Clonarea ciupercilor
Poate fi distractiv, fara indoiala, sa clonati cultura dvs. dintr-o ciuperca culeasa din natura. Probabil ca veti obtine o cultura care va va face prima impresie despre calitatea clonarii. Daca veti dori sa incercati, veti avea nevoie de agar tratat cu perhidrol, un bisturiu, o lampa cu alcool si o ciuperca proaspata.
Pentru a clona o ciuperca:
-
Curatati suprafata exterioara a ciupercii astfel incat pe aceasta sa nu mai existe mizerii.
-
Rupeti palaria ciupercii (sau baza piciorului acesteia) pastrand-o cat mai curata.
-
Aprindeti lampa cu alcool si sterilizati lama bisturiului. Apoi taiati o bucatica mica din masa ciupercii care nu a fost in contact cu partea exterioara a ciupercii. Aceasta va fi mult mai usor de facut daca ciuperca este mai carnoasa, dacat daca ea este foarte subtire.
-
cand aveti bucatica de ciuperca pe lama bisturiului, tranferati-o intr-unul din vasele cu mediu agar. Din moment ce sansele de reusita sunt mici, mai taiati cateva bucatele de ciuperca si transferatile fiecare in vase separate cu agar.
-
In final, inveliti-le intr-o punga de plastic, si puneti-le intr-un loc convenabil la incubat la temperatura camerei.
-
Cresterea miceliului, daca aceasta are loc, terbuie sa fie visibila in cateva zile, imprestiindu-se dinspre bucatica de ciuperca. Mucegaiul sau bacteriile s-ar putea sa creasca si ele, caz in care va trebuie sa taiati o bucatica din miceliu neinfestat si sa-l transferati intr-un vas proaspat cu agar. Daca va decideti sa subclonati miceliul rezultat din preluarea lui fara contaminanti, fiti sigur ca veti face aceasta inainte ca mucegaiul sa devina matur (sa se inchida la culoare si sa formeze spori). Altfel veti transfera odata cu miceliul si mucegaiul.
Daca incercati sa clonati miceliu din ciuperci aflate in salbaticie, retineti ca perhidrolul aflat in mediul agar nu va auto-curata miceliul de contaminantii rezistenti. Daca materialul din care urmeaza sa clonati este murdar, si nu puteti sa obtineti o bucatica din masa acestiua care sa fie curata, atunci perhidrolul din agar nu va avea nici o influenta. Ele nu este un sterilizator. Oricum, daca materialul dvs. este in principiu curat, perhidrolul din agar va reduce conatminarea la fund a vaselor.
Stocarea miceliului
In momentul in care ati obtinut o cultura de miceliu sanatoasa si curata, va trebui sa aveti o cale pentru ca mostre din acesta sa fie conservat pentru perioade lungi de timp, astfel incat sa aveti de unde sa reporniti cultura in cazul in care se intampla sa o pierdeti pe cea curenta. Metoda de stocare pe care o folosesc necesita doar prelevarea unei suprafete cu miceliu din mediu agar si tranferarea acestuia intr-o eprubeta cu capac in care se gaseste apa distilata. (ii multumesc lui Joe Kish pentru faptul ca mi-a adus in atentie aceasta tehnica). Odata ce miceliul se afla in apa distilata, acesta hiberneaza pentru un timp nedefinit pentru unele tipuri de miceliu (pentru specia Oyster cel putin pe durata unui an, din experianta personala). Mentinerea in frigider nu este obligatorie.
Oricum, metoda traditionala pentru cei care nu au posibilitatea de a le stoca in azot lichid, este cea in agar in vase Petri, dar aici durata de depozitare este de maximum 6 luni.
Acum, cand doriti sa faceti pregatirile pentru stocarea pe termen lung a miceliului, va recomand sa-l obtineti pe acesta fara ajutorul perhidrolului. Motivul pentru care va indic sa procedati in acest mod, este faptul ca nu cunosc efectele pe termen lung ale expunerii la perhidrol a miceliului de stoc. Poate acesta sa duca la imbatranirea prematura? Duce acesta la slabirea treptata a miceliului? Se petrec modificari genetice in timp? Eu nu sunt in masura sa dau si sa rezolv problemele care ar putea sa apara in cazul diferitelor specii pe care doriti sa le stocati. In plus, culturile care se dezvolta incet in stocul pe care il aveti sunt in stare sa se apere mai bine de actiunea perhidrolului decat cele care hiberneaza, care sunt posibil sa se deterioreze. Astfel, atat timp cat mediul agar si eprubete cu apa distilata se pot prepara usor cu ajutorul perhidrolului, stocurile de miceliu fara perhidrol sunt cele mai sigure. In afara de aceasta, este atat de usor de preparat apa distilata de calitate in eprubete cu capac: puneti apa distilata in eprubete puneti-le capacul fara sa-l strangeti si fierbti-le sub presiune pentru 30 de minute (daca nu aveti vas sub presiune, fierbeti-le pentru cel putin 1 ora, adaugand cateva picaturi de perhidrol 3%; perhidrolul va distruge spori rezistenti la caldura, iar prin fierberea apei perhidrolul va fi distrus). Si spre deosebire de vasele Petri, eprubete cu capac pot fi tinute in flacara inainte si dupa deschiderea capacului, facand posibila sterilizarea aerului in manevrarea miceliului fara a mai fi nevoie de filtre de aer. Invelesc aceste eprubete de stoc continand miceliu in pungi de plastic pentru mancare, inainte ca sa le depozitez in subsolul casei mele.
Inocularea si manevrarea culturilor de agar
Fac inocularea vaselor sau eprubetelor cu agar folosindu-ma de un bisturiu sterilizat in lampa cu alcool, apoi transferand in fiecare vas sau eprubeta bucatele mici de miceliu taiate din vasele pe care s-a creat un halou sanatos de miceliu. Cand utilizez flacara pentru stelirizarea bisturiului il las sa se raceasca inainte de a taia bucatele de agar prin adancirea acesteia in agar. (in mod traditional veti raci bisturiul infingandu-l in agarul noului vas. Dar bisturiul s-ar putea sa descompuna o parte din perhidrolul din vasul din care urmeaza sa taiem. In aer nefiltrat aceasta ar putea sa faciliteze dezvoltarea contaminantilor, din moment ce acesta este mai putin protejat. Aceasta nu este o problema cu vasul din care inoculam, din moment ce acesta va fi golit. Dar ar putea sa devina o problema in noul vas. Asa ca racesc bisturiul in cel vechi).
Daca inoculati dintr-un vas de cultura de stoc fara perhidrol, nu folositi o “bucla de inoculare” exceptand cazul in care doriti sa luati o bucata mai mare de miceliu. Din experienta proprie, fragmentele de miceliu mici preluate cu bucla de inoculare nu sunt suficiente pentru a stabiliza o colonie de miceliu in prezenta perhidrolului care lupta impotriva contaminatorilor, si in mod special cand cultura precedenta n-a fost crescuta pe perhidrol. Miceliul are o sansa mai mare de stabilizare daca transferati o bucata de miceliu dintr-o eprubeta de stoc cu apa distilata, sau o bucata de miceliu cu agar scoasa dintr-un vas cu ajutorul unui bisturiu sau a unui obiect ascutit si steril. (Trebuie sa recunoastem ca este frustrant sa sapati cu ajutorul unui bisturiu in interiorul unei eprubete).
Culturile care n-au fost expuse mediului cu perhidrol vor intarzia la prima inoculare, pe masura ce miceliul se adapteaza noului mediu.Uneori miceliul va aparea ca incerca sa cresca in afara agarului cu perhidrol. (veti observa comportari similare cand transferati dintr-un vas original continand perhidrol pe care miceliul s-a supradezvoltat de cateva zile astfel incat perhidrolul s-a descompus. Mai devreme sau mai tarziiu, oricum miceliul se va stabiliza si va incepe sa cresca normal pe suprafata noului mediu.
Nu am observat niciodata nici un fel de probleme cu miceliul care a fost expus in mod continuu perhidrolului. In mod normal transfer miceliului de 10 ori din mediul continand perhirol inainte de a ma intoarce la o cultura de stoc fara perhidrol, oricum alegerea de 10 transferuri este arbitrara si intoarcerea la culturile de stoc s-ar putea sa nu fie necesara deloc.
Retineti ca perhidrolul protejeaza doar portiunea de agar care nu are miceliul crescut pe ea. Miceliul in sine nu este protejat din moment ce acesta descompune perhidrolul pe masura ce creste. De aceea vasele de cultura vechi care au miceliul suprapopulat pe durata a mai mult de cateva zile se manifesta ca si cum ar avea contaminanti in lucru.
Prevenirea contaminarii la fundul vasului
Este de asemenea posibil ca si contaminatii sa se acumuleze in miceliu daca il transferati in mod repetat in aer nefiltrat, chiar daca exista intotdeauna perhidrol in agar si miceliul nu a acoperit intregul vas.Oricum nu veti observa contaminanti crescand in miceliul ciupercii din vasul dvs., contaminantii invizibili continuand sa cresca incet. Aceasta contaminare poate fi o problema daca folositi sau nu perhidrolul in mediu sau in compostul de fructificare. Oricum daca miceliul sau compostul final va fi fara perhidrol, atunci exista o sansa mai mare ca si contaminantii sa prolifereze in mediu neprotejat.
Pentru a va pazi de aceasta contaminare folosesc un simplu truc: de regula inoculez la fundul agarului in momentul in care fac transferul (cat de des faceti aceasta depinde de modul in care va stocati vasele si de perioada de stocare .Cea mai sigura cale este sa faceti aceasta operatie la fiecare transfer, cel putin cu vasele care le folositi pentru transferul miceliului in serie. Dar s-ar putea sa fiti nevoiti sa faceti aceasta de 2-3 ori inainte ca rata de succes sa devina efectiva ). Fac inocularea la fund in modul urmator :
-
Intoarceti vasul cu fundul in sus.
-
Ridicati partea de jos a vasului pe verticala si fortati usor ca agarul din acesta sa ajunga in capacul vasului folosindu-va de un bisturiu incalzit. (Daca agarul tinde sa se rupa in acest pas inseamna ca nu va fi necesar sa mariti cantitatea de agar la prepararea mediului).
-
Inchideti vasul la loc pana cand veti fi gata, apoi transferati o bucata de miceliu pe partea expusa a agarului, cu un bisturiu incalzit si racit.
-
In final , dupa inocularea la fund inchideti vasul, intoaceti-l din nou cu fundul in sus, fortand usor (din nou cu ajutorul unui bisturiu incalzit), ca agarul sa ajunga inapoi la pozitia uzuala din vas, acum el stand pe bucatele de miceliu.
Acest aranjament forteaza miceliul sa creasca de la fundul agarului in sus, trecand prin mediul de agar, lasand orice acumulare de contaminanti care apar in proces in urma. Unele tipuri de miceliu nu se dezvolta facand acest aranjament, dar pana acum nu am avut nici o problema cu miceliul care poate creste prin mediu, acesta dezvoltandu-se viguros. In orice caz, datorita manipularii semnificative, aceasta procedura are un grad ridicat de contaminare comparativ cu cel al unei transferari simple. Chiar daca am vazut de putine ori ca vasele de agar inoculate pe calea normala sa fie contaminate cand aceastea ajung la maturitate, acum prin inocularea la fund nu pierd mai mult de un vas din cinci. Curatarea suprafetei de lucru si a mainilor cu alcool inainte de a incepe sa faceti operatiile, reduce numarul de esecuri.
O operatie dificila si importanta in procedura de inoculare la fund este evitarea zgarierii sau ruperii de bucatele de agar care sa ajunga pe fundul vasului Petri cand rasturnati agarul la loc. Aceste bucatele de agar, tind sa fie un mediu propice de crestere a contaminantilor dataorita proximitatii lor cu aerul ambiant. Este de asemenea indicat sa folositi vase in care mediul este suficient de uscat pentru a elimina o suprafata umeda sau cu picaturi de apa. Daca agarul este foarte umed in momentul in care-l rasturnati in capac, s-ar putea ca acesta sa lase in urma suficient de mult mediu astfel incat sa va cauzeze probleme mai tarziu, cel putin la marginile mediului.
Un sfat final: fiti sigur sa nu taiati pana la fund mediul, cand doriti sa faceti un transfer dintr-un vas inoculat la fund. Daca-l taiati pana la fund, atunci intreaga dvs. munca se iroseste, deoarece in acest mod propagati contaminanti la fundul vasului. Pentru a nu permite contaminantilor sa prolifereze, specializati-va in a lua bucatele doar de la suprafata agarului.
Odata ce vasele cu agar sunt inoculate (eu tin intotdeauna patru vase de miceliu), le pun intr-o punge de plastic curata, careia ii rasucesc gatul si o leg. Pungile inchise permit o respiratie cu aerul ambiant si blocheaza patrunderea in interior a diferitilor spori si insecte. Pun trei sau patru vase Petri in aceeasi punga. Ele pot fi incubate oriunde este convenabil: rafturi de carti, baie, tejghea, etc. Nu recomand pastrarea lor in frigider, datorita condensului care apare, si deasemenea nu recomand incubarea lor deasupra unei surse de incalzire deoarece s-ar putea ca prin ciclurile repetate de incalzire-racire contaminantii sa poata fi introdusi in mediul dvs.
Unul dintre avantajele utilizarii perhidrolului este faptul ca ofera posibilitatea sa stocam usor medii de agar ne-inoculate. Eu tin un set de vase agar ne-inoculate intr-un loc racoros si nu in frigider. La fel ca si cele inoculate le pastrez inchise intr-o punga de plastic. De fiecare data cand urmeaza sa inoculez cu miceliul din aceste vase, iau unul ne-inoculat din stoc si-l inoculez, astfel incat acesta ia locul celui utilizat. In acelasi timp, inlocuiesc orice vas pe care au inceput sa apara colonii de mucegai la marginea lor. In acest fel, numarul de vase in care se dezvolta miceliul ramane constant, evitand sa ajung sa fiu in dificultate.
Productia de miceliu
Productia de miceliu este al doilea stadiu in cresterea ciupercilor. Miceliu este “demarorul” folosit la inocularea compostului de fructificare a ciupercilor, sau sursa pentru producerea de si mai mult miceliu. In mod traditional, productia de miceliu este lasata in seama furnizorilor comerciali de miceliu, care au facilitati sterile de mentinere a miceliului fara contaminanti. Odata cu dezvoltarea metodei perhidrol, productia de miceliu a devenit doar un alt pas in producerea ciupercilor, si unul chiar mai usor.
Posibilitatea de a produce miceliu fara facilitati sterile are o importanta financiara substantiala pentru micii cultivatori. Daca cumparati miceliu acesta ajunge in jurul a 20-25$ / 400gr. Daca produceti miceliu singuri, atunci boabele de semintele vor costa in jur de 1-2$ pentru aceeasi cantitate, iar perhidrolul utilizat mai putin de 10c. (rumegusul, daca nu este gratis, atunci acesta va costa oricum mai putin decat semintele). Si tineti cont ca nu va trebui sa cheltuiti o suma deloc neglijabila pentru construirea unui laborator steril cu instalatie de filtrare a aerului pentru ca sa puteti sa produceti miceliu.
Pentru a produce miceliul pentru ciupercile pe care doresc sa le cultiv, m-am obisnuit ca miceliul sa-l obtin pe rumegus. Cu metodele curente pe care le folosesc, miceliul crescut pe rumegus poate fi preparat mai repede si mai usor decat cel crescut pe seminte, fara a fi nevoie de inmuierea semintelor, si fara a fi nevoie sa sterilizam sub presiune (vezi mai jos). De asemenea miceliul matur provenit din vase agar cu rumegus va coloniza mai repede rumegusul, si din experienta proprie, cu o mai mica rata de contaminare cu mucegai, decat miceliul pe seminte. Contaminarea miceliului in sine este rara, probabil un borcan din 100, si asta doar ocazional, datorita greselilor inevitabile. Este adevarat ca rumegusul nu are o contributie nutririonala atat de mare precum semintele, dar nu este o dificultate ca sa adaugam aceste elemente nutritionale care lipsesc direct in substrat, folosidu-ne de surse care nu necesita presurizare.
Pentru marea majoritate a speciilor, miceliul crescut pe seminte este recomandat, din moment ce semintele contin baza nutritionala a substratului. Aceste seminte trebuie sterilizate sub presiune. Totusi sunt doua specii de ciuperci care vor creste foarte bine pe rumegus in loc de seminte: Hypsizygus ulmarius (elm oyster) si Hypsizygus tessulatus (Shimeji). Din moment ce H. ulmarius creste la fel de bine pe cat de usor si are un gust considerabil mai bun decat ciupercile traditionale Oyster apartinand familiei Pleurotus, nu vad nici un impediment ca sa folositi rumegusul in locul semintelor pentru productia de miceliu.
“Miceliu in 10 minute”
Procedura mea originala de preparare a miceliului pe rumegus necesita sterilizarea unei cantitati suficiente de apa si adaugarea perhidrolului dupa ce aceasta era fiarta sub presiune si racita. Aceasta este o procedura “penibila”, astfel incat am cautat o alternativa. Cautarile mele au dus la dezvoltarea unei proceduri de producere “miceliu in 10 minute”, o forma de rumegus si fibra de hartie care necesita doar o fierbere pentru 10 minute fara presiune. Aceasta este probabil cea mai rapida metoda existenta de preparare a miceliului pe rumegus. In aceasta procedura “intr-un singur pas” toate ingredientele solide sunt plasate in borcan apoi este adaugat perhidrolul si toata apa, si amestecul este incalzit si racit. Este evident ca suficient perhidrol va exista dupa racirea amestecului, suficient pentru a tine rumegusul liber de contaminanti.
Reteta pentru “miceliu in 10 minute”:
42,5gr. rumegus
85gr. fibra de hartie
0,4gr. de calcar (piatra de var)
0,4gr. gips (optional)
2% din greutate suplimenti nutritionali
150ml. apa fierbinte amestecata cu 20ml. de pehidrol 3%
Borcan cu capac continand disc de carton (vezi mai jos “containere pentru miceliu”)
-
Intr-un borcan de 800gr. puneti rumegusul (rumegusul ordinar nu va functiona), fibra de hartie, calcarul, gipsul si suplimentii nutritionali (vezi mai jos). Rumegusul trebuie sa provina dintr-un lemn cat mai usor, cum ar fi lemn de bumbac sau brad.
-
Adaugati apa fierbinte cu perhidrol si amestecati usor.
-
Dupa cateva minute in care lichidul va fi absorbit de rumegus, scuturati borcanul cu un capac temporar mixand ingredientele, apoi bateti borcanul de o suprafata captusita astfel incat sa dislocati substratul aflat in partea superioara a borcanului.
-
Umeziti discurile de carton din capacul final si puneti capacul la loc fara a-l strange la maxim.
-
Puneti borcanul intr-un vas de fierbere care sa contina 1-2cm. de apa, acoperiti-l cu capac, aduceti-l la temperatura de fierbere si lasati-l sa fiarba pentru doar 10min. (urmaresc ca vasul sa se incalzeasca rapid astfel incat pun in acesta apa calda de la robinet. Borcanele stau pe un gratar care le situeaza deasupra apei din vas.)
-
Cand au trecut cele 10min. scoateti borcanele si lasati-le sa se raceasca la temperatura camerei.
-
Umeziti discurile de carton din interiorul capacelor prin turnarea libera a unei solutii dse 3% perhidrol. Scurgeti orice exces.
-
Mediul este gata pentru inoculare.
In procedura de mai sus am amestecat o parte din rumegus si doua parti fibra de hartie. Prezenta rumegusului permite ca miceliul crescut in borcane sa poate fi usor sfaramitat. Bineinteles ca puteti sa preparati amestecul in pungi de plastic rezistente la caldura si atunci nu o sa mai aveti nevoie de fibra de hartie pentru maruntirea miceliului din moment ce puteti face aceasta prin manipularea pungii.
Agarul colonizeaza rumegusul cu dificultate, de aceea am adaugat surse suplimentare nutritionale in compozitia retetei de mai sus. Reteta standard folosea o parte tarate la patru parti rumegus, dar daca doriti sa o folositi pe aceasta va fi nevoie sa sterilizati sub presiune pentru a elimina enzimele care descompun perhidrolul. De aceea am identificat cativa suplimenti nutritionali care nu necesita sterilizare sub presiune.
Doua alternative sunt lapte praf de soia si laptele praf de vaca. Am folosit aceste doua substante cu succes in reteta de mai sus adaugand 8,5gr.
Fertilizatorii artificiali pentru o alta sursa de suplimenti de azot. Am folosit cu succes pentru ambele specii P. eryngii si H. ulmarius. Oricum fiti atent ca miceliului ii trebuie timp pentru a se adapta la chimicale ca acestea, astfel ca dezvoltarea acestora va fi mai lenta la inceput.
Probabil ca nu doriti sa folositi fertilizatori artificiali. Este bine, din moment ce urina umana contine azot primar, aceasta poate fi folosita ca un supliment organic in locul fertilizatorilor. In acest caz va trebui sa inlocuiti jumatate din apa necesara cu urina proaspata.
Puteti sa folositi si alti suplimenti, ideea de baza fiind ca trebuie sa aduceti nivelul de azot din mediu la 0,4% sau in procente de proteine in jurul lui 2,5%. Vezi sectiunea suplimentilor pentru prepararea compostului pentru detalii de calcul.
Doua note finale pentru procedura “miceliu in 10 minute”: unu, aveti grija sa folositi containere si ingrediente curate, folositi doar apa fara impuritati si daca lucrati in bucatarie, asigurati-va ca nu vor ajunge in borcane substantele organice. De asemenea fiti sigur ca nici unul din ingredientele (sau discurile de carton din capace) sunt atat de vechi incat acestea sa fie ruginite si sa inceapa sa se descompuna. Acestea vor introduce contaminanti a caror enzime vor descompune perhidrolul. Aceasta procedura functioneaza deoarece nu exista enzime care sa descompuna perhidrolul in componenta retetei, fiind nevoie sa va asigurati de aceasta.
Doi, aceasta procedura functioneaza si din cauza cantitatii mici de substante prezente in borcanele de 800gr. care se incalzeste si se raceste rapid, astfel incat mai ramane ceva perhidrol intact dupa tratamentul termic. Cantitatilor mai mari le va trebui mai mult timp sa se incalzeasca si mai mult timp sa se raceasca, astfel incat va fi nevoie de o cantitate mai mare de perhidrol pentru a fi sigur ca acesta va supravietui. In acest caz va trebui sa experimentati si sa determinati dvs. necesarul de perhidrol care trebuie sa-l adaugati.
Miceliu pe rumegus sterilizat sub presiune
Daca nu veti folosi rumegus tratat termic in cuptoare sau veti dori sa folositi un supliment nutitiv percum taratele, atunci va fi nevoie sa sterilizati sub presiune mediul dvs. si sa adaugati perhidrolul dupa ce acesta s-a racit. V-a trebui sa sterilizati separat suficienta apa pentru a dilua perhidrolul intr-un raport de 1/3 sau ½ din raportul de apa adaugata mediului. Dupa ce ati facut aceasta masuratoare pentru diluarea perhidrolului, turnati-o peste mediu si scuturati-l bine pentru ca acesta sa se distribuie rapid.
Iata procedura pe care o folosesc:
-
Adaugati aproape jumatate din totalul de apa pe care urmeaza sa o turnati peste mediul din containerele pe care doriti sa le preparati.
-
Masurati si sterilizati cealalta jumatate de apa cu perhidrol, care urmeaza sa o turnati mai tarziu.
-
Diluati perhidrolul in apa sterilizata cand aceasta s-a racit, intr-o dilutie de 1 la 10 (s-au altefel spus, adaugati solutie de perhidrol de 3% in raportul 1/10 din volumul total de apa)
-
Masurati necesarul de apa pentru fiecare container intr-un cilidru gradat pasteurizat in apa fiarta.
-
Turnati cu cilindrul gradat aceasta apa in fiecare container, asigurandu-va ca nu ajunge nici o picatura de apa de pe exteriorul cilindrului sa cada in containere si amestecati repede. Dilutia finala va fi de 1/20, sau o concentratie a perhidrolului de aprox. 0,15%, identica cu cea folosita la seminte.
Miceliu pe seminte
Acum, daca v-ati hotarat sa folositi seminte ca suport pentru cresterea miceliului - trebuie sa va atentionez mai ales daca pana acum n-ati mai folosit seminte pentru cresterea miceliului – ca succesul in cazul semintelor este mult mai dificil de realizat chiar daca folositi perhidrol. Aceasta deoarece semintele pe care le puteti obtine din zona dvs. s-ar putea sa contina o varietate de contaminanti care sa nu poata fi exterminati prin fierbere sub presiune.
Si chiar daca am marit timpul de sterilizare sub presiune si am marit concentratia de perhidrol, nu am fost in stare sa produc seminte de secara fara contaminati. Din fericire, am fost in masura sa substitui aceste seminte de secara cu altele albe de grau. Si chiar daca acestea erau mai umede decat cele de secara (30% fata de 8%) acestea erau mai curate decat cele de secara. Semintele de grau am putut sa le folosesc chiar daca a trebuit sa le inmoi pe durata noptii dupa care le-am fiert sub presiune. Intotdeauna am obtinut grau fara contaminati procedand in acest mod cu semintele. Din pacate seminte de grau alb se gasesc mult mai greu dacat cele de grau rosu cu care am intampinat acealeasi probleme ca si cu cele de secara.
Orice seminte pe care intentionati sa le folositi trebie sa fiti sigur ca:
-
Substratul este steril inainte de a adauga perhidrolul
-
Ati inlaturat toate urmele de mediu care s-ar putea afla pe exteriorul containerelor.
Desigur, ca problema sterilizarii complete exista si in laboratoarele speciale de productie a miceliului. Daca exista spori de mucegai sau bacterii in interiorul semintelor sau alte particule, si aceastea nu sunt distruse complet prin sterilizare, acestea vor ajunge sa germineze si sa se imprastie in mediu indiferent de filtrarea aerului sau de perhidrolul adaugat. La fel se intampla si cu perhidrolul, daca in urma acestei strerilizarii mai exista enzime care sa-l descompuna in seminte, in aceste locuri se vor crea goluri de mediu neprotejat de perhidrol.
A doua problema exista si in cultivarea traditionala. Daca urme din mediul de cultura ajung inafara culturii, aceste bucatele mici pot deveni locul ideal de crestere si imprastiere a contaminantilor. Daca aceasta se intampla cu subtraturile tratate cu perhidrol, cultura va ramane curata pana in momentul in care aceasta este scuturata pentru a fi maruntita. Cateva zile mai tarziu contaminantii vor inflorii, avantajati fiind de saracirea in perhidrol produsa de cresterea miceliului. Aceasta problema poate fi evitata curatind cu atentie containerele atat la interior cat si la exterior, si stergand exteriorul acestora cu alcool dupa ce au fost inoculate cu miceliu.
Iata cum fac ca sa obtin miceliu pe seminte de grau alb:
-
Cantaresc 200gr intr-un borcan de 800gr.
-
Adaug apa de la robinet in exces si un pic de bicarbonat de sodiