Ei v-au întins „cursa”, domnule Sólyom
După „turneul” automobilistic tur-retur Budapesta - Oradea - Cluj, Tg. Mureş - Odorhei - Cozmeni, cred că la întoarcere aţi fost un om stors de vlagă. Ei, László Tőkés, alias Ladislau, Markó Béla şi mulţi „camarazi” de idei v-au resuscitat orgoliul... N-aţi uitat cât de fericit aţi fost în săptămâna aceea din octombrie 2008, când aproape că nu v-a mai venit să vă despărţiţi până la verdictul pe care îl aşteptaţi de la o zi la alta.
Vă amintiţi? Eraţi la „braţ” cu primarul oraşului Miercurea Ciuc, Ráduly Róbert Kálmán, vă plimbaţi la pas prin oraş şi puneaţi la cale finalizarea ideii de „Ţinut Secuiesc”. Erau zile fierbinţi. Fierbea povestea „Referendumului”, pe care aţi înteţit-o, jucând energic în hora desprinderii „autoguvernărilor” Harghita şi Covasna de trupul Patriei-Mamă. V-aţi simţit mai preşedinte decât la Budapesta... Priveaţi fascinat drapelele secuieşti care fluturau, iar unduirea lor transmitea parcă speranţele reuşitei. Aţi făcut atunci şi o declaraţie spectaculoasă: „Suntem cu toţii de acord cu modificarea delimitării teritoriale a judeţului Harghita, conform Statutului Ţinutului Secuiesc Autonom”. O afirmaţie plină de infantilism politic şi juridic! E o opinie stupefiantă, venită din partea unui preşedinte de stat, membru al Uniunii Europene şi, în acelaşi timp, al Alianţei NATO... S-a cerut atunci de către mulţi români să fiţi declarat persona non grata. S-a scris, s-a comentat, considerându-se de neînţeles implicarea unui preşedinte de stat în treburile interne ale României. De fapt, când spuneaţi că „sunteţi cu toţii...”, la cine vă gândeaţi? Cei care au comentat declaraţia aceea, a Preşedintelui Ungariei, László Sólyom, au considerat că declarantul nu şi-a mai dat seama că nu se află la Budapesta, într-o discuţie obişnuită cu partenerii care pun ordine prin treburile ţărilor vecine, ci în România. Ţara de unde se tot zice că „ţara vecină şi prietenă” vrea să smulgă o bucată de pământ românesc, să-şi lărgească hotarele, sau, cel puţin, într-o primă etapă, s-o declare „Autoguvernare”. A cui?!
Markó ştie un lucru: că trebuie să ceară. Şi să ceară cât mai mult. Şi să obţină mult de tot. Mult mai mult decât „gloata” de români. Vrea „discriminare pozitivă”, care să-i aducă încă un mandat. Cu toate că a devenit şi pentru unguri şi pentru români, o prezenţă chinuitoare, enervantă. De aproape 20 de ani, s-a săturat lumea de prezenţa lui, de ideile pe care le repetă obsedant, fără să mai fie luat de cineva în serios. Ca şi László Tőkés, peste care anii au aşternut riduri prea intens conturate, şi aceleaşi idei de „erou” ce se vrea, un rang anulat în bună măsură de angajamentele semnate cu securitatea română, vorbindu-se însă tot mai insistent de statutul său de agent dublu. Un fel de spion, plătit şi de români şi de unguri. Aşa au scris ziarele, care au publicat şi chitanţe semnate de spionul plătit. Un popă care, tot ziarele au scris-o, vrea să-şi spele păcatele, prin „fapte eroice” în favoarea neamului unguresc, din care se trage.
Ce mai vrea „poetul” Markó Béla? Vrea ca limba ungurească să fie un fel de a doua „limbă naţională”, după cea românească. E o absurditate, maestre. O „poezie” penibilă. Chiar nu cred că în nicio ţară din lume, o situaţie dată, nicio minoritate de 5-7 la sută n-ar avea tupeul să ceară aşa-ceva! Adică, ar putea s-o facă, dar în gravă eroare etică şi morală s-ar afla „logica” celor care parafează un astfel de „târg”. Că târg e, iar „târguitorii”, târgoveţi... Târguri puse la cale, de vreo douăzeci de ani, de înaintaşii dumneavoastră, iar acum v-a venit rândul să duceţi mai departe ştafeta, pe care peste o vreme, o veţi preda altora. Dar până când?! Vicleanul Markó Béla - am citit că unele ziare, cu exces de ineleganţă, îl aseamănă cu marele Lenin, dar şi cu un soi de şarpe veninos! - a mai „născut” o pretenţie: dacă ungurii, care râvnesc la funcţii de răspundere în Statul Român, trebuie să cunoască foarte bine limba română, acelaşi lucru trebuie să li se ceară şi românilor: să ştie foarte bine limba ungurească! E debordant Markó. Are idei şi soluţii... O spune clar: şi dacă e şi dacă nu e U.D.M.R.-ul la guvernare, e musai ca prefectul şi „staff”-urile de la „descentralizate”, să fie unguri de etnie, că acolo, în „Secuime”, majoritatea o formează... ungurii! Deşi, mi-e imposibil să pricep: cum adică, o „Ţară Secuiască” locuită de... unguri? Şi iar întreb: unde sunt secuii?!
O poveste... tragi-comică: „Referendum”-ul!
...Câte valuri au făcut pe tema asta extremiştii din aşa-zisa Secuime! Întemeierea „Ţării Secuilor”, sau a „Autoguvernării”, numită astfel cu termeni mai blânzi, are rosturile ei: sfidarea totală a populaţiei române autohtone! Ignorarea sfertului românesc al populaţiei din „Har-Cov”... Şi, bineînţeles, continuarea jafului pădurilor declanşat de vestitul Attila Verestóy, unul din „făcătorii de bine” ai secuilor. Pădurile tăiate de el şi ceilalţi, au ajuns şi prin Pannonia, pe forinţi „graşi”, transportate cu trenuri fără sfârşit, în vreme ce dezastrul ecologic provocat a distrus vieţi omeneşti, iar apele au devastat localităţi întregi şi chiar zone. Şi el, Verestóy e un mare avar, iar în „Autoguvernarea” plănuită, ar putea deveni, de pildă... ministrul Industriilor şi Comerţului. Iar gustul de a fi parlamentari pe viaţă, îi macină pe cei speriaţi că o lege românească le-ar putea reteza continuarea prezenţei în Parlament. Dintre reprezentanţii U.D.M.R., unii ţin de scaun din ’90: Győrgy Frunda, Markó Béla, Verestóy Attila, Kerekes Károly, Marton Arpad-Francisc şi Varga Attila. Alţii, din ’92: Antal István, Seres Denes. Mai au câţiva ani şi-l întrec pe Ceauşescu... O listă care ar putea fi completată şi continuată, din care nu pot fi ocoliţi şi parlamentari cu nume româneşti. Am încercat, totuşi, să vă explic că „vulpoii” din ’90, se zbat să nu lase ciolanele, recurgând în acest sens la orice provocare. Practic, aceiaşi ocupanţi de funcţii cu prea mici excepţii, din ’90 încoace.
Marii „bărbaţi”, poetul Markó, popa Tőkés, chimistul Verestóy din preajma Elenei Ceauşescu şi ceilalţi „dizidenţi” de etnie ungurească, au recurs la un moment dat la o „tactică” aparte: „Referendum”! O ştiţi, desigur, şi pe asta, domnule Laszlo Sólyom... Trebuie să fi „curs” şi pe-acolo miliarde de forinţi, ca peste tot unde se putea câştiga, metru cu metru, Ardealul. Românii din Ardeal, acum, când Ungaria e aproape în stare de faliment, continuă să creadă că, doar prin recuperarea sumelor prin care au fost susţinute bătăliile comunităţilor ungureşti din Serbia, Slovacia şi, mai ales, România, Ungaria ar putea reveni la linia de plutire şi la bunăstarea care a caracterizat-o într-o vreme.
„Referendum”-ul, chiar a fost urnit, doar cu destul de mici poticneli în zonele mai compact-secuieşti... În 2008, în vremea când „avocatul” László Sólyom „zăbovea” prin zonă, într-o aşa-zisă vizită particulară, se punea la punct logistica „Referendum”-ului. A chestionarului care voia să legitimeze „voinţa poporului”, prin vot, chiar cu prilejul alegerilor parlamentare. Căutări disperate, gândite de eminenţe juridice, care aveau rolul de a găsi soluţii pentru declararea „Autoguvernării”. Dar, câtă naivitate! Capetele şi minţile înfierbântate n-au avut în vedere că Evul Mediu era demult uitat de Planetă, că în Mileniul III s-au impus regulile statului de drept. Şi-au uitat până şi că trăim într-o uniune de state naţionale, că visul de a reconstitui vechi imperii, formate prin vărsare de sânge şi cuceriri din vremea migraţiilor păgâne, a trecut de mai bine de un mileniu şi jumătate. Că Europa are nevoie de linişte şi de civilizaţie pentru a se dezvolta şi a trăi în pace.
„Referendum”-ul provocat a fost un act împotriva Constituţiei României, a respectului datorat populaţiei băştinaşe. A românilor. Obrăznicia organizatorilor a mers atât de departe, încât „ideologii” iredentismului modern, au lansat chemarea la „Referendum” şi a Topliţei. O zonă locuită de români în proporţie de 80 la sută.
„Viesparul” de la Sfântu Gheorghe, dominat de „trioul” publicistic „Europai Idő”, „Háromszék” şi „Szekely Hirmondo”, lucrează cu spor, hrănit cu sume fabuloase, livrate de caracatiţa financiară construită cu meticulozitate şi revigorată cu forţă încă din zilele ce anticipau Revoluţia Română. Ţelul? L-a enunţat clar unul din liderii organizaţiei revanşarde, care poartă masca de „Uniune”, László Magyari, care lipsit de imaginaţie a adaptat afirmaţia unui memorandist român, sub următoarea formă: „Autonomia nu trebuie declarată, ci înfăptuită!”... Şi, bănuiesc, pentru viitoarea „Republică Secuiască”, au pregătit şi o Constituţie adecvată, în care nu pot să nu figureze şi noile structuri pe care şi le doresc: scaunele. Scaunul Sepsi, Scaunul Orboi, Scaunul Kezdi... Trei Scaune! Mai vechii şi mai noii revizionişti n-au uitat „jurământul sângelui” făcut de ungurii lui Arpad, care au cucerit ţara şi, probabil, locul lui ideal de depunere s-ar fi putut stabili chiar pe platoul de pe Vârful Nyerges, unde v-au dus cei ce v-ar fi incitat la „vizita privată”, care v-a adus mai multă depersonalizare decât încadrarea între eroii neamului unguresc. Sper să fiţi de acord, domnule László Sólyom... Pentru că, cei ce v-au împins la aventura „Cozmeni”, v-au şifonat imaginea! Chiar dumneavoastră, ca şef al Statului Ungar, aţi aplauda minorităţile dacă şi-ar constitui, împotriva constituţiei, structuri de genul celei „inventate” de Consiliul Judeţean Harghita: „Serviciul de Coordonare Consilii Locale şi Activităţi în Ţinutul Secuiesc”... Un „serviciu” care, cu siguranţă, n-are rostul să împartă bomboane copiilor de la grădiniţe. Mai ales că are şi o structură de conducere solidă: consilier-şef serviciu, care are în subordine cinci consilieri şi trei inspectori de specialitate. Şi dacă tot a intrat în acte oficiale aşa-zisul „Ţinut Secuiesc”, e normal ca în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Harghita, să fie arborat steagul Consiliului Naţional Secuiesc, avându-l alături, deocamdată, şi pe cel românesc.
Marea obrăznicie avea să vină atunci, când Comandamentul Acţiunii „Referendum” s-a decis să se adreseze până şi comunelor româneşti, inclusiv municipiului Topliţa, printr-o circulară semnată de şeful Serviciului Zolya Zoltán, care insistă pe ideea autorităţii instituţiilor din... „Ţinutul Secuiesc”!
Au idei fixe promotorii secesiunii. Şi ţin de ele. Ba, pentru continuitate şi-au creat cadre şi... rezerve de cadre, gata să împânzească nu doar caracatiţa ungurească de pe toate crenguţele guvernamentale! Ce se făceau ideologii „Ţinutului Secuiesc” fără scaunul oferit de bunul lor prieten, Călin Popescu-Tăriceanu lui Jozsef Birtalan? Cine le mai semna lor organigrama de... „Ţinut Secuiesc”? Aşa că, le-a fost simplu. Au conceput-o, au plecat cu ea la Bucureşti - of, ce ţi-e şi cu... „centralizările” astea” Nu era mai simplu ca totul să se rezolve la Miercurea Ciuc? – au bătut la uşa Şefului Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi, mare bucurie. Le-a apărut în faţă chiar Jozsef Birtalan, omu’ lor, şefu’ Agenţiei. Îi aştepta... Într-un minut, totu’ a fost gata, după care, fericiţi, s-au întors acasă victorioşi, cu „Ţinutul Secuiesc” gata parafat. Urmau de-acum „mărunţişuri”. Steag al secuilor, în două culori total neprietene: negru şi roşu aprins, reşedinţa prezidenţială şi... guvernamentală. Ba, vorbesc unii şi despre „guvernul din umbră”, gata oricând să se aşeze pe scaune potrivite. O vreme, aveau în obiectiv organizarea unei poliţii proprii, luând de gât Poliţia, Armata Română şi Jandarmeria, pentru cutezanţa de a-şi construi, ici-colo, „câte o cazarmă”, necesară bunei funcţionări a instituţiilor din teritoriu.
Numai că n-au găsit peste tot porţi deschise năstruşnicelor idei de secesiune a Ardealului prin... referendum. Cum era şi firesc, cu nemeritată eleganţă, revizioniştii din „autoguvernarea Harghita”, au primit un răspuns clar, aşa cum rezultă şi din poziţia primarului municipiului Topliţa, Stelu Platon: „Vreau să vă anunţ, pe această cale, cu tot respectul şi cu toate bunele relaţii pe care le avem cu U.D.M.R. şi cu cetăţenii de etnie maghiară din municipiul Topliţa, că acest referendum nu va avea loc! Până la 15 martie 2009, o asemenea propunere sau solicitare nu va fi pe ordinea de zi a Consiliului Local...”.
E de înţeles sensul acelei zi de „15 martie 2009”: venea în „Ţara Secuilor” cel ce este preşedinte al ungurilor de pretutindeni, adică dumneavoastră, domnule Sólyom! Şi nu în haine oficiale, ci într-o „banală” vizită privată. Ca şi altădată. Oare de ce? Şi toate aceste „demersuri”, în vreme ce aberaţii precum cele publicate săptămână de săptămână în revista „Europa Idő”, pot intra în o posibilă Antologie a Minciunilor. Iată un astfel de text deja „clasic”: „Ei, au totul, iar noi nu avem autonomie, nu avem Universitate Bolyai (Parcă repudiaţi tot ce-au făcut comuniştii, domnilor! Ei au înfiinţat-o, la poruncă rusească. Se vede că pe revanşarzi îi apucă nostalgia, când ameninţă cu ideea discriminării pozitive! – n.a.), nu avem peste tot inscripţii bilingve, (Alt neadevăr! Până şi inscripţii de hotar aţi pus! – n.a.) profesorii maghiari sunt daţi afară, pe pământ secuiesc (Asta chiar o aud în premieră absolută! Sfidare grosolană a adevărului... Eu ştiu sute de cazuri în care românii au fost alungaţi din cele două judeţe, fapt chiar recunoscut de minţile înfierbântate care au provocat aceste exoduri! – n.a.), se construiesc permanent biserici cu cupole în formă de ceapă (Ce credibili deveneaţi, domnilor, dacă scriaţi adevărul că românii încearcă să reconstruiască măcar o mică parte din zidirile de cult dărâmate de „invadatori” şi ocupanţi unguri, în anii tragici ai Diktatului de la Viena! - n.a.), tânărul secui este nevoit să câştige pâine în străinătate (De milionul de români care îşi câştigă pâinea în Spania şi Italia, aţi auzit? Dar de miile de români care lucrează în Ungaria? Pe „tinerii secui”, din nefericire, liderii unguri-extremişti îi îndeamnă să sfideze ţara în care trăiesc, s-o hărţuiască, să nu-i înveţe limba şi, dacă se poate, să-i saboteze dezvoltarea. Şi toate astea în locul respectului, al onestităţii, al egalităţii, al bunei-credinţe, încât, într-o bună zi, toţi să fim discriminaţi pozitiv! - n.a.).
Altă mare obrăznicie aparţine etnografului secui Orbán Bálazs: „Aici, pe pământul secuiesc, unde noi suntem locuitorii băştinaşi, să avem curajul să cerem fiecărui invadator, fără rădăcini adânci, să ni se adreseze în limba maghiară...”. Păcat, maestre, că nu ţi-ai studiat obârşiile, spre a-nţelege lumea din care ţi-au venit înaintaşii! Ar fi trebuit s-o faci în vremea când te-au apucat studiile... etnografice! Viaţa te-a trimis însă altundeva şi nu cred că poţi să-ţi socoteşti existenţa împlinită. Mai degrabă, rămâne o apăsare încărcată de nelinişti... Pentru că, ştii bine adevărul, şi tu, şi cei ce-au încercat să falsifice istoria, transformându-i pe invadatori în... băştinaşi. Apoi, teroarea, impusă prin forţă, dusă până la crime, la atitudini încărcate de sadism. Şi toate astea, sfidând drumul normalităţii, al convieţuirii fireşti, între oameni care au comune cu totul alte valori: cultura, credinţa, speranţa bunei-înţelegeri... Nu e oare mai logic drumul bunei-comunicări? Pentru că, niciun alt drum nu poate avea gradul de normalitate al acestuia!
...Şi, din păcate, domnule Preşedinte Sólyom, aţi venit să redeschideţi prăpăstii insurmontabile între români şi unguri, în locul îndemnului la bună înţelegere... Şi mi-e greu să vă-nţeleg de ce v-aţi lăsat poporul, şi aşa intrat într-o etapă grea, apăsat de criza mondială, care continuă să crească. Să fi rămas acasă, să căutaţi căi de ieşire din marasm, să daţi o mână de ajutor guvernului, gata-gata să se sufoce cu dificultăţile grave prin care trece, în rând cu mai toată Planeta. Era bine, în astfel de momente, să lăsaţi pentru mai târziu încingerea zâzaniei interetnice. Mai ales că mulţi vorbesc despre demnitatea altor state, care, pur şi simplu, mai direct decât România, v-au cerut să vă vedeţi de treburile de acasă, spunându-vă mult mai clar decât Preşedintele României, că nu sunteţi bineveniţi în... „autoguvernarea Harghita”!
Ştiţi cum sunt comentate aceste „idealuri”? Că emitenţii lor, precum dumneavoastră şi alde Tőkés sau Markó, dar şi multţi alţi de aceeaşi „talie”, sunt lipsiţi de realism, fără a socoti „suborizontul” moral şi etic, dar şi cultural, la care s-au „înălţat” personaje din prim-plan, precum Jozsef Csapo, „fost” chiar şi un răzbătător activist comunist, cărora, pentru ultra-extremism, li s-ar putea oricând „conferi” eticheta „persona non-grata”. Oamenii din Ardeal au nevoie de linişte...
Dostları ilə paylaş: |