Colin Forbes

— Care sunt implicaţiile? Întrebă ministrul pe un ton plângăreţ.

— Păi dacă Tweed e prins şi dus înapoi în ţară la el, imaginaţi-vă ce ii. Mdal public ar ieşi; pe când aşa, ne-aruncă nouă pisica moartă şi problema s-a rezolvat bine-mersi pentru ei…!

— Sunt bucuros să las cazul în mâna dumitale.

Aşa mă gândeam şi eu, reflectă Kuhlmann rânjind în direcţia lui. Ishauser care asculta fascinat. Ar mai fi o chestiune în care aş vrea să-ţi cer părerea, reluă mi-iHIrul, după care făcu o nouă pauză. „Eşti al meu, bătrâne”, îşi zise ulilmann, apoi ascultă mai departe: Lance Buckmaster, ministrul lor unu Securitatea Externă, mi-a telefonat să mă întrebe cum înain-i cercetările.

Spuneţi-i că vânătoarea continuă, dar Tweed e vulpoi bătrân (o să icze expresia asta, sunt convins) şi că e greu de scos la lumină. Mai

|i-i că între timp s-a strâns plasa în jurul lui, fără să daţi amă- „Eventual, întrebaţi-1 dacă se îndoieşte cumva de capacităţile iii ic cie-a face faţă situaţiei…

„ Excelentă idee! Las totul în seama dumitale! Ai mână liberă să i problema…

1 ui jetul reapăru pe faţa lui Kuhlmann în timp ce punea receptorul lună. Cel mai bun detectiv din întreaga Germanie, Kuhlmann, era l, ii, 1 mare maestru în a-i pune la punct pe politicienii pentru care nu dispreţ ascuns.

* M'. Ishauser se aşeză încet pe scaunul din faţa biroului la care stătea ifli” său.

„ l'. U n-aş fi îndrăznit niciodată să-i vorbesc aşa, Otto. I, tocmai de-asta eşti tu aici, iar eu în Wiesbaden.

Kuhlmann îşi aprinse un trabuc, reflectând o clipă asupra situaţiei. Era convins că Tweed era ultimul om care s-ar fi lăsat implicat într-o crimă urmată de un viol – era prea de tot, ce Dumnezeu! Avea destulă experienţă ca să miroasă un potenţial criminal până-n cele mai ascunse unghere ale fiinţei. Aici nu putea fi vorba decât de o înscenare conspirativă! Ei bine, el personal nu-1 putea ajuta pe Tweed, în schimb putea pune beţe în roate celor care-1 vânau, ceea ce i-ar fi dat lui Tweed timp. Pentru că de asta avea nevoie, în primul rând, vechiul său coleg: de timp. Kuhlmann îşi înfipse privirea în ochii lui Wagishauser.

— Următoarea mişcare, zise el, e să-i băgăm sula-n coaste lui Evans şi acoliţilor săi. Sună-1 pe Evans, scoală-1 din pat şi spune-i că-1 vreau aici în fix treizeci de minute. Încep numărătoarea.

Cabana de vânătoare era cocoţată pe culmea unei înălţimi, de unde IVcai asupra Pădurii Negre o perspectivă largă dacă priveai de la [i ii şirele de sus. Tremurând în faţa unei ferestre deschise, Paula scruta miimericul în căutarea vreunui indiciu care să trădeze prezenţa „Iu opterelor. Cerul fusese însă lăsat în stăpânirea exclusivă a lunii. 1 hi la închise fereastra şi coborî scara de lemn, la parter.

Li-n regulă, îl anunţă ea pe Tweed, nu mişcă nimic nici în aer, nici [gol.

Atunci o s-aprindem focul în chestia asta, până nu-ngheţăm de tot. Tweed găsise nişte ziare vechi într-o ladă şi acum stătea cu ele înainunui şemineu uriaş, îndesat cu lemne. Dădu foc ziarelor cu bricheta ni câteva minute lemnele fură cuprinse de flăcări. I i sosire, găsiseră cabana încuiată şi zăvorâtă. După ce i-a dat un I. Tweed a forţat un zăvor cu o creangă scurtă şi groasă pe care o iii ' se pe ultima porţiune de urcuş, păstrând-o ca pe o armă rudi-i u ară, în caz de nevoie. A tras aşadar zăvorul, a deschis oblonul şi a ui iin ochi de geam prin care şi-a vârât braţul pentru a deschide uşa n inierior. Înăuntru era un frig de cavou şi un miros stătut; Paula a ulii insă şi o uşoară mireasmă de conuri de brad şi-ntr-adevăr, erau i aruncate peste butucii din şemineu. Curentul electric fusese în-nipi, congelatorul şi frigiderul erau goale, ceea ce 1-a făcut pe Tweed 'in be din nas: adar, o să facem foamea.

