Colegiul de redacţIE

Concluzii

Deși a fost doar un studiu exploratoriu, cercetarea de față a permis culegerea unor informații privind modul în care se desfășoară programele de muncă în folosul comunității. Beneficiarii muncii neremunerate în folosul comunităţii au o părere bună despre această obligaţie, deşi se raportează diferit la ea. Mulţumirea şi satisfacţia adusă de participarea şi îndeplinirea muncii neremunerate în folosul comunităţii depinde de numeroşi factori individuali. De asemenea, aprecierea sentinţei este influenţată de percepţia asupra comiterii faptei. Chiar dacă majoritatea respondenţilor au avut o experienţă pozitivă în cadrul Fundaţiei pentru promovarea sancţiunilor comunitare, au oferit şi căteva sugestii pentru îmbunătăţirea punerii în executare a obligaţiei. Printre sugestii s-au numărat: mai multe instituţii care să organizeze munca neremunerată în folosul comunităţii, să fie implicaţi în proiecte ceva mai semnificative, să se ţină cont de experienţa lor profesională, iar perioada de timp în care trebuie să termine obligaţia să fie mai mare.

Consilierii de probaţiune apreciază că ideea de muncă neremunerată în folosul comunităţii este bună, însă că ne lipsesc metodele de punere în executare a obligaţiei, aşa cum ar trebui ea să fie ea aplicată. Printre nemulţumirile acestora, se numără lipsa de personal, fondurile mici alocate, lipsa de timp, lipsa specialiştilor şi relaţia cu instituţiile din comunitate, elemente interdependente de altfel. Printre sugestiile de îmbunătăţire, consilierii de probaţiune propun specializarea persoanelor din instituţii desemnate să supravegheze şi să organizeze munca neremunerată în folosul comunităţii, să se ţină cont de aptitudinile şi cunoştinţele beneficiarilor atunci când se alege instituţia şi tipul de muncă prestată, ca beneficiarii să fie implicaţi în proiecte vizibile şi semnificative pentru comunitate. Activitatea Fundaţiei pentru promovarea sancţiunilor comunitare este foarte apreciată de către consilierii de probaţiune, aceasta putând fi dată ca exemplu de bună-practică pentru celelalte instituţii din comunitate.

Bibliografie

1. 
   Babbie, E., 2010. Practica cercetării sociale. 11 ed. Iasi: Polirom.
   
2. 
   Blay, E., 2008. Work for the benefit of the community as a criminal sanction in Spain. Probation Journal, 55(3), pp. 245-258.
   
3. 
   Blay, E., 2010. "It could be us": Recent Transformations in the Use of Community Service as a Punishment in Spain. European Journal of Probation, 2(1), pp. 62-81.
   
4. 
   Caputo, G. A., 1999. Why not community service?. Criminal Justice Policy Review, 10(4), pp. 503-519.
   
5. 
   Durnescu, I., 2011. Recomandări ale Consiliului Europei în domeniul probaţiunii. În: Probaţiune-Teorii, legislaţie şi practică. s.l.: Polirom, pp. 185-192.
   
6. 
   Fundaţia pentru promovarea sancţiunilor comunitare, Proiectul privind dezvoltarea de ateliere pentru derularea muncii în folosul comunităţii.[Interactiv]
   Available at: http://www.fpsc.ro/[Accesat 11 Mai 2016].
   
7. 
   Grafl, C., 2007. Community service in Austria: Main results of a feasibility study. Probation Journal, 54(3), pp. 251-262.
   
8. 
   Johnson, P. & Ingram, B., 2007. Windows of opportunity for unpaid work?. Probation Journal, 54(1), pp. 62-69.
   
9. 
   Legea Nr. 253 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Emitent: PARLAMENTUL ROMÂNIEI. Publicată în: MONITORUL OFICIAL NR. 513 din 14 august 2013
   
10. 
    Morris, N. & Tonry , M., 1991. Community Service Orders. În: Between prison and probation: Intermediate punishments in a Rational Sentencing System. New York: Oxford University Press, pp. 150-155.
    
11. 
    PRI and the Zimbabwe National Committee on Community Service, 1997. Community Service in Practice. [Interactiv] Available at: http://www.penalreform.org/resource/community-service-practice/ [Accesat 10 Ianuarie 2016].
    
12. 
    Schwalbe, C. S., 2012. Toward an Integrated Theory of Probation. Criminal Justice and Behavior, 39(2), pp. 185-201.
    
13. 
    Wood, W. R., 2015. Soliciting Community Involvement and Support for Restorative Justice Through Community Service. Criminal Justice Policy Review , 26(2), pp. 131-155.
    

INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR

ÎN CAZUL PERSOANEI JURIDICE
BALICA ANDREEA-ELENA

This paper is a brief review into the criminal liability of companies, specifically in the judicial process of choosing the punishment when companies commit a crime related to its commercial activity.

We described the individualization of punishment and the enforcement of these penalties, as they are set out in current legislation and we aimed to propose a change perspective in law for corporate crime.



Key words: corporate crime, penalties, fine, circumstances, trial, criminal liability.

Secţiune introductivă.Consideraţii generale privind atragerea răspunderii penale a persoanei juridice.

Importanța persoanelor juridice în contextul economic actual nu poate fi pusă la îndoială, iar răspunderea penală a acestora reprezintă astăzi una dintre temele aflate în atenţia demersurilor legislative, ocupând un loc important în jurisprudenţa recentă.

Pentru a interveni răspunderea penală a persoanei juridice, este necesar, în primul rând, ca aceasta să fi dobândit personalitate juridică. 

Așa cum rezultă din dispozițiile art. 187 Cod civil, orice persoană juridică trebuie sa aibă o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit și moral, în acord cu interesul general.

O altă condiție este ca persoana juridică să nu facă parte din categoria celor care sunt excluse de la răspundere penală, respectiv statul , autoritățile publice și instituțiile publice, pentru infracțiunile săvârșite în exercitarea unei activități ce nu poate face obiectul domeniului privat.

O a treia condiție pentru angajarea răspunderii penale a persoanei juridice este ca infracțiunea să fie săvârșită în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.

Practic, odată întrunite aceste condiţii, persoana juridică devine responsabilă din punct de vedere penal, fiind pasibilă de condamnare.

Potrivit dispozițiilor art. 136 din Codul penal, pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale și complementare, fiind excluse deci, pedepsele accesorii, care ar putea fi aplicate doar infractorului persoană fizică.

Pedeapsa principală ce poate fi aplicată persoanei juridice este amenda , iar pedepsele complementare sunt : dizolvarea, suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani, închiderea unor puncte de lucru pe o durată de la 3 luni la 3 ani, interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice pe o durată de la unu la 3 ani, plasarea sub supraveghere judiciară, afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare.

În privința modalității de individualizare a pedepselor, se constată faptul că , în cazul infractorului persoană juridică, singura modalitate de individualizare a pedepsei o reprezintă executarea propriu-zisă, la care se au în vedere și criteriile generale de individualizare a pedepsei⁹³, fiind excluse de la aplicare renunțarea la aplicarea pedepsei⁹⁴, amânarea aplicării pedepsei şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere⁹⁵.

În cele ce urmează ne propunem să prezentăm modalităţile de individualizare a pedepselor (Secţiunea 1) şi modalităţile de individualizare a executării pedepselor (Secţiunea 2) prevăzute de Noul Cod penal şi să analizăm dacă acestea ar putea deveni aplicabile şi infractorilor persoane juridice.

Secţiunea 1. Modalităţile de individualizare a pedepselor în cazul persoanelor juridice.

Individualizarea pedepsei reprezintă procedeul de adaptare a naturii şi cuantumului sancţiunii la infracţiunea săvârşită şi persoana infractorului, la aptitudinea acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei⁹⁶.

a) Criteriile generale de individualizare a pedepsei. Individualizarea pedepselor este realizată de instanţa de judecată şi constă în stabilirea pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, în funcţie de gradul de pericol social al faptei, de persoana şi periculozitatea infractorului şi de împrejurările săvârşirii faptei.

În cazul persoanei juridice, instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă ţinând cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei, respectiv de cele reglementate de art. 74 Cod penal.

Potrivit dispoziţiilor art. 74 Cod penal, stabilirea duratei ori cuantumul pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

a)împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite⁹⁷;

b)starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c)natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii⁹⁸;

d)motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;

e)natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului⁹⁹;

f)conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;¹⁰⁰

g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Faţă de modalitatea de reglementare a criteriilor de individualizare a pedepsei, rezultă faptul că doar dispoziţiile prevăzute la art 74 alin (1) lit g) Cod penal sunt excluse de la aplicare în cazul persoanei juridice, toate celelalte fiindu-i aplicabile pe deplin.

b) Circumstanţele atenuante
Circumstanţele atenuante sunt definite ca fiind stările, situaţiile, împrejurările, calităţile, întâmplările ori alte date ale realităţii, anterioare,concomitente sau subsecvente săvârşirii unei infracţiuni, ce au legătură cu fapta infracţională ori cu făptuitorul şi care relevă un pericol social mai scăzut al faptei , ori o periculozitate mai redusă a infractorului.¹⁰¹ Acestea sunt exterioare conţinutului infracţiunii, neintrând în conţinutul constitutiv al infracţiunii, au un caracter întâmplător, în sensul că nu însoţesc orice faptă infracţională şi nu privesc orice făptuitor.¹⁰²

Potrivit dispoziţiilor art 75 din Codul Penal, există circumstanţe atenuante a căror incidenţă atrage obligatoriu reţinerea acestora (circumstanţe atenuante legale ) şi circumstanţe atenuante ce vor fi aplicate doar în mod facultativ, în funcţie de convingerea instanţei de judecată (circumstanţe atenuante judiciare).

Circumstanţele atenuante legale sunt acele împrejurări care, odată reţinute, atrag obligaţia instanţei de judecată de a face aplicarea efectului atenuant al acestora. În schimb, incidenţa circumstanţelor atenuante judiciare nu obligă instanţa la diminuarea pedepsei prevăzute de lege, reţinerea acestora fiind doar facultativă.

b. 1)Circumstanţele atenuante legale:

b.1.1.Provocarea constă în săvârşirea unei infracţiuni de către o persoană aflată sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă.

Datorită unui cerc închis de infracţiuni ce ar putea fi săvârşite sub imperiul provocării, această circumstanţă legală nu ar putea fi, în concret, reţinută în cazul persoanei juridice.¹⁰³ Evaluarea existenţei stării de tulburare sau de emoţie se realizează în persoana făptuitorului persoană fizică, fiind greu de imaginat situaţia în care o persoană fizică, săvârşeşte o infracţiune, în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice sau în interesul ori în numele acesteia,sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii , determinată de o provocare din parte victimei.

b.1.2.Depăşirea limitelor legitimei apărări (excesul scuzabil) este o circumstanţă atenuantă legală , ce constă în săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, pentru a înlătura un atac material direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, de către o persoană ce nu se află sub stăpânirea vreunei tulburări sau temeri, prin depăşirea limitelor unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului în care s-a produs atacul.

S-a apreciat¹⁰⁴ că excesul scuzabil poate fi reţinut şi în cazul persoanei juridice şi că este o circumstanţă atenuantă personală, deci ale cărei efecte nu pot profita şi altor participanţi la săvârşirea infracţiunii. Aceasta nu înseamnă că reţinerea excesului scuzabil pentru infractorul persoană fizică nu îi va putea profita şi persoanei juridice în numele căreia s-a săvârşit infracţiunea, deoarece în dreptul român răspunderea penală a persoanei juridice este o răspundere directă, pentru fapta proprie, persoana juridică şi persoana fizică ce a atras răspunderea celei dintâi nu sunt participanţi la săvârşirea infracţiunii¹⁰⁵, ci răspund fiecare în nume propriu.

b.1.3.Depăşirea limitelor stării de necesitate constă în săvârşirea unei fapte penale, pentru a salva de la un pericol imediat şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporal sau sănătatea sa ori a altei personae sau un bun important al său ori a altei persoane sau un interes general, dacă urmările produse sunt vădit mai grave decât cele ce s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat. Practic, pentru a se putea reţine această circumstanţă atenuantă legală, este necesar ca făptuitorul să cunoască la momentul săvârşirii faptei că va pricinui un rezultat vădit mai grav.

Cu privire la această circumstanţă legală s-a considerat că poate fi reţinută şi în cazul persoanei juridice.¹⁰⁶

În doctrină¹⁰⁷ se admite că ar putea fi incidente şi în cazul persoanei juridice, anumite cauze exoneratoare de răspundere prevăzute pentru persoana fizică, însă cu anumite adaptări.

Se dă astfel exemplu dreptul francez în care persoana juridică ar putea invoca legitima apărare sau starea de necesitate. Spre exemplu, s-ar putea reţine starea de necesitate în situaţia în care organul sau reprezentantul persoanei juridice, urmărită pentru infracţiunea de fals, a procurat unor persoane acte false pentru a le ajuta să părăsească teritoriul unui stat unde viaţa le era pusă în pericol iminent.¹⁰⁸

Pornind de la aceeaşi speţă, ne putem imagina totuşi situaţia ipotetică în care limitele stării de necesitate sunt depăşite, iar persoana juridică invocă această circumstanţă atenuantă legală.

De asemenea, în Belgia, doctrina a analizat cauzele de exonerare, considerându-se de unii autori că persoana juridică trebuie să beneficieze de aceleaşi cauze justificative ca şi persoana fizică.¹⁰⁹

În orice caz, nu putem exclude în cazul persoanelor juridice de plano aplicarea cauzelor exoneratoare de răspundere şi a circumstanţelor atenuante legale , rămânând sarcina practicii judiciare de a aprecia asupra aplicabilităţii acestora , în funcţie de particularităţile fiecărei situaţii concrete.

b.1.4.Acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanţă într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei.¹¹⁰

Deşi doctrina nu face vorbire despre aplicabilitatea acestei circumstanţe şi în cazul persoanei juridice, este evident faptul că nimic nu împiedică instanţa de judecată să dea eficienţă dispoziţiilor art. 75 alin (1) lit d) Cod penal şi în cazul acesteia.

Această circumstanţă atenuantă legală denotă o periculozitate scăzută a infractorului care înţelege să repare integral prejudiciul material cauzat prin săvârşirea infracţiunii , nemaiaşteptând să fie obligat pe cale judecătorească la o astfel de reparaţie¹¹¹.
b.2.) Circumstanţele atenuante judiciare. Spre deosebire de reglementarea anterioară, actualul Cod penal limitează sfera circumstanţelor atenuante judiciare, reglementând în cadrul art. 75 alin (2) doar eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii şi împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.

Fără îndoială că la individualizarea sancţiunii aplicate persoanei juridice, instanţa de judecată va putea avea în vedere aceste circumstanţe atenuante, fără a fi obligată, dat fiind caracterul facultativ al acestora.

De exemplu, ar putea fi considerate astfel de circumstanţe: acoperirea prejudiciului produs prin săvârşirea infracţiunii, desistarea sau împiedicarea producerii rezultatului, conduita bună avută de infractor anterior ori ulterior săvârşirii infracţiunii.

Jurisprudenţa a pus în lumină caracterul facultativ al acestor circumstanţe atenuante, statuând că “prin raportare la gradul de pericol social ridicat al faptelor, (…) circumstanţele favorabile invocate de către inculpata societate comercială, constând în durata de funcţionare, lipsa altor sancţiuni, plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, nu dobândesc o valoare de diminuare a pericolului social al faptelor şi nu pot determina reducerea amenzii penale.”¹¹²

Efectele circumstanţelor atenuante. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin (1) Cod penal, în cazul reţinerii unor cauze de atenuare a răspunderii penale, persoanei juridice i se aplică regimul amenzii prevăzut de lege pentru persoana fizică.

Practic, dacă instanţa de judecată va reţine circumstanţe atenuante legale sau judiciare în cazul infractorului persoană juridică, aceasta va face aplicarea dispoziţiilor art. 76 alin (1) din Codul penal, adică limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se vor reduce cu o treime.

O observaţie importantă se impune a fi făcută, şi anume, dat fiind faptul că în cazul persoanei juridice singura pedeapsă principală ce poate fi aplicată este amenda, reducerea cu o treime se aplică numai limitelor speciale ale zilelor-amendă, nu şi cu privire la cuantumul unei zile amendă¹¹³, cu respectarea dispoziţiilor art. 137 alin (2) Cod penal.

c) Circumstanţele agravante.

Circumstanţele agravante sunt sunt definite¹¹⁴ ca fiind acele stări, situaţii, împrejurări, calităţi, alte date ale realităţii, exterioare conţinutului infracţiunii, anterioare, concomitente sau subsecvente săvârşirii infracţiunii, ce au legătură cu fapta infracţională ori cu infractorul şi care reflectă o gravitate mai ridicată a faptei, ori o periculozitate crescută a infractorului.

Dintre circumstanţe agravante reglementate de art. 77 Cod penal, considerăm că în cazul persoanei juridice ar putea fi reţinute următoarele: săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, săvârşirea infracţiunii prin metode sau mijloace de natură să pună în pericol alte persoane ori bunuri¹¹⁵, săvârşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de situaţia prilejuită de o calamitate, de starea de asediu sau de starea de urgenţă şi săvârşirea infracţiunii pentru motive legate de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă  politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală  cronică  necontagioasă  sau infecţie HIV/SIDA ori pentru alte împrejurări de acelaşi fel, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte¹¹⁶.

În schimb, fără a exclude de plano incidenţa săvârşirii infracţiunii profitând de starea de vădită  vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată  vârstei, stării de sănătate, infirmităţii sau altor cauze¹¹⁷ sau a săvârşirii infracţiunii prin cruzimi sau supunerea victimei la tratamente degradante, nu ne putem imagina o situaţie concretă în care s-ar putea reţine persoanei juridice circumstanţele agravante ce se referă la săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă  aceasta a fost comisă împreună  cu un minor sau săvârşirea infracţiunii în stare de intoxicaţie voluntară  cu alcool sau cu alte substanţe psihoactive, când a fost provocată  în vederea comiterii infracţiunii.

Efectele circumstanţelor agravante.Întrucât în sistemul dreptului penal român, agravarea pedepsei este doar facultativă¹¹⁸, în cazul persoanei juridice, instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă până la maximul special, iar dacă acesta nu este îndestulător, poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special. Rămâne şi aici valabilă observaţia făcută în cadrul analizării efectelor circumstanţelor atenuante, cu privire la rămânerea constantă a cuantumului unei zile-amendă.

Secţiunea a 2-a. Modalităţile de individualizare a executării pedepselor în cazul persoanelor juridice.
Individualizarea executării pedepsei presupune, în raport de circumstanţele reţinute, alegerea unei modalităţi efective pentru executarea pedepsei.

Actualul Cod penal prevede ca modalităţi de individualizare a executării pedepselor executarea propriu-zisă, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

1. 
   Executarea pedepselor.
   

Amenda penală constă în suma de bani pe care persoana juridică este condamnată să o plătească statului, iar limitele cuantumului unei zile-amendă şi limitele speciale ale amenzii sunt reglementate în cadrul art. 137 din Codul penal.

De asemenea, aplicarea şi executarea pedepselor complementare în cazul persoanelor juridice sunt reglementate în cadrul art. 138-art. 145 Cod penal, respectiv de art. 498-503 din Codul de Procedură Penală.

Atunci când instanţa de judecată pronunţă condamnarea persoanei juridice, aceasta urmează să execute pedeapsa amenzii potrivit art. 497 Cod penal, iar în ipoteza în care sunt dispuse şi pedepse complementare , acestea se vor executa potrivit textelor de lege enunţate anterior.

Fără îndoială, când se aduce în discuţie condamnarea persoanei juridice, modalitatea de individualizare a pedepsei este executarea propriu-zisă, motiv pentru care nu vom face discuţii ample pe acest subiect, fiind evidentă soluţia adoptată de legiuitor.

Vom face însă câteva comentarii în privinţa celorlalte modalităţi de individualizare a executării pedepselor, care sunt incidente cu precădere în cazul condamnaţilor persoane fizice, dar care, de lege ferenda , ar putea fi luate în considerare în mod expres şi în cazul persoanei juridice:

b) Renunțarea la aplicarea pedepsei (art. 80 Cod penal)

În doctrină¹¹⁹ a fost exprimată părerea că renunţarea la aplicarea pedepsei nu este o modalitate de individualizare a pedepsei, ci o modalitate de înlocuire a răspunderii penale cu o răspundere administrativă, dat fiind şi faptul că alegerea acestei măsuri presupune obligatoriu aplicarea unui avertisment.

Prin reglementarea acestei noi modalități de individualizare a pedepsei, i se recunoaște dreptul instanței de judecată de a renunța definitiv la aplicarea pedepsei, chiar dacă o persoană este vinovată de comiterea unei infracțiuni, rațiunea fiind aceea de a-l feri pe infractor de consecințele condamnării, acordându-i-se încredere din partea judecătorului.¹²⁰

Rațiunea renunțării la pedeapsă în societatea actuală o reprezintă existența unor fapte infracționale care au o gravitate redusă, care pot fi exonerate de aplicarea unei pedepse, fiind suficiente constatarea lor şi atenționarea infractorului cu privire la conduita viitoare¹²¹.

În mod constant, se apreciază în doctrină¹²² că, datorită modului în care este reglementată, această instituţie nu ar putea avea ca destinatari decât persoanele fizice.

Este adevărat că dispoziţiile art. 80 din Noul cod penal sunt reglementate de aşa manieră încât creează impresia că destinatarii normelor juridice în discuţie sunt doar inculpaţii persoane fizice (prin utilizarea sintagmelor “în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior…” ori “consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia”), însă în cadrul procedurii speciale privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice ( art. 489-art. 503 din Noul cod de procedură penală) se face vorbire la art. 493 alin (2) teza a II-a despre renunţarea la aplicarea pedepsei în cazul persoanei juridice.¹²³

Neîndoilenic, și în cazul persoanei juridice , o faptă săvârșită de aceasta poate constitui infracțiune, nefiind însă necesară aplicarea unei pedepse, tocmai pentru a evita consecinţele nocive ale condamnării.

S-a reţinut în practica judiciară că o persoană juridică nu poate răspunde pentru infracţiunea de desfăşurare de activităţi de pază sau protecţie fără licenţă de funcţionare prevăzută de lege în situaţia în care, la începutul derulării activităţilor, potrivit obiectului de activitate al societăţii, aceasta a depus diligenţele necesare pentru a obţine licenţa, a depus actele doveditoare, obţinând avizul necesar, de principiu, pentru a organiza şi conduce activitatea în domeniul pazei obiectivelor bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Chiar dacă la data controalelor efectuate societatea nu deţinea licenţa de funcţionare, având în vedere împrejurările efective în care a fost comisă fapta, modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, urmarea produsă, (…) fapta inculpatei SC PGS SRL nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, pronunţând achitarea în temeiul fostului art. 18¹ din Codul penal anterior.¹²⁴

Se poate observa că şi persoanele juridice pot savărşi fapte ce nu relevă un pericol social ridicat. Dacă în reglementarea anterioară soluţia ce se putea pronunţa era achitarea pe motiv că faptele nu prezentau gradul de pericol social al unei infracţiuni, actualul Cod penal nu mai conţine aceeaşi reglementare.

Apreciem totuşi, că renunţarea la aplicarea pedepsei ar trebui reglementată expres şi în cazul persoanei juridice, cel puţin pentru egalitate de tratament juridic.