Contribuţia traducătorilor



Yüklə 1,68 Mb.
səhifə13/77
tarix03.01.2022
ölçüsü1,68 Mb.
#35544
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   ...   77
34

OMUL MEDIEVAL

Valoarea abstractă şi superioară a aşa-numitei auctoritas, autoritate moştenită din Antichitate, i se impunea sub toate formele întruchi­pate de multiplele autorităţi. Marea virtute intelectuală şi socială cerută omului medieval a fost, pe baze religioase, ascultarea.



Revoltatul

Totuşi, mai ales din anul 1000 şi apoi din secolul al XlII-lea, în număr din ce în ce mai mare, oamenii medievali nu mai admiteau fără crîcnire dominaţia superiorilor ierarhici şi a autorităţilor. Multă vreme, forma principală de contestaţie şi de revoltă a fost religioasă, adică erezia. Apoi au apărut, în cadrul feudal, revolta vasalului împotriva seniorului abuziv sau neglijent, iar în cadrul universitar, contestarea intelectuală. în cele din urmă, a apărut revolta socială, atît la oraş, cît şi la ţară: greve, răscoale, revolte ale muncitorilor şi ale ţăranilor. Marele secol al revoltei a fost Trecento, din Anglia şi Flandra pînă în Toscana şi Roma. Omul medieval învăţase să devină un revoltat, dacă era cazul.

Capitolul I


Yüklə 1,68 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   ...   77




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin