Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu


Articolul 258. Reprezentarea comercială



Yüklə 9,86 Mb.
səhifə62/249
tarix28.10.2017
ölçüsü9,86 Mb.
#18412
1   ...   58   59   60   61   62   63   64   65   ...   249

Articolul 258. Reprezentarea comercială
(1) Reprezentantul comercial este persoana care reprezintă de sine stătător şi permanent interesele întreprinzătorului la încheierea actelor juridice în vederea gestionarii afacerii.

(2) Reprezentarea comercială concomitentă a diferiţilor participanţi la încheierea actului juridic se admite doar dacă există un acord expres între părţi în acest sens şi în alte cazuri prevăzute de lege, reprezentantul comercial fiind ţinut să execute atribuţiile cu diligenţa unui bun proprietar.

(3) Reprezentantul comercial este în drept să ceară plata remuneraţiei convenite, precum şi compensarea cheltuielilor de executare a procurii în părţi egale de la persoanele reprezentate concomitent în condiţiile alin.(2), dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel.

(4) Reprezentarea comercială se efectuează în bază de contract, încheiat în scris, cu indicarea împuternicirilor reprezentantului, iar în cazul lipsei acestor împuterniciri, şi în bază de procură.

(5) Reprezentantul comercial este obligat să nu divulge informaţiile confidenţiale ce i-au devenit cunoscute în urma reprezentării, chiar şi după încetarea procurii comerciale.

(6) Specificul reprezentării comerciale în anumite domenii ale activităţii de întreprinzător se stabileşte prin lege.
1. Reprezentarea comercială. Art.258 alin.1 din codul civil defineşte reprezentantul comercial ca fiind acea persoană care reprezintă de sine stătător şi permanent interesele întreprinzătorului la încheierea actelor juridice în vederea gestionarii afacerii. În înţelesul prevederilor art.258 din cod, pot deveni reprezentanţi comerciali atât persoanele juridice, constituite potrivit legii, cât şi persoanele fizice, dacă au calitatea de întreprinzători individuali.

De regulă, reprezentanţii comerciali încheie în contul întreprinzătorilor diferite acte dintr-un domeniu determinat, în care deţin cunoştinţe de specialitate, legături de afaceri şi alte informaţii specifice domeniului respectiv. Mai mult chiar, în anumite domenii, încheierea anumitor acte juridice este posibilă doar de către persoanele care deţin un un statut special ori sunt licenţiaţi pentru efectuarea anumitor operaţiuni (cum ar fi, de exemplu, brokerii din cadrul burselor de valori, participanţii profesionişti la piaţa valorilor mobiliare).

Deoarece reprezentarea comercială este o specie a reprezentării, nici în această materie, de regulă, nu este admisă dubla reprezentare la încheierea unui act. Astfel, optrivit art.258 alin.2 din Codul civil, reprezentarea comercială concomitentă a diferiţilor participanţi la încheierea actului juridic se admite doar dacă există un acord expres între părţi în acest sens şi în alte cazuri prevăzute de lege, reprezentantul comercial fiind ţinut să execute atribuţiile cu diligenţa unui bun proprietar107.

Reprezentarea comercială se efectuează în baza unui contract încheiat în formă scrisă. De regulă, este vorba de un contract de mandat fie de o specie a acestuia. Contractul respectiv va trebui să conţină împuternicirile conferite reprezentantului precum şi limitele puterilor acestuia. În măsura în care asemenea precizări lipsesc din contract, reprezentantului comercial i se va elibera o procură (art.258 alin.4 din cod).

Contractul de reprezentare comercială eset prezumat a fi cu titlul oneros. În lipsă de prevedere contrară, reprezentantul comercial este în drept să ceară plata remuneraţiei convenite, precum şi restituirea tuturor cheltuielilor făcute cu ocazia executării împuternicirilor (procurii). În cazul în care reprezentantul comercial reprezintă concomitent mai multe părţi, el va fi în drept să solicite plata remuneraţiei şi compensarea cheltuielilor efectuate în părţi egale de la persoanele reprezentate concomitent, cu excepţia cazului în care prin contract s-a prevăzut altfel (art.258 alin.4 din cod).

Dat fiind specificul activităţilor comerciale, reprezentantul comercial are obligaţia să să nu divulge informaţiile confidenţiale ce i-au devenit cunoscute în urma reprezentării, chiar şi după încetarea acesteia (art.258 alin.5 din cod).

Specificul reprezentării comerciale în anumite domenii ale activităţii de antreprenoriat este stabilit prin legi speciale (de exemplu, pentru brokeri şi firmele de brokeraj – Legea privind bursele de mărfuri nr.1117-XIII/26.02.1997 (M.Of. al R. Moldova nr.70/25.07.1998); pentru participanţii profesionişti la piaţa valorilor mobiliare – Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare nr. 199-XIV/18.11.1998 (M.Of. al R.Moldova nr.27-28/23.03.1999); pentru agenţii de asigurare, comisarii de avarie şi misiţii de asigurare – Legea cu privire la asigurari nr.1508-XII/15.06.1993 (M.Of. al R. Moldova nr.5/15.09.1994), etc.).

T i t l u l IV

TERMENELE

Capitolul I

CALCULAREA TERMENULUI

Art. 259. Instituirea termenului


  1. Termenul se instituie prin lege, hotarire judecatoreasca sau prin acordul partilor.

  2. Indiferent de temeiul aparitiei, termenul se calculeaza dupa regulile stipulate in prezentul articol.

1. Activitatea subiectelor raporturilor juridice de drept civil este intimidata nu numai de limitele drepturilor subiective si ale obligatiilor. Aidoma oricarei activitati omenesti, activitatea subiectelor raporturilor juridice de drept civil, in rezultatul carora se nasc, se realizeaza si se executa drepturile subiective civile si obligatiile, este limitata si in timp. Factorul timpului este utilizat de drept ca un mijloc de reglementare consecventa a activitatii omului. Existenta drepturilor si obligatiilor civile in timp – masura eficace de influentare din partea dreptului asupra comportamentului subiectelor de drept civil. Timpul exercita o influenta considerabila in dezvoltarea raporturilor juridice civile. Realizarea sau apararea drepturilor civile incalcate de asemenea este cuprinsa in limitele timpului. Timpul curge continuu si omului acest proces nu-i sta in puteri. Iata de ce importanta juridica o are nu insusi procesul de curgere a timpului, ci anume etape, perioade ale lui, numite in drept „termeni”.

Termenii regleaza circuitul civil, contribuie la executarea la timp a obligatiilor. Daca curgerea timpului este obiectiva si nu depinde de vointa omului, atunci instituirea unor etape, perioade, pentru efectuarea unor actiuni de importanta juridica tine de vointa acestuia. Instituirea, modificarea, incetarea, prelungirea si repunerea in termen, dupa natura sa juridica reprezinta actiunile volitive. Valoarea juridica o are nu insusi timpul in sine, ca fenomen al lumii materiale, supus legilor ei, ci „termenul”, ca o perioada stabilita de om, ce are ca efect producerea anumitor consecinte juridice.

2. Legislatia civila a R.Moldova nu contine notiunea de „termeni” in drept civil. In pofida importantei sale deosebite in reglementarea raporturilor patrimoniale si a celor legate de acestea personal nepatrimoniale. In drept sub notiunea de „termen” este obisnuit sa intelegem un moment sau o perioada anumita, de curgerea sau scurgerea caruia, actele normative cu forta juridica diferita, leaga survenirea anumitor consecinte juridice. Dupa caracterul sau generic „termenul” in drept civil – interval de timp, instituit prin lege, hotarire judecatoreasca sau acordul partilor, survenirea sau scurgerea caruia duce la aparitia, modificarea sau stingerea raporturilor patrimoniale (raporturi ce apar in legatura cu patrimoniul – o totalitate de bunuri materiale ce au o forma economica) sau a celor personale nepatrimoniale legate de cele patrimoniale, cit si unele cazuri ale celor nelegate de cele patrimoniale.

3.Temei de aparitie a raporturilor juridice ne apar imprejurarile, numite fapte juridice. Un tip deosebit al faptelor juridice sunt „termenii”. Specificul termenilor ca fapte juridice se explica prin caracterul lor dualist. Pe de o parte, stabilirea termenilor este conditionata de cointa legislatorului, vointa instantei de judecata or vointa subiectilor conventiei. In acelasi timp curgerea lor este supusa legilor obiective ale curgerii timpului, care nu se supun factorilor volitivi. In virtutea celor expuse, multe dintre „termenele” de insemnatate juridico-civila pot fi atribuite la evenimente sau actiuni. Astfel potrivit art.260 CC RM, termenul poate fi instituit prin referire la un eveniment viitor si sigur ca se va produce. De exemplu, potrivit al.1 art.1440 CC, in ziua decesului persoanei fizice se deschide succesiunea. Un astfel de termen se atribuie la evenimente. Termenul de incarcare a navei (art.154, 155 al Codului navigatiei maritime comerciale RM) sau de descarcare (art.164 al Codului navigatiei maritime comerciale RM), se calculeaza in Codul navigatiei maritime comerciale din momentul punerii la dispozitie a navei spre incarcare, ceea ce ne vorbeste despre faptul ca este vorba despre fapte juridice-actiuni, care doar se comensureaza cu curgerea obiectiva a timpului.

In acelasi timp, se cere mentionat faptul ca majoritatea termenilor in dreptul civil reprezinta o atare categorie de fapte juridice, care nu sunt considerate nici evenimente si nici actiuni. Pentru acestea sint caracteristice alte particularitati si ele sint tratate separat in sistemul faptelor juridice din dreptul civil. La ele se atribuie toate termenele instituite de legislator, acordul partilor sau hotarirea instantei de judecata sub forma anumitor perioade de timp si calculate in ani, luni, saptamini, zile, ore sau termenele legate de un anumit moment al succesivitatii obisnuite a timpului (data calendaristica). Astfel, data executarii obligatiei de catre cumparator de predare a marfii determina momentul trecerii riscului pieirii sau deteriorarii fortuite de la vinzator la cumparator.

Importanta juridica a termenelor in dreptul civil, dupa regula generala, se determina nu in dependenta de curgerea lor, ci de inceputul sau sfirsitul curgerii. Aparitia, modificarea sau stingerea drepturilor si obligatiilor civile in unele cazuri poate fi determinata doar de survenirea sau scurgerea termenului. De exemplu al 3. art.17 al Legii RM privind dreptul de autor si drepturile conexe din 23 noiembrie 1994 prevede ca dreptul de autor al succesorilor automat se sfirseste numai reesind din scurgerea celor 50 ani din ziua decesului autorului. In alte cazuri survenirea sau scurgerea termenului naste efecte juridico-civile numai in ansamblu cu anumite actiuni ale subiectilor de drept civil. De exemplu, potrivit art. 595 CC RM, intirzierea acceptarii prestatiei de catre creditor serveste drept temei de reparare a prejudiciului cauzat astfel debitorului.

4. Legislatia civila a RM contine norme generale pentru toate termenele (art.259-246 CC RM) si norme speciale, care se refera la anumite tipuri de termene, numarul carora este mare (de exemplu termenele de prescriptie exctinctiva art. 267-283 CC RM). Pentru corecta aplicare a normelor des[re termene, e necesar de orientat bine prin diferite tipuri ale acestora.

In legislatia civila termenele sint nu numai multiple, dar si diverse. Ele se clasifica pe tipuri in dependenta de diverse criterii: dupa efectele juridice; in dependenta de faptul daca pot fi modificate sau nu prin acordul partilor; in dependenta de caracterul determinabil sau nedeterminabil; in dependenta de cine sint stabilite; dupa utilitatea lor etc. Este obisnuit de deosebit urmatoarele tipuri de termene in dreptul civil: imperative si dispozitive; determinabile si nedeterminabile; termene de aparitie, de realizarare, de existenta a drepturilor civile; precluzive; de garantie; termene de valabilitate si de utilizare; termenele executarii obligatiilor; termenele de aparare a drepturilor civile (termeni de pretentie si de prescriptie extinctiva); termene normative; termenele stabilite prin acordul partilor sau de catre instanta de judecata (sau alt organ jurisdictional); determinat in dependenta de o data calendaristica, dupao perioada de timp sau precizarea unui fapt care trebuie sa se produca numaidecit; termene generale si speciale; de inceput si de sfirsit; determinate ca „intervale de timp” si „moment de timp”.

Imperative - termene general obligatorii, care nu pot fi modificate prin acordul partilor raportului civil. Astfel de termene sint, in special, cele de prescriptie extinctiva ( art.267, 268 CC RM, etc.); termene succesorale (art. 1492, 1517,1518, 1519, 1525, 1538 CC RM, etc.); termene de prescriptie achizitiva (art. 332,333 CC RM); termenele dreptului de autor (art.17,25,33 al Legii cu privire la dreptul de autor si drepturile conexe); termene de rascumparare 9art.791 CC RM) si altele.

Dispozitive – termene care sint stabilite de legislatie, dar pot fi modificate prin acordul partilor in dependenta de imputernicirile acestora. Un astfel de termen este termenul maxim al contractului de locatiune (art. 887 CC RM). In cadrul acestui termen partile prin acordul sau pot stabili termene mai mici. Termenul valabilitatii procurii – nu mai mare de trei ani (art.254 CC RM).

Mandatarul are dreptul dupa propria consideratiune sa stabileasca orice termen de valabilitate in limita de trei ani. Durata persoanei juridice (art.65 CC RM) este nelimitata, daca prin documentele de constituire nu este prevazut altfel. Termenul de inaintare a pretentiilor creditorilorfata de persoana juridica ce se lichideaza este de sase luni din momentul publicarii comunicatului in Monitorul Oficial al Republicii Moldova. In hotarirea de lichidare poate fi prevazut si un termen mai mare (art.92 CC RM). Termenul dispozitiv continua sa ramina astfel chiar si in cazul cind partile prin acordul sau nu au stabilit un alt termen (mai mare sau mai mic). Pentru termenele dispozitiveeste caracteristica posibilitatea modificarii lr. Legea sau actul normativ poate prevedea fie termenul dispozitiv maxim fie minim. Astfel termenul arendei nu poate fi mai mic de un an (art.914 CC RM), iar contractul de locatiune poate fi incheiat pe termenul ce nu depaseste nouazeci si noua ani (art.877 CC RM).



Termene determinate – acestea sunt termene in care este indicat inceputul si sfirsitul, care stabilesc un interval concret de timp sau care determina o fapta concreta sau moment. Termenul poate fi absolut determinat sau relativ determinat. Absolut determinate sint acelea care indica la inceputul si la sfirsitul lor (prin indicarea momentului sau a faptei). Termenele absolut determinate se marcheaza prin date calendaristice (de exemplu 31 decembrie 2003) sau scurgerea perioadei de timp, calculat in ani (art.267 CC RM- termenul general a prescriptiei extinctive este trei ani), in luni (de exemplu termenele reduse ale termenului de prescriptie extinctiva – sase luni – art.268 CC RM), in saptamini, zile sau ore (de exemplu cindfata de darea de seama a comisionarului exista pretentii, comitentul e obligat sa-l anunte pe acesta in termen de cincisprezece zile din ziua primirii darii de seama, daca prin contract nu e prevazut alt termen – art.69 CC; sau vinzatorul si persoana care cumpara imobilul la licitatie, sint obligati sa intocmeasca contractul de vinzare-cumparare a imobilului in termen de 10 zile de la cererea celeilalte parti – art.814 CC RM). Calcularea termenului in ore sau minute este prevazut, de exemplu de Regulamentul transporturilor auto de calatori si bagaje din 9.12.1999.

Termene relativ determinate – indica doar reperele aproximative – termen rezonabil (art.799, 828, 984, 1010 CC RM,s.a.), termenul normal necesar (art. 688 CC RM), imediat (art.863, 1067, 1070 CC RM, la timp (art. 1077 CC RM), in orice moment (art.1096, 1143, 1183 CC RM), din momentul executarii actului juridic (art. 1204 CC RM). Termenele relativ determinate pot fi deasemenea stabilite prin indicarea faptului, care trebuie neaparat sa se intimple (de exemplu decesul cetateanului, atingerea unei anumite virste, inceputul si sfirsitul navigatiei, pina la solutionarea litigiului s.a.). Aceste termene inevitabil survin, dar nu se stie cu certitudine cind anume, iata de ce sint numite relativ determinate. In cazul cind sintem in prezenta incertitudiniica fapta stipulata va surveni or in cazul cind este imposibil de a vorbi cu siguranta ca fapta in general se va intimpla in viitor, sintem loviti de o conditie, dar nu termen (art.234 CC RM).

Termene nedeterminate. De obicei pentru executarea obligatiei se indica un termen anumit. Termenele nedeterminate – sunt astfel de termene, care se contin in legislatia civila si se aplica in cazurile cind nici prin lege, nici prin actul juridic sau contract, termenul in general nu e prevazut, sau e dependent de momentul solicitarii de catre una din parti. Astfel daca in contractul de imprumut nu a fost stabilit nici termenul restituirii, nici termenul preavizarii, atunci acest contract de imprumut se considera incheiat pe un termen nedeterminat (art.871 CC RM), adica termenul restituirii poate fi dependent de momentul cererii (art.575 CC RM). Deci cind termenul executarii obligatiilor nu e instituit prin lege, contract sau e determinat in dependenta de momentul cererii, sintem in prezenta obligatiilor cu termen nedeterminat de executare. In unele cazuri termenul poate fi nedeterminat doar pentru executarea unei sau citorva obligatii, dar nu a obligatiei complete. Astfel, pentru transmiterea bunului de la vinzator la cumparator poate fi stabilit termen corespunzator, iar plata pretului de cumparare poate fi determinata de momentul inaintarii cererii. In astfel de cazuri regula alin. 1 art.575 CC RM este aplicabila doar fata de obligatiile cu termen nedeterminat de executare - in cazul nostru doar fata de plata pretului de cumparare.

De obligatia cu termen nedeterminat de executare trebuie sa deosebim obligatiile continuie cu termen determinat, in cadrul caruia obligatiile se executa. La astfel de termene continuie se refera termenul stabilit la incheierea contractului de instrainare a bunului cu conditia intretinerii pe viata (art.839 CC RM) sau a obligatiilor relativ continuie, executarea carora nu este limitata de un careva termen (mai detaliat despre aceatsa la comentariul art.575 CC RM). Obligatiile cu termen nedeterminat ofera creditorului dreptul de a cere executarea in orice moment. Cu toate acestea debitorului ii este stabilit un termen de gratie, calculat din ziua inaintarii cererii de catre creditor.



Astfel termenul se considera nedeterminat daca nu se cunoaste momentul survenirii lui. Cazul cind termenul nu este determinat trabuie deosebit de cazurile cind unul sau altul drept subiectiv este fara termen. De exemplu dreptul subiectiv de proprietate nu este limita de careva termene. Ca regula, fara termen sint si multe dintre drepturile personal nepatrimoniale. Daca in cazul termenului nedeterminat dreptul totusi are termen, dar nu se stie cind acesta va surveni, la drepturile fara termen acesta in general nu curge.

Termenele de aparitie a drepturilor civile – termenele de nastere a drepturilor si obligatiilor civile. Termenele de nastere a drepturilor civile se refera la categoria faptelor juridice de aparitie a drepturilor. Astfel calcularea termenului de prescriptie achizitiva, in corespundere cu art. 332,333 CC RM, reprezinta temei de aparitie a dreptului de proprietate – respectiv daca bunul este mobil sau imobil.

Termenele de realizare a drepturilor si obligatiilor civile – este perioada de timp, in cadrul careia detinatorul dreptului subiectiv este imputernicit sa-si realizeze dreptul sau. Tot aici se refera si dreptul de a cere de la debitor savirsirea unor actiuni concrete. Varietati ale termenului de realizare a drepturilor civile sint: a) termenul de existenta a dreptului; b) precluziv; c) de garantie.

Termen de existenta a drepturilor civile – termenele de actiune in timp a drepturilor civile, inauntrul carora detinatorul dreptului subiectiv are dreptul, iar uneori chiar si obligat, sa-si realizeze dreptul ce-i apartine or sa ceara luarea unor masuri pentru realizarea dreptului sau propriu-zis de la persoana obligata. La scurgerea termenului de existenta a dreptului civil, dreptul subiectiv al persoanei imputernicite inceteaza, iar posibilitatea realizarii lui se pierde. Astfel dreptul de autor, dupa regula generala, actioneaza pe parcursul vietii autorului plus cincizeci de ani dupa moartea lui (al.3 art.13 al Legii cu privire la dreptul de autor si drepturile conexe); realizarea imputernicirilor mandatarului conform procurii nu poate depasi trei ani (art. 254 CC RM). Fiind dat faptul sint cunoscute drepturi subiective fara termen, asupra acestora nu se rasfringe actiunea termenului de existenta a drepturilor civile: astfel dreptul de proprietate se refera la categoria drepturilor fara termen.

Termene precluzive (punitive) – termene instituite de legislatie pentru realizarea de catre subiectul dreptului civil a posibilitatilor oferite de dreptul subiectiv. Acestea stabilesc persoanei imputernicite un timp strict determinatpentru realizarea drepturilor sale sub sanctiuneapierderii acestui drept. Astfel pentru acceptarea mostenirii succesorilor se stabileste un termen de sase luni din ziua deschiderii ei (art.1517 CC RM) La expirarea acestui termen dreptul la acceptarea mostenirii se pierde. Art.122 al Codului navigatiei maritime comerciale al RM vorbeste despre un astfel de termen, ca termen de inconstiintare a portului despre intentia proprietarului de a ridica bunurile scufundate – un an din ziua scufundarii. Termenele precluzive, dupa esenta sa, sunt sanctiuni pentru realizarea necorespunzatoare sau nerealizarea dreptului – incetarea inainte de termen a dreptului subiectiv. Despre faptul ca termenele precluzive poarta caracter sanctionatoriu ne vorbeste si norma din dreptul cambiilor. Astfel potrivit art. 19 al Legii cambiei din 23 iunie 1993 in orice cambie trataemitatorul cambiei poate stipula ca cambia trebuie inaintata la accept cu indicarea termenului. Al.2 art.47 al Legii cambiei prevede ca in cazul neprezentarii cambiei la accept in termenul, stabilit de emitatorul cambiei, detinatorul cambiei pierde dreptul la regres ca urmare a neacceptului, adica a dreptului la actiune de regres a detinatorului de cambie (creditorul cambiei) va fi pierdut definitiv. In cazul de fata scurgerea termenului precluziv pentru inaintarea cambiei spre plata are ca efect incetarea termenului la actiune in regres.

Particularitatea termenelor punitive consta in aceea ca asupra lor nu se rasfring regulile de suspendare, intrerupere si restabilire, cum aceasta se intimpla in cazul termenelor de prescriptie extinctiva. Potrivit art.15 al Legii RM despre patenta de inventator din 18 mai 1995, pentru primirea patentei de inventator se depune o cerere. La examinarea cererii Agentia de stat pentru protectia proprietatii intelectuale efectuiaza o expertiza formala si preliminara, iar la demersul petitionarului si expertiza inventiei in esenta. Un astfel de demers se depune odata cu cererea sau in termen de 30 luni de la data depunerii cererii. Daca demersul nu a fost depus in termen, cererea se considera ca a fost retrasa (al.8 art.16 al Legii cu privire la patenta de inventator). Termenul indicat este sanctionatoriu si potrivit al.1 art.21 al Legii mentionate nu poate fi restabilit.

In anumite cazuri termenele precluzive pot fi doar prelungite. Astfel la scaparea din motive intemeiate a termenului pentru acceptarea mostenirii art. 1519 prevede prelungirea termenului pentru primirea mostenirii. Poate fi prelungit termenul sanctionatoriu de pastrare a spatiului locativ persoanei temporar absente (art.63 Codul Locativ RM). Termenele punitive se stabilesc de lege sau de contract, daca aceasta e prevazut de lege.

Termene de garantie. Prin termen de garantie se intelege termenul inauntrul caruia debitorul poarta raspundere pentru calitatea bunului, iar creditorul are dreptul inauntrul acestui termen de a cere remedierea gratuita a bunului, preschimbarea bunului, serviciul sau aplicarea altor urmari prevazute de lege sau contract. Dar dupa natura sa termenele de garantie sint asemanatoare cu cele punitive. Termenul de garantie nu poate fi lungit, nici restabilit prin hotarire judecatoreasca. In cazurile prevazute de lege termenele de garantie pot fi doar prelungite.

Termenele de garantie sint prevazute pentru marfurile si bunurile vindute ( art.772, 783, 784, 804 CC RM); pentru rezultatele lucrarilor de antrepriza (art.969) etc. Ele servesc ca garantie juridica a calitatii marfii, productiei. Despre termenele de garantie, ca despre o masura ce asigura calitatea corespunzatoare a productiei, direct se vorbeste in art.1 al Legii cu privire la protectia drepturilor consumatorului. Legislatia civila deosebeste termene de garantie de exploatare a bunului, de pastrare a produselor, termene de utilizare etc. Termenele indicate se stabilesc prin acordul partilor, de standarde. De conditiile tehnice. Prin acordul partilor pot fi instituite termene mai indelungate decit cele stabilite de standarde sau conditiile tehnice. O varietate a termenelor de garantie sint termenele de utilitate. Potrivit Legii RM privind protectia consumatorilor, termenele de utilitate sint stabilite pentru produsele de uz indelungat. Termenul de utilitate – intervalul de timp in cadrul caruia producatorul marfii se obliga sa asigure consumatorului posibilitatea utilizarii ei conform destinatiei si sa poarte raspundere pentru viciile aparute din vina sa. Lista marfurilor fata de care producatorul este obligat sa stabileasca termene de utilitate sint instituite de actele normative. Acestea sint marfurile care dupa scurgerea termenului stabilit pentru ele vor prezenta pericol pentru viata, sanatatea consumatorului sau pot provoca daune patrimoniului sau mediului inconjurator. Termenul de utilitate se rasfringe si asupra elementelor componente: detalii, agregate. Termenul de utilitate se stabileste de Legea RM privind protectia consumatorilor documentele tehnice normative, dar poate fi declarat si de catre producator sau discutat de parti. Inauntrul termenului de utilitate marfurile trebuie sa-si mentina calitatile precise, daca au fost respectate conditiile de transport, manipulare, depozitare si exploatare.



Prin lege, standarde sau alte cerinte obligatorii poate fi stabilit termenul de valabilitate a produsului (art.773 CC RM, art.1,23 al Legii RM privind protectia consumatorilor). Acest termen se deosebeste de termenul de garantie si de utilizare. Termenul de valabilitate este intervalul de timp dupa expirarea caruia produsul devine impropriu pentru utilizare conform destinatiei. Potrivit art.1 al Legii RM privind protectia consumatorului termenul de valabilitate este limita de timp, in car eprodusul poate fi consumat si in care acestea trebuie sa-si mentina caracteristicile calitative, daca au fost respectate conditiile de transport, manipularea, depozitarea, consum. Legea RM privin protectia consumatorulu art. 9, prevede obligatoa producatorului de a stabili termenul de valabilitate pentru produsele alimentare, medicamente, produsele chimice si altele asemanatoare lor. La expirarea termenului de valabilitate produsul se considera impropriu pentru utilizarea lui conform destinatiei si nu poate fi supus realizarii. Expirarea termenului de valabilitate duce la interzicerea realizarii a astfel de produse. Iata de ce acesta poate fi considerat ca varietate a termenului sanctionatoriu si trebuie deosebit de termenul de garantie si de utilitate ( mai detaliat despre aceasta la comentariul art. 773 CC RM).

Yüklə 9,86 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   58   59   60   61   62   63   64   65   ...   249




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin