Colin Forbes

— Aici ai venituri şi cheltuieli, şi nişte pagini din agenda pe anul trecui, găsite tot la sediul WS din Basel.

Tweed îşi aruncă o privire peste cifre, apoi se uită din nou la ^lewman:

Coincide cu ce mi-ai spus tu, cum că pretindea şase mii de franci 1| noapte.

— Exact. Asta face peste două mii de lire sterline. Se respecta fata, mu de zis. Acum faci legătura?

I la, menţiunea „tarif unic”, întotdeauna şase mii de franci, preţul l> n i I I arman pentru o noapte de pat. Şi cele cinci date, din ianuarie 'in aprilie, însemnate cu iniţiala M, care corespund menţiunilor il muc”. Este evidentă legătura între cineva din cadrul companiei wMild Vcurity şi Sylvia Harman.

1 „ lucra M îl arată cu degetul pe Morgan…

Ii putea să nu fie decât o acoperire pentru Buckmaster. Datele nulul de anul trecut indică intervalul ianuarie-aprilie, iar el a „n l'im ile din spate ale Camerei în iunie, când a fost numit minei taţii Externe. I circ prea subtilă legătura. Mm. um s-ar părea, dă-mi voie să te felicit. Nu ştiu dacă înţelegi, hui a asta ai obţinut ceva la care nu speram să ajung vreodată, i ni'I, ai aflat identitatea victimei din Radnor Walk şi apoi ai i.la clară a unei legături între ea şi World Security – în H I otografia în seiful companiei, nu? 1 1' i a i scape un copios oftat de uşurare.

1 n i, ic felicit, Bob. Pasul următor e clar, de-acum.

L'I

— Păi, sigur: ne strecurăm în apartamentul Sylviei Harman, pe Rennweg! Doar avem, la masa de alături, şi omul care o să ne ajute în treaba asta, nu?

Tweed privi semnificativ spre Turpil, care sporovăia întruna în urechile binevoitoare ale Paulei.

Cafeaua şi-o băură împreună, aşezaţi tuspatru la aceeaşi masă, dezbătând vehement problema. Tweed îi făcu propunerea lui Turpil; urmă tocmeala de rigoare, la capătul căreia căzură de acord asupra unei sume generoase. Newman tocmai se oferea săd însoţească pe Turpil, câini interveni Paula:

— Voi n-aveţi cum şti ascunzătorile femeilor; aici trebuie tot omim de femeie, aşa că merg eu cu Turpil…

— Nici nu vreau s-aud, i-o reteză Tweed.

— Ia nu mă mai cocoloşi atât, te rog frumos. Am fost şi eu învăţ. Ill j să-mi port de grijă, îi replică Paula măsurându-şi cuvintele, în aşa Ei încât Turpil să nu priceapă la ce se referă. Repet, continuă ea, doai | femeie ştie unde să caute secretele altei femei. Sau vrei să insinuezi c; am curajul s-o fac, schimbă ea unghiul de atac, înfuriindu-se tem >! Dacă-i pe-aşa, ai face mai bine s-o spui pe şleau!

Mai răsuciră tărăşenia de pe-o parte pe alta o vreme, până când Nc< man găsi soluţia optimă, calmând spiritele:

— Are şi ea dreptate, să ştii. Şi pot merge şi eu, să stau de şase; i j dacă se-ntâmplă ceva şi e nevoie de câteva kile de muşchi în pin rezolvat. Sper că la asta nu mai ai nici o obiecţie.

Tweed îşi ridică mâinile, făcând pe învinsul:

Sunt în minoritate, toată lumea votează împotriva mea, tod iau la rost. O gaşcă de răsculaţi, nişte puşlamale, asta sinteţi…!

Prin urmare, eşti de acord? Îl înghesui Paula zâmbind, dup. I i l| întoarse spre Turpil: Spuneai că dumneata cunoşti apartamem ni mai fost acolo. Aşadar, cred că ne poţi băga înăuntru, nu?

— E simplu ca bună ziua, se făli mărunţelul.

— In cazul ăsta, continuă Paula, n-ar fi mai bine dac-am face 111 lumina zilei? Eşti sigur că locuieşte singură, aşa cum ziceai?

Sigur. Are destui bani, nu e nevoită să împartă cheltuielile de întreţinere cu altă fată, şi nici nu-i place ideea de a locui în comun cu cineva. Trebuie să mă asigur însă că nu e acasă. De obicei, pe la ora asta îşi face exerciţiile de întreţinere, aşa că nu pot să garantez că e plecată.

Garantez eu, interveni Newman, care în tot acest timp se gândise cum să-1 asigure pe Turpil de absenţa fetei, fără să-i spună totuşi că e moartă. Acum pot să-ţi spun că, în vreme ce tu făceai baie la hotelul St. Gotthard, am telefonat unui amic care umbla după compania unei lemei şi i-am dat numărul Sylviei, din cartea de telefoane. M-a sunat > eva mai târziu să mă anunţe că fata era de acord să-1 întâlnească la hotelul unde stă el, în după-amiaza asta.

Atunci, ce mai aşteptăm? Se linişti Turpil. Am întotdeauna la mine 0 trusă de buzunar, aşa că în câteva minute suntem înăuntru.

Lui Tweed nu-i scăpaseră privirile furişe pe care le tot arun-ca Turpil, între timp, în direcţia lui. Se aplecă spre acesta şi-i spuse:

— S-ar putea să mai avem ceva de lucru pentru tine, mai târziu; însă i i rebui să vii cu noi la munte, unde mă duc să mă odihnesc pentru

Btteva zile: în cantonul Schwyz, lângă oraşul Einsiedeln. I Newman rămase perplex în faţa monstruoasei imprudenţe, cu l'liii căscaţi la Paula, ea însăşi reuşind cu greu să-şi ascundă stupoarea. I'weed, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, le dădu întâlnire la mgli, magazinul de dulciuri de pe Bahnhofstrasse, care avea o imărie la etaj.

I – Şi nu uitaţi să-1 aduceţi cu voi şi pe amicul nostru, mai zise iudu-se în picioare şi salutându-1 pe Turpil cu o mişcare a capului Ai mare grijă de Paula, fură ultimele lui cuvinte, şoptite în lira lui Newman.

Li.” încă lumină când intruşii pătrunseră în apartamentul de la uiiarul 1420, pe Rennweg. Înţesată de mici magazine, strada se des-Indc în unghi ascuţit de Bahnhofstrasse şi duce în Altstadt, Oraşul

Iu. Aliat pe malul apusean al râului Limmat.

N uman se bucură în sinea lui văzând forfota de cumpărători care un. M încolo şi-ncoace. Intrarea în locuinţa Sylviei Harman se făcea ¦ ară pe care urcai direct din stradă. Turpil urcă treptele, cu Paula pe urmele lui. Se opri înaintea unei uşi masive de pe primul palier, apăsă butonul soneriei şi aşteptă, cu ochii pe ceas, trei minute, după care scoase o legătură de chei din buzunar, încercândude pe rând.

În clădire era linişte. Paula ţinea sub ochi scara care ducea la etajele superioare, iar afară, pe trotuar Newman sprijinea zidul de lângă intra re, cu ţigara în gură.

— E deschis, şopti Turpil.

Paula se pomeni în faţa unui coridor strâmt şi rămase cu urechile ciulite după vreun zgomot – un duş deschis, o baie care se goleşte, ceva de felul ăsta. Nimic. Păşi înăuntru urmată de Turpil,. Care închise uşa, I se părea suspectă reprezentaţia dată de omuleţul acesta, menită s. i disimuleze faptul că el poseda de altfel cheia de la apartamentul în can se găseau. Porni să cerceteze locuinţa: o sufragerie care era în acelaşi timp şi cameră de zi, un dormitor mare, bucătăria, baia. Mobilierul şi toate celelalte lucruri din casă îi făcură Paulei impresia unui gust des. I vârşit şi a unor cheltuieli substanţiale, impresie întărită şi de garderoh pe care o văzu deschizând un dulap de haine, şi de rândurile de pantcJ aliniate cu grijă pe podea.

Ordine, curăţenie, lux, bun gust, cam acestea erau cuvintele car caracterizau, pe scurt, locatara apartamentului. Auzind un scârţâij Paula se întoarse în sufragerie, unde dădu peste Turpil care tocmai îni I pea să scotocească într-un dulap.

Nu te-atinge de nimic, îl repezi ea; dumneata n-ai idee un trebuie căutat.

Dar sunt profesio… Începu el plin de indignare, însă se întreni brusc în mijlocul propoziţiei. Închise sertarul şi se întoarse în hol, ordinul Paulei, să stea de pază.

Zece minute îi trebuiră Paulei ca să găsească detaliul după care bl a. In baie, în coşul de rufe murdare. Săltând capacul, dădu cu oclm harababura de haine aruncate în grabă. Jurnalul intim al Sylviei 11 man era dedesubt, pe fundul coşului.

— Vreau să-i dau un telefon surorii mele, Klara, zise Turpil. Îşi terminaseră treaba şi se-ndreptau tustrei spre Bahnhofstu | o străduţă dosnică. Jurnalul se alia în geanta Paulei. De altfel, No| I îi şoptise cam ce trebuie să caute atunci când veniseră: liste cu nume şi numere de telefon, însemnări financiare, agende, mai ales de anul trecut…

Trebuia să-i telefonezi de la St. Gotthard, îi răspunse Newman lui Turpil. Acum mergem la Sprtingli.

Am avut eu timp, pân-acum? Trebuie să vorbesc cu ea, înainte de a merge la ceainărie.

— De ce atâta grabă?

Vreau să aflu dacă s-a-ntors cu bine. Domnişoara mă înţelege, sunt convins, adăugă el furişând o privire spre Paula. Şi apoi, cine ştie dacă n-are să-mi transmită vreun mesaj urgent.

Mesajele mai pot s-aştepte, începu Newman, apoi trase o înjurătură printre dinţi, constatând că Turpil ţâşnise de lângă el, repezin-du-se la un aparat automat pentru bilete de călătorie.

I Newman vru să alerge după el, însă Paula îl opri, apucându-1 de braţ, şi-i arătă o maşină de patrulare a poliţiei staţionată în apropiere, cu l”i poliţişti înăuntru, care se uitau chiar în direcţia lor. Fără îndoială, o llzuse şi Turpil, contând pe prezenţa ei acolo.

Se apropia un tramvai care mergea spre Gara Mare. Newman se jrăbi să ia două bilete de la automatul din staţie, îi dădu unul Paulei şi ¦Cară în tramvai pe aceeaşi uşă prin care-1 văzură dispărând pe nără-Mşul spiriduş.

E ceva putred aici, îi zise Newman Paulei. Ce l-o fi găsit să dea IQuă motive pentru care trebuie s-o sune pe soră-sa? Fii cu ochii pe el… I Văzând că Turpil ocupase un loc în apropierea uşii, Paula trecu pe ¦ga el şi se aşeză la câteva scaune mai în faţă, pe o banchetă care-i ¦fmitea să stea cu spatele la geam, avându-1 astfel sub observaţie pe mlrunţel. Turpil era acum aşezat mai în spate, între ea şi Newman, Hlgtt intervalul dintre scaune.

I, 1 staţia următoare coborâră câţiva pasageri, după care tramvaiul M'Jnmeră brusc, îngreunându-i vederea lui Newman. A doua staţie se ui apropierea magazinului universal Globus şi a Gării Mari. Lunară mulţi călători. Newman se ridică în picioare şi, văzând sem-1 lurioase ale Paulei, reuşi să coboare la rândul lui, înainte ca vago-1 H fie inundat de încă un puhoi de oameni. Era oră de vârf, afară se

Întunecase. Ziaristul rămase năuc pe trotuar, căutându-1 din ochi pe Turpil, care dispăruse fără urmă.

Paula veni spre el în fugă gâfâind, cu fulgarinul fluturând.

— L-am văzut, reuşi ea să articuleze, în cele din urmă; a luat-o spre gară, şi cred că l-am văzut coborând o scară rulantă, jos în Shopville.

Paula rămase afară, iar Newman coborî şi el una din scările rulante. Ajuns în Shopville, orăşelul comercial subteran, îşi încetini pasul uitându-se în jur, doar-doar o da cu ochii de Turpil. Cum nu se poate mai incomod, locul arăta ca un labirint, tixit de oameni care viermuiau în toate direcţiile. Deodată, zări spinarea lui Turpil, l. i capătul unui şir de telefoane publice adăpostite fiecare sub un fel di cască mare din plastic. Newman îşi aminti de microamplificatorul Qj care i-1 „pierduse” spiriduşului.

Scoase jucăria din buzunar şi o vârî în urechea dreaptă, întoaul către una din ieşirile cu scară rulantă. Un tunet rostogolit îi năvăli îilj cap, urmat de un scrâşnet ascuţit, insuportabil: în scuarul de deasupi I tocmai lua curba un tramvai, intrând pe Strada Gării. Newman răsuci pe călcâie, îndreptându-şi urechea spre cabina telefonică de umil j vorbea Turpil: paşii oamenilor răsunau ca nişte lovituri de ciocan; apriU foarte clar, vocea lui Turpil.

— Mi-a trebuit mult să dau de dumneavoastră, domnule Morgan I interesează unde-1 puteţi găsi pe un tip pe care-1 cheamă Tweed? Ii||j unde… Cât?… Douăzeci de mii de franci? De acord. Se duce vi „ nfunde la munte, în cantonul Schwyz, lângă Einsiedeln…

Legătura fu întreruptă de Newman, care-i smulse lui l'UH receptorul din mână, trântindu-1 în furcă. Cu cealaltă mână îl >w strâns de braţ, apăsându-i nervul chiar deasupra cotului, l. uiiM să urle de durere. II târî astfel spre scara rulantă, care dădjfl Bahnhofstrasse.

— Trebuia să vorbesc cu Klara, bâigui Turpil.

Newman nu spuse nimic; îi arătă, în schimb, palma desfăcu 11 mi se odihnea microamplificatorul pe care-1 vârî apoi în buzun n 1 înghiţi de câteva ori în sec.

Nu v-a scăpat în apă? Reuşi să îndruge, în cele din urmă.

M-am prefăcut că-1 scap. Şi zi, Morgan e numele de alini >il ¦

Nu, e o femeie care are grijă de mine; îmi găteşte, îmi întreţine apartamentul din Berna…

Bine-bine, dar tu vorbeai cu Morgan de la World Security şi l-ai vândut pe Tweed pentru treizeci de arginţi… Mai pe-nţelesul tău, pentru douăzeci de mii de franci. Otreapă ordinară ce eşti! De unde ştiai că Morgan se interesează de Tweed?

Au transmis ştirea din om în om, în lumea interlopă, cu oferta de douăzeci de mii de franci pentru cine spune unde poate fi găsit. Sunt bătrân, domnule Newman, şi-ncerc să agonisesc şi eu câte ceva pentru., md n-oi mai putea lucra…

Se aflau deja pe scara rulantă, aşteptând să-i scoată în Bahnhofstrasse. Nu mai era nimeni nici în faţa lor, nici în urmă, iar după căldura din '„hopville, un val de aer îngheţat îi luă în primire, necruţător, i…

— Şi pretindeai că eşti prieten cu Tweed, comentă Newman. Cu aşa prieteni, cui îi mai trebuie.

Newman nu văzu porţiunea de gheaţă de la capătul de sus al scării şi lunecă pe ea. Profitând de ocazie, Turpil îşi smulse braţul din strân-¦re şi o luă la fugă orbeşte de-a curmezişul străzii; nici nu apucă să i'i trei paşi că alunecă, la rândul lui şi se-ntinse cât era de lung pe şina i tramvai. Nu mai apucă sa vadă colosul de fier care dădea colţul Irâud pe Strada Gării. Vatmanul se năpusti cu toată puterea asupra ui, însă şinele erau acoperite cu o pojghiţă de gheaţă care pun a Ittvaiul târâş câţiva metri. Roţile tăiară trupul întins, ca o maşina de ii carne, făcând să ţâşnească şuvoaie de sânge, un roşu închis. Iu 1 Spada din jur. Un ţipăt de femeie, lume adunată instantaneu. Sewman îşi continuă drumul de-a lungul străzii. Văzu, pe partea 'In, ligura îngrozită a Paulei. Traversă. RTrebuie să-1 întâlnim pe Tweed urgent. E de rău…

Spriingli, magazinul de delicatese; ceainăria de la etaj, o ma I într-un colţ. Tweed ascultă atent raportul lui Newman asupra ulfl melor peripeţii. Lângă el, Paula, cu ochii pierduţi pe geam, la copai I scheletici, dezbrăcaţi, care străjuiesc Strada Gării. Apare un tram j Paula îşi mută privirile în altă parte. Atent, înţelegător, Tweed II strânge uşor mâna.

Nu vrei o prăjitură?

Să n-aud de mâncare, acum. Aş mai vrea o cafea, te rog. Tweed dădu comanda şi se uită încă o dată la cei doi lui Ui aşezaţi la mese separate, ceva mai încolo. Unul să tot fi avut urlfl şi ceva de ani, cu o faţă inexpresivă, îmbrăcat în costum; celăl Ifi tinerel care mânca o prăjitură la o masă mai apropiată, (U înfundat între căştile unui Walkman. Newman, terminal istorisirea, trecu la cafea. Luă o sorbitură, gânditor, apoi |” ceaşca şi-1 întrebă pe Tweed:

Nu-nţeleg un lucru: de ce i-ai spus lui Turpil că te din i 111 te? Şi i-ai mai dat şi date precise asupra locului – cantonul I lângă Einsiedeln!

Planul meu funcţionează, răspunse cel întrebat. 1 >< i să-ţi mărturisesc, nu m-am gândit că lucrurile or să ia o tflj | aşa de urâtă.

Turpil şi-a căutat-o cu lumânarea, îl consolă Newin.in Mm vândut, nu? Şi încă unor indivizi despre care ştia bine că II Dumnezeu. Să nu uităm de bomba cu care ţi-au garnisii Pădurea Neagră.

— Asta cam aşa e… ^, Lui Tweed îi făcea impresia că Newman devenise mai dur de c* trecuse prin grele încercări în Germania de Est, acum câţiva anii 1111 neapărat mai puţin uman, doar ceva mai dur.

Dar despre ce plan tot vorbeşti, pentru Dumnezeu?! Izbucni ' are nu-şi revenise de tot de pe urma şocului.

Avem nevoie de tot ajutorul pe care ni-1 poate da Beck; însă, m m-am gândit încă dinainte de a ajunge în Elveţia, nu-i uşor ^. Nvingi de nevinovăţia mea şi de faptul că suntem hăituiţi de ucig3^1 ofesionişti. Trebuie să-i demonstrăm cum stau lucrurile ori 3-sta seamnă să-1 scoţi pe duşman în câmp deschis.

— A, iartă-mă! In zăpăceala evenimentelor, am uitat să-ţi dau ageHa. 'a; era ascunsă în coşul cu rufe murdare din apar-tamentul Sylvi^1 arman, îi întinse Paula carneţelul.

Tweed răsfoi paginile, oprindu-se mai mult asupra unor date. Ridi<^ lui spre Newman, privindu-1 cu înţeles:

— Jurnalul ei pe anul trecut; încă o legătură între World Security a din dormitorul meu. Datele corespund cu cele din agenda de peste care ai dat tu în Basel: 15 şi 28 ianuarie, 16 februarie, ^ ie, 25 aprilie, toate marcate cu iniţiala M. Corespund şi orele: mm-1 Itate, nouă, zece, zece şi jumătate seara. Mi le amintesc clar. Dar cum a ajuns Sylvia Harman la Londra? Întrebă Paula. Simplu, fu rândul lui Newman să explice. Ori Buckmaster OH ¦UI, care din ei ar fi vrut să-şi petreacă noaptea cu ea, o putea aduce Mctorul Lear. Cât despre ea, pentru şase mii de franci n-ar fi ezitai lipă… Ce este?

1)0 mişcare grăbită, Tweed vârâse agenda în buzunar şi acum îl „ privirea pe bărbatul în costum, cu faţa inexpresivă, care se ¦la de masa lor. Acesta îşi trase un scaun şi se aşeză alături de ud, u. uându-i discret o legitimaţie.

Horbert Tanner, se prezentă el, de la Poliţia Federală. Nu ştiu Mţi dat seama, domnule Tweed, că sunteţi urmărit. Puştiul de ii W alkman-ul, v-a filat de cum aţi ieşit de la Baur en Viile. Doriţi llttl i II noi?

'!” le. A 1 în pace; fă-te că nu ştii nimic.

Cum ziceţi. Şi acum, dacă n-aveţi nimic împotrivă, am să vă rog să mă însoţiţi la sediul poliţiei; este ordinul domnului Beck. Ne aşteaptă afară Mercedes-ul acela cu geamuri fumurii…

De data asta îl avem în mână pe Tweed, zise Morgan cu ochii pierduţi pe fereastra biroului său din strada Bellerive, în noaptea de afară. Se duce la Einsiedeln în cantonul Schwyz, la munte. Am să trimii un autobuz înaintea lui acolo, cu gaşca mea de Walkman-i.

Cel căruia i se adresa era, bineînţeles, Armând Horowitz, aşezat pc un scaun cu spătarul tare – fiindcă, zicea el, fotoliile te moleşesc, te scol din priză. Pe de altă parte, Morgan deschisese caloriferele la maximum, ceea ce-1 făcuse pe Horowitz să-şi scoată fulgarinul, rămânând într-un costum de un cenuşiu mohorât, altfel foarte bine croit.

Aş putea afla şi eu de unde ştii? Se interesă el în stilul acela acid caracteristic.

Ai putea! Îi răspunse Morgan, al cărui entuziasm aro-gant dădea |” dinafară. Îşi instala rotunjimile în spatele biroului impunător. Pentru I nu ştiu câta oară, Horowitz remarcă ostentaţia decorului.

Atunci, fă bine şi spune-mi, zise el iritat, văzând că Morgan tăcea.

M-a anunţat un potlogar pe nume Turpil, o scârnăvie de care n mai foloseam câteodată ca să pătrundem discret în anumite locuii Probabil că i-a spus chiar Tweed…

Încă un gest suspect, remarcă Horowitz.

Da' mai lasă-mă cu cobitul ăsta! Sări Morgan, ţâfnos.

Spune-mi cum arată acest Turpil.

Hotărât lucru, Horowitz se pricepea de minune să-1 descumpăne pe unul ca Morgan.

Mic de statură, peste cincizeci de ani, cu nas coroiat, arată ca i spiriduş din basme…

Arăta, vrei să spui.

Cum adică?

Toată după-amiaza m-am plimbat cu tramvaiul în zona gflflj prin împrejurimi, contând pe regula coincidenţei, care până acum servit nu o dată. Ia spune, a vorbit mult la telefon?

Nu; de fapt, s-a întrerupt în mijlocul unei fraze, n-aş putea spune de ce. Poate s-a întrerupt legătura, cum se mai întâmplă…

Sau 1-a întrerupt cineva, continuă Horowitz urmărindu-1 pe Morgan cu o privire amuzată. De data asta te cred, pentru că eram chiar în tramvaiul care 1-a făcut pe Turpil terci.

Morgan încremeni cu trabucul în mână, ca un dirijor cu bagheta suspendată deasupra orchestrei.

Ce tot îndrugi acolo?

Dacă e să mă iau după descrierea ta, Turpil este un individ foarte mort. A ieşit pe scara rulantă din Shopville, alături de un tip care-1 ţinea de braţ; s-a smuls din strânsoare, s-a repezit în stradă şi 1-a călcat tramvaiul în care mă găseam eu.

Aha, înţeleg…

Ba nu-nţelegi încă. Eu, care mă pot lăuda cu o memorie fotografică, îţi pot spune că tipul care-1 ţinea era Bob Newman, corespondentul extern. I-a apărut poza în ziare de multe ori, aşa că mi-ar fi greu să-1 confund. Mai mult, în Basel se pare că braţul coincidenţei a fost foarte lung: acelaşi Newman şedea la masă în restaurantul de la Drei Konige, II unei când m-am nimerit şi eu acolo. Şi acum, dă-mi voie să-ţi amintesc i spuneai ceva despre o alarmă declanşată aici, la Zurich, fără vreun motiv aparent.

— Dumnezeule! Vrei să spui, o spargere la sediul din Basel? Trebuie i i pun să mai verifice o dată, să vadă dacă nu lipseşte ceva. Turpil era

¦tr-adevăr un artist al spargerilor şi se vindea oricui ar fi avut bani să-i i utnpere serviciile.

Mă rog, asta e problema ta; a mea este la Einsiedeln. Lasă baltă lileea aceea prostească de a-ţi trimite maimuţoii Walkman acolo: n-ar llcc decât să se dea în spectacol ca nişte clovni la circ, într-un astfel de olat.

Dar cineva trebuie să se ducă acolo, protestă Morgan. I” Şi chiar o să se ducă cineva: eu, împreună cu Stieber. Şi asta ii acum.

Sediul poliţiei din strada Lindenhof este un bloc vechi, cu patru Hljr, construit din piatră cenuşie. Una din faţade are vedere la râul

Limmat, care împarte oraşul Zurich în două districte. Aici, la etajul al treilea, se afla biroul lui Beck. De la fereastră, Tweed contempla silueta cenuşie a Uni-versităţii, semeţ înălţată pe malul celălalt al râului.

Dar ştiu că ai curaj, nu glumă, să te plimbi aşa prin Zurich, îi zise Beck lui Tweed. Şi, dacă într-adevăr eşti urmărit, chiar ai nevoie de curaj. Dacă…

Domnul Tweed este într-adevăr urmărit, domnule, interveni Tanner; de asta nu mă îndoiesc. I-am depistat lângă Baur en Viile şi i-am filat până la Sprlingli, pe jos. Ei bine, pe această distanţă scurtă am ocini nu mai puţin de trei persoane călcându-i pe urme: doi tinerei, pietoni, I o fată pe bicicletă, toţi dotaţi cu Walkman-uri false.

False? Ridică Beck din sprâncene. Şi te sperii de o gaşcă de puştani?

E vorba de aparatură, domnule, care se pare că e foarte sofisticaţii i-am văzut pe doi dintre ei comunicând prin nişte microfoane di mi im late. Or fi ei o gaşcă de puştani, cum ziceţi, dar cei care-i organi/i par a fi profesionişti, dacă-şi permit astfel de aparatură. Şi ne-a urmărit unul pe motocicletă. S-ar putea să fie şi acum afară, aştepl du-1 pe domnul Tweed să iasă de aici.

Asta nu-mi place, zise Beck, întunecându-se la faţă. Du-ic i” vezi dacă mai e acolo.

— Şi dacă mai e, îmi daţi voie să-1 duc jos, să-i iau un interogatul | Newman şi Paula, aşezaţi lângă Tweed, îl priviră pe Tannn gândi Newman, te cred în stare să-1 faci să ciripească, daci puj pe el.

— De acord, Tanner, acceptă Beck. Vreau să ştiu cine e şei ui In Şeful poliţiei elveţiene aşteptă ca detectivul Tanner să iasă dil după care i se adresă lui Tweed:

— In timp ce tu-ţi făceai rondul, m-am dus să vorbesc i

Romer de la Banca de Credit din Zurich, în Talstrasse. Vrea I nească, şi a aşteptat toată după-amiaza, iar acum e seară.

— De ce, am spus ceva care i-a stârnit interesul? Tainul terenul.

— Se pare că da…

Înainte de a continua, Beck îşi întoarse privirea spre Nrwii

— Ceea ce urmează este strict confidenţial, însă ştiu că te bucuri de toată încrederea în cercurile noastre. Aşadar, Tweed, poţi discuta cu Romer cu toată sinceritatea, pentru că are mare trecere în sferele militare ale ţării acesteia. Acum s-a dus să ia ceva de mâncare, şi se întoarce peste… Trei sferturi de oră, zise Beck, cu ochii la ceas. Până atunci, pot să vă servesc ceva răcoritoare?

0 jumătate de oră mai târziu, reveni şi Tanner.

Motociclistul nostru a vorbit până la urmă, îi anunţă el. Au un microbuz de radiolocaţie, staţionat pe Podul Cheiului.

Acum e tot acolo? Tanner, trimite o maşină de patrulare să verifice. Vezi să aibă antenă, ca să creadă băieţii că au intrat în inter-fcrenţă cu banda de frecvenţă a poliţiei, încheie Beck, aşteptând să lasă Tanner. Ia spune, Tweed, zise el apoi, cine crezi că sunt 'livizii ăştia?

— World Security.

Aha, făcu Beck, şi rămase o vreme pe gânduri. Şi chiar dac-ar fi Hi, mi se pare logic ca Lance Buckmaster să sprijine apelul lansat de JlOward pe tot continentul de a te pune sub urmărire. K„ Aha, fu replica lui Tweed, lapidară şi cu súbanteles. Aşa, continuă Beck; colonelul Romer trebuie să se li întors ii să te trimit la el, în Talstrasse, cu o maşină. Ţine minie, Mie i ai spune, poţi conta pe discreţia lui; nu va discuta problemele „ i u mine. Cine ştie, s-ar putea ca tocmai el să aibă cheia acestei Sili ciudate.