Condideratii generale privind raspunderea civila delictuala

BIBLIOGRAPHY
[1] Hayek, Friedrich von, 1960, The Constitution of Liberty, The University of Chicago Press, Chicago.

[2] Kant, Immanuel, 1970, Perpetual Peace in Hans Reiss (ed.), Kant's Political Writings, Cambridge University Press, London, 116-30.

[3] Popper, Karl Raimund, 1950, The Open Society and Its Enemies, Princeton University Press, Princeton, NJ.

[4] Rawls, John, 1971, A Theory of Justice, Harvard University Press, Cambridge, MA.

[5] Rothbart, N. Murray, 1982, The Ethics of Liberty, Humanity Press Inc., Atlantic Highlands, NJ.



ENGLISH – THE LANGUAGE OF THE MODERN WORLD

Asistent univ. Smaranda Lozinschi,

Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative,

Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”

“Now the whole earth had one language

and a few words.”

(Gen. 11:1)
Abstract. The standardization and the universality of a widely spoken language have been achieved in a cyclical way, in the course of centuries. In the Biblical times people used to speak a unique language, but men’s ambitions made the language diversify and become particular for each people or ethnical group. History has clearly demonstrated that the language of the conquerors has always become - for a longer or a shorter period of time - the language of the conquered, but the wish of the people has since ever been the same: everybody to speak the same language for a better communication and understanding. Consequently, the modern world is more and more rapidly and definitely decided to create a modern unique international language, due to – first – computerization and – second – to the favorable political and economic conditions generated by the con temporary world. Under such circumstances, the long dreamt of wish of mankind is every day closer to be turned to a good account and become reality.

Words, and implicitly the language, appeared because man appeared and he had to communicate more and more complex ideas and feelings and to share the others the accumulated experience he gathered in the course of his life time.

At the beginning of creation all people spoke the same language because they had the same goals and preoccupations, because they lived in a more or less harmonious environment and because they had no many things to share. Little by little, the more society developed and progressed the more different the people wanted to be (in wealth, power, luxury and even in language); when the social classes appeared, ambitions augmented, secrets connected with the large amounts of riches some people had were indispensable so, a sort of cyphered language was ready to estrange itself from the everyday language everybody used. Besides, people had a tendency to group together in tribes, larger families, clans, etc and create a language of their own as not to be understood by the others and thus keep their own privacy and intimacy and become stronger as compared to the others. The rich gathered riches, goods and, definitely, knowledge, as they could afford to have access to education; so, automatically the language split – within the same ethnical group - into two: the language of the illiterate and the language of the trained and educated. That was the moment when the sole language of the Biblical times started to disintegrate and achieve individual characteristics according to each group of speakers. Men started to migrate in search of better lands or of more proper living and work conditions, and that was seen in the evolution of the language that became - with every new period - richer, more picturesque and more powerful. It really stared to be a means of communication among people and peoples.

Once scattered all over the land, people/men wanted to impose their mentality, ambitions, conceptions, etc to the others they either inherited as slaves or conquered. By using another language than the majority did, the strong could turn everything to their advantage and control everything. This vanity and boastfulness made the people of yore build themselves “a city and a tower with top in the heavens.” (Gen 11:4). This tower of vain human pride was called Babel because “there the Lord confused the languages of all the earth; and from there the Lord scattered them abroad over the face of the earth.” (Gen 11:9)

These facts have to be remembered as, in the beginning, people were obedient, modest, tolerant and co-operative; they were not ambitious, they spoke the same language so that they could understand each other and live in a more harmonious and peaceful world than today.

But, in the course of time, things changed. History is a cyclical phenomenon that repeats itself, sooner or later, at different intervals. Many disputes and wars started because of greed, envy and hatred, as men failed to understand his neighbor and because of his lust for the power that darkened their minds.

Nevertheless the evolution of society recorded major changes (mental, spiritual, material, biological, industrial, technological, economic and political); some were in the benefit of man, some contrary to his aspirations and wishes. The more society developed the richer the informational content, the higher the knowledge and experience and the more rapid progresses were recorded in all domains of activity. Some domains disappeared, making place to others to appear, as a proof of man’s preoccupation to better his condition and to invent things useful to man in his continuous challenge with himself. Still all these novelties belonging to all fields of activity brought about amounts of words that became specialized and that already created a new chapter in the history of the language. The rich peoples invested lots of money in creating apparata, equipments and machineries ready to any time translate the long dreamed hopes of humanity into reality. People’s searching minds invented lots of devices whose names were unknown to those who did not live in the country they were produced so, they had to simply adopt the word from the country of origin as there was no correspondent to be found in the language it was imported to. Two centuries ago the language of almost all countries - subscribing to the evolution of technology - mostly used German technical words, as they were part of the indispensable language material that corresponded to tools or devises used in the everyday life, and which were of German provenience.

Nowadays the informatics technology flooded the world and a new version of the American English was born: the computer language, a language with which all those working in the domain can understand without learning to speak, read or write in the vernacular English. Only by the intermediation of the seven notes miraculously combined by the genii of the symphony music, for instance, it means that it became an international means of communication in which the words are missing, leaving room to feelings and imagination.

If dance can express mysterious emotions inviting people to “speak” in their inner ego through harmonious gestures as to make the others understand what they say without words, it means that dance has long before became an international language.

If painting needs only “a few word-colors” that speak to the one admiring a painting about a whole universe of feeling and sensitivity, making real life utter its troublesome existence in images speaking by themselves, it means that painting has long ago became an international language by which people can communicate, understand each other and co-operate in the best of conditions.

Yet, language does not seem to be sufficiently rich as to express the huge amounts of things we want to say to the others or to particularly correspond to the deepest, the most delicate and exquisite nuances of our imagination, inner feelings or our concrete palpable things that happen to be part of our material life.

The result is that more often than not we resort to words from other known languages as they seem to better and more realistically express what we have on our minds. Consequently, we create our own mini-international vocabulary to make sure we can communicate with a foreigner or even a native without knowing his language, or the specialized language corresponding to one field of activity or another. And this, because sometimes the vocabulary of the language of the natives cannot find a perfect correspondent to a newly introduced “technical” word or because trying to maintain the language and only to explain the word it will either imperfect, too long or even ridiculous.

People have tried to create a “new language” as to make communication easier. It was supposed to include words from various known, important and wide spread languages and make communication among people more comfortable. Conceived by Ludovik Lazarus Zamenhof in 1887 as a global language which would eliminate, or at least reduce, international stress, Esperanto – the newly created language - is now spoken by approximately 10 million people in the world. Nowadays, the idea was given up, as English is more and more replacing all known languages first, because in the time of Queen Elizabeth I of England, when England became a huge colonial empire, English – British English – was the language of almost all continents of the world and second, because of its huge amounts of information thrown into the world. So it was not difficult for the American English to continue conquering the linguistic world, at least. It is a known fact that the language of the conqueror always becomes the official language of the conquered. And, as the American technology and progress in almost all domains is a recognized achievement, there is no wonder that the long desired dream of humanity to again have a unique language is going to become reality.

Computers, for instance, have imposed their “international language,” as computer itself became an international device in the help of man for a more rapid communication, erasing distances and storing incredible information, to say nothing about the advantages of bringing people together through all the programs is offers.

In the course of time there were many disputes according to which of the languages could be considered the most important language to be learnt by people. The number and order differed according to pride, political moment, or economic development. Now, it became almost clear that American English has become the queen language of the globe. Form a globalized language to a universal globalization is but a step more. The problem of an international language seems to be finally solved: the most powerful wins everything. There was a similar period in the history of mankind when Latin became a quite, if not partial-international language. The Romans conquered almost the whole Europe and Latin – although it was considered a ‘dead’ language is still alive: the core of many Latin languages is still Latin, the church language and writings are still Latin, the doctor’s degrees in many Universities of the world are even today delivered in Latin and the high ‘Honoris Causa’ titles are still awarded in Latin.

Due to the information the computers store, people are more and more dependent on them so, automatically, they shall not only have access to the information as such but they have to understand, read and write in English as it is –without any doubt – not only the language of the future but the language of the present. The problem of those people striving to compose a new language for an international use came to an end and has finally become reality. We are the witnesses of the re-genesis of mankind, and the start was given by English that was considered to satisfy all tastes and ambitions and to be the beginning of a new era.

IDEOLOGIA LIBERTĂŢII¹

Asist. drd. Andrei Trandafira,

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti

Abstract. There is a whole family of ideologies which share freedom as their most important value. Presenting these ideologies, with their differences and their common assumptions, will give us a better means of critically analysing them. Relying on the ideas of thikers such as Ludwig von Mises, Isaiah Berlin, Ayn Rand and others, I draw a squetch of the methapysics and ontology of freedom, its conditions of possibility and its most important institutions.

Ce este libertatea? În ce cred de fapt cei ce cred că libertatea e o valoare fundamentală? Cum poate fi ea promovată? Răspunsul la aceste întrebări va oferi o imagine a trunchiului ideologic comun pe care îl împărtăşesc toţi cei ce cred în libertate, fie că sunt liberali, libertarieni, anarhişti sau de alte orientări.

Ontologia şi metafizica libertăţii

Libertatea este manifestă în acţiune². De aceea, o înţelegere adecvată a conceptului de libertate presupune înţelegerea logicii acţiunii. Entitatea fundamentală a universului descris prin intermediul unei logici a acţiunii este agentul. În absenţa agenţilor, evoluţia universului poate fi înţeleasă în termeni exclusiv cauzali. Existenţa agenţilor în universul natural introduce un factor de nedeterminare a cursului natural al evoluţiei. Un agent poate decide să acţioneze, modificând astfel cursul natural al evoluţiei. Condiţiile de posibilitate ale unei acţiuni au fost identificate de către Mises³ şi sunt următoarele:

0. 
   în primul rând, agentul trebuie să fie nemulţumit de starea în care se află, dorind de aceea să-şi modifice condiţia situaţia;
   

1. 
   în al doilea rând, agentul trebuie să-şi imagineze o situaţie alternativă pe care o consideră dezirabilă situaţiei curente. Această condiţie revine la identificarea unui scop;
   

2. 
   în al treilea rând, agentul trebuie să considere realizabilă situaţia alternativă. Această condiţie revine la identificarea unui set de mijloace pe care agentul speră să le folosească cu succes pentru a-şi atinge scopul.
   

Deci, un scop reprezintă o stare alternativă a lumii considerată dezirabilă de către un agent, iar un mijloc reprezintă o modalitate prin care un agent încearcă să transforme starea actuală a lumii în starea alternativă considerată dezirabilă. Atingerea unui scop prin folosirea unor mijloace depinde de cunoaşterea agentului¹ şi de constrângerile externe². Ar mai fi de menţionat faptul că un mijloc poate fi folosit pentru atingerea a mai multor scopuri, iar un scop poate fi atins prin folosirea a mai multor mijloace alternative. De asemenea, numărul scopurilor ce pot fi formulate este nelimitat, în timp ce mijloacele disponibile la un moment dat sunt întotdeauna finite.

Deşi nu pot fi reduşi la entităţi cauzale, agenţii îşi desfăşoară activitatea în lumea naturală, a cauzelor şi a efectelor. Atingerea unui scop presupune modificarea lumii, obţinerea unor efecte. Însă, cu toate acestea, modul în care înţelegem lumea are la bază o ontologie în care entităţile teleologice (agenţii) sunt entităţi primitive, în aceeaşi măsură în care sunt şi entităţile cauzale. De aceea, descrierea faptelor (spre deosebire de instituirea unor norme) nu se limitează doar asupra domeniului entităţilor şi proceselor cauzale, ci şi asupra domeniului entităţilor şi proceselor teleologice.

Pentru a putea clarifica înţelesul conceptului de libertate, este necesară o scurtă clarificare a distincţiei descriptiv-normativ. Vocabularul descriptiv împarte universul de discurs în ceea ce există şi ceea ce nu există. Vocabularul normativ împarte universul de discurs în ceea ce e corect şi ceea ce e incorect conform unei norme. Astfel, orice agent este o fiinţă normativă, în măsura în care stabilindu-şi un scop, împarte implicit cursurile posibile viitoare în dezirabile şi indezirabile. Dealtfel, raţionalitatea agenţilor nu este posibilă decât în contextul distincţiei normative dezirabil/indezirabil (norma care guvernează aplicarea distincţiei fiind scopul agentului). Înţelegerea scopurilor atât ca fapte cât şi ca norme ar putea părea contradictorie. Însă, înţelegerea descriptivă a unui scop revine la a spune că un agent are anumite scopuri sau că nu are anumite scopuri. Iar înţelegerea normativă a unui scop revine la a spune că un scop determină ce anume este dezirabil şi ce nu. Această ambivalenţă a perspectivelor se regăseşte la toate conceptele valorice.

Din această perspectivă, putem reformula câteva concepte clasice de libertate. Perspectiva descriptivă asupra libertăţii ne permite să punem în evidenţă anumite aspecte ale realităţii. Astfel, conceptul existenţialist de libertate are în vedere capacitatea agentului de a formula scopuri. Pe această linie, un agent este liber să-şi stabilească ce scopuri doreşte, iar în orice moment există cel puţin două stări alternative ale lumii între care poate alege. Conceptul de libertate pozitivă¹ are în vedere capacitatea agentului de a-şi atinge scopurile, iar cel de libertate negativă are în vedere lipsa constrângerilor exterioare care să obstrucţioneze atingerea scopurilor. Aceste două concepte sunt graduale, orice agent fiind într-o măsură mai mică sau mai mare liber (pozitiv sau negativ). Mai mult, cele două concepte sunt corelate, gradul de libertate pozitivă depinzând de gradul de libertate negativă, iar libertatea negativă fiind importantă în măsura în care permite creşterea libertăţii pozitive. În cele ce urmează, „libertate” va fi folosit în sensul pozitiv, ca exprimând gradul în care un agent este capabil să-şi atingă scopurile (sensul negativ fiind de fapt inclus în cel pozitiv, şi exprimând doar o faţetă a acestuia, cea a impactului mediului extern asupra capacităţii agentului de a-şi urma scopurile).

În acest punct, putem explicita la ce revine considerarea libertăţii ca o valoare. Este un fapt că orice individ, în orice perioadă istorică şi în orice cultură, are o capacitate mai mică sau mai mare de a-şi atinge scopurile, fiind deci mai mult sau mai puţin liber. Valorizarea libertăţii revine la a considera dezirabil ca libertatea individului să fie cât mai mare. Libertatea poate fi valorizată doar pentru anumiţi indivizi concreţi sau poate fi valorizată ca principiu universal². Valorizarea libertăţii doar pentru anumiţi indivizi este realizată implicit de către orice individ faţă de el însuşi, cu excepţia sinucigaşilor. Valorizarea libertăţii ca principiu revine la a considera dezirabil ca libertatea fiecărui individ să fie cât mai mare şi/sau libertatea cumulată a tuturor indivizilor să fie cât mai mare. Cei ce valorizează libertatea ca principiu universal (fie că sunt ei liberali, libertarieni, anarhişti sau de altă orientare specifică) sunt ideologii libertăţi, încercând să convingă câţi mai mulţi oameni să valorizeze libertatea la acest nivel.

Condiţia de ideolog al libertăţii presupune angajarea faţă de o anumită viziune metafizică (pe lângă angajarea faţă de ontologia descrisă anterior). Conform acestei viziuni metafizice³, menirea omului este de a se auto-desăvârşi prin intermediul propriei creativităţi şi pe baza propriilor decizii. Mai mult, nu există o reţetă prin care se poate obţine fericirea, fiecare individ fiind pe deplin responsabil pentru împlinirea propriei vieţi. O viaţă autentică nu poate fi trăită decât în măsura în care ne urmăm propriile idealuri. De aceea, libertatea e o condiţie esenţială pentru a putea trăi o viaţă autentică. Însă, trăirea unei vieţi autentice presupune recunoaşterea vieţii ca valoare în sine, ceea ce implică recunoaşterea valorii vieţilor celorlalţi.

Economia libertăţii

Coordonatele în care se desfăşoară viaţa unui om singur pe o insulă sunt simple. Acesta îşi va atinge sau rata scopurile, exclusiv pe baza propriei cunoaşteri şi abilităţi. Însă situaţia devine complicată atunci când avem de-a face cu o societate de indivizi. În contextul interacţiunii dintre ei, libertatea individuală a acestora poate varia mult mai mult decât în cazul unui individ aflat singur pe o insulă: de la viziunea hobbesiană a războiului tuturor împotriva tuturor (în care libertatea tuturor e minimă), până la viziunile utopice în care libertatea tuturor este maximă. Între aceste extreme găsim societăţile reale, în care libertatea individuală poate fi mai mică sau mai mare, mai egal sau mai inegal distribuită între membri.

În acest context evoluţia posibilă a unei societăţi o poate lua atât în direcţia unei scăderi a libertăţii, cât şi în direcţia unei creşteri a acesteia. Ideologii libertăţii sunt aceia ce încearcă să schimbe direcţia în care societatea lor se îndreaptă, spre o lărgire cât mai mare a libertăţii membrilor ei. Desigur, nu este suficient să ai intenţii bune pentru a obţine rezultate bune. Astfel, propuneri precum distrugerea statului, deşi bine intenţionate, au la bază o înţelegere superficială a fenomenelor sociale. Pentru a putea lărgi în mod eficient libertatea este necesară o foarte bună înţelegere a mediului social, a condiţiilor care favorizează sau nu libertatea individuală.

Posibilitatea ca într-un context social libertatea indivizilor să fie mai mare decât dacă fiecare dintre ei ar trăi singuri pe o insulă presupune existenţa unei funcţii de cooperare. Doar dacă cooperarea este posibilă, atunci într-un grup de oameni, fiecare poate beneficia de o libertate mai mare decât dacă ar fi de unul singur. Iar cooperarea este posibilă, în măsura în care mai mulţi oameni îşi propun un scop comun, pe care îl pot atinge mai uşor împreună decât individual, dat fiind faptul că mijloacele avute la dispoziţie sunt mai multe. Iar atingerea acelui scop printr-un efort comun va mări libertatea fiecăruia, căci fiecare şi-a atins propriul scop. În acelaşi timp, există şi posibilitatea ca libertatea indivizilor să fie mai mică într-un context social decât în starea naturală. Astfel, un individ singur pe o insulă este constrâns extern (fiindu-i astfel diminuată libertatea) doar de factorii naturali. Însă, într-o societate acţiunile sale pot fi zădărnicite şi de acţiunile celorlalţi indivizi.

Societatea în care libertatea membrilor săi ar fi maximă ar fi aceea în care cooperarea între membri este maximă¹, iar constrângerea exterioară a unui membru de către alt membru ar fi minimă. Înţelegerea modului în care ne putem mări libertatea, presupune în primul rând înţelegerea instituţiilor care facilitează cooperarea şi a celor ce diminuează constrângerile pe care indivizii le pot impune altor indivizi. În cele ce urmează, prin „instituţie”² se va înţelege o structură de angajamente şi îndreptăţiri asumate implicit de o parte suficient de mare a membrilor a unei comunităţi. În acest sens, subzistenţa unei instituţii nu e posibilă decât pe fondul unei cooperări între indivizi, prin care aceştia menţin structura de reguli a instituţiei şi asigură protejarea acesteia împotriva celor ce încearcă să beneficieze de pe urma efortului comun al celor ce contribuie la menţinerea instituţiei (adică protecţia împotriva free-riderilor³). În acest sens, istoria omenirii este istoria cooperării, iar extinderea libertăţii se realizează prin descoperirea de noi instituţii.

Însă, înainte de a trece la prezentarea instituţiilor specific umane, care permit creşterea libertăţii, ar trebui precizat nivelul de bază la care apare cooperarea. Precondiţia fundamentală de care depinde posibilitatea de a urma scopuri este supravieţuirea. Un agent nu poate încerca să-şi atingă scopurile decât dacă reuşeşte să-şi asigure supravieţuirea. Iar, dispunerea de cât mai multe mijloace creşte probabilitatea de supravieţuire. Astfel, nivelul primar de cooperare se realizează în vederea asigurării supravieţuirii. Ne putem imagina comunităţile primitive ca subzistând doar în virtutea eficienţei cu care ating acest scop comun, acela de a supravieţui. Mai mult, apariţia oricărei comunităţi este posibilă doar pe fundalul recunoaşterii probabilităţii crescute de a supravieţui a fiecărui individ, atunci când protecţia este asigurată prin cooperare.

Dacă cooperarea⁴ primară necesară asigurării unei şanse mai mari de a supravieţui poate fi întâlnită şi în cazul animalelor, nivelele ulterioare de cooperare sunt specific umane. Aceste nivele de cooperare permit subzistenţa instituţiilor fundamentale pentru protejarea şi extinderea libertăţii, ce vor fi prezentate în continuare.