Condideratii generale privind raspunderea civila delictuala
Yüklə 1,04 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Instituţia contractului
- Instituţia pieţei libere 1
- Instituţia domniei legii
- Instituţia spaţiului public
- BIBLIOGRAFIE
- INOVAREA, ANTIDOT ÎMPOTRIVA CRIZEI ECONOMICO-FINANCIARE Conf. univ. dr. Gabriel I. Năstase
- Consideraţii teoretice generale
- Politici şi strategii privind dezvoltarea mediului de afaceri inovativ
Instituţiile libertăţii Instituţia dreptului5 Atât timp cât supravieţuirea nu este asigurată, nu există nicio distincţie între forţă şi drept. Dreptul unui individ se reduce la forţa acelui individ de a şi-l impune, iar cooperarea este posibilă în măsura în care e compatibilă cu faptul că fiecare îşi foloseşte toată forţa disponibilă pentru a supravieţui. În această situaţie, angajamentele pentru o cooperare în direcţia asigurării supravieţuirii sunt determinate de constrângerile externe, nefiind bazate pe recunoaşterea vreunui drept al celuilalt. Odată ce asigurarea supravieţuirii nu mai necesită utilizarea întregii forţe disponibile, devine posibilă apariţia drepturilor. În esenţă, acestea presupun recunoaşterea îndreptăţirii celuilalt de a acţiona în anumite feluri şi de a urma anumite scopuri (când supravieţuirea era periclitată nu era recunoscută decât propria îndreptăţire la viaţă, ceea ce însemna reducerea dreptului la forţă). Desigur, recunoaşterea drepturilor celorlalţi (care până atunci erau doar parteneri de conjunctură în vederea supravieţuirii) nu e în vreun fel necesar să apară. Mai degrabă, apariţia ei este contingentă însă permite apariţia unor noi nivele de cooperare. Este un fapt că orice om vrea cu orice preţ să supravieţuiască. Asta înseamnă că orice scop secundar al unui individ va avea şanse să fie dus la îndeplinirea fără împotrivirea unui alt individ, atât timp cât cel din urmă nu-şi percepe viaţa ca fiind în vreun fel ameninţată de acţiunile primului. Recunoaşterea drepturilor celuilalt revine la recunoaşterea ineficienţei anumitor acţiuni (care periclitează viaţa celuilalt), ducând la neîntreprinderea acestora şi permiţând astfel, utilizarea forţei în urmărirea unor scopuri constructive (care sunt pozitive pentru propria persoană, nefiind negative pentru celălalt). Astfel, recunoaşterea de drepturi devine vehiculul esenţial care permite recunoaşterea acţiunilor constructive, instituind un criteriu bazat pe ajustare reciprocă la acţiunile celorlalţi. Nivelele ulterioare de cooperare, codificate în diverse instituţii, vor avea toate la bază recunoaşterea anumitor drepturi. O problemă crucială a instituţiei drepturilor este legată de mărimea domeniului celor ce sunt recunoscuţi ca purtători de drepturi. Recunoaşterea de drepturi poate fi făcută doar de nevoie (deci pentru câţi mai puţini) sau pe baza înţelegerii autentice a menirii lor (caz în care drepturile vor fi recunoscute tuturor celor ce le deţin şi pentru că le deţin anterior şi independent de recunoaşterea noastră). În acest sens, istoria de până acum reflectă doar o vagă intuiţie a valorii fundamentale şi universale a libertăţii, fapt reflectat de imensele perioade pe parcursul cărora, nici persoanele cele mai luminate, dintre beneficiarii şi promotorii drepturilor, n-au fost capabile să recunoască statutul pe deplin egal al unor întregi categorii de oameni (e.g. femei, persoane de culoare, sclavi). Instituţia proprietăţii Trăim într-o lume în care resursele sunt rare, iar asigurarea supravieţuirii depinde esenţial de apropierea de resurse. Mai mult, obţinerea mijloacelor necesare supravieţuirii nu se produce întotdeauna instantaneu, fiind nevoie de multe ori de procese de transformare succesive ale resurselor. Desigur, aceste transformări succesive presupun abilitatea de a beneficia ulterior de roadele muncii actuale. În condiţiile rarităţii mijloacelor este posibil ca doi agenţi diferiţi să vrea să utilizeze acelaşi mijloc, apărând astfel o situaţie conflictuală. Rezolvarea primitivă a acestui conflict ar fi lupta între cei doi, învingătorul urmând să-şi aproprieze mijlocul disputat. Rezolvarea elegantă este posibilă prin apariţia instituţiei proprietăţii. Această instituţie presupune o procedură care poate fi aplicată în fiecare caz particular pentru a stabili cărui agent îi revine dreptul de a folosi acel mijloc. Astfel, incertitudinea în ce priveşte disponibilitatea ulterioară a mijloacelor prezente este diminuată, fiind stimulată activitatea productivă în vederea consumului ulterior. Desigur, probabilitatea de respectare a dreptului de proprietate, atunci când supravieţuirea imediată depinde în mod esenţial de aproprierea resursei ce aparţine de drept celuilalt, este mică. Subzistenţa acestei instituţii este posibilă în măsura în care agentului îi sunt disponibile soluţii alternative ale căror costuri sunt preferabile costurilor implicate de apropierea unei resurse ce aparţine de drept altcuiva. Instituţia contractului Instituţia contractului are la bază recunoaşterea posibilităţii de a realiza schimburi reciproc avantajoase. Schimburile reciproc avantajoase sunt posibile în măsura în care agenţii au seturi diferite de scopuri şi în măsura în care există distribuţii alternative ale mijloacelor între cei doi agenţi astfel încât ambii să-şi atingă mai eficient scopurile. Eficienţa instituţiei contractului presupune existenţa unui consimţământ liber cât mai mare şi o probabilitate suficient de mare ca angajamentele stipulate contractual să fie îndeplinite. Măsura în care consimţământul este liber este dată de numărul alternativelor disponibile. Cu cât alternativele disponibile sunt mai multe, cu atât consimţământul este mai liber. Asta înseamnă că contractul de sclavie pe care îl acceptă cineva, atunci când singura alternativă disponibilă este moartea, este liber consimţit, deşi într-o măsură minimă. Însă, cu cât gradul de libertate al consimţământului este mai mare cu atât mai mult contractul consimţit va reflecta urmărirea unor scopuri liber alese şi nu încercarea de a evita situaţiile cele mai inacceptabile. De fapt, această distincţie între urmărirea unor scopuri liber alese şi încercare de a evita situaţii inacceptabile permite trasarea unei distincţii normative între contractul legitim şi cel nelegitim. Astfel, contractele legitime sunt acelea în care individul consimte să ofere ceva pentru că utilitatea a ceea ce va obţine este considerată de el mai mare decât a ceea ce oferă. Iar contractele nelegitime sunt acelea în care individul consimte să ofere ceva nu pentru că ar obţine ceva mai util, ci pentru că dacă nu ar oferi acel lucru, atunci consecinţele ar fi inacceptabile (precum în cazul contractului de sclavie). În acest sens, gradul de libertate al unei societăţi este dat de procentul de contracte legitime din numărul total de contracte. Într-o societate în care gradul de libertate este maxim, toate contractele realizate sunt legitime. Instituţia pieţei libere1 Instituţia pieţei libere are la bază acelaşi principiu ca şi instituţia contractuală. Diferenţa este mai degrabă una de accent. În cazul instituţiei contractului accentul este pus pe obligativitatea de a-ţi respecta angajamentele contractuale. În cazul instituţiei pieţei libere accentul este pus pe numărul alternativelor disponibile. Desigur, piaţa liberă presupune existenţa şi eficienţa instituţiei contractului. Însă, pe lângă asigurarea respectării contractelor este nevoie şi de asigurarea competiţiei, acest lucru revenind la asigurarea libertăţii terţelor părţi să se interpună în realizarea contractului prin avansarea unor oferte mai atrăgătoare. Instituţia pieţei libere creează un proces care duce la stabilirea contractelor cele mai eficiente, datorită faptului că pune la dispoziţie o cantitate de informaţie uriaşă (prin intermediul cererii şi ofertei). Atunci când numărul de oferte este foarte mare, cumpărătorul (cât şi vânzătorul) va putea opta pentru contractul care îl avantajează cel mai mult prin simpla comparare a preţului diferitelor oferte (cereri). Prin urmare, eficienţa pieţei libere depinde de numărul cât mai mare al participanţilor. Sau, altfel spus, piaţa liberă funcţionează după principiul intrării libere (oricine poate să încerce să vândă sau să cumpere) şi al ieşirii selective (doar cei ce propun schimburile cele mai avantajoase vor şi efectua tranzacţiile dorite). Mai mult, acest proces are o tendinţă inerentă spre eficientizare din moment ce orice nou vânzător venit pe piaţă trebuie să bată preţul competitorilor pentru a putea să-şi vândă produsele. Iar de la un punct, acest lucru este posibil doar în măsura în care descoperă metode mai eficiente (deci mai ieftine) de a produce. Desigur, nu orice piaţă este o piaţă liberă. Pieţe existau şi pe vremea faraonilor, şi deşi nimeni nu era obligat explicit să cumpere sau să vândă ceva, gradul de libertate al pieţei era minim dat fiind faptul că nu oricine putea intra în competiţie după bunul său plac. Problema asigurării unei pieţe cât mai libere este o problemă extrem de dificilă, însă cert este că cu cât o piaţă este mai liberă cu atât libertatea de care se bucură participanţii este mai mare. Instituţia domniei legii Toată lumea beneficiază de instituţiile care ajută la sporirea libertăţii, însă nu toţi preţuiesc libertatea, dincolo de utilitatea personală ce derivă din ea. Natura cooperantă a instituţiilor favorabile libertăţii oferă posibilitatea de a profita de eforturile constructive ale celorlalţi în vederea maximizării profitului propriu. Această posibilitate de a parazita eforturile celorlalţi în vederea câştigurilor proprii (mergând de la încălcarea drepturilor fundamentale ale celorlalţi până la nerespectarea înţelegerilor contractuale) face necesară depunerea unui efort continuu pentru a împiedica aceste activităţi, menţinând astfel stabilitatea socială. Însă, cel puţin pentru cele mai mari dintre pericole (încălcarea dreptului la viaţă, la proprietate), neutralizarea lor se poate realiza doar prin recursul la forţă, iar forţa poate fi pusă în slujba unui scop doar dacă este controlată de către un om. Astfel, deşi legile sunt menite să împiedice abuzul de forţă, şi chiar dacă ele sunt eficiente în a neutraliza abuzurile specifice pentru care au fost create, apare pericolul coruperii legii de către cei ce trebuie să o aplice. Aceştia, beneficiind de puterea de a dispune de lege în vederea aplicării ei, pot folosi această forţă contrar menirii ei, în vederea obţinerii de foloase personale. Pe termen lung aceste efecte sunt dezastruoase pentru libertatea majorităţii cetăţenilor, ei ajungând la cheremul celor câţiva ce au puterea să folosească legea după bunul lor plac. Menirea instituţiei domniei legii este de a împiedica acest efect dezastruos şi de a prezerva astfel libertatea cetăţenilor. Eficienţa acestei instituţii depinde de găsirea mecanismelor care să nu permită celor ce deţin puterea de a aplica legea, să o folosească în favoarea lor şi în defavoarea restului cetăţenilor. Instituţia spaţiului public Un efect al instituţiei proprietăţii este crearea spaţiului privat. În acest spaţiu, individul îşi poate urma nestingherit propriile scopuri. În măsura în care instituţia proprietăţii este eficientă, delimitând clar drepturile de proprietate ale indivizilor, urmarea propriilor scopuri în propriul spaţiu privat nu atrage încălcarea spaţiului privat al altcuiva. Însă, spaţiul privat este unul esenţialmente discreţionar, odată pătruns în spaţiul privat al altcuiva fiind obligat să interacţionezi cu acesta în condiţiile puse de el. Spaţiul public vine ca un complementar al spaţiului privat, reprezentând un teren neutru în care toţi indivizii se bucură de exact aceleaşi drepturi. Spaţiul public poate fi, precum piaţa, mai mult sau mai puţin liber, în sensul că poate fi mai mult sau mai puţin reglementat. Însă, în măsura în care oricum spaţiul public este funcţional doar pe fondul asigurării spaţiilor private, atunci devine evident că orice reglementare suplimentară în spaţiul public ar trebui să emeargă prin consimţământul liber al participanţilor şi să poată fi anulată unilateral de către orice participant. Cu alte cuvinte, într-un spaţiu public sănătos oricine este liber să introducă orice propunere (căci ele nu vor afecta spaţiile private ale celorlalţi) şi oricine este liber să preia orice consideră util.
[2] Berlin, Isaiah - Patru eseuri despre libertate, Edit. Humanitas, Bucureşti, 1997. [3] Buchanan, James - Limitele libertăţii, Institutul European, Iaşi, 1997. [4] de Jasay Anthony - Social Contract, Free Ride: A Study of the Public Goods Problem Oxford University Press, 1989. [5] Kirzner, Israel - Competition and Entrepreneurship, University of Chicago Press, 1973. [6] von Mises, Ludwig – Human Action, 2000 Online edition of the 3rd edition, copyright Mises Institute. [7] Ostrom, E. - Governing the Commons: The Evolution of Institutions for Collective Action, New York: Cambridge University Press, 1990. [8] Rand, Ayn - The Virtue of Selfishness, Edit. Signet, 1964. 
INOVAREA, ANTIDOT ÎMPOTRIVA CRIZEI ECONOMICO-FINANCIARE Conf. univ. dr. Gabriel I. Năstase, Facultatea Finanţe Bănci Contabilitate, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Membru corespondent al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOŞR) Abstract. Process innovation he was and remains a solution to the major challenges of society. In the present we assist both a disturbance of classical world economy, as well emergence of a new economy based on knowledge and ideas, a knowledge economy, able to contribute to solve economic and financial crisis. Consideraţii teoretice generale În prezent asistăm la derularea unui eveniment istoric a cărei dimensiune planetară a bulversat ordinea (şi aşa fragilă) politică, economică şi socială până la limita periculoasă de a „trezi” şi „mişca” armatele lumii, ca pe o supremă şi disperată soluţie de „vindecare” a naţiunilor. În ultimul deceniu s-au constatat profunde schimbări ale societăţii umane datorită caracterului sistemic al ştiinţei şi tehnicii, fapt confirmat de ritmul alert al aplicaţiilor rezultatelor acestora în economie. Din nefericire progresul societăţii umane în sensul civilizării acesteia nu este pe măsura accentuării fenomenului tehnico-ştiinţific, datorită lipsei de percepţie şi de înţelegere a importanţei dimensiunilor etice şi pragmatice a inovării de către decidenţii politici. Actuala criză globală economico-financiară a evidenţiat „apusul” unor ideologii care au stat la baza societăţii capitaliste şi care s-au dovedit că sunt depăşite în actualul context internaţional. Totodată, pe fondul acestei situaţii invocate se constată apariţia unei noi economii bazată pe cunoştinţe şi idei, o economie a cunoaşterii, în care inovarea poate constitui un antidot împotriva crizei economico-financiare. Politici şi strategii privind dezvoltarea mediului de afaceri inovativ Promovarea mediului de afaceri românesc trebuie orientat cu precădere către întreprinderile micro, mici şi mijlocii inovative1. Pentru întreprinderile inovative, un factor determinant îl constituie protecţia şi valorificarea proprietăţii industriale pe baza legislaţiei în vigoare. În actuala criză economico-financiară în care ne aflăm, Guvernul României trebuie să iniţieze politici şi strategii care să vizeze, în principal, protecţia, valorificarea proprietăţii intelectuale, în general, şi pe cea industrială, în special. Principalele obiective care trebuie urmărite ar fi următoarele: ● familiarizarea mediului de afaceri românesc cu prevederile legislaţiei protecţiei proprietăţii intelectuale în general şi ale proprietăţii industriale în special; ● intensificarea diseminării informaţiilor, stimularea şi flexibilizarea fluxurilor informaţionale în domeniul proprietăţii industriale; ● stimularea aplicării brevetelor de invenţie şi folosirii mărcilor înregistrate în activitatea IMM-urilor, pe baza evaluării activelor necorporale. Pentru realizarea acestor obiective trebuie iniţiate următoarele acţiuni: ● organizarea unor manifestări interactive (seminarii, mese rotunde, cursuri, etc.) şi a unor stagii pe tema proprietăţii intelectuale în scopul aprofundării prevederilor legislaţiei în domeniul protecţiei proprietăţii industriale în mediul de afaceri; ● realizarea în colaborare, conform propunerilor Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) a unui studiu naţional privind dezvoltarea sistemului proprietăţii intelectuale şi valorificarea acestuia la nivelul IMM-urilor, pe baza unei Strategii Naţionale în domeniul Proprietăţii Intelectuale; ● organizarea, împreună cu OMPI, a unei conferinţe privind strategiile de valorificare în afaceri a sistemului proprietăţii intelectuale; ● crearea unor programe de încurajare a tinerilor în iniţierea unei afaceri şi conştientizarea asupra importanţei protecţiei proprietăţii industriale; ● stimularea activităţii creative (invenţii, mărci, desene şi modele industriale) prin informarea şi mediatizarea programelor de profil, cu evidenţierea rolului noilor tehnologii şi a mărcilor depuse în protejarea şi consolidarea activităţilor comerciale; ● cooperarea în vederea consolidării unei baze de date necesară pentru a facilita accesul IMM-urilor la rezultatele cercetării ştiinţifice concretizate prin brevete de invenţie, domeniul orientării spre promovarea de servicii şi produse noi pe piaţa internă şi internaţională; ● sprijinirea accesului IMM-urilor cu vocaţie tehnologică la informarea specifică prin cercetarea de brevete în scopul stimulării proiectelor de cercetare, inovare şi dezvoltare tehnologică şi absorbţia de tehnologii noi care să promoveze valorificarea proprietăţii industriale inclusiv prin accesul la programele comunitare specifice sectorului IMM; ● sprijinirea cu informaţii specifice proprietăţii industriale în promovarea comerţului electronic pentru integrarea IMM-urilor din România în platformele electronice constituite la nivel european; ● colaborarea în informarea mediilor de afaceri româneşti privind stadiul alinierii şi necesitatea implementării Aquis-ului comunitar în România, precum şi măsurile ce se impun la nivelul întreprinderilor mici şi mijlocii; ● cooperarea prin facilitarea punerii în contact a creatorilor, fabricanţilor şi utilizatorilor produselor care înglobează proprietatea industrială pentru organizarea de burse de contact, parteneriate de afaceri, transfer tehnologic, expoziţii tematice, saloane comerciale specializate şi a târgului pentru IMM-uri inovative în scopul valorificării rezultatelor implementării creaţiilor care înglobează proprietatea industrială. În sensul celor menţionate anterior ar trebui încheiate Protocoale de colaborare între Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Cooperaţiei şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) în calitate de autoritate unică pe teritoriul României şi promotor al strategiei protecţiei proprietăţii industriale din România în administrarea legilor şi actelor normative privind această strategie. Ca urmare, metodologia de lucru privind colaborarea între cele două instituţii ar trebui să aibă în vedere următoarele aspecte: ● elaborarea programelor Anuale de acţiuni comune care să pună în practică prevederile prezentului Protocol; ● participarea conducătorilor OSIM şi ANIMMC la analizele periodice pe teme de interes comun şi elaborarea liniilor directoare strategice de colaborare; ● realizarea unor schimburi de publicaţii de specialitate în domeniu, în vederea promovării noţiunilor de proprietate industrială; ● constituirea de grupe mixte de lucru pentru elaborarea şi punerea în practică a acţiunilor prevăzute în programele comune; ● utilizarea mijloacelor mass-media pentru mediatizarea acţiunilor comune. Totodată, în cadrul acestor politici şi strategii ale Guvernului, trebuie să continue şi să se intensifice preocupările acestuia de promovare a tehnologiei către IMM-uri, în sensul înfiinţării şi dezvoltării incubatoarelor tehnologice şi de afaceri finanţate de la bugetul de stat. Scopul acestor preocupări (pe bază de Programe) este stimularea dezvoltării afacerilor şi a iniţiativelor inovative. Totodată consider că un rol important în promovarea inovării, ca antidot împotriva crizei economico-financiare este eficientizarea proceselor de transfer de tehnologie pentru IMM-uri, dezvoltarea (pe plan local) de întreprinderi mici şi mijlocii şi crearea de noi locuri de muncă. Întreprinderile mici şi mijlocii nou-înfiinţate, având obiectul de activitate principal în domeniul producţiei şi prestării de servicii vor beneficia de sprijin direct pentru a-şi desfăşura activitatea în cadrul incubatoarelor tehnologice şi de afaceri. Incubatoarele tehnologice şi de afaceri oferă întreprinderilor mici şi mijlocii incubate, la preţuri accesibile, servicii şi facilităţi, cum ar fi: asigurarea de spaţii de producţie independente, pe o perioadă determinată de timp; acces la utilităţi (energie termică, electrică, apă, gaz), servicii secretariat, servicii de pază, servicii de telecomunicaţii (telefon, fax, e-mail, internet), servicii de informare şi documentare; servicii specializate: consultanţă şi asistenţă în elaborarea planurilor de afaceri şi în marketing, instruire în management; asistenţă juridică şi de contabilitate (întocmire balanţă de venituri şi cheltuieli, raportări contabile), asistenţă pentru dezvoltarea de parteneriate naţionale şi internaţionale, înlesnirea accesului IMM la baza de date şi utilizarea experienţei universităţilor acreditate de Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării (MECI). În urma analizelor pe care le-am efectuat am constatat că principalele obstacole în eficientizarea transferului de tehnologie pentru IMM sunt următoarele:
Pentru rezolvarea acestor probleme sunt necesare următoarele măsuri:
În vederea realizării transferului rezultatelor cercetării ştiinţifice şi a transferului de tehnologie către IMM, Ministerul Întreprinderilor mici şi Mijlocii şi Cooperaţiei trebuie să încheie protocoale de colaborare cu MECI pentru a iniţia astfel de acţiuni. De asemenea, în ultimii ani progresul este vizibil, odată cu conştientizarea importanţei cooperării inter-firme, când s-au pus bazele conceptului de cluster în România. Totuşi acesta este slab dezvoltat şi deocamdată, nu prezintă caracteristici de reprezentativitate. Cauza principală a posibilităţilor de cooperare şi acces la facilităţile guvernamentale sau externe existente în acest domeniu este generată de existenţa pe piaţa românească a unui număr redus de companii mari, potenţiali beneficiari pentru lanţurile de furnizori. Pentru consolidarea capacităţii tehnologice trebuie derulate următoarele acţiuni: ● Intensificarea măsurilor de creştere a capacităţii tehnologice a întreprinderilor mici şi mijlocii şi de cooperare a acestora cu institutele de cercetare. ◙ dezvoltarea interfeţei dintre mediul cercetării ştiinţifice şi IMM industriale, în scopul creşterii competitivităţii prin asimilarea de noi produse şi tehnologii. ◙ crearea de noi centre de transfer de tehnologie pentru o mai bună coordonare a parteneriatului dintre mediul academic şi ştiinţific şi mediul economic şi social. ● Program pentru promovarea IMM-urilor inovative şi facilitarea transferului tehnologic. ◙ servicii de consultanţă privind:
◙ susţinerea financiară pentru preluarea brevetelor. ◙ consilierea în domeniul proprietăţii intelectuale. ◙ susţinerea financiară pentru efectuarea de cercetări bibliografice pe tematici în domeniu. ◙ elaborarea de pagini web pe site-ul MIMMC conţinând informaţii referitoare la rezultatele cercetării naţionale. ◙ realizarea de materiale tipărite (broşuri, ghiduri, pliante) pentru promovarea inovării şi transferului tehnologic. ● Iniţierea unui Program de sprijinire a IMM tehnologice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor/serviciilor pe domenii economice. ◙ pregătirea personalului în domeniul managementului calităţii. ◙ evaluarea conformităţii produselor/serviciilor cu standardele europene certificarea sistemelor de calitate specifice. ● Constituirea de oficii de informare privind brevetele în cadrul bibliotecilor universităţilor şi în institutele de cercetare, accesibile întreprinzătorilor. ● Încurajarea angajării în IMM a tinerilor absolvenţi cu potenţial ştiinţific, implicaţi în activităţi de cercetare-dezvoltare, prin acordarea unor stimulente financiare în primii trei ani de activitate. ● Stimularea transferului rezultatelor cercetării din programele naţionale către IMM – crearea de centre de informare, documentare, educaţie continuă şi transfer tehnologic. ● Continuarea înfiinţării de parcuri industriale. ● Stimularea creşterii potenţialului de cooperare între firme şi constituirea de clustere. ● Program de sprijinire a înfiinţării de clustere la nivel naţional, în diverse domenii economice, cu cooptarea unor parteneri din străinătate. ◙ realizarea unui parteneriat între universităţi, institute de cercetare şi companii de consultanţă elaboratoare a studiilor de fezabilitate. ◙ elaborarea de studii pentru detectarea oportunităţii asocierii în diverse sectoare industriale. ◙ organizarea de workshopuri pentru prezentarea conceptului de cluster şi evidenţierea avantajelor lui în dezvoltarea IMM. ● Implementarea programului naţional multianual de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare tehnologice şi de afaceri. ● Constituirea unei baze de date necesare pentru a facilita accesul IMM la rezultatele cercetării ştiinţifice, inclusiv la activitatea de cercetare în domeniul inovării orientată spre promovarea de servicii şi produse noi pe piaţa internă şi internaţională (MIMMC, MECI, OSIM). Crearea unei Agenţii Naţionale a Proprietăţii intelectuale prin colaborarea dintre MIMMC, OSIM, ORDA, MECI şi alte instituţii şi neguvernamentale în scopul stimulării inovării. Politicile naţionale de inovare trebuie să sporească potenţialul de cooperare inter-firme şi clustere. România trebuie să-şi întărească măsurile de creştere a capacităţii tehnologice a întreprinderilor mici şi mijlocii şi cooperarea acestora cu institutele de cercetare.
Yüklə 1,04 Mb. Dostları ilə paylaş:
|