Coperta ioana dragomirescu mardare 828590



Yüklə 1,92 Mb.
səhifə19/42
tarix04.11.2017
ölçüsü1,92 Mb.
#30142
1   ...   15   16   17   18   19   20   21   22   ...   42

39-

diferite. 40 P



• 41" P '"'"sâ defin

206


METAFIZICA

Pentru ca â exis-

42. întregul nu poate f i conceput decît ca compus di' partea este anterioară în virtualitate. Dar, efectiv, parte ^ dacă întregul este segmentat. O problemă specială o n

la materie şi Fiinţă. Aristotel raţionează, probabil în f pentru ca un lucru să aibă Fiinţă, adică să poată fi ceea buie să existe o materie din care să fie făcut. Deci, virtuY precede. Pentru ca materia însă să fie recuperată, trebuie dist' m.ate"a tiv, în actualizare, Fiinţa lucrului (forma). sa««-

43. Evident, este vorba despre anterioritatea virtuală'

să poată fi concepută distrugerea întregului, trebuie conceput tenta separată a părţii.

44. 5wan.itînseamnă în greacă „putere", „posibilitate", „potentă" „virtualitate", „capacitate". De aici şi imposibilitea de a-1 reda printr- ' singur termen românesc.

45. Evident, acelaşi om poate fi şi pacient şi medic, trarîndu-se singur, ceea ce face ca arta medicinei să se afle la el ca o virtualitate — el ca medic şi nu ca pacient. Cu o clădire ce se construieşte, lucrurile stau diferit, deoarece ea nu se poate construi singură.

46. în greacă Swoaov înseamnă deopotrivă „capabil", dar şi „posi­bil", astfel încît polisemantismul său e mult mai mare decît în români şi trebuie să folosim două cuvinte acolo unde textul lui Aristotel are unul singur.

47. Evident, cînd spunem că muzicalul e mare, marele se asocia­ză cu muzicalul doar în mod contextual.

48. în acest sens diferenţial, calitatea este o proprietate a genului în care se află Fiinţele: cînd un animal are proprietatea de a fi raţio­nal, el se diferenţiază de alte animale şi este om. . ,

49. în acest sens, calitatea este o proprietate a Fiinţelor, mau a celor individuale, ce se manifestă prin mişcare.

50. Un lucru gîndit, cogitabil, presupune implicit o re. direa. A spune că ceva cogitabil este în relaţie cu gîrwire

a repeta de două ori acelaşi lucru, deoarece el fiind cogita . vefjelţi să nu fie obiect al gîndirii. La fel, nu vom spune, în sens stri > ^^ un obiect vizibil, deoarece vizibilul este implicit obiect a ^ _or

51. Dacă un om e de două ori mai greu decît altul, e e CJ atr*uu" textul greutăţilor, o relaţie. Dacă acelaşi om e şi alb, a ' ^jru11 în context, al omului, devine şi el o relaţie, deoarece s

îi aparţine a devenit o relaţie. -. cîtş'5

52. TeXoţ în greacă înseamnă deopotrivă sfîrsit, c t Aristotel explică mai jos polisemia termenului.

CARTEA DELTA (V)

207

-~ ™ .nune noi, un contur.



53. Cum a™ Ţ raţiunea aparţine numai omului luat ca om, adică 54 De exemp u> • estiu animalelor. Este atributul numit şi vâzut ca separat, drfcnt

ib\ov,proPrtum' - rft posesie", cît şi „condiţie în care cineva se , gfjq înseamnă atu „p

^Texturec vorbeşte despre a, cu sens privam,

57 Cuvînrul înseamnă în greacă deopotrivă „a avea , dar şi „a ţine ,

"* ^DeBmţia indică specia sau forma lucrului: omul este un animal hlld. Animal ca gen, face parte din definiţie şi deci, spune Aristotel face cumva parte şi din specie. Pe de altă parte, privite m extensivi-tate, specia este parte a genului.

59. Text alterat şi devenit ininteligibil.

60. revoc, înseamnă, în greacă, atît neam, rasă, sex, cît şi gen.

61. Ca pretutindeni la Aristotel, planul ontologic este strîns aso­ciat planului epistemologic: genul este conceput, pe de-o parte, ca un substrat ontologic pentru particularizări specifice, pe de altă parte, ca primul element al oricărei definiţii prin care se cunoaşte ce este ceva.

62. TruSoţ înseamnă, în greacă, deopotrivă fals, înşelător, amăgi­tor, mincinos. O iluzie intelectuală, cum ar fi „cerc pătrat", sau una senzorială, cum ar fi o fantomă, pot fi numite, în greacă V|»ex>5r|. Noi le-am numi imposibilităţi sau amăgiri.

63. Aristotel se referă aici la obiecte imposibile, sau fictive, incon­sistente sau la fanteziile intelectuale. O diagonală comensurabilă este

arTd dC °bleCt' imposlbil în mod absolut. Un om etern aşezat r i e asemenea un obiect imposibil, dar numai în mod contextual.

ci uneori omul se aşază în realitate.

65 J;^™ d«pre definiţia lucrului. nu are obie " UMnte> falsul, în mod absolut (sau considerat înşine),

deveni aHo,,- M Itate' S1) *n mod contextual, un enunţ fals poate «uevarat. '

66- Antisthenes * •

cnunţ fals nu are QL • ?une Anstotel — din faptul că, în absolut, un

cu °biect nu e fa° ^'" m°d absoujt> deduce nelegitim că un enunţ ^e adevarat ^.\ e unde rezultă că orice enunţ care are referent ţ/atefienunţat Ar'" ^ ^ devine imposibil, deoarece nu mai

' emir,,. • , arata că pentru fiecare lucru se pot formu-.. ^^uritu""! A

ecesarrnente adev's ^ care unul singur îi exprimă esenţa şi m timp ce celelalte, în general false, pot

este


208

METAFIZICA

deveni adevărate în anumite contexte date. De exemnl

2 = 8 dacă prin 8 înţelegem aici (contextual) două grupe a ' C°ntextual

67. E fals (mincinos) la exterior, dar e „adevărat" la ' . ecte. nu se înşală pe sine. în Hippias Minor al lui Platon acest r'°r' C*c' ficat cu Odiseu) e considerat, în mod paradoxal, superior'^ i^"1'" spune falsul fără voie (Ahile). Ulcare

68. Probabil, ideea este că omul care face voluntar cev dovedeşte inferioritatea caracterului. Omul care face invol "^ ''' rău, 1-ar putea evita dacă ar fi instruit asupra răului, în timp ce ° h ^ deşi instruit, nu evită răul. '•

69. în aceste situaţii, numai raţiunea finală de a fi necesitate.

70. Referirea este la celălalt sens al termenului sine. Vezi infra.

71 . E destul de neplăcut faptul că Aristotel foloseşte termenul cruupepriKOi; în aceste două sensuri, mult diferite. De fapt, ceea ce au ele comun este faptul că proprietatea respectivă nu se află inclusă în definiţia (Fiinţa) lucrului. Se distinge apoi o proprietate dependen­tă de un context local şi momentan, de o proprietate dependentă de un context permanent. De exemplu, proprietatea de a avea o anu­mită dimensiune plasează triunghiul într-un context local, proprie­tatea de a avea suma unghiurilor egală cu două unghiuri drepte ţine de un alt tip de context: natura geometriei spaţiului respectiv.

Poate crea o context naiul ;n

CARTEA EPSILON (VI)

Ştiinţele particulare se ocupă cu anumite porţiuni ale realit" " Distincţia dintre ştiinţele teoretice, ştiinţele practice şi ştiinţele prod tive. Fizica şi matematica sînt ştiinţe teoretice, dar nu sînt prima stiin ' teoretică. Aceasta este prima filozofie, care c totuna cu teologia si car este, deopotrivă, o ştiinţă care are ca obiect ceea-cc-estc ca fiind. Ceea-ce-este poate fi luat şi în calitate de proprietate contextuală. Nu există ştiinţă a contextualului, deoarece acesta nu are un caracter necesar. Ceea-ce-este ca adevăr se află în gîndire, şi nu în realitate şi nu interesează metafizica.

l

Capitolul l



S"nt cercetate /aici/ principiile şi raţiunile de a fi ale celor ce 1025b -n şi anume, caftind. Căci există o raţiune de a fi a sănătăţii şi a ştirii de bine,'şi există şi principii, elemente şi raţiuni ale mate­maticilor, şi, în general, orice ştiinţă care raţionează sau are parte de ceva raţionament se ocupă cu raţiuni şi principii, fie mai exacte, fie mai simple.

însă toate aceste /ştiinţe/, fiind circumscrise <7iepiYpavjrâuevca> la o porţiune din ceea-ce-este si la un gen lai său/, se ocupă, desi­gur, cu ceea-ce-este, dar nu se ocupă cu ceea-ce-este pur si simplu «btAxflC^1 şi caftind. Ele nu produc vreo definiţie a esenţei!/dome­niului respectiv/, ci, asumînd-o ca atare2, unele ştiinţe o clarifica prin senzaţie, altele iau ce-este-în-sine /obiectul lor/ drept ipoteză, şi astfel ele demonstrează, fie mai constrîngător, fie mai lax, proprie­tăţile în sine ale genului cu care ele au dc-a face. De unde rezultă ca nu există demonstraţie a Fiinţei şi nici a ce este ea, ci există doar un alt mod de lămurire3. La fel, /aceste ştiinţe particulare/ nu spun nici aca există sau nu genul cu care ele se ocupă, deoarece ţine

e o aceeaşi concepţie a clarifica atît ce anume este /ceva/, cît si aaca el este4.

drept obie? VremC " ^ întîmPlă ca ^ fizica să fie ° Ştlin^> avînd fel de Fiinr "" ^ * ceea~ce~este (anume, ea are în vedere o ast-repaosului) Care.sa conţină în ea însăşi principiul mişcării si al r'ce. (într-adevăr, prin-- se află în omul ce produce — anume, ce se^fh- VrC° caPacitate v'irtuală; principiul acţi-a m celce acţionează — anume, intenţia. Căci Petice si cel al intenţiei sînt identice.)'

212

METAFIZICA



a acţiunii

Rezultă că, dacă orice ştiinţă este fie una c- i • - r- ' f . * ' ~w

rie una productiva, fie una teoretica, fizica ar fi

că, iar preocuparea ei teoretică ar avea în vedere a realităţii capabilă să se mişte şi acea Fiinţă care, potrrv' P?rţ!Une J în majoritatea cazurilor, e luată numai ca inseparabil' /H '^*i, Trebuie însă să nu ne rămînă ascunsă esenţa obiectul ' •n?ater'e/.

i r- • • i ,. ' *^1 SI in/>„ r i

iate-este

:orcu

este definiţia sa, deoarece a cerceta în lipsa acestora pierde vremea. Or, dintre lucrurile care sînt definite si d ^^ * se spune ce sînt ele, unele sînt precum nasul cîrn, altele — Carc concavul. Diferenţa este că la nasul cîrn /forma/ este unită CUm ria (nasul cîrn este un nas concav), în timp ce concavitat fără materie senzorială5.



Acum, dacă toate lucrurile fizice sînt concepute asemănat nasul cîrn, precum nasul, ochiul, faţa, carnea, osul, în generala^ malul, frunza, rădăcina, tulpina, planta în general (definiţia niciu-nuia din acestea nu e posibilă fără mişcare, iar ele au întotdeauna 1026a materie), este limpede cum trebuie căutat şi definit, în cazul lu­crurilor fizice, ce anume sînt ele. De asemenea, este limpede şi de ce trebuie studiată şi o anumită parte a sufletului, asociat lucrurilor fizice, parte ce nu există fără materie6. Din toate acestea se vede bine, prin urmare, că fizica este o ştiinţă teoretică.

Dar şi matematica este o ştiinţă teoretică, însă dacă obiectul ei îl formează obiectele imobile şi autonome nu este clar în mo­mentul de faţă. Că, cel puţin însă, pe anumite obiecte matemati­ce ea le ia ca imobile si ca neautonome, e limpede. Or, dacăexisu ceva etern, imobil şi autonom, este clar că o cunoaştere a sa ţine de o ştiinţă teoretică, şi totuşi nu de fizică (obiectul fizicii suit en i tăţile mobile), nici de matematică, ci de o ştiinţă aflată inamtet ambelor /acestora/. fc

într-adevăr, obiectul fizicii îl constituie obiectele auto dar nu imobile, în timp ce obiectul matematicii e format ^ obiecte asociate celor imobile, dar probabil că nu au luate ca prezente în materie7. . tonoit*

Da.rprima /ştiinţă teoretică/ se referă atît la lucruri reetert* cît şi imobile. Or, este necesar ca toate raţiunile de a tisV dar mai ales acestea. Căci ele sînt raţiuni de a fi Pentr . . vizibile*. Consecinţa este că ar exista trei filozofii te

CARTEA EPSILON (VI)

213


/ aia (într-adevăr, e limpede că, dacă există '] ^se află într-o natură de acest tip.) Iar filozofia undeva d'vl"u1'^ ca obiect de studiu genul cel mai nobil9. Aşadar, ceâ mai nobila _^ sînt preferabile celorlalte ştiinţe, iar aceasta /teo-ştiinţeleteoreUfCeerabila ceiorlalte ştiinţe teoretice, jogia/ este pr ^ ^ apărea totuşi: oare prima filozofie este °.dl caracter/ universal, sau are ca obiect un gen anume şi /o ştiinţa cu ca ^ ^. ^ exjstă acelaşi mod /de abordare/ nici o anume na metrja ş; astronomia se referă la anumite naturi

'^^ mimte/, dar/matematica/ generală este comună tuturor /ra­murilor matematice/.)

dar dacă nu ar exista altă Fiinţa m atara Fiinţelor situate în materie', fizica ar fi prima ştiinţă. Dar, dacă există o Fiinţă imo­bilă această /ştiinţă care o are drept obiect/ este anterioară /fizicii/ şi ea este prima filozofie; iar ea este, în acest fel, şi o /ştiinţă/ univer­sală, întrucît este prima. Şi ei i-ar reveni să cerceteze ceea-ce-este caftind, şi, de asemenea, esenţa şi ceea ce aparţine /de ceea-ce-este/ ca fiind11.

Capitolul 2

Or, ceea-ce-este conceput ca fiind pur şi simplu este conceput m mai multe sensuri, dintre care unul ar fi ceea-ce-este contextu­al, altul -ceea-ce-este luat ca adevărat şi ceea-ce-este luat ca fals; m atara acestora exişti figurile categoriilor (de pildă, ce este, cum

""^ "^ "^ "^ şi daCă mai semnifică ^ ^tc™ 0 ^ PlUS> ceea~ce-este luat ca virtualitate, tît şi ca


buic vor VrCme °e CCea"ce"este are multe sensuri, mai întîi tre-

vorbit d


£rP,r j ceea"ce-£ste contextual, şi anume că

, j


nw

'«a/«/. Clsei clădite

' Iată un indlclu: f ractlcă, f ie productivă, nu se ocupă cu contex-

- ° CaSă nu face toate contextele asociate nesfîr^lte la număr şi nimic nu opreşte ca,

rUită Să fle Placuta> Pentru aHn - vă'tămâ-aşa, diferită de toate celelalte case; dar nu

'.y;:-*


1026b

214


METAFIZICA

etrul •


?1 nu

există o creaţie arhitecturală avînd drept obiect vreu l A • te atribute date /numai/ de context.) în acelaşi mod ' •

nu cercetează contextele de acest tip în care se a f h ^eortl

i • i •


se interesează daca un triunghi oarecare şi triunghiul

unghiurilor egală cu/ două unghiuri drepte sînt cev ('f Un"

Şi pe bună dreptate : căci contextul /asociat/ este ca u ^^^ aceea Platon, într-un anume fel, a stabilit corect că f^'^ ocupă cu ceea-ce-nu-este^. într-adevăr, se poate spun -SUCa Se

argumentează cel mai mult în legătură cu proprietăţile co "

/întrebîndu-se, de pildă,/ dacă un muzician şi un grarnati ' "* ceva diferit sau acelaşi lucru, dacă „muzicianul Coriscos" s' r"1 riscos" /sînt, sau nu, identici/; dacă tot ceea ce există da" °" etern, s-a născut /totuşi/; de aici şi consecinţa că /pentru ei e ' posibil/ ca, /cineva/ fiind muzician, să fi devenit gramatician ca, fiind el gramatician, să fi devenit muzician14, şi fac cîte aseme­nea discuţii se mai pot face.

Se pare că, într-adevăr, contextualitatea este ceva aproape de nefiinţă <£yyu<; ti io\> |ifi ovtoqx Aceasta este vădit şi din urmă­toarele argumente:

Există generare şi pieire a lucrurilor care sînt altfel dedt contex­tuale, dar nu există /generare şi pieire/ a entităţilor care există /doar/ contextual15.

Şi totuşi, în legătură cu contextualul trebuie arătat, în măsura posibilului, care este natura sa şi din ce pricină există el. Va n, deopotrivă, limpede probabil /astfel/ şi de ce nu există ştiinţa « contextualului.

Deoarece printre cele ce sînt unele există permanent la e . în mod necesar — mă refer nu la constrîngere, ci, aşa cum a tat, la faptul de a nu fi cu putinţă să fie altfel — iar altele nu ^ prin necesitate şi nici permanent /la fel/, ci doar in mă) cazurilor, iată, acesta din urmă este principiul şi aceasta ^ nea de a fi a contextualului, într-adevăr, ceea ce nu ar » ^ permanent, nici în majoritatea cazurilor, pe acela u ^ ^„j contextual. De pildă, dacă în miezul verii ar veni vrem şi ger, spunem că a fost o întîmplare în contextul ac ^ i j nu vom spune astfel dacă ar fi caniculă, fiindcă aceasta ^ ^ aţie se regăseşte permanent sau în majoritatea căzu

timp ce prima — nu.

CARTEA EPSILON (VI)

215


unem ca omul este, într-un anume context, Ve a»emenea' SP rmanent, nici în majoritatea cazurilor

alb (căci el nreSteotrivă/, el nu este, în mod contextual, animal, aşa), dar că ( decă în mod contextual, fiindcă nu stă în natura Iar arhitectul vin . ac££a a medicului; însă s-a întîmplat, într-un si sa facă aceaSt^a^hitectul să fie medic. Şi bucătarul, deşi ţinteşte anumit contex , .^ ar pUtea gati /odată/ ceva sănătos, dar asta către ob^'nereajtei culinare; de aceea faptul s-a întîmplat într-un nu e conform ngm __ şi /mîncarea/ este /sănătoasă/ cum o ga-

dar nu e aşa intrinsec.

P u celelalte lucruri, există virtualităţi productive, dar pen-C alitătile contextuale nu există nici o artă, nici o virtualitate T1/^ r'ări centru realităţile ce sînt sau devin în funcţie de con-

dCtinil**- v-"*^-1» f A r 'i A f l -* "•

text şi raţiunea lor de a fi este m funcţie de context. Astfel incit, deoarece nu toate lucrurile există sau devin prin necesitate şi per­manent, ci majoritatea /există sau devin/ în majoritatea cazurilor, trebuie 'să existe şi realitatea contextuală. De exemplu: albul nu este nici permanent <6tei>17, nici în majoritatea cazurilor

Rezultă că materia, capabilă să fie altminteri decît regula gene­rală, este raţiunea de a fi a. contextualităţiin. Trebuie pornit de la următorul principiu: oare nu există ceva care să nu fie nici perma­nent, nici în majoritatea cazurilor, sau aceasta este cu neputinţă ? /Daca e cu neputinţă/, există, aşadar, ceva în afara lucrurilor nece-, anume ceea ce se întîmplă şi este dat într-un context. Dar

r n ma'ortatea cazu"

Pnr;,.' • ar "Permanentul" şi „eternul" nu există ? Sau există unele entităţi eterne ?

chestmne trebuie cercetat mai tîr-U eX1Stă ° Ştiinţă a c°ntextualităţii este limpede. *** ^ °^ect fie ceea ce este permanent llntr-/0?" C£> £Ste /astfel/ în majoritatea cazurilor^. ^' Pe un alt 5 ţ minteri/ fle ™ înveţi tu însuţi ceva, fie să-1 fie Pentru to fmr"adevar' trebuie să existe o determinare, * >deexemplu°ta 1Utea' fie Pentru majoritatea cazurilor, cum ' a«ea că hidromelul este de folos celui cu febră

*" «nume feU Cum ar fi

1027a


216

METAFIZICA

în majoritatea cazurilor, în afara acestui lucru, nu se v cînd nu /va fi de folos/, de exemplu, dacă e lună nouă /hidromelul e de folos/ permanent, fie în majoritat dar asta şi atunci cînd e lună nouă. Contextualitatea în în afara, /determinării/. S-a arătat, prin urmare, ce este ' litatea, care este raţiunea ei de a fi, şi faptul că nu exist' avînd-o drept obiect.

~ c


Capitolul 3

Că există principii şi raţiuni de a fi care pot fi generate si nirni cite, fără /proces de/ generare şi de nimicire, este limpede. Citi dacă nu ar fi aşa, toate ar exista în mod necesar, de vreme ce este necesar să existe o raţiune de a fi non-contextuală pentru ceea ce apare şi dispare20.

Oare va exista lucrul acesta, sau nu ? /Va exista/, cu condiţia să existe lucrul celălalt. Dacă nu, nu. Iar acesta din urmă /va exista/, 1027b dacă va exista un al treilea. Şi astfel e limpede că, scoţîndu-se mereu o porţiune de timp dintr-un timp determinat /situat în viitor/, se va ajunge la momentul prezent : astfel, acest om va muri de boală sau violent, cu condiţia să iasă din casă. Şi va ieşi din casă, daci va fi însetat; aceasta, dacă se va întîmpla altceva, şi astfel se ajunge pînă la ce se petrece în prezent, sau pînă la un anumit moment din trecut. De exemplu: /omul va ieşi din casă/, dacă va n înse­tat ; aceasta se va întîmpla, dacă va mînca ceva iute. Acest din urm fapt, însă, fie are loc, fie nu, încît, în mod necesar el va murt nu va muri /în momentul respectiv din viitor/.

Acelaşi lucru se poate spune şi dacă cineva ar sări spr ^ ^ Căci deja există faptul /întîmplat/ undeva, mă refer la c fost. în mod necesar, aşadar, se vor întîmpla toate cele vii • jeja pinzînd de acest fapt trecut/, de pildă, fiinţa vie va muri. există ceva /cu consecinţe fatale/, de exemplu prezenţa c ^g în acelaşi subiect. Dar dacă vietatea va pieri de boala ^ încă nu-i hotărît, ci va fi, /numai/ dacă se va întîmpla cu

Este vădit, prin urmare, că se merge pînâ la un a *cest piu /explicativ/, dar acesta nu se mai reduce la altu • ^. u„ principiul că se poate întîmpla fie ceva, fie altcev , .
CARTEA EPSILON (VI)

217


— ' este responsabil de generarea lui însuşi22. Dar

princip^ nu «"J bine la ce fel de principiu şi raţiune con-trebuie cercetat ^ jacă /principiul respectiv/ este materia,

tex

Capitolul 4



- lisăm acum deoparte, aşadar, cercetarea lui ceea-ce-este con-1 de vreme ce s-a analizat îndeajuns. Cît despre ceea-ce-

"1'adevăr şi ceea-ce-este ca fals, ele se refera la unire si des-,-e /dintre 'subiect şi predicat/, dar, în general, la distribuirea ltimenilor contradictorii. (Adevărul implică afirmarea /unităţii/ pentru ceea ce este unit şi negarea /ei/ pentru ceea ce este despărţit, iar falsul implică contrazicerea acestei distribuţii.) Dar ţine de o altă discuţie cum se poate gîndi unirea şi separarea /termenilor/, mă refer la unire şi la separare, astfel încît să nu se ajungă la termeni ce-şi urmează doar unul altuia, ci la o unitate.

într-adevăr,/a/5»/ şi adevărul nu se află în lucruri, cum ar fi că binele este adevărat şi răul neapărat fals23, ci în gîndire, dar discuţia despre entităţile simple şi despre ce sînt ele nu se referă la ce se află în gîndire24.

Ciţe chestiuni aşadar trebuie cercetate în privinţa a ceea-ce-este şi ceea-ce-nu-este astfel, trebuie studiate mai tîrziu. Dat fiind ca unirea şi separarea se află în gîndire şi nu în lucruri, ceea-ce-este

rile s F /adevărat şi fals/ ~ este dif erit d'e ceea-ce-este luat în sensu-nncipale (este vorba fie despre ce este, fie că este într-un sau,^e o anumită, mărime, sau altceva pe care gîndi-

îl disociază de un subiect25, '«aţe /âcn aAe"este contextual şi ceea-ce-este ca adevăr trebuie terjnmAtă c l ,e°parte-.Căci primul îşi are raţiunea de a fi inde-SWiri;

rea

raţiunile şi principale a ceea-ce-este ln cartea unde am arătat în cîte sensuri se că ceea-ce-este are multe sensuri].



1028a

1. Termenul poate fi înţeles fie ca „realitate văzută"

lut", detaşată de contexte (ceea ce este sugerat şi de f ^ ' ce este ca fiind"), fie ca „realitatea absolută" (ccea-ce • " absolut), adică divinul. Aceasta ar presupune identific ? ln ' căutate" cu teologia, ceea ce ar corespunde interpretării A' • "'"' ca şi unor curente actuale (Reale). Vezi şi P. Aubenque ''°na'e'

2. Asumîndu-se printr-un postulat.

3. Nu se poate demonstra printr-un silogism Fiinţa sa unui lucru. De exemplu, concluzia „Socrate este om" (om est F""'1 lui Socrate) presupune, în premisa minoră, ca lui Socrate să i s :* buie un predicat care să nu fie esenţa, de exemplu „Socrate este f l zof" (majora fiind: toţi filozofii sînt oameni). Numai că acest siloeis corect formal, nu oferă o demonstraţie, deoarece termenul mediu' neexprimînd esenţa, poate fi înlocuit cu multe altele (muzician, ateni­an, grec etc.) şi deci nu oferă o cunoaştere necesară. (Socrate poate în­ceta să fie muzician, dar nu va înceta să fie om.) O ştiinţa porneşte de la anumite premise şi definiţii, date de o ştiinţă supraordonată, demonstrînd proprietăţi şi nu esenţe. De exemplu, ştiind că triunghiul echilateral se defineşte ca un triunghi cu toate laturile egale se demon­strează proprietatea sa de a avea şi mediatoarele egale. Celălalt mod de lămurire ar putea fi inducţia.

4. De vreme ce nu pot demonstra esenţa domeniului lor, ştiinţele nu pot decide nici dacă existenţa domeniului respectiv este sau nu necesară. Ele asumă, evident, această existenţa în mod empiric.

5. Concavitatea este formă pură şi este studiată de matematici, în timp ce un nas cîrn este formă unită cu materia şi este stuoi fizică. juj

6. La Aristotel, sufletul, la modul general, este forma trup^ şi nu există fără acesta, aşa cum cîrnul nu există fără nas. io . .. tul raţional, votiţ, este formă pură şi nu aparţine domeniu ^ ^

7. Aristotel se referă, desigur, la armonie sau la acustica pline matematice şi totuşi asociate materiei. aicu^

8. Evident, este vorba despre astre, ce sînt autonome

decît separate de materie), dar mobile. ,-ecţ ce£*'


Yüklə 1,92 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   15   16   17   18   19   20   21   22   ...   42




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin