necomerciale. Prin statut, la competenţa exclusivă a organului suprem poate fi atribuită soluţionarea oricărei chestiuni. Mecanismul conducerii şi administrării organizaţiei necomerciale presupune crearea organului executiv, care este competent să conducă activitatea cotidiană a organizaţiei. Dacă organul suprem de conducere este chemat, pornind de la interesele fondatorilor, să formeze voinţa organizaţiei necomerciale, organul executiv realizează voinţa organizaţiei în activitatea practică şi săvîrşeşte în numele ei acte juridice. Organul executiv poate fi colegial (consiliu, direcţie, etc) sau unipersonal (director, preşedinte, etc). Statutul organizaţiei necomerciale poate prevedea constituirea mai multor organe executive, delimitîndu-le competenţa. De competenţa organului executiv este soluţionarea tuturor chestiunilor, care prin lege sau statut nu sunt atribuite la competenţa exclusivă a altor organe. Constiuirea şi activitatea organului executiv se va efectua cu respectarea legilor speciale care reglementează activitatea diferitor tipuri de organizaţii necomerciale şi a prevederilor Art. 61.
Misiunea organizaţiilor necomerciale, prin definiţie, este una de a servi binelui public şi nu intereselor limitate, particulare. Satisfacerea intereselor personale în detrimentul organizaţiei necomerciale nu contribuie la atingerea scopurilor declarate şi din acest considerent organizaţiile necomerciale trebuie să acorde o atenţie specială politicilor sale cu privire la conflictele de interese. Survenirea prejudiciului nu este o condiţie necesară pentru recunoaşterea actului juridic ca încheiat cu conflict de interese. Însăşi admiterea conflictului de interese în activitatea organizaţiei necomerciale dăunează intereselor ei şi din acest considerent, Alin.1 prescrie organizaţilor necomerciale să evite în activitatea lor conflictele de interese. Conform alin. 2, suntem în prezenţa unui conflict de interese de fiecare dată cînd se încheie un act juridic referitor la patrimoniul organizaţiei necomerciale între aceasta şi persoana interesată. Pornind de la prevederile art. 248, se va considera cu conflict de interese oricare act juridic încheiat cu o persoană interesată referitor la bunurile care aparţin organizaţiilor necomerciale, activul şi pasivul patrimoniului ei. În sensul normei comentate, potenţiale persoane interesate sunt:
Persoanele indicate se vor considera interesate atît în cazul încheierii actelor juridice cu dînşii personal, cît şi cu:
Reieşind din misiunea lor, potenţialele persoane interesate urmează să respecte cu stricteţe interesele organizaţiilor necomerciale. Aceasta presupune atît abţinerea de la săvîrşirea acţiunilor care prejudiciază organizaţia necomercială cît şi utilizarea patrimoniului ei doar pentru atingerea scopurilor pentru care a fost constituită. O modalitate de evitare a conflictelor de interese reprezintă abţinerea de la încheierea actelor juridice cu persoanele menţionate mai sus. Constituirea organelor de conducere şi control din diferite persoane, în aşa mod, încît membrii anumitor organe de conducere să nu fie membri ai altor organe de conducere şi a organelor de control la fel contribuie la evitarea conflictelor de interese. Unele legi care reglementează activitatea diferitor tipuri de organizaţii necomerciale conţin interdicţii exprese în acest sens. Astfel, membrii Consiliului fundaţiei nu poate fi membru al oricărui alt organ de conducere sau control al acesteia (alin.5, art.25, Legea 581/1999). În cazurile cînd organizaţia necomercială este totuşi în prezenţa conflictelor de interese, ele urmează a fi soluţionate conform prevederilor art.191. Articolul 191. Solutionarea conflictului de interese (1) Actele juridice cu conflict de interese trebuie sa fie aprobate in prealabil de organul suprem al organizatiei necomerciale daca prin statut nu s-a stabilit competenta unui alt organ colegial. (2) Persoana interesata este obligata sa repare prejudiciul adus organizatiei necomerciale prin incheierea unui act juridic cu conflict de interese daca acesta nu a fost aprobat de organul competent. (3) Pe linga reparatia prejudiciului, persoana interesata trebuie sa restituie organizatiei necomerciale tot venitul obtinut ca urmare a incheierii actului juridic cu conflict de interese. Daca prejudiciul a fost cauzat prin actiunea mai multor persoane interesate, ele vor purta raspundere solidara fata de organizatia necomerciala. I. Menirea normelor care reglementează conflictul de interese este nu de a interzice încheierea actelor juridice cu persoanele interesate (alin. 3 art. 190). În unele situaţii, în rezultatul încheierii a unor astfel de tranzacţii organizaţiile necomerciale ar putea avea beneficii şi nu pierderi (ex. închirierea anumitor bunuri de la membrii unei asociaţii la preţuri mai joase decît cele existente pe piaţă). Din acest considerent, reglementările respective au mai curînd rolul de a proteja deciziile cu privire la anumite cursuri de acţiune şi nu neapărat de a preveni o tranzacţie. Încheierea unui act juridic cu conflict de interese este posibil, conform alin. 1 al normei comentate doar ulterior aprobării lui de către organul suprem al organizaţiei necomerciale sau de către un alt organ colegial, împuternicit prin statut să soluţioneze conflictele de interese. Prin statut s-ar putea determina competenţa organelor de revizie şi control (comisia de revizie, consiliul de tutelă, etc) să soluţioneze conflictele de interese sau a unui organ special constituit în vederea depistării şi soluţionării conflictelor de interese. În cazul cînd însăşi membrii organelor împuternicite să soluţioneze conflictele de interese sunt persoane interesate, soluţionarea conflictului de interese va fi de competenţa organului suprem al organizaţiei necomerciale. Din considerentul că interesele organizaţiei necomerciale determinate de lege şi actul de constituire urmează să prevaleze asupra intereselor particulare a persoanelor interesate, organul competent să soluţioneze conflictul de interese va aproba încheierea actului juridic doar în cazul cînd acesta nu prejudiciază interesele organizaţiei necomerciale. Deşi norma nu prevede expres, pentru a evita survenirea consecinţelor prevăzute la alin.2, persoana interesată trebuie să înştiinţeze prealabil încheierii, într-o formă care permite de a face dovada executării acestei obligaţii, organul împuternicit să încheie acte juridice despre relaţiile pe care le are cu persoana ce ar putea beneficia în rezultatul tranzacţiei. Pentru a exclude oricare posibilitate de a influenţa decizia organului care soluţionează conflictul de interese, persoana interesată urmează să nu asiste la adoptarea deciziei respective. Alin.2, art. 26 al Legii 581/1999 interzice expres membrilor consiliului fundaţiei să participe la adoptarea deciziei, cînd se examinează o problemă legată de un interes patrimonial sau de altă natură a lor sau a rudelor de pînă la gradul III a acestora, fapt care urmează să fie consemnat în procesul verbal al şedinţei.
Persoana interesată va fi exonerată de răspundere atunci cînd deşi a înştiinţat organizaţia despre interesul care îl are, actul juridic a fost încheiat fără respectarea procedurii de soluţionare a conflictului de interese (alin.4, art. 1398). În această situaţie, prejudiciul cauzat organizaţiei necomerciale va fi reparat de persoana care a încheiat actul juridic fără a respecta procedura de soluţionare a conflictului de interese, în modul cum răspunde mandatarul pentru prejudiciul cauzat mandantului (alin.3, art.61). III. Dacă în rezultatul încheierii unui act juridic cu conflict de interese pesoana interesată a realizat un venit, ea va fi obligată să-l restituie organizaţiei necomerciale, suplimentar reparării prejudiciului cauzat, după regulile care guvernează îmbogăţirea fără justă cauză (Art.1389-1397) . Dacă la încheirea tranzacţiei cu conflict de interese au acţionat mai multe persoane interesate, acestea vor repara prejudiciul cauzat în mod solidar, conform prevederilor art.530-549. Capitolul III PARTICIPAREA REPUBLICII MOLDOVA SI A UNITATILOR ADMINISTRATIV- TERITORIALE LA RAPORTURILE REGLEMENTATE DE LEGISLATIA CIVILA
Statul, prin intermediul organelor sale emite acte normative şi cere tuturor participanţilor la circuitul civil să respecte dispoziţiile imperative incluse în aceste acte. În caz contrar, respectarea se asigură prin forţa de constrângere. Totuşi, viaţa juridică impune situaţii, în care statul, pentru a-şi asigura buna funcţionare trebuie să intre în relaţii cu persoanele private. În aceste din urmă relaţii statul, însă, nu-şi rezervă o poziţie privilegiată. Repetând unele dispoziţii din art.58 C.civ., în alin. (1) se arată că statul şi unităţile administrativ-teritorial (UTA) participă la raporturile civile pe poziţie de egalitate cu alte subiecte. Proclamând expres numai principiul egalităţii în raporturile civile cu participarea statului şi a UAT, aceasta nu înseamnă că alte principii ale dreptului civil nu sunt aplicabile raporturilor civile cu participarea statului. Trebuie menţionat că reieşind din dispoziţia celui de-al doilea aliniat şi alte principii ale dreptului civil sunt aplicabile acestor raporturi. Ca exemplu am putea menţiona principiul inviolabilităţii proprietăţii şi principiul libertăţii contractule principii care-şi au fundamentul în art.126 şi 127 din Constituţie şi art. 1, 315, 667 din C.civ. Articolul comentat stabileşte prezumţia potrivit căreia statului şi UAT li se aplică normele care reglementează participarea persoanelor juridice reglementate de legislaţia civilă, dacă din lege sau din specificul acestor subiecte nu rezultă contrariul. Desigur că faţă de stat şi UAT nu pot fi utilizate normele cu privire la capacitatea de folosinţă şi de exerciţiu a persoanei juridice, cu privire la denumire, sediu, acte constitutive, înregistrare de stat, reorganizare sau lichidare. Anumite dispoziţii din Codul civil şi din alte acte legislative prevăd expres posibilitatea participării statutului şi unităţilor administrativ teritoriale în raporturile civile. Astfel de dispoziţii am putea menţiona dispoziţiile exprese a art. art. 1404, 1405, 1515, precum şi art.1410-1413 C.civ. care vor fi aplicate în cazul în care proprietarul sursei de pericol sporit, a animalului, sau construcţiei este statul. De asemenea poate fi menţionată răspunderea statului şi a UAT pentru obligaţiile instituţiei publice în măsura în care patrimoniul acesteia nu este deajuns pentru stingerea oblgaţiilor asumate. Potrivit art.3 din Legea nr.589/1995 privind rezervele materiale de stat şi de mobilizare păstrarea şi deservirea rezervelor materiale ale statului se efectuează .... şi la unii agenţi economici, indiferent de forma de proprietate, pe bază de contract. Pentru asigurarea necesităţilor statului în bunuri şi servicii se organizează achiziţii publice. Achiziţiile publice decurg în conformitate cu Legea nr.1166 /1997 cu privire la achiziţii de mărfuri, lucrări şi servicii pentru necesităţile statului. Cele menţionate arată că legiuitorul promovează consecvent respectarea principiilor civile în raportule cu participarea statului şi a UAT.
Ca şi la persoanele juridice de drept privat capacitatea juridică a statului şi a UAT se realizează prin organele sale. Statul se manifestă în circuitul civil prin organul său executiv – Guvernul. Guvernul, însă fiind un organ colegial realizează atribuţiile ce le revin prin ministere ca organe centrale de specialitate. Acestea potrivit art.107 din Constituţie realizează politica Guvernului şi conduc cu domeniile de activitatea încredinţate şi sunt responsabile de activitatea lor. În anumite domenii de activitate Guvernul formează alte organe centrale de specialitate cum sunt departamentele, agenţiile de stat, administraţiile sau alte organe de stat. Ca exemplu poate servi Agenţia de Stat pentru achiziţii publice formată în cadrul Ministerului Economiei care este organul de stat care organizează procesul de achiziţii publice a mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor pentru necesităţile statului, precum şi Agenţia de Stat pentru Rezervele Materiale care organizează păstrarea, schimbarea şi utilizarea rezervelor materiale ale statului. Sunt organe ale statului şi Banca Naţională şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, care pentru a-şi asigura desfăşurarea activităţii întră în relaţii civile cu persoanele private. Dreptul organelor centrale de specialitate de a reprezenta statul rezultă, fie din legi speciale fie din Regulamentele aprobate de Guvern. Potrivit art.34 din Legea nr.123/2003 cu privire la administrarea publică locală primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorial de nivelul întâi (satele, comunele, oraşele) în raporturile juridice la care participă. Potrivit art.59 din Legea nr.123/2003 raionul ca unitate administrativ teritorială este reprezentată în raporturile juridice la care participă de către preşedintele raionului. Primarul sau preşedintele raionului este cel care semnează actele juridice în numele UAT şi le reprezintă în alte raporturi juridice. Însă în unele situaţii juridice primarul poate să semneze actele juridice numai având decizia consiliului respectiv. Astfel, pentru ca primarul să poată semna acte juridice de înstrăinare a bunurilor UAT care aparţin domeniul privat, de schimb al terenurilor, de constituire a societăţilor comerciale sau de transmitere a bunurilor în capitalul social al societăţii comerciale se fac numai după ce consiliul local a adoptat o decizie favorabilă în acest sens. În calitate de reprezentant al statului poate fi prin delegare (substituire) şi o persoană privată. Astfel potrivit Regulamentului cu privire la reprezentarea statului în societăţile economice aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.109/1999 se stabileşte că împuternicirile reprezentantului statului pot fi delegate funcţionarilor publici sau specialiştilor întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţiilor de stat, altor cetăţeni ai Republicii Moldova, precum şi persoanelor juridice, disponibile să asigure realizarea funcţiilor reprezentatului statului. Împuternicirile se confirmă prin ordinul emis de conducătorul organului central de specialitate din domeniul economiei naţionale în care activează societatea comercială în care statul deţine acţiuni sau părţi sociale. Prin mandat fiecare conducător al organului central de specialitate (Ministrul, Directorul Departamenului) este în drept să elibereze procuri pentru o persoană fizică sau juridică pentru ca acestea din urmă să încheie anumite acte juridice cu alte persoane private în limita atribuţiilor stabilite pentru organul respectiv.
|