Cresterea ciupercilor Pe calea cea simpla Cultivarea ciupercilor in regim casnic cu ajutorul perhidrolului Volumul I


Calculul cantitatii de suplimenti pe care trebuie sa-I adaugam



Yüklə 293,43 Kb.
səhifə4/7
tarix29.07.2018
ölçüsü293,43 Kb.
#61885
1   2   3   4   5   6   7

Calculul cantitatii de suplimenti pe care trebuie sa-I adaugam

Cum puteti sa calculati cantitatea de suplimenti pe care urmeaza sa o folositi? Calculele sunt doar aproximative, si in final va trebui sa luati decizii in baza productiei de ciuperci pe care ati obtinut-o in functie de cantitatea de suplimenti pe care ati utilizat-o. Dar puteti sa va faceti o idee despre cantitatea de suplimenti pe care sa o adaugati consultand cartea lui Stamets's Growing Gourmet and Medicinal Mushrooms, unde in anexe dezvaluie ca taratele de orez au un aport NPK (azot –fosfor-potasiu) in raportul 2-1,3-1. Astfel, daca substratul de obicei are nevoie de suplimenti de tarate de orez intre 5-20%, as cum Stamets sugereaza, atunci un fertilizator 20-20-20, care are de 10 ori mai mult azot decat taratele de orez, va trebui sa adaugati de 10 ori mai putin, sau 0,5-2% din masa uscata a substratului. Daca adaugati 30gr de tarate de orez atunci va trebiu sa adaugati doar 3gr de fertilizator 20-20-20, adica a zecea parte. In cazul suplimentilor comerciali, va trebui sa aflati de la producator procentul de azot pe care-l contine, si sa-l impartiti la 2 ca sa aflati fractia din cantitatea de tarate de orez pe care trebuie sa o adaugati. Sylvan's Millichamp 3000, produs din soia, are in jur de 7.3% azot, astefl ca va trebui sa utilizati ¼ din cantitatea de tarate de orez pe care ar fi trebuit sa o folositi.

Puteti sa faceti si calculul direct tinand cont ca trebuie sa aveti o concentratie de 0,1-0,4% de azot in substartul final, fara a mai face referire la taratele de orez utilizate de Stamets.


  1. Impartiti procentul de azot din supliment la procentul de azot dorit in substratul final.

  2. Impartiti numarul gasit anterior la greutatea totala a substratului pentru a afla cantitatea de supliment pe care trebuie sa o adaugati.

Astefel, daca doriti sa obtineti concentratia de 0,2% azot in substratul final (care necesita suplimentarea cu 10% din masa uscata a substratului daca folosim tarate de orez), ce cantitate de praf de soia trebuie sa adaugam? Daca praful de soia contine 7,6% azot, atunci 7,6 imparti la 0,2 rezulta 38. Daca masa totala a substratului este de 2.5kg, atunci 2.5 impartit la 38 da 65gr de praf de soia de adaugat.

Nota la masurarea Ph-ului substratului

Eu folosesc indicatori universali colorati pentru masurarea ph-ului in gama 4-10 a mediilor folosite ca substraturi, urmarind ca acesta sa fie in gama 6-7 in cele mai multe cazuri. Indicatori sunt ieftini si convenabili, si printr-o comparare in trei culori, sunt sigur de citirea pe care o efectuez. Oricum, nu este o idee prea buna ca sa masori pH-ul cu o banda de hartie dupa ce ai adaugat perhidrolul, din moment ce acesta poate modifica caracteristicile indicatorului colorat. In culturile de agar si in cele de productie a miceliului, masurarea se poate face usor inainte de sterilizare. In cazul granulelor de rumegus, folosindu-va de ex. de o cana de masura (una care a fost clatita in apa clocotita) luati o mica cantitate din continutul galetii dupa ce ati adaugat apa si varul. Apoi folosindu-va de indicatorul universal puteti sa masurati pH-ul substratului scos. Atentie, oricum citirea pe care o faceti va da doar o idee relativa despre pH, deoarece experimentati inainte ce miceliul sa fi fost adaugat si varul care se dizolva incet. Suplimentarea cu CaOH (var stins de constructii) rezolva aceasta problema, deoarece se dizolva si reactioneaza mult mai repede, dar pentru o parte din ciuperci ar fi mai bine daca acesta s-ar dizolva mai incet, mentinand sursa de alcalinitate. Va trebui doar sa calibrati cantitatea de var utilizata dozand-o in functie de ultima recolta de ciuperci pe care a-ti obtinut-o.

Containere pentru compost

In mod traditional, culturile pe rumegus au fost crescute in saci de plastic speciali cu filtrare microporoasa, pentru a asigura schimbul de gaz fara a permite insa intrarea contaminantilor. In prezenta perhidrolului in compost, oricum, veti putea sa folositi saci ordinari utilizati pentru gunoi pentru cresterea ciupercilor (cu o economie de 0,5-0,8$ per punga). Evident ca procesul folosit pentru realizarea acestora implica pasteurizarea, astfel incat acestia nu vor prezenta urme semnificative de contaminare. Daca veti folosi aceste pungi de plastic, atunci va recomand sa le folositi pe acelea care sunt facute din plastic dens, avand grosimea de 13,5 micrometri sau mai mica. Aceste pungi sunt suficient de subtiri pentru ca oxigenul sa difuzeze prin ele, astfel incat culturile pot ajunge la maturitate cand acestea sunt etans inchise prin rasucire si legare. Deasemenea, pungile care sunt subtiri par a fi facute din PVC, acestea putand imprastia reziduri de estrogen in cultura de ciuperci, si in mod cert acestea sunt impregnate si cu fungicide.

Daca nu folositi containerele traditionale, atunci va trebui sa puneti pungile in interiorul unor containere de marime apropiata pentru a da o forma substartului. Cutiile de carton, in care puteti sa puneti pana la 2,5kg de substrat, pot fi folosite dupa ce interiorul acestora a fost curatat de resturile de alimente care au fost prezente in ele.

Pungile folosite nu sunt biodegradabile. O alternativa la acestea sunt galetile de plastic cu capac de 7-11l, preferabil din polietilena. Galetile de 20l sunt bune dar sunt un pic cam prea mari pentru cultura pe rumegus. Acestea pot fi curatate cu detergent dupa care clatite cu apa clocotita. Daca capacele nu sunt inchise ermetic pe durata dezvoltarii pentru a putea permite schimbul de gaze, acestea devin vase de cultura excelente pentru speciile de ciuperci care cresc vertical cum ar fi P. Eryngii. Pentru speciile care cresc pe orizontala precum H. Erinaceus aceste galeti sunt bune cu conditia ca in momentul in care urmeaza sa fructifice, acestea sa fie culcate pe o parte. (Umplu galeata doar la 1/3 maximum ½ din capacitatea acesteia, astfel incat partea goala a galetii va fi o bariera umeda). H. Ulmarius va fi un pic inghesuit in spatiul acestor galeti, cu exceptia cazului in care umpleti galeata pana aproape de capacitatea maxima, astfel incat ciorchinele acestora sa poata sa creasca in afara galetii. Pentru a obtine a doua recolta de ciuperci din acelasi compost, atunci va trebui ca sa intoarceti in galeata compostul cu fundul in sus deoarece acestea nu-i place sa creasca de doua ori pe aceeasi suprafata.

Inocularea compostului cu suplimenti

Prepar miceliul pentru inoculare in mod traditional:


  1. Cu o zi inainte de inocularea miceliului, faramitez cat pot de mult miceliu din borcan prin lovirea acestuia de un obiect tare protejat cu o suprafata moale.

  2. Cand miceliul sa desfacut in particule, pun la loc borcanul si-l incubez peste noapte pentru a da o sansa acestuia sa incepa sa creasca din nou. Acest lucru produce o diferenta considerabila in viteza cu care acesta va coloniza intregul compost. Daca lucrez cu miceliu pe seminte, acesta imi confera sansa de a vedea contaminarea cu bacterii a miceliului prin aparitia de seminte „umede” sau unsuroase si pe care nu s-a dezvoltat nici un pic de miceliu. Cand miceliul a ajuns la maturitate prin metoda perhidrol, prezenta a 2-3 nuclee de seminte „umede”, probabil ca nu vor interfera cu restul semintelor, astfel incat veti putea sa colonizati cu succes compostul din moment ce bacteriile care sunt in stare sa traiasca expunerii la perhidrol sunt in general organisme benigne cand sunt in cantitati mici. Oricum, daca aveti mai mult de 2-3 nuclee, atunci bacteriile vor coloniza incet dar sigur substantial compostul, care ar putea sa dea o sansa mucegaiului sa castige teren. Astfel, ca probabil, veti dori sa aruncati miceliul care are o cantitate substantiala de nuclee „umede”.

  3. Inoculzez compostul prin imprastierea rapida a miceliului faramitat in galeata de 20l in care se gaseste compostul. Inchid cu capacul si amestec totul bine prin rotirea galetii.

  4. Torn compostul in pungi. Fiecare punga este cu gura in sus si se gaseste intr-o cutie de carton de dimensiune adecvata cantitatii de compost pe care dorim sa o punem in pungi.

  5. Cand am umplut punga pana la capacitatea cutiei de carton, pun capacul galetii la loc si avand grija ca sa nu ating suprafata interioara a pungii scutur un pic punga pentru ca rumegusul sa poata patrunde si in eventualele locuri in care punga s-a suprapus, apoi rasucesc gatul pungii dupa care o leg strans.

  6. In final mai comprim compostul apasandu-ma in jos cu mainile pe punga, incet dar ferm. Am observat ca acest lucru pentru unele specii de ciuperci mareste viteza de crestere, in mod special in cazul in care rumegusul este din lemn de bumbac sau brad.

Dupa ce etichetez, cutia este pregatita pentru incubare, si de aici incolo, urmez procedura standard de crestere a ciupercilor. Puteti folosi blocurile de miceliu rezultat fie pentru obtinerea unei recolte de ciuperci, fie pentru inocularea bustenilor sau a paturilor de talaj in natura.

Formarea ciupercilor

Pentru marea majoritate a speciilor de ciuperci cultivate, formarea ciupercilor incepe imediat dupa ce culturile au fost mutate pentru o perioada in locuri cu temperaturi scazute, dupa ce li s-a oferit mai multa lumina si mai mult aer, presupunand ca substratul a fost colonizat complet. In acest moment nu mai este nevoie de mai mult perhidrol, din moment ce miceliul este stabilizat.

Procedura precisa de inducere a formarii ciupercilor difera de la o specie la alta, si acesta nu este scopul acestui manual pentru informarea despre fiecare dintre ele, dar va voi indica liniile directoare pe care trebuie sa le urmati pentru speciile mele favorite. Doua dintre speciile de ciuperci foarte familiare mie sunt doua dintre cele mai usor de crescut ciuperci: Hypsizygus ulmarius (the White Elm mushroom) si Hericium erinaceus (Lyon’s Mane sau Pom Pom). Multe alte alte ciuperci din specia Oyster urmeaza aceleasi proceduri precum H. Umarius. Celelalte specii familiare mie sunt Pleurotus eryngii (King Oyster) si Agaricus subrufescens (almond mushroom) urmeaza un tratament putin diferit de primele doua. Shiitake urmeaza cu totul alte proceduri.

Multe din speciile de ciuperci care “cresc” usor sunt gata sa fructifice cand compostul a fost ”cucerit” de miceliu. De cele mai multe ori acesta capata culoarea alba un locul celei maro originale. Cat timp ii trebuie unei culturi pentru a ajunge la maturitate depinde de miceliu, compost si de temperatura de incubare. Ciupercilor Hericium le poate lua 2-3 sapatamani pana cand sa formeze primele mici primordii globurare albe de ciuperca la suprafata compostului, dar eu le las pana la 1 luna inainte de a deschide pungile. Ciupercii H. ulmarius ii trebuie 5 saptamani in cazul compostului de rumegus de brad sau paie si 6 sapatamani pe rumegus de stejar (la temperatura camerei), dupa care mici gramezi de primordii vor incepe sa se formeze spontan. In urma taierea pe laterala pungii, in forma de X sau a unei singure crapaturi cu ajutorul unui cutit curat, H. ulmarius precum si alte specii de ciuperci din familia Oyster, vor crea primordii pe partea unde a fost perforata punga in 1-2 sapatamani, urmand ca ciupercile sa se dezvolte repede. Incepeti sa spray-ati apa din momentul in care ciupercile au ajuns la cca. 2,5 cm.

Hericium, deasemenea va forma ciuperci pe partea laterala a pungii, dar in perioada iernii gasesc mai usor de crescut ciuperci de mare dimensiune daca le las sa fructifice in punga. Intoarceti simplu pe o parte punga si deschideti-o doar putin, permitand ca schimbul de gaze sa aiba loc, dar creend in continuare o bariera de umezeala. Corpurile ciupercilor care fructifica vor fi dispuse la intamplare provenind din primordiile initiale.

Daca urmeaza sa cresteti doar cateva pungi cu ciuperci, ventilarea nu va aduce mare castig. Dar cu cat veti avea mai multe pungi, necesitatea ventilarii este necesara pentru indepartarea dioxidului de carbon care se acumuleaza. Daca ciupercile nu primesc suficient aer pe masura ce se dezvolta, aceste se vor deforma. Ciupercile din familia Oyster si H. ulmarius, de exemplu, vor creste avand piciorul foarte lung si palariile ciupercilor de forma iregulara, atunci cand concentratia de dioxid de carbon este prea mare. Cand veti avea suficient de multe pungi de cultivat, atunci necesitatea unui sistem de stropire automat nu se afla departe.

Retineti ca daca urmeaza sa cresteti H. ulmarius sau alte specii de Oyster in casa, probabil ca va trebui sa va luati precautiile necesare pentru a va proteja de cantitatea enorma de spori pe care acestea le produc. Culegerea ciupercilor cand sunt tinere va poate ajuta sa scadeti nivelul de spori. Acoperirea culturii cu o folie de polietilena sau orice alt material va retine sporii in interiorul acesteia in timp ce va permite schimbul de gaze cu exteriorul, necesar fructificarii. Oricum, daca cineva din familie este sensibil la spori, va trebui sa purificati aerul de spori cu ajutorul filtrelor, daca nu, atunci cresteti-le in afara cladirii.

Ciupercile Almond, white button, precum si King Stropharia si Shaggy Mane, si uneori chiar si King Oyster toate au nevoie de un strat de sol aplicat culturii de ciuperci pentru ca sa le stimuleze sa fructifice. Stratul de sol este mixtura menita sa reproduca umezeala, friabilitatea unui pamant argilos. Aceasta contine microorganisme care sa accelereze formarea ciupercilor si de asemenea creeaza un rezervor de umezeala pentru cresterea lor. In general contine doar putine elemente nutritive necesare cresterii miceliului si acest lucru trimite de asemea un semnal culturii de ciuperci ca aceasta sa inceapa formarea ciupercilor. Marea majoritate a lor contin turba. O formula simpla pe care am utilizat-o la cresterea ciupercilor Almond necesita simpla amestecare a unei parti de turba amestecata cu o parte de pamant de gradina, plus o mana intreaga de gips (sulfat de calciu) pentru 7-11kg. de mixtura umezita pana la saturare. Stratul de sol este aplicat in partea superioara a culturii de ciuperci avand o grosime de pana la 5cm. Aveti grija sa nu il tasati, porozitatea acestuia fiind necesara pentru incurajarea formarii primordiilor de ciuperci.

Mlastinile de turba sunt cunoscute ca un habitat primejdios, asa ca avem nevoie de alternative pentru a inlocui turba ca material de initializare a fructificarii. Cultivatorii din diferite parti ale lumii au inceput sa gaseasca alternative, asa cum sunt cele pe care le puteti gasi cautand in baza de date a patentelor din US (vezi http://www.uspto.gov/). In unele cazuri pamantul este suficient ca si pat sau pamant plus silicati. Silicatii in sine pot fi o alternativa (oricum acestia nu vor furniza microorganisme). Ciupercile Almond si King Oyster nu au absoluta nevoie de acest sol (patul de sol pare sa accelereze formarea primordiilor in cazul P. eryngii) astfel ca modificarea conditiilor ar putea sa duca la o fructificare buna fara aceste organisme.

Daca nu aplicati un pat de sol atunci veti avea nevoie sa asteptati 1-2 saptamani in plus pentru ca miceliul sa se dezvolte in intreaga masa si inainte sa se formeze primordiile. Cu ciupercile Almond, acesta este timpul in care cultura trebuie sa se incalzeasca (eu pun cutia cu cultura deasupra unui radiator pentru a fi sigur ca acestea se incalzesc suficient). Este de asemenea perioada de stropire usoara a patului la fiecare 2 zile pentru a-l mentine umed. (pentru P. eryngii nu sunt necesare incalzirea si stropirea). Ciupercile in mod uzual incep sa se formeze in cateva zile dupa ce miceliul a iesit la suprafata patului de sol.

Planificarea pe anotimpuri

Daca nu cresteti doar cateva ciuperci, aveti un spatiu rece si izolat cum ar fi o pivnita luminoasa, probabil ca veti putea sa cresteti ciupercile favorite pe toata durata anului. Oricum daca urmeaza sa cresteti in natura sau doriti sa cresteti multe ciuperci inauntru (astfel incat veti avea nevoie de ventilarea naturala), va trebui sa va planuiti dinainte ca sa aveti culturile cu ciuperci potrivite sezonului. Eu cresc ciupercile in pivnita tinand geamurile deschise si avand un ventilator pentru aer proaspat, astfel ca ciupercile cresc mai greu in perioada cea mai calda din vara si in cea mai rece perioada din iarna. Inchiderea geamurilor nu este optionala, deoarece dioxidul de carbon se va acumula si va inhiba formarea ciupercilor. Incalzirea si racirea aerului adus din exterior este desigur posibila, dar creste in mod semnificativ factura de energie, prea mult pentru gustul meu. Astfel ca ciupercile mele produc cel mai bine primavara si toamna.

In cea mai rece perioada a iernii atat temperatura cat si nivelul de temperatura scade. Tuturor ciupercilor le ia un timp mai indelungat ca sa colonizeze compostul. P. eryngii fructifica cu dificultate si H. ulmarius creste foarte incet producand picioare mai lungi si palarii deformate daca lumina si temperatura sunt prea scazute. H. erinaceus de asemenea creste incet in aceasta perioada, dar aceste specii vor avea o productie normala, dar mai mica, de ciuperci chiar si in perioada cea mai rece din iarna. Ciupercile A. subrufescens au nevoie de caldura, dar paradoxal acestea produc foarte bine in timpul iernii in interiorul pivnitei, deoarece ele vor fructifica intr-o camera incalzita si nu au nevoie de atat de mult aer si lumina precum alte ciuperci.

In partea cea mai calda a verii cand exista lumina suficienta s-ar putea sa intampinam dificultati la initializarea fructificarii la temperaturi inalte. Mentinerea umiditatii la temperaturi ridicate, de asemenea, poate fi dificila. Oricum am fructificat H. erinaceus pe compost uscat la 90 grade in aer; evident ca aerul proaspat a initializat fructificarea din moment ce H. erinaceus din pivnita refuza sa fructifice pana cand temperatura a scazut substantial. Ciupercilor A. subrufescens le place vremea calda si tind sa fructifice dupa ce varful de temperatura a trecut. Ganoderma lucidum prefera de asemenea vremea calda la fel ca Stropharia.

Cresterea in natura versus cresterea in sera

Obisnuiesc sa cresc toate ciupercile mele in sere. Asta imi permite sa le cresc pe toata durata anului datorita temperaturilor moderate si de asemenea ma salveaza de la problemele cauzate de melci si limacsi, carora le plac ciupercile si care cresc in numar mare in zona mea. (in momentul de fata am cativa limacsi care incearca sa se catere pe ferestre si sa ajunga de pe postamentul de ciment eventual la culturile de fructificare). Caprioarele de asemenea mananca ciuperci si insectele pot fi o problema in cultivarea in natura. Astfel ca in trecut am recomandat intotdeauna cultivarea in sere. Dar cultivarea in natura are avantajele ei. Unul dintre motive este ca ciupercile fructificate in natura au o aroma distinctiva superioara fata de cele crescute in sera. De asemenea formarea ciupercilor poate fi mai robusta in aer proaspat decat in sera. Exista mai mult spatiu fizic pentru ele. Si mai este o mica problema cu sporii care pot fi inhalati. Ciupercile parazitare pot fi reduse in actiunea lor printr-o acoperire intr-un fel sau altul cu folie sau alte materiale dintr-un singur strat. Daca regiunea dvs. se afla in zona temperata la marginea marii, ar trebui sa puteti sa cresteti ciuperci in natura pe toata durata anului. Astfel daca credeti ca puteti tine la distanta daunatorii, dati-i drumul si fructificati culturile in natura. Veti avea nevoie doar de o zona umbrita care poate fi mentinuta umeda.

Culegerea ciupercilor

Cunoasterea momentului cand trebuie sa culegeti ciupercile este o problema vasta in a stii cat de mari cresc acestea si ce sanse au ca sa ajunga la maturitate. Cu P. eryngii si H. ulmarius, desfacerea marginilor palariei este semnul uzual ca ciuperca a ajuns la maturitate, dar trebuie sa corelati cu marimea ciupercii pentru a fi sigur. Cu A. subrufescens, palaria se desface si lamelele incep sa aiba o culoare rosiatica. Cu H. erinaceus, se formeaza mici “ace de gheata” si ciuperca devine mai fina.

Marea majoritate a ciupercilor se spune ca sunt mai gustoase daca sunt culese inainte ca acestea sa imprastie multi spori, cu toate acestea ele vor castiga in greutate daca sunt lasate sa creasca in continuare. Este in mod sigur adevarat ca H. ulmarius este mai gustoasa cand este tanara, dar personal nu am facut comparatii de gust pentru restul de specii pe care le cresc.

Probleme

In ciuda faptului ca utilizez perhidrolul pentru protectia culturilor de ciuperci, au fost multe cazuri cand lucrurile nu au mers asa cum am planuit, aparand contaminantii. De fiecare data a trebuit sa gasesc cauza problemei si sa corectez problemele si de fiecare data mi-a fost dat sa invat ca utilizarea perhidrolului in sine nu este o chestie fara cusur. Procedurile pe care le-am descris aici sunt desprinse din cele mai bune invataminte personale, incorporand tot ce am invatat din greseliile facute si ar trebui sa asigure punctele de pornire necesare producerii unei culturi bazate pe perhidrol libera de contaminanti. Cu toate acestea problemele sunt partea inevitabila a unei culturi de ciuperci si mai devreme sau mai tarziu va trebui sa le rezolvati.

Intotdeauna am gasit descurajant faptul de a citi o lista cu lucrurile care pot merge rau, astfel in loc de aceasta am creat o lista cu intrebari care atrag atentia asupra diferitelor aspecte ale procesului de cultivare in scopul rezolvarii problemelor contaminantilor.

Daca adaugati perhidrol si aveti in continuare o contaminare importanta ar trebui sa va puneti singuri cateva din intrebarile urmatoare:



  • Este concentratia de perhidrol din solutia de stoc cea care trebuie sa fie? A trecut mai mult de o luna de cand l-ati masurat ultima data?

  • Functioneaza corect echipamentul de fierbere sub presiune?

  • Este aburul in masura sa intre in borcanele dvs. si se echilibreza? (sunt capacele destul de desfacute? Daca fierbeti sub presiune, ati permis timp de 5min. ca aburul sa se echilibreze inainte sa puneti capacul vasului sub presiune?)

  • Elementul pe care il folositi pentru fierbere este suficient?

  • Fierbeti la o temperatura suficient de inalta si pentru suficient timp pentru a elimina contaminantii si, daca este necesar, enzimele care descompun perhidrolul?

  • Este substratul dvs. suficient de umed pentru ca aburul sa il penetreze?

  • Suplimentii pe care ii adaugati sunt dizolvabili inainte sa-i utilizati?

  • Este perhidrolul adaugat distribuit in toata masa mediului?

  • Este citirea pH-ului reala? (perhidrolul este aparent mai stabil in jurul pH-ului neutru).

  • Daca substratul de fructificare este contaminat, este miceliul dvs. curat?

  • Daca miceliul este contaminat, este mediul de agar curat?

  • Daca turnati liber perhidrol in culturi exista picaturi care ajung in interior de pe suprafete nesterilizate?

  • Sunt vasele Petri fara urme ale mediului vechi?

  • Daca vasele de agar devin contaminate, contaminarea este la suprafata sau in masa agarului? Daca este la suprafata uitati-va la o sursa de contaminare externa mediului de agar; daca este in agar, contaminarea este de dinainte sau in timpul turnarii.

  • Ati permis mediului sau substratului sa se raceasca suficient inainte sa adaugati perhidrolul?

  • Este apa dvs. fara particule?

  • V-ati uitat la toate sursele si materialele nesterilizate si nepasteurizate care intra in contaca cu cultura dvs.?

  • Au ciupercile suficienta lumina (dar nu expuse razelor solare), aer proaspat si umiditate pentru a creste la dimensiunea normala?

Concluzii

Deoarece am ajuns la sfarsitul acestui manuscris, sunt fortat sa iau o pauza de moment si sa ma autoexaminez. Am denumit acest volum Cresterea ciupercilor - Pe calea cea simpla”, si acum trebuie sa ma intreb daca nu am exagerat un pic prin atribuirea acestui nume. Dupa toate, exista in continuare multe cai ca lucrurile sa mearga rau in cultivarea ciupercilor decat cai care sa duca la o cultura fara probleme. Si uneori ma gandesc ca este o minune intr-devar ca obtinem aceste organisme ca raspuns la ceea ce facem astfel incat sa producem aceste ciuperci delicioase.

Ei bine, este o minune. Si chiar cu intretinerea pe care perhidrolul o asigura culturilor, procesul este pe departe de a fi profesionist. Dar ma simt multumit ca procedurile descrise aici fac sa fie posibil pentru hobisti cu un minimum grad de confort si tehnici sterile sa execute toti pasii necesari unei culturi de ciuperci in spatiul casei proprii, mult mai usor decat inainte, fara a fi nevoie de echipamente speciale pentru controlul contaminantilor ci doar de vase de fierbere si pipete de masurare. Si fara a mai fi stresati de contaminanti, cultivatorii casnici vor fi liberi insfarsit sa se focalizeze pe lucrurile care ne atrag pe noi toti cultivatorii intr-un singur loc, urmarirea pentru mai mult timp a cresterii acestor frumoase si delicioase ciuperci.



Despre autor

Rush Wayne este diplomat in Biochimie si Biologie Moleculara la Universitatea Harvard si detine si o diploma de fizician in Biochimie la Universitatea California din Berkley. A intrat prima data in contact cu procedurile de crestere a ciupercilor cand a absolvit in 1970, dar nu a devenit un cultivator de ciuperci pana in 1993, cand a reusit sa-si implementeze inovatiile continute in acest manual. Instructiunile de folosire a perhidrolului in cultivarea ciupercilor se afla in posesia cultivatorilor de ciuperci din peste 75 de tari de pe intreg globul.





Yüklə 293,43 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin