Conţinut 1 Istoria secretă a combustibililor fosili 2

VIITOARE SURSE DE ENERGIE
Aceasta este o întrebare capcană pe care îmi face plăcere să o pun în discursurile publice: "Este petrolul o resursă naturală importantă?" Aproape toată lumea răspunde da, chiar dacă i-am atenţionat că aceasta e o întrebare capcană.

Răspunsul meu este nu. Deoarece petrolul - sau de altfel cărbunele, gazele naturale, uraniul sau aluminiul - nu este în mod natural o resursă.

Dacă înţelegem acest lucru, putem înţelege de ce putem fi extrem de optimişti cu privire la potenţialul viitor al combustibililor fosili şi al viitoarelor surse de energie.

O resursă este ceva ce poate fi disponibilă şi poate fi utilizată în beneficiul uman. Mă voi concentra aici asupra petrolului, deoarece aceasta este resursa pentru care oamenii se tem cel mai mult că va dispărea.

Înainte de 1850, petrolul nu reprezenta o resursă - nu era utilizat pentru absolut nimic. Era considerat o materie primă distinctă, cu siguranţă, cu potenţial de a deveni importantă, aşa cum nisipul are potenţialul de a deveni microcip. Însa petrolul avea o foarte mică întrebuinţare, în multe din cazuri era mai mult o bătaie de cap. Cei care căutau depozite de apă sărată în subteran erau deranjaţi de prezenţa acestui "ulei de piatră". În plus, petrolul nu era o resursă, deoarece era ascuns şi prins, invizibil şi inaccesibil.

Ceea ce a transformat petrolul dintr-o resursă potențială într-o resursă reală a fost ingeniozitatea umană - priceperea chimistului Benjamin Silliman Jr., cel care a rafinat petrolul în kerosen, ingeniozitatea lui George Bissell care a vizat Titusville, Pennsylvania drept locaţie cu potenţial de a deţine petrol şi îndemânarea lui Edwin Drake, care a creat cu succes primul puţ de petrol în 1859 la 69,5 ft adâncime.

Transformarea unei materii iniţiale într-o resursă s-a datorat în totalitate ingeniozităţii umane.

Istoria petrolului este o istorie a creării de resurse. De exemplu, petrolul brut poate fi rafinat într-un procent de 50-60% kerosen printr-un proces de fierbere (distilare), şi poate fi utilizat pentru iluminare. Restul de petrol brut însă, nu era o resursă - era pur şi simplu un deşeu, abandonat într-un lac - până în momentul când ingeniozitatea umană a făcut posibil acest lucru. În secolul XIX, compania Standard Oil a lui John D. Rockefeller a identificat treptat cum să confere importanţă fiecărei fracţiuni de baril - un baril conţinând numeroase tipuri de hidrocarburi de diferite forme, mărimi şi mase. Aceştia au creat ceara dintr-o secţiune, lubrifianţi (peste 300) din alta şi asfalt dintr-o alta.

În secolul XX, chimia modernă a transformat petrolul nu numai în cel mai important combustibil, dar şi în cea mai importantă materie primă din istoria civilizaţiei. Chimiştii pot "sparge" moleculele dintr-un baril de petrol în părţi mici, şi apoi să le reansambleze într-o varietate incredibilă de polimeri, inclusiv plastice moderne. Atunci când ne gândim la petrolul care se află în maşina noastră, ne gândim la cel din rezervor, dar există mult mai mult petrol în materialele din maşină decât în rezervor. Cauciucurile sunt făcute din petrol, vopseaua rezistentă la apă, plasticul, umplutura din scaune, pentru majoritatea maşinilor întregul interior fiind fabricat dintr-o formă sau alta de petrol sau material sintetic - deoarece petrolul este un mod foarte ieftin de a fabrica lucruri.

Petrolul reprezintă o vestă antiglonţ care salvează viaţa unui poliţist sau o geacă rezistentă la incendii care salvează viaţa unui pompier - este ceva care în urmă cu ceva timp era considerat inutil, acum fiind transformat într-o resursă.

Ceea ce este valabil pentru petrol este valabil pentru orice altă resursă: ele trebuie să fie create prin procesul de transformare al potenţialului în real. Cărbunele nu a fost o sursă de energie electrică sau o sursă pentru forţa motrice până când a apărut motorul pe aburi alimentat cu cărbuni. Gazele naturale erau o forţă distrugătoare ce exploda atunci când se făceau foraje pentru petrol, până când au apărut forajul în siguranţă şi tehnologiile de stocare. Aluminiul, unul dintre cele mai abundente elemente ale scoarţei terestre, era complet inutil acum câteva sute de ani.

În principiu, o "sursă de energie" este doar materie şi energie transformate pentru a satisface nevoile umane. Așadar, planeta în care trăim este 100% materie şi energie - 100% potenţial resursă. Putem să afirmăm că abia am zgâriat la suprafaţă asta ca să înţelegem cât de puţin din potenţialul acestei planete am deblocat. Ştim deja că avem o combinaţie suficientă de combustibili fosili şi energie nucleară care să dureze mii şi mii de ani. În acest moment este important să ne concentrăm asupra populaţiei de 7 miliarde de oameni, care vor trăi mai bine cu mai multă energie şi mai rău, sau deloc cu mai puţină.

Ce resurse de energie ar trebui să folosim acum şi în viitor? Deţinem un sistem excelent pentru a decide cu privire la aceasta dilemă: sistemul de preţuri al cererii şi ofertei. În cazul în care este nevoie de mai puţine resurse, inclusiv de timpul pentru a produce ceva, preţul coboară; în cazul în care este nevoie de mai multe resurse, preţul urcă.

Aşadar, preţurile reflectă nivelul de eficienţă în utilizarea resurselor existente pentru a crea o noua resursă pentru un anumit scop. Atunci când preţul la calculatoare scade, acest lucru înseamnă că toate componentele acestora pot fi obţinute mult mai ieftin decât anterior. În mod asemănător, vom utiliza acea formă de energie care, în baza celor mai bune tehnologii disponibile (care se afla mereu în continuă evoluţie) va putea efectua cea mai bună treabă pentru cel mai mic pret.

Luăm decizii în fiecare zi. Este cărbunele,sau petrolul, sau gazele cea mai bună metodă de a atinge un scop anume - sau altceva? În ultimele secole, răspunsul la întrebarea "Cu ce înlocuim combustibilii fosili ai zilei de ieri?" a fost "Cu combustibili fosili noi". În momentul în care acest răspuns nu va mai avea sens (în mod concret atunci când devine extrem de scump sau când se identifica alternative mai bune), nu se va mai întâmpla.

Parte din procesul de evoluţie a resurselor constă în faptul că vom identifica noi metode de a obţine aceeaşi resursă în moduri mult mai sofisticate din punct de vedere tehnic. Acest lucru este de cele mai multe ori catalogat drept negativ, cu expresii precum "Am folosit tot petrolul accesibil, şi acum suntem nevoiţi să ne concentrăm atenţia asupra petrolului mai poluant" sau "Am ajuns la fund". (Expresia "răzuirea părții de jos a butoiului" provine de la fenomenul prin care petrolul într-un zăcământ există în secţiuni diferite, de la greu la uşor. Secţiunile grele sunt aşezate la în partea de jos a zăcământului, iar cea mai grea parte, precum asfaltul, este foarte dificil de extras şi imposibil de folosit).

Imaginea generală este că atunci când folosim o resursă finită, neregenerabilă precum combustibilii fosili, vom fi nevoiţi să ajungem încet încet în zone din ce în ce mai dificile pentru a-l extrage - ceea ce este considerat a fi un lucru negativ.

Însă de ce? Orice resursă tehnologică presupune demararea, unde există probleme uşoare, şi mai apoi avansarea treptată către probleme din ce în ce mai dificile.

Atunci când citesc "Folosim petrol din ce în ce mai poluant" sau "Va trebui să ajungem la adâncimi mai mari pentru a extrage petrol", îmi pun intrebarea "Care este adâncimea potrivită pentru a extrage petrolul? Ar fi trebuit să ne oprim la 69.5 ft?". În orice stadiu se poate spune că s-a ajuns la fundul sacului. Haideţi să ne gândim în viitor, peste 200 de ani. Pământul deţine o multitudine de elemente în scoarţă şi în adâncime. Acelaşi lucru este valabil şi pentru oceane. Într-o bună zi este foarte probabil să deţinem o tehnologie care să mineze fundul oceanului mult mai eficient decât putem noi astăzi la suprafaţă. Este ceva în neregulă cu acest lucru? Cum diferă aceasta de mersul în spaţiu?

Nu are niciun sens să se ajungă până aici pentru a obţine petrol în cazul în care acest lucru nu este eficient, cu alte cuvinte dacă există alternative mai bune. Însa va exista cu siguranţă un element care va avea cea mai mare eficienţă de extracţie la o adâncime mare.

Politica privind consumul de energie cu cea mai bună orientare spre viitor este ca întotdeauna să se utilizeze cea mai competitivă formă de energie. Îmi face placere să le numesc pe cele mai competitive drept energii progresive, deoarece fac parte dintr-un proces de îmbunătăţire continuă, de identificare a celei mai bune modalităţi de a obţine energia provenită de la sursele de energie ale pământului cu un potenţial practic nelimitat.

Îngrijorarea noastră pentru viitor nu ar trebui să fie faptul că vom rămâne fără surse de energie; ar trebui să fie faptul că vom fi îngrădiţi în crearea de resurse energetice, inclusiv resursa numarul unu de astazi, combustibilii fosili.

FIECARE CALORIE CONTEAZĂ
Pentru că niciodată nu am fost puşi în situaţia de a trăi fără energie provenită de la combustibilii fosili, este greu să ne imaginăm viaţa fără beneficiile acestora. Luând în considerare faptul că marii lideri propun exact acest lucru, este foarte important să înţelegem cât de mare este diferenţa pe care au făcut-o combustibilii fosili în viaţa noastră.

Pentru a obţine o imagine generală despre diferenţa pe care energia şi maşinăriile au făcut-o în viaţa noastăa, analizaţi graficul de mai jos care prezintă evoluţia umană începând cu A.D. 1 până în prezent, ce conţine date din sondajul Angus Maddison, cel mai cuprinzător sondaj cu privire la calitatea vieţii din ultimele două milenii.

Fig. 3.1. Consumul de combustibili fosili și progresul uman – Imaginea de ansamblu
Source: Boden,MArland,Andres(2010); Bolt and van Zanden (2013); World Bank, World Development Indicators (WDI) Online Data, April 2014.

Observaţi că începând din anul 1800, indicatorii pentru speranţa de viaţă şi PIB au crescut extraordinar de mult. În şcoală, am învăţat că aceasta a fost perioada Revoluţiei Industriale - deşi cel puţin în cazul meu, problemele acestei perioade au fost scoase în evidenţă mult mai mult faţă de dublarea speranţei de viaţă şi cu atât mai mult faţă de dublarea venitului individual. Ce înseamnă exact termenul de revoluţie industrială? A existat o revoluţie în industrie, ceea ce ne-a permis să fim mai productivi în munca noastră fizică, ceea ce în practică s-ar traduce printr-o revoluţie energetică. Mulţumită celei mai ieftine, din abundenţă şi de încredere energii la nivel mondial, tehnologia motoarelor pe aburi pe bază de cărbune, toate industriile au devenit mai productive - agricultura, fabricarea, transporturile.

Populaţia care a trecut prin revoluţia industrială a avut o perspectivă care este foarte dificil pentru noi să o recuperăm, însă este esenţial să o înţelegem: cât de vital este să avem acces la energie ieftină, din abundenţă şi de încredere, deoarece cu cât avem mai mult, cu atât creşte capacitatea noastră, şi cu cât avem mai puţină, realizăm cât de neputincioşi suntem fără ajutorul utilajelor. Subliniez "ieftină, din abundenţă şi de încredere", deoarece orice mai puţin de atât nu este folositor, precum energia electrică scumpă, insuficientă şi incertă din spitalul din Gambia. Înainte de revoluţia industrială existau utilaje şi surse de energie - însă nu există energie ieftină, din abundenţă şi de încredere pentru marea majoritate a populaţiei.

Să analizăm acest comentariu făcut de William Stanley Jevons, un economist teoretician legendar, în cartea sa The Coal Question. Cărbunele era pe vremea aceea cea mai ieftină şi de încredere sursă de energie, nu numai pentru iluminat, care este o modalitate de consum a energiei, dar şi pentru alimentarea utilajelor care depun mult mai multă forţă mecanică decât va putea omul vreodată.

"Într-adevăr, cărbunele se află nu lângă, ci deasupra tuturor celorlalte comodităţi. Este materia pentru energie a ţării - ajutorul universal - prezent în tot ceea ce facem... noile aplicaţii ale cărbunelui prezintă un caracter nelimitat. Atâta timp cât putem manipula forţa moleculară şi mecanică, deţinem cheia către o infinitate de schimbări în materie de locaţie sau natură. Probabil ca nicio operaţiune mecanică sau chimică nu este imposibil de realizat, invenţia constând în identificarea celor care sunt utile şi practicabile din punct de vedere comercial..."
Jevons îşi exprima îngrijorarea asupra faptului că vom rămâne fără cărbune (vom discuta acest aspect mai târziu în acest capitol). Observaţi cât de afectat este de acest lucru:
"Cu ajutorul cărbunelui orice lucru este posibil sau uşor de realizat; fără cărbune ne întoarcem la sărăcia timpurilor trecute."
O scrisoare primită ca răspuns la afirmaţiile lui Jevons este şi mai animata cu privire la ce ar însemna pierderea energiei pe bază de cărbune:
"Cărbunele este totul pentru noi. Fără cărbune, fabricile noastre nu ar mai funcţiona, turnătoriile şi atelierele ar fi pustii precum cimitirele; locomotivele ar rugini în hambare, iar şinele ar fi acoperite de buruieni. Străzile ar fi întunecate, casele nelocuibile. Râurile nu vor mai vedea bărci cu motor pe aburi şi vom fi din nou la distanţă de zile de Franţa, şi de luni faţă de Statele Unite. Poşta îşi va extinde perioadele şi va amâna termenele. Mii de producători, la început unul câte unul iar apoi toţi în grup, se vor îndrepta către un sol nefertil."
Iată cum se va încheia : "Vom simţi lipsa marii noastre dependenţe, precum un om simte lipsa prietenului, averii, sau a unui picior, amintindu-ne în fiecare moment şi la orice cotitură de pierderea ireparabilă."

Un lucru este de notat: Aceasta este o perioada în istorie când, din cauza tehnologiei aflată într-o etapa incipientă, poluarea datorită cărbunelui în Anglia era cu mult, mult peste situaţia actuală din China - şi cu toate acestea, aceşti comentatori nici măcar nu o menţionează; într-atât de important era văzută energia pentru a putea supravieţui. Nimic nu avea importanţă mai mare. Dacă analizăm tehnologia modernă a combustibililor fosili, observăm că s-au făcut progrese uimitoare în tehnologia pentru reducerea poluării. Este important de reamintit acest lucru pentru cei care au cea mai mare nevoie de energie în mod direct, moment când devine mai importantă decât orice, la fel ca un medicament care poate salva viaţa. Iar aceste medicamente, ca orice alt lucru valoros, depind de energia ieftină, din abundenţă şi de încredere - pentru a fi produse, transportate, împachetate şi refrigerate.

Când discutăm despre diferitele surse de energie, discutăm despre diferitele tehnologii care sunt fie mai bune, fie mai rele pentru producerea energiei utilizând resursele pe care le avem. Dacă alegem cele mai capabile tehnologii, vom obţine mai multă energie. Dacă le alegem pe cele mai puţin capabile, vom obţine mai puţin. Este atât de simplu. Atunci când cineva spune "Hai să folosim energia solară", spune în mod involuntar "Hai să avem mai puţină energie cu care să ne îmbunătăţim vieţile." Nu există limită în ceea ce priveşte cantitatea de energie pe care o putem folosi pentru a ne îmbunătăţi vieţile. Într-o lume în care producem numai o pătrime din energia care ar fi necesară pentru ca fiecare să trăiască la fel ca un american, fiecare watt produs contează.

Un domeniu în care energia este o chestiune de viaţă şi de moarte este agricultura. Industria combustibililor fosili a revoluţionat agricultura pentru beneficiul miliardelor de oameni - şi nu a primit niciun credit.

MAI MULŢI COMBUSTIBILI FOSILI, MAI MULTĂ MÂNCARE:

CUM INDUSTRIA COMBUSTIBILILOR FOSILI

A COMBĂTUT FOAMEA
Paul Ehrlich a declarat în cartea lui de senzaţie din 1968 The Population Bomb că "bătălia de a asigura hrana pentru umanitate s-a încheiat". New York Times a scris în 1969: "Deşi a existat întotdeauna foamete sau ameninţări de foamete, experţii în alimentaţie sunt de acord că situaţia de acum diferă substanţial. Această problemă devine atât de gravă că orice naţiune, instituţie şi persoană va fi afectată în final."Un grup de intelectuali americani au întocmit o scrisoare deschisă prin care au declarat: "Lumea aşa cum o ştim noi va fi cel mai probabil în ruină înainte de anul 2000... producţia mondială de hrană nu poate să ţină pasul cu creşterea accelerată a populaţiei."

În 1968, populaţia mondială era de 3.6 miliarde oameni. De atunci s-a dublat şi cu toate acestea o persoană în medie se hrănește mai bine decât în anul 1968. Acest miracol a fost posibil datorită unei combinaţii a industriei combustibililor fosili şi a geneticii - precum realizările marelui Norman Borlaug, care a dezvoltat noi varietăţi revoluţionare de cereale şi a introdus noi tehnici agricole în Mexic, India, Pakistan, China şi anumite părţi din America de Sud.

Agricultura modernă, ca orice altă industrie modernă, se bazează pe utilaje, combustibilii fosili fiind sursa principală de alimentare a acestora. Aşadar, combustibilii fosili reprezintă hrana hranei.

De exemplu, mecanizarea alimentată cu petrol cauzează o creştere dramatică în ceea ce priveşte dimensiunea terenurilor ce pot fi cultivate per muncitor.

Pentru marea parte a istoriei civilizaţiei, agricultura a fost realizată de forţa fizică a omului sau animalelor, limitând astfel numărul terenurilor agricole ce puteau fi exploatate - şi necesitând de cele mai multe ori ca 90% din populaţie să se dedice muncii agricole. Industria petrolului a schimbat acest lucru prin intermediul energiei ieftine şi concentrate disponibilă care putea să alimenteze tractoare, combine şi alte utilaje agricole de mare putere. Matt Ridley, autorul sondajului cu privire la progresul uman, The Rational Optimist, descrie importanţa mecanizării la propria ferma: "O combină modernă, condusă de un singur om, poate recolta suficient de mult grâu pentru a face jumătate de milion de pâini." Un singur om, transformat într-un Superman al agriculturii prin forţa petrolului.

Un alt exemplu: Transportul pe bază de petrol determină o creştere dramatică a numărului de produse agricole ce pot fi aduse pe piaţă.

Pentru marea parte a istoriei civilizaţiei, lumea a avut din abundenţă suprafeţe de teren cu potenţial agricol - nefolosite, deoarece se aflau la o distanţă prea mare de a transporta produsele. În cazul transportului oamenilor şi al bunurilor cu ajutorul cailor sau magarilor, cu atât mai mult pe jos, costurile depăşesc valoarea încărcăturii. Însa creşterea treptată a folosirii transportului pe bază de petrol - căi ferate (căile ferate moderne sunt alimentate de motoare diesel), cargouri, şi camioane în special - au pus în lumină agricultura la distanţă, odinioară mult prea scumpă de realizat, iar acum la îndemâna oricui din oraş, stat, ţară şi nu în ultimul rând din lume. Cu cât s-a ieftinit transportul, cu atât mai multe produse agricole au ajuns în economia agricolă mondială şi hrana a devenit mai multă și mai accesibilă.

Din aceeaşi perspectivă, cu cât s-a ieftinit transportul, cu atât mai multe seminţe şi alte bunuri au putut fi aduse în locaţii noi, transformând terenuri neproductive în zone imense de culturi. Mare parte din revoluţia verde condusă de Norman Borlaug a constat în aducerea de orez şi a unor noi tipuri de grâne, mai rezistente, în locuri precum India; acest lucru a fost accelerat şi amplificat de transportul global ieftin, pe bază de petrol.

Un alt exemplu: fertilizarea pe bază de gaze a crescut cantitatea de culturi ce puteau fi realizate pe unitate de teren agricol.

Cantitatea de culturi pe care o putem creşte în prezent este un fenomen complet "nenatural" - este cu mult peste capacitatea naturală a nutrienţilor din pământ de a fi îngrăşământ pentru un sezon, cu atât mai puţin sezon după sezon. O soluţie pentru problema fertilizarii a fost folosirea produselor de origine animală sau un alt tip de fertilizator organic, care să crească cantitatea de azot care să fie absorbită de plante, crescând astfel mai mult. Utilizarea unor asemenea fertilizatori a permis creşterea populaţiei şi a standardelor de viaţă în secolul XIX. Însă există o problemă; cu cât populaţia creştea, erau din ce în ce mai dificil de colectat îngrăşămintele de origine animală. Rezervele de guano de pe coastele Americii de Sud şi Africii de Sud au fost epuizate, lucru ce l-a determinat pe chimistul William Crookes să declare în 1898 că "toate civilizaţiile se află în pericolul mortal de a nu avea suficientă hrană."

Soluţia a venit prin procesul elaborat de Fritz Haber şi Carl Bosh de a produce cantităţi foarte mari de îngrăşământ pe bază de azot sintetic, folosind cantităţi mari de metan - componenta predominantă a gazelor naturale.

Un alt exemplu: irigaţia pe bază de energie electrică (de obicei pe baza de cărbune) sau diesel a crescut cantitatea şi fiabilitatea apei ce ajungea la culturi. Terenurile irigate produceau de trei ori mai mult decat cele irigate doar de ploaie. Câteodată irigarea era facilitată de gravitaţie, însă când acest lucru nu era posibil se consuma foarte multă energie - de obicei energie pe bază de combustibili fosili - pentru a deplasa apa.

Realizările lui Norman Borlaug şi ale altor oameni de ştiinţă în domeniul alimentaţiei, de multe ori numite revoluţie verde (fără a avea legătură cu mişcarea modernă verde), au fost posibile datorită timpului creat de combustibilii fosili astfel încât civilizaţia să poată face studii şi cercetări, deoarece marea parte a populaţiei nu mai era obligată să se angajeze în munca fizică.

Energia pe baza de combustibili fosili este hrana hranei.

Este un adevăr indiscutabil faptul că prin furnizarea combustibilului ce a făcut posibilă agricultura modernă industrializată, globalizată şi fertilizată, industria petrolului a sprijinit şi îmbunătăţit miliarde de vieţi. Dacă măsurăm realizările în funcţie de contribuţia lor la binele umanităţii, cu siguranţă aceasta s-ar clasa drept una dintre cele mai mari realizări din timpurile noastre, iar când vorbim de problemele acestei industrii, nu ar trebui sa luăm în considerare faptul că a hrănit şi hrăneşte în continuare populaţia lumii? Şi aţi auzit până acum vreodată vreo personalitate publică sau privată importantă care să-i dea credit industriei petroliere pentru această realizare? Văd cum artişti sau alte personalităţi celebre precum Bono primesc credit pentru faptul că arată îngrijorare, însă nu văd ca industria petrolieră să primească vreun credit pentru acţiune.

MAI MULŢI COMBUSTIBILI FOSILI, MAI MULTĂ CAPACITATE
Fără industria energetică, industria agricolă nu ar exista; lumea nu ar putea oferi necesarul pentru o populaţie de 7 miliarde sau 3,6 miliarde, poate nici chiar pentru 1 miliard de oameni. Să nu alimentăm utilajele cu energie ar înseamna să ne înfometăm.

Ceea ce este valabil pentru agricultură este valabil pentru orice altă industrie. Industria energetică are un loc special în productivitatea, prosperitatea şi progresul uman. Deoarece este industria care alimentează orice altă industrie, ar putea fi considerată industria mamă.

Indiferent dacă vorbim de industria calculatoarelor, electronicelor, sănătăţii, sau farmaceutică, orice industrie foloseşte utilaje, resurse fabricate folosind energie şi timp disponibil datorită productivităţii foarte mari a societăţii ce are acces larg la energie. Cu cât avem mai puţină energie, cu atât mai puţine utilaje poate folosi industria, şi cu cât deţine mai puţine resurse o industrie, cu atât mai puţin timp are. Ceea ce se întâmplă cu industria afectează restul vieţii. Cu cât industria este mai puţin productivă, cu atât mai puţin timp, resurse şi utilaje avem pentru a ne putea bucura de viaţă.

Vreau să subliniez expresia să ne bucurăm de viaţă, deoarece acesta nu este un lucru la care ne gândim în mod normal atunci când vorbim de energie - însă ar trebui, deoarece mai multă energie înseamnă o abilitate mai mare de a ne bucura de viaţă.

Dacă standardul nostru de valoare este viaţa umană, avantajul final pe care îl poate oferi o comoditate precum energia pe bază de combustibili fosili este de a contribui la obţinerea fericirii. Dacă tot ce putem face este să supravieţuim într-un mod jalnic, de ce să mai trăim? Fericirea reprezintă recompensa vieţii. Energia facilitează într-un mod extraordinar fericirea - inclusiv forme de energie pe care am fost învăţaţi să le asociem cu oamenii care condamnă consumul unor cantităţi foarte mari de energie.

Să luăm spre exemplu călătoriile în locuri care ne stârnesc interesul. Am fost suficient de norocos să călătoresc în multe asemenea locuri. Am petrecut 15 zile făcând rafting în Marele Canion, sute de zile la ski sau snowbording în munţi îndepărtați, am vizitat Italia, Franta, Israel, Turcia şi alte locuri. Nu încerc să stabilesc un record de călătorie aici, însă fără îndoială am folosit o cantitate mare de energie ieftină pentru a mă bucura de ceea ce are lumea de oferit. La nivel local, îmi place să trăiesc în California de Sud şi să pot ajunge uşor în diverse locuri mergând cu maşina. Îmi plac artele marţiale, în special Jiu-Jitsu brazilian, ca un hobby, şi pentru mulţi ani am condus bucuros aproximativ o oră după serviciu aproape în fiecare zi pentru a ajunge la şcoala preferată de Jiu-Jitsu. M-am folosit de o cantitate mare de energie ieftină, însă dacă nu ar fi fost ieftină, nu aş fi putut să mi-o permit.

Cu cât avem acces la mai multă energie pe bază de combustibili fosili, cu atât avem o mai mare abilitate de a obţine fericirea.

Insist pe ideea că mai multă energie înseamnă o abilitate mai mare de a acţiona spre dezvoltare, deoarece vreau să fie clară ideea că mereu când vorbim despre mai multă sau mai puţină energie, vorbim despre o abilitate mai mică sau mai mare, şi tot ce ne dorim în viaţă depinde de abilitate. Aşadar, în orice aspect care ne poate afecta viaţa, trebuie să ne aşteptăm să descoperim că o cantitate mai mare de energie poate să joace un rol important.

Acest lucru include şi mediul şi clima.