Condideratii generale privind raspunderea civila delictuala

op. cit., p 245; Ieftimie Pop, Vecinătatea şi buna vecinătate în dreptul internaţional, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, p. 57.

5 Ion Filipescu, Drept civil. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale, Editura Actami, Bucureşti, 1996, p. 253.

6 Mircea Duţu, op. cit., p. 156.

1 D.D.Roşca, Existenţa tragică, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1968, p. 168.

1 Ernst Cassirer, Eseu despre om. O introducere în filozofia culturii umane, Bucureşti,
Ed. Humanitas, 1994, p. 115.

2 Ibidem, p. 116.

3 J.-J.Rousseau, Emil sau Despre educaţie, Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1973, p. 275.

4 Ibidem, p. 276.

1 I. Kant, Întemeierea metafizicii moravurilor, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1972, p. 39.

1 David Hume, Cercetare asupra intelectului omenesc, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987, p. 91.

2 Ibidem, p. 92.

1 Aristotel, Metafizica, Bucureşti, Ed. Iri, 1996.

2 Augustin, Confesiuni, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1997.

3 Kant, Imm., Critica raţiunii pure, Bucureşti, Iri, 1994.

4 Rousseau, J.J., Du contract social, Gf Flammarion, Paris, 2001.

1 Descartes, R., Discours de la Méthode Les Passions de l’âme, Bookking International, Paris, 1995.

2 Kant, Imm., Prolegomene, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1987, p. 55.

3 Berdiaev, N., Sensul creaţiei, Humanitas, Bucureşti, 1996.

4 Gasset, Ortega y, Ce este filosofia? Ce este cunoaşterea? Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 123.

1 Husserl, E., Filosofia ca ştiinţă riguroasă, Paideia, Bucureşti, 1994.

2 Popper, K., Logica cercetării, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981, p. 157.

3 Blaga, L., Trilogia cunoaşterii, Despre conştiinţa filosofică, Ed. Minerva, Bucureşti, 1983,
p. 30.

1 Leibniz, D’une ligne issue de lignes şi Nouvelle application du calcul (tr. Fr. Oeuvre concemant le calcul infinitesimal, Ed. Blanchard), apud., Gilles Deleuze şi Felix Guattari Ce este filosofia?,
Ed. Pandora, 1999, p. 123; N.t. Aluzie a autorului la Alice în ţara minunilor” de Lewis Carroll;

2 Teoria celor două tipuri de <> apare la Bergson încă din lucrarea, Eseu asupra datelor imediate ale conştiinţei, Institutul european, Iaşi, 1998.

1 Heidegger, M., Introducere în metafizică, Humanitas, Bucureşti, 1999.

2 Heidegger, M., Fiinţa şi timp, Humanitas, 2004.

1 Un punct de pornire al acestor dezbateri îl constituie Bruce Vermazen, “Negative acts”, în B. Vermazen and M. Hintikka (editori), Essays on Davidson: Actions and Events, Oxford University Press, Oxford, 1985, pp. 93-104. Tema e însă mai veche, fiind tratată, de pildă, şi în J. Bentham, The principles of morals and legislation, Hafner, New York, 1789.

1 Vezi Donald Davidson, “Actions, Reasons, and Causes”, Journal of Philosophy 60, 1963, retipărit în Essays on Actions and Events, Oxford University Press, Oxford, 1980, pp. 3-19.

2 Vezi Donald Davidson, “Reply to Bruce Vermazen”, în B. Vermazen and M. B. Hintikka (editori), Essays on Davidson: Actions and Events, Oxford University Press, Oxford, 1985,
pp. 172-76.

3 Vezi, de pildă, Carolina Sartorio, Omissions and Causalism, în curs de publicare în Noûs, text accesibil la adresa: http://philosophy.wisc.edu/sartorio/oac.pdf.

1 Exemplul mimului apare în Kent Bach, Refraining, Omitting, and Negative Acts, text în curs de publicare în T. O’Connor şi C. Sandis (editori), Companion to the Philosophy of Action, Wiley-Blackwell, Oxford. Textul este accesibil la adresa: http://userwww.sfsu.edu/~kbach/Bach.Refraining&Omitting.pdf.;

2 Obiecţia de aici reprezintă o reformulare a obiecţiei din Kent Bach, op. cit.

3 Vezi, de pildă, Benjamin Mossel, “Negative Actions”, în curs de publicare în Philosophia. Textul este publicat online pe site-ul http://www.springerlink.com.;

2 Diferenţa dintre cele două cazuri ar putea fi scoasă mai bine în evidenţă spunând că o omisiune poate să aibă ca efect şi un fapt pozitiv, şi e discutabil că are vreun conţinut, în timp ce o abţinere realizată fără efort are de obicei ca efect un fapt negativ, şi e mai degrabă acceptabil că are şi un conţinut negativ;

3 Vezi J. L. Austin, How to do Things with Words, Oxford University Press, Oxford, 1962 şi J. R. Searle, Speech Acts. An Essay in the Philosophy of Language, Cambridge University Press, Cambridge, 1969.

4 S-ar putea adăuga, în acest caz, că precizarea mea are un efect perlocuţionar negativ – acela de a o descuraja pe soţia mea să spere că îmi voi face ordine pe birou. Dar efectul perlocuţionar nu dă nici el calitatea acţiunii verbale pe care o fac atunci când realizez respectivul act de vorbire;

5 E important însă să distingem între conţinutul unei acţiuni şi conţinutul descrierii unei acţiuni.

1 Stoetzel, J, Girard, A., Sondajele de opinie publică, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975.

2 Morgan, John; Livingstone, Stephen, Law and Opinion in Twentieth- century, Britain and Ireland, Palgrave Macmillan, 2003.

3 Doob, W., Leonard, Public Opinion and Propaganda, Shoe String Pr. Inc; 2 edition, 1966.

1 Bernays, L., Edward, Cristalizarea opiniei publice, Ed. comunicare.ro, Bucureşti, 2003.

2 Datculescu, Petre, Cercetarea de marketing – cum pătrunzi în mintea consumatorului, cum măsori şi cum analizezi informaţia, Brandbuilders Grup, 2006.

1 Lane, R. E.; Sears, D. o., Public Opinion, Englewood Cliffs, N.J.: Prentice Hall, 1964.

1 Trotter, Wilfred, Instincts of the Heard in Peace and War, Casimo Classics, 2005.

1 Everet, Dean, Martin, The Behavior of Crowds – A Psichological Study, Kessinger Publishing, 2006.

1 Willard, G. Bleyer, Main Currents in the History of American Journalism, Da Capo Pr., 1973.

1 Ries Al, Ries Laura, Căderea advertisingului şi ascensiunea PR-ului, Ed. Brandbuilders Grup, 2005;

2 Lippmann, Walter, Public Opinion, Free Press, 1997.

1 Ries Al, Trout Jack, Poziţionarea, lupta pentru un loc în mintea ta, Ed. Brandbuilders Grup, 2004.

1 Ethical, in that it touches on the leader’s will.

2 This is not to say that Popper was a utilitarian at heart.

1 Această lucrare este gândită ca partea introductivă a unei prezentări a ideologiilor ce au ca valoare fundamentală libertatea. Scopul ei este de a oferi o imagine de ansamblu asupra a ce înseamnă libertatea şi cum poate fi ea promovată, imagine care să furnizeze grila de analiză pentru prezentarea şi evaluarea critică a concepţiilor specifice din cadrul acestei familii ideologice. Textul are la bază ideile unor gânditori precum Mises, Hayek, de Jasay, Buchanan, Ostrom, Kirzner, Rand şi alţii.

2 Această axiomă plus cele ce vor decurge în continuare are la bază viziunea praxeologică, formulată de către Ludwig von Mises, conform căreia trăsătura esenţială a omului este cea de agent. Această viziune este expusă pe larg în Mises, 2000.

3 În aceeaşi Mises, 2000, pag. 13-14;

1 Cunoaşterea agentului determină măsura în care sunt atinse: selectarea unui scop realizabil, identificarea unor mijloace eficiente pentru atingerea acelui scop, manipularea adecvată a mijloacelor în vederea atingerii scopului şi evaluarea corectă a mediului extern în care va fi desfăşurată acţiunea;

2 Constrângerile externe sunt date atât de mediul natural cât şi de acţiunile altor agenţi.

1 Expunerea clasică a conceptelor de libertate pozitivă şi libertate negativă se găseşte în Berlin, 1997. Însă, în viziunea lui Berlin cele două concepte nu numai că nu sunt corelative, ci sunt chiar incompatibile. Aceasta se întâmplă deoarece Berlin identifică libertatea pozitivă ca presupunând drept componentă esenţială intervenţia unui agent extern (statul) pentru realizarea ei.

2 Această dihotomizare este o simplificare a unei tranziţii care este de fapt graduală plecând de la sfera individului şi extinzându-se prin familie, trib, popor până la umanitate.

3 Aceasta viziune este pe deplin formulată de către Ayn Rand în doctrina sa, intitulată Obiectivism. Pentru detalii vezi Rand, 1964.

1 Aici poate fi sesizată eroarea comunismului. Cooperare maximă nu înseamnă că orice scop individual trebuie realizat împreună cu toţi ceilalţi membri ai comunităţii. Ci doar că indivizii ce se întâmplă să aibă acelaşi scop au posibilitatea (adică depinde doar de deciziile lor) de a-şi uni eforturile pentru a atinge acel scop.

2 Abordarea care stă la baza celor spuse aici este cea a lui Ostrom în Ostrom, 1990;

3 O expunere completă a problemei celor ce defectează de la furnizarea bunurilor publice se găseşte în de Jasay, 1989.

4 Expunerea detaliată a modului în care strategiile cele mai eficiente pentru supravieţuire sunt cele cooperative se găseşte în Axelrod, 1984;

5 Acest mod de a trata apariţia instituţiei dreptului, cât şi a celei contractuale, poate fi găsit expus pe larg în Buchanan, 1997.

1 Pentru o expunere pe larg a modului în care funcţionează instituţia pieţei libere vezi Kirzner, 1973.

1 Întreprinderile inovative sunt acele societăţi comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare a căror domeniu principal de activitate, conform codului CAEN desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare, dar şi acele societăţi comerciale care nu au ca activitate de bază cercetarea-dezvoltarea dar sunt orientate spre alte domenii inovative.