Nu cred. N-am făcut eu bine că am cumpărat câte ceva din ilmrg, când am ieşit în oraş?

Ce-ai cumpărat? Unde?

La magazinul universal, mai zise ea şi trânti valiza pe o masă din lemn masiv; o deschise fără să-şi scoată mănuşile şi dădu la iveală proviziile: două conserve de fasole, două de carne, două butelii mici, de campanie, cu grătar deasupra, două cutii de cafea, una de lapte praf, două pâini şi un pachet de unt.

Ne-ajunge ca să supravieţuim, dar nu pentru multă vreme, avertiză ea.

Da, ar fi trebuit să mă gândesc şi eu la aspectul ăsta.

Păi da, voi, bărbaţii, credeţi că mâncarea pică din cer.

Mărturisesc c-am crezut c-or să lase curentul şi ceva provizii în frigider, pentru călători rătăciţi.

Dar ai mai fost aici vreodată iarna?

Nu, recunoscu el, era toamnă atunci. In fine, mai bine mă duc şi aprind focul ăla, nu de alta, dar mai avem puţin şi ne congelăm.

O să se vadă de departe fumul ieşind pe coş, îl preveni ea.

— Atunci du-te tu şi te uită de la ferestrele de sus, vezi dacă mişcare pe undeva; între timp, eu mă pregătesc să fac focul, dacă nu vede nimic…

O dată inspecţia făcută, asigurată de lipsa oricărei ameninţări zibile, Paula îşi repetă totuşi avertismentul în timp ce cobora treptl de lemn:

Suntem în loc deschis, pe cel mai înalt vârf pe-o rază de kilonicid întregi; mi-e teamă să nu ne dea de gol fumul.

Trebuie să ne asumăm acest risc, dacă nu vrem să-nţepenim de în a zis el hotărât, aprinzând ziarele.

Paula făcu turul parterului şi dădu peste un aragaz modern, Q însă lipsea gazul. Mobilierul cabanei era cioplit din lemn masiv, nisat. Într-un dulap din camera cea mare, găsi mai mulţi saci de doiu împăturiţi unul peste altul. Ghemuit lângă foc, cu o pereche de Iu uzate în mâini, Tweed îşi înălţă privirea:

— Prin urmare, avem şi-n ce dormi!

— Adică, vrei să te bagi într-unui din ăştia aşa, pur şi simpIJJ miră ea.

— De ce nu? Doar trebuie să dormim, avem nevoie de odihnă.

— Of, bărbaţii ăştia! Îşi cântă Paula refrenul preferat, mirosind unul din saci şi lipindu-şi apoi obrazul de el. Sunt jilavi, trebuie uscaţi mai întâi.

Trase câteva scaune lângă foc, deschise un sac şi-1 întinse pe ele. In clipa aceea Tweed sări în picioare, îşi duse un deget la gură şi o apucă pe Paula, făcându-i semn către bucătărie.

Ce-i? Şopti ea.

Vine cineva; am auzit paşi pe zăpadă. Du-te în bucătărie şi nu scoate nici un sunet!

Fără zgomot, Tweed luă în mână creanga pe care o adusese cu el şi cure putea servi cu mult succes drept bâtă, apoi se postă în partea dinspre clanţa uşii pe care o descuiase mai devreme. Se lipi cu spatele de |ii tetele aspru, apucă strâns bâta şi aşteptă.

I Işa se crăpă un milimetru; dacă n-ar fi stat cu ochii pe ea, Tweed Ulei n-ar fi sesizat mişcarea. Câteva clipe mai târziu, lovită cu forţa unui 1 ir,. M, uşa se trânti de perete în parte opusă lui Tweed şi Newman lonjă înăuntru, se ghemui şi descrise un arc mare de cerc cu Walther-ul Uliul cu amândouă mâinile.

(„almează-te, Bob, rosti Tweed pe un ton liniştit, rămânând lipit perete.

I'uteai să-ntinzi şi tu covorul roşu, îl luă Newman în primire ndu-şi arma în tocul de piele.

I weed închise uşa repede să nu intre frigul şi-1 ascultă pe Newman – < >rbea mai departe: văzut urme de paşi la intrare, dar n-aveam nici o garanţie că ii voştri…

I 'im bucătărie apăru Paula, cu întrebarea pe buze: l ' ib, ce s-a întâmplat cu dulăii aceia oribili care ne hăituiau? Stârvuri pentru corbi; cinci la număr. I-am împuşcat pe toţi şi am ¦ H la galop încoace, de-a lungul izvorului îngheţat. Apropo, de unde

I ăsta de apă? După câte-mi dau seama, suntem pe un vârf, aici…

Hai să-ţi arăt, îi zise Tweed; e o curiozitate, într-adevăr. Apoi, lipă de gândire: Crezi că e vreun risc să fi fost urmărit? Hai să fim serioşi! Le-am lăsat animalele moarte la poalele bradului în ne-am adăpostit noi, am urcat o bucată pe gheaţa izvorului şi m-am căţărat în alt brad, de unde vedeam clar cadavrele. M-am uitat prin binoclul ăsta: Au venit doi bărbaţi şi o femeie şi-au stat acolo, lângă hoituri, vreo cinci minute, discutând. Unul a cercetat nişte urme false lăsate de mine şi s-a-ntors. După aia au luat-o înapoi la vale, de unde veniseră, şi eu am urcat mai departe. Ce zici că voiai să-mi arăţi?

Tweed o luă înainte prin uşa din faţă care dădea într-o verandă lată; coborî treptele şi, urmat de ceilalţi doi, dădu colţul cabanei şi le arătă o movilă îngropată în omăt:

De-aici pleacă izvorul, dar acum e-ngheţat. Când se topeşte zăpada, ţâşneşte într-un torent foarte vioi.

Dar acum n-aţi putea face cumva să scoateţi nişte apă proaspătă, pentru cafea? Eu am apă într-un bidon de plastic, dare e altceva dacă ani avea apă proaspătă.

Cam rece misiune ne dai, bombăni Newman aplecându-se H îndepărteze zăpada până când dădu de o vână de gheaţă.

Bun, descurcă-te tu aici şi-ntre timp eu o să pregătesc o masă îi nişte condiţii pe care le-aş numi cam primitive. Tweed, tu ai grijă

Când plecă Paula, Newman ridică ochii spre Tweed:

— Ai văzut ce jandarmi pot fi câteodată femeile astea?

Mâncară din farfurii de carton, pe o masă trasă în apropierea Io cului; din butucii de brad se prelingeau firişoare de răşină topită, î Paula se delecta la auzul lemnului care trosnea în flăcări, îmblâl zind liniştea.

Le servise carne cu fasole încălzită la butelia cu gaz şi pâine cu uri Foloseau tacâmuri de plastic, iar Newman făcu imprudenţa să strecojl o glumă:

— Mă simt ca în avion, cu echipamentul ăsta de campanie.

Nu, zău! Sări Paula, încrucişându-şi braţele cu arţag. Poate voiaii 4 car în valiză şi tacâmuri de inox, prin pădure…

Şi eu, care nu credeam să ai altceva în afară de oarece îmH căminte în ea. Scuză-mă, încercam să mai destind un pic atmosfera.

E cam greu, în condiţiile date, interveni şi Tweed; ne resimţitul toţii de pe urma şocurilor primite.

Atunci, dacă n-aveţi nimic împotrivă, zise Newman devenind ilcodată serios, aş vrea să aflu şi eu ce s-a întâmplat, de la început, în casa tlin Radnor Walk. Eu am nimerit ca musca-n lapte în toată afacerea asta i n-a apucat nimeni să-mi spună mare lucru până acum.

Trebuie să recunoşti că nici n-a prea fost timp, Bob. Dar ai luptate, fu de acord Tweed, şi nu văd de ce nu ţi-aş spune chiar acum. I leci, uite cum s-a-ntâmplat…

Newman ascultă în tăcere povestea lui Tweed despre telefonul pri-mii din partea lui Klaus Richter prin care acesta-i dădea o întâlnire irgentă la Cheshire Cheese, localul din Fleet Street, în noaptea fatală.

I i Luarea a fost scurtă, fără a omite însă nici un amănunt mai impor-ini. Ascultându-1 cu atenţie, Paula se întreba cam ce-ar putea el simţi, ii urea de oboseală de acum, povestind toate lucrurile acelea oribile, i i sfârşit, Newman dădu din cap:

Da, se potriveşte întocmai cu cele observate de mine când am fost i a la tine, până şi indiciul incriminant al pipei începute şi lăsate în minieră. Dar ce-i cu Klaus Richter ăsta, ziceai doar că locuieşte la i; inea Freiburg-ului…

Într-un apartament nou pe Schusterstrasse, chiar în capăt.

— Păi, acolo am stat şi noi noaptea trecută, sări Paula de la locul ei, iipiinsă; hotelul Oberkirch era pe Schusterstrasse! De ce nu te-ai iliulu să-i facem o vizită lui Klaus Richter să aflăm ce s-a întâmplat? „ Fiindcă sunt convins că am fi căzut într-o capcană, o lămuri ni. Ia gândeşte-te: care vasăzică, Richter era momeala menită să mă ii a tlin casă pentru o vreme mai lungă, pentru ca altcineva să aibă ni|i '. A aranjeze terenul în Radnor Walk, s-o omoare adică şi apoi s-o It'/. E pe amărâta aia, a cărei identitate n-o ştim nici până acum. Prin nai c, lie că Richter mă suna cu pistolul la ceafă, fie că altcineva îi laşul perfect. In oricare din cazuri, e de presupus că locuinţa lui 'itlller stă de atunci sub supraveghere, mai ales că se ştia că mă-ndrep-¦ încoace. Că se ştia treaba asta, ne-o spune clar atentatul de pe iudă. Aşa că apartamentul lui Richter era ultimul loc unde m-aş fi I' cr lămuriri şi, oricum, el probabil că nici nu mai trăieşte. Iu sunt totuşi de părere că trebuia verificat, comentă Newman.

A, de verificat o va face Marler, căruia i-am dat instrucţiuni speciale când am rămas între patru ochi la Oberkirch; şi o va face cu multa băgare de seamă, vă asigur.

Tu tot ai încredere în Marler ăsta? Se miră Newman iritat.

Sunt nevoit, din lipsă de personal. Vezi tu, Bob, de tine am nevoie să mă aperi, eu fiind singurul care cunoaşte detaliile proiectului „Shock wave” la care am lucrat.

N-ai vrea să mă luminezi şi pe mine mai ca lumea?

— De ce nu, dacă tot avem timp acum… Şi Tweed repetă tot ce-i spusese Paulei, în Bruxelles, despre imul computer care oferea o soluţie viabilă Iniţiativei în Strategia Defensn Ii pomeni şi de cargoul Lampedusa care transporta computerul îndri | tându-se spre Plymouth pe o rută ocolită.

De ce ocolită? Se interesă Newman.

Ca să evite traseele principale ale navelor de transport.

Şi deci ai lista de coduri pentru a comunica cu Lampedusa, pil cele două semnale trucate pentru a ţi se confirma că totul e-n ordine, spune, în afară de radistul vasului mai are cineva lista asta?

Doar ministrul, Lance Buckmaster, care va continua s. i legătura cu Lampedusa în absenţa mea, dintr-o încăpere a Amiralii dotată cu echipament de emisie-recepţie. Dar el nu ştie semn trucate, care nu figurează în listă şi pe care le cunoaştem doar radistul şi cu mine, pe dinafară.

Eu, una, aş vrea să ştiu cine a ucis-o pe fata aceea în Radnor W rosti Paula cu o voce înceată, încordată.

Asta-i altă misiune cu care l-am însărcinat pe Marler, cân întoarce în Anglia. Trebuie să ne gândim că totul a fost pus la pU minuţiozitate de adversarii noştri, cu mult înainte, şi că au studiu aspectele problemei, sub cele mai diverse unghiuri; iar Marler se | de minune să desfacă firele încâlcite de alţii.

Dar cine-s adversarii ăştia? Vru să ştie Paula, pe un ton veh Ne zbatem în întuneric, alergăm de colo-colo şi n-ajungem nu aii

Cred că eu ştiu cam cine ar putea fi în opoziţie, interveni man. In Mercedes-ul care a venit după noi pe drumul forestici individ care-a vrut să mă împuşte, dar am fost mai iute şi uite ce-am găsit în buzunarele mortului.

Scoase actul de identitate al agresorului şi-1 aruncă pe masă. Paula îl lercetă, apoi se uită la cei doi pe rând.

— Gustav Braun, reproduse ea conţinutul documentului; angajat la World Security & Communications.

— Asta-i opoziţia, rosti Newman. Am auzit tot felul de zvonuri cum i ar întrebuinţa o politică dură în afaceri, dar e prima dată când îmi i ni seama că au şi echipe de ucigaşi plătiţi.

I – S-ar putea să-i folosească pentru o operaţie foarte delicată, gândi 'I cu glas tare.

— Aşa e: au misiunea de a te lichida pe tine. Problema e cine conduce |ii i. iţia asta? Gareth Morgan, Lance Buckmaster sau Leonora Buck-1.1 ier, preşedinte al companiei? Pentru că numai ăştia, din vârful pira-lilri, si-ar putea permite să rişte atât.

I le impresie ţi-a lăsat Morgan când l-ai abordat la Colombi? Între-ui Tweed.

I Mir ca granitul, lunecos ca o cobră, cel mai mare mincinos de la ii111 IMunchausen încoace şi teribil de ambiţios.

Urnei, o eventuală dorinţă a lui Morgan de a prelua conducerea -ui asupra întregii organizaţii ar putea complica motivaţia: primul i să-1 discrediteze pe Lance Buckmaster.

Ii cum ar putea-o face? Întrebă Paula.

Y ilucându-1 în situaţia de a fi condamnat pentru crimă. Şi, dacă aşa t lin i urile, înseamnă că Gareth Morgan mă foloseşte pe mine ca i Marler ar putea scoate la iveală un întreg cuib de vipere aici. Având în vedere sarcinile pe care i le-ai dat, n-o să aibă timp şi ii i ei, observă Newman.

I un dat o mulţime de sarcini. Una din direcţiile de înaintare va 11 descoperirile medicului patolog de la Secţia Specială care a uiiopsia fetei ucise: avea urme de sânge pe încheieturile mâi-'„ii. Iau câteva pete şi pe cearceaf. Eu cred că a fost legată înain-”li sugrumată şi violată. Identificarea grupelor sanguine devine o „l” 'i i. mtă, consemnată în raportul medicului.

Trebuia să-1 ţii pe Marler să-ţi asigure protecţia, zise Newman, şi să mă fi trimis pe mine la Londra să fac săpături…

Uiţi însă că Marler este încadrat în Serviciul Special şi că are acces în locuri în care tu n-ai fi acceptat nici în ruptul capului. Eu ştiu că ai acreditare deplină, Bob, dar niciodată n-ai fost lăsat să intri în locurile cele mai secrete, decât la intervenţia mea. Or, dacă eu sunt acum în dizgraţie, ca să nu spun mai mult, şi tu ai putea deveni suspect acolo.

Paula se gândi că Tweed luase în calcul, într-adevăr, toate aspectele, şi rosti întrebarea care o ardea de zile întregi:

Dar pentru care motiv să fi muncit cineva atât ca să-ţi pună în spate toată înscenarea asta, mergând până într-acolo încât să comită el însuşi crima odioasă? De ce?

Când o să aflăm răspunsul la întrebarea asta, o să ştim şi cine omorât-o pe fată în Radnor Walk, zise Tweed. Acum însă cred că sun tem cu toţi la capătul puterilor şi că avem nevoie de somn. O să arai jăm planton peste noapte, pentru că e nevoie să urmărească cineva | eventuală tentativă de a intra în cabană. O să facem cu rândul: două o eu, două ore Newman.

Nici să nu vă gândiţi, îl întrerupse cu hotărâre Paula. Am şi I rândul meu; eu nu fac parte din echipă? Dar ce facem de dimineaţ pentru că nu-i bine să rămânem aici prea mult.

Nici n-o să rămânem mai mult decât până mâine dimineaţă, stai Tweed. Va trebui să încercăm să trecem în Elveţia într-o singură zi, le devansăm aşteptările.

Fără nici un mijloc de transport? Îi aminti Paula.

Audi-ul a rămas ascuns în luminişul de lângă drumul foreslir răspunse Newman, şi e băgat cu botul în tufele alea care or să izolc motorul întrucâtva. Presupun că o să-mi ia ceva timp să-1 pornesc, il de pornit tot îl pornesc.

S-a făcut, încheie Tweed discuţia.

PARTEA A DOUA

ASASINUL HOROWITZ upă eşecul lamentabil în urmărirea lui Tweed prin Pădurea NeaHorowitz şi-a oferit câteva ore de somn bun în camera sa de la iul ciul Colombi. De dimineaţă s-a trezit la ora cinci fix, de parc-ar fi UI un ceas-deşteptător înfipt în creier. Fără să lâncezească o secundă ii.1r.ir, s-a dat jos din pat, traversând cu mişcări automate rutina i il. Uului, bărbieritului şi îmbrăcatului.

Îşi făcu apariţia la ieşirea din hotel înfofolit, de data asta, într-un 'li”ii şi un fular gros în jurul gâtului, şi-i spuse portarului că nu avea în ii, drept pentru care voia să facă o plimbare pe afară. Portarul dădu li '. Ip bătrâneşte:

E un ger de crapă pietrele, domnule; aveţi grijă cum păşiţi, o să ii pe străzi ca pe un patinoar… L lorowitz îi mulţumi omului pentru sfat şi se-ndreptă în direcţia ' ului Vechi. O luă pe Schusterstrasse, îşi continuă drumul pe Munz-¦ până ajunse la intersecţia cu Konvikstrasse; lumina becurilor i ' uimita zăpezii luciri stranii. Respiraţia i se transforma instantaneu iluii'i îngheţaţi, care se destrămau urcând spre ţurţurii atârnaţi de nule caselor.

I'uise la poalele unor trepte largi de beton în stânga cărora se în-' „ j'. Eneraţie tânără de case, cu o arhitectură prudent ticluită pentru h ui a în conflict cu zidurile medievale de vizavi: acoperişuri de 'luupte, străpunse de lucarne cu ferestre generoase. In spatele lor, * pitite departe, se înălţa peretele compact al pădurii de conifere. In M Unora din aceste case puteai vedea, vara, grădini în care erau aran-ii i; ust copaci, tufişuri şi flori.

Horowitz aruncă o ultimă privire în jur, după care deschise fără zgomot poarta cu grilaj a unei curţi; cel puţin asta fusese intenţia lui, pentru că nu putu împiedica stratul gros de gheaţă de pe clanţa porţii să plesnească sub apăsarea mâinii lui – ceea ce, în liniştea din jur, avu aproape efectul unui foc de armă.

Închise poarta şi se îndreptă spre casă, privind în interior printr-o fereastră neacoperită cu perdea. Îl văzu pe Klaus Richter şezând drepi într-un fotoliu în faţa televizorului. Horowitz merse la uşa din faţă, bătu după un anumit semnal, răsuci clanţa şi intră încet, cu precauţie, înăuntru îl întâmpină un val de căldură.

— Nici o mişcare sau îţi ciuruiesc maţele! Răsună ordinul, rostit de a voce guturală.

Horowitz rămase ca o statuie; doar capul i se roti, încet, în direcţia glasului, pentru a-1 vedea pe Stieber aşezat pe un scaun, lâng. L perete, ţinând în mâini o armă cu două ţevi retezate, îndreptată spn stomacul lui.

— A, tu erai…

Era o undă de dezamăgire în glasul lui Stieber. Stând în continua n nemişcat, Horowitz vorbi:

— Mai întâi mută drăcia aia spre peretele din faţă… Acum, zise el mul departe, pune-i siguranţa şi aşaz-o pe podea, cu ţeava spre zid.

Cu un rânjet respingător, Stieber se conformă.

— Suntem cam nervoşi astăzi…

Nu neapărat; doar prudenţi, să zicem. Ai stat aici toată noapiej Bun. Cel puţin, văd că eşti vigilent. A dat careva târcoale prin preajm Era de aşteptat ca Eiger să fi-ncercat să ia legătura cu Richter ori s i trimis pe fată.

Dacă nu vezi nici un cadavru în jur înseamnă că n-a fost nimeni zise Stieber, dur. Se înmuie repede însă văzând expresia din ochii li Horowitz.

Ai să fii înlocuit imediat după ce se crapă de ziuă. Până uni ¦ rămâi pe loc.

Un miros greu, neplăcut, îi asalta nările lui Horowitz, care se un ba cum putuse suporta Stieber putoarea ore întregi, toată noaptea li aminti însă că Stieber se îndeletnicea şi cu meseria de porcar.

Richter fusese ucis printr-un procedeu foarte simplu: i se injectase aer în vene. Morgan spusese ceva în legătură cu un telefon dat la Londra. După socoteala lui Horowitz, erau cam douăzeci şi patru de ore de când îl omorâse Stieber. Se pregătea să plece, când Stieber deschise gura:

— O fi fost cineva în Audi-ul albastru sub care ai pus bomba aia? Să sperăm că da…

¦ M-am distrat cu tot felul de gânduri ghiduşe despre treaba asta, cât ip i-am ţinut de urât strigoiului de colo. II şi vedeam pe Eiger întors maşină, dând la cheie în neştire, făcând motorul să vibreze şi -jm!… Sau, după ce-a pornit-o, plecând în marşarier şi – bum! Aş fi, it să fiu pe-aproape, să mă distrez un pic – de la distanţă, mă-nţelegi… 'lui, ce m-aş fi distrat…!

Acum plec, îl întrerupse Horowitz. Spune-i omului care te schim->ft să rămână aici până diseară, după care poate să plece. Dacă nu vine llmeni până atunci, nici n-o să mai vină.

I lorowitz părăsi casa cu un sentiment de uşurare. Astfel de reacţii îl ipleau de scârbă. In orice caz, se îndoia că va veni cineva să se intere-W. P de Richter, în cele din urmă.

Întors la Freiburg noaptea trecută, Marler trăsese tot la Colombi. R^eptătorul de pe noptieră îl smulse din pat la cinci şi jumătate.

Sunteţi al doilea oaspete al hotelului care înfruntă gerul de afară în Blineaţa asta, i se adresă portarul când ajunse la ieşire.

Nu mai spuneţi! Zise Marler, oprindu-se în loc. O fi fost amicul ştiţi, şi el are obiceiul să ia o gură de aer înainte de masa de lineaţă. Cum arăta? Înalt, slab, mai în vârstă ca dumneavoastră, ca la patruzeci de ani, ia ochelari cu ramă metalică. Avea un pas foarte sigur; sper să-i fie mmior pe gheţuşul din dimineaţa asta. Să fiţi şi dumneavoastră atent, un i.1 rău. Ei, era amicul?

Nu, descrierea nu i se potriveşte. Mulţumesc de prevenire însă. Ncă ce prevenire, gândea Marler străbătând oraşul înţepenit în întuneric, habar n-are ce serviciu mi-a făcut… Omul îl descrisese i pe Armând Horowitz, unul din cei trei tipi fotografiaţi la intrarea în sediul WS. Ce l-o fi mânat pe Horowitz să bată oraşul cu noaptea-n cap?

Marler se luă după singurul şir de urme întipărite în zăpadă, care porneau de la intrarea hotelului. Era un indiciu vag, totuşi vru să vadil încotro duceau paşii aceia.

Văzând căd duceau pe strada Schuster şi mai departe pe Mun/gasse, bănuielile lui Marler căpătau contur: într-adevăr, urmele îl conduseseră la adresa lui Klaus Richter, dată de TweedKonvikstrasss

498. Să stea oare Horowitz în aşteptare, acasă la Richter, prevăzând < I o să vină cineva să-1 ia la întrebări pe Klaus? Marler ajunse la conclu/u că nu era numai posibil, ci chiar probabil. Lui Horowitz nu-i scftfl nici un detaliu. J

Când fu în apropierea şirului lung de trepte care urcau spre grupiil de case recent construite şi mai departe, până la podul care înc.il” strada de centură, Marler cercetă conţinutul buzunarelor trendului. Il| Browning automat, calibrul 32, un box, un spray cu gaz paralizam I ultimul era o armă neconvenţională. Se opri în faţa intrării zăvorât (I cafenelei Wolfshohle; se potrivea de minune, dacă Horowitz era m apropiere, gândi el. In dreapta văzu o fântână arteziană al cărei je| M apă era îngheţat tun, ca şi apa din bazin. Împrejur, nici ţipenie de < mii. I