Corin Braga



Yüklə 1,4 Mb.
səhifə24/41
tarix04.01.2019
ölçüsü1,4 Mb.
#90274
1   ...   20   21   22   23   24   25   26   27   ...   41

În acest context spiritual s-au format foarte multe organizaţii, instituţii, fundaţii, cum este cea a lui M. Harner, menite sa puna la dispoziţie „rătăciţilor” atmosfera necesara pentru a aplica unele tehnici spirituale asupra individului dar şi asupra întregii omeniri, prin programe ce transmit şi aplica înţelepciunea şi cunoştinţele şamanice asupra problemelor fundamentale ale Planetei. Caci scopul în şamanism, spune Michael Harner, nu este numai de a transcende o realitate, ci, mai mult, de a ajuta umanitatea: „the healing of mankind” (Harner, 1980, 145, 139), scop spre care tinde şi psihologia transpersonală prin unele principii pe care le adopta, cum ar fi „conştiinţa de grup ca maturizare suprema a persoanei individuale”, precum şi „conştiinţa globala care sistează distrugerea lumii şi promovează un program mondial de automântuire umana”.

Ceea ce reiese şi din volumele ultime ale lui Castaneda este ca omul suferă din pricina egoismului sau, ca anxietatea se datorează pierderii de energie, ca „visatul”, ca intrare în alta realitate, este o stare generatoare de „putere”. „Uita de tine, şi nu te vei mai teme de nimic”, il îndrumă don Juan pe Carlos.

Poate cel mai dificil ii pare omului actual sa acţioneze conform unor legi fundamentale, caracteristice unui tip de şamanism (polinezian) despre care aminteşte Drouot, şi anume: „prima, a nu pretinde niciodată sa fii plătit, a doua, sa plăteşti” (Drouot, 2003, 120). Este exact atitudinea pe care o adopta Carlos, la întâlnirea cu „Cel care sfidează moartea”: noul nagual hotărăşte sa ii ofere energia sa, fara sa ceara nimic în schimb. Astfel, el primeşte în dar capacitatea de a „zbura pe aripile intenţiei”, adică de a plana în infinit, de a circula, prin intermediul conştiinţei, în orice zona a universului. Carlos nu cere nimic, dar primeşte ceea ce nu-şi imagina ca se poate: totul!

A atinge libertatea, spune don Juan, nu este un lucru uşor caci libertatea este o aventura fara sfârşit; totuşi din dorinţa de a se sustrage oricărui fel de constrângere, fiinţă umana contemporana apelează la metode de tip şamanic.

În caracteristicile societăţii New Age se încadrează şi fenomenul confluentei „cercetării occidentale cu înţelepciunea orientala” care a dat, „in alcătuirea ei definitiva, psihologia transpersonală”, pornind de la ideea ca omul se poate ajuta singur, „ca numai el însuşi se poate vindeca, asana, mântui”, fiindcă „noua definiţie a ceea ce este normal sau patologic nu mai pleacă de la conţinuturi, nici de la modul experientei, ci de la modul în care sunt manipulate aceste experiente de către individ, de la măsura în care individul este în stare sa interogheze aceste experiente neobişnuite din viaţa sa” (Würtz, 1994, 202).

Scrierile lui Carlos Castaneda prezintă multe idei ale filosofiei şi ale unor tehnici de „iluminare” spirituala orientale, învăţăturile lui Juan Mâţuş ascunzându-se în spatele unor idei care aparţin fizicii, psihologiei, bioenergeticii, paranormalului, filosofiei esoterice, artei narării, s.a.m.d. Identificarea aspectelor asemănătoare ale învăţăturilor transmise de nagualul don Juan cu unele convingeri din hinduism, buddhism sau din alte religii, este un subiect îndeajuns de vast pentru a putea constitui prilejul unui alt studiu.

Juan Mâţuş vs. Carlos Castaneda „In anii petrecuţi cu don Juan avusesem discontinuităţi de memorie”

(Castaneda, 1999, 301)

După neaşteptatul succes al primelor volume publicate de Castaneda, receptorii au devenit din ce în ce mai neîncrezători în faptul ca autorul ar fi întâlnit, într-adevăr, un şaman al Vechiului Mexic, pe nume Juan Mâţuş, care să-l fi iniţiat pe tânărul student în misterele existentei umane. Poate ca, la urma urmei, scepticismul unora, pe de o parte, şi fanatismul altora în urmarea caii propuse, pe de alta parte, tine, în fond, de personalitatea fiecăruia; pe sceptic nu il convinge nici o dovada, iar credinciosului nimeni nu i-l poate fura pe Dumnezeu.

Totuşi, tot mai multi colegi, prieteni, ziarişti şi alti cititori, ajung, cu timpul, sa il condamne pe Castaneda, clasificându-l drept farseur. Carlos Castaneda, se arata, nu l-ar fi întâlnit niciodată pe don Juan, iar volumele sale, scrise pe parcursul a trei decenii, sunt povesti inventate de un emigrant frustrat de originea sa. Viaţa sa personala a fost mereu învăluită de un nimb de mister şi ambiguităţi, ramase, în continuare neelucidate.

Nelămuririle pornesc chiar de la stabilirea clara a locului naşterii sale. Potrivit datelor revistei Time, şi fiselor autorităţilor americane, Carlos (Cesar Arana) Castaneda s-a născut în Cajamarca, Peru, în 25 decembrie, 1925. In anul 1948 termina liceul în Lima, apoi studiază pictura şi sculptura la Scoala Naţională de Arte Frumoase. Castaneda, insa, susţine ca s-a născut în 1931, în Sao Paolo, Brazilia, în descendenta unei familii de italieni şi în 1951 s-a mutat în Statele Unite, Los Angeles sau, potrivit altor surse, în San Francisco. După ce a studiat parapsihologia, timp de patru ani, la un liceu din L. A., în 1959 este admis la UCLA, secţia antropologie.

Potrivit unor surse (vezi www.sustainedaction.org), în aceasta perioada, Carlos şi-a manifestat interesul pentru cartea lui Aldous Huxley, The Doors of Perception si, mai ales pentru aportul acestuia în cercetările despre mescalina.

În 1960, Castaneda participa la un curs unde studenţilor care reuşesc sa intervieveze un indian li se promite nota maxima, pentru ca în iunie anul următor Carlos sa îşi înceapă ucenicia.

Primul volum, publicat ca teza antropologica de University of California Press în 1968, The teachings of Don Juan, a Yaqui way of knowledge, reprezintă lucrarea sa de diploma. Doctoratul il obţine, în 1973, cu al treilea volum, Journey to Ixtlan, dizertaţie prezentata comitetului doctoral cu titlul Sorcery: A Description of the.

World. Despre acest al treilea volum, Mick Brown afirma ca „it also made him a millionaire” (Mick Brown, The Sorcerer's apprentice, în The Age-News Special, nov. 7, 1998, apud www.sustainedaction.org.).

Richard de Mille, în Castaneda's Journey: The Power and the Allegory, apărută în 1976, semnalează diferenţa intre cele doua cărţi: prima e scrisa într-un ton foarte academic, pe când a doua are un stil mult mai relaxat: „it is so relaxed în structure that it does not even have the notation of dates on which event accured”, arătând ca primul volum primise deja critici neaşteptate pentru ineficienta efortului academic. Acelaşi autor se întreabă de ce, în lipsa de înregistrări audio, UCLA i-a acordat titlul de doctor în antropologie şi a căutat sa vorbească cu membri din comisia doctorala, dar n-a primit, spune acesta, nici un răspuns satisfăcător: „the validity of his work is not determined by second-hand information”, afima un profesor. De Mille acuza comitetul universitar ca nu i-a permis lui Castaneda sa rămână în universitate tocmai fiindcă a realizat ca au comis o greşeală. Castaneda însuşi, spune de Mille, afirma la un moment dat: „I dream my works”si „writing to get my Ph. D. was. my sorcery”. Cercetătorul conclude ca volumele castanediene nu pot fi apreciate altfel decât ca ficţiune şi ca autorul a scris şi inventat personajele din dificultatea de a întreţine relaţii intime şi mature cu cei din jurul sau, datorita originii sale sudamericane, şi ca a fost incapabil sa aibă o relaţie de durata, nici cu o femeie, nici cu un bărbat. Într-adevăr, Carlos se căsătoreşte în 1960, dar căsnicia sa nu durează mai mult de câteva luni. Pornind de la aceste amănunte Sandy Mc Intosh afirma: „Carlos invented don Juan” (Sandy Mc Intosh, apud www.sustainedaction.org).

Critici asupra autenticităţii scrierilor lui Castaneda s-au născut şi din faptul ca volumele sale conţin multe pasaje similare cu scrierile altor antropologi, ca flora şi fauna descrisa nu sunt specifice desertului Sonora, sau a inconsistentei datelor şi evenimentelor prezentate, precum şi din cauza asemănării intre învăţăturile unui şaman yaqui fara şcoală cu ideile filosofice sofisticate ale lui Nietzsche sau Gurdjieff. Încrederea în Castaneda s-a năruit şi din cauza inconsistentei în cronologie, absentei termenilor yaqui, din cauza refuzului de a divulga adevăratul nume al lui don Juan, a refuzului de a-şi arata notiţele de teren. Ea a fost subminata şi de declaraţiile fostei sale sotii, ori ale unor prieteni sau colegi. Toate acestea pun la îndoială faptul ca Castaneda ar fi fost vreodată ucenicul lui don Juan. Ceea ce nu înseamnă o diminuare sau o desconsiderare a cunoştinţelor sale despre şamanism sau ca opera sa nu ar avea o valoare „izbăvitoare”, afirma profesorul Marvin Harris (Critique of Phenomenology and Castaneda's Anthropology, fragm. Din Cultural Materialism: The Struggle of Culture, New-York, Randomhouse, 1979, 315-324, apud www.sustainedaction.org).

După moartea lui Castaneda în 27 aprilie 1998, suspiciunile au crescut. Lumea se aştepta ca ucenicul şamanului sa moara mistuit de „the fire from whithin”, sa dispară „pur şi simplu”, fara urma, sa arda cu „focul lăuntric”. Carlos însuşi, susţine Sandy Mc Intosh, într-un articol din Newsday (Sandy Mc. Intosh, One Man's Guru Is Another Man's Fraude, or Worse, Newsday, oct. 2001, apud www.sustaineaction.org), a spus ca va muri „trecând dincolo”, că-şi va prelungi viaţa într-o alta dimensiune. Mare a fost dezamăgirea când renumitul Carlos Castaneda a murit în mod banal, din pricina unui cancer la ficat; „he died like everyone else”, dezvăluie medicul lui Castaneda, care a şi semnat certificatul de deces. Astfel, daca în martie 1973 Castaneda era vedeta revistei Time Magazine, în articolul Carlos Castaneda: Magic and Reality, peste duazeci şi şase de ani moartea sa e anunţată oficial abia după doua luni, în 19 iunie, 1998.

Ucenicul lui don Juan avea reputaţia de a fi înconjurat de „very strange people” şi trăia ca un pustnic. Dar el susţinuse mereu ca trăieşte conform cerinţelor lui don Juan: „I try to live the way Don Juan demands, using all my strengths and efficiency. The result is I work my head off” (www. kirjiasto. Sci.fi/castane.htm).

Richard de Mille, profesor de psihologie, s-a interesat în mod deosebit de onestitatea literara a lui Carlos Castaneda, publicând, după prima carte, apărută în 1976 (in care descrie mai multe inconsistente în cronologia lui Castaneda şi caracterul lui don Juan), un alt studiu, intitulat The Don Juan Papers, în 1980, afirmând despre Castaneda ca este „a man to whom people project their inner worlds”; iar un alt cerectator, Jay Courtney Fikes spune ca „findings”-urile sale sunt o „manifestation of the American popular culture of the 1960” (Sandy Mc. Intosh and Randy Stark, Did don Juan and don Genaro Exist? Copyright Corey Donovan, apud www.sustainedaction.org).

Jay Courtney Fikes a fost determinat de primele patru volume ale lui Castaneda sa studieze antropologia. Cu ajutorul guvernului mexican, el reuşeşte sa trăiască alături de indienii Huichol. In urma acestei experiente ajunge la concluzia ca ar fi fost imposibil ca lui Carlos sa i se fi întâmplat, la modul real, tot ceea ce povestise. In cartea sa, Carlos Castaneda, Academic Opportunism and the Pscychedelic Sixties (Victoria, B. C. Millenia, 1993), Fikes vorbeşte de o criza de identitate şi sens a generaţiei tinere a anilor '60, care se îndreaptă spre misticism, fenomen ce duce la contructia unei cvasi-religii, ca cea creata de Castaneda: „They may well be involved în constructing a qvasi-religion, one originally inspired by the charismatic Castaneda” (Carlos Castaneda and The Psychedelic Sixties, apud Thomas B. Roberts and Paula Jo Hruby, Religion and Psychoactive Sacraments: An Etherogen Chrestomathy, www.sustaindaction.org.)

Acelaşi autor este de părere ca don Juan a fost mai degrabă o combinaţie fictiva intre doi indieni şamani autentici, printre care şi Maria Sabina, o samana Mazateca (curandera), care a trăit intre anii 1896-1985, nativa din Huautla de Jimenez, Oaxaca, Mexic, experta în psilocybe mexicana, ciuperca halucinogena utilizata „si” de don Juan. Maria Sabina a colaborat şi cu antropologul Gordon Wasson în studiul sau asupra ciupercilor psihedelice, în anii '50. Un alt şaman, despre care cercetătorul spune ca l-ar fi inspirat pe Castaneda în crearea personajului Juan Mâţuş, este un „Urs Şaman” Cahuilla – Salvador Lopez. A treia personalitate nu este menţionată (Joan Halifax, Şamanic Voices: a survey a visionary narratives, Arkana Books, 1991, apud www. sustainedaction.com). Jay Courtney Fikes conclude: „There is a residue of autenticity there. I think he did make trips to Mexico and he had some interesting experiences, and he then fictionalized them and called them non-fiction” şi ca „he had built himself up as a prophet trough the don Juan books” (apud Mick Brown, The sorcerer's apprentice, The Age-News Special, nov. 7, 1998).

Referitor la dedicaţia din primul volum, „pentru don Juan şi pentru cele doua persoane care au împărtăşit timpul sau magic, împreună cu mine”, Barbara G. Myerhoff, fosta colega de universitate a lui Carlos, afirma ca oricine se poate (si au fost multe cazuri de acest fel) regăsi în aceasta dedicaţie. Barbara Myerhoff efectuase studii despre utilizarea peyotelui la indienii Huichol inca din anii 1966. Într-un interviu luat de Richard de Mille, ea povesteşte ca petrecea ore întregi în biblioteca alături de Carlos, cu care legase o strânsa prietenie. Ea declara despre Castaneda ca avea o extraordinara capacitate de a face ca ceea ce povesteşte sa se potrivească de minune cu persoana căreia i se relatează: „the stories he tells, seem to validate everybody” (Sandy Mc. Intosh and Randy Stark, Did don Juan and don Genaro exist? Apud www.sustainedaction.org.)

Barbara a fost printre primele persoane care au citit primul volum al lui Castaneda, si, pentru ca ea însăşi, împreună cu Peter Frost au întreprins cercetări în domeniul religiei indienilor Huichol şi a găsit multe elemente asemănătoare, nu a avut nici o îndoială ca munca de teren a colegului nu ar fi fost autentica. Cu atât mai mult cu cât propriul ei informator în rândul indienilor Huichol, samanul-preot Ramon Medina Silva, reprezintă un model extrem de apropiat personalităţii lui don Juan si, mai ales al unui alt „brujo” descris de Castaneda, don Genaro. Barbara Myerhoff afirma ca l-a crezut pe Castaneda din cauza similitudinii actului lui.

Genaro (care, potrivit lui Carlos, se căţărase pe fibre invizibile de energie, capabile sa il susţină) cu demonstraţia lui R. M. Silva observata de cercetătoare.

Insa, după ce citeşte cartea lui Richard de Mille, Myerhoff, începe să-l privească pe Castaneda într-o lumina noua, destăinuindu-i lui de Mille ca se considera naiva ca l-a crezut pe „ucenicul” lui don Juan: „I began to see Castaneda as doing a massive, half humouros teaching operation”. Fosta colega a lui Castaneda îşi aminteşte, în acelaşi interviu ca, pe vremea prieteniei lor, Carlos se lupta cu ideea ca ar putea fi nebun („he kept saying he was struggling with madness”), adăugând ca, la vremea aceea Carlos muncea, cu jumătate de norma la Institutul Neuropsihiatric. Mick Brown, în articolul sau, arata ca termenul „sham” semnifica, în engleza, „fals”, „înşelătorie”, „ făţărnicie”. Si, din acest punct de vedere, explica acesta, Castaneda este, într-adevăr, un „sham-an” şi spune ca autorul şi-a transformat ficţiunea în realitate: Castaneda „lies to bring us the truth”.

În ciuda tuturor acuzaţiilor, Castaneda replica criticilor sai mereu acelaşi lucru: „I invented nothing”.

Si fosta lui sotie, Margaret Runyan Castaneda, scrie şi publica în 1977 o carte, A Magical Journey with Carlos Castaneda, în care construieşte portretul unui manipulator şi al unui iubit crud. Ea sugerează ca, înainte de a-l întâlni pe don Juan, Carlos studiase excesiv plantele psihotrope la indieni precum şi misticismul oriental. Totuşi, Margaret Runyan confirma despre Castaneda ca ar fi întreprins multe cercetări de teren în perioada în care se presupune ca şi-a făcut ucenicia, dar menţionează ca acesta avea harul de a fabrica povesti inca înainte de a-l cunoaşte pe don Juan, ca avea farmec cu care reuşea sa manipuleze femeile cu grandioase minciuni: „lies about his supposed heroic post and mysterious intriguing prezent” (apud www.sustainedaction.org).

În cartea sa, Margaret Runyan, afirma despre Carlos ca acesta ar fi spus: „If I came to you and I told you that I had found the ultimate way of life and that I could tell you exactly how to do it, it would be very hard for you to accept. But if I said to you that I've got a mysterious teacher who has left me în some great mysteries, then it's more interesting. It's much easyer to accept”. şi un fost coleg de apartament al lui Castaneda spune despre acesta ca „he was a wonderful liar” (Cesar Levano, apud www.sustainedaction.org).

Pentru ca „noul nagual”, Carlos Castaneda, fusese numit „bunicul” mişcării New Age, devenind un fel de „guru”, calea sa a prins, după părerea lui Sandy Mc Intosh, în „capcana” multi oameni inteligenţi. Richard Jennings, procuror din Los Angeles, a întreprins cercetări intensive pentru a demonstra ca don Juan a fost „pura ficţiune”, iar Carlos devenise nu atât celibatar, ci mai degrabă poligam „with an active harem of female initiates”. Jennings mai spune ca filosofia lui Castaneda se baza pe festele pe care le juca cu „abundant imagination and other writers' insights” (Jennings, apud. Sandy Mc Intosh, Newsday oct. 2001, www.sustainedaction.org).

Criticii sunt în cea mai mare parte de părere ca scrierile lui Castaneda se înscriu în domeniul ficţiunii: „I hope that Carlos will live up to his calling as a powerfull writer and avoid scheming up cheap miracles. The University of California might one day, I surmise, live up to its tonal obligations and admit his mistake concerning Castaneda's Ph. D. în anthropology while, în deep reverence for the nagual, granting him an honorary doctorate for his valuable service to American literature”, afirma Karlis Osis în revista Pschychology Today, în 1978. Dar Castaneda rămâne pasiv la orice atacuri; el evita mereu publicitatea, refuza categoric sa fie fotografiat, sa i se investigheze trecutul sau să-şi dezvăluie viaţa personala: „For Castaneda, mystery was better than reality” (Don Lattin, Castaneda's lover reflects on shamanism and celebrity. PEYOTE: the divine cactus, San Francisco Chronicle Date, 24 aug., 2003, www.peyote. com).

Totuşi, ceea ce reuşeşte, fără-ndoială, Castaneda este sa demonstreze ca „the world is what comes of what can be”, punctează Richard de Mille, şi cea mai importanta problema care se pune („the most metapsyhical question”), este de unde au venit toate ideile sale, cum ar fi „oprirea dialogului”, tehnica ce aduce a yoga, sau puterea tăcerii interioare: „when Castaneda made that question live în the minds of a million readers he earned our consideration as a Culture Hero despite all his tricks”, astfel ca „it makes no difference whether the books are a record of an actual encounter or Castaneda is the author of a clever fiction”. De Mille insista asupra datoriei vrăjitoreşti îndeplinite de Carlos, amintind ca don Juan ii comandase: „your notebooks is the only sorcery you have. You started on path of knowledge writing and you will finish the same way”. Daca autorul nu l-a întâlnit niciodată pe don Juan, cu atât mai demn de apreciat este faptul ca a reuşit sa „vrăjească” milioane de oameni, Castaneda fiind un scriitor, „a story teller who tricks us into learning, a fantasist on a pedagogical mission, a mythmaker who has made himself a myth”.

Castaneda a pus în circulaţie un mit, a devenit el însuşi mit, iar aplicabilitatea celor povestite de el poate transforma naraţiunea în realitate. Totul este la îndemâna cititorului. El este singurul în măsură sa aprecieze, prin propriile sale experiente, daca volumele lui Castaneda sunt sau nu valide. „Noul nagual „a hrănit „foamea” (de Mille) oamenilor de mit, de magic, de înţelepciunea străveche sau de autodezvoltarea sinelui. Fiindcă, spune Sandy Mc Intosh, „he adapts his performance to the needs of time and place”.

Aceste „story”-uri chiar au putere, se convinge de Mille: „sometimes belief or intention makes things happen în the ordinary world without psychosomatic or other mechanical meditation. The separate reality merges with the boss reality”, iar poveştile sale sunt „more real to him (Castaneda) than the paper on wich they are printed. Our commitment to his reality charges it with life. Sorcery turns out to have a social context after all!” (Richard de Mille, Castaneda's Journey, Capra Press, 1976, Book summary by Sandy Mc Intosh, 1999, www.sustainedaction.org).

Cert este ca, prin chiar faptul scrierii şi al succesului atâtor volume, Castaneda şi-a pus în aplicare propria teorie. Adevărate sau nu, chiar şi criticii, spune Mick Brown, recunosc faptul ca acest antropolog controversat a deschis calea spre învăţăturile şamanice autentice.

Interesant este ca după 20 de ani de tăcere, în 1993, Castaneda apare brusc în public, propunând punctul culminant al artei vrăjitoreşti: pasele magice, denumite de Castaneda tensengrity. El a înfiinţat în acest cadru o organizaţie numita „Cleargreen”, unde promovează, împreună cu alti membri, prin seminarii şi workshop-uri, „pasele magice”. Termenul „tensegrity” provine din arhitectura şi denumeşte o combinaţie intre tensiune şi integritate. Dar aceste mişcări, precizează, Mick Brown, se aseamănă suspect de mult cu artele Tai Chi sau Kung Fu. De altfel, după investigări, acesta afla ca, de fapt, Carlos Castaneda a făcut, în perioada 1974-1989, cursuri de kung fu, cu antrenorul Howard Lee, în Santa Monica. Pe de alta parte, în niciunul din cele noua volume apărute până în 1993, Castaneda nu a menţionat nimic despre astfel de „pase magice”. In timpul uneia din aceste conferinţe, Castaneda afirma despre experienta sa: „It's a story, but not a story”.

O alta nelămurire pentru cititorii sai o reprezintă şi faptul ca, inca din anii '70, Castaneda îşi construise propria cohorta de „vrăjitoare”, formata din Taisha Abelar, Florinda Donner-Grau şi Carol Tiggs, care, la rândul lor afirma ca l-au inâlnit pe don Juan ori au fost discipole ale lui Carlos, „noul nagual”. Pentru fiecare dintre ele, insa, don Juan s-a prezentat sub nume diferit.

Florinda Donner-Grau explica într-un interviu ca, potrivit învăţăturilor indianului yaqui, nu exista un fir roşu al caii ucenicului, fiecare generaţie trebuind sa îşi găsească propria modalitate de a sparge barierele percepţiei.

Astfel s-ar explica toate incongruentele privind învăţăturilor prezentate de cele trei „vrăjitoare” în cărţile publicate de ele în raport cu cele ale lui Castaneda.

Toate discuţiile purtate în jurul personalităţii lui Castaneda sunt împânzite de mister, de nepotriviri în anumite evenimente, de ambiguităţi. Dar Castaneda, spune Florinda Donner-Grau, se înscrie în tagma vrăjitorilor specializaţi în arta visatului, ceea ce înseamnă ca ei sunt experţi în a fi în doua locuri deodata. Daca acest lucru este adevărat, e de înţeles de ce Carlos se lupta, după spusele Barbarei Myerhoff, cu ideea ca avea personalitate dubla.

Într-un interviu cu Alexander Blair-Ewart, din 1992, întrebata fiind daca şi ea trăieşte în acelaşi timp doua realităţi, Florinda Donner-Grau se loveşte din nou de problema limbajului, datorita căruia nu poate raspunde exact; „da şi nu”, „it's one reality” (Florinda Donner în conversation with Alexander Blair-Ewart, Dimensions, February, 1992, www.sustainedaction.org.).

Întrebata fiind din ce motiv şi-a publicat Castaneda volumele, Florinda Donner-Grau raspunde, exact ca şi don Juan şi Carlos, ca acestea sunt rezultatul datoriei sale. Castaneda şi-a scris cărţile astfel încât prin ele sa transmită mai departe învăţăturile lui don Juan. „Somebody has to be hooked by it”, spera Florinda Donner Grau.

În anul 2004, un fost adept al workshop-urilor lui Castaneda, Ralph Torjan, realizează un film mai mult sau mai putin „documentar” despre activităţile petrecute în cadrul organizaţiei Calgreen. Acest film, Enigma of Socerer (91 min, UK, 2004) este, afirma într-un articol Carlo Cavagna, „short on fact, long on speculation”. Filmul creează confuzie prin relatările protagoniştilor şi prin efectele de lumina, menite sa dubleze sau sa tripleze personajul care vorbeşte. Nimic clar nu se elucidează despre cazul lui Castaneda, parând finalmente un film fara tel, spune Carlo Cavagna. In acelaşi timp, cei care il critica pe Castaneda, membri ai coteriei sale, recunosc ca acesta radia energie şi ca în timpul workshop-urilor sale s-au întâmplat lucruri minunate. Cavagna conclude: „Ralph Torjan undoubteadly has an impecable intent, but he (.) is no filmmaker at all”. Enigma of a Sorcerer încearcă sa arate falsul din activităţile lui Castaneda, insa modalitatea prin care o face rămâne sub nivelul scopului propus.


Yüklə 1,4 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   20   21   22   23   24   25   26   27   ...   41




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin