Colin Forbes

Poate că n-a explodat, pur şi simplu…

Când pun eu o bombă, să fii sigur că explodează, ripostă Horowitz tăios. Şi de data asta simt că-mi voi câştiga banii!

Nu văd de ce trebuie să te enervezi, rosti Morgan pe un ton ţonciliant, cu privirea pironită în vârful trabucului.

Nervii mei funcţionează perfect, zise Horowitz pe un ton care îl îngheţă pe Morgan. Voi pleca la Zurich cu avionul, împreună cu Stieber. Vreau să mă conving personal cum stau lucrurile, la faţa locuim Anunţă-1 pe directorul agenţiei voastre de acolo să se pregătească f^mi execute ordi-nele.

— Dacă insişti… Insist.

— In cazul ăsta, află că vei trata cu Evans; chiar acum se află în zbor pic Zurich.

I lorowitz încuviinţă cu o mişcare a capului, îşi luă valiza şi părăsi Blperea fără să mai adauge nimic, urmat de Stieber. Morgan rămase la ¦Ou, încruntat: Oare de ce, se întrebă el, avea acest sentiment de ¦njorare vecină cu frica, după fiecare întâlnire cu Horowitz…?

1 >ra şase dinspre seară; n-ar strica un întăritor, îşi zise Morgan ud mâna la buzunarul în care-şi ţinea nelipsita sticluţă plată.

Tot acest timp, la Taubenhalde urechile lui Beck absorbeau cu nesaţ ea depănată de Tweed. Paula constata cu uimire că şeful ei trecuse ere tocmai momentele cheie ale aventurii lor, adică atentatul de pe radă şi bomba plasată sub Audi, în Pădurea Neagră; avusese însă ă pomenească de Bob Newman şi de Marler. Newman se cunoştea cu Arthur Beck, fusese o dată chiar în acest birou, şi cam asta ar fi, îşi încheie Tweed rezumatul după ce pomenise rsarea Rinului în Laufenburg, sosirea la Zurich şi rezervarea r la hotelul Schweizerhof.

— Aşa, deci, rosti Beck după câteva clipe de tăcere. Crima din apartamentul tău e chiar un mister; cine ar avea motiv să recurgă la un omor atât de brutal?

A încă nu sunt sigur.

Ei, hai, oarecare bănuieli ai tu… Şi încă o ciudăţenie este că fata n-a fost încă identificată.

Asta de unde-o mai ştii?

A, nimic mai simplu: i-am telefonat lui Howard la Londra să I întreb cum mai înaintează ancheta.

Şi nu şi-a dat deloc cu părerea?

Deloc. Părea complet nedumerit şi, pe deasupra, cam îngrijorai dl soarta ta, ca să nu spun mai mult.

Ce ştii despre organizaţia World Security? Îl întrebă Tweed E una din firmele-mamut ale Occidentului. Câtă vreme s-a all.il pe mâna lui Buckmaster, acesta făcea ofertă după ofertă ca să-şi as leze cât mai multe companii mai modeste care lucrau în acelaşi den niu. Uneori, metodele folosite erau de-a dreptul agresive, dar se parc i|l asta-i linia de înaintare în marile afaceri în ziua de astăzi.

— Nu mai ştii nimic altceva despre ei? Îl pistonă Tweed.

Beck îşi amână răspunsul cu ajutorul ceştii de cafea. In aştepuifJ Tweed îi strecură o privire Paulei, remarcând o pândă mută în expiciM ei. In sfârşit, Beck aşeză ceaşca pe masă.

Întrebarea asta ar fi mai nimerit să i-o pui colonelului RoiiiM directorul Băncii de Credit din Zurich. Ţi-1 mai aminteşti pe RonirilM bănuiai odată de amestec în afaceri necurate, bănuială neîntemriflB după cum s-a dovedit mai târziu. Acum s-a mutat la sediul din/inia pe Talstrasse. Uite, să-i dai biletul ăsta din partea mea, încheie H”flJ semnând o hârtie pe care scrisese ceva vorbind. Puse hârtia într-un |>1# j pe care scrise adresa şi, fără să-1 închidă, i-1 dădu lui Tweed.

Mulţumesc. După cum îţi spuneam, am nevoie acum de o.km zătoare, ceva de felul unui refugiu departe de lume, unde să pol 114B oarecare siguranţă câtă vreme îmi pregătesc un plan de bătaie.

Ştiu, m-am gândit; soluţia problemei se numeşte Brunni, un lujj pierdut în creierii munţilor, în cantonul Schwyz. Cel mai apropi n <| e Einsiedeln. Am un prieten care e proprietarul unei cabane de acolo, chiar la poalele uriaşului Mythen, un munte încărcat de poveşti dramatice. Acolo cred că ai fi în siguranţă.

Dar un mijloc de comunicare cu restul lumii există?

În fond, nici nu cere mare lucru individul, nu? Făcu Beck către Paula, cu un surâs de martir, chipurile.

E vorba de „Shockwave,” de siguranţa Occidentului, în care intră şi Elveţia, ripostă femeia.

Dar n-ai spus tu, Tweed, că zeitatea asta electronică a fost deturnată? Apropo, unde crezi că vor să-1 ducă acum?

În Rusia, veni prompt răspunsul.

Păi, cum vine de se leagă un asemenea gest cu glasnost, cu perestroi-'.”:' insinua Beck cu cinism.

— Gorbaciov nu prea are de ales, începu Tweed să explice; după cum ştim, s-a pus rău atât cu cei de stânga, cât şi cu cei de dreapta din ţara lui, deteminându-i să intre într-o alianţă tare periculoasă. Toţi ăştia zic Hun că s-au unit să apere leninismul. Pe un astfel de fundal, se furişază tea cum că Moscova ar putea pune mâna pe Shockwave, ceea ce ar ¦lemna protecţia Rusiei împotriva oricărui atac cu rachete dinspre pus. Generalii armatei ruse sunt oricum neliniştiţi, fiindcă Gorbaciov ¦ un tunde aripile. Dacă Gorbaciov ar refuza şansa de a intra în pose i minunii electronice care e Shockwave ar însemna să-şi semneze sinii lârşitul. Slavă Domnului, sunt destui radicali care nu aşteaptă decât i ilel de ocazie.

Astea-s presupuneri, zise Beck. „ De acord. Sau poate ar suna mai bine „teoretizări”. ¦ Gata, ajunge cu vorbăria. Paula e obosită, uită-te şi tu. Amândoi ftfţi nevoie de o noapte în care să vă odihniţi ca lumea. Am rezervat it. i i. unere la Bellevue Palace, pe nume false, îi înştiinţa Beck ridi-ii sc de pe scaun.

B Cum aşa, pe nume false? Sări Tweed, uimit. După câte ştiu eu, Im de elveţiene sunt foarte stricte în ce priveşte înscrierea clienţilor! I >. T, dar vă duc eu personal până acolo şi tot eu am să mă ocup cu; 11 ia. Daţi-mi paşapoartele şi haideţi la maşină, i 1 ii e numai la doi paşi, putem merge pe jos, propuse Tweed.

Nu vreau să rişti să fii recunoscut. Mâine dimineaţă, cereţi să vi se aducă micul dejun la cameră. Vin să vă iau la zece, dacă vă convine ora, şi să vă pun la dispoziţie o altă maşină, fără însemne, să vă ducă la Zurich… Beck se opri lângă uşă, aşteptând ca Tweed şi Paula să-şi ia valizele şi adăugă: O să aveţi câte un om de pază la uşa camerei, îmbrăcat în civil; sper că n-aveţi nimic împotrivă.

Avem de ales? Îi aruncă Tweed, cu un zâmbet silit.

Nu, n-aveţi…

Auzind o bătaie în uşa dintre cele două dormitoare, Tweed se opi i din despachetat şi descuie. Cu o falcă în cer şi cu una-n pământ, Paul. I îşi făcu apariţia ca un vifor.

Iţi dai seama că suntem prizonieri? Începu ea, impetuos Auzi, paznici la uşi! Aduşi sub escortă, de la cinci minute de mers | jos! Conduşi sub escortă până la Zurich, mâine! Beck pur şi simpl nu te crede…

Stai liniştită. E prudent, atâta tot. După ce primeşte mesajul di Londra, despre un omor şi un viol acasă la mine, vin eu şi-i toni poveste dramatică de toată frumuseţea. Crede-mă, nu-i pot reproşa ei i ia măsuri de precauţie.

Şi atunci de ce, mă rog, ai omis să-i spui şi despre întâmplat iii cumplite prin care am trecut şi care-1 puteau convinge? Nimic despl atentatul de pe autostradă, nici un cuvânt despre bomba pusa N maşină…

Intenţionat am făcut-o, ca să nu pară o poveste şi mai dramaticii Am prevăzut că aşa va fi din clipa când am poposit la Hilton, l|j Bruxelles, şi mi-am făcut un plan conform căruia se va convinge l| momentul potrivit. Nu uita că suntem într-o ţară neutră.

— Despre ce plan vorbeşti? Îi ceru ea lămuriri.

— Lasă lucrurile să curgă şi ai să vezi. Ajutorul o să-1 primim > lilfl din partea adversarilor noştri, în ce priveşte convingerea lui Beck.

Ninsoarea se pornise din nou în Basel. Turpil, la volanul unui Audi, îl ducea pe Newman prin centrul oraşului. Străzile erau pustii, mcru firesc de altfel la ora trei fără un sfert dimineaţa şi mai ales pe o astfel de vreme. Ca un bun observator, Newman înregistrase clădirile medievale prin faţa cărora defilau, apoi catedrala pe care o lăsară în Urmă îndreptându-se spre fluviu, şi, bineînţeles, locurile goale din ipatele automobilului.

Unde-ţi sunt sculele? Întrebă el.

În portbagaj, normal. Dacă ne agaţă vreo patrulă a poliţiei, am în buzunar un mesaj bătut la maşină, transmis telefonic de un doctor ¦fe-mi comunică despre soră-mea, bolnavă. Dumneavoastră sunteţi un Iricten de familie.

Cum o cheamă pe soră-ta?

— Klara. A căzut pe o scară, la ea acasă, în Piaţa St. Johann; nu-i; |uite de sediul World Security, de altfel.

I – Presupun că sora asta a ta, Klara, nu există de fapt?

Bine-nţeles; dar e cea mai bună scuză pentru unii care te-ntreabă de „# Ir vânturi la ora asta.

Iu sinea lui, Newman trebui să recunoască în fond că Turpil plani-'„iine lucrurile mai bine decât se aşteptase. Maşina se opri după un colţ, | u stradă lăturalnică, întrerupându-i lui Newman contemplarea dor de zăpadă. Turpil coborî geamul, ciuli urechile, îl săltă la loc. Aud zgomotul de paşi de la un kilometru, darămite o maşină. Ia mi dumneavoastră chestia asta, să v-o băgaţi în ureche când voi zice 'i|>ă ce intrăm; e un micro receptor.

— Şi la ce-mi foloseşte?

Newman cercetă micul cilindru roz, ca o bomboană, cu un grătar minuscul la unul din capete.

— Ascute auzul. Trebuie băgat în ureche cu grătarul în afară; acela e microfonul.

— E prima dată când văd aşa ceva…

— Nici nu se putea altfel: e invenţia mea. Am fost ceasornicar odată, şi mai ştiu câte ceva despre lucrul de precizie. Aveţi grijă să nud pierdeţi. Turpil scoase o a doua jucărie pe care şi-o vârî în urechea dreaptă. Nici dracul nu se mai poate apropia de mine făr. L să-1 aud, zise el.

Portbagajul deschis dădu la iveală doi saci, unul din pânză şi altu din piele; cel din pânză acoperea un obiect dreptunghiular, 11 prea gros, iar cel din piele era mai mic. Turpil îi întinse sacul di pânză lui Newman.

— Trebuie să puneţi şi dumneavoastră osul, îi spuse. Turpil scoase o pereche de galoşi din sacul de piele şi îi încălţă pcs pantofi.

— Ăştia au aderenţă mai bună, explică el. Sper că-ncălţările dumnc voastră nu alunecă pe gheaţă.

Au talpă de cauciuc striată.

Atunci, la drum!

Se întoarseră în strada principală, unde să fi vrut cu tot dinadinsul tot nu puteai să nu remarci intrarea în clădirea World Security, ilufl nată abundent de reflectoare suspendate. Înăuntru nu se zărea nici mişcare, dar asta se datora poate şi faptului că priveau dintr-o parte.

Sunt paznici care patrulează în hol, şopti Turpil.

Nu-i văd!

— Nici eu, dar îi aud cu microreceptorul… Paşi rari pe o podc. I marmură. Şi acum, haidem la fluviu…!

Newman recunoscu străduţa pe care intrase atunci când fuse recunoaştere. Turpil o luă înainte, coborând în fugă cele şase m acoperite cu o peliculă de gheaţă. Newman se opri să-şi bage mii I ceptorul în ureche; se răsuci în loc şi nu-i lipsi mult să-şi ¦

Echilibrul din cauza larmei asurzitoare care-i inundă capul. Era ceva ca mugetul unui ocean răscolit de furtună, un zgomot pe care nicidecum n-ai fi putut să-1 asociezi cu mersul la vale al apelor Rinului. Amplificarea era, într-adevăr, enormă! Newman îşi smulse din ureche maşinăria infernală, o puse în buzunarul trenciului şi se luă după Turpil, care-i făcea disperat semn să-1 urmeze.

Newman coborî cu grijă treptele până jos, pe aleea de promenadă, cu sacul de pânză în mână. Cum dădu colţul, vântul năbădăios i se repezi în ochi lui. In afară de urmele lăsate de Turpil, cearşaful de omăt ftl promenadei era imaculat. Cum dracu şi-o fi închipuind Turpil, se iui reba Newman, c-or să pătrundă în clădire prin ferestrele din spate, la Cel puţin trei metri de pământ…?!

Spiriduşul, ca să folosim imaginea ziaristului, îl aştepta deja lângă tid, cu privirea îndreptată către primul rând de ferestre.

Pe o vreme ca asta, nu-i nici un pericol să dăm peste vreo pereche de îndrăgostiţi matinali, îi zise el când se apropie.

Vin şi pe-aici?

Vara, aici n-ai cum să treci fără să calci pe ei. Tineretul elveţian a linii obiceiuri libertine. Daţi-mi sacul.

Turpil deschise învelitoarea, dând la iveală un fel de grilaj din altJ iu cu mai multe ventuze mari de cauciuc pe o traversă; desl. Isui.1.1

111 a unul câte unul segmentele a ceea ce Newman înţelese că era de 1 scară mobilă, portativă, de cel puţin patru metri lungime. Turpil 11 iprijini de zid, îi ajusta lungimea, o coborî pentru a înfunda ventuzele Ipadă pe care o topi apoi la căldura mâinilor sale. Asta, ca să se fixeze mai bine de zid, explică el ridicând iar scara al llfci vârf ajungea până la pervazul uneia din ferestre.

¦ Nu uita că suntem la World Security, îl avertiză Newman în i|U. I, având grijă să-i vorbească în urechea stângă. Cred că ferestrele 1. Continuă el, au cel mai sofisticat sistem de alarmă posibil. „ Aşa e, confirmă Turpil, dar au o toleranţă de şaisprezece centi-1' 1 până la contacte, ca să asigure ventilaţia pe timp de vară. Înăuntru IU întrerupător, în dreapta: îl ridici, îl cobori, îl ridici iar şi gata, nii e tăiată. Oricum, e doar o măsură suplimentară de precauţie, ¦llliu că ei consideră imposibil să intre cineva pe aici.

Eşti sigur că n-au adăugat între timp şi alte trucuri?

Păi nu v-am spus?… Un zâmbet şmecheresc încreţi obrazul lui Turpil. Acum câteva luni m-au chemat să remediez o defecţiune, ocazie cu care am verificat întregul sistem şi am constatat că nu s-a adăugat absolut nimic reţelei originale.

Iii va

— Bun, asta a fost acum câteva luni. In fine, hai să-i dăm bătaie… Newman îşi cultivase reflexul unei prudenţe exagerate; acum, pildă, nu excludea posibilitatea ca alţi specialişti să fi plasat câte dispozitive suplimentare, de care Turpil să nu fi avut habar.

— Puneţi-vă amplificatorul în ureche, zise acesta, ca să vă asigurai i i nu vine nimeni pe alee. O iau înainte şi când vă fac semn urcaţi dufll mine. Gata? Am plecat…

În timp ce Newman îşi potrivea jucăria în ureche, Turpil se căi -pe scară ajutându-se cu o mână şi ţinând sacul în cealaltă. Vuieiii) monstruos se năpusti încă o dată în capul ziaristului, o clipă, înainie m acesta să-şi îndrepte urechea spre promenadă. De data asta, un l. iylll ciudat luă locul zgomotului asurzitor, făcându-1 pe Newman să.11 ii o privire speriată, cu coada ochiului, în direcţia aleii de-a lungul < ăid| vântul mătura zăpada. Îşi dădu seama că avea de-a face, într-a

Ninsoarea contenise. Ajuns în vârful scării, Turpil îşi curai de pe haine. Ridică fereastra doar atât cât să-şi vâre o mână îii. IuiiiM întârzie astfel câteva secunde şi, în sfârşit, deschise complet geamul H strecură înăuntru, cu sacul în mână, şi-i făcu semn lui New ¦„ urmeze. Acesta rămase o clipă ascultând atent, însă amplifica aducea nimic altceva în afară de foşnetul zăpezii spulberate %M jucăria din ureche, o vârî în buzunar; apucă de scară şi ti a dar structura delicată de aluminiu nici nu se clinti: zăpada i”|*lfl ventuze îngheţase bocnă, fixând scara cum nu se putea mai. Ului I ţumit, Newman începu urcuşul. Fiind mai greu decât Tuipd tm scara unduindu-se o dată cu fiecare treaptă urcată.

Aici, sus, vântul sufla mai tare. Newman rezistă tentat n'l I grăbi, deşi mâinile îi erau deja îngheţate în mănuşi, iar tren. ml ll sălbatic. Alunecă pe o treaptă, îşi recapătă echilibrul, urca 11 Nici nu-şi dădu seama când ajunse în dreptul ferestrei des. Im* 1 coase o mână şi-1 trase de umăr, zorindu-1 să intre. Newman n-avea evoie să fie încurajat; săltă un picior peste pervaz şi se strecură ăuntru, unde fu primit de un val de căldură. Pe dată, începu să simtă rnicături în degete.

Acum trebuie să tragem scara, îi zise Turpil.

De ce? N-avem nevoie de ea la ieşire…?

— In nici un caz; o să folosim altă metodă. Cât stăm noi aici, s-ar Imu ca să dea careva cu ochii de ea. Haideţi, nu mai comentaţi, daţi-mi o mână de ajutor!

Apucară amândoi de ultima treaptă şi traseră cu toată puterea; picioarele prinse în zăpada îngheţată se smulseră cu un pocnet sec. Pe Huură ce o ridicau, Turpil o strângea la loc, până când scăriţa deveni lin nou micul grilaj pe care-1 purtase Newman în sacul lui de pânză. ITare-aş vrea să ştiu cum dracu o să ieşim de aici, se răţoi Newman. M-am gândit eu la toate, în caz de urgenţă… Turpil se întrerupse ca să tragă draperia peste fereastra deschisă. Din un.ir scoase două lanterne subţiri, o aprinse una şi i-o dădu pe Mii lui Newman, care începea să creadă că, într-adevăr, individul iir Iace; în orice caz, părea să nu fi omis nici un detaliu.

I totuşi, cum ieşim de aici? Repetă el întrebarea. III loc de răspuns, Turpil coborî raza lanternei asupra unui colac de Hlliuă pentru alpinism, înnodată din loc în loc; la unul din capete, Hlia se termina cu un inel îmbrăcat în cauciuc, deja ataşat de ¦fiii de oţel al unei mese mari. Aplecându-se, Newman observă că lira format din două părţi, ca un fel de gheare, prinse în jurul mini de oţel. Frânghia propriu-zisă era dublată cu un fir subţire, „mi i lungimea, prevăzut cu un mâner mic la celălalt capăt.

Mi'-a e fixată-n podea, îi explică Turpil; ca să asigure o bună ' în pentru computere şi altă aparatură sofisticată de felul ăsta. Fim ini-nţeleg cum funcţionează frânghia asta. Presupun că, în caz „i i. o aruncăm pe fereastră şi coborâm ca alpiniştii; dar de ce nu i scara?

| iris că nu vreţi să rămână urme. In plus, ar lua prea mult timp e” lictăm scara la loc, pe când aşa, cum am coborât, trag de deschide inelul şi trag frânghia afară. Tot eu am inventat şmecheria asta. Haideţi, să nu pierdem timpul. Ce spuneaţi că vreţi di aici? Suntem în Secţia de Cercetare şi Dezvoltare, cum le place lor s-o numească; aici îşi fac toate maşinaţiile şi tot aici sunt dosarele secrete.

Cum adică, „maşinaţiile”?

Şantaj, sabotaj, d-astea. De exemplu, vor să cumpere o alt A companie similară, întâi îi ruinează reputaţia: îi sabotează camioanele blindate, mituiesc guşterii din lumea interlopă să le şparleasi.1 conţinutul şi gata, au ras-o. O să vă spun şi de şantaje, altădată. Acum ziceţi ce vreţi?

Dovezi de activitate ilegală…

Păi ziceţi aşa! Mai întâi trebuie să neutralizez întregul sistem alarmă, şi dup-aia deschid seiful din perete, pe care tot eu l-am inst.il Dar câteodată sunt şmecheri şi bagă câte un document importam câte un sertar neîncuiat, sub un vraf de blocnotesuri. Aşa că, dacă vi să daţi între timp o raită pe la sertare, puneţi-vă astea pe mâini.

Ii întinse lui Newman o pereche de mănuşi chirurgicale şi-şi puse el una. Deschise panoul de control fixat pe un perete, dând la iveai reţea complicată de fire colorate şi fişe conectate la mufe. Ţin lanterna între dinţi, Turpil continuă să vorbească mutând fişele dini mufă în alta.

— Să nu v-aprindeţi vreo ţigară, că rămâne fumul. Mai târziu, vi să deschideţi uşa care dă spre coridor şi să ascultaţi cu amplificat! Îndreptat spre dreapta, unde sunt scările şi liftul. Nu se poate apr” nimeni la mai puţin de un kilometru fără să fie auzit. A, şi I deschideţi uşa, aveţi grijă să nu puneţi piciorul afară, că au o trafl sesizor chiar în faţa pragului; nu se vede, e pur şi simplu o secţia podelei de lemn…

În vremea asta, Newman inspecta conţinutul sertarelor la Iu lanternei. Nu găsi nimic interesant până când ajunse la ultimul s din stânga, care conţinea pachete de coli format A4.

— Am scos alarma, şopti Turpil. Dacă le-am încurcat cumv. I, sune alarma în sediul lor din Zurich; şi-au legat sistemele, ca man prevedere suplimentară. Paznicii din Zurich controlează, văd <.1 nimic la ei şi telefonează iinctliat aici…

Turpil coborî de pe perete un grafic mare, a cărui linie evolutivă urca spre noi culmi de succes în afaceri; Randament global, suna titlul graficului. Turpil avea treabă însă nu cu graficul, ci cu uşa seifului fixat perete, camuflată îndărătul acestuia. Newman aşteptă să-1 vadă pe îărunţel scoţând un stetoscop, dar nici vorbă de aşa ceva.

— Văd că n-ai stetoscop, rosti el în şoaptă.

— Aţi văzut prea multe filme cu spargeri, veni replica. Amplificatul meu din ureche îmi spune la fix când basculează pârghiile.

Newman îl lăsă pe Turpil să meşterească cifrul, cu urechea lipită de iş. I seifului, şi se întoarse la sertarul pe care-1 lăsase deschis. Sub al nlea vraf de coli descoperi un jurnal de birou pe anul curent. Oare de să ascunzi aşa ceva?

În fundul sertarului mai găsi unul, pe anul trecut. Răsfoind paginile, i u că erau pline cu date ale unor întâlniri. Atenţia îi fu atrasă de lliumite date marcate cu iniţiala M. Toate datele astfel marcate erau Ini re ianuarie şi aprilie, iar orele erau seara: nouă şi jumătate; nouă; ¦Ke; zece şi jumătate… Newman verifică încă o dată: nici o întâlnire lin depăşea 25 aprilie. ITrecu la consemnările anului în curs: ianuarie şi o parte a lui lluuarie. Intre întâlnirile înregistrate nu mai era însă niciuna mau ni îl intriga şi faptul că, spre deosebire de celelalte întâlniri, caic aveau iniiiie specificate, la acestea numele lipsea. Kidicându-şi ochii, Newman văzu că Turpil deschisese seiful. Se l'ie şi nu mică-i fu mirarea când se pomeni că-i întinde doua se absorbante.

Acum, că s-a topit zăpada de pe tălpile noastre, fiţi amabil şi frecaţi Ir. iua; nu de alta, dar aţi zis fără urme…

În gândul lui, Newman înjură îndesat, recunoscând totuşi că mărun-'I ivea dreptate: observase şi el ochiurile de apă sclipind ici şi colo pe ana de lemn şi tocmai avea de gând să i le arate celuilalt. Aşa că se} t vine, docil, şi folosi cu multă aplicaţie cele două cârpe; cu una rbea apa, iar cu cealaltă lustruia podeaua, gospodăreşte. După ce hui treaba îi înapoie lui Turpil obiectele muncii, pe care acesta le Intr-o pungă de plastic şi mai departe în sacul lui cu echipamentul iu. Se uită apoi la ceas şi arătă spre seiful deschis.

— Acum e rândul dumneavoastră; aveţi grijă să puneţi totul la loc exact cum le-aţi găsit.

Seiful din perete era la înălţimea umerilor. Newman cercetă conţinutul la lumina lanternei de buzunar. Ignorând cele câteva teancuri de bancnote din stânga, legate cu elastic, îşi îndreptă atenţia spre plicurile mari din mijloc, puse unul peste altul. II luă cu atenţie pe cel de deasupra şi scoase hârtiile dinăuntru: încasări şi cheltuieli ale companiei în anul anterior. Ici şi colo, aceeaşi sumă, şase mii de franci elveţieni, subliniată cu roşu, însoţită de aceeaşi expresie: „tarif unic”. Să fi fosl vorba de niscaiva mituiri? Newman parcurse cu privirea toate foile de două ori. Încruntat. Toate erau datate, iar unele erau marcate în parici de jos cu iniţiala B, scrisă cu înflorituri. Alte foi purtau indicaţia „Sab.” alături de numele unor companii preluate şi asimilate de WS & C. In limba germană, cuvântul „sabotaj” e identic cu cel din engleză.

Newman întoarse capul spre Turpil care deschisese uşa dinspre coridor. O închise la loc, se apropie şi spuse:

— E linişte. De acum trebuie să fim atenţi la elementul timp.

Turpil, fotografiază colile astea; ai zis c-ai adus cu tine un aparai Mărunţelul scoase din buzunar un aparat foto lunguieţ, cu bliţ.

Nu crezi că e periculos să lucrezi cu bliţul? Întrebă Newman.

Fereastra pe unde-am intrat e acoperită de draperie, iar alte fercsl r|J care să dea spre coridor nu sunt. O să le înşir pe masă…

Vezi c-ai să găseşti acolo un jurnal, o agendă de birou de aillfl trecut; am lăsat-o eu pe masă. Fotografiază cinci pagini: 15 ianuam 11 ianuarie, 16 februarie, 4 martie şi 25 aprilie. Plus numele proprietaml Morgan, înscris pe coperta a doua.

Newman se întoarse la seiful din perete, scotocind mai depaflB Nimic interesant, până ajunse la al şaselea plic, unde găsi patru lucioase, color, din care-1 priviră pe rând ochii plini de vino-ncoaidj patru fete între, să zicem, douăzeci şi şapte şi treizeci şi cinci de ani, m frumuseţe roşcată, o blondă şi două brunete; patru zâmbete provi” toare şi patru perechi de ochi languroşi, întredeschişi la adăpuw unor gene lungi.

Newman se încruntă iar la vederea femeii blonde. Intipărindn) l| memorie ordinea în care găsise fotografiile, i le duse şi pe acesK

Turpil. Spiriduşul lucra în mare viteză, inundând încăperea la intervale scurte cu exploziile de o clipă ale bliţului. Newman aşeză pozele pe masă.