Coperta ioana dragomirescu mardare 828590

Aici lucrurile nu stau precum atunci cînd „albul es^ ^ lui Callias, sau omului, fiindcă lui „Callias cel alb" i s-a m ^_ contextual, să fie om, ci aşa cum masculinul este atn ^ lului, egalul — cantităţii, şi toate cîte aparţin /subiectu ui ^_ ^ intrinsec26. Acestea sînt atributele în al căror concep ^fttf, definiţia, fie numele a căror proprietate este /respectiv -

şi nu este cu putinţă să se explice / atributul/ f ara concep

CARTEA ZETA (VII)

233

ta se

-— -~ Ibul" poate fi explicat fără conceptul de „om",

„v. Ve exemP« nu poate fi explicat fără conceptul de „animal"27. dar „femininul ^ £xista esenţâ si definiţie a nici unuia dintre Rezultă ca sau ^^ ^^ ele _ /£jef jniţia ş; esenţa/ _

aceste /f ""Q sens, aşa cum s-a arătat2*.

trebuie luate ^_ ^lcu\tAK m legătură cu aceste probleme: dacă

ExlStă Ş1 51*1111 nas concav sînt totuna, se pare că totuna vor fi un nai cîrn a ^. ^concav » iar Jaca nu sîm totuna, aceas-

şi c°?cefte f, 'fimdcă este imposibil a vorbi despre „cîrn" în ab-in™lui a cârui proprietate intrinsecă este noţiunea de înseamnă prezenţa concavităţii la nas). Or, faptul denumi nasul cîrn, sau nu este cu putinţă, sau va presupune o J re a aceluiaşi lucru - „nas nas concav" — de vreme ce nasul cîrn ar fi un29 nas nas concav.

Iată de ce este imposibil ca esenţa să aparţină acestor lucruri, /precum „nas cîrn"/; altminteri, se merge la nesfîrşit: la un nas ce e nas cîrn va mai exista încă un alt /atribut/30.

Se vădeşte aşadar că definiţia are ca obiect numai Fiinţa. Iar dacă are ca obiect şi celelalte categorii, e necesar ca ea să se alcătu­iască în urma unei adăugiri, cum ar fi cazul [calităţii] şi cel al im­parului: căci nu poate /exista imparul/ în absenţa numărului, şi nici femininul în absenţa animalului31. (Numesc „alcătuire în urma unei adăugiri" cînd se întîmplă ca /în definiţie/ să se spună de două ori acelaşi lucru, precum în cazurile arătate.) Iar dacă aceasta este adevărat, nu va exista definiţie nici pentru noţiunile provenite din unirea a doi termeni, precum număr impar, ci nu se vede despre

ă cuvintele nu sînt exprimate riguros. f aCa,eX1Sta defin'ţii ?i pentru /proprietăţi şi termeni com-

s ^ ^ ÎIUr~alt SenS) fie' duPă CUm S"a arătat'

suri; astfel"5 " ,mţla şi esenţa se pot concepe în multe sen-«tfelde en'nClt> mtr~Hn sens> nu va exista definiţie pentru nici /o '" *lt se„c ' ?1 n'°' esenţa nu va aparţine decît Fiinţelor, dar,

ad.'că ceea ce ej' Pnn Urmare> că definiţia este enunţul esenţei — Fiinţelor fie/U € m.sine ceva — şi că esenţa aparţine fie numai ^•î» en7 ?Prnelor/^

iens a^jo/^j

'" cea ma^ mare măsură, în modpnon-

1031a

234

METAFIZICA

*

ica

meu si

Capitolul 6

Dar trebuie cercetat dacă ceea ce este în sine un individ l esenţa sa — şi individualul respectiv sînt sau nu identi tarea aceasta este, într-adevăr, de folos pentru investigare F

Se pare că individualul 33 nu este altceva de " ' lui, iar esenţa se numeşte Fiinţa lucrului, în cazul entităţilor f ""^ contextualizat s-ar părea că esenţa şi lucrul sînt diferite • d ^ piu, un om alb este altceva decît esenţa omului alb. (Dac" ^f" acelaşi lucru, atunci şi esenţa omului şi esenţa omului alb ar f laşi lucru; căci om şi om alb sînt totuna, cum se spune14 esenţa omului alb ar fi totuna cu esenţa omului35.

Sau nu este necesar ca cele atribuite contextual să fie identice/cu esenţa lor/, căci nu în acelaşi fel termenii extremi /ai asocierii/ se identifică. Ci, probabil, s-ar crede că se întîmplă măcar aceea, anume că termenii extremi contextuali se identifică, precum esenţa albu­lui şi esenţa muzicianului. Or, se pare că aşa ceva este cu neputinţă.)36

Dar în ceea ce priveşte aşa-numitele realităţi intrinseci sau în sine, este oare necesar să existe identitate între /ele şi esenţa lor/? Asta, de exemplu, dacă există Fiinţe care nu presupun alte Fiinţe, nici alte naturi anterioare, aşa cum unii spun că sînt Formele3. Căci dacă binele în sine, pe de-o parte, şi esenţa binelui sau ce este în sine binele, de cealaltă parte, vor fi diferite, dacă tot aşa vor fi animalul în sine şi esenţa animalului, esenţa a ceea-ce-este 1031b şi ceea-ce-este în sine, atunci vor exista alte Fiinţe, naturi şi Forme, în afara celor considerate astfel, şi acelea vor fi anterioare, dat esenţa sau ce este în sine ceva este Fiinţa acestuia.

Iar dacă /Fiinţele şi esenţele/ sînt desfăcute unele de celela te, pentru unele nu va exista ştiinţă, iar celelalte nu vor exista CH f38. (Prin „a fi desfăcute" înţeleg faptul că nici Binelui

vara

nu-i aparţine esenţa Binelui, nici esenţei Binelui faptul de a Oi-, există ştiinţă a ceva atunci cînd cunoaştem esenţa^

la fel se petrece şi cu binele şi cu celelalte, astfel incit esenţa binelui nu este bine, atunci nici esenţa lui a t^n ^ care este, nici esenţa lui unu nu este unu. La tel si

' *

esenţele, sau nici una dintre ele, încît dacă esenţa a nţe nu este ceva ce este, atunci nici vreuna dintre celela va fi identică cu lucrul respectiv/40.

/nu

.. JH

CARTEA ZF.TA (VII)

235

l căruia nu-i aparţine esenţa binelui nu este °n pl°s'

un

este obligatoriu să fie totuna binele şi esenţa esenţa frumosului, şi cîte altele nu se afirmă juate jn sme> sau intrinsec, şi sînt prime. Iar

bine- Prin binelui,

faţă d£ e^'aiabil, chiar dacă nu ar exista Forme, dar cu mult aşa ceva ar^ ^_ ^ ^.^ Forme41, în acelaşi timp este clar şi mai pr° ^ ajpVăr există Formele în felul în care unii susţin că C' "nu'subiectul va fi Fiinţă. Căci este necesar — spun ei — ca să fie Fiinţe, însă nu predicate ale unui subiect; ci ele vor

exstîn baza participării". .,..,,

în temeiul acestor argumente, fiecare individual care nu are o existenţa contextuală este unul şi acelaşi lucru cu esenţa ; dar aceas­ta si fiindcă a avea cunoştinţa fiecăruia înseamnă tocmai a avea cunoştinţa esenţei, încît şi în temeiul abstragerii /presupuse de pro­cesul cunoaştem/ este necesar ca ambele — lucrul şi esenţa sa — să fie identice. (Ceea ce se spune contextual, de pildă muzicianul sau albul, nu poate fi considerat identic cu esenţa sa din pricina dublei semnificaţii a respectivului cuvînt. Căci se numeşte „alb" şi insul căruia, în context, i se întîmplă să fie alb, dar şi proprietatea contextuală, de unde rezultă că, într-un sens, există identitate între esenţă şi lucru, dar într-alt sens, nu există. Intr-adevăr, esenţa albului nu este totuna cu „omul" sau cu „omul alb", dar e totuna cu proprietatea respectivă43.)

Dar ar părea absurdă /separarea dintre esenţă şi lucru/ şi dacă s-ar da un nume pentru fiecare esenţă. Ar exista, în fapt, alături T-™* ^ ° ^ ^ exemPlu' Pent™ esenţa calului /va entitâ --r esen^' Aşadar, ce împiedică chiar acum ca unele 1 ^"^ ^ C adevărat că esen^ este Fiinţă44 ? Or. d CSenţa ?' Iu€ml S'm totuna' dar există ?' ° aceeaşi defi-m°d conteni °Um ^ limPede ^ din cele de mai sus. Căci nu în De aseme"* A /lucru/ ?i esenţa unui /lucru/ sînt identice ! 45 U infinit. CăT CSCnţa Va fi altceva /decît lucrul/, se merge 1

Că

r 1

/aşa

. de-altâ parte 1 V0r" avea> Pe de-o parte, esenţa unui /lucru/, pe

e ' "" 1"cru/' încît vom putea vorbi la fel si despre

V°

' cn r'

°CcînceeaCeprivUrmare'.ca esenţa /a ceva/ şi acest ceva sînt iden-

eŞte lndlvidualelejDmwe şi luate în sine47. Este însă

I032a

236

METAFIZICA

limpede că obiecţiile sofistice împotriva acestei teze în acelaşi mod, cum ar fi dacă „Socrate" şi „esenţa Iu' S U^1 totuna48. Căci nu este nici o deosebire, nici considerînd ridicate, nici soluţiile ce ar fi găsite. Aşadar, s-a arăt esenţa este identică cu individualul, si în ce sens nu

s"lnt

° e'« sens

Capitolul 7

Dintre lucrurile care au devenire, unele o au în temeiul altele — în cel al artei, altele, în fine, în mod spontan; dar ^ cele ce devin o fac avînd pe cineva drept autor, devin din c ^ devin ceva anume. Prin „ceva anume" înţeleg că ele devin c form fiecărei categorii: fie ceva, fie avînd o anumită mărime f o anumită calitate, fie intr-un anumit loc. Devenirile naturale sînt cele ale lucrurilor a căror devenire provine de la natură; originea devenirii este ceea ce numim „materie", autorul devenirii este vre­unul dintre lucrurile naturale, iar ce devin lucrurile naturale este sau un om, sau o plantă, sau altceva asemănător, despre care afir­mam în cea mai mare măsură că sînt Fiinţe.

Căci toate cele ce au devenire îşi posedă materia fie prin natură, fie prin artă. Este, într-adevăr, posibil ca fiecare dintre ele să existe, sau să nu existe, dar aceasta — materia din fiecare — există /oricum/.4'

în general, originea lucrurilor /naturale/ este natura, principiul potrivit cu care ele devin este natura (căci ceea ce devine are o na­tură, precum planta sau animalul), iar autorul devenirii este natu­ra socotită în raport cu forma, natura similară specific
(ea se află în alt individ

1032b

în individul generat/). Fiindcă omul generează pe om.

Prin urmare, astfel au devenire cele ce devin în mod natura . ^ lalte deveniri şi generări sînt numite produceri. Or, toate P £ cerile au loc pornind fie de la o capacitate, fie de la o idee. acestea sînt şi unele care apar spontan şi ca urmare a a

după cum se întîmplă şi în devenirile naturale. Căci ş .^ unele făpturi se nasc identice /cu părinţii lor/ şi dintr-

/sc nasc aşa uneori/ şi fără sămînţă. .

în legătură cu acestea trebuie cercetat mai tîrziu,

care au loc în baza artei sînt acelea a căror con

CARTEA ZETA (VII)

237

Dnfiguraţie" esenţa fiecărui lucru şi Fiinţa

existai-- jjnwtriw---- j - c\ \

primă * «a. <*l ^ bolnav> sanătatea se produce m felul următor:

Or, cînd cm ronstă în cutare efect, e necesar, pentru ca

„ re sănătatea consui u y r

• echilibru/intr . , ,11 - A _r.i ....:_____= _____

SsâBeobţim

medicul, pmacm

re

nevoie de căldură. Astfel raţionează mereu ajunge la acţiunea ultima pe care el este în stare scarea p£ care el o iniţiază se numeşte „produce-ofaca. i -^ r£ mişcarea ducînd la însănătoşire. Rezultă __ este ^ s~njtatea se naşte din sănătate, şi casa din casă, şi W> "Tdin sănătatea sau din casa lipsite de materie se nasc cele

^"i ™arprie Căci medicina si arhitectura din suflet reprezintă avinu rnaLcuv.. ^ . . .. ,, .

forma sănătăţii şi, respectiv, pe cea a casei. Iar prin Fiinţa tara materie înţeleg esenţa sau ceea ce este în sine ceva. 51

'Avem în vedere, pe de-o parte, gîndirea lucrurilor supuse deve­nirii şi mişcării, pe de altă parte — producerea lor. Gîndirea este un proces ce porneşte de la principiu şi de la configuraţie, în timp ce producerea porneşte de la ultimul moment al gîndirii. La fel seîntîmplă şi cu fiecare dintre celelalte /operaţii/ intermediare. De exemplu: dacă e ca un om să se însănătoşească, ar trebui echili­brate anumite /umori/. Dar ce este a echilibra ? Cutare. Or, echili­brarea se va realiza, dacă corpul va fi încălzit. Dar ce este a fi încăl­zit? Cutare. Or, actul încălzirii se află în puterea medicului şi asupra sa cade iniţiativa /acţiunii/.

ar ceea ce produce /sănătatea/ şi constituie originea mişcării ucmd la sănătate, în cazul în care ea se face în temeiul artei, este b SUfletul medicului; dacă însă apare o însănă-' " pr°vine din acel e^ect care constituie începutul pr°ducere a sănătăţii, ce are drept autor omul ce em°iul artd' *n °aZul ac^iunii medicale, începutul ncor ZlrCa ^^ Se obţine Prin Dicţionare). Aşadar, «are pârţ; ^ rp este »e o parte a sănătăţii, fie este consecinţa unei

duri/intermediaa T^ ° ConsecilHa mijlocită de mai multe proce-/efectiv/ partea"6 - — U^tima /procedură/ este aceea care produce sî"t i1"11' respectiv' care produce o parte a casei (pre-sau /0 Parte/ a altor lucruri.

238

METAFIZICA

Astfel încît, după cum s-a spus, este imposibil c

sănătatea/ — să existe, dacă nu i-ar preceda ceva Cz i

r j î i ' aŞadar

sar ca o parte sa preexiste e limpede. Intr-adevăr, materia '

1033a (ea este încorporată în lucru şi are capacitatea de de • ' Dar oare şi materia este /o parte/ a elementelor def "-^ tr-adevăr, noi definim în două feluri ce sînt cercurile d T ^ fie indicăm materia spunînd că /cercul/ este „bronz" f • forma, deoarece obiectul are o anumită figură determinată ' ^ ta este genul cel mai apropiat. Aşadar, formula „cercul d -1*° cuprinde materia în definiţia sa.

De aici se trage obiceiul de a numi unele lucruri Hun-; j- r- j * • i • uupa mate-

- din care sînt tăcute, dar nu sînt numite chiar cu numei

p

' e"

Z:

, °nz

ria

e "

teriei, ci cu unul derivat; de exemplu, statuia nu se numeşte tră", ci „de piatră".

însă omul care s-a însănătoşit nu este numit după starea de unde a pornit /însănătoşirea/. Motivul este că /însănătoşirea/ provine din privaţiune şi din substratul pe care îl numim „materie" ; de pilda si omul, şi bolnavul devin sănătoşi. Mai degrabă însă spunem că /însănă­toşirea/ provine din privaţiune : de exemplu, /spunem/ că cineva mai curînd din bolnav se face sănătos, decît din om. Iată de ce sănăto­sul nu /mai/ este numit bolnav, ci om, şi anume, om sănătos.

Dar atunci cînd privaţiunea este neclară şi fără nume, de pilda, /privaţiunea/ de orice figură, aflată în bronz, sau /privaţiunea/ casei, aflată în cărămizi şi lemne, chiar din acestea pare lucrul să se nască, precum, dincolo, omul sănătos provine din cel bolnav. De aceea, după cum în cazul bolii, omul care se însănătoşeşte nu este numit după punctul de plecare al însănătoşirii sale (boala), nici aici sta­tuia nu este numită „lemn", ci se spune „de lemn", nici v°t0^ ci „de bronz"; iar casa se numeşte „de cărămizi", şi nu „cărâmi^ Aceasta, fiindcă statuia nu provine pur şi simplu din lemn, sau <-din cărămizi, dacă cineva ar privi lucrurile cu băgare de se deoarece acele lucruri trebuie să provină din ceva care se trans ; ^ si nu care rămîne neschimbat. De aceea se vorbeşte m felu a

Capitolul 8

cesta este o"' Aşadar, ceea ce devine devine avînd un autor '•ac/r.3,iresttf*'1

ginea procesului devenirii), devine pornind de la ceva

(fie aces1'

CARTEA ZETA (Vil)

239

-' materia; s-a arătat deja în ce fel vorbim despre nu Pr'va'1UJjea!jne ceva (aceasta este fie sferă, fie cerc sau orice aceasta),sl d^v , cum nu este produs substratul — bronzul, de altceva)- Or, UP^ ^^ produsă nici sfera, decît la modul contcx-pi^r^-^fera de bronz este şi ea o sferă, şi /cineva/ produce tital, fiindc* ^-^ a produce ceva determinat dintr-un sub-

_r„« /de ro . eraj mseamnă a produce «ce/ cez^

fnreJes ia muuu ^ ^

" • • • - - —^"ce bila de bronz nu înseamnă a pro-

strat

minat, sp ^ j^^ ^ altceva, adică forma aceasta într-un material.

^O 'dacă lucrul respectiv e produs, celălalt — materialul din

r' procjuce — este ceea ce subzistă. De pildă: se face o sferă 1033b CA h z' astfel, se face din ceva anume — bronzul, ceva anume _ sfera Dacă însă şi aceasta ar fi făcută, e clar că va fi făcută în acelaşi fel, iar generările se vor extinde la infinit.52

Este evident, prin urmare, că forma, sau oricum trebuie numită configuraţia dintr-un corp senzorial, nu este produsă, si nici nu existăproces de devenire pentru ea, la fel nici esenţa / nu este produ­să/. (Esenţa este ceea ce este produs într-alt substrat fie prin artă, fie prin natură, fie printr-o capacitate.)

Se produce însă faptul de a exista o sferă de bronz, şi anume, se produce dm bronz şi din sferă: într-adevăr, se face ca forma să ajungă un anumit lucru determinat, iar acesta este sfera de bronz, însă dacă ar exista generare pentru esenţa sferei luată la modul general, ea va fi'cevaprovenit dmtr-altceva. Căci ceea ce devine trebuie întotdeauna sa fie divizibil, şi să fie, pe de-o parte, ceva, pe de altă parte, altce-w, vreau să spun că este pe de-o parte materie, pe de alta -formă. înc^ l că sfera este „figura egal depărtată de centru", /materia/ iar°/TU / £Ste /recePtacu!ul/ în care se va afla ceea ce este făcut,

s-a nr A CSte CCea " Se află în acel /receptacul/; atunci ceea ce »produs este întrep-nl Ar. ^',\Ă- f i i Qr . *llllcgui, ue pilda, sfera de bronz.

W nu dev' ' ^ ° s?use câ Partea luată ca formă sau Fiin-

^oiivo^oci» '' "j SC £enerează; dimpotrivă, întregul-compus, Deasemenea "^ 'A^ ^°rma resPectivă, devine şi se generează. matcrie,?i că e]6 ° nt că în orice ]ucru care este generat există Dar Oar„ _ eStC> sub un aspect, materie, sub un altul - formă, reo sferă în afara celor senzoriale, sau o cărămidă? Sau, dacă ar exista aşa ceva, ele

Casâ în af

oare m

ara cel' °r

240

METAFIZICA

oare

nu ar putea fi niciodată ceva determinat, ci ar ind' dar nu un lucru determinat şi definit ? Se produce si E'

dintr-un substrat o calitate, si, cînd lucrul ar fi serip nere: lucrul o calitate?» ' 8 Crat' es'e

Dar orice individual determinat, precum Callias sau So la fel ca o sferă de bronz individuală, în timp ce omul si ^ ^ sînt precum sfera de bronz în general. ' u'

E limpede, prin urmare, că raţiunea de a fi a Formelor d •

obişnuiesc unii filozofi să vorbească în legătură cu Formei A "* ele există în afara lucrurilor individuale, nu e de nici un folo' ^ tru /a explica/ generările şi Fiinţele. De asemenea, din aceste m t'"" ele nu ar putea fi nici Fiinţe în sine.54 '

Or, din diferite cazuri, se vede că ceea ce generează este asem" nător cu ceea ce este generat, dar nu este identic cu el, şi nici nu e vorba despre o unitate numerică, ci despre o unitate specifici, precum se întîmplă în cazul lucrurilor naturale — omul naşte pe om. (Asta cu condiţia să nu se nască ceva împotriva naturii, pre­cum un catîr dintr-un cal. Dar si aici, de fapt, sîntem în aceeaşi situaţie: căci nu avem un nume pentru ceea ce este comun între 1034a cal şi măgar, mă refer la genul cel mai apropiat, iar el ar fi comun pentru ambele animale, precum e probabil cazul cadrului.)

Rezultă că nu trebuie reprezentată forma ca un model exem­plar. (Cel mai mult, într-adevăr, formele au fost căutate printre asemenea modele exemplare, deoarece ele sînt în cea mai mare măsură Fiinţe.) Este suficient ca cel ce generează să producă şi sa fie el cauza prezenţei formei în materie.55

Iar acesta este întregul — o formă de un anume fel prezentam această carne si în aceste oase — Callias şi Socrate. Ei sînt l nţiprin materie (ea e diferită), dar identici prin forma (cact' este indivizibilă).56

Capitolul 9

i

O dificultate ar putea fi să se înţeleagă de ce une e nasc şi prin exerciţiul artei, dar şi spontan, precum • timp ce altele — nu, precum o casă. Cauza este că m

in s'

CARTEA ZETA (VII)

241

ezideazâ peste generare în producere şi în proce-! Care- Tun rezultat dintre cele care ţin de artă — în care 5„! ajungeru a ,U cruiui _, ei bine, această materie este capabilă să se află ° Parte . putere, în timp ce materia altor lucruri nu este iernişte de a, n ^^^ într-un caz, ea este capabilă /să se mişte/ capabilă; de a ^ Determinat, în celălalt caz — nu. într-un anu ^ mujt£ lucruri sînt capabile să se mişte de la sine,

Intr-a > r r i exemplu, să danseze. Cele care au

] într-un anuiii^- i^-*, « r

r "fel de materie, ca de pildă pietrele, nu se pot mişca într-un ° ^^ e fel determinat decît dacă sînt mişcate de altcineva, dar într-alt ffme„r- <; focul poate la fel! De aceea unele nu vor fi / în miş-

tel — DOI j?11^ r . • 11 1 /^> ~ ' l

care/ fără contribuţia celui care poseda arta, altele — da. Căci ele vor fi puse în mişcare de către /persoane/ care nu posedă arta res­pectivă, deoarece ele pot să fie puse în mişcare de către alţii care nu posedă arta sau /pot fi puse în mişcare/ dintr-o parte /a lor/. E clar din cele spuse şi că, într-un fel, toate cele se nasc din altele eu acelaşi nume cu ele, precum e cazul cu lucrurile naturale, sau dintr-o parte a lucrului cu acelaşi nume (de exemplu, casa /se naşte/ dintr-o casă, în sens de casă produsă de mintea /arhitectu­lui/, într-adevăr, arta este forma), sau din ceva care are o parte /cu acelaşi nume/. Asta, dacă nu apare ceva pur contextual.

Intr-adevăr, cauza producerii/a ceva/ este o primă parte intrin-secă/a lucrului respectiv/. Astfel, căldura din mişcare produce căldu­ra din corp. Aceasta este însă sănătate, sau o parte a ei, sau o parte ^sănătăţii e consecinţa /căldurii/, sau /căldura/ e sănătatea însăşi, e aceea se şi spune că sănătatea e produsă de căldură, deoarece a ura produce /sănătatea/, care e consecinţa căldurii si care vine "npreună cu căldura

Rezultă că nrpr„ ' -

^"f^n m cazul silogismelor, Fiinţa este principiul

dacă silogismele pornesc de la esenţă, /tot de

stituiteîn mL""^"6 Se Petrec lucrurile si cu cele care sînt con-. ui mod natural t^- *

- e artei (ea Do.^7 ^samm^a generează la fel ca operaţiu-

forma, şi vietatea de unde provine

'e pretutind

"°mul

eni

se naşte di

0_____. Totuşi, nu trebu- I034b

,«a ]ucrurue «ă se petreacă după principiul : mtr-adevâr, femeia se naşte din bărbat.58

242

METAFIZICA

Asta dacă nu ar fi vorba despre un monstru D nu se naşte din catîr.) eea' catîru[

Dar cele care sînt generate spontan, precum în ra? -i

/ i , ^ i . *-(!Z,Ui"i|p - i

/excepţionale/, sînt cele a căror materie poate să ef a

la sine acea mişcare pe care o efectuează sămînţa Iar ] ^ ^ ^

materie nu e capabilă de aşa ceva, acestea nu pot fi crPn ° * C*r°r i * • i i i i ~ i fe^nerate alrLi

decit pornind de la ele insele. llle'

Dar nu numai privitor la Fiinţă raţionamentul arată - f

nu este generată, ci şi în legătură cu toate categoriile nrima """ i i i " i ^ "areavpm

acelaşi raţionament, de exemplu, in legătură cu cantitatea c

tatea şi cu celelalte categorii, într-adevăr, precum sfera de b este generată, dar nici sfera, nici bronzul nu sînt generate d -cum şi în privinţa bronzului, dacă el ar fi generat, / am avea aceeaşi situaţie/ (căci materia şi forma trebuie întotdeauna să preexiste) tot la fel stau lucrurile atît în privinţa Fiinţei, cît şi în aceea a restu­lui categoriilor de acelaşi tip: căci nu calitatea /ca atare/ este gene­rată, ci un lemn de o anume calitate, nici cantitatea /ca atare/, ci un lemn de o anumită mărime, sau un animal de o anumită mărime.59 De aici se poate înţelege că este propriu /condiţiei/ Fiinţei să preexiste cu necesitate o altă Fiinţă, aflată în actualizare, şi care produce /o progenitură/, precum un /alt/ animal, dacă se gene­rează un animal. Dar dimensiunea, sau calitatea /noii Fiinţe/ nu sînt necesare, ci preexistă doar ca virtualităţi.60

Capitolul 10

Dat fiind că definiţia este un enunţ şi că orice enunţ are p ^ şi după cum enunţul se raportează la lucrul /enunţat/, tot a raportează şi partea enunţului la partea lucrului /respectiv , ^ întrebarea dacă este necesar ca enunţul părţilor sa ţie p enunţul întregului, sau nu. zent/î"

Se pare că într-unele cazuri /enunţul părţilor/ es V • jjcer-enunţul întregului/, în alte cazuri — nu. Intr-adeyar, cedefi' cului nu cuprinde şi definiţia secţiunilor cercului, m ^ ^Je niţia silabei o cuprinde pe cea a literelor. Or, Şi ce . în secţiuni, tot aşa cum şi silaba se divide în litere. Ap

CARTEA ZETA (VI!)

243

se

i iar unghiul ascuţit este o parte a unghiu-s;nt anu;—;-, j este o parte a animalului, unghiul ascuţit ar lui drept ?* .^eefiniţie/ unghiului drept, iar degetul ar fi anterior fi anterior / in ^ „n acest caz> întregUl este anterior părţilor, omului- Dar se P^. \^ definite în baza întregului şi există ante-CâcUcesAtea faptului că unele pot să existe fără celelalte. riontate m ^^a ^ spune în mai multe sensuri, dintre care unul