˝Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei˝



Yüklə 0,94 Mb.
səhifə5/17
tarix16.04.2018
ölçüsü0,94 Mb.
#48329
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   17

Dosarul nr./2006 - la data de 23.02.2011 s-a depus raportul de expertiză construcţii, termen discutare raport expertiză construcţii la data de 21.04.2011, revenire topo, la data de 21.04.2011 se respinge o nouă cerere de înlocuire a expertului apreciindu-se neîntemeiată cererea acestuia, au fost admise obiecţiunile la raportul construcţii, 02.06.2011. Răspunsul la obiecţiunile expertizei construcţii se depun la data de 01.06.2011, termen studiu răspuns 08.09.2011, când se discută obiecţiunile, termen 17.11.2011 pentru depunerea raportului topo.

Dosarul nr./2006 - la 28.09.2007 se numeşte expertul şi i se în vederea expertului „ca fiecare variantă pe care o va propune să fie susţinută de certificat de urbanism”, se acordă termen pentru efectuarea raportului de expertiză la 14.12.2007, 22.02.2008, 25.04.2008, 06.06.2008, 26.09.2008, 21.11.2008, 23.01.2009, 27.03.2009, 22.05.2009, 11.09.2009 - protest, 16.10.2009, 22.01.2010. La data de 21.01.2010 se depune raportul, la fila 195 se află nota expertului, prin care argumentează de ce nu se poate prezenta de către acesta certificat de urbanism, la 22.01.2010 se acordă termen la 12.03.2010 pentru studierea raportului, la 12.03.2010 se comunică părţilor obiecţiunile formulate şi se acordă termen la data de 23.04.2010 când instanţa a încuviinţat obiecţiunile limitându-se să le comunice expertului aşa cum au fost formulate de părţi fără a le cenzura, s-a fixat termen pentru răspunsul la obiecţiuni la 02.07.2010. Răspunsul la obiecţiuni s-a depus la data de 01.07.2010.

Se acordă termen pentru studiul răspunsului la obiecţiuni la data de 01.10.2010, când instanţa prorogă discutarea obiecţiunilor la 15.10.2010, la 15.10.2010 se admit obiecţiunile formulate faţă de raportul de completare a expertizei şi stabileşte termen la data de 10.12.2010, ulterior la 21.03.2011. La 18.03.2011 se depune răspunsul la aceste ultime obiecţiuni. Instanţa acordă termen la 30.05.2011 pentru a se studia răspunsul întocmit de către expert. Instanţa fără a cenzura ultimele obiecţiuni le comunică expertului şi acordă termen la 03.10.2011 pentru a se răspunde. Cauza are termen la 28.11.2011 pentru se depune răspunsul la ultimele obiecţiuni.

În dosarul nr. /2003 la 27.04.2005 se încuviinţează probele solicitate de reclamanţi, respectiv înscrisuri şi interogatoriul, fiind prorogată pronunţarea asupra probei cu cercetarea la faţa locului şi a celorlalte probe (testimonială, expertiza topografie, respectiv expertiza specialitatea construcţii); ulterior, la 7.09.2005 se desemnează experţii şi sunt încuviinţate obiectivele propuse de reclamanţi.

În dosarul nr. /2006, la 01.11.2006 se încuviinţează probele solicitate de părţi, respectiv înscrisuri, interogatoriul şi proba testimonială, fiind prorogată pronunţarea asupra probei cu expertiza topografie, respectiv expertiza specialitatea construcţii; la data de 7.02.2007 se pune în vedere părţilor să formuleze obiectivele expertizelor, iar la data de 21.03.2007 se încuviinţează obiectivele formulate de părţi şi se desemnează experţii. Raportul de expertiză construcţii se depune la 26.06.2007, după două termene de judecată, iar la data de 5.12.2007 se încuviinţează obiecţiunile la raportul de expertiză, fără a se cenzura solicitarea părţilor. În această cauză au fost încuviinţate în 4 rânduri obiecţiuni la raportul de expertiză topografie, fapt ce a determinat prelungirea duratei procesului cu mai bine de 2 ani şi jumătate.

În dosarul nr. /2004, la 01.09.2004 se încuviinţează probele solicitate de părţi, printre care şi expertiza specialitatea construcţii. Ulterior, se pune în vedere părţilor să formuleze obiective pentru expertiza încuviinţată.

În dosarul nr. /2005 a fost depus raportul de expertiză specialitatea construcţii la 16.01.2006; la 18.05.2006 se încuviinţează obiecţiuni la expertiza specialitatea construcţii, la 19.10.2006 se încuviinţează noi obiecţiuni la expertiza construcţii, pentru ca la 12.03.2007 să se încuviinţeze al treilea rând de obiecţiuni la raportul de expertiză specialitatea construcţii, fără a se cenzura obiecţiunile pârâtului, care vizau şi faptul că expertul construcţii nu a atribuit numere topografice noi pentru loturi, deşi expertul precizase că nu este de competenţa lui.

În dosarul nr. /2010 (rejudecare dosar nr. …/2004) la data de 11.10.2010 se încuviinţează proba cu expertiza topografie; se pune în vedere reclamanţilor ca pentru termenul următor să pregătească şi să depună la dosar obiectivele pentru expertiza topografie. La data de 15.02.2011 se menţine obligaţia de a se depune obiectivele expertizei topografie în vederea punerii lor în discuţie, deşi asupra utilităţii probei instanţa se pronunţase deja, şi în condiţiile în care pentru acest motiv se acordase un termen de judecată foarte lung, de 4 luni. La data de 12.04.2011 (la 6 luni după încuviinţarea probei), se stabilesc obiectivele detaliat, fiind cenzurate şi completate de instanţă şi se numeşte expertul.

În cauza ce face obiectul dosarului nr. …/2006 - se încuviinţează probele la 09.02.2007: înscrisuri, expertiza topografie şi expertiza construcţii, se desemnează expertul construcţii. La data de 9.03.2007 se desemnează expertul specialitatea topografie, căruia i se comunică obiectivele propuse de reclamantă. La data de 01.02.2008 se încuviinţează obiecţiuni la raportul de expertiză construcţii, se depune răspunsul expertului la 06.03.2008. La data de 18.04.2008 se încuviinţează din nou obiecţiunile. Prin răspunsul formulat expertul precizează că s-a răspuns la obiecţiuni; se revine la 30.05.2008 pentru a se răspunde la obiecţiuni şi se încuviinţează obiecţiunile la expertiza topografie. Expertul construcţii precizează din nou că a răspuns la obiecţiuni. Se acordă termene pentru răspuns la obiecţiunile la expertiza topografie: 17.09.2008, 24.10.2008, 12.12.2008. Expertul precizează la 11.12.2008 că obiecţiunile nu indică elemente după care să se facă partajul în natură, iar numărul de variante de partajare a construcţiei implică variante mai multe de partajare a terenului, motiv pentru care s-ar impune clarificarea variantei de partajare construcţii. De asemenea, precizează că nu s-a fixat ca obiectiv evaluarea. În acest dosar au fost încuviinţate în nenumărate rânduri obiecţiuni, în raport şi de concluziile celorlalte expertize şi completări, ca urmare a neindicării în mod clar şi complet a obiectivelor de la momentul încuviinţării probei, dar şi ca urmare a unui act juridic intervenit între părţi în timpul procesului.

În dosarul nr. /2006 nu s-au stabilit obiectivele expertizelor la data încuviinţării – s-au încuviinţat la 18.04.2007 şi obiectivele au fost stabilite la 14.11.2007, când s-au emis şi adrese către experţi. La termenul din 14.11.2007 s-au reîncuviinţat expertizele şi au fost stabilite detaliat obiectivele acestora.

La mărirea duratei procedurii în dosarul nr. /2009 a contribuit şi împrejurarea că efectuarea expertizelor dispuse în cauză, inclusiv discutarea obiecţiunilor şi realizarea răspunsului la acestea a necesitat un interval mare de timp. După momentul reînregistrării cauzei pe rolul judecătoriei - 19.05.2009, se poate reţine că instanţa nu a luat toate măsurile necesare soluţionării de la data la care a fost primit dosarul – pentru a se comunica actele necesare soluţionării, revenirea cu adrese către experţi pentru a se actualiza valorile stabilite iniţial; discutarea cererii privind efectuarea unei cercetări locale a fost prorogată începând cu 12.02.2010, fără ca instanţă să se pronunţe asupra acestei cereri până în prezent. Modul în care s-au încuviinţat obiecţiunile la răspunsul comunicat de expertul în construcţii poate conduce la concluzia că stabilirea iniţial a obiectivelor detaliat şi punctual putea evita admiterea obiecţiunilor repetate, revenirea cu noi adrese la expert şi, în final, mărirea duratei procedurii prin termenele acordate astfel. Ultimul răspuns al expertului a fost depus la dosar la 20.07.2011, nu a fost comunicat părţilor, iar la termenul din 07.09.2011 s-a acordat acestora la cerere, un nou termen - 02.11.2011 - pentru a lua cunoştinţă de conţinutul răspunsului.

În dosarul nr. /2005 durata procedurii a fost determinată de necesitatea administrării probei cu expertiza topografică. Aceasta a fost încuviinţată la termenul din 04.11.2005 şi depusă la dosar la 02.02.2010, după un interval de 4 ani şi 3 luni, în care s-a procedat la aplicare a 8 amenzi judiciare expertului desemnat. După depunerea raportului s-au încuviinţat obiecţiuni la raportul de expertiză, obiecţiuni la obiecţiuni, depuse la dosar la 01.03.2011. La 06.05.2011 instanţa a dispus efectuarea unei noi expertize topo, din cuprinsul încheierii rezultând că motivul pentru care s-a dispus această nouă expertiză este împrejurarea că pârâţii nu sunt de acord cu varianta de partaj propusă de reclamanţi. Concluzia care se desprinde este aceia că în cauză s-au succedat mai mulţi titulari de complet, fiecare având o anumită abordare asupra probatoriului necesar soluţionării acesteia. Modul în care sunt stabilite obiectivele expertizelor, face necesară încuviinţarea succesivă a unor obiecţiuni, pentru ca în final să se dispună efectuarea unei noi expertize. Este posibil şi ca raportul de expertiză să nu corespundă cerinţelor impuse de cauză, însă modul eliptic în care sunt motivate măsurile de încuviinţare a obiecţiunilor, respectiv de dispunere a unor noi expertize, nu permit verificarea acestei împrejurări.

Amânarea cauzei a fost determinată de necesitatea administrării probei cu expertiza topo şi în dosarul nr. /2005. După înregistrarea iniţială a acţiunii au fost acordate termene nejustificat, probele au fost încuviinţate la 16.05.2005, obiectivele expertizei s-au stabilit la 12.06.2006. Iniţial s-au încuviinţat, atât expertiza în construcţii, cât şi expertiza topo, ulterior s-au stabilit doar obiectivele expertizei în construcţii. După depunerea raportului în construcţii s-a apreciat că se impune efectuarea şi a unui raport de expertiză topo, ceea ce a condus la mărirea duratei procedurii. Pe perioada celor trei ani cât a durat efectuarea expertizei, nu s-a dispus amendarea expertului.

În dosarul nr. /2005 modul deficitar de stabilire a obiectivelor expertizei, raportat la natura cauzei, neadecvarea obiectivelor la cerinţele cauzei şi la specializarea expertului, a determinat efectuarea a trei expertize, admiterea obiecţiunilor părţilor şi, în final, mărirea duratei procedurii. Probele au fost încuviinţate la termenul din 23.03.2006 – acte, interogatoriile reciproce, expertiza topo, proba testimonială, prorogându-se pronunţarea asupra cercetării locale, după administrarea celorlalte probe. La 21.04.2008 s-a dispus efectuarea unei noi expertize topo - nu rezultă din cuprinsul încheierii motivele pentru care s-a încuviinţat efectuarea unei noi expertize. La termenul din 31.05.2010 s-a emis adresă la Biroul Local de Expertize Tehnice pentru a se comunica dacă expertul desemnat este autorizat ANEVAR. S-au încuviinţat obiecţiuni la raportul de expertiză, după care s-au încuviinţat obiective suplimentare, răspunsul la obiecţiuni fiind depus la dosar la 23.02.2011, iar completarea la raport la 01.04.2011. S-au încuviinţat noi obiecţiuni, la 02.05.2011. S-a solicitat comunicarea unei liste cu experţi evaluatori, la 30.08.2011 fiind comunicat de Biroul Local de Expertize Tehnice că expertul desemnat nu este expert evaluator. În cauză s-a dispus la 03.10.2011 efectuarea unei noi expertize evaluatorii, obiectivele nefiind stabilite pentru domeniul de specializare al expertului.

În cauza ce face obiectul dosarului nr. /2008, la termenul din 29.01.2009 s-a desemnat un expert în construcţii pentru identificarea terenului; la 31.03.2010, 12.05.2010, expertul în construcţii a formulat cerere de înlocuire tocmai pentru acest motiv, nefiind expert topo. La 25.06.2010 instanţa nu a înlocuit expertul, a mers mai departe cu expertul în construcţii, deşi exista la dosar - filele 213, 214 - listă cu experţi topo, depusă la 25.06.2010. La termenul din 01.11.2010 s-a înlocuit expertul şi s-au fixat noi obiective pentru expertiză, în intervalul de la data înregistrării – 08.08.2008 şi până, cel puţin la 10.11.2010, neefectuându-se diligenţe pentru soluţionarea cauzei. Completul actual a depus diligenţe şi a luat măsuri pentru soluţionarea cauzei, deşi şi expertul actual a formulat cerere de înlocuire, solicitând numirea unui expert topo. Se preconizează că şi acesta va fi înlocuit, ori, suplimentar se va dispune şi o expertiză topo.
4. Studierea insuficientă a dosarelor.

Studierea insuficientă a dosarelor este o cauză identificată în practică, ce determină măsuri neadaptate situaţiei existente în dosar, cu consecinţa prelungirii duratei de soluţionare (decurgând din repunerea pe rol a cauzelor, după reţinerea în pronunţare pe fond, repunerea în discuţie a unor aspecte ce au mai fost analizate iniţial, etc.).



În acest sens pot fi exemplificate următoarele situaţii: dosarul nr. …./2004 la 23.11.2005 este reţinut în pronunţare şi se amână pronunţarea la data de 30.11.2005, ulterior la 07.12.2005. La 07.12.2005 s-a repus cauza pe rol şi s-a acordat termen la data de 11.01.2006 pentru ca expertul să dea explicaţii cu privire la dezmembrarea imobilului în litigiu.

 Dosarul nr. /2001 – la 13.04.2011 se pune în vedere reclamanţilor să achite taxa de timbru şi să precizeze cererea, punctul 5, s-a prorogat discutarea excepţie de tardivitate a cererii reconvenţionale. La termenul din 25.05.2011 s-a depus taxa de timbru se admite cererea de amânare formulată de către pârât şi se prorogă discutarea probelor si excepţia. La termenul din 21.09.2011 se rediscută problema timbrajului şi se pune în vedere părţilor să achite o diferenţă pentru pct. 4 şi 5, prorogă discutarea excepţiei şi a probelor se acordă termen la 16.11.2011.



Dosarul nr. /2004, în care instanţa a unit cu fondul de două ori excepţia lipsei calităţii procesuale active, la 06.04.2011 s-a respins această excepţie, este reinvocată la 15.06.2011 pentru alt motiv, neacceptarea succesiunii, iar la ultimul termen a solicitat părţilor concluzii pe excepţia care este unită cu fondul în condiţiile în care a prorogat discutarea probelor pentru fondul cauzei.

Dosarul nr. /2008  - la 09.04.2010 se constată nulitatea cererii în ceea ce le priveşte pe cele 2 reclamante şi se respinge proba cu expertiză topo. La termenul din 14.05.2010 se dispune emiterea adreselor către Biroul local de expertiză, deşi anterior respinsese această probă, dosarul nr. /2004, în care, la data de 30.03.2011, se prorogă discutarea conexării dosarului nr. …/2010 la dosarul de faţă, deşi anterior la termenul din 02.02.2011 s-a respins conexarea celor 2 cauze.

În dosarul nr. /2003, înregistrat la data de 27.10.2003, ca urmare a transferului judecătorului care a instrumentat cauza în perioada 2003-2008, începând cu data de 11.02.2011 este modificată componenţa completului de judecată. La data de 28.04.2010 judecătorul care a preluat completul constată că prin încheierea din 9.05.2007 se reţine că o pârâtă a decedat, însă nu există la dosar o dovadă în acest sens şi nu sunt indicaţi moştenitorii, deşi certificatul de deces se afla la fila 275, certificatul de moştenitor se afla la fila 301, depus la 11.10.2006, iar moştenitorii erau citaţi în proces. La termenul din 16.06.2010 se revine asupra acestei măsuri. Această situaţie duce la concluzia că a fost insuficient studiat dosarul, fiind însă de menţionat faptul că pe rolul completului preluat de judecător se aflau multe dosare cu vechime mare.

O situaţie asemănătoare se regăseşte în dosarul nr. /2004. Această cauză a fost în două rânduri strămutată de la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti la Judecătoria Ploieşti şi apoi la Judecătoria Braşov; au fost formulate mai multe cereri cu acelaşi obiect înregistrate ca dosare distincte fapt ce a determinat admiterea în excepţiei de litispendenţă; în toate aceste dosare au fost declarate căi de atac împotriva hotărârilor prin care au fost admise excepţiile de conexitate/ litispendenţă; dosarul a fost suspendat în perioadele (20.04.2005-14.04.2006, 16.05.2007 - 12.05.2008), la 25.03.2009 fiind respinsă cererea de repunere pe rol, în urma admiterii recursul declarat după doi ani de la data luării măsurii suspendării, dispunându-se continuarea judecăţii. Componenţa completului de judecată la care a fost repartizat dosarul la momentul înregistrării pe rolul Judecătoriei Braşov a fost schimbată, iar judecătorul care a preluat acest complet, după repunerea cauzei pe rol „apreciază necesar ca părţile să depună mai întâi un istoric al prezentei cauze şi al dosarelor ataşate acesteia, având în vedere că aceste cauze nu se leagă între ele”. Părţile se conformează şi la termenul următor depun precizări cu privire la situaţia dosarului (cauzele conexate, modul de soluţionare a căilor de atac, probele încuviinţate şi administrate). Această măsură dispusă denotă faptul că judecătorul nu a studiat corespunzător dosarul, cu menţiunea că această măsură a fost dispusă la primul termen la care judecătorul a instrumentat această cauză, iar dosarul era deosebit de voluminos.

În dosarul nr. /2004, înregistrat la data de 06.02.2004, se depune la 27.05.2009 completarea de acţiune în sensul chemării în judecată a celorlalţi proprietari tabulari, la 5 ani de la introducerea acţiunii, în condiţiile în care la raportul de expertiză construcţii depus la 10.01.2005 era anexat un extras de CF emis la 20.12.2004, cu acelaşi conţinut referitor la proprietarii tabulari şi cote. Nefiind studiate temeinic actele dosarului, nu a fost observată decât după 5 ani situaţia de CF, fapt cea determinat depunerea completării acţiunii.

În dosarul nr. /2005 la termenul din 26.05.2005 se admite excepţia de netimbrare a cererii de intervenţie principală formulată de o societate comercială, însă din data de 16.06.2005 intervenientul este din nou citat, cu toate că instanţa nu a dispus cu privire la admiterea în principiu.

În dosarul nr. /2006 se încuviinţează, la termenul din 01.11.2006 probele solicitate de părţi, printre care şi proba testimonială, iar la 13.12.2006 se prorogă administrarea acesteia după efectuarea rapoartelor de expertiză, pentru ca la termenul din 21.03.2007 să fie din nou încuviinţată această probă.

În cauza ce face obiectul dosarului nr. /2009 (înregistrat la 09.10.2009, având ca obiect plângere contravenţională) s-au acordat 4 termene pentru audierea martorului propus de petent. La termenul din 11.05.2011 instanţa, reţinând că petentul nu şi-a îndeplinit obligaţia, stabilită la termenul anterior, din 09.02.2011, de indica adresa completă a martorului şi nici nu a prezentat martorul în vederea audierii a procedat la decăderea părţii din administrarea probei testimoniale şi, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul pe fondul cauzei (la dezbateri fiind prezent apărătorul petentului). Instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea la 18.05.2011 când a repus cauza pe rol pentru administrarea probei testimoniale, reţinând aceiaşi obligaţie în sarcina petentului, de a indica adresa completă a martorului sau de a-l prezenta în vederea audierii. Motivul pentru care cauza a fost repusă pe rol este acela că petentul s-a aflat în imposibilitatea de prezentare la termenul din 11.05.2011, dovedită cu acte medicale. Termenul astfel stabilit este 14.09.2011, rezultând că urmare a modului de gestionare a cauzei de către instanţă, o perioadă de 4 luni nu s-au efectuat în cauză vreun fel de acte de procedură.

În dosarul nr. /2008 s-a discutat şi încuviinţat probatoriul la termenul din 11.06.2008 – acte, cercetare locală, efectuarea unei expertize topografice, proba testimonială. Cu privire la raportul întocmit în cauză s-au formulat obiecţiuni, încuviinţate la 22.04.2009. La termenul din 17.03.2010 s-a dispus completarea raportului de expertiză, avându-se în vedere aspectele stabilite de instanţa de control judiciar (cauza fiind înregistrată în rejudecare, urmare a casării cu trimitere). Din modul în care sunt expuse argumentele în cuprinsul încheierii de la termenul din 17.03.2010, rezultă că instanţa de control judiciar a recomandat a se lămuri respectivele aspecte, astfel că acestea trebuiau avute în vedere la stabilirea iniţială a obiectivelor pentru expertiza topografică, nu la un interval de aproximativ 2 ani de la data încuviinţării probei. Această situaţie poate fi consecinţa unui studiu insuficient al dosarului.

Cauza ce face obiectul dosarului nr. /2005 a fost suspendată la 06.12.2010, pentru lipsa părţilor, deşi prin întâmpinarea de la fila 16 (01.04.2005) se solicitase judecarea cauzei în lipsă (prin indicarea temeiului legal – 242 alin. 2 Cod procedură civilă). La 11.02.2011 reclamanţii au formulat cerere de repunere pe rol, cauza fiind repusă pe rol la 11.04.2011. Neobservarea cererii pârâtului prin care se făcea referire la temeiul de drept potrivit căruia părţile pot solicita judecarea cauzei în lipsă a condus la întreruperea cursului judecăţii şi reluarea acestuia după 4 luni.


5. Amânarea cauzelor pentru comunicarea unor acte de procedură în alte condiţii decât cele reglementate de dispoziţiile legale.

Astfel, au fost identificate situaţii în care instanţa, fără a exista o cerere a părţilor în acest sens sau chiar în condiţiile în care acestea nu sunt prezente în şedinţa de judecată, dispune amânarea cauzei pentru comunicarea întâmpinării, a raportului de expertiză ori a obiecţiunilor formulate de către o parte către celelalte părţi, deşi nu există (în Codul de procedură civilă ori în OG nr. 2/2000) o dispoziţie legală care să stabilească o astfel de obligaţie în sarcina instanţei. La art. 96 Cod procedură civilă se prevede posibilitatea instanţei de a acorda părţii, la cerere, un termen de judecată pentru studierea actului de procedură sau a înscrisurilor comunicate în şedinţă publică, iar nu o obligaţie în acest sens, luarea acestei măsuri fiind lăsată la aprecierea instanţei, care va decide în funcţie de împrejurări. Pe de altă parte este de menţionat că, în temeiul prevederilor art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, părţile au obligaţia de a urmări desfăşurarea procesului, fiind datoare să cunoască termenele de judecată acordate şi motivele pentru care s-a dispus amânarea şi să depună diligenţe pentru studierea înscrisurilor ce se depun între termenele de judecată.

În acest sens se pot exemplifica următoarele situaţii: în dosarul nr. /2006, la termenul din 18.04.2007 se amână cauza pentru comunicarea către reclamant a întâmpinării depusă de pârât la cererea precizatoare, în condiţiile în care reclamantul nu era prezent în şedinţă şi nu solicitase în scris amânarea pentru acest motiv; după strigare se prezintă avocatul reclamantului, se comunică întâmpinarea şi termenul fixat.

Dosarul nr. /2006 - la data de 07.10. 2011 se formulează de către reclamanţi obiecţiuni şi se acordă termen, la cererea părţilor prezente, pentru comunicarea exemplarelor raportului depus de expert părţilor care lipseau, deşi nu exista o cerere a acestora în acest sens.

Dosarul nr. /2005 - la data de 14.02.2008 se formulează de către reclamantă obiecţiuni la raportul de expertiză şi se amână cauza pentru a se comunica pârâtelor aceste obiecţiuni, deşi nu există vreo dispoziţie procedurală care să impună comunicarea către părţile care nu sunt prezente, dezbaterea obiecţiunilor făcându-se în şedinţă, în condiţiile în care părţile au obligaţia de a urmări desfăşurarea procesului; se acordă însă un termen scurt, de două săptămâni.

În dosarul nr. /2008 s-a dispus amânarea cauzei la termenul din 14.09.2011 pentru a se da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de raportul de expertiză. La următorul termen – 19.10.2011 - cauza a fost din nou amânată pentru a se recomunica, la solicitarea reclamantei, raportul de expertiză pârâţilor (depus la dosar la 25.09.2011). S-a fixat în acest sens termen la 11.01.2012, preschimbat la solicitarea părţilor, pentru 02.11.2011.
6. Prorogarea punerii în discuţie a unor cereri formulate de părţi ori de către alţi participanţi la proces.

În dosarul nr. /2006 au fost acordate 3 termene de judecată (1.09.2010 - 23.02.2011), fără a se pune în discuţie cererea de suspendare a judecăţii depusă de intervenient, cauza fiind amânată din cauza nedepunerii raportului de expertiză



Yüklə 0,94 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   17




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin