Condideratii generale privind raspunderea civila delictuala
Yüklə 1,21 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- . Handbuch pragmatischen Denkens
- Frankfurt a.M., Suhrkamp, p. l8. 2 Wittgenstein, L., (1973), Philosophische Gramatik
- UI, Gottingen, Vandenhoeck und Ruprecht, p.209. 1 Simon, J., ( 1981 )
BIBLIOGRAFIE [1] Biriş, I., (2009), (coordonator), ,,Rolul imaginarului în cunoaşterea ştiinţifică”, Editura Universităţii din Vest, Timişoara. [2] Drăgănescu, M., (1986), „Perspectivele societăţii cunoaşterii în România”, Bucureşti, Communication at the V-th Scientific Symposium of the Romanian Engineers from Everywhere. [3] Drăgănescu, M., (2001), ,,Cunoaşterea şi societatea cunoaşterii”, Comunicare la sesiunea de lansare a programului strategic SI-SC, Academia Română, 10 aprilie. [4] Drăgănescu, M., (2007), ,,Societatea Conştiinţei”, Bucureşti, Institutul de Cercetări pentru Inteligenţă Artificială. [5] Drucker, P., November (1994), „The Age od Social Transformation”, The Atlantic Monthly. [6] Gibbons, M., & others, (2006), „The New Production of Knowledge”, Sage Publications, London, First published 1994. [7] http://plato.stanford.edu. [8] http://www.marxmail.org/quotes/antonio/ontaro_gramsci.html; [9] http://ro.wikipedia.org/wiki/cogito_ergosum#cite?note/o#cite_note. [10] http://ro.wikipedia.org/wiki/Pem%C3%A9? Descartes#cite_note-1#ci. [11] Grant, R., M, (2002), ,,Contemporary Strategy Analysis. Concepts, Techniques, Applications” Blackwell Publishers Inc, Massachusetts, USA. [12] Iancu Şt., (1999), ,,Aplicarea şi utilizarea cunoştinţelor”, Tribuna economică nr. 28. [13] Iancu Şt., (2008), ,,Ingineria de la roată la inteligenţă artificială – Locul ingineriei române în lume”, Editura Performantica, Iaşi. [14] Mansell, R., (1998), and When Uta, „Knowledge Societies: Information Society for Sustainable Development”, Oxford University Press, (Ch.I, Building innovative societies). [15] Riezenman, M., (2006), „Return of the mentor”, „The IEEE Engineering Management Review”, iunie. [16] The New Encyclopædia Britannica, ediţia 15-a, 1994, Tipărită în SUA, Library of Congress Catalog Card Number: 92-85083. 
1 Hegel, G.W.F., (1965), Fenomenologia spiritului, Bucureşti, Ed. Academiei, p. 55. 2 Gadamer, H., G., (1985), Wahrheit und Methode. Grundzüge einer philosophischen Hermeneutik, 4, Aufl., Tübingen, J.C.B. Mohr, p. XXVIII. 1 Ibidem, p. XIX-XX. 2 Nietzsche, Fr., (1931), Die Unschuld des Werdens. Der Nachlaβ, I., Leipzig, p. 225. 3 Hartmann, N., (1935), Ethik, Berlin, W. De Gruyter, p. 12-13. 4 Ibidem, p. 13-14. 5 Ibidem, p. 14. 1 Hegel, G.W.F., (1962), Enciclopedia ştiinţelor filosofice, I, Bucureşti, Ed. Academiei, p.36. 2 Hegel, W.F., (1963), Prelegeri de istorie a filosofiei, I, Ed. Academiei, p. 138, 139. 3 Husserl, E., (2003), Die Krisis des europăischen Menschentum, und Philosophie/Criza umanităţii europene şi filosofia, Ed. Paideia, p. 68. 4 Florian, M., (1944), Filosofia românească, în: Reconstrucţie filosofică, Bucureşti, Casa Scoalelor, p. 253-254. 1 Costea, St., (2002), Globalizarea - sfârşit al diversităţii în evoluţia societăţilor contemporane, în vol. 2001. Umanism şi educaţie, Editura Universităţii Suceava, p. 24. 2 Seneca, L.A., (1981), Scrieri filosofice alese, antologie, prefaţă şi tabel cronologic de E.Cizek, Editura Minerva, p. 26. 1 Rosenkranz, K., (1840), Geschichte der Kantischen Philosophie, in I. Kant, Sämtliche Werke, vol. XII, Leipzig, p. 131. 2 Petrovici, I., (1936), Viaţa şi opera lui Kant, [Kant’s Life and Works], Bucharest, p. 44. 3 Kant, I., Gedanken von der wahren Schätzung der lebendigen Kräfte, in I. Kant, op. cit., p. 17. 4 Ibidem, p. 185. 5 Ibidem, p. 20-21. 1 Ueberweg, F., (1880), Grundriss der Geschichte der Philosophie, vol. III, Berlin, p. 179. 2 Ibidem, p. 181. 3 Kant, I., Neue Lehrbegriff der Bewegung und Ruhe, in I. Kant, op. cit., vol. V, p. 278-282. 4 Ueberweg, F., p. cit., p. 182. 5 Engels, F., (1964), Anti-Dühring, in Marx, Engels, Opere [Works], Bucharest, Ed. Politică, p. 14. 6 Engels, F., Dialectica naturii [Dialectic of nature], in Marx, Engels, op. cit., p. 406-410. 7 Kant, I., in Sämtliche Werke, ed. cit., vol. VI. 8 Kant, I., Die Frage: ob die Erde veralte?, in Sämtliche Werke, ed. cit., vol. VI. 9 Rosenkranz, K., op. cit., p. 135. 10 Kant, I., op. cit., p. 227-281. 1 Höffding, H., (1906), Histoire de la philosophie moderne, Paris, p. 41. 2 Engels, F., Anti-Dühring, ed. cit., p. 35. 3 Idem, Dialectica naturii [Dialectic of nature], in ed. cit., p. 334. 4 Kant, I., Allgemeine Naturgeschichte und Theorie des Himmels, in Sämtliche Werke, ed. cit., vol. VI, p. 154. 5 Ibidem, p. 169. 6 Rosenkranz, K., op. cit., p. 132-133. 1 Loc. cit. 2 Kant, I., Das Ende aller Dinge, in Sämtliche Werke, ed. cit., vol. VII, p. 427. 3 Rosenkranz, K., op. cit., p. 250. 4 Kant, I., Versuch, den Begriff der negativen Grössen in die Weltweisheit einzuführen, in Sämtliche Werke, ed. cit., vol. I, p. 121. 5 Kant, I., Metaphysische Anfangsgründe der Naturwissenschaft, in Sämtliche Werke, ed. cit, vol. V, p. 317. 1 Dima, T., (coord.), (1983), Întemeieri raţionale în filosofia ştiinţei, Iaşi, Junimea Publishing House, pp. 1-91. 2 Bunge, M., (1967), Scientific Research II: The Search for Truth, Springer-Verlag Berlin Heidelberg New York, pp. 14-15. 3 Dima, T., Explicaţie şi înţelegere, vol. 1, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, pp. 97-98. 1 Botezatu P., (1981), Dimensiunile adevărului, in idem (coord.), Adevăruri despre adevăr, Iaşi, Junimea Publishing House, pp. 5-11. 2 Bunge M., (1974), Treatise on Basic Philosophy, vol. 2: Semantics II: Interpretation and Truth, Dordrech-Holland, ch. 8. 3 Botezatu, P., op. cit., p. 6. 1 Scott, D., (1976), “Does Many-Valued Logic Have Any Use?”, în St. Körner (ed.), Philosophy of Logic, Oxford, pp. 64-74. 2 Cf. P. Botezatu, op. cit., p.7. 3 Dima, T., op. cit., p. 3. 4 Bunge, M., op. cit., ch. 8. 1 Botezatu, P., op. cit., p. 7. 2 Popper, K., R., (1968), Conjectures and Refutations, New York, ch. 10: Truth, Rationality, and the Growth of Scientific Knowledge, p. 237. 1 Botezatu, P., op. cit., p. 9. 2 Haack, S., (1974), Deviant Logic, Cambridge University Press, London, p. 64. 3 Rescher, N., (1973), The Coherence Theory of Truth, Oxford, At the Clarendon Press, pp. 114-131, and Appendix E: Plausibility Indexing and Modal Categories, pp. 347-348; Appendix F: Hamblin`s Concept of “Plausibility” and Shackle`s “Potential Surprise”, pp. 349-352; The Uniqueness of a Derived Full-Scale Plausibility Indexing, pp. 353-355. 4 Ibidem, pp. 116-117. 5 Karl R., Popper, (1973), Objective Knowledge. An Evolutionary Approach, Oxford, At the Clarendon Press, pp. 52-53. 1 Botezatu, P., Semiotică şi negaţie, Orientare critică în logica modernă, Iaşi, Junimea, p. 96. 2 Carnap, R., (1972), „Sinn und Synonymität in natürlichen Sprachen", în vol. Zur Philosophie der idealen Sprache, hrsg. von Joh. Sinnreich, München, Dtv, p. 146. 3 Lenk, H., (1979), Pragmatisclie Vernunft, Stuttgart, Ph. Reclam jun. p. 28. 1 Arendt H., Das Handeln, (1978), în vol. Handlungstheorien Interdisziplinär, II, 1, hrsg. von H. Lenk, München, W. Fink. p.14, 18. 2 Hoffmeister, J., (1995), Wörterbuch der philosophischen Begriffe, 2. Aufl., Hamburg, F. Meiner, p. 483. 3 În acest sens s-a impus o vastă literatură, sintetizată şi resemnificată, cu dezvoltări constructive, în impunătoarea serie sub titlul: PRAGMATIK. Handbuch pragmatischen Denkens, hrsg. von Herbert Stachowiak. Hamburg, F. Meiner: Bd. I Pragmatischen Deken von der Ursprüngen bis zum 18. Jahrhundert (Gândirea pragmatică de la origini până în secolul al 18-lea, 1986, 578 p.); Bd.ll - Der Aufstieg pragmatischen Dekens im 19. und 20. Jahrhundert (Ascensiunea gândirii pragmatice în secolele 19 şi 20, 1987, 481 p.); Bd. III-Allgemeine philosophische Pragmatik (Pragmatica filosofică generală, 1989, 548 p.); Bd. IV - Sprachphilosophie, Sprachpragmatik und formative Pragmatik (Filosofia limbajului, Pragmatica limbajului, Pragmatica formativă, 1993, 527 p.); Bd. V - Pragmatische Tendenzen in der Wissenschaflstheorie (Tendinţe pragmatice în teoria ştiinţei, 1995, 482. p.). Fără a încerca o caracterizare, menţionăm că avem în faţă o cercetare temeinică, întrunind contribuţii ale unor specialişti de marcă şi aducând la zi dezbaterea problematicii (nu numai pragmatice, ci şi semiotice în genere, logice şi epistemologice), cu largi deschideri spre năzuinţele actuale de abordare inter- şi pluridisciplinară şi de instrumentare a acestei abordări. Referirile noastre la volumele menţionate sunt delimitate de profilul abordării (genericul „limbaj şi ontologie”) şi nu vizează nicicum vreo prezentare (sau / comentare) a lucrării. Putem spune însă, într-o formulă obişnuită, că este vorba de o sinteză teoretico-metodologică de referinţă, peste care nu se poate trece cu vederea decât cu riscul de a rămâne în tipare depăşite ale construirii demersului semiotic! 1 Stachowiak, H., Pragmatische Philosophie, în PRAGMATIK, Bd.V, p.XVII-XVIII. 2 Idem, p.XVIII, XIX. 3 J. chneidergungenAusprägungen pragmatischen Denkens in der zeitgenösischen Sprachphilosophie", în: Pragmatik. Bd IV, p. 2. 4 Meggle, G., „Pragmatische Semantik im Ausgang von L. Wittgenstein Sprachspielkonzept", în: Pragmatik, Bd.II, p.279. 1 Stachowiak, H., „Einleitung", în: Pragmatik, II, p. XIX. 2 Idem, Einleitung, in: Pragmatik, I, p. XXI. 3 Deledalle, G., (1995), „Introduction to Peirce Semiotic", în: SEMIOSIS 79/80) Nr. ¾ p. 16. 4 Collected Papers of Ch. S. Peirce, ed. By Hasfshorne, Ch., and Weiss, P., Cambridge, Harvard Univ. Press, 1931-1958: 5, 402. (Prima cifră indică volumul, a doua poziţia textului.) 5 Ibidem 5, 460. Aşa cum s-a precizat, Peirce propune formula unei "transformări semiotice a filosofiei transcendentale"; "logica semiotică a cercetării" în locul teoriei "transcendentale" a experienţei; "ideea triunghiularităţii tuturor operaţiilor spirituale este aplicată Ia "relaţia cognitivă", punând în prim plan "Interpretantul" (K.-O. Apel, "Einführung: Peirces Denkweg zum Pragmatismus zum Pragmatizismus", în Ch. S. Peirce, Schriften, II, hrsg., von K.-O. Apel, Frankfurt a M. Suhrkamp, 1970, p.53-54; 79,86). 1 Idem, p.206, 86. 2 Apel, K.-O., (1973), Transformation der Philosophic, I, Frankfurt a M, Suhrkamp, p.149, 150. 3 Morris, Ch. W., (1964),"Bezeichung und Bedeutung. Eine Untersuchungen der Relationen von Zeichen und Werten", în vol. Ch. W. Morris, Zeichen, Wert, ästhetik, hrsg. A. Eschbach, Frankfurt a. M., 1975, p. 199. În acest context pragmatica rămâne "acel aspect al semioticii care se ocupă cu originea, aplicările şi acţiunile semnelor", cu largi aplicaţii în ştiinţă şi filosofie (Ibidem, p.256, 257). 4 von Savigny, E., (1974), Philosophie der normalen Sprache, Frankfurt a. M., Suhrkamp, p.257. 5 Wittgenstein, L., (1980), "Philosophiche Untersuchungen", în Schriften, 1., Frankfurt a M., Suhrkamp, p.300, 310, 311. 6 Ibidem, p.292-293. Este vorba de înţelegerea limbii în "context pragmatic", şi de raportarea analizelor semnificaţiei la acest context (Fr. Von Kutschera, Sprachphilosophie, 2. Aufl., Milnchen, 1975, p.137), înţelegere ce pune în atenţie acţiunea altor reguli ale sistemelor de semne: regulile pragmatice. 1 von Kutschera, F., Sprachphilosophie, p. 133. 2 Ibidem. 3 Wittgenstein, L., op. cit., p.292-293. 4 Idem, p. 300. 5 Idem, p. 342, 345. 6 Russel, B., Histoire de mes idées philosophiques, Paris, 1961, p.269, 271. 7 Wittgenstein, L., op.cit., pg. 48 (aforismul 66). 8 Munitz, M.K., (1984), Contemporary Analytic Philosophy, New York, McMillan Publishing Co., p. 192, 198. 1 von Kutschera, F., op.cit., p. 137. 2 Hollenstein, E., (1976), Linguistik, Semiotik, Hermeneutik, Plădoyers für eine strukturale Phänomenologie, Fr. a. M., Suhrkamp, p.9, 34. 3 Zimmermann, J., (1975), Wittgensteins sprachphilosophische Hermeneutik, Fr. a. M., V. Klostermann, p. 101, 103. 4 Ibidem, p. 109. 5 Ibidem. Este de reţinut însă că Cercetările accentuează latura pragmatică şi funcţia acţională a limbajului (vezi Alexandru Boboc, Limbaj şi cunoaştere, Bucureşti, Cartea Universitară, 2005, p.112. 1 Odgen, C. K., I.A. (1974), Richards, Die Bedeutung der Bedeutung (The Meaning of Meaning), Frankfurt a.M., Suhrkamp, p. l8. 2 Wittgenstein, L., (1973), Philosophische Gramatik, hrsg. von R. Rhees, Frankfurt a. M., Suhrkamp, p.5, 27. 3 Apel, K.-O., (1973), Transformation der Philosophie, Bd. I: Sprachanalitik, Semiotik, Hermeneutik, Fr. a. M., Suhrkamp, p. 150. 4 Ibidem, p. 141, 149. 5 Ibidem, p. 150. 1 Ducrot, O., (1972), "Introduction", în Searle Les actes de langage, Paris, Herman, p. 10. 2 Searle, J., op.cit., p.53. 3 Searle, J., (1984), Intentionality and Its Place in Nature, în Dialectica, Vol. 38, Fasc. 2-3, p.87. 4 von Savigny, E., (1974), Die Philosophie der normalen Sprache, Fr. a. M., Suhrkamp, p.127. 5 Idem, 129. 6 Stegmiiller, W. (1979), Hauptstromungen der Gegenwartsphilosophie, Bd.II, 6, ţiu fi., Stuttgart, Kroner Verlag, p.65. 1 Austin, J.L., (1972), Zur Theorie der Sprache (How to Do Things with Words), Stuttgart, Reclam jun., p. 114. 2 Idem, pag. 34. 3 Ibidem, p. 110. 4 Stegmiiller, W., op.cit., p.69. 5 von Savigny, E., Austin, J.L., (1975), în Grundprobleme der grossen Philosophen, hrsg. Von J. Speck, Philosophie der Gegenwart UI, Gottingen, Vandenhoeck und Ruprecht, p.209. 1 Simon, J., (1981), Sprachphilosophie, Freiburg/München, Alber, p.34. 2 Keller, A. (1979), Sprachphilosophie, Freiburg/München, Alber, p. 13. 1 Augustin, (1992), Confesiuni, Ed. Humanitas, Bucureşti, p.343. 2 Augustin, (1998), De Civitate Dei, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti. 1 Baschet, J., (2002), Dicţionar tematic al Evului Mediu occidental, Ed. Polirom, Iaşi, p.191. 2 ,,Însăşi această viaţă, dacă trebuie să o numim viaţă, atestă, prin relele atât de numeroase şi atât de mari de care este plină, că tot neamul muritorilor a fost condamnat”-Epist.155, 52 apud. Sellier, P., (1970), Pascal et Saint Augustin, Paris, Armand Colin, p.234. 3 Minois, G., (1998), Istoria infernurilor, Ed. Humanitas, Bucureşti, p.110. 4 Eliade, M., (2000), Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Ed. Univers Enciclopedic, p. 505. 1 De Civitate Dei, XIII, XXIII, 33. 2 De domo perseverantiae, 13, 33, apud. Sellier, P., op.cit., p.281. 3 Enchiridion, XXX, trad., Sav, V., 2002, Ed. Dacia, Cluj. 4 Markus, R., (1970), Saeculum, Cambridge University Press, Londra. 1 Pasajele cele mai importante în care Augustin abordează tema războiului sunt cele din DCDXIX. Dar aceasta contestare a păcii romane străbate toată Partea I, Cărţile I-XV. 1 Rudiger B., (1999), ,,Augustine’s Philosophy of History”, în Mathews, pp. 354-360, apud. Stanford Encyclopedia of Philosophy. 2 Vlădutescu, G., (1998), în ,,Studiu introductiv” la Aureliu Augustin, Despre Cetatea lui Dumnezeu, vol. I Ed. Ştiinţifică, Bucureşti. 3 Lavere, J.G., (1980), ,,The Political Realism of Saint Augustine”, Augustinian Studies, nr. 11. 4 Adamuţ, A., (2001), Filosofia Sfântului Augustin, Polirom, p. 172. 1 Dougherty, J., (1979), ,,The Sacred City and the City of God”, Augustinian Studies, nr. 10. 2 Tat, A., ,,De vera de falsa religione. Religie, filosofie şi politica în De Civitate Dei de Sf. Augustin’’, apud., Mihai, M., (2005), Rev. Symposion, nr. 2, Iaşi, p. 504. 3 Marrou, H., (1995), Teologia istoriei, Institutul European, Iaşi, p.43. 1 Parain, B., (1979), ,,Histoire de la philosophie 1”, Editions Gallimard, Paris, p. 1222. 2 Gilson, E., (1987), Introduction à l’Étude de Saint Augustin, Vrin, Paris, p. 200. 1 Un pasaj nou şi interesant despre această literatură secundară, aproape interminabilă, despre Augustin găsim la. Burt, D.X., (1999), Friendship and Society: An Introduction to Augustine’ s Practical Philosophy (Grand Rapids, Michigan: Eerdmans). 1 Sanders (1982, 19). 2 Sanders (1982, 19). 1 Gernentz (1980). 2 Gernentz (1982). 3 Gernentz (1980, 12). 4 Bellmann (1983). 5 Herrmann-Winter (1989); Hundt (1992). 1 Stellmacher (2000). 1 König (1997). 2 Meinhold (1973). 3 Sanders (1982). 4 Sanders (1982, 179). 1 Peters (1999, 165). 2 Bellmann (1983, 106). 3 Stellmacher (2000, 69). 4 Sanders (1982). 5 Stellmacher (2000). 1 Sanders (1982). 2 Lindow (1926, 76). 3 Polenz (1966, 188). 4 Stellmacher (2000, 75). 1 Sanders (1982, 168). 2 Bichel (1985, 1866). 3 Rein (1977, 159). 1 Bellmann (1983, 107). 2 Bellmann (1983). 3 Mattheier (1997). 4 Bellmann (1983, 116). 1 Mattheier (1980, 71). 1 Hollmach (2000). 2 Stock, (2001), Hallesche Schriften Bd.5. 1 Takahashi (1996, 202). 2 Herrmann-Winter (1979) 3 Hundt (1992); Skoczek (2008). 1 Alain (Emile Chartier), (1925,) Propos sur le bonheur, (ed. augmentée en 1928). 2 Nietzsche, (1958), Ainsi parlait Zarathoustra, Union Générale d’Editions, Paris. 1 SIX, Jean-François, (1986), Guide des solitudes, Fayard, Paris. 1 Rosolato G., (2009), L’inconnu. Dialogue avec Guy Rosolato, PUF, Paris. 1 Levinas, E., (2009), Altérité et transcendance, 1995, Montpellier, Fata Morgana, coll. Essais. 2 Dolto, F., (1994), Solitude, ESSAIS, édition revue et augmentée. 1 Merleau-Ponty, M., (1945), Phénoménologie de la perception, Gallimard, Paris. 2 Vasse, D., (1966), De l'isolement à la solitude, in: CHRISTUS no 49, janvier pp. 11-23. 1 Scheler, M., (1980), Die Wissenformen und die Gesellschaft, in Gesammelte Werke, Band. 8, Francke Verlag, Bern und München, S. 9. 2 Scheler, M., (1947), Die Stellung des Menschen im Kosmos, Nymphenburger Verlagshandlung, München, S. 46. 1 Scheler, M., Die Wissenformen und die Gesellschaft, S. 21. 2 a. a. O., S. 21. 1 a. a. O., S. 22. 1 a. a. O., S. 23. 2 a. a. O., S. 23. 3 a. a. O., S. 24. 4 a. a. O., S. 24-25. 5 a. a. O., S. 27. 6 a. a. O., S. 26. 1 a. a. O., S. 27. 2 Lieber, H.J., „Bemerkungen zur Wissenssoziologie Max Schelers“ in Paul Good, Max Scheler im Gegenwartsgeschehen der Philosophie, S. 228. 3 Scheler, M., a. a. O., S. 28. 1 a. a. O., S. 33. 2 Scheler, M., (1966), Der Formalismus in der Ethik und die materiale Wertethik. Neuer Versuch der Grundlegung eines ethischen Personalismus in Gesammelte Werke, Bd. 2, Francke Verlag, Bern, p. 309. 1 Scheler, M., Die Wissenformen und die Gesellschaft, S. 35. 2 a. a. O., S. 36. 1 a. a. O., S. 40. 2 a. a. O., S. 41. 3 a. a. O., S. 41. 4 a. a. O., S. 49. 1 Lieber, H.J., a. a. O., S. 232. 2 Henckmann, W., (1998), Max Scheler, C. H. Beck, München, S. 71. 1 Scheler, M., Die Wissenformen und die Gesellschaft, S. 56. 2 a. a. O., S. 57. 3 Rombach, H., (1980), Phänomenologie des gegenwärtigen Bewusstseins, Karl Alber, Freiburg/München, S. 126-127. 4 Henckmann, W., a. a. O., S. 72. 1 Scheler, M., Die Wissenformen und die Gesellschaft, S. 58. 2 a. a. O., S. 58. 3 a. a. O., S. 59. 1 a. a. O., S. 61. 2 a. a. O., S. 63. 1 a. a. O., S. 67. 1 We refer to the Science of Logic. There are some differences from the Logic of the Encyclopaedia. 2 Hegel, G. W. F., (1969), Werke in zwanzig Bänden. 6. Wissenschaft der Logik. II. Die objective Logik, Suhrkamp Verlag, Frankfurt am Main, 1975, p. 41. 3 Idem, The Encyclopedia Logic: Part 1 of the Encyclopaedia of Philosophical Sciences, trans. Geraets, T.F., Suchting, W. A., and Harris, H.S., Indianapolis: Hackett, 1991, § 115. 1 Idem, Wissenschaft der Logik, loc. cit. 2 See also Surdu, A., (2002), Elemente de antitetică speculativă la Fichte [Elements of Speculative Antithetics in Fichte’s Philosophy], in Filosofia modernă [Modern Philosophy], Ed. Paideia, Bucharest. 3 Hegel, G. W. F., The Encyclopedia Logic: Part 1 of the Encyclopaedia of Philosophical Sciences, loc. cit. 4 Lécrivain A. (coord.), (1983), Introduction à la lecture de la Sicence de la Logique de Hegel. II. La doctrine de l’essence, Aubier Montaigne, Paris, p. 62. See also Wissenschaft der Logik, loc. cit. 5 For instance, Russell, B. 6 Hibben, J.G., (2000), Hegel’s Logic: An Essay in Interpretation, Batoche Books Limited, Ontario, Canada, p. 81. 7 Hegel, G. W. F., Wissenschaft der Logik, loc. cit., 1 Hibben, J.G., loc. cit. 2 Harris, E. E., (1983), An Interpretation of the Logic of Hegel, University Press of America, p. 162. 3 Ibidem. Harris seems to think that one can make a difference regarding each occurrence’s place. This is wrong, since position is a space determination. Space has nothing to do with logic, but with philosophy of nature. For Hegel’s logic, position and succession are irrelevant. 4 Logic is a theory of being from the point of view of the understanding. See also Alexandru Surdu, Perspective logico-metodologice în teoria fiinţei [Logical-Methodological Perspectives in Theory of Being], în Filosofia contemporană [Contemporary Philosophy], Ed. Paideia, Bucharest, 2003. 5 Harris, E. E., op. cit., p. 163. 1 Which means that nothingness is asserted, meaning the form of the sentence is simulated. See also Lécrivain A. (1983), (coord.), Introduction à la lecture de la Sicence de la Logique de Hegel. II. La doctrine de l’essence, Aubier Montaigne, Paris, p. 63. 2 Hegel, G. W. F., Wissenschaft der Logik, ed. cit., p. 45. 3 Ibidem. 4 Ibidem. 1 Ibidem. 1 Idem, The Encyclopedia Logic: Part 1 of the Encyclopaedia of Philosophical Sciences, p. 2 Lécrivain, A., (coord.), op. cit., p. 96. 3 Ibidem, p. 97. 4 Hegel, G. W. F., Wissenschaft der Logik, ed. cit., p. 73-74. 5 Ibidem, p. 55. 6 See Surdu, A., (2000), Antitetică, dialectică negativă şi enantiologie la Platon [Plato on Anthitetic, Dialectic, and Enantiology], în Gândirea speculativă [Speculative Thinking], Ed. Paideia, Bucureşti. 7 Lécrivain, A., (coord.), op. cit., p. 97. 8 Loc. cit. 1 Loc. cit. 2 Loc. cit. 1 Cowley, M., (1969), Exile’s Return. New York. The Viking Press, p. 9. 2 Ibidem., p. 10. 3 Hemingway, E., (2004), The Essential Hemingway. London. Arrow Books. 1 Hemingway, E., (2004), The Essential Hemingway. London. Arrow Books. 2 Walcutt, C.C., (1974), American Literary Naturalism- A Divided Stream. Minneapolis: University of Minnesota Press. 3 Young, P., (1966), ‘Ernest Hemingway,’ Seven Modern American Novelists,-An Introduction. Minneapolis: The University of Minnesota Press. 4 Goodman, W.R., (1968), A Manual of American Literature. New Delhi: Doaba House. 5 Holman C. H., (1980), A Handbook to Literature. Indianapolis: Bobbs-Merrill. 1 Lewis W. R., (1992), A Farewell to Arms. The War of the Worlds. New York. 2 Mangum, B., (1982), Critical Survey of Short Fiction. Salem Press, 1621-28. 3 Mangum, B., (1982), Critical Survey of Short Fiction. Salem Press, 1621-28. 1 Hemingway, E,. (2004), The Essential Hemingway. London. Arrow Books. 1 Cofer, O.J., (2005), Approaching Literature in the 21st Century. Fiction, Poetry, Drama. New-York, 119-133. 2 Hemingway, E., (2004), The Essential Hemingway. London. Arrow Books. 3 Hemingway, E., (2004), The Essential Hemingway. London. Arrow Books. 4 Cofer, O.J., (2005), Approaching Literature in the 21st Century. Fiction, Poetry, Drama. New-York, 1 Hemingway, E., (2004), The Essential Hemingway. London. Arrow Books. 2 Ibidem. 3 Ibidem. 4 Cofer, O.J., (2005), Approaching Literature in the 21st Century. Fiction, Poetry, Drama. New-York, 119-133. 1 Wright, J., (2001), Hemingway’s Use of Animals as Psychological Symbols. Los Angeles. Amazon. Com. Monday November 12. 2 Hemingway, E., (2004), The Essential Hemingway. London. Arrow Books. 3 Hemingway, E., (2004), The Essential Hemingway. London. Arrow Books. 4 Wright, J., (2001), Hemingway’s Use of Animals as Psychological Symbols. Los Angeles. Amazon. Com. Monday November 12. 5 Ibidem. 6 Ibidem. 7 Ibidem. 1 Ibidem. 2 Ibidem. 3 Mangum, B., (1982), Critical Survey of Short Fiction. Salem Press, 1621-28. 4 Hemingway, E., (2004), op.cit. 5 Ibidem. op.cit. 1 Scafella, F., (1990), Hemingway: Essays of Reassessment. U.S.A. 2 Scafella, F., (1990), op.cit. 3 Ibidem. op.cit. 1 Zugravu N. , The Genesis of traditional Christianization of Romanian people, Bucharest , 1997, p. 66; IGLR, nr. 167; P. Lemerle, Invasions et migrations dans les Balkans depuis la fin de l’époque romaine jusqu’au VIIIe siècle, în Revue Historique, t. 211 (1954), pp. 265-280; Al. Barnea, Voies de communication au Bas-Danube aux IVe – VIe siècles après J.-C., în Études byzantines et post-byzantines, Bucharest, 3, 1997, pp. 29-31; Ioana Hica , La continuité romaine dans l’ancienne Dacie sous l’influence du Bas-Empire (d’après les sorces antiques), in La politique édilitaire dans les provinces de l’Empire romain IIème – IVème siècles après J.-C. (Actes du IIe Colloque roumano-suisse, Berne, 12-19 septembre 1993, édités par Regula Frei-Stolba et Heinz E. Herzeg, Peter Lang SA, Éditions scientifiques européennes, Berne, 1995, pp. 295-296; J. Zeiller , Les origines chrétiennes dans les provinces danubiennes de l´Empire Romain, Paris, 1918; I. Rămureanu , The Cristianity of Romanian provinces from the Danube of Ilir at the end of IVth century, în ST, XVI (1964), nr. 7-8, pp. 408-450; Iordanes , Romanian, XLI, 217, în FHDR, II, p. 407; Not.Dir.Or. III, în FHDR, II, 1970, p. 209; E. Glenn Hinson, The Church Triumphant: A History of Christianity Up to 1300, published 1995 Mercer University Press, pp. 207-215; A. Soby Christensen, Cassiodorus, Jordanes and the History of the Goths: Studies in a Migration Myth, published 2002 Museum Tusculum Press, pp. 197-221, 230-321. 2 Lets not forget that the first forms of state organization have begun as religious associations (greek polis-es, for example). Not to mention the exceptional role of the ones who administrated the Jewish religion after the temple from Jerusalem was destroyed and the state was abolished. 3 Carrez, M., Morel Fr., , Greek dictionary of New Testament, translated by Gh. Badea, Bucharest, 1999, p. 88; Marcu XIII, 7-8; Matei i IV, 23, X, 18; Romani III, 29, IX, 24, XVI, 24-25 etc. 4 Matei IV, 23; Luca I, 20-21; Apoc. V, 9. 5 Can. 34 Ap. 6 Brown, P., (2002), The foundation of occidental Christianity. Thryumph and variety. 200 – 1000 before Christ. ,translated by Hans Neumann, Iaşi, p. 45. 1 Zugravu, N., op. cit., p. 306. 2 Ibidem. 3 Auxentiu din Durostor, (1970), Epistola de fide vita et orbitu Wulfilae, în FHDR, II, p. 113. 4 Orosius, (1970), Historiam adversum paganos libri VII, 32, 9, în FHDR, II, p. 195. 5 Philostorgios, (1970), The Church history II, 5, în FHDR, II, p. 201. 6 Nicetae, P.S., (1970), 4, în FHDR, II, p. 723. 7 Epiphanios shows us that Audios has blessed many bishops, has built monasteries, has made many proselytes in Goths country. For details see Epiphanios, Against the eighty heresies, 14, 5-6, în FHDR, II, 1970, p. 173. About the preach of Ulfila in three languages see Auxentiu from Durostorum, Epistola de fide vita et orbitu Wulfilae, in FHDR, II, 1970, p. 110; Zugravu, N., op. cit., p. 338. 1 FHDR, II, (1970), p. 173; Popescu, I.M., The history and sociology of religions. The Christianity, Bucharest, 1996, p. 67. 2 Diaconescu, T., (1998), La motivazione semantica della parola romena Crăciun-Natale. Studia sulla terminologia cristiana della Romania Orientale, în SAA, V, Iaşi, pp. 165-174; Zugravu, N., op. cit., p. 340. 3 Ionescu, I., (1998), The beginnings of Romanian Dacian – Roman Christianity (III-VII centuries), Bucharest, 1998, p. 44. About the initial meaning of Christmas of sacred oak see A. Chelariu, Santa Clause and his roots in Indo-European mythology, in Thraco-Dacia, 19, 1-2, pp. 197-198. 4 Epiphanios, About the split of audiens, 15, 5, in FHDR, II, (1970), p. 175; Ramureanu, I., The audians movement in Pontic Dacia and North of Danube (IV – V centuries), extras from BOR, XCVI, 1978, p. 9-10, p. 1065. 5 See the refusal of Bretanion in receiving the arianism during Valens – Sozomen, The Church hystory, VI, 21, 2-4, în FHDR, II, 1970, p. 224-225. 6 Brezeanu, St., (2005), A history of Bizantin Empire, Bucharest, pp. 26-27. 7 See the imperial title: imperium Romanum, basileia ton Rhomainon – ibidem, p. 16 8 Ibidem, pp. 27 – 28, 34; I.M. Popescu, op.cit., pp. 60-61. 9 IBU, I., pp. 324-332; P. Brown, op.cit., p. 49. 1 Brown, P., op.cit., p.50. 2 Brezeanu, St., op.cit., pp.34-35; IBU, I, pp. 303-312. 3 Brown, P., op. cit., p.47. 4 Ibidem: “This thing happened in the following decades that separated the flourishing period of Constantin and Constantiu the IInd from the insecure period that began with the reign of Teodosius the Ist. 5 Ortiz de Urbina, (2002), Nicée et Constantinople, Edition de l’Orante; Paris, 1960, p.19; cf. A. Niculcea, Hristologiile eretice, Bucureşti, p. 172 şi nota 172. 6 Both the bishop of Constantinopol, Macedoniu 341 – 360﴿ and his deacon, Marathon, who became later bishop of Nicomedia, agreed that the third member of the Holy Trinity is not borned, neither unborn (Popescu, I.M., op. cit., p. 72﴿. 7 The symbol of Niceea hasn’t been approved and signed by the bishops: Eusebiu of Nicomedia, Teonas of Marmarica, Teognis of Niceea, Second of Ptolemaida and Maris of Calcedon – IBU, I, p.319. The names of some south bishops are being known in this period of arians disagreements. For example, Dominius or Domnus from Sirmium, Protogenes from Serdica, Dacus from Scupi, Pistus from Marcianopolis. Adepts of Arie have been Valens from Mursa and Ursacius from Singidunum – cf. V. Itineanţ, Christian life in South of Danube (IV-VIth centuries), Timişoara, 2006, p. 221. 8 Gudea, N., (1993), in AMP, 17, p. 159; cf. N. Zugravu, op. cit., p. 298 and nota 225 de la p. 319. 9 Zugravu, N., op. cit., p. 298. 10 Basil the Great, (1970), Letter CLXIV, in FHDR, II, p. 89. 11 Marcellinus Comes, The chronicle, in FHDR, II, (1970), pp. 363, 365; Sozomen, The history of the Church, VII, 26, 6-9, in FHDR, II, 1970, p. 229; Theodoret from Cyr, The history of the Church, III, 7, 5, in FHDR, II, 1970, p. 233. 1 “Credo in unum et solum verum Deum, Patrem omnipotentem, creatorem omnium visibilium et invisibilium creaturam. Et in Dominum nostrum Jesum Christum, Filium eius unigenitum et primogenitum totius creaturae, ex eo natum ante omnia saecula, et non factum, Deum verum ex Deo vero, homoousion Patris, per quem et saecula compaginata sunt et omnia facta, qui propter nos venit et natus est ex Maria virgine, et crucifixus sub Pontio Pilato, et sepultus, et tertia die resurrexit secundum Scripturas, et ascendit in coelos, et iterum veniet iudicare vivos et mortuos…” - Ioannes Cassianus, De incarnatione Domini contra Nestorium, VI, 3; cf. Zugravu, N., op.cit., p. 372 şi nota 140 de la p. 395. 2IGLR, nr. 45. 3 FHDR, II, (1970), pp. 322-335; Păcurariu, M., History of the Romanian Orthodox Church, second edition, Bucharest, 1991, p. 148< see the Henoticon –Popescu, I.M., op. cit., p. 81. 4 IGLR, nr. 387, 396, 308, 316-324, 329, 344, 248 etc. 5 IGLR, nr. 139-144. 6 Câteia, A., Eclesiastic institurions on the West –pontic shore, interpretated by the archeologic, literary and epigraphic sources during the IV- VII centuries, Constanţa, p. 494. 1 Opreanu, C.H., (2005), Childerich and Omahar. Two federates barbarian kings of the late Roman Empire, the Bibliotheca Septemcastrensis, XII, pp 12-13. 2 Popescu, Em., (2005), Christianitas daco – romana. Florilegium studiorum, Bucharest 1994, p. 285-293; Liliana Trofin, Romanianism and Christianity in South of the Danube, between the IV th and VIII th centuries, Bucharest, pp. 89-90. 3 Ramureanu, I., (1984), Latin and Christian terms from Ulfila’s symbol and the letter of Auxentiu of Durostor that entered as Romanian terms, in ST, XXXVI, 9-10, pp. 692-693. 4 IGLR, nr. 41. 5 IGLR, nr. 195. 6 Bejenariu, C., Social dimensions of death in different aspects of funeral rethoric, in AMN, 23, 2, Zalau, pp. 567 – 568. 7 Ibidem, p. 567. 8 Trofin, L., (1987), op. cit., pp. 184- 225; Tertulian, De anima, LI, în PL, II, Paris, 1878, col. 781; Stan, Al., Fundamental doctrines of prayers for deceased (funerals, requiem, prayers for the dead), în ST, XXXIX, 4, June-August, p. 82. 1 Can. 9 Laod. 2 Simion, G., (1984), Traditions and rituals practiced in roman necropolis from Noviodunum in Pontica, 26, 1993, pp. 92-96; Zugravu, N., op. cit., pp. 250-251; Lungu, V., New discoveries from Tomitan necropolis in Pontica, 17, p. 126. 3 Trofin, L., op. cit., p. 216. 4 N. Zugravu, op. cit., p. 235. 1 Ştiinţa urmăreşte, în esenţă, căutarea adevărului şi pentru a-şi realiza scopul foloseşte o metodă de lucru care nu este aşa cum credea Bacon ,,un drum larg care duce la descoperiri în munca de cercetare”. Simultan sau în perioade diferite, oamenii de ştiinţă au definit ştiinţa în mod diferit. Deosebirile s-au datorat, poate stadiului ei de dezvoltare sau aspectului particular pe care un savant l-a ales pentru a-l evidenţia. După Dampier, de exemplu, ştiinţa este o cunoaştere organizată a naturii, pentru lord Kelvin ceea ce nu se poate măsura nu este ştiinţă, iar Crowter definea ştiinţa ca fiind cunoaşterea pe care omul o poate folosi pentru a stăpâni natura. Comitetul pentru Resurse Umane în Domeniul Ştiinţei şi Tehnologiei a definit ştiinţa ca ,,un ansamblu interconectat de fapte atestate şi teorie speculativă, cu condiţia ca teoriile să poată fi testate experimental”. 2 Cognitiv (latinescul cognitio) – referitor la cunoaştere. 1 Platon (în Republica) a introdus concepţia mentală a cunoaşterii care implică convingerea că ceva este adevărat (true belief). Aristotel, Thomas Aquinas, John Locke, George Berkley, David Hume, Immanuel Kant ş.a. au definit cunoaşterea ca o facultate mentală a omului. Continuatorii moderni şi contemporani ai acestui concept consideră şi în prezent cunoaşterea ca o stare mentală. De aceea cunoaşterea este privită de aceştia ca o formă a conştiinţei: daca S ştie că p, S trebuie să fie conştient de ceea ce ştie. 1 Date, informaţii şi cunoştinţe sunt elemente constituente ale unui şir continuu de creşteri ale valorii prin contribuţii umane. - Datele sunt semnale privind evenimentele sau activităţile umane la care suntem participanţi sau martori. Ele au o valoare mică în sine şi sunt uşor de codificat şi stocat în calculator. - Informaţiile sunt datele pe care oamenii sau calculatorul le organizează, interpretează, analizează în contextul în care au apărut sau le grupează după diferite criterii. Informaţia este mijlocul pe care-l folosim pentru a exprima şi comunica cunoştinţele în activitatea economică sau socială desfăşurată. Informaţia este mai valoroasă decât datele din care provine dar, în acelaşi timp, prezintă o mai mare ambiguitate deoarece se pot da multiple interpretări aceloraşi date. Informaţia constituie un lucru comun, este ieftină şi uşor de obţinut în orice cantitate. Este uşor de codificat, copiat şi reprodus şi de aceea aplicabilitatea, credibilitatea şi validitatea unei informaţii nu pot fi garantate. - Cunoştinţele sunt informaţii îmbogăţite în mintea oamenilor prin interpretări în context şi analiză. Cunoştinţele sunt greu de reprodus deoarece procesul de validare depinde de anumite abilităţi, precum şi de experienţa anterioară a persoanei care încearcă. Dacă o persoană nu este conştientă de valoarea unei informaţii comunicate, într-un anumit context, acea informaţie comunicată nu devine cunoştinţă. Este dificil şi chiar imposibil să se codifice anumite categorii de cunoştinţe. Orice efort depus până acum, în acest scop, nu a condus la rezultate 100% corecte în cazul cunoştinţelor tacite. Cunoştinţele au o înaltă valoare deoarece numai oamenii creează noi idei, dau noi interpretări informaţiilor primite prin regruparea acestora şi le aplică direct prin utilizarea lor în scopul adoptării de decizii pentru generarea de noi cunoştinţe. 1 În perioada actuală, o problemă delicată este că, în lumea inginerească, nu mai există mentori. Cu 30-35 ani în urmă, maiştrii, cu o deosebită experienţă profesională, au fost înlocuiţi cu tineri ingineri alocaţi, formal sau informal, pe lângă maiştri cu experienţă. Astfel în anii 70’, 80’ ai secolului XX, rândurile managerilor cu pregătire medie care, în sfera productivă, erau mentori de nădejde au fost rărite în majoritatea domeniilor industriale. Acest proces de înlocuire a managerilor cu pregătire medie cu tineri ingineri nu a fost un proces specific României ci un proces general, produs în toate ţările. De exemplu revista „The IEEE Engineering Management Review” din iunie 2006 menţiona că Bill Ratcliff, directorul Regiunii a 3-a din Sud-Estul SUA, pe perioada 2006-2007, ar fi declarat că „reţelele de mentori au fost distruse şi nu s-au mai reînfiinţat” (Riezenman Mike, 2006). O veste bună pentru inginerii din SUA, care a fost enunţată în aceeaşi revistă, este că tehnica mentorilor poate fi învăţată chiar dacă, în trecut, această tehnică era transmisă informal de la mentor la cel protejat. O altă veste şi mai bună, transmisă tot de revista menţionată, este că IEEE ar fi început, prin două iniţiative, să experimenteze refacerea reţelelor de mentori şi că primele rezultate ar fi foarte promiţătoare. Ar fi de dorit ca şi în ţara noastră să se refacă mentoratul. 2 Descartes, R., (31 martie 1596 – 11 februarie 1650), filosof francez, matematician, fizician şi scriitor. El a fost numit ,,Tatăl filosofiei moderne”. Descartes a avut importante rezultate în dezvoltarea matematicii, fizicii, biologiei şi a altor ştiinţe. EL a pus bazele geometriei analitice prin iniţierea metodei sistemelor de coordonate, numite ulterior cartesiene, făcând posibilă aplicarea algebrei la studiul geometriei. A introdus, printre primii, noţiunea de mărime variabilă şi aceea de funcţie, a descoperit legea refracţiei luminii, a formulat legea conservării cantităţii de mişcare şi a emis primul ideea de reflex în fiziologie. Prin teoria sa despre apariţia şi dezvoltarea sistemului solar, Descartes a introdus pentru prima oară, în epoca modernă, punctul de vedere al dezvoltării în cosmologie. Pentru Descartes animalele erau automate însufleţite, omul singur fiind înzestrat cu suflet, existent independent de corp. Descartes a fost una din persoanele cheie ale Revoluţiei ştiinţifice din secolul XVII. Cea mai faimoasă afirmaţie a sa ,,Dubito, ergo cogito; Cogito ergo sum" (Mă îndoiesc - deci gândesc, gândesc - deci exist.) se poate găsi în partea a IV-a din Discurs asupra metodei, scrisă în 1637 în limba franceză, precum şi în partea a I-a din Principiile Filosofiei, scrisă în 1644 în limba latină. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Pem%C3%A9?Descartes#cite_note-1#ci;) 1 Kant, I., (1724-1804) reprezentant de seamă al filosofiei clasice germane. 2 Articolul III-146
1 Pornind de la diferenţa pe care o face UNESCO între cultura intangibilă şi cultura tangibilă, pot fi definite următoarele sfere (categorii) ale culturii:
1 Philippe R.J. (1924) Istoric şi critic de artă belgian, membru de onoare al Academiei Române. 2 În ţara noastră, în februarie 2008, s-a elaborat, ÎN PROIECT, o Strategie în domeniul Patrimoniului Cultural Naţional pentru perioada 2008-2013, iar, la 18 aprilie 2008, s-a înfiinţat, printr-o Decizie a Preşedintelui României, Comisia Prezidenţială pentru Patrimoniul construit, situri istorice şi naturale cu caracter pluridisciplinar. Proiectul strategiei definea patrimoniul naţional ca un ansamblu de resurse moştenite, identificate ca atare indiferent de regimul de proprietate, care reprezintă mărturia şi expresia valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor aflate în continuă evoluţie şi cuprinde toate elementele rezultate din interacţiunea dintre factorii umani şi naturali de-a lungul timpului; evocă drepturile culturale de bază, aşa cum sunt fundamentate la nivelul Uniunii Europene, şi stabilea ca principii generale: participarea cetăţenilor, îmbunătăţirea administraţiei în sectorul patrimoniului cultural, dezvoltarea resurselor culturale folosirea durabilă a resurselor patrimoniului. Priorităţile generale identificate în acest proiect de Strategie, considerate ca Obiectiv naţional în Orizont 2013, erau:
(a) în domeniul conservării şi valorificării patrimoniului cultural naţional obiectivele stabilite se concentrează pe următoarele domenii de intervenţie: (i) Patrimoniul imobil (monumente arheologice şi arhitecturale incluzând cetăţi, curţi domneşti, biserici fortificate, castele, conace, palate, cule, clădiri civile urbane, biserici din lemn, muzee etnografi ce în aer liber, biserici rupestre, biserici şi ansambluri mănăstireşti, arhitectură industrială, monumente de arhitectură populară, precum şi complexe paleolitice, neolitice şi eneolitice, aşezări şi necropole din epoca bronzului, fortificaţii şi aşezări din prima epoca a fierului, fortificaţii dacice, oraşe antice, edificii, monumente medievale, rezervaţii arheologice); (ii) Patrimoniul mobil (muzee, arhive, colecţii cu specific de artă, arheologie şi istorie, ştiinţă şi istorie, etnografie şi antropologie, specializate); (iii) Patrimoniul imaterial şi etnografic (tradiţii şi expresii orale având limba drept vector principal, artele vizuale şi ale spectacolului, practici sociale, ritualuri şi evenimente festive, datini, cunoştinţe şi practici legate de natură şi univers, artizanat tradiţional); (b) În domeniul creaţiei contemporane şi diversităţii culturale proiectul Strategiei în domeniul Patrimoniului Cultural Naţional, secţiunea Cultură, Culte, Cinematografie, stabilea următoarele obiective strategice şi direcţii de acţiune:(i) Artele spectacolului; (ii) Lectură publică şi biblioteci; (iii) Artele vizuale (sculptura, pictura, gravura, litografi a, arta monumentală, scenografica, tapiseria, ceramica, plastica sticlei şi a metalului, desen, design, alte forme de artă aplicată, arta fotografi că şi procedeele asimilate); (iv) Industriile culturale; (v) Aşezăminte culturale. 3 Lucrările lui C.P. Snow („The Two Cultures and the Scientific Revolution”-1959 şi „The Two Cultures: a second look” 1963, republicată în 2000) clarifică la nivel european necesitatea unei culturi totale care să integreze cultura umanistă cu cea ştiinţifică. 1 Prima regulă, cea a evidenţei, impune acceptarea ca adevărate numai a ideilor simple, care apar clar şi distinct intelectului, printr-un act de cunoaştere nemediat, respectiv prin intuiţie. A doua regulă, regula analizei, presupune explicitarea detaliată a conţinutului conceptului despre lucrul compus sau realitatea de fapt de studiat. A treia regulă, explicitat, conceptul va fi reunit prin metoda deducţiei, în mod strict raţional, rezultând un concept pe deplin inteligibil şi deci posibil de cunoscut şi de verificat intersubiectiv, ceea ce formează conţinutul penultimei reguli, regula sintezei. În sfârşit, regula enumerării presupune verificarea riguroasă a analizei şi demonstraţiei prezentate anterior. (http://ro.wikipedia.org/wiki/cogito_ergosum#cite?note/o#cite_note-o;). Yüklə 1,21 Mb. Dostları ilə paylaş:
|