Colin Forbes

1 nu mai fie urmă de gaz cu cianură pe nicăieri. Va trebui să 1 mâncăm pe vasul ăsta, de-aici înainte. V ¦ Imu.11, dom' sergent!

' 1 hinâl chemă apoi pe francez. Strânge o echipă de lucru, I linişti le şi-ntr-o oră să fie toate cadavrele transbordate pe nincaţi-i în sala maşinilor şi legaţi-i pe toţi cu cătuşele de uni ilne. O să-1 găsiţi şi pe unul de-ai noştri pe un coridor -I I 411 împuşcat. Duceţi-1 şi pe el cu ceilalţi, nu ne putem permite să cărăm după noi dovezi acuzatoare. Sau vreţi să vă spânzure pe toţi în Turcia? Păi, vedeţi, aşa mă gândeam şi eu.

Singer rânji sinistru; e bună câte o glumă din când în când, mai destinde atmosfera.

— Am înţeles, dom' sergent, răspunse Lapointe şi dispăru de pe puntea de comandă.

— Şi acum, al doilea coş…!

Ii I li ii

Singer se trase aproape de Ingrid, lângă balustradă, privind şal care se întorsese între timp la „Helvetia.” Oamenii lui Singi încărcau un obiect cilindric imens în barca cu motor, îl fixau zdrav. Ui cu funii. Lungimea lui depăşea lungimea bărcii. Prin binoclul g.r. n asupra cadavrului lui North, Singer urmări până la capăt desfăşurau, i acestei faze a operaţiei. In spatele lui, Lapointe îşi începuse treal ajutat de încă un tovarăş.

— Deci lucrurile au mers bine, sergente? Se interesă Ingrid, ca şi ol ar fi vorbit despre o petrecere.

— Până acum, da.

Singer îi aruncă o privire scurtă, apoi se uită în altă parte. F.iia i buia „pierdută” înainte ca ei să ajungă la destinaţie; aruncată peste In cu greutăţi la glezne, într-o noapte. Femeile sunt o pacoste pe un populat numai de bărbaţi – ca să nu mai vorbim de faptul că nu-şi ţine gura cu nici un chip. O culesese dintr-un bordel mărunt de Rotterdam. Material perisabil…

Cât despre echipa lui de şoc, Singer îi recrutase în urma uni făcut prin toate porturile Europei Occidentale, de la Oslo p. i Marsilia. Fusese foarte atent ca niciunul să nu aibă cazier, plus care candidat trebuia să-şi cunoască bine meseria.

Hartmann, de exemplu: un căpitan excelent, dar mai că şi-a p brevetul cu ocazia depistării unei cantităţi de droguri la bord 111 său. N-a putut fi acuzat în cele din urmă, din lipsă de probe, în 1 aceea nu prea mai voia să-1 angajeze nimeni.

— La ce te gândeşti? Îl întrebă Ingrid, atingându-i braţul. < ii I făcu să se retragă mai încolo, în lungul balustradei.

Un bun organizator, Singer făcea întotdeauna o verificare 1 următorului punct dintr-un program.

— Pearson, strigă el, o jumătate de oră mai târziu. Pregătiţi-vă să înălţaţi coşul. Aveţi toate sculele la-ndemână? Vreau să faceţi o treabă solidă şi să lucraţi rapid.

Pearson, de meserie dulgher pe nave, se aplecă spre trusa lui cu scule şi luă din ea o bormaşină pe care o arătă, cu un rânjet pe figură. Şalupa ţosise între timp, iar oamenii se adunaseră acolo, muncind din greu să i Idice coşul fals, care era într-adevăr enorm. Pearson era cel care trebuia i I lixeze pe punte, în spatele singurului coş funcţional al Lampedusei.

Alţi oameni erau cocoţaţi pe un fel de schelă improvizată din frân-1111 pe flancul vasului; sarcina lor era să şteargă numele Lampedusa şi să „i ne Helvetia în loc.

— Daţi-i o mână de ajutor lui Pearson, băieţi! Hai, toată lumea! Le irdonă Singer. E al dracului de greu coşul ăsta!

I Se mai duse încă o dată în cală, pe care o inspectase imediat după numărase cadavrele, acum transbordate pe Helvetia cu o şalupă Npidă, care făcuse mai multe curse. Să cobori în cală era, în sine, o 1” iade dificilă, din cauza spaţiului foarte strâmt între scara de metal i. işul computer.

Niger se simţea pur şi simplu strivit de monstrul electronic, mare i asă. Deşi aflase totul despre dimensiunile neobişnuite ale comun i ului, vecinătatea imediată, concretă, avea asupra lui un împaci pe care imaginaţia nu-1 poate substitui. Cine-ar putea spune că nu i*ni banii, îşi zise Singer, cu gândul la numărul imens de circuite i… ine sub carcasa metalică a computerului. Apropo, mai erau mulI l i. iu, şi nu era el omul care să lase ceva la voia întâmplării; se iIm r. ailar să se întoarcă sus, pe punte.

Nitvlor, care îi raportase că toate hublourile erau deschise, porni tfniul şalupei la semnul lui Singer. Câteva minute mai târziu, acesta i urca la bordul Helvetiei, aproape părăsită. Nava pustie îi dăii ¦ miment de nelinişte amestecată cu dezolare. In sala maşinilor liiar pe Marc, belgianul, un om mic de stat al cărui temperaII i'iiiea li cel mai bine definit prin placiditate. Expert în explozivi i H ne detonante.

TVinle-i bomba? Îl întrebă Singer.

În spatele dumneavoastră, fixată de batardou; cutia aia mare şi neagră, îl lămuri belgianul. Singer îşi întoarse privirea.

Eşti sigur că drăcia asta o s-o trimită la fund?

Nu, domnule, îi replică Marc în felul său politicos; o s-o spulbere în înaltul cerului, parcă aşa se spune.

Aşa se spune…

Singer făcu apoi o trecere în revistă a celor nouăsprezece trupuri neînsufleţite, fiecare prins cu cătuşe de câte o bară de oţel şi cu funii în jurul gleznelor, legate la celălalt capăt de un inel uriaş de metal, Nici aici, departe de potecile trans-atlantice, Singer nu voia să rişte surpriza vreunui cadavru plutitor. Mulţumit, Singer îi mai puse q întrebare lui Marc:

Eşti sigur că telecomanda aia o să funcţioneze de pe Lampedus. I, pardon, de pe Helvetia, că aşa o să-i spunem de-acum încolo?

O s-o spulbere în înaltul cerului, repetă Marc, bucuros că avei ocazia să-şi confirme cunoştinţele de limbă engleză.

Bun, hai s-o ştergem…

Înainte de a coborî la şalupă, Singer se opri un moment pe puntr, să privească de la distanţă coşul suplimentar, fals, adăugat fostl Lampedusa. Luaseră dimensiunile exacte din cataloagele maritimii Lloyd's, orientându-se după coşul real al navei, şi iată că lipituri arăta, într-adevăr, extrem de convingător: înălţimea, diametrul, n loarea, totul corespundea.

Cinci minute mai târziu, cei doi se aflau la bordul vasului deghi/JlJ în cala căruia se odihnea multdisputatul Shockwave. Precaut, Singer I mai întrebă o dată pe căpitanul Hartmann:

Ai luat precis toate documentele, inclusiv actele pentru transpttfH tul de bauxită din Jamaica în Turcia?

Sunt în cabina mea, dom' sergent.

Toţi erau obligaţi să i se adreseze astfel – chestiune de discipliflM Singer îşi scarpină miriştea de pe cap, gândindu-se ce ar mai li I verificat.

— Ştii că întâlnirea va avea loc în Mediterana Orientală; îns. L buie neapărat să parcurgem strâmtoarea Gibraltar pe timp de iu>, i|” ţine minte!

— Mi-am făcut socotelile, ruta e planificată în amănunt.

În sfârşit, Singer se întoarse spre Marc, în mâna căruia strălucea o jucărie asemănătoare cu un aparat de fotografiat.

— Frige-o! Îi ordonă acestuia.

Marc mai privi o dată spre adevărata Helvetia, apoi apăsă un buton. Urmă ceva asemănător unei erupţii vulcanice, un infern de flăcări şi fum. Prova Helvetiei se înălţă descriind un arc de cerc prin aer, după care plonja hotărât, ca o torpilă gigantică; corpul central explodă în mii ile bucăţi, risipite în cădere pe o mare suprafaţă, ca o ploaie; pupa se despică în două, mai pluti o vreme, apoi se scufundă în adâncuri. Spectacolul teribil la care întregul echipaj al lui Singer asistă încremenit Iu urmat imediat de un zgomot asur-zitor şi, la câteva secunde, de valul de llux, un tsunami în miniatură. Toată lumea se prinse cu mâinile de balustradă, în aşteptarea valului care se rostogolea maiestuos spre ri „. Ispăt-botezata Helvetie. Toţi se aflau încă sub influenţa spectacolului la care tocmai asistaseră; nu-ţi era dat să vezi în fiecare zi un car-fe bot aruncat în aer, făcut bucăţi într-o clipă.

Valul provocat de şocul exploziei răsuci vasul în unghi de aproape Brtlruzeci şi cinci de grade. Ingrid, încremenită de spaimă, avu la un îent dat senzaţia că se va răsturna; însă nava îşi reveni, iar spinarea i işă de apă se rostogoli mai departe. Ultimele rămăşiţe a ceea ce fu-Ww, până nu demult, cargobotul Helvetia dispărură de pe faţa oceanului, al cărui aspect liniştit nu trăda cu nimic recentul dezastru.

Asta a fost, zise Singer către Hartmann. Un necrolog laconic, Jflistru prin indiferenţa lui. Pe fostul sergent SAS nu-1 preocupa niciolua altceva în afara următorului punct din program.

— Gata, căpitane, acum fă dumneata valuri. In cât timp ajungem la ibialtar?

— În câteva zile; depinde de vreme, răspunse Hartmann înainte să Hdca la ritualul ordinelor pentru pornirea motoarelor.

Tweed şi Paula nu pierdură vremea în cele câteva ore petrecute î Ziirich: Paula cumpără două valize de la magazinul de pe Bahnlm strasse şi se întoarse cu ele la gară. Transferul conţinutului sacoşelor plastic în valize avu loc în intimitatea toaletei gării, după care cei doi regăsiră în faţa chioşcului de răcoritoare.

— Ce urmează pe agenda de lucru? Îl aborda Paula pe şeful ei.

— Două camere la hotelul Schweizerhof, pe partea cealaltă scuarului. Ai uitat că i-am spus lui Bob să ia legătura cu mine acolo?

— Aşa e, încă nu mi-am revenit ca lumea. Aş vrea să-ţi arăt ceva II resant, înainte de a merge la hotel; nu-i departe, doar dăm colţul suntem la Schweizerhof.

— De acord.

Tweed voia neapărat să-i redea femeii buna dispoziţie, după cele prin câte trecuse de la sosirea lor în Bruxelles. I se părea I de-atunci…

Paula o luă înainte pe scara rulantă ce plonja în Shopvillc, ml vărat orăşel comercial subteran aflat dedesubtul scuarului. Tm” complexul vast, trecură pe lângă tot felul de magazine unde fructe, dulciuri şi câte altele, şi urcară cu scara rulantă de 11 ¦ capăt, care-i scoase în Bahnhofstrasse, o stradă cu multe bănci ţi

A i… 1 zine. In faţa unei vitrine, Paula se opri. Aici se vindeau cal Walkman de buzunar cu căşti, pentru uz personal. In vitrina I maimuţă de pluş, tolănită într-un hamac, cu o pereche de i ă) ll man pe cap şi o expresie de extaz nebun pe figură.

— Spune, nu-i aşa că-i dulce foc? Zise Paula.

— O fi, consimţi Tweed, însă maşinăriile astea infernale or să bage surzenia în jumătate din tineretul nostru…

La Schweizerhof, Tweed rezervă două camere pentru o săptămână, insistând să plătească anticipat.

— Avem de făcut o vizită unui partener de afaceri în Interlaken, explică el la recepţie, şi s-ar putea să rămânem acolo peste noapte; însă vrem să avem camerele asigurate la întoarcere.

— Cum doriţi, domnule, îi răspunse recepţionera în engleză. Tweed îl aborda apoi pe portar şi îi turnă aceeaşi poveste.

Problema este, continuă el, că aştept un mesaj din partea unui lubaltern şi te rog pe dumneata să reţii orice mesaj sosit pentru mine, până mă întorc.

Desigur, domnule, răspunse portarul primind bancnota ce însoţea FUnămintea lui Tweed. Mulţumesc. Fiţi fără grijă, voi consemna toate jele.

1… Imera lui Tweed era pe colţ, cu vederea spre gară şi spre iliofstrasse. Aranja câteva haine în dulap, puse o perie de dinţi şi ub de pastă pe poliţa din baie şi coborî să se întâlnească cu Paula Iu 'Iul de la intrare.

Am putea lua prânzul aici, propuse ea. Restaurantul clc la etajul htlâi r loarte elegant, mâncarea şi serviciile sunt excelente.

I Nu aici, îi şopti Tweed. Nu-i prudent, suntem trecuţi îti rcgist ru.

Mâncăm la restaurantul gării, la clasa întâi; acolo suntem mai

Mu să fie, nu-mi vine mintea la cap odată, se muştrului ea. Bupă un prânz întârziat şi o cafea prelungită la restaurantul gării, se

II i iu expresul de şaptesprezece şi zece minute spre Berna. Se întuli a binelea. La ora şase şi douăzeci şi nouă de minute fix cobo-lii i ii.1 din Berna, o hrubă imensă.

1 laţ a gării, Tweed îşi făcu de lucru cu valiza, aşteptând să se ri miele două taxiuri din rând. II luară pe următorul, până la il I' ilacc Bellevue. Tweed plăti şoferul, aşteptă să plece şi constată iar să ningă.

O s-avem ceva de mers pe jos, îşi preveni el asistenta. O luăm pe străduţa asta dosnică şi intrăm prin spate în Taubenhalde, sediul poliţiei lor federale.

Mi-ar fi trebuit o haină mai groasă, observă ea, încheindu-şi scurta de velur până la gât.

Şi vezi cum calci, o mai avertiză el înainte să pornească amândoi de-a lungul străzii lăturalnice, pe lângă hotel.

Unde duce strada asta?

Până la faimoasa Terasse, care merge paralel cu râul Aare. I l| acolo ai o privelişte splendidă a munţilor, pe vreme bună.

Ceea ce nu-i cazul acum, bombăni Paula.

Promenada asta, căreia îi zic ei Terasse, trece pe lângă clădii (tm) Parlamentului. Are mai multe nivele şi se coboară cu funicularul, îi vutl Marzilibahn.

Vântul tăios le îngreuna înaintarea prin zăpadă. Tweed îşi înlfl privirea şi scăpă o înjurătură scurtă.

— Cred că funicularul a înţepenit din cauza gheţii. Kapuit. Înseamnă o coborâre pe jos de toată frumuseţea, pe o potecă abrupfl

— O, ce bucurie! Întâmpină Paula vestea, cu năduf. Lucrători în salopete portocalii munceau de zor la dczglii cablurilor, la lumina lanternelor. Cei doi se aventurară pe pom |.1 coasă de care vorbise Tweed. Ajunseră cu chiu, cu vai, pâri a! 0 îndreptară spre intrarea unei clădiri cu arhitectură modernă. Im Tweed arătă paşaportul gardianului în uniformă.

— Suntem aşteptaţi de Arthur Beck, îl lămuri el pe poliţia Paulei îi venea să se gudure în căldura care o învăluia. Nn nimic din germana-elveţiană în care se exprima gardianul I Revenind, acesta îi înapoie lui Tweed paşaportul.

— Cunoaşteţi drumul, domnule Tweed? E destul de coni| li în Taubenhalde.

— Am mai fost pe-aici. Eşti gata, Paula? Femeia rămase fascinată de lungul pasaj subteran, apoi!

Trotuar rulant, lung de optzeci de metri, care îi urcă pol principală în Tabenhalde. Un alt gardian îi însoţi în UOşJ duse la etajul al zecelea şi ale cărui uşi rămaseră îni hi poliţistul introduse o cheie specială într-o fantă anume. Arthur Beck îi aştepta chiar în faţa liftului.

— Mă bucur c-aţi ajuns cu bine, îi întâmpină el. O îmbrăţişa pe -”aula, o sărută pe amândoi obrajii, îi ură bun venit. Ii strânse mâna lui Tweed: Cred că pot să-ţi spun şi ţie, acum bine-ai venit! Haideţi la mine în birou.

Nu obrajii bucălaţi îţi atrăgeau atenţia la figura lui Arthur Beck, cât >chii cenuşii, deosebit de mobili, adăpostiţi sub streaşină unor sprân-I Bne stufoase, negre. Agilitatea gesturilor venea să-i confirme tempera-IlUMitul sanguin trădat şi de tenul roşcovan. Beck îşi purta cei patruzeci i ¦ eva de ani într-un costum cenuşiu de o croială impecabilă, cămaşă Ilustră în dungi şi o cravată albastră, a cărei monotonie cromatică era i ii i. i de emblema brodată a unui pescăruş.

Beck îi conduse pe oaspeţi în biroul său, o încăpere de dimensiuni I”'. Labile, ale cărei ferestre dădeau spre stradă; îi pofti să şadă şi-i Irrbă dacă doresc cafea…

MU poate simţiţi nevoia de ceva tare, după călătoria asta lungă şi de peripeţii pe care-aţi făcut-o?

Ii. Oaspeţii nu doreau decât cafea. Valizele lor se odihneau într-un mi a lângă alta. Gazda ceru trei cafele prin intercomul aflat pe I Hău, apoi se alătură vizitatorilor intrând, cum îi era felul, direct tint.

Pune-mi, Tweed, cam cât de urgentă e nevoia de a lolosi cmiţă care mi-ai spus?

10 ni de urgentă. In plus, insist să fiu complet singur cât timp

1 maţia.

11 ie, în zece minute o să fie stăpân pe întregul Taubenhalde, o

În ii locul la birou, şarjă Beck făcându-i cu ochiul Paulei, care iI simpatizeze pe omul caracterizat odinioară de Tweed ca

II isteţ poliţist din toată Europa.

IttWeţ al lui Beck redeveni serios atunci când i se adresă lui

! De a te lăsa singur în sofisticata noastră sală de „ trebuie să ştiu neapărat către cine şi în ce scop trimiţi

TI I

Tweed consimţi cu o mişcare din cap, apoi făcu o pauză. Se aşteptase la această pretenţie, perfect firească de altfel, şi iatăd acum în faţa Rubiconului: avea de ales între dezvăluirea unor informaţii strict secrete şi renunţarea la ocazia de a lua legătura cu Lampedusa. Dezbaterea interioară îi fu înlesnită de apariţia unei fete în uniformă de poliţie, care aduse cafeaua într-un vas de argint înconjurat de ceşti de porţelan de Meissen, totul pe o tavă acoperită cu un şervet. După ce aşeză tava pe masă, fata părăsi încăperea fără o vorbă.

Ritualul desfăşurat în jurul ceştilor de cafea constitui fundalul pe care Tweed îi destăinui lui Arthur Beck povestea computerului „Shockwave.”

Cunosc în Elveţia colonei care şi-ar da o mână şi un picior în schimbul acestor informaţii, comentă Beck la sfârşit.

Te-am prevenit de la-nceput că tot ce-ţi spun e strict confidenţi.il, De acord. Mi-ai explicat însă că acest „Shockwave” a făcut ditl Iniţiativa Strategică Defensivă o realitate şi că nu doar Anglia, ci înt i M ga Europă Occidentală va beneficia de protecţie împotriva rachetei” lansate de Uniunea Sovietică. Asta include şi Elveţia…

Exact.

Atunci propun să mă laşi pe mine s-o întreţin pe încântătoarei asistentă cât timp îţi faci tu de lucru la subsol. Apoi, către Paula: Te ti să te gândeşti, în cele trei minute cât am să lipsesc, ce ai dori dum să mănânci; o friptură la grătar sau nişte păstrăv de râu, gândeşu bine. E o hotărâre importantă.

Beck îl conduse pe Tweed în sala de transmisiuni de la subsol flj întrebă dacă se descurcă cu tipul de aparatură de acolo. Tweed îl asinii că nimic nu-i era străin, fără să precizeze însă că aveau şi ei exact acel tip în dotarea tehnică a complexului de comunicaţii din Park Cri îşi potrivi căştile, regla aparatul pe lungimea de undă cuveni! Trebuiră zece minute ca să ia contact cu nava. Semnalul codificat prii Lampedusa era Valiant.

— Sunt Monitorul, începu el, recomandându-se cu numele o ui rativ. Raportează dacă vă încadraţi în orarul de mers.

Ne încadrăm în orarul de mers. Ne încadrăm în orarul de mers, veni răspunsul.

Încărcătura e în condiţii bune? Întrebă Tweed, de parcă ar fi fost vorba de alimente alterabile.

Încărcătura se află în condiţii excelente, sosi răspunsul.

Aveţi vreme bună? Tray e sănătos?

Tweed aşteptă cu încordare reacţia la cuvântul Tray, unul din semnalele secrete, ştiute doar de el şi de radistul de pe Lampedusa.

— Până acum, vremea a fost bună. Ultima parte a mesajului, bruiată de paraziţi.

Tweed încremeni; trimise un nou mesaj, conţinând al doilea element cifrat:

Cum se simt băieţii? Salutări lui White.

Băieţii sunt bine, sănătoşi. Mai departe n-am înţeles, din nou bruiaj atmosferic.

Închei transmisia. Voi reveni, după cum am stabilit. Salutări lui North…

Şocul primit îl transformă pe Tweed într-o statuie de ceară pentru Ale va minute. Niciunul din cele două semnale cifrate nu primise >iMimarea. Reacţia la „White” ar fi trebuit să fie o referire la portul 1 owes„ din insula „Wight„, ceva în genul: „White„ s-a îmbolnăvit ne de a ridica ancora şi l-au trimis înapoi acasă, în „Cowes„.”

Acum e-acum: să-i spună lui Beck situaţia reală? Tweed făcu o tre-rapidă în revistă a argumentelor pro şi contra: el nu era altceva de-11 proscris, iar Beck era singurul om căruia îi putea cere ajutor; pe l' rli. I parte, Beck ştia deja despre „Shockwave.” Se hotărî. Scoase aparatul din frecvenţa pe care o folosise, se ridică de la masă ipăsă butonul soneriei de lângă uşa încuiată de Beck însuşi. Nu scoase orbă tot drumul, până în biroul unde dădu cu ochii de Paula, aşezată kţa unei mese acoperite cu un ştergar alb şi înghiţind ultimul du-i, 11 dintr-o omletă.

Nu vrei şi tu un întăritor? Îi propuse Beck. Ba da, ceva tare; un coniac simplu.

Ic rea lui Tweed, care nu obişnuia să bea decât rareori, îi făcu pe Iu doi să-şi ridice privirile în acelaşi timp. Beck se abţinu de la orice comentariu, dădu din cap şi deschise un dulăpior. Păstrând aceeaşi tăcere, îi întinse lui Tweed un pahar rotund, cu puţin coniac.

Paula se grăbi să-şi termine şi ultima fărâmă de omletă, dădu pe gât cafeaua, se şterse la gură şi se întoarse spre Tweed, observându-1 atentă. Beck se lăsă pe spate în fotoliul său, cu un pahar de bere în mână, aşteptând răbdător.

— Shockwave” a fost capturat. Acolo e zonă sinistrată, îi informă Tweed, laconic.

— L-am depistat pe Tweed în Zürich, îl anunţă Morgan pe Horo-itz, înţepând sugativa din faţa lui cu un cuţit de tăiat hârtie, de parcă uşi Tweed era cel în care înfigea pumnalul.

II chemase pe Horowitz de la Drei Könige şi acum se aflau în sediul ¦rid Security din Basel, toţi trei: Morgan, Horowitz şi Stieber. Cu un\u355? De satisfacţie, Morgan pufăia din trabuc.

— Stă la hotelul Schweizerhof, continuă el; îl avem în mână de data „ Asta e hotelul din faţa gării centrale, remarcă Horowitz, încrun-1 Iu l. aufenburg a avut grijă să ne dea de ştire că a luat bilete pentru ¦li, iar acum îmi spui că nici nu iese bine din gară şi trage la pi imul ¦ I 'I. Mărimea-ntâi.

I >. I, cam aşa stau lucrurile. Nu e chiar atât de deştept pe câi! 1 cili ii O fi obosit, ştiu eu?… In orice caz, am făcut exact ce mi ai Mit, ti I.un dat pe tavă.

II r.il>j”'sc eu mâine, până-n seară, se aruncă Stieber. Las-pe mine…

Iun. Un mai făcut şi-n Freiburg? Îi aminti Horowitz. Mă-ntorc în i ii i-se şi te găsesc legat fedeleş acasă la Richter, ca pe-un pui de il Ni ii ne că am avut o bănuială atunci… M i li ist o experienţă de tot rahatul, recunoscu Stieber. Al dra-ii le/oiul ăla de m-a proptit în bucătărie, un sloi de gheaţă, ce 1 ¦ i i. iş, până-n vârful unghiilor! A reuşit să bage groaza-n mine

(tu „' iltul, trebuie să recunosc.

Ii” Iuţi? Lansă Morgan întrebarea, cu ochii la Horowitz.

Prea-i simplu totul: în Laufenburg se lasă descoperit, îşi strigă cocoşeşte destinaţia, aici trage la primul hotel cared iese în cale… Cum de l-ai găsit aşa de repede?

Pentru că am o reţea foarte bine organizată; ţi-am spus doar că o să pun oamenii să scotocească toate hotelurile, înarmaţi cu poza lui Tweed garnisită cu o poveste de camuflaj. Au început cu hotelurile mai mari şipac!

— Au dat de naşu la Schweizerhof. Şi asta nu-i tot.

Dar ce mai e? Întrebă Horowitz, cu un glas obosit. Optimismul debordant al lui Morgan nu reuşea deloc să-i alunge neliniştea din suflet.

După cum ţi-am spus, sunt pus la punct cu organizarea. Folosesc cu succes metoda Walkman de supraveghere. Ştii cumva cum funcţionează?

Nu, n-am idee.

Morgan, aplecat deasupra biroului, îndreptă vârful trabucului sprl Horowitzun obicei care pe acesta îl irita, de altfel. Zise:

Probabil că ai văzut casetofoanele portabile cu căşti, toată puşi i mea e înnebunită după ele; îi vezi şi pe bicicletă ascultând muzică pol cu căştile pe urechi, inconştienţi de riscurile pe care şi le asumă…

Da, ştiu despre ce-i vorba; mai departe, te rog.

Aşadar, am instruit o echipă complexă de tineri în jur de două/n i de ani, care habar nu au că lucrează pentru World Security; ei ştiu | sunt angajaţi de o agenţie însărcinată cu urmărirea datornicii, „ Instructajul se desfăşoară într-o clădire special închiriată, pe o strădui lăturalnică din Ziirich.

Poate ne spui totuşi ce fac puştii ăştia, îl agăţă Horowitz ii|l doi peri.

Fiecare are un set de căşti conectate la un aparat de emisie-recc|„|i”J ascuns în buzunarul hainei. Dacă-i vezi, nu se deosebesc cu nimic itf clienţii casetofoanelor Walkman. Aparatele lor operează pe o i. k|| de trei kilometri în jurul unei dubite de radiolocaţie. Tot oraşul c” împărţit pe zone controlate de dubitele astea, care preiau mesajele iiflj păduşilor şi transmit instrucţiuni. Ai priceput ideea?

Continuă, te rog.

Le-am servit tuturor poza lui Tweed şi pe cea a Paulei Grey, I iectate pe un ecran mare, şi i-am trimis în patrulare pe străzi, pâu. I il e unul sau celălalt sau de amândoi. Decorul e aranjat pentru scena inală, ce mai vrei?

Repet, mi se pare suspect de simplu, iar acest Tweed este unul dintre cei mai vicleni şi periculoşi adversari cu care am avut de-a face până acum; dacă a reuşit el să se descotorosească şi de bomba pe care i-am pus-o sub maşină, în Pădurea Neagră…