Constituirea prin lectură a dramei Meşterul Manole de Lucian Blaga

Bibliografie

Aristotel, Poetica, Editura Academiei Republicii Populare Române, Studiu introductiv, traducere şi comentarii de D.M. Pippidi, Bucureşti, 1965

Baroni, Raphael, Compétences génériques, Atelier de théorie littéraire, Dernière mise à jour de cette page le 17 Avril 2005, http://www.falula.org; pagină consultată în 2 decembrie, 2008

Baroni, Raphael, Surprise et compétences intertextuelles des lecteurs, 05/01/2004, Vox Poetica,http://www.vox-poetica.org/t/baroni.htm, pagina consultată în 29 iunie 2009

Barthes, Rolland, Plăcerea textului, traducere de Marian Papahagi, Editura „Echinox”, Cluj, 1994

Blaga, Lucian, Opere IV, Teatru, Editura „Minerva”, Bucureşti, 1991

Blaga, Lucian, Zări şi etape, Editura „Minerva”, Bucureşti, 1990

Blaga, Lucian, Trilogia cunoaşterii I. Eonul dogmatic, Editura „Humanitas”, Bucureşti, 1993

Blaga, Lucian, Trilogia cunoaşterii II. Cunoaşterea luciferică, Editura „Humanitas”, Bucureşti, 1993

Blaga, Lucian, Trilogia culturii II. Spaţiul mioritic, Editura „Humanitas”, Bucureşti,1994

Blaga, Lucian, Trilogia culturii III. Geneza metaforei şi sensul culturii, Editura „Humanitas”, Bucureşti,1994

Călinescu, Matei, A citi, a reciti. Către o poetică a (re)lecturii, traducere din limba engleză de Virgil Stanciu, Editura Polirom, Iaşi, 2003

Ceuca, Justin, Teatrologia românească interbelică, Editura „Minerva”, Bucureşti, 1990

Ceuca, Justin, Evoluţia formelor dramatice, Editura „Dacia”, Cluj-Napoca, 2002

Citton, Yves, Lire, interpreter, actualiser. Pourquoi les études littéraires, Editions Amsterdam, Paris, 2007

Compagnon, Antoine, Théorie de la littérature: la notion de genre, Université de Paris IV Sorbonne UFR de Littérature française et comparée, http://www.falula.org.

Cornea, Paul, Introducere în teoria lecturii, Editura Polirom, Iaşi, 1998

Cornea, Paul, Interpretare şi raţionalitate, Editura Polirom, Iaşi, 2006

Corti, Maria, Principiile comunicării literare, traducere de Ştefania Mincu, prefaţă de Marin Mincu, Editura „Univers”, Bucureşti, 1981

Danan, Joseph, Qu'est ce que la dramaturgie?, Actes Sud-Papiers, Ouvrage publié avec le concours du Groupe de recherche sur la Poétique du drame moderne et contemporain de Sorbonne Nouvelle, 2010

Corvin, Michel, Dictionnaire encyclopédique du théâtre, Bordas, Paris, 1991

Ducrot, Oswald, Schaeffer, Jean-Marie, Noul Dicţionar Enciclopedic al Ştiinţelor Limbajului traducere de Anca Măgureanu, Viorel Vişan, Mariana Păunescu, Editura „Babel”, Bucureşti, 1996

Dufays, Jean-Louis, Stéréotype et lecture, Madaraga, 1994

Eco, Umberto, Opera deschisă. Formă şi indeterminare în poeticile contemporane, traducere şi prefaţă de Cornel Mihai Ionescu, Editura Pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1969

Eco, Umberto, Lector in fabula, în româneşte de Marina Spalas, Editura „Univers”, Bucureşti, 1991

Eco, Umberto, Limitele interpretării, traducere de Ştefania Mincu şi Daniela Bucşă, Editura „Pontica”, Constanţa, 1996

Eliade, Mircea Mituri vise şi mistere, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura „Univers Enciclopedic”, Bucureşti, 1998

Eliade Mircea, Meşterul Manole, Editura „Junimea”, Iaşi, 1992

Gadamer, Hans Georg, Actualitatea frumosului, traducere de Val. Panaitescu, Editura Polirom, Iaşi, 2000

Gană, George, Opera literară a lui Lucian Blaga, Editura „Minerva”, Bucureşti, 1976

Genette, Gérard, Introducere în arhitext, traducere şi prefaţă de Ion Pop, Editura Univers, Bucureşti,1994

Iser, Wolfgang, Actul lecturii. O teorie a efectului estetic, traducere din limba germană, note şi prefaţă de Romaniţa Constantinescu, Editura „Paralela 45”, Piteşti, 2006

Irimia, Dumitru, Introducere în stilistică, Editura Polirom, Iaşi, 1999.

Jauss, Hans-Robert, Experienţă estetică şi hermeneutică literară, traducere şi prefaţă de Andrei Corbea, Editura „Univers”, Bucureşti, 1983

Jauss, Hans-Robert, Pour une esthetique de la reception, Gallimard, Paris, 1975

Jouve, Vincent, L'éffet personnage dans le roman, Presses Universitaires de France, Paris, 1992

Marino, Adrian, Dicţionar de idei literare, I, Editura „Eminescu”, Bucureşti, 1973

Mihăilescu, Dan C., Dramaturgia lui Lucian Blaga, Editura „Dacia”, Cluj – Napoca, 1984

Pavis, Patrice, Dictionnaire du théâtre, DUNOD, Paris, 1996

Paleologu, Alexandru, Spiritul şi litera, Editura „Eminescu”, Bucureşti, 1970

Petrescu, Ioana Em., Eminescu şi mutaţiile poeziei româneşti, Editura „Dacia”, Cluj-Napoca, 1989

Popescu, Marian, Teatrul ca literatură, Editura „Eminescu”, Bucureşti, 1987

Santerres–Sarkany Stéphane, Teoria literaturii, traducere de Cristiana-Nicola Teodorescu, Editura Cartea Românească, 2000

Stancu, Valeriu P. Paratextul: poetica discursului liminar în comunicarea artistică, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza , Iaşi, 2007

Tomaşevski, Boris, Teoria literaturii. Poetica, traducere, prefaţă şi comentarii de Leonida Teodorescu, Editura Univers, Bucureşti, 1973

Todoran, Eugen, Lucian Blaga. Mitul dramatic, Editura „Facla”, Timişoara, 1985

Ubersfeld, Anne, Lire le théâtre, I, Éditions BELIN, 1996

Ubersfeld, Anne, Lire le théâtre, II, Éditions BELIN, 1996

Ubersfeld, Anne, Lire le théâtre, III, Éditions BELIN, 1996

Ubersfeld, Anne, Termenii cheie ai analizei teatrului, traducere de Georgeta Loghin, Institutul European, Iaşi, 1999

Veinstein, André, La mise en scène théâtrale et sa condition esthétique, Flammarion, Paris, 1955

Vianu, Tudor, Scrieri despre teatru, Editura „Eminescu”, Bucureşti, 1977

1 Eugen Todoran, Lucian Blaga. Mitul dramatic, Editura Facla, Timişoara, 1985, p. 5.

2 Tudor Vianu, Teatrul d-lui Lucian Blaga, în Scrieri despre teatru, Editura Eminescu, Bucureşti, 1977: „Teatrul d-lui Blaga este un rod binevenit al însuşirilor pe care am avut prilejul să le constatăm în poezia sa lirică.”, p. 183.

3 Georege Gană, Opera literară a lui Lucian Blaga, Editura Minerva, Bucureşti, 1976, p. 312.

4 Op.cit., p. 313.

5 Ibid., p. 314.

6 Alexandru Paleologu, Spiritul şi litera, Editura Eminescu, Bucureşti, 1970, p. 110.

7 Aşa cum o defineşte Hans Georg Gadamer în Actualitatea frumosului, traducere de Val. Panaitescu, Editura Polirom, Iaşi, 2000, la pp. 110 – 126.

8 Sensul heideggerian e cunoscut.

9 Lucian Blaga, Noul stil, în Zări şi etape, Editura Minerva, Bucureşti, 1990, pp. 104 – 105.

10 Op. cit., p. 106.

11 Ibid., p. 106

12 Lucian Blaga, op. cit., pp. 106 – 107.

13 Ibid., p. 107.

14 Lucian Blaga, Opere, IV, Teatru, Editura Minerva, Bucureşti, 1991 p. 314:

15 „«Crearea culturii cere câteodată negrite jertfe: ea ucide şi devastează. Creaţia îşi are pârjolul ei. Meşterul Manole şi-a zidit soţia sub pietre şi var, pentru ca să înalţe biserica. Surprindem gâlgâind în această legendă ecoul crud al conştiinţei sau al presimţirii că o creaţie trece peste vieţi şi devastează adesea chiar şi pe creator. «A crea» nu înseamnă pentru creator dobândirea unui echilibru, după cum o prea naivă şi plată interpretare ar vrea să ne facă să credem. Se creează cu adevărat cele mai adesea numai la înalte tensiuni, cărora organele de execuţie nu le rezistă totdeauna. Creaţia sfarmă adeseori pe creator.»”, op. cit., p. 314.

16 George Gană, op. cit., p. 315.

17 În Despre mituri, de exemplu, din Geneza metaforei şi sensul culturii, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994 filosoful opune mai întâi spiritului ştiinţific spiritul mitic şi consideră că „Toate miturile vor să fie într-un anume fel revelări ale misterului. Răsfoind diversele mitologii vom diferenţia două mari grupuri de mituri: 1. miturile semnificative, şi 2. miturile trans-semnificative. Miturile semnificative revelează, cel puţin prin intenţia lor, semnificaţii care pot avea şi un echivalent logic. Miturile trans-semnificative încearcă să reveleze ceva fără echivalent logic.”, p. 55. Între spiritul ştiinţific şi spiritul mitic există diferenţe de structură în explicarea unuia şi aceluiaşi fapt, cum ar fi Calea Lactee, spre exemplu. După acelaşi filosof, „Atât miturile cât şi ipoteza ştiinţifică pun în constituirea lor, la contribuţie, metoda metaforică a analogiei.” p. 58, numai că, în cazul spiritului mitologic, se produce un transfer de la un „minim analogic” la un „maxim analogic”: „Pornind de la analogii infime de aspect, spiritul mitologic clădeşte exclusiv maximumuri analogice totalitare. Acest salt de la un minim la un maxim e foarte caracteristic pentru modul cum spiritul mitic uzează de analogie. [...] Spiritul mitologic, pornind de la oarecare analogie, nu mai e în stare să facă alt pas constructiv decât în sensul unui plus analogic învolt, în sensul unui postulat excesiv. [...] Acesta este drumul firesc şi general al spiritului mitic, de la un minim analogic – la un maximum analogic imaginar”, p. 58. Lucian Blaga consideră că există domenii ale spiritului unde cunoaşterea trebuie să se producă mai mult în spirit mitic, decât în altele şi, chiar dacă ambele spirite „tind să reveleze misterul prin viziuni plăsmuite.”, p. 60, „într-o viziune mitică, raportul dintre ceea ce este «cunoscut» şi «revelaţie» e altul decât ce ni se oferă într-o viziune ştiinţifică. În general, spiritul mitic operează cu cunoscutul lumii concrete, cu datele sensibile, fără a le diminua în vreo privinţă ca atare. Aparenţele concrete nu sunt supuse unor degradări, ci sunt integrate într-o viziune mai complexă.”, pp. 60-61. „Spiritul mitic întregeşte aparenţele în sensul că acestea ar fi manifestări aidoma ale unor puteri invizibile. Spiritul ştiinţific desfiinţează aparenţele substituindu-le alte structuri” p. 63, consideră filosoful, referindu-se la explicaţiile date focului.

„Spiritul mitic îşi plăsmuieşte viziunea revelatoare din elemente care ţin de experienţa vitalizată a omului.Această experienţă circumscrie fiinţe, care trăiesc, lucruri cu mască vie, care reacţionează organic şi cărora li se acordă un înţeles vital. Această experienţă îmbrăţisează o lume de întâmplări, la care omul participă pasionat, activ, chiar şi atunci când e simplu privitor. Orice mişcare are loc în acestă lume a omului e simţită ca un efort făcut de un subiect prezent sau secret. Această experienţă e împletită din elemente lirice, epice şi dramatice. Omul e viu şi se simte trăind într-o lume vie. Vitalizarea experienţei nu se face voit şi nici metodic. Ea e involuntară. Când trăieşti o mare suferinţă sau o mare bucurie, ea se extinde asupra lumii, chiar fără să vrei şi chiar împotriva voinţei.” , p. 63.

„Ceea ce revelează în adevăr miturile la care ne referim (cele trans-semnificative, n.n.) nu este o semnificaţie, ci oarecum cadrul unor semnificaţii, caliciul lor sau, mai bine zis, o trans-semnificaţie”, p. 67, care nu poate fi redată prin idee ci „revelată metaforic”, p. 67, pentru că altfel acesta s-ar „prozaiza”, p. 69, iar purtătoare de trans-semnificaţie sunt chiar cuvintele noastre: „Întocmai cum diferitele obiecte poartă, fiecare în diversă măsură o sarcină electrică, tot aşa cuvintele noastre, chiar izolate, poartă în diversă măsură o sarcină mitică.”,

p. 69.

Miturile sunt primele manifestări ale culturii şi „[...] vor purta întotdeauna pecetea unor determinări stilistice.”, pp. 70-72, fiind determinate de ceea ce autorul a numit în alt studiu „matricea stilistică” şi de „categoriile abisale”.

18 Eugen Todoran, op.cit., p. 96.

19 Criticul citează ediţia din 1944, de la Editura Fundaţia, Bucureşti, în care a apărut Trilogia culturii.

20 Ibid., p. 98.

21 Mircea Eliade, Mituri vise şi mistere, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 17.

22Dintre care trebuie amintite mai ales cele sugerate de Ioana Em. Petrescu în Eminescu şi mutaţiile poeziei româneşti, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989.

23 Ioana Em. Petrescu, op. cit, p. 93.

24 Ibid, p. 94

25 Sunt caracteristici a căror selecţie a fost impusă de conţinutul acestui referat, o mică parte dintre caracteristicile subliniate în referatul anterior, despre constituirea prin lectură a poeziei lui Lucian Blaga.

26 Valeriu P. Stancu, op. cit., p. 105.

27 Anne Ubersfeld consideră în Termenii cheie ai analizei teatrului, ed. cit., la p. 32, că astfel de indicaţii fixează „condiţiile enunţării imaginare”, fiind „un suport care permite lectorului să construiască imaginar fie un loc în lume, fie o scenă de teatru, fie amândouă în acelaşi timp.”

28 Prin forma grafică a acestor extrease, s-a încercat respectarea poziţiilor în ediţia citată, deoarece şi aceste poziţionări pot fi chei metatextuale pentru lectura constitutivă a operei.

29 Lucian Blaga, Opere IV, ed.cit., p. 9.

30 Dan C. Mihăilescu a dezvoltat, în Dramaturgia lui Lucian Blaga, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984, ideea unei tentative vizibile în operă pentru o anumită gradare a organizării chiar şi a spaţiului scenic, ce tinde să ducă la „de- limitarea spaţiului prin construcţie (a bisericii, n.n.), prin verticalizare [...]”, p. 127, opunând însă precizărilor din prima didascalie, replica finală a piesei. Criticul consideră că există în dramă „un efort [...] de abolire a spaţiului închis”, p. 128 care ar avea resorturi simbolice în puterea actului de creaţie de a re-construi lumea deja creată, de a o reface cosmogonic. Această putere de refacere cosmogonică a Creaţiei pe care o are creaţia umană este subliniată şi de Eugen Todoran, în op. cit. la p. 99 „În această arie simbolică a construcţiei unui «Centru» se înscrie şi căutarea locului pentru zidire din legenda mănăstirii Argeşului, construcţia în acest fel fiind un fel de cosmogonie, o creaţie a lumii.”

31 Ediţia citată, p. 172.

32 Autorul precizează în continuare că: „Ces renseignements sont si précis et sutils qu'ils demandent une voix narrative.”, p.172.

33 Op.cit., p. 172 (în traducerea noastră).

34 Pentru corectitudine, se poate cita tot fragmentul (o paranteză, mai precis) din scrisoarea citată de George Gană, datată 24 februarie, 1927: „«(Întreg Manole e scris , am observat lucrul acesta ulterior la citit, într-o proză ritmată, calculată, inconştient, fireşte; chiar şi numai o silabă în plus sau în minus poate uneori să strice! Cum vezi am devenit un fel de neoclasic – trecut prin revoluţie.)»”, p. 308.

35 Justin Ceuca, Evoluţia formelor dramatice, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, p. 58.

36 „O modalitate aparte a dialogului, specifică teatrului [...]”, cum este el caracterizat de Justin Ceuca, în op. cit., p. 59.

37 Sintagma a fost folosită de lucian Blaga în textul citat extensiv la pagina 10 a acestui referat.

38 Unde se poate identifica primul schimb de replici dintre ei care este un dialog format din replici scurte în care este relevată surparea zidurilor, (Lucian Blaga, op..cit, p. 29), într-o viziune apocaliptică ce face referire la starea de ne – făcut, la starea de dinainte de facere, una dintre etapele edificării – pe care o observă şi Mircea Eliade în Meşterul Manole. Comentarii la legenda Meşterului Manole, Editura Junimea, Iaşi, 1992, ca „o etapă «haotică», asemenea haosului premergător Creaţiei [...]”, p. 62, prezentă în toate miturile de construcţie – conturată anterior în dialogurile dintre Bogumil şi Manole sau dintre Găman şi Manole. Fiecare zidar rosteşte o replică făcând parte parcă dintr-o incantaţie sau dintr-un descântec. Se relevă legătura dintre maestru şi neofiţi, iar al şaselea rosteşte o replică inconfundabilă la p. 32. „Nu ne mai întoarcem. Manole, ne-ai luat, ai făcut cerc de cretă în jurul nostru, şi în faţa ochilor uimiţi ai tras o dungă albă dreaptă. Ani mulţi am tot privit dunga cu care ne-ai îndrăcit. În ocolul de vrajă am fost blânzi cum sunt cocoşii de casă. N-am mai văzut nimic, nici la dreapta nici la stânga. Dar acum ne-am îndrăcit. Totul se descoperă a fi înşelăciune. La locul prăpădului nu ne mai întoarcem.”, dar Manole le aminteşte la p. 45 că nu i-a legat, ci că le-a dat posibilitatea să intre „în altă slobozenie”.

39 Anne Ubersfeld, în Lire le théâtre III. Le dialogue de théâtre, Éditions Belin, Paris, 1996, p. 26: „Le paradoxe du dialogue à deux locuteurs au théâtre est qu'il est toujours parlé devant témoin, devant ce il impassible mais présent qui est aussi comme le chœur de la cité. Le dialogue de théâtre est toujours un «trilogue»”

40 Lucian Blaga, Opere IV, ed. cit., p. 9.

41 Fapt precizat chiar de creatorul textului, care nu a respectat nici măcar precizia istorică a baladei, în acest caz, preocupat fiind de construcţia unor personaje esenţializate. În aceeaşi scrisoare către Sextil Puşcariu, deja citată din comentariile lui George Gană, Lucian Blaga a afirmat: „«Eu nu am pornit de la ideea că biserica a fost clădită de-un voievod «istoric precizat». Am păstrat în privinţa aceasta sugestiile legendei, ridicând toată acţiunea pe un plan mitic, cât mai vechi cu putinţă.»”, op. cit., p. 308.

42 Wolfgang Iser, Actul lecturii, Traducere din limba germană, note şi prefaţă de Romaniţa Constantinescu, traducerea fragmentelor din limba engleză de Ioana Cristescu, Editura Paralela 45, Piteşti, 2006, p. 228.

43 Op. cit., p. 228.

44 Ibid.

45 „Manole

„Jertfa aceasta de neînchipuit – cine o cere? Din lumină Dumnezeu nu poate s-o ceară findcă e jertfă de sânge, din adâncimi puterile necurate nu pot s-o ceară, fiindcă jertfa e împotriva lor.”, Actul întâi, scena I, p. 16.

46 „Manole

se luptă lăuntric, în sfârşit începe cu un glas ireal

Dacă aş avea glas de înger, aş cânta vestindu-vă. Dar glasul meu e glas de diavol, tulbure şi răguşit, răsună ca o trâmbiţă rea. De ce nu am glas de înger pentru ca vorbele mele abia icnite să pară un cântec? De ce nu am pene înalte de înger pentru ca tot ce vi se cere prin mine să vi se pară un basm? O viaţă de om ni se cere. Aş vrea să ni se pară uşor şi nu jertfă de sânge. Fraţi zidar, stau cumplit în mijlocul vostru, mă priviţi cu ochi care nu mai clipesc şi mă ascultaţi cu urechi care n-o să mai adoarmă. Şi dintr-o dată înţelegeţi tot. O viaţă scumpă de om se va clădi în zid, jertfa va fi o soţie care încă n-a născut, soră sau fiică. Fraţi întru suferinţă, pentru cine e mai greu? Pentru cel ce vesteşte acestea sau pentru cei ce ascultă?! Soţia unuia din noi va trebui să fie jertfa, soră sau fiică. Soţie care încă n-a născut, soră curată, fiică luminată.”, Actul al doilea, Scena III, p.50

47 Format din replici „uşor de transpus în versuri libere”, după cum a afirmat şi Eugen Todoran în op. cit. la p.98.

48 În acest sens, se poate afirma că astfel lectura dramaticului poate fi corelată în unele cazuri cu lectura romanului modern, cum dealtfel în primul capitol al referatului s-a subliniat că au susţinut teoreticienii dramei moderne, explicată de Wolfgang Iser prin apel la lingvistica lui Roman Jakobson, prin termenii de mai sus: „Dat fiind că selecţia determină sesizarea (Erfassen), iar combinaţia comprehensiunea textului (Auffassen), această diferenţă indică faptul că în primul caz este vorba despre deschiderea accesului către lumea textului pe când în al doilea este vorba de sinteza elementelor selectate.”, op. cit., p. 227. Iser explică acest moment al combinaţiilor după modelul construit de Hans Georg Gadamer, în Adevăr şi metodă, traducere de Gabriel Cercel, Larisa Dumitru, Gabriel Kohn şi Călin Petcana, Editura Teora, 2001, p. 230, pentru ediţia românească, al „structurii de temă şi orizont a textului”: „Ea reglează în primul rând adresările atenţionale ale cititorului faţă de text, ale cărui perspective de reprezentare nu se derulează nici succesiv, nici paralel, ci se întreţes în dispunerea pânzei textuale.”, p. 229.

49 Wolfgang Iser, ibid, p. 227.

50 Dan C. Mihăilescu, op. cit., p. 15.

51 Mircea Eliade, Comentarii la legenda Meşterului Manole, ed. cit., p. 67, unde autorul mai face o observaţie relevantă pentru felul în care este inserat în textul dramei stereotipul personajului: „[...] mentalitatea populară reţine individualul în măsura în care acesta e integrat unei categorii impersonale; cu alte cuvinte, în măsura în care îşi pierde autenticitatea lui istorică şi devine arhetip.”

52 Hans Robert Jauss, op. cit., p. 248: „Identificarea nu este la origine un fenomen estetic, iar eroul n-a fost dintotdeauna rezultat al unei activităţi poietice. Modelele eroice, religioase, sau etice sunt în măsură, ca urmare a unei atitudini estetice, să furnizeze plăcerea kathartică, premiu de seducţie prin care spectatorului sau cititorului i se transmit în chip mai sugestiv modele de comportament stimulându-l prin exemplaritatea acţiunii umane la fapte de aceeaşi anvergură.”

53 Acest referat nu priveşte exemplaritatea doar în sensul dat de estetica receptării, acela al acţiunii sociale a artei, ci mai ales în spiritul înţeles din afirmaţiile anterioare despre caracterul arhetipal al personajului mitic.

54 Hans Robert Jauss, op. cit., p. 258.

55 Ibid.

56 „Manole

Nu sunt şi eu pătruns de această boală până în oase? Nu e dorul de (de creaţie, n.n) ea în mine ca un dor de casă? [...] Biserica, din care cerul se va apăra de pământ ca dintr-o cetate – voi ridica-o singur în amară singurătate!”(p. 47).

„Manole

N-am prins pe nimenea. A mea a fost patima, eu am fost al patimei, eu am fost. Nu n-am prins pe nimenea. Vai nouă, Mira, biserica s-a tot prăbuşit – cu cât se prăbuşea – patima creştea. Eu nu ştiam. Cineva ne-a încercat. Acum e totul... dă-mi mîinile tale, Mira.” (p.73).