Conţinut 1 Istoria secretă a combustibililor fosili 2



Yüklə 0,94 Mb.
səhifə9/15
tarix30.07.2018
ölçüsü0,94 Mb.
#63450
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   ...   15

EFECTUL DE FERTILIZARE

ŞI ECOLOGIZAREA GLOBALĂ

Omul de știință climatic Craig Idso este o anomalie. Fiul lui Sherwood Idso, om de știință în domeniul climatic, el a călcat pe urmele tatălui său și a făcut cercetare în cel mai științific - încă puțin discutat – aspect al impactului CO2 asupra climei - efectul de fertilizare – adică de a da mai mult CO2 plantelor.

Iată situația din perspectiva plantelor. Combustibilii fosili sunt plante moarte antice superconcentrate. Când îi ardem / îi oxidăm, vom crește cantitatea de CO2, hrana plantelor, în atmosferă. Astfel, pentru a obține mai multă energie, ar trebui să ne îngrijim mai mult de creșterea plantelor - inclusiv de creșterea celor mai importante plante pentru noi, culturile alimentare.

Idso și alţii, au efectuat mii de experimente în condiții controlate - în cazul în care totul este menținut constant, cu excepția CO2 - au demonstrat în mod convingător că mai mult CO2 conduce la o creştere mai bună a plantelor.

Figura 4.6 ne arată ce se întâmplă cu patru plante identice și toate cultivate în același timp, cu excepția nivelului diferit de CO2 .

Din nou, rezultatele sunt dramatice. Dacă suntem "verzi", în sensul de a avea simpatie pentru plante, mai degrabă decât în sensul de a nu afecta nimic, nu ar trebui să fim încântaţi?



Fig. 4.6 Mai mult CO2, mai multă creştere a plantelor
Creşterile la nivel mondial în dezvoltarea plantelor sunt netriviale - într-adevăr, Idso și alții ca el atribuie porțiuni semnificative ale culturilor agricole moderne creșterii concentraţiei de CO2 din atmosferă. Există o mulțime de dovezi pentru acest lucru: observaţi creșterile producției agricole în cazul în care următoarele culturi cruciale au fost expuse la cu 300 ppm CO2 mai mult decât în atmosferă.
Fig.4.7 Mai mult CO2, mai multă creştere a recoltelor.
Toate acestea rezultă din chimia şi biologia de bază. Sub 120 ÷ 150 ppm CO2, cele mai multe plante mor, ceea ce înseamnă că şi oamenii ar muri. Toate lucrurile fiind egale, în termeni de creștere a plantelor, agricultură, etc., mai mult CO2 înseamnă mai bine. Clima de astăzi ne oferă mult mai puțin CO2 decât ne-am dori din perspectiva dezvoltării plantelor. Am prefera mii de ppm de CO2 , aşa cum am avut în perioada cretacică .

Ceea ce este cel mai important la toate acestea, nu este faptul că acesta dovedește că va exista un efect foarte pozitiv asupra climei prin creșterea CO2 - ului - ceea ce eu cred că este o posibilitate. Sistemul climatic este complex, iar în cazul în care niciunul dintre specialişti nu-l pot prezice bine, eu cu siguranță nu pot.

Ce este cel mai frapant este faptul că acest efect extrem de pozitiv al CO2-ului asupra plantelor este științific necontroversat încă practic niciodată menționat, chiar de comunitatea științifică din domeniul climei. Aceasta este o abatere de la datorie. Este responsabilitatea noastră să privim imaginea de ansamblu, toate aspectele pozitive și negative, fără prejudecăţi. Dacă ei cred că ceea ce este benefic pentru plante este depășit, poate că au motivele lor. Dar a ignora efectul de fertilizare şi a nu-l include atunci când se discută impacturile CO2-ului este necinstit. Asta este menit să avanseze o agendă care să nu fie întinată cu fapte "incomode".

Ocazional efectul de fertilizare va fi menționat ca un impact banal, nedemn de discuție, pentru că efectul de seră se presupune că va depăși atât de mult cu "prea mult" căldura. Acest lucru este dubios, având în vedere creşterea observabilă în dezvoltarea plantelor în condiții de creștere a emisiilor de CO2 și având în vedere că previziunile de căldură sunt eşecuri.

Ce mai este, de asemenea, frapant, este modul în care, chiar dacă știm cu toții că plantele trăiesc cu CO2, aproape nimeni nu crede în cultura potențialelor lui efecte pozitive, atunci când se gândește la "amprenta de carbon" (carbon footprint). Acesta este o prejudecată - credința că impactul provocat de om asupra mediului este în mod necesar rău, că standardul de valoare este nonimpact, și că nu există nicio posibilitate de a o îmbunătăți pe Mama Natura.

Clima se schimbă în mod natural și ființele umane au prosperat, în general, cu cât a fost mai cald, este foarte posibil ca o temperatura mai mare la nivel mondial cu niveluri mai ridicate de CO2 ar fi o mare binefacere. Nu are niciun sens să credem că o climă neschimbată este idealul.

Din dovezile adunate de mine a reieşit că există un uşor efect de seră în direcția pe care ființele umane au dorit-o întotdeauna – să fie mai cald - și un semnificativ efect de fertilizare în direcția pe care ființele umane au dorit-o întotdeauna – mai multe plante vii. Cred că discuția publică este prejudiciată de presupunerea că impactul omului este rău, motiv care ne face să ne temem și să dezaprobăm ideea de a afecta clima, chiar dacă clima este un fenomen de inerentă schimbare care nu are în mod natural o stare perfectă.

Dar, cu atât acestea, în special efectul de seră, cred că este important să fie deschis către noi dovezi și noi evoluții. Singura modalitate de a face acest lucru în mod corespunzător pentru comunitate, este de a discuta acest lucru, şi comunitatea științifică să renunțe la prejudecata impactului negativ provocat de om, să nu mai gândim să fim "eficace" şi să gândim doar a fi sinceri.



5

EFECTUL ENERGETIC ŞI STĂPÂNIREA CLIMEI


CEL MAI IMPORTANT EFECT AL COMBUSTIBILILOR

FOSILI ASUPRA CLIMEI

Până acum am cercetat dovada despre impactul efectului de seră şi al efectului de fertilizator asupra climei. Acum ne îndreptam către o altă întrebare: Cum afectează energia pe care o primim de la combustibilii fosili capacitatea de a trăi în clima noastră?

O temă a acestei cărţi este aceea că energia este o abilitate – deoarece energia ne poate ajuta să facem orice mai bine. Astfel, dacă avem mai multă energie, toate lucrurile fiind egale, noi ar trebui să putem să ne descurcăm mai bine cu clima – prin protejarea noastră împotriva climei sau prin contracararea furtunilor, căldurii, frigului, inundaţiilor ş.a.m.d.

Cât de mult mai bine? Şi cât este abaterea datorita riscurilor? Ei bine, avem nevoie de o cale de măsurare a capacităţii de a trăi în climă.

O cale de abordare este de a privi speranţa globală de viaţă şi venit – indicatorii principali ai prosperităţii umane. Dacă clima noastră constituie un pericol semnificativ şi a devenit tot mai periculoasă de când au început predicţiile catastrofice în urmă cu peste treizeci de ani, atunci s-ar putea vedea efectul; în mod sigur s-ar fi întâmplat astfel, dacă ar fi atins o stare catastrofică. Dar, după cum am văzut în capitolul 1, cu cât folosim mai mult combustibil fosil cu atât este mai mare speranţa de viaţă şi de venit.

Dar dacă pericolul climatic ar fi fost o ameninţare crescătoare aflată la începutul unei ascendenţe terifiante, acest lucru încă nu ar fi apărut în statisticile speranţei de viaţă. În mod sigur ar apărea în statisticile care măsoară în mod specific pericolul climei.

Cea mai bună sursă pe care am găsit-o pentru aceasta se cheamă EM-DAT: OFDA/CRED (Biroul Statelor Unite pentru Asistenţa pentru Dezastre în Străinătate şi Centrul de Cercetare Epidemiologică a Dezastrelor), Baza Internaţonală a Dezastrelor, cu sediul la Buxelles. Aceasta strânge date despre dezastre înca din 1900.

Aici este din nou graficul de la Capitolul 1 care se referă la emisiile de CO2, presupusul pericol pentru climă, la numărul deceselor legate de climă, care reflectă pericolul actual al climei. Este izbitor: în măsura în care emisiile de CO2 cresc, decesele legate de climă scad.

Pentru ca lucrurile să devină mai bune, în realitate tendinţa este chiar cu mult mai dramatică în jos, deoarece înainte de anii 1970 multe dezastre au trecut necunoscute. Un motiv principal pentru aceasta a fost lipsa datelor prin satelit. Acum putem vedea întreaga lume, putem vedea calote glaciare şi zone de dezastru cu relativă uşurinţă. Dacă în 1950 ar fi fost un dezastru în mijlocul a ceea ce este acum Bangladesh, acea informaţie ar fi fost strânsă precis? În general, noi ne putem aştepta că în anii mai recenţi au fost înregistrate mai multe decese şi că în anii mai timpurii au fost înregistrate mai puţine decese. Pentru unele ţări practic nu există date bune, deoarece în locuri subdezvoltate ca Haiti sau Etiopia, noi nu ştim exact câti oameni au trăit într-un anumit loc inainte de un dezastru. Azi avem informaţii mult mai bune – şi deoarece statisticile dezastrelor sunt legate de ajutor, există un stimulent pentru a raporta mai mult.

Cu cât ne afundăm mai mult în date, cu atât corelările sunt mai puternice.


Fig. 5.1: Mai mult combustibil fosil, mai puţine decese legate de climă

Source:Boden, Marland , Andres (2013) Etheridge et al. (1998)Keeling et al. (2001)MacFarlingMeure et al. (2006) Merged Ice-Core Record Data , Scripps Institution of Oceanography .

Aici sunt câteva date izbitoare: în decada din 2004 până în 20113, decesele legate de climă pe plan mondial (inclusiv seceta, inundaţii, temperaturi extreme, focuri mistuitoare şi furtuni) au scăzut la un nivel de 88,6% sub cel din decada de varf 1930 până la 1939. Anul 2013 cu 29.404 decese raportate, a avut cu 99, 4 % mai puţine decese legate de climă decât înregistrarea istorică din anul 1932, care a raportat 5.073.283 decese pentru aceeaşi categorie.

Acea reducere a apărut în pofida raportării mai complete, un stimulent pentru ţări mai sărace pentru a declara daune mai mari şi a obţine mai mult ajutor, şi o creştere masivă a populaţiei, în special în locuri vulnerabile ca de ex. zonele de coastă, în timpuri recente.

Toate aceste lucruri fiind uniforme, ar fi de aşteptat ca numărul total de decese datorită acestor evenimente să crească proporţional cu populaţia – şi dacă ar fi adevărate schimbările climatice catastrofice noi am vedea o creştere masivă graduală, şi nu 29.404 decese în 2013.

Totuşi, pentru a fi siguri, să vedem tendinţele tipurilor individuale de pericole ale climei în ultimii 30 de ani – când trebuiau să apară dezastrele prezise.

Vom începe cu seceta. Seceta este cea mai obişnuita formă de deces legată de climă, din punct de vedere istoric; lipsa ploilor poate afecta aprovizionarea strictului necesar pentru trai, hrană şi apă.

Seceta este aşa-zisa cea mai devastatoare consecinţă a emisiilor de CO2; să vedem cum se potriveşte.
Figura 5.2: Mai mulţi combustibili fosili folosiţi, mai puţine decese legate de secetă
Source: Boden, Marland,Andres (2010), EM-DAT International Disaster Database, World Bank , World Development Indicators (WDI)Online Data , April 2014.

În mod clar, emisiile de CO2 nu au avut un efect negativ semnificativ asupra secetei, dar a mărit abilitatea omului de a combate seceta, alimentat de combustibili fosili; de la agricultură mai bună (culturi mai bune pentru mai mulţi oameni) la transportarea rapidă în zonele afectate de secetă la sisteme moderne de irigaţii care îi fac pe fermieri mai puţin dependenţi de ploi.

N-ar trebui să acordăm credit energiei produse din combustibili fosili?

Dar în privinţa furtunilor periculoase?


Fig. 5.3: Mai mulţi combustibili fosili folosiţi, mai puţine decese legate de furtună
Source:Boden, Marland,Andres (2010), EM-DAT International Disaster Database, World Bank , World Development Indicators (WDI)Online Data , April 2014.
Sunt mai puţine decese legate de furtuni ca oricând. Emisiile de CO2 nu au efect detectabil asupra pericolului din furtuni, dar energia din combustibilii fosili poate ajuta la construirea unor clădiri rezistente şi mutarea oamenilor din zonele de dezastre.

Dar în privinţa inundaţiilor?


Fig 5.4: Mai mulţi combustibili fosili folosiţi, mai puţine decese legate de inundaţii

Source: Boden, Marland, Andres (2010), EM-DAT International Disaster Database, World Bank , World Development Indicators (WDI)Online Data , April 2014.
Profeţii dezastrelor nu privesc datele imaginii în ansamblu. Dacă ar privi, ar aprecia valoarea energiei pentru construcţia unor linii de coastă mai rezistente şi a unor baraje şi diguri mai bune. Cu cât folosim mai mulţi combustibili fosili, cu atât mai siguri – dramatic mai siguri – devenim faţă de pericolele legate de clima.

Putem vedea acest lucru din perspectiva comparării ţărilor dezvoltate cu multă energie cu ţări subdezvoltate cu puţină energie. Aici sunt ţările 7G comparativ cu lumea în întregime în rate de deces datorită cauzelor climatice.

La compararea ratelor de deces datorită furtunii, vedem că ţările dezvoltate o duc mult mai bine decât media lumii. Reţineţi că Statele Unite măresc cifrele G7 deoarece sunt mult mai vulnerabile faţă de furtuni decât media ţărilor G7. Din aceste ţări, Statele Unite sunt singura ţară cu tornade majore şi a primit un număr semnificativ de uragane la țărm pe parcursul deceniilor.

Fig. 5.5: Mai multă dezvoltare, pericol mai mic pentru climă

Source: Boden, Marland,Andres (2010), EM-DAT International Disaster Database, World Bank , World Development Indicators (WDI)Online Data , April 2014.
Dacă privim datele de la an la an, există o diferenţă dramatică între utilizatorii mari de combustibili fosili, şi utilizatorii mici de combustibili fosili privind decesele legate de climă – omul este mult, mult mai sigur într-o ţară industrializată. Aceasta are o aplicare destul de evidentă: Dacă îţi pasă de siguranţa faţa de climă, n-ar trebui să încurajezi industrializarea rapidă? Ceea ce azi înseamnă încurajarea folosirii combustibililor fosili.

Putem vedea potenţialul de vârf de la evenimente ca o furtună majoră într-o ţară măreşte volatilitatea pe termen scurt a datelor. Aceasta reflectă natura vremii. Cu toate acestea naţiunile G7 conservative sunt cu mult mai sigure, deşi includ ţări predispuse la dezastre cu număr mare al populaţiei, ca Statele Unite şi Japonia.

Nu ar trebui sa li se acorde credit combustibililor fosili?

Date deosebite de uimitoare: baza de date raportează că Statele Unite nu au avut nici un deces în ultimii opt ani datorită secetei. Aceasta nu înseamnă că nu a existat chiar nici un deces deoarece baza de date include doar incidente ce implică zece sau mai multe decese, dar totuşi este destul de aproape de zero. Din punct de vedere istoric, seceta este cauza numărul unu de decese legate de climă. Pe plan mondial s-a redus cu 99,98 % în ultimii optzeci de ani din multe motive legate de energie: convoaie de reducere a secetei alimentate cu petrol, mai multă hrană în general datorită agriculturii mai prolifice, pe baza de combustibili fosili, şi sisteme de irigaţii.

Şi acum auzim constant rapoarte despre faptul că folosirea combustililor fosili înrăutăţeşte seceta. Aceste rapoarte dau credibilitate modelelor de predicţii legate de climă care nu pot prezice clima, ar nu acorda credibilitate faptelor simple despre cât de importantă este mai multă energie pentru a combate seceta.

Nu mai poate fi spus nimic despre cele 29.404 decese în 2013. Clima nu mai este o cauză majoră de deces, datorită în mare parte combustibililor fosili. Prin contrast, există 1,3 miliarde de oameni fără electricitate, din care vasta majoritate va deceda timpuriu, o problemă care poate fi rezolvată doar prin folosirea mai multor combustibili fosili. Nu doar că ignorăm imaginea în ansamblu prin a face o fixaţie a culturii noastre din lupta împotriva pericolului climei, noi „combatem” schimbarea climei prin opunere împotriva armei care a făcut clima de câteva ori mai puţin periculoasă.

Discuţia populară despre climă pune problema invers. Aceasta priveşte omul ca pe o forţă distructivă pentru capacitatea de supravieţuire în climă, una care face clima periculoasă datorită folosirii combustibililor fosili.

De fapt, adevărul este tocmai opusul; noi nu luăm o clima sigură şi o facem periculoasă; noi luăm clima periculoasă şi o facem mai sigură. Civilizaţia consumatoare de multă energie, nu clima, este forţa motrică a capacităţii de supravieţuire în climă. Clima va fi întotdeauna periculoasă în mod natural - şi întrebarea cheie este dacă noi avem întotdeauna adaptabilitatea sa o dirijăm sau, chiar mai bine, să o stăpânim.


CLIMA NOASTRĂ PERICULOASĂ ÎN MOD NATURAL
Există ideea larg răspândită printre comentatorii climei, inclusiv cercetătorii climei, că sistemul global al climei este sigur în absenţa emisiilor de CO2.

Există o versiune nesofisticată şi una sofisticată a acestui argument.

Cea nesofisticată: John Kerry când se adresează Indoneziei, o naţiune care şi-a mărit în mod dramatic bunăstarea în ultimii ani prin arderea cărbunelui, le spune să oprească arderea cărbunelui: dar, în fond, fiecare naţiune de pe pământ are responsabilitatea de a-şi aduca aportul şi noi avem speranţe că lăsăm generaţiilor viitoare planetă sigură şi sănătoasa pe care o merită. Însă, planeta „sigură şi sănătoasă” este incredibil de precară pentru oricine în afara civilizaţiei cu multă energie. Indonezia este frecvent lovită de cutremure şi tsunami care omoară sute sau mii de persoane şi ar fi mult mai sigură dacă ar fi mai industrializată, cu clădiri rezistente, ajutoare moderne în caz de dezastre, şi bunăstarea şi resursele de a reconstrui rapid.

Versiunea sofisticată a ideii că clima noastră este în mod normal sigură sau ideală arată că datorită faptului că omul a prosperat în perioada climatică acuatală, durata de 10.000 de ani după era glaciară cunoscută ca Holocen, este singura climă globală în care putem trăi şi dacă există riscul ca aceşti combustibilii fosili să întrerupă aceste valori ale temperaturii „normale” a ultimilor 10.000 de ani, noi trebuie sa nu îi mai folosim. „La fel ca noi, culturile noastre agricole sunt adaptate la Holocen, perioada de 10.000 de ani de stabilitate climatică pe care noi acum o lăsăm… în praf.”

Acest argument nu reflectă realitatea.

Înainte de toate, Holocenul este o noţiune abstractă; nu este o „climă” în care a trăit cineva; este un rezumat de sisteme climatice care conţin o varietate incredibilă de clime în care au trăit oameni. Şi în practică noi putem trăi foarte bine în oricare din acestea dacă suntem industrializaţi şi în niciuna, dacă nu suntem industrializaţi. Secretul deschis al relaţiei noastre cu clima este de cât de bine putem trăi în diferite tipuri de climă datorită tehnologiei.

Eu trăiesc în Statele Unite în sudul Californiei, care se află în mod natural lângă deşert, unde aş fi murit de secetă (sau nu aş fi locuit aici) în generaţiile anterioare. Dar datorită sistemelor de irigaţii, aer condiţionat, case rezistente şi alte avantaje tehnologice (în special transport cu multă energie, care îmi permit să fac afaceri cu oameni de departe pentru mărfuri pe care nu le puteam crea în circumstanţele locale), acesta este unul din cele mai minunate locuri din lume pentru a trăi: mă pot bucura de vremea caldă, temperată, umiditate redusa fără dezavantajele deşertului.

California de Sud este considerată o climă în care se doreşte a se locui doar datorită tehnologiei care măreşte la maxim beneficiile sale şi reduce la minim dezavantajele. Tehnologia ne permite să locuim practic în orice climă.

Să luăm în considerare faptul că în Statele Unite, o ţară mare, noi găzduim orice tip imaginabil de climă: de la Alaska polară la deşertul din California la Florida mlăştinoasă la Texas-ul arid. Şi totuşi, în fiecare stat avem o speranţă de viaţă de peste şaptezeci şi cinci de ani.

Nu există o climă la care omul este adaptat în mod ideal, în sensul că îi va garanta o calitate decentă a vieţii. Natura nu vrea ca noi să avem o speranţă de viaţă de şaptezeci şi cinci sau mortalitate infantilă sub 1 procent. Naturii, suma tuturor lucrurilor de pe pământ, nu îi pasă în vreun fel de fiinţele umane şi ne atacă cu ape pline de bacterii, căldura excesivă, lipsa ploilor, prea multă ploaie, furtuni puternice, descompunere, insecte şi alte animale purtătoare de boli, şi un mare sortiment de prădători. Azi, noi privim decesul înainte de vârsta de 30 de ani ca tragedie; în vremuri mai „naturale” aceasta a fost speranţa de viaţă.

Noi suntem în mod natural dependenţi de climă, şi în mod natural periclitaţi de clima. În timp ce azi nu are rost să facem obsesie din schimbările climatice, într-un timp în istorie avea sens – deoarece schimbările climatice ne-au controlat vieţile mai mult decât putem noi să le controlăm.

Condiţiile climatice potrivite la vremea potrivită înseamnă recoltă bună – condiţiile nepotrivite duceau la lipsa de hrană: condiţiile corespunzătoare de climă însemnau abilitatea de a construi cel puţin o civilizaţie primitivă – cele necorespunzătoare puteau distruge civilizaţia în câteva zile.

Pentru a spune lucrurile direct, în „clima noastră naturală”, fără tehnologie, fiinţele umane sunt mizerabile şi cad ca muştele. Trebuie reţinut că azi, deşi discutăm mult despre clima şi episoadele de vreme rea capătă atenţie uriaţă în media, nouă nu ne este teamă de climă în viaţa noastră de zi-cu-zi.

Aici sunt două lecţii: mai întâi, vremea, clima şi problema schimbării climei – dar nici pe departe ca în trecut, datorită tehnologiei. Capacitatea de a trăi într-o climă nu este doar o chestiune a stării sistemului global al climei, ci şi a tehnologiei (sau a lipsei acesteia) pe care o avem la dispoziţie pentru a lua măsuri în orice climă dată. În al doilea rând, disponibilitatea acelei tehnologii este fără folos daca nu avem şi tehnologia pentru funcţionare acesteia.

Noi adesea vorbim despre mama natura de parcă ar fi într-adevăr mama noastra – o fiinţă care în mod deliberat ne hrăneşte şi este preocupată de binele nostru. Dar nu este. Natura, inclusiv clima, este un fundal minunat care ne dă potenţialul pentru o viaţă uimitoare – dacă o transformăm. Obsesia de schimbare a fundalului in timp ce se ignoră nevoia de tehnologie şi transformare este o prescripţie pentru o viaţă rea.

Singurul lucru fără care nu putem trăi din punct de vedere climatologic este tehnologia. Ceea ce înseamnă că nu putem trăi fără combustibilul tehnologiei, energia. Ceea ce înseamnă că nu putem trăi fără energie (care este potenţial peste tot) pe care ne-o permitem. Ceea ce înseamnă, pentru viitorul previzibil – că în majoritatea anilor irepetabili şi de neînlocuit din vieţile noastre - că nu putem trăi fără energia combustibililor fosili.

Cu aceasta putem realiza o stăpânire uimitoare - şi crescândă – a pericolelor climatice naturale sau provocate de om. Cu asta ne ocupăm de decenii, şi devenim tot mai buni.

Să luăm în considerare situația ipotetică cea mai periculoasă a încălzirii dramatice: creșterea semnificativă a nivelului marilor.


STĂPÂNIREA MĂRII

Efectul care pare cel mai direct legat de încălzirea planetei este creşterea nivelului mării. Dacă se topeşte gheaţa din regiunile polare, încalzită de planetă, se adaugă apa la oceane, ceea ce va apropia masele de uscat – populaţia din oraşele de pe coasta şi insule - cu posibile dislocări masive de populaţie şi număr „enorm” de refugiaţi ai climei”. Aşa cum este indicat în ultimul capitol, toate dovezile actuale ale tendinţelor pe care le-am văzut – împotriva speculaţiilor - model – indică o usoară creştere a nivelului mărilor, în mare masură cum am avut pe parcursul a mii de ani. Dar să zicem că nivelul mărilor creşte mai semnificativ – ceea ce s-a întâmplat în trecut datorită unor cauze naturale. Unele ţări vor înfrunta aceasta situaţie indiferent ce; după cum am văzut în capitolul 4, condiţiile locale pot conduce la creşteri (sau scăderi) ale nivelului mărilor mai mari decât media în anumite regiuni – şi pământul se poate scufunda independent de ceea ce fac oceanele.

Din fericire, cu dezvoltare şi energie ieftină, abundentă şi sigură, naţiunile pot transforma mediile lor pentru a le face mult mai sigure.

Acum nu vorbesc despre vreo creştere ştiinţifico-fantastică de trei metri pe an a nivelului mării, ceea ce ar fi un dezastru nediminuat pentru oraşele de pe coastă (tsunami-ul din 2011 din Japonia a zugrăvit o imagine foarte vie despre cum ar arăta acest lucru). Ar fi un dezastru pentru că nu am avea timp de planificare. Totuşi, o creştere de în jur de şaizeci de centrimetri, într-un secol, pe care o proiectează IPCC (probabil valori exagerate, dat fiind modelul pe care se bazează) este o propunere mult diferită. Oamenii, chiar şi oraşe întregi au timp să găsească o soluţie.

Istoria ne-a furnizat un exemplu de oameni şi naţiune care au trăit problema creşterii nivelului mării: în Olanda. Mai precis, Olanda a trăit experienţa pământului care se scufundă, mai degrabă decât o creştere a nivelului mării, dar efectul a fost în esenţă acelaşi – 50 % din Olanda se află cu mai puţin de un metru deasupra nivelului mării şi aprox. 20% din populaţia sa trăieşte de fapt la un nivel aflat sub nivelul mării.

Această situaţie a rezultat dintr-o alegere făcuta de locuitorii din Olanda în urma cu aprox. o mie de ani. Oamenii la început au drenat mlaştinile din regiune într-un efort de a găsi teren pentru agricultură. În timp ce pământul cu turba dedesubt a fost foarte fertil, a fost de asemenea foarte moale şi a început să se scufunde în măsura în care a fost folosit pentru culturi agricole. În plus, turba (care este un precursor al cărbunelui) a fost de asemenea un combustibil foarte util şi locuitorii Olandei au extras-o şi au consumat-o, cauzând scăderea tot mai mult a terenului.

La un moment dat, a fost evident că inundaţiile au devenit o mare problemă deoarece apa în aceste câmpii joase nu putea fi drenată. În mod ciudat (sau poate nu), aceasta situaţie nu a făcut din acești locuitori refugiaţi neajutoraţi, ci i-a indemnat să găseasca soluţii.

În anul 1000 multe sate din Olanda au fost conectate prin diguri de pământ care au reţinut oceanul şi mareele. În timp aceste diguri primitive au fost îmbunătăţite şi, după mai multe secole, combinat cu pompe acționate de mori de vânt pentru îndepartarea apei care a reuşit să treacă în câmpia joasă. Aceste contramăsuri au păstrat Olanda foarte sigură, cu excepţia unor furtuni mari foarte rare care au distrus digurile şi pompele.

Industrializarea a adus controlul inundării Olandei, ca orice strădanie a omului, la un alt nivel. Azi sistemul se compune din mii de mile de baraje, diguri şi parapeţi de furtună acţionate electronic şi porţi de ecluze. Multe din sisteme au fost proiectate să reziste la inundaţii care au probabilitatea de apariţie de odată la zece mii de ani. În plus, oamenii fac planuri şi proiecte privind ce ar trebui schimbat în cazul creşterii nivelului mării.

Retineţi că majoritatea acestor inovaţii au fost făcute înainte de disponibilitatea energiei ieftine, abundente, sigure, aşa că, în caz de necesitate ar fi mult mai uşor pentru alte ţări să repete ceea ce a facut Olanda. Cine ştie ce ar mai putea născoci ingeniozitatea umană pentru a rezolva problema nivelelor mai înalte ale mărilor?


Yüklə 0,94 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   ...   15




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin