Colin Forbes



Yüklə 1,92 Mb.
səhifə18/38
tarix12.01.2019
ölçüsü1,92 Mb.
#95540
1   ...   14   15   16   17   18   19   20   21   ...   38

O bombă adică, îi explică Tweed şi, luând-o de braţ, o conduşi' sus pe potecă, după instrucţiunile lui Newman.

Acesta din urmă dădu ocol mormanului de zăpadă care ascufl maşina lor. Păşea încet, cu multă prudenţă; ăştia de la Wi Security erau în stare să fi pus şi mine de teren, mai ales dacă-1 dj pe Horowitz cu ei.

Examina apoi capota motorului şi, cu mâna protejată de m. l înlătură o parte din zăpada care o acoperea. Pelicula de gheaţă di partea din faţă a capotei îi spuse lui Newman că băieţii nu undil la motor.

Îşi continuă cercetarea: în partea stângă, în dreptul şoferului, i peri o spărtură în masa de zăpadă care năpădise de altfel şi prj uşilor; exact cât să permită unui corp omenesc să se strecoare dnl. Se aplecă şi începu să înlăture zăpada pe o porţiune mai mau strecură sub maşină, cu picioarele înainte. Se opri cât să şi lanternă subţire de buzunar şi dispăru complet sub şasiu. Intin te, îşi scoase mănuşa din mâna dreaptă, aprinse lanterna şi plini încet pe suprafaţa de metal – asta e!

Bomba era o cutiuţă neagră de metal ataşată de şasiu pe al I ruşe telescopice. Newman îşi aminti de antrenamentele în liu| la care se supusese în Ţara Galilor, cu ocazia perspectivei unei articole asupra trupelor de comando. Revăzu, cu ochii midi acoperit de o mască Balaclava al tipului cunoscut tuturoi H

„Sarge,”, Sergentul, şi a cărei mutră n-a avut niciodată ocazia s-o cunoască altfel. Îşi aminti cuvintele lui, la cursul de dezamorsare a bombelor: Aşa, eşti băiat deştept, ai găsit bomba. Uşurel, copile: ăsta-i doar primul pas! Caută-i capcanele, căcăciosul dracului…

Newman se răsuci pe spate, luminând cu lanterna muchiile cutiei, în căutarea eventualelor fire de legătură. Nu erau. Văzu la un capăt însă un I hi ton ieşit în afară cam o jumătate de centimetru; n-ar fi dat peste el nicicum fără lanternă, asta era clar. Ţinând lanterna între dinţi, prinse CUlia cu mâna şi trase uşor; cutia nu se clinti însă.

Era aproape convins că picioruşele telescopice care fixau dispozitivul erau magnetice şi că sistemul magnetic era controlat de buton, i ivea decât să apese butonul şi cutia se va desprinde. Îşi dădu brusc Haina că era transpirat, în ciuda frigului. Dacă greşea cumva, dacă bu-wUil era o capcană, adio Bob Newman! I N-avea de ales, era nevoie de maşină. Trase adânc aer în piept, îşi liiiluptă arătătorul mâinii drepte spre buton, încremeni. Tâmpitul dra-ilm! I.şi retrase mâna, scoase mănuşa cealaltă şi ţinu mâna stângă sub < > prindă încet când – dacă – aceasta se va desprinde de şasiu. Ml l o gură de aer. Hai, dă-i bătaie, ori e albă, ori e neagră!

I ii torul drept atinse butonul rece de metal, se opri. Încă o Bl, Newman cercetă la lumina lanternei drăcia şi simţi că nu ni. U e |in dr nimic. Arătătorul apăsă în cele din urmă butonul; acesta! < i în interior şi Newman simţi greutatea cutiei în palma stângă ii ' dedesubt.

IlAilu încet drumul aerului din plămâni. Ieşirea de sub maşină, cu || tu mână, fu încă un examen dur al nervilor. Se ridică greoi în

¦ paşi până în mijlocul drumului forestier şi strigă în direcţia în li pu ii seră Tweed şi Paula: l'n y, n iţi-vă s-auziţi un „bum” mare de tot! O s-arunc o bombă, nu ii mim pentru mine.

Nii eii se cu faţa în lungul drumului forestier, cu spatele la drumul 'I i. i/vârli maşina infernală cu toată puterea, aruncându-se ime-¦ ¦ i i < obiectul descrise un arc de cerc prin aer şi ateriza la poa-iiini Inul. Zgomotul asurzitor al exploziei aproape că-i sparse

Ml 1 >i ascadă de zăpadă se desprinse de pe crengile brazilor din

S

Apropiere. Newman urmări cu o privire întunecată cum bradul lângă care căzuse bomba se clatină, plesneşte şi se prăbuşeşte de-a latul drumului forestier. In liniştea nefirească ce se aşternu, Newman îi mulţumi cerului că avusese inspiraţia să nu arunce bomba în direcţia drumului principal.



O, Doamne! Se auzi vocea Paulei care coborâse poteca târâş, alunecând mai mult. Văzând că Newman se ridică în picioare, teafăr, privirea ei se mută în direcţia bradului doborât. Începu apoi să îl ajute pe Newman să se scuture de zăpadă.

Deci ne-au lăsat un cadou, până la urmă, constată Tweed venim! Lângă ei.

În orice caz, maşina e în afară de orice pericol acum, zise Paula, şi aş vrea să mă bag înăuntru; sunt îngheţată bocnă!

Va trebui să mai îngheţi un pic, o opri Newman. Mai am de verificat…

Abia peste încă o jumătate de oră Newman curăţă gheaţa de pil capotă, o ridică încet şi inspecta compartimentul motorului; după cil trebui să-şi folosească iar mănuşa pentru a dezgheţa broasca portic i< Fără să renunţe la măsurile de precauţie, îi ţinu în continuare pe ceil, il||J doi la distanţă în timp ce răsucea cheile în contact. La a două/eci

Aruncară valizele în portbagaj, dar mai avură de aşteptat vreo/ofl minute, vreme în care Newman puse în funcţiune caloriferele, |d-' când interiorul, ca şi motorul, se dezmorţi complet. In cele din mlfl se-ntoarse spre Tweed, care şedea alături:

— Gata de plecare.

— Atunci, dă-i bătaie, spre Badenweiler şi apoi spre sud, p.in| graniţă.

Audi-ul albastru coborî drumul forestier ca un om beat, derapAj hurducând dintr-un şanţ într-altul de-a lungul urmelor lăsate dl camioane împovărate de buşteni. Newman stăpânea maşina cu experte, ceea ce n-o împiedica însă pe Paula să tremure la gândul putea opri, lăsându-i în mijlocul acestor locuri sălbatice şi îngln |

— Cum funcţiona bomba aia, Bob? Întrebă ea, să mai uite dl li

Cred că avea un sesizor de vibraţii. Porneai motorul, şi vibraţiile detonau bomba.

Bine c-ai descoperit-o! Văd că avem de-a face cu indivizi care nu ştiu de glumă; ăştia-s mai răi decât ruşii de odinioară…

Paula se cufundă iar în tăcere când Newman coti în drumul principal, în direcţia opusă Freiburgului. Urcuş, serpentine, brazi înghesuiţi de-o parte şi de cealaltă; nici o urmă de roţi nu semnala trecerea vreunei alte maşini de la ultima ninsoare. Ori de câte ori ajungea pe o porţiune orizontală, Newman cobora geamul, oprea maşina şi asculta; nu-i răspundea decât liniştea intactă a pădurii şi câte-un plescăit de zăpadă to-lâtă, căzând la pământ.

— Ce asculţi? Îl întrebă Paula.

Ceva ce, din fericire, nu aud: elicoptere. Se pare că n-au ieşit la Itscuit în dimineaţa asta… Ciudat!

I-o fi liniştit Kuhlmann, îşi dădu cu părerea Tweed. Am auzit ||l-noapte un păcănit de mitralieră şi am văzut două elicoptere apro- în aer.

— Da, s-ar putea, acceptă Newman ipoteza. Kuhlmann e un dur şi-un i li pendent. Dar, ca să fie acoperit, tot va trebui să anunţe pichetele w liontieră să te aştepte. Când ajungem aproape, mă duc eu înainte

— Unoaştere. ¦ Tu nu mergi cu noi, îl anunţă Tweed.

I. Ire-i planul?

Ne duci până la jumătatea germană a Laufenburgului, ne laşi acolo mi orei la Basel, unde vreau să-ţi arunci ochii prin sediul lui World iu n ile acolo. E unul din reperele lor mai mari. E timpul să contra-lin,.1 aflăm exact ce învârt băieţii ăştia de fapt. Ii i um crezi c-o să reuşesc să pătrund, că doar n-o să-i rog frumos i I isc şi pe mine să vizitez locul? JafWtvil scria ceva pe ceea ce fusese odată agenda lui; rupse foaia şi i-o lui Newman:

Ii legătura cu omul ăsta. Foloseşte numele meu; o să te bage el iii. I11 citi: Alois Turpil, o adresă în Berna, un număr de telefon. I nli l'wced.

Sediul WS din Basel pare un fel de fortăreaţă. Cum mă poate ajuta personajul ăsta, Turpil? Şi cine e, în fond?

Unul dintre oamenii mei de legătură în lumea interlopă şi cel mai bun meseriaş din toată Europa în materie de descuiat seifuri. De asemenea, expert în dispozitive de alarmă şi sisteme de securitate. O să te bage înăuntru, o să te scoată de acolo şi nimeni n-o să ştie nimic.

Aşa speri tu…

Dacă afli ceva important, sună-1 pe Arthur Beck, la cartierul general al poliţiei din Berna – ăsta-i al doilea număr pe care l-am scris în josul paginii, fără nume… Dar mai bine sună-1 şi-ntr-un caz, şi-n celălalt. Ţi-am spus, sper să fie la fel de rezonabil ca şi Kuhlmann. Dacă te împotmoleşti, vino la Zurich: noi o să stăm la hotelul Schweizerhof, în faţa gării principale.

Asta, dacă ajungeţi cu bine în Elveţia.

Ai şi tu dreptate, recunoscu Tweed. La câţiva kilometri după CI ieşim din Badenweiler drumul coboară înspre Kandern. Acolo se tei mină pădurea şi suntem în câmp deschis.

Asta sună a trecere prin furcile caudine; mai ales dacă vremej rămâne frumoasă şi cred că mai rămâne…

La etajul întâi al sediului World Security din Basel, Horowii alături de Evans, privea apele Rinului grăbind spre apus. Chiar şi I Basel Rinul era lat cât Tamisa, deşi mai avea sute de kilometri până vărsare, în Marea Nordului. Un şlep uriaş, cu încărcătura protejată ti prelata acoperită de un strat de zăpadă, aluneca pe fluviu. Privirea I Horowitz coborî spre promenada îngustă de piatră de la marginea ap

Agenţii şi-au ocupat poziţiile la toate posturile de frontieră? Trebă el, potrivindu-şi cu un deget ochelarii pe şaua nasului.

Trebuie să fie acolo, îi răspunse Evans. I-am pus în mişcare înl grabă nebună; am dat toate instrucţiunile prin telefon, din Freibii înainte de a veni încoace.

Ai avut grijă, sper, şi de pichetele mai obscure, ca cel din Konsi. I unde treci frontiera cu piciorul; sau Laufenburg, unde treci un pod > ajuns în Elveţia…

Surprins, Evans îl privi pe omul de lângă el, care rămase nemiy.1

Văd că ştii foarte bine locurile. Eşti elveţian, cumva?

Originea mea este un subiect pe care nu-1 discut nici-odată, răspunse Horowitz pe tonul său tărăgănat, întorcând ochii spre Evans.

Era ceva morbid în atmosfera pe care o răspândea omul acesta în rul lui, gândi Evans. Sânge de gheaţă, un autocontrol inuman, toate acestea îl făceau să se neliniştească de fiecare dată când se afla în bătaia ochilor lui Horowitz, care nici măcar nu clipeau.

Nu mi-ai răspuns la întrebare, îi aminti Horowitz.

Am solicitat întăriri filialei din Ziirich, dar şi ei sunt în deficit de personal, aşa că au angajat auxiliari pentru pichetele mai mici. În orice i Iz, nu cred că Tweed ştie de punctele astea mai mărunte.

În locul lui, eu m-aş gândi să aleg tocmai unul din aceste locuri ob-l ure ca să mă strecor peste graniţă.

Şi de fata asta ce nevoie avem? Întrebă Evans ca să schimbe subiecţi, arătând cu o mişcare a capului spre Eva Hendrix care şedea la celă-I iii capăt al încăperii de unde nu-i putea auzi.

I lorowitz întoarse capul. Hendrix răsfoia o revistă nemţească de lă şi bea o cafea; cu un gest care devenise tic, îşi trecu mâna prin

Irul roşcat, însă şuviţele căzură la loc, ca de fiecare dată.

S-ar putea dovedi utilă într-o anumită fază a operaţiei, răspunse lorowitz fără alte explicaţii.

Nu vedea de ce l-ar fi lămurit pe Evans că avea intenţia de a o ulilira pe lângă Tweed. Pe Eva o şi prelucrase între timp, o făcuse să ic pe de rost lecţia cu povestea ce urma să i-o toarne lui Tweed penii u.1 I convinge de buna ei credinţă.

Facerea fu spartă de târâitul telefonului; Evans ridică receptorul, ¦ 11 câteva cuvinte în germană, închise şi îi dădu raportul lui Horo-11.', mândru nevoie mare: Era unul din cei doi agenţi din Laufenburg; m-a sunat să-mi spună 111 postat într-un loc cu vedere spre podul de care ai pomenit. I Vei nu ne mai rămâne decât să aşteptăm. Într-o treabă de genul l pe care-o avem noi de făcut, aşteptarea este cheia succesului. E o 1I.1 să te agiţi permanent; eu nu mă pun în mişcare decât în molii când ţinta mea stă pe loc.

Odată încheiată lecţia de strategie militară, Horowitz îşi părăsi locul de lângă fereastră pentru a se alătura Evei Hendrix.

Datorită altitudinii, aerul din mica staţiune balneoclimaterică Badenweiler avea prospeţimea caracteristică zonelor de munte. Newman înainta alene cu maşina de-a lungul străzilor şerpuite ale orăşelului căruia îi lipsea agitaţia sezonului turistic. Sub povara zăpezii, copacii şi tufişurile de pe margini accentuau impresia deprimantă a unui loc din care parcă şi localnicii se refugiase, ca sub ameninţarea unei epidemii.

Trecură pe lângă câteva hoteluri impunătoare, toate goale, cu ferestrele mascate de obloane. Cu ochii pe geam, Tweed căuta firma hotelului Romerbad, unde luase masa într-o vară, la restaurantul cu vedere panoramică peste Rin, spre dealurile de la poalele Vosgiloi francezi.

Oraşul ăsta arată ca o grădină imensă, observă Paula cu glas şoptii, a uimire.

Cineva, cu care am stat de vorbă la Oberkirch, în Freiburg, mi i spus că-n timpul sezonului poliţia închide aici anumite străzi, între oir le treisprezece şi cincisprezece, spuse Tweed.

— De ce?

— Pentru ca maşinile să nu deranjeze somnuleţul de după mas.'i, i| belferilor care vin vara la tratament cu ape minerale.

— O fi glumit, încercă Paula, cu neîncredere.

Nu, aşa e oraşul ăsta, un paradis al milionarilor… Citind indicatorul de care se apropiau, Tweed luă o decizie spontan

N-o lua spre Kandern, Bob; mergi drept înainte.

Cum zici; poţi să-mi spui de ce?

— E un drum mai ocolit care ne duce înapoi în pădure şi abia ni încolo ne scoate în câmp deschis. Ori, dacă Morgan şi Horowit; postat observatori, vor fi făcut o presupunere logică: drumul cel ild scurt peste graniţă trece prin Kandern…

Lăsând orăşelul în urmă, trecură pe lângă câteva splendide vnc |i ticulare, şi ele cu obloanele trase, apoi dispăru orice urmă de civili Şoseaua pustie, şerpuind în pantă, era din nou învelită ca un od act de omăt. Perdeaua de brazi ced încadra de ambele părţi le dădea senzaţia de tunel întunecat, căptuşit cu alb. Urcuşul părea că nu se ai termină şi Newman nu contenea să răsucească volanul, atacând ixpert cu o serie de serpentine care-ţi îngheţau sângele în vine. Se ruga nu aibă ghinionul de a da nas în nas cu un plug pentru deszăpezire ind din sens opus. Peretele de brazi de pe partea stângă nud părăsise, r în dreapta se deschidea acum un hău care nu aştepta decât un apaj pentru ad trage în veşnicie, fără drept de apel.

Dacă ai obosit, pot să mai trec şi eu la volan, se oferi Tweed.

Aş prefera să nu opresc, simt că sub păturica asta de zăpadă e un inoar.

Nu s-ar putea să nu mai dai atâtea amănunte intere-sante? Îşi mârâi lila, printre dinţi, încordarea.

Newman îi aruncă o privire scurtă în retrovizor, rânjind: era prima bucnire. Paula izbuti să se apere cu un zâmbet palid, după care se e pe canapeaua din spate, mai spre stânga, depărtându-se instinctiv veliştea a cărei tortură n-o mai suporta.

Ne apropiem de culme, încercă Tweed s-o liniştească. Îmi amin-ili umul ăsta, l-am făcut într-o vară.

Ar acum e iarnă de-a binelea, se repezi ea, dar îşi luă seama ime-ertaţi-mă, nu mai zic nimic. Prăpastia rămase în urmă în scurtă vreme şi acum drumul urca tăind i ea în zigzag. Paula se şterse pe mâini cu o batistă. Newman mări şi în curând ajunseră pe culmea dealului, de unde o cu totul altă (oferea privirii.

Ina părăsi drumul şi se opri pe un platou întins. Ieşi Tweed, ur-l'aula şi apoi Newman, care trase frâna de mână şi lăsă motorul a la relanti.

M-am fi pe acoperişul lumii! Exclamă Paula cu răsuflarea tăiată, tiilr-un fel, suntem, zise Tweed. Cel puţin în ceea ce priveşte latu-| Pădurii Negre; uită-te la panoul de colo… I

Tweed stătea cocoţat pe cel mai înalt punct, scrutând panorama prin lentilele unui binoclu. Mai modest, Newman făcea acelaşi lucru fără binoclu, ţinându-şi mâna streaşină deasupra ochilor.

După ce vă uitaţi? Îşi strigă Paula curiozitatea, lovindu-şi una de alta mâinile ascunse în mănuşi.

După mişcare, îi răspunse Tweed. Pe pământ, pe cer… Se pare că-i pustiu.

Aşa e, întări Newman. Prin urmare, hai la maşină şi să-i dăm bătaie spre Laufenburg.

— Uite un teleferic, acolo… Paula arăta cu mâna întinsă undeva spre stânga; într-a-devăr, se vedeau cablurile, strălucitoare ca nişte fire de argint, şi o cabină la val| nemişcată. Se urcară în maşină.

Paula arăta mult mai destinsă, acum că lăsaseră în urmă codril| apăsător şi urcuşul înspăimântător pe marginea prăpastiei. Dar câli Newman începu să coboare panta, nervii ei se întinseră încă o dai | vibrând disonant.

Drumul cobora la fel de abrupt cum urcase, cu serpentine în ac păr, pe care Newman le trata acum în derapaje controlate.

— Nu crezi că mergem prea repede? Îndrăzni Paula.

— Suntem descoperiţi, se justifică Newman; vreau să ieşim câi u repede din zona asta pustie şi să ajungem la autostradă.

Dacă om ajunge, îşi zise ea în gând. Trecură pe lângă nişte Im, izolate şi hambare cu acoperişuri ţuguiate; lăsară în urmă un şir de 4 părăsite, Kalbelesch, Schinau, Neuenweg, Burchau şi, în cele din uni Tagernau. Erau deja în câmpie şi se apropiau de o intersecţie.

— Spre autostradă, drept înainte, anunţă Tweed, cu ochii pe I' întinsă pe genunchi.

O oră mai târziu intrară în Laufenberg, un orăşel medieval < i” pe o coastă, tăiat de apele Rinului. Newman opri maşina, se îmi spre Tweed:

— Hai să vă trec cu maşina în Elveţia, la risc…

I.

E prea mare riscul, cu Audi-ul ăsta albastru pe care-1 ştiu toţi de când am plecat din Freiburg. O să traversez pe jos, cu Paula. Ştiu un han, în apropierea podului; sper că nu l-au desfiinţat. O să stăm acolo puţin, ca să pot observa toate mişcările între pichete. Cât despre tine, te sfătuiesc să schimbi maşina înainte de a trece graniţa la Basel.



Despărţirea fu scurtă; Newman le făcu semnul de încurajare cu degetele groase ridicate şi demară înapoi, spre vest. Tweed rămase cu valiza în mână, zâmbindu-i Paulei.

E aproape, doar coborâm coasta. Fii atentă unde calci, îi zise el.

Şi tu la fel, i-o întoarse ea, negăsind altceva mai bun de spus. Oraşul arăta părăsit, nu întâlniră ţipenie de om. Tweed, care o luase nud înainte, se opri s-o aştepte pe Paula după ce dădu un colţ.

— Uite, acolo e locul de trecere a frontierei, îi arătă el. Şi văd că li uiul e încă în picioare.

Femeia rămase pe loc, privind în direcţia indicată: la poalele pantei, 0 clădire modestă, cu un singur etaj, iar în faţa ei, o parcare. Un neamţ ii uniformă albastră stătea de pază la intrare, şsta era pichetul de fron-IIri. L de la capătul podului, iar vizavi se înălţa o altă clădire, cu pereţi coloraţi şi o inscripţie direct pe zid, scrisă cu litere gotice: Hanul Laufen.

Basel. Punctul german de frontieră era la marginea de nord a oraşului, pe malul Rinului. Grănicerii opreau maşinile şi cereau actele la control, cercetândud cu atenţie pe toţi pasagerii. Lângă pichet, un Mercedn parcat cu faţa în sens opus şi înăuntrul lui, figura rotundă a lui Stiebci care scruta fiecare vehicul. Stieber era însoţit de un gardian al secţiei WS din Basel.

— Să nu uiţi, Klaus, îi spuse el acestuia, cu vocea gâjâită, aşteptau

Audi albastru, cu trei persoane înăuntru, proba-bil. Cum îl vedem, | luăm după el în oraş şi, când se iveşte ocazia, îi radem.

Am mai auzit povestea asta, îi răspunse Klaus, o matahală de metru nouăzeci înălţime, pe un ton plictisit. Să sperăm că n-or sa purice ăştia, să dea peste arsenalul pe care-1 cărăm după noi…

Grănicerii mă cunosc, îi replică Stieber în doi peri, şi ştiu că sii de la World Security; de cum mă văd, îmi fac semn să trec mai deal fără întrebări.

Arsenalul la care se referea Klaus consta într-o pereche de box im | care Stieber le purta în buzunarul hainei, pistolul Luger calibru 9 mifl grenada de mână ascunsă în torpedoul maşinii.

Cei doi se cufundară în tăcere, aşteptând. Dimineaţa înainta soarele îşi arunca razele răzbunătoare asupra zăpezii, prefăcând zloată umilită.

Intre timp, Newman se îndrepta chiar spre pichetul de front i#| la Basel. Când ieşi din Laufenburg, începură să-1 chinuie tei 1 privinţa celor doi fugari: or să reuşească traversarea fără să fie depistaţi? Nu cumva urmăritorii lor puseseră oameni să supravegheze trecerile…?

Traversa acum suburbiile Baselului; în depărtare, se zărea pichetul de frontieră. Bine că avusese grijă să azvârle pistolul, undeva, în i împ – încărcătoarelor le făcuse vânt separat, la vreo cincisprezece kilometri mai încolo.

În faţa pichetului se formase o coadă de maşini; ciudat… Newman le plasă în spatele unui Volkswagen Passat şi rămase în aşteptare, audiind şoseaua de dincolo de pichet. Intr-un Mercedes tras la mar-inea drumului, cu faţa spre el, doi indivizi se arătau foarte interesaţi li maşinile aşteptând răbdătoare. Nişte amatori, îşi zise Newman;! Nlilmann nu şi-ar lăsa oamenii să se posteze atât de aproape de lUnctul de control, ceea ce înseamnă că nu pot fi decât mardeiaşii ilr la World Security…

Îl cuprinse din nou îngrijorarea, cu gândul la Tweed şi Paula, dar se ni ii repede, sub presiunea propriilor argumente. Tweed, era în fond, iiI dintre cei mai experimentaţi agenţi de teren din lume şi câţiva ani 1 ii ou la Park Crescent nu-i puteau toci antrenamentul prea mult, ii des că, în ultimul timp, mai ieşise de câteva ori în „linia-ntâi.” Maşinii lui Newman îi veni rândul să fie cercetată de privirea ii Moare a individului cu figura rotundă din Mercedes, care se ii'. C însă către însoţitorul său să-i spună ceva şi după aceea îşi II i relaxat o ţigară. Şirul de maşini se puse în mişcare; Newman H un sentiment de uşurare la gândul că apucase să înlocuiască >itli ui albastru cu BMW-ul ăsta crem, luat printr-o agenţie de în-i din Basel…

Tui '. A bage în seamă Mercedes-ul parcat, Newman îl privi în ochi „ cT.

Li Ic, vă rog.

Ni. M scoase permisul de conducere şi paşaportul. Grănicerul, 1 'i înalt, trecu repede peste datele permisului şi îşi concentra v i mai mult asupra paşaportului; i le înmâna posesorului, K tn i Minn că poate pleca. Newman se afundă în centrul oraşului, iar când ajunse în partea cealaltă, grănicerii elveţieni nici nud mai opriră.

La pichetul german, ofiţerul cared controlase pe Newman mai trecu în revistă câteva vehicule după care i se adresă însoţitorului său:

— Preia tu filtrul, Hans; eu am de dat un telefon.

Formă numărul poliţiei din Freiburg şi ceru să vorbească cu inspectorul-şef Otto Kuhlmann. Abia după câteva minute auzi vocea bolovă noasă a acestuia:

— Da, ce este?

— Sunt de la punctul de control din Basel, domnule, sergent Bergo. Robert Newman, ziaristul, a trecut acum câteva minute în Elveţia într-un BMW cu numărul…

Lasă, nu te mai deranja; cine mai era în maşină?

Nimeni, domnule, era singur. I

— Mulţumesc pentru informaţie. Nu-i nevoie să faci raport sciiij Asta-i tot.

Kuhlmann puse telefonul în furcă şi, strângând trabucul între i se apropie de o hartă mare a sudului Germaniei şi a Elveţiei, fixau un perete. Eşti într-adevăr deştept, Tweed, îşi zise el; dar să n-am parte de pensie dacă n-ai să te-ntorci, şi-atunci să-i văd eu pe băieţii care-ţi poartă sâmbetele…

Avionul îl depuse pe Gareth Morgan pe aeroportul din Basel, J îl aştepta o limuzină a companiei WS pentru a-1 duce direct la I organizaţiei. Ii arătă gardianului legitimaţia şi luă liftul până la eh întâi, unde era biroul lui Evans. Acesta se ridică în întâmpinări | Stieber, de la fereastră, se-ntoarse cu un salut scurt, iar Hormui mase concentrat asupra unui joc de cuvinte încrucişate, alături di drix, pe canapea.

— Ei? Făcu Morgan trântind valiza pe canapea, lângă Hendrix mai întâmplat? Cum stăm? Care-i ultimul raport?

A venit şeful doar, fă-i să simtă… Atitudine agresivă, buzele 111 Horowitz termină de scris un cuvânt în careu, puse cu grijj deoparte şi ridică ochii. Vorbi, cu un zâmbet rece:

— De întâmplat, nu s-a mai întâmplat nimic; de stat, stăm aici, la Basel; cât despre ultimul raport asupra situaţiei, Stieber ne spune că omul nostru nu s-a arătat la punctul de control din Basel. De altfel, nici nu mă aşteptam din partea unuia cu experienţa lui Tweed să treacă pe aici.


Yüklə 1,92 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   14   15   16   17   18   19   20   21   ...   38




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin