Conţinut 1 Istoria secretă a combustibililor fosili 2

ERADICAREA BOLILOR
Forţa cu cel mai rău potențial, mortal, într-un mediu este boala - cel mai mare prădător al omului. Unele estimări au dat numărul total de decese umane cauzate doar de ciuma bubonică, variola, şi malaria la aproximativ un miliard de persoane. În timp ce în lumea modernă suntem învăţaţi să ne concentrăm pe orice mică particulă emisă în atmosferă de centralele electrice, nu suntem învățați să apreciem bolile imcomparabil mai rele de care aceste centrale termice ne-au ajutat să scăpăm din aerul nostru sau ne-au făcut să fim în siguranţă prin producţia de masă de produse farmaceutice şi vaccinuri.

Bolile sunt în scădere - în mare parte din cauza bunăstării care există în lume şi a timpului mai mare pentru cercetare ştiinţifică - ambele produse ale unei energii ieftine, din belşug şi de încredere. De exemplu, Figura 6.2 ilustrează tendinţa la nivel mondial a tuberculozei, un criminal major şi una dintre puţinele boli care este raportată cu oarecare consecvenţă.

Tendinţa tuberculozei începe să indice ceva ce este posibil. Țările dezvoltate pot utiliza energia şi tehnologia pentru a transforma mediul lor ca să scape complet de boli care fac ravagii şi astăzi în ţările subdezvoltate, odată ce au devastat toate ţările atunci când au fost subdezvoltate la rândul lor.

În timp ce toate bolile infecţioase au în spate un tip de organism viu patogen, sau germeni, altele dintre ele au nevoie de un animal pentru a fi transmise: insectele. Ţânţarii transmit malaria și febra galbenă, puricii transmit ciuma bubonică, și păduchii transmit tifosul. Odată ce am înțeles acest lucru şi am avut maşini puternice pentru a ne amplifica abilităţile fizice şi timp pentru a ne angaja în cercetare ştiinţifică, am declarat război insectelor care răspândesc boala. Am drenat zonele umede unde insectele pot depune ouăle, am introdus prădători naturali pentru insectele în formă de larve sau adulte , am dezvoltat diferite substanţe chimice care ar putea ucide ouăle, larvele, sau adulţii, și am făcut imposibil pentru insecte să întâlnească oamenii fără a se confrunta cu pesticidele.

Fig. 6.2 Mai mult combustibil fosil, mai puţină tuberculoză

Source: BP ,Statistical Review of World Energy 2013 , Historical data workbook, World Bank , World Development Indicators (WDI) Online Data , April 2014.
Observaţi cum discutăm despre boli precum malaria, ca şi cum ar exista doar în ţările subdezvoltate? Malaria a existat şi în țările dezvoltate – însă ele au căutat modalitatea de a scăpa de ele. Profesorul Paul Reiter, un expert în malarie, a criticat în mod public IPCC pentru că a dat vina pe încălzirea globală pentru malarie, şi a dat o explicație de neuitat despre istoria malariei chiar în faţa Camerei Lorzilor :

Mă întreb câți dintre nobili sunt conștienți de importanța istorică a Palatului Westminster? Mă refer la istoria malariei, nu la evoluția guvernării. Oare sunt conştienţi de faptul că întreaga zonă acum ocupată de Casa Parlamentului a fost odată o mlaștină notorie, focar de malarie? Până la începutul secolului al xx-lea, „ague” (friguri) - cuvântul original englezesc pentru malarie a fost cauza unei mortalităţi şi morbidităţi ridicate şi în unele părți ale Insulelor Britanice, în special în zonele mlaştinoase, cum ar fi cele de la Westminster? George Washington a urmat exemplul parlamentului britanic şi a amplasat clădirilor sale guvernamentale tot într-o mlaşatină focar de malarie! Menționez acest lucru pentru risipi orice neînțelegere pe care a-ţi putea să o aveţi precum că malaria este o boală „tropicală".

Ne dorim o populaţie fără boli din ce în ce mai numeroasă pe glob? Avem nevoie de mai multă energie ieftină şi sigură pe bază de combustibili fosili.

IGIENIZAREA MEDIULUI

Din punct de vedere istoric, incapacitatea de a face față în mod eficient propriilor noastre deşeuri corporale a fost una dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătăţii umane. Din cauza asta, astăzi se plăteşte o taxă enormă în vieți umane în întreaga lume. De exemplu, holera este o boală bacteriană care se transmite prin ingestia de alimente sau apă contaminate cu materii fecale umane. Toxina pe care o produc aceste bacterii inhiba capacitatea organismului de a absorbi alimente și apă, care poate provoca moartea foarte repede prin deshidratare. La nivel mondial, peste o sută de mii de oameni se îmbolnăvesc anual de holeră. (Gândiți-vă atunci când auziţi ecologiștii vorbind despre "armonie cu natura" - de exemplu la armonie cu toţi prădătorii noştri, deşeurile lor, şi deşeurile noastre) Dar holera nu a fost totuşi eradicată în lumea industrializată.

Aici e imaginea de ansamblu a salubrizării - procentul populației din lumea noastră cu acces la facilități îmbunătățite de salubrizare, conform Băncii Mondiale.

Fig.6.3 Mai multă utilizare a combustibililor fosili, mai mult acces la salubrizare
Source: BP ,Statistical Review of World Energy 2013 , Historical data workbook, World Bank , World Development Indicators (WDI) Online Data , April 2014.
Reţineţi că recent, în 1990, sub jumătate din populaţia lumii avea "instalaţii sanitare îmbunătăţite". Creşterea cu două treimi în doar câteva decenii este o realizare minunată, dar mai este nevoie de o mulțime de eforturi de dezvoltare pentru a ne asigura că toată lumea are un mediu igienic decent.

O parte din modul în care am rezolvat problemele de salubritate a fost cu ajutorul capacităţii lumii industrializate de a steriliza complet apa, prin folosirea utilajelor de mare putere ,pe care orice fiinţă umană o poate consuma. La fel de important, am creat sisteme de apă în întregime separate, pentru a face faţă canalizării. Din punct de vedere istoric, canalizarea fiecărei gospodării a avut tendinţa de a fi conectată, cel puțin în parte, la apa potabilă. Acest lucru a fost foarte rar intenţionat, şi civilizaţiile timpurii au construit sisteme de canalizare pentru a izola deşeurile umane, dar natural, fluxurile nelimitate de apă duc, de obicei, la o anumită cantitate de amestec între deşeurile umane şi cea mai apropiată sursă de apă dulce - în special dacă se adună împreună mai multe gospodării.

Astăzi, canalizarea nu este numai separată de sursa de apă curată, dar este, de asemenea, pe larg tratată pentru a face inofensive elementele sale cele mai periculoase, astfel încât să poată fi eliminate în condiţii de siguranță, în unele cazuri, utilizate ca îngrăşământ sau chiar, datorită celei mai recente tehnologii , transformată în apă potabilă. Tehnologia de tratare a apelor uzate este un alt avans posibil datorită industrializării, şi este un alt proces intensiv - energetic pentru transformarea mediului nostru.

Ne dorim un mediu mai igienic pentru oamenii din lumea întreagă? Avem nevoie de mai multă energie ieftină, sigură pe bază de combustibili fosili.

CURĂŢAREA AERULUI
Cei mai mulţi dintre noi au avut experienţa de a sta în jurul unui foc de tabară atunci când bate vântul şi îşi schimbă direcția şi suflă fumul drept în feţele noastre chiar în momentul în care tragem o gură de aer. Experienţa rezultată este neplăcută: tuse, împreună cu ceva înţepături în ochi şi în gât. Pentru noi, este un disconfort temporar. Pentru miliarde de oameni din întreaga lume, este o experiență de zi cu zi.

Imaginaţi-vă cazul în care singura cale de a putea evita pericolul frigului – de-a lungul istoriei, frigul a fost un criminal mult mai mare decât căldura – ar fi fost de a aprinde un foc în casa ta în fiecare zi a anului. Ai putea face unele lucruri pentru a reduce cantitatea de fum pe care trebuie să-l respiri, cum ar fi : un coş de fum şi deschiderea ferestrelor (în detrimentul de a lăsa frigul să intre înăuntru), dar faptul de a respira o enormă cantitate de fum în fiecare zi rămâne. Pentru mulţi oameni de azi, asta e alegerea: respiră aer cu fum sau suportă frigul.

Astăzi, ideea de a folosi un foc pentru a ne încălzi în mod obişinuit locuinţele este străină pentru majoritatea dintre noi. Casele moderne sunt încălzite cu cuptoare avansate, care încălzesc aerul într-o maşină şi apoi trimit aerul cald în diferite locuri din casă. Încălzirea se face de obicei fie prin arderea gazelor naturale, caz în care cuptorul are un sistem de evacuare pentru a elimina deşeurile rezultate din ardere, fie cu elemente de încălzire alimentate electric cu coșuri de fum (care minimizează poluarea aerului prin diluarea și dispersarea particulelor la înălţime în aer).

Combinația de maşinării sofisticate şi energie ieftină, de încredere, a făcut ca încălzirea locuinţelor să fie o aşa de trivială problemă că cei mai mulți dintre noi nu au luat în considerare curăţirea aerului pe care îl respirăm în fiecare zi. Şi totuși, centralele cu gaze naturale ne permit să ne bucurăm de toate beneficiile de a avea un loc cald de trai şi niciunul dintre dezavantajele unui aer cu fum toxic pe care că strămoşii noştri le-au îndurat pentru acelaşi privilegiu.

Toate aceste beneficii se aplică, nu doar la încălzirea caselor noastre, dar şi la gătitul alimentelor noastre. Poluarea de interior provenită din metode de gătit primitive este o problemă globală majoră, utilizarea combustibililor fosili poate ajuta la rezolvarea ei.

Trebuie să luăm în considerare toate beneficiile aerului curăţat atunci când considerăm riscurile de poluare a aerului datorită utilizării combustibililor fosili. Aceasta este sarcina noastră următoare.

7

REDUCEREA RISCURILOR ŞI

EFECTELOR SECUNDARE

PROVOCAREA POLUĂRII

Să recapitulăm unde ne aflăm. Folosim energie ieftină, abundentă, sigură din combustibili fosili pentru a transforma mediul nostru în aşa fel încât să satisfacă nevoile noastre. Aceasta conduce la o viaţă mai lungă cu mai multe oportunităţi – şi, s-a dovedit, o mult mai mare siguranţă din partea climei, chiar stăpânirea ei. Şi acelaşi lucru este adevărat şi pentru calitatea mediului în general. Noi nu luăm mediul sigur şi îl facem periculos; noi luăm mediul periculos şi îl facem mult mai sigur.

În acelaşi timp creăm riscuri şi efecte secundare care pot fi letale, noi trebuie să le înţelegem pentru a stabili politici care vor maximiza beneficiile în timp ce se minimizează riscurile. Ca toate tehnologiile, combustibilii fosili au riscuri şi efecte secundare. Atunci când transformăm acele plante moarte străvechi în energie, se pot întâmpla lucruri rele.

De fiecare dată când folosim combustibili fosili (şi din altă formă de energie) ne angajăm într-un proces care este plin de riscuri şi care, dacă nu este administrat corespunzător, poate deveni letal. Procesul de producere a energiei poate implica tot felul de materiale periculoase. De exemplu, acid fluorhidric, un material vital în tot felul de foraje (şi multe tipuri de minerit) poate pur şi simplu trece prin pielea noastră şi ne poate topi oasele. Procesul de producere a energiei, datorită faptului că implică ceva ce poate genera cantităţi enorme de energie, poartă întotdeauna riscul ieşirii de sub control a energiei: explozii, electrocutări, incendii. Şi apoi procesul de producere a combustibililor fosili implică co-produse care pot fi perculoase pentru sănătatea noastră.

De exemplu cărbunele, combustibilul fosil cu cele mai multe co-produse posibil dăunătoare.

Jurnalistul în energie, Robert Bryce descrie „relaţia noastră intensă dragoste-ură” cu „combustibilul negru”.

Cărbunele a încălzit casele şi a alimentat revoluţia industrială în Anglia, dar în acelaşi timp a făcut multe părţi ale ţării, în special oraşele ruinate de smog, aproape de nelocuit. În 1812 la Londra, o combinaţie de fum de cărbune şi ceaţă a devenit atât de densă încât potrivit unui raport „în cea mai mare parte a zilei a fost imposibil de citit sau scris la fereastră fără lumină artificială. Persoanele de pe stradă abia au putut fi zărite înainte de prânz la o distantă de doi metri”. Azi, după două sute de ani aceleaşi probleme chinuie China. La Datong, cunoscut ca „oraşul cărbunelui” poluarea aerului este atât de gravă în unele zile de iarnă, încât „chiar şi ziua, oamenii conduc cu farurile aprinse”.
Poveşti despre smogul de nestăpânit în oraşele din China aduc temeri că situaţia ar putea deveni în mod inevitabil mai rea şi în alte ţări care sunt în curs de industrializare.

Din fericire, experienţa noastră din Statele Unite ilustrează că lucrurile pot deveni progresiv mai bune.

Aici, din nou este un grafic al tendinţei de poluare a aerului în Statele Unite pe parcursul a aproximativ jumătate de secol. În imagine se găsesc emisiile totale a ceea ce EPA clasifică ca cei mai poluante substanţe care pot proveni de la combustibilii fosili. A se reţine tendinţa dramatică descendentă a emisiilor – chiar dacă noi am folosit mai mulţi combustibili fosili ca oricând.
Figura 7.1: Declinul poluării aerului din S.U.
Source: U.S. EPA National Emissions Inventory Air Pollutant Emissions Trends Data

Cum s-a ralizat acest lucru? Înainte de toate, prin folosirea tehnologiei antipoluare pentru a obţine cât mai multe din efectele pozitive ale combustibililor fosili şi cât mai puţine efecte negative.

Îmi place să gândesc în acest mod despre riscuri şi efecte secundare. Când folosim tehnologie transformăm mediul nostru pentru a satisface nevoile noastre, pentru a realiza un efect pozitiv. Dar transformarea poate conduce în mod accidental sau inevitabil la un efect nedorit – explozia unei instalaţii energetice sau vre-un fel de moleculă care, la o concentraţie suficient de mare, strică aerul. Modul de a trata acestea este de a folosi tehnologie pentru a transforma riscul şi produsele secundare în riscuri mai mici şi co-produse mai mici.

Pentru a vedea cum funcţionează aceasta, să luăm combustibilul fosil care în trecut a fost şi încă mai este și azi asociat cu cele mai multe pericole de mediu: cărbunele.

ADMINISTRAREA PRODUSELOR SECUNDARE ŞI A

RISCURILOR – O PROVOCARE UNIVERSALĂ
Multe din discuţiilor actuale privitoare la energie continuă de parcă anumite tipuri de energie (combustibil fosili, nucleari) ar fi inerent murdare şi periculoase şi altele (eoliană, solară) ar fi curate şi sigure. Dar nu există nici-o limită privind cât de mult mai curaţi şi mai siguri pot fi combustibilii fosili. De exemplu, vreodată ar putea fi posibilă purificarea completă a cărbunelui încât să nu genereze poluanţi ai aerului şi materialele care ar fi devenit poluanţi ai aerului – azot, sulf, metale grele – devin mărfuri valoroase. Aceasta este în mare măsură ceea ce facem noi cu petrolul. Ceea ce odată a fost poluarea petrolului aruncată în lacuri este acum baza pentru tastatura de plastic pe care scriu eu acum.

În acelaşi timp, nu se poate ocoli faptul că orice formă de energie include riscuri – şi fiecare industrie trebuie să le administreze.

Să judecăm următoarea poveste despre pericolele pentru sănătate şi siguranţă ale producerii energiei eoliene. Noi credem despre vânt ca fiind „Curat”deoarece nu iese fum de la morile de vânt. Dar privind orice tehnologie energetică, noi trebuie să ne aducem aminte că aceasta este un proces, începând cu extragerea materialelor necesare pentru maşini pâna la eliminarea acestora. Şi turbinele eoliene necesită mult mai multe materiale toxice decât combustibilii fosili – materiale numite metale rare. Aceste elemente sunt „rare”, nu în sensul că există doar câteva din acestea, ci în sensul că există în concentraţii mici pe pământ: necesită multe săpături şi multă separare a metalelor dorite de alte elemente prin folosirea substanţelor periculose ca acid fluorhirdic pentru a obţine metale rare utilizabile.

Aici se arată un proces într-o facilitate majoră din China – de unde se extrage majoritatea metalelor rare pentru energia eoliană. Acest raport oficial este de la Simon Parry care a vizitat direct o mină de metale rare. Când citiţi această povestire, întrebaţi-vă: înseamnă asta că energia eoliană este murdară şi imorală?

La periferia unuia din cele mai poluate oraşe din China, un fermier bătrân priveşte cu disperare peste un lac imens de deşeuri toxice ce bolborosesc acoperite într-un praf negru. El îşi aduce aminte când aceste câmpuri erau cu grîu şi porumb.
_______________________________
Ascuns vederii în spatele unui complex de fabrici învăluite în fum din oraşul Baotou, şi patrulat de gardieni de pază, se află lacul de „reziduuri” pe o suprafaţă de cinci mile. Acesta a distrus terenul cultivat pe suprafeţe de mile în jur, îmbolnăvind mii de oameni şi periclitând cursurile de apă principale ale Chinei.

Cazanul mare cu pocnituri de substanţe chimice este terenul de depozitare pentru şapte milioane tone de steril rămas de la extragerea metalelor rare pe an, după ce a fost acoperit cu acid şi substanţe chimice şi prelucrat in cuptoare încinse la roşu pentru a extrage componentele sale.

….Când în final rupem cordonul şi urcăm dunele pentru a junge la mal, ne întâmpină o vedere apocaliptică: un depozit uriaş toxic, secret. ….

Lacul imediat ne atacă simţurile. Dacă stai doar câteva secunde pe coaja neagră, ochii încep să-ţi lăcrimeze şi un miros puternic corosiv îţi umple plămânii.

La patru ore după vizita noastră, stomacul meu se mişca şi capul îmi pulsa. Noi am stat acolo doar timp de o oră, dar cei care trăiesc în satul d-lui Yan din Dalahai, şi alte sate din jur, respira aceeaşi otravă în fiecare zi.

______________________________

Şi oamenii au început să sufere. Oamenii din Dalahai spun că au început să le cadă dinţii, părul li s-a albit la vârste neobişnuit de tinere, şi suferă de boli grave ale pielii şi boli respiratorii. Copii s-au născut cu oase moi şi ratele de cancer au crescut vertiginos.
Înseamnă că sursa de energie pe care o înlesneşte acest proces este murdară şi imorală? Când prezint la universităţi şi studenţii îmi spun că combustibilii fosili sunt „murdari”, eu le pun câteodeată întrebarea fără a le spune despre ce fel de energie vorbeşte povestea. În mod inevitabil spun că ar trebui interzisă. Când le dezvălui că este vorba despre energie eoliană, ei protestează, „Nu, doar pentru faptul că ceva are probleme, nu înseamnă că trebuie interzis. În caz contrar am putea să interzicem totul. Ar trebui să privim imaginea în ansamblu şi să încercăm să rezolvăm problema.”

Exact, spus eu. Şi trebuie să avem aceeaşi abordare cu combustibilii fosili.

FOLOSIREA TEHNOLOGIEI PENTRU MINIMALIZAREA, NEUTRALIZAREA ŞI INVERSAREA POLUĂRII
Cărbunele ca şi combustibil are multe avantaje: tehnologia modernă a cărbunelui poate folosi energia cărbunelui extrem de ieftin, acesta fiind disponibil în cantităţi enorme în multe regiuni ale lumii. Unul din dezavantaje se află în proprietăţile sale naturale. Ca un combustibil solid de origine biologică condensată include multe materiale care au fost parte din mediul natural cu mult timp în urmă şi care posibil sunt dăunătoare sănătăţii umane, ca de ex. sulf, azot şi metale grele.

Din fericire, graţie tehnologiei, cărbunele a devenit mai sănătos şi mai curat din 1800, şi azi locuri în care se află instalaţii de cărbune, ca de ex. Dakota de Nord, au cel mai curat aer din lume.

În 1800 cărbunele a fost un furnizor major de energie pentru gospodăriile private în ţările din vest, pentru sobele care se aflau în centrul fiecărui cămin pentru gătit şi încălzirea încăperii. Dar a avut şi un efect major direct asupra sănătăţii: fumul constant de cărbune în interior, care este aproape întotdeauna mai rău decât orice poluant al aerului exterior (deşi sobele pe cărbune au dus şi la suficientă poluare a aerului din exterior). Zonele urbane au fost deosebit de afectate, deoarece aici se aflau centrele activităţii industriale şi în acelaşi timp erau dens populate. Poluarea a fost vizibilă incât fumul a domolit lumina soarelui în oraşe, a murdărit hainele atârnate la uscat, şi chiar a înnegrit pomii cu funingine. Totuşi, energia de la cărbune a fost atât de valoroasă încât aceste efecte secundare au fost mai mult decât tolerate. În multe cazuri acestea au fost acceptate.

Să luăm Manchester, Anglia, un oraş industrial major plin de deşeuri de cărbune. Nu a existat nici-o mişcare împotriva poluării în Manchester, chiar dacă poluarea ar face aerul din China de azi să pară imaculat.

De ce nu? Deoarece, după cum a spus un comentator, fumul a fost „un accesoriu inevitabil şi inofensiv al actului meritoriu al fabricaţiei”. Cărbunele nu a însemnat sărăcie şi foamete – ceva de luat în considerare atunci când le spunem ţărilor sărace să adopte tehnologii impracticabile în locul cărbunelui.

La Manchester s-au considerat coşurile fumegânde „barometrul succesului economic şi al progresului social.” Ceea ce nu înseamnă că a trăi în fum este un obiectiv. Manchester nu a dorit şi nu ar avea nevoie să trăiască veşnic în fum, şi nici ţările sărace care acum fac tot posibilul pentru energie, mulţumiă avantajelor enorme ale tehnologiei instalaţiilor pe cărbune.

În 1882 Thomas Edison a revoluţionat folosirea cărbunelui, atât pe parte de producţie şi pe parte de poluare, când a construit pentru prima dată centrala electrică comercială, centralizată pe cărbune pentru locuitorii din New York, începând cu ceea ce înseamnă azi folosirea primară a cărbunelui: producerea de electrcitate.

Centrala electrică, fiind centralizată, departe de căminele majoritaţii oamenilor, a furnizat energie în casă fără arderea cărbunelui acasă. Oamenii au trecut de la arderea cărbunelui în casele lor la obţinerea energiei, aproape prin magie, la electricitatea care nu a poluat deloc. (Un efect secundar negativ al energiei centralizate este că nu suntem învăţaţi să gândim despre ceea ce se „află după priză”: mulţi nu realizează că combustibilii fosili „murdari” sunt cei care fac posibil ca ei să aibă electricitate curată.)

Centralele electrice devin progresiv tot mai bune în obţinerea a mai multă energie din mai puţin cărbune, ceea ce înseamnă mai puţină poluare (şi costuri mai mici de energie).

Una din cele mai mari probleme pe care le poate cauza cărbunele, în special când este dublat de condiţii meteo nefavorabile, este smogul (ceața și fumul). În 1952, Londra a trăit probleme masive de poluare a aerului datorită inversării temperaturii – un fenomen ce împiedică disiparea particulelor prin atmosferă şi le păstrează într-o formă periculoasă, concentrată. Inversarea deosebit de tragică din 1952 a mărit bioxidul de sulf şi concentraţia de funingine deasupra oraşului, cu un număr estimat între patru mii şi douăsprezece mii de victime în decurs de câteva săptămâni.

Din fericire tehnologia a evoluat foarte mult de atunci. Tehnologia modernă a cărbunelui are diferite mijloace de reducere a poluanţilor. Există filtre ca ceramica sau sisteme de filtrare din ţesătură care împiedică pătrunderea substanţelor nedorite în aer; există procese ingenioase care folosesc anumiţi agenţi chimici, ca de ex. calcar, pentru a lega substanţele poluante şi pentru a împiedica răspândirea lor; există dispozitive ca absorberele umede sau uscate pentru a separa consituenţii nedoriţi, şi sunt multe altele.

În timp, aceste tehnologii avansează, pe măsură ce devin economice şi obligatorii lege. Exsită o întreagă literatură cu privire la care legi (federale sau de stat) să li se acorde meritul,în legătură cu cât de mult a fost urmărită eficienţa industrială motivată de profit şi în ce măsură au reglat legile în exces poluarea în detrimentul energiei. Pentru scopurile noastre,cel mai important lucru este acesta : este clar posibilă mărirea folosirii combustibililor fosili în timp ce plouarea scade. Ceea ce se aplică celui mai provocator combustibil fosil, cărbunele, se aplică şi pertrolului şi gazelor naturale. Aceasta este o lecţie pe care China o poate învăţa – în măsura în care adopă centrale pe cărbune mai moderne şi mai sofisticate.

MINIMIZAREA PERICOLULUI
Până acum am discutat provocarea cu care ne confruntăm din partea co-produselor care rezultă de la producerea şi folosirea combustibilior fosili. Dar există o altă categorie de risc: pericolul ca energia ca atare să iesă de sub control.

La Deepwater Horizon – o instalaţie de foraj ce a explodat în 2010, omorând unsprezece lucrători şi a cauzat răspândirea petrolului – energia a ieşit de sub control. La crearea unor cantităţi masive de energe, există întotdeauna riscul de a pierde controlul asupra energiei. Aceasta poate însemna un accident nuclear, un incendiu masiv la un terminal LNG, o explozie într-o mină de cărbune, o linie de forţă căzută sau chiar o moară de vânt zburătoare.

Când energia iese de sub control, se poate pierde atât energia (câteodată permanent) şi adesea vieţi. În mod evident dorim să evităm acestea pe cât posibil. Din fericire, tehnologia modernă a făcut producerea de energie mult, mult mai sigură. Comparativ, în anii 1870, conform The Prize al lui Daniel Yergin, aproximativ cinci mii de oameni au murit anual în explozii de petrol lampant de la lămpile din propriile lor case. Benzina este mult mai volatilă decât petrolul lampant, şi totuşi ne conducem maşinile fără frica unei explozii.

O consecinţă a îmbunătăţirilor în domeniul siguranţei o constituie ratele fatalităţilor mult mai scăzute pentru lucrători. Conform Biroului de Statistică a Muncii, cineva care lucrează în domeniul extracţiei de petrol şi gaze are o probabilitate de o treime să sufere un accident fatal faţă de o persoană care lucrează în exploatarea forestieră şi un sfert faţă de cineva care pescuieşte sau vânează. Acest lucru ar putea să vă surprindă: rata fatalităţilor în exploatarea cărbunelui este chiar şi mai redusă decât în extracţia petrolului sau a gazelor, datorită efortului concertat de îmbunătăţire radicală în timp a siguranţei. Dacă tendinţele continuă, ambele industrii vor deveni şi mai sigure în timp.

În 2013, după ce a citit unele din scrierile mele, vicepreşedintele companiei de cărbune din Kentucky m-a invitat să merg în subtertanul unei mine. Am acceptat cu nerăbdare. Când am ajuns acolo, am fost izbit de mândria lucrătorilor cu privire la practicile lor de securitate şi cât de îngrijoraţi erau cu privire la faptul că poate eu mă temeam de subteran. Le-am dat asigurări că eu cunosc statisticile şi că „cea mai periculoasă parte a călătoriei la mina de cărbune o constituie mersul cu maşina până acolo.”

Statistic, este absolut corect.

Orice accident în mină este o tragedie, dar ar trebui sa nu fie exploatat denaturat adevărul că extracţia cărbunelui devine tot mai sigură.