Contribuţia traducătorilor



Yüklə 1,68 Mb.
səhifə14/77
tarix03.01.2022
ölçüsü1,68 Mb.
#35544
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   ...   77
CĂLUGĂRII

Giovanni Miccoli

Libertate (libertăţi)

Libertatea este o veche valoare a omului medieval. Ea îi animă principalele revolte. în mod paradoxal, Biserica dă tonul. Sub flamura revendicatoare a Libertăţii Bisericii, Libertas Ecclesiae, Biserica, în frunte cu papalitatea, îşi cere independenţa faţă de lumea laică ce o supusese prin „feudalizare". De la mijlocul secolului al Xl-lea, liber­tatea a fost cuvîntul de ordine al marii mişcări de reformă gregoriană.

Apoi, conştienţi de forţa lor, preocupaţi să înlăture obstacolele din calea marelui avînt început spre anul 1000, ţărani şi neocitadini cer şi smulg libertatea sau, cel mai adesea, libertăţile. Eliberării şerbilor îi corespunde obţinerea de drepturi sau libertăţi de către burghezii oraşelor. Dar este vorba mai ales de libertăţi la plural, care sînt tot atîtea privilegii.

Totuşi, în mod nelămurit, timid, apare, în planurile religios, inte­lectual, social, politic, o nouă idee de libertate la singular, cea a libertăţii moderne.

însă omul medieval va rămîne în pragul acestei libertăţi întrevă­zute ca un pămînt al făgăduinţei, după un proces de lupte, de reforme, de progres mereu neîncheiat.
























































Atît călugării, cît şi mănăstirile au încetat de o bună bucată de vreme să mai facă parte din experienţa comună a europenilor. N-au încetat să existe, însă nu mai figurează printre apariţiile obişnuite şi recurente ale peisajului istoric. Doar ici şi colo se mai păstrează vestigiile lor impunătoare: mascate în oraşe, unde vechile biserici abaţiale au fost ocupate şi deformate de către alţi oficianţi, iar imensele mănăstiri au căpătat alte folosinţe, în urma lichidărilor revoluţionare; abandonate şi lăsate adesea să se prăbuşească în ţinuturi uitate de lume, palidă şi nu întotdeauna limpede mărturie a unei prezenţe şi a unei măreţii ale cărei raţiuni şi memorie s-au pierdut în cea mai mare parte.

Indignarea vicontelui de Montalembert, care, cu mai bine de o sută de ani în urmă, îşi amintea cum văzuse pentru prima oară o rasă de călugăr pe scena unui teatru - «dans une de ces ignobles parodies qui tiennent trop souvent lieu aux peuples modernes des pompes et des solennites de la religion»1 -, nu şi-ar mai avea, desigur, locul. Dar satira sa profanatoare rămînea totuşi un indiciu al vitali­tăţii unei amintiri, continua să ateste o capacitate de a evoca imagini şi sentimente care astăzi ne apar iremediabil estompate şi înde­părtate. Mănăstirile şi prioratele - clunisiene, cisterciene, certozine, camaldoleze, valombrozane -, care în secolul al XH-lea, la apogeul expansiunii monastice, populau cu miile ţinuturile Europei, s-au redus la cîteva sute în toată lumea. Iar locuitorii lor împuţinaţi rămîn o prezenţă tăcută şi rarefiată, adesea nebăgată în seamă nici măcar de mulţimea creştinilor. Aceasta, în vreme ce aproape că au dispărut zecile de mii de solitari - „eremiţii", secole de-a rîndul evocaţi fără încetare în legende hagiografice şi cronici - care, undeva la marginea lumii monastice instituţionalizate, nemaiamintindu-şi de originea comună, se îngropau în singurătăţi alpestre şi în păduri, pentru a reapărea periodic printre oameni, spre a evoca, cu figurile lor sălbatice, iminenţa morţii şi urgenţa convertirii.

N-a fost o catastrofă neaşteptată, ci un declin lent, început încă din crepusculul secolelor de aur ale monahismului. Marile lovituri primite din exterior — reforma luterană, avînd ca urmare dispariţia

1. „Intr-una dintre acele parodii abjecte care la popoarele moderne ţin prea adesea locul pompei şi solemnităţilor religiei" (în limba franceză în text - n.t.).


Yüklə 1,68 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   ...   77




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin