Coperta ioana dragomirescu mardare 828590
Yüklə 1,92 Mb.
|
|
D£- -măsurarea cantităţii - dar să nu ne ocupăm de acest sens. f °nShirnb trebuie cercetate acele elemente din care, luate ca părţi, alcătuieşte Fiinţa. . . „ r„ . D că există, pe de-o parte, materie, pe de alta, torma, şi m stirşit -ompusul din'cele două, şi dacă Fiinţă este şi materia, şi forma, şi Compusul, atunci se poate întîmpla ca materia să fie numită parte a unui lucru, dar se întîmpla şi ca ea să nu se poată numi astfel, ci /să fie numite părţi numai/ elementele din care se compune definiţia formei. Astfel, carnea nu este o parte a concavităţii (ea este materia în care apare concavitatea), dar este o parte a „cîrnităţii". Iar bronzul este o parte a statuii văzute ca un compus, dar nu este o pane a statuii înţelese ca formă. (Trebuie numit „formă" fiecare lucru în măsura în care el este formă, căci materialul nu poate fi niciodată numit în sine.) Iată de ce definiţia cercului nu cuprinde şi definiţia secţiunilor de cerc, în timp ce definiţia silabei o cuprinde şi pe aceea a literelor. Intr-adevăr, literele sînt părţi ale definiţiei formei şi nu materie; m timp ce secţiunile cercului sînt părţi luate ca materie peste care soseşte /forma/. Totuşi ele sînt mai aproape de formă decît este •r° atunci cînd rotunjimea se transpune în bronz. De altfel, i măcar toate literele silabei nu sînt incluse în emplu, aceste litere /concrete/ scrise în ceară, sau din urmă /numai/ în sens de sînt, de fapt, o parte , c '
e nici nu se regăsesc în definiţii. 1035a
244 METAFIZICA Aşadar, în unele /enunţuri/ va exista enunţul pârt'l însă nu trebuie să existe, în cazul cînd enunţul nu > compus. De aceea unele lucruri sînt compuse din pa t' ^ '* considerate principii în care lucrul se descompune alt \ u'e /compuse din astfel de părţi/. Astfel, compusele ce sînt ' "f " şi materie, precum nasul cîrn sau cercul de bronz acest compun cînd pier în aceste /elemente/ şi materia este lor. Dar acelea care nu sînt compuse cu materie ci sînr hr- e a i • /• , a ^«erie lucruri care sînt enunţate numai cajorma, acelea nu se d " pun pierind, fie în general, fie nu cel puţin în felul /celorlalt / De unde rezultă că ele au principii şi părţi din acestea /mat ' le/, dar ele nu sînt principii şi părţi ale formei. De aceea statuia de lut se distruge devenind lut, sfera devine bronz, iar Callias piere devenind carne şi oase, iar cercul, si el se reduce la secţiuni de cerc. Intr-adevar, există un cerc care este unit 1035b cu materia. Fiindcă poartă acelaşi nume şi cercul în sens absolut, şi cercul individual, deoarece nu există un nume propriu pentru lucrurile individuale. Am spus şi acum ce este adevărat, totuşi trebuie să vorbim mai precis, reluînd chestiunea: Acele elemente care sînt părţi ale formei, la care se reduce enunţul, acelea sînt anterioare /întregului/ fie toate, fie unele. Definiţia unghiului drept nu se reduce la cea a unghiului ascuţit, ci definiţia unghiului ascuţit se reduce la cea.a unghiului drept. Căci cel care defineşte unghiul ascuţit se serveşte de /definiţia/ unghiului drept. spunînd că „e mai mic decît unghiul drept" . La fel şi cercul m ra port cu semicercul : căci semicercul este definit cu ajutorul cerc^ lui, iar degetul este definit cu ajutorul întregului. Se spune, mt văr, că degetul „este o parte de un anumit fel a omului . Astfel, acelea cîte sînt părţi luate ca materie şi în care, u_ ^ materie, întregul se descompune, sînt posterioare / iej';niţiei tregului/. Acelea însă care sînt presupuse a fi /părţi/ a ..^^e. şi ale Fiinţei luate ca formă, sînt anterioare /întregu u fie unele. ,_ (^ Deoarece sufletul animalelor (el este Fiinţa tapt fleţite) este Fiinţa luată ca definiţie, forma şi ce'eSt.e£SK astfel de corp (în fapt, fiecare parte /a corpului/, da in$u'
CARTEA ZETA (VII) 245
care nu o poate execu-sînt anterioare, sau -----77 iţă cu ajutorul funcţiei pe can bine, va f'de" 62 rezultă că părţile sufletului smt anterioare, sau tâ fărăsenzaţ , 'aintre ele, animalului în întregul sau, format din sau une e malului individual - la fel. Dimpotrivă, toate' ^____ suflet şi corp, Şilu ^ DOSterioare acestei Fiinţe şi la ele se reduce ^Pulşlpărtul dm trup şi suflet, nu şi Fiinţa, numai comp} y compusului sînt, într-unfel, anterioare /între-A- J'r \nir-a.lt fel, nu sînt. (Căci ele nu pot fi separate /de gM'M///- într-adevăr, nu în orice condiţie fiind, un deget al unui ani-aCT/ oate fi separat/, căci degetul mort are doar numele comun / 1\ viu/.) Unele părţi sînt date împreună cu întregul, acelea caresînt esenţiale şi în care, în primul rînd, se află forma şi Fiinţa, delxemplu, inima sau creierul. Nu importă care anume dintre cele două." Iar omul, calul si toate animalele, luate ca predicate ale anima-lelor particulare, Prin urmare, există parte şi a formei (numesc „formă" esenţa), dar şi a compusului din formă şi din materie. Dar numai părţile formei sînt părţi ale definiţiei, iar definiţia este a universalului. Căci l C36a esenţa cercului şi cercul, ori esenţa sufletului şi sufletul sînt identice. Insă nu există definiţie pentru individualul compus, de pildă, pentru cercul acesta particular, sau pentru vreun alt lucru particular, fle d sensibil, fie inteligibil. (Numesc cercuri „inteligibile" «rcun e matematicienilor, iar sensibile - pe cele din bronz sau din lemn.)65 r 'fie inteî ^^ lnte^81'D^e sau sensibile se pot cunoaşte pnnmtH-îndepârr A * IU: e c
sensibil lbll e e'
^ibilâ se afla în corpurile sensibile, dar nu ' exemplu corpurile matematice. 246
METAFIZICA S-a arătat, prin urmare, cum stau lucrurile în pr' ' gului şi a părţii, a anteriorităţii si a posteriorităţii. Şi trerj • ' lntre-dacă cineva întreabă dacă unghiul drept, cercul si an' ^Ullsi anterioare, sau /sînt aşa/ părţile în care ele se descorn m care sînt alcătuite, că nu există un răspuns unic: dacă suf l ^ animalul sau fiinţa vie, sau fiecare animal este sufletul s" ^ A^ cercul este esenţa cercului şi unghiul drept este esenţa u V ^ drept, atunci trebuie spus că întregul, /numai/ într-un anume ^ "' este posterior părţilor: de exemplu, /unghiul drept material/^ posterior părţilor sale din definiţie, dar şi / părţilor/ unui a unghi drept (mă refer la unghiul drept cu materie, din bronz d şi la cel din liniile individuale). Dar unghiul /drept/ fără materie este posterior părţilor sale din definiţie, dar anterior părţilor din unghiurile drepte individuale. Aşadar, nu există răspuns unic Iar dacă sufletul este altceva decît animalul, şi în acest caz, unele părţi trebuie socotite anterioare întregului, altele posterioare acestuia.66 Capitolul 11 O altă problemă, probabil, este de a şti şi care anume sînt părţile formei, şi care nu sînt astfel, ci sînt doar părţi ale compusului, deoarece, dacă această problemă nu este lămurită, nu se poate defini nici un lucru, într-adevăr, definiţia este a universalului şi atormei. Or, dacă nu e evident care /elemente/ aparţin părţilor luate ca maten şi care nu, nu va fi evidentă nici definiţia lucrului respectiv. La lucrurile care apar realizate în alte materiale prin interrne ^ formei, precum cercul în bronz, în piatră sau în lemn, e ^ ce le priveşte, că nu au deloc de-a face cu Fiinţa cerc _ bronzul, nici piatra fiindcă/cercul/poate fi separat de aces^ ^ ^ riale. Dar şi în cazul în care anumite lucruri nu sînt ^jin parat de materialele respective, nu e nici o oprelişte ca jjeir I036b totuşi într-o situaţie similară: de exemplu, dacă toa fi văzute ca fiind din bronz. Căci nici acum bronzu n ^ ^ cîtuşi de puţin formei; doar că este dificil de sepa /materialul de formă/. CARTEA ZETA (VII) 247 forma nu aPar^. să Q separăm /de materie 65 n^fiînE /separarea/ pare cu putinţă, c ră/ unii filozofi au dificultăţi şi i. /»,-,i nutinţa/, uul' . ,• , ./••___~ -- omului se înfăţişează întotdeauna întipărită pe pildă, tornl»n ajte părţi asemănătoare: oare acestea sînt părţi încarn£'în°af Definiţiei? Sau nu sînt, ci sînt materie, dar fiindcă ale formei şi a e • -rjtă şi ţn alte materii /în afara acestora/ ne forma nu .^rel _____ ' ă, dar nu e limpede cînd în ceea ce priveşte cer-/e cu putinţa/ ^" jveşte triunghiul, afirmînd că nu se cuvine să le cui,şi mc ^ element continuu, ci că toate acestea — Jiifimm prin nm , .... îl suprafeţele/ — sînt precum carnea şi oasele omului, sau nrecum bronzul şi piatra statuii. Şi reduc totul la numere /dis-tinue/, afirmînd că definiţia liniei este echivalentă cu definiţia lui Doi.67 . . .. f. . . Iar dintre cei care susţin existenţa Formelor, unu afirma ca Dualitatea este Linia în sine, alţii că ea este Forma liniei; în unele cazuri, într-adevăr, Forma şi lucrul a cărui formă el este sînt identice (de pildă, Dualitatea şi Forma Dualităţii), dar în cazul liniei nu este aşa. Căci rezultatul este că apare o singură Formă pentru multe lucruri a căror Formă /autentică/ pare /totuşi/ diferită (este o consecinţă pe care au trebuit s-o accepte şi pitagoricienii). Atunci, devine posibil să se conceapă una şi aceeaşi Formă pentru toate cele, iar în rest să nu mai existe alte Forme; şi astfel toate vor fi una.68 • • a aram' P"n urmare> că există o dificultate privitoare la definiţii, cit şi din ce cauză apare ea. De aceea este inutil a le reduce astei pe toate /la o singură Formă/ şi a elimina materia. Căci unele i sînt probabil ceva determinat prezent în altceva determi-'Uund Ceva determinat, au o anumită calitate determinată, e care obişnuia s-o facă Socrate cel Tînăr nu este cu nuri,,,- "" ln"epărtează de adevăr si ne face să credem că e r "-'liid DCnfni • ' într-adevsr !sta tara bronz. Dar nu sîntem în situaţii similare: u"ar, animalul „.,=.....„ • , • r j r- • - senzorial şi nu poate ti definit in n absenţa unor părţi ce au o anu-este parte a omului în orice condiţie condiţi ' ţe '
a ea, ci 61 treb^i e^ie să fiP n ă Poate sa-?i împlinească funcţia, astfel încît omului/ ^ufleută. Dacă nu este însufleţită,' nu e parte /a 248 METAFIZICA 1037a Dar în legătură cu entităţile matematice, pentru / părţilor/ nu sînt părţi ale definiţiei /întregului/ ? r> /definiţia/ semicercului nu este /parte a definiţiei/ nu este vorba despre lucruri senzoriale ! Sau nu c "' au nu est ' ' rentă, deoarece unele lucruri, chiar non-senzoriale, au toţi ' ° Orice lucru care nu este esenţă si f armă luate intnnse ' mate"e-individualizat, are materie. Atunci /semicercurile/ nu v f ^ ale cercului luat în universalitate, ci ale cercurilor individ l'^"' Fiindcă există deopotrivă materie sensibilă şi materie intel' VÎ-' Este limpede şi că sufletul este Fiinţa primă, că trupul e m '•* iar omul, sau animalul sînt ceea ce se alcătuieşte din ambele l ' la modul general. Iar „Socrate" şi „Coriscos", dacă sufletul / Li S0-crate/ poate fi /numit/ Socrate, au două sensuri : unii se referă doar la suflet, alţii — la întregul compus. Dar dacă se dă cuvintelor un înţeles simplu, avem acest suflet particular şi acest corp particular şi atunci, după cum stau lucrurile la modul general, vor sta si în ce priveşte individualul. Dar, dacă există în afara materiei unor asemenea Fiinţe şi vreo alta, şi dacă trebuie căutată şi vreo altă Fiinţă, precum numerele sau ceva asemănător, trebuie cercetat mai departe. Căci tocmai în vederea acestei cercetări ne străduim să analizăm Fiinţele senzoriale, dat fiind că, într-un fel, studierea Fiinţelor senzoriale este treaba Fizicii şi a filozofiei secunde, într-adevăr, filozoful natum nu trebuie să cerceteze numai materia /senzorială/, ci şi pe cea asociabilă definiţiei, şi chiar mai mult decît atît.70 Vom cerceta însă mai departe, în ce priveşte definiţiile, cum si părţile aflate în definiţie şi de ce definiţia este un mun* ţaţe (e clar că lucrul e unul, dar prin ce anume lucrul e el are părţi?). ,ucru, S-a arătat aşadar la modul general, în legătura cu °rK ce anume este esenţa si în ce fel este ea intrinsecă, cit şi niţia esenţei unor lucruri conţine /enunţul/ părţilor luc în timp ce definiţia esenţei altor lucruri nu îl conţine- ^ ^ nea, s-a arătat că în definiţia Fiinţei nu vor exista a .^ ^ CARTEA ZETA (VII) 249 j „uiteria este M niţie: de P1' ' dar în raport cu Fiinţa primă există defi- omului este definiţia sufletului. forma care se află în ceva, iar compusul din este numit şi el Fiinţă: de exemplu, conca-formâ şi o'n ^ ^ provm nasul cîrn şi „cîrnitatea" [aici „nas" vitatea — dm _., jaf jn pimţa-compus, precum în nasul cîrn eXlt Coexistaşi materie. ,-..,. SaU A altă parte, în unele cazuri, esenţa şi lucrul sînt identice, ^e ^ cazul Fiinţelor prime, [precum curbul şi esenţa curbu- 1037b f Tdacă /curbul/ este o Fiinţă primă]. Numesc „Fiinţă prima" Fiinţa re «« este concepută ca. o prezenţă a ceva în altceva, într-un subiect, luat ca materie. Dar lucrurile care sînt concepute ca materie sau ca unite cu materia Capitolul 12 Să vorbim acum, mai întîi, despre ceea ce nu s-a spus, în legătura cu definiţia, în Analitice. Fiindcă dificultatea prezentată acolo este de folos în discuţia noastră despre definiţie.72 Mă refer la următoarea dificultate : din ce cauză formează o unitate ucrul al cărui enunţ spunem că reprezintă o definiţie, precum ~ "animal biPed" ? Fie aceasta deflniţia ă acesta/ormează ° unitate, şi nu o mul-"biped ? în cazul conceptului de „om" şi ~a face CU ° multiP1'citate5 dacă unul din-arţngj aPanme celuilalt, dar am avea o unitate, dacă ter Dar 1 aPai"e ° Unitat£ Şi Cxistă "omul alb"-} ~ 7-Cel al »animalului biped"/ - un ter-
omului «plici tre
nu
l'Clpa si la^o /S^C/' (Altmmteri' acela?' sublcct ar ^~ c°ntrarii. Căci diferenţele sînt contrarii, prin 250
METAFIZICA care genul se diferenţiază.) Dar chiar şi dacă /genul/ pa, ar exista aceeaşi problemă, de vreme ce diferent l - ple: precum, „cu picioare", „biped", „fără aripi". De ce t"" 'nU'l'~ tea formează o unitate şi nu o multiplicitate? Si n f" ateaces-conţinute /unele într-altele/, pentru că astfel, din toate c l " ^ S'nt ta o unitate. Or, trebuie ca tot ceea. ce este cuprins într-o ^d^^' să formeze o unitate.7J> -""'fie însă cel puţin termenii conţinuţi într-o definiţie trebu' meze o unitate, de vreme ce definiţia este un enunţ unir • °r~ ____- T->"_^. - ~_ _i__i_. • - r- , • [arŞic, :are
enunţă Fiinţa, încît el trebuie să fie un enunţ despre ceva u ' Căci Fiinţa semnifică ceva unitar şi ceva determinat dună r afirmam. Mai întîi trebuie studiat cazul definiţiilor bazate pe diviziun' într-o definiţie nu există nimic altceva decît aşa-numitul gen prim şi diferenţele. Restul genurilor sînt tot primul şi diferenţele luate împreună; de exemplu, primul gen este „animal", următorul e 1038a „animal biped", apoi „animal biped fără aripi". La fel şi dacă s-ar defini prin mai mulţi termeni. Dar în general nu este nici o deosebire dacă se defineşte prin mulţi termeni sau prin puţini termeni, de unde rezultă că nu e mei o deosebire nici dacă se defineşte prin puţini termeni, sau numai prin doi. Cînd se defineşte prin doi termeni, unul dintre ei este diferenţa, celălalt este genul, de exemplu,/ în cazul definiţiei/ „animalului", „animal" este genul, iar celălalt termen reprezintă diferenţa. însă, dacă gen, în afara termenilor luaţi ca specii ale genului, nu exista în mod absolut, sau dacă există totuşi, dar există ca materie (v°c este genul şi materia, diferenţele produc din ea speciile şi sune ^ limbii), este evident că definiţia este enunţul rezultat din difere». • Or, trebuie divizat cu ajutorul diferenţei diferenţei. De e piu, diferenţa „animalului" este „cu picioare". Şi iarăşi, i ^ „animalului cu picioare" trebuie să fie felul în care este cu p . astfel încît nu trebuie spus că există animal „cu picioare , ,._ ^ ^ şi „fără aripi", dacă se doreşte a se vorbi bine (aşa o divi .^ un rezultat al nepriceperii), ci doar că există „anima L $1 despicate" şi „animal cu picioare nedespicate • ^a_c uj"este° diviziunile „piciorului" : într-adevăr „despicarea pici „stare a piciorului" Jio86tr|<; CARTEA ZETA (VII)
251
e întotdeauna pînă ce se va ajunge la ceea ce /V., ţ acei moment vor exista tot atîtea specii ale este indiferenţ'a, ^^ [ar/speciile/ de animale cu picioare vor fi piciorul^ cite^ ^^„^/g. Iar dacă aşa stau lucrurile, este evi-egaleb"1"71^ ^erenţă va fi Fiinţa lucrului si definiţia. Asta, dent că ultima ^ definiţii, spus acelaşi lucru de mai multe deoarece nu tre » • • l ar fi superfluu. On, căci _ _ ^_ „rmâtoarele: cînd s-ar spune „animal cu picioa-
^ ă icioare", nu s-a spus nimic altceva decît „animal care rC' ^icioarecare are două picioare". Şi dacă s-ar divide acest ter-"encu diviziunea proprie, se va spune /ceea ce este de spus/ de m • „„h? nri si anume de atîtea ori cîte sînt diferenţele. Iar dacă [Ţii!! iTlUlLC v^i j , _ _ _ v i -r w /•• ; ^
va exista diferenţa diferenţei, va exista o singura diferenţa finala -anume, forma, şi Fiinţa. Dar dacă se va diviza ţinîndu-se seama de contextele arbitrare, precum dacă s-ar diviza „cel cu picioare" în „alb" şi „negru", vor fi tot atîtea diferenţe cîte diviziuni. Astfel este clar că definiţia este un enunţ constînd în diferenţe, cît şi din diferenţa finală a acestora, stabilită în mod corect. Or, ar fi limpede/ ce se petrece/, dacă s-ar ordona în rînd asemenea definiţii, precum cea a omului, spunîndu-se că el este un animal „cu picioare, cu două picioare". Spunîndu-se că omul este „biped", termenul „cu picioare" devine superfluu. De fapt, în Fiinţă nu există relaţie de ordine, într-adevăr, cum s-ar putea gîndi, în acest caz, ca ceva este posterior, şi ceva este anterior ?
Aşadar, despre definiţiile obţinute prin diviziune, în ce fel sînt elc> sa he destul ce s-a spus. Capitolul 13
'^^'-Tafr1"061"61^0^1^ are Ca °biect Fiinţa' să revenim, apoi s' at °a ^a este Precum substratul, apoi precum * r^ ^OrtlDll^nl r*£*]n*- J l / cw i •
'espre pr' i j ceior doua, dar /ca ea ar fi/ şi universa-• cum că el °Ua S"a vor':>lt: (despre esenţă şi despre sub-. eterminat, precu Ste substrat în două sensuri, fie ca individual 10 raport cu acr„ ? ammalul f«ă de proprietăţile sale, fie ca materie L^*d.i\Zâ.rcâ sa \ r^ • 111
**;- ^ar unora si universalul le apare m I038b
252
cea mai mare măsură drept o raţiune de a fi, si / este un principiu.75 ' sţlr!>' CP De aceea, să revenim şi asupra acestui punct. Se neputinţa ca oricare dintre cele numite universale •- fCaestec-într-adevăr,/mww Fiinţă a fiecărui lucru este ceea c ^ '* fiecărui lucru, sau nu aparţine altuia, în timp ce uni" jfrilt comun. Căci acela este numit universal care aparţine ' Wte lucruri. Care dintre acestea va avea universalul drept F" - r toate lucrurile respective, fie nici unul. Toate — nu-i po Vi j dacă numai unul va avea /universalul drept Fiinţă/, vor f '' T' lalte lucruri reduse la acestea; căci cele care au o singură F" au şi o singură esenţă, şi ele însele sînt unul şi acelaşi lucru '*' Apoi, Fiinţa este ceea ce nu poate fi predicatul altui subiect dar universalul este întotdeauna predicatul unui subiect. Dar oare, dacă nu este posibil ca /universalul/ să existe ca esenţa, el, totuşi, se poate afla într-o esenţă, precum animalul în om şi în cal? Insă este limpede că există o definiţie a /esenţei/. Şi nu se schimbă nimic dacă nu există o definiţie pentru toate părţile aflate în Fiinţă, deoarece în continuare definiţia va fi Fiinţa lucrului, precum „omul" este /Fiinţa/ omului în care se află /animalul!1*1. încît, se întîmplă aceeaşi situaţie din nou: va fi Fiinţă a acelui universal, a animalului de exemplu, /specia/ în care respectivul gen, animalul, se află ca în ceva propriu. Mai departe: este imposibil şi absurd ca subiectul determinat şi Fiinţa, dacă sînt alcătuite din altceva, să nu fie alcătuite din riinţe şi dintr-un subiect determinat, ci să fie /alcătuite/ dintr-o p"^ prietate Mai departe: va exista o Fiinţă în Socrate luat, /la rin ^^ Fiinţă, astfel încît vor exista două Fiinţe /în Socrate^ • "conc£p rezultă că se întîmplâ, dacă omul este o Fiinţă şi ţi ^^un"1 în acest fel, ca nici o parte din definiţie să nu ne i1 ; ;/şini^ lucru şi nici să nu existe în mod autonom de acele ^ ^ni"1 să nu existe în altceva; vreau să spun că nu exista CARTEA ZETA (VII) 253 nimalelor individuale şi nici altceva dintre n0ţiunil£ dm de ' \ ^^ cercetează cazul este evident că nimic Aşadar pentr exjstenţă universală nu este Fiinţă şi că nici dintre cele ce a ^ cornurle nu semnifică un lucru determi-unul dmtre pre ^ determinata. Dacă nu ar fi aşa, apar multe 1039a Mt, o do*r ° CV ^ paradoxul „celui de-al treilea om".78 paradoxuri, , ev^ent ${ ţn modul următor: este imposibil ca pe dea^Pajc'ătuită din ahe Fiinţe care sa se afle în ea în actu-' SCăci două lucruri aflate în actualizare nu /formează/ nicio- - un singur lucru tot în actualizare, ci, /doar/ dacă cele două ar fiîn virtualitate, se va forma /din ele/ un singur lucru /din ele, în actualizare/.79 (De.exemplu, dublul constă dm două jumătăţi aflate m virtualitate, deoarece actualizarea separă.) Rezultă că dacă Fiinţa este o unitate, ea nu va fi alcătuită din Fiinţe care să se afle în ea şi care se află în această stare — /în actualizare / — după cum spune, cu dreptate, Democrit: într-adevăr, el considera imposibil ca din doi /atomi/ să provină unul singur, sau dintr-unul — doi; el considera Fiinţe mărimile indivizibile. Tot la fel se va întîmpla şi în cazul numerelor, dacă este adevărat că numărul este o unire a unităţilor, aşa cum susţin unii gmditorr. căci, fie că dualitatea nu formează /în acest caz/ o uni- «, fie că nu există în ea unităţi în actualizare. ^ ele *
Această consecinţă conţine totuşi o contradicţie : dacă nu e posi-mC1 ° Fl'nţa PriMre noţiunile universale, deoarece ° ?r°prietate ?i nu un lucru determinat, şi dacă nu ori<* Ftint * TSt£ ° Flmţă comPusă din a^te Fiinţe în actualizare, mt>e pentru* °n~COm{)HS"' astfelîncît nu *r putea, exista defi-'"0 Flmţă' Or' este evident pentru toată lumea şi ""1?1 demult că numai Fiinţa. sau cel niţle' am spus-o Yüklə 1,92 Mb. Dostları ilə paylaş:
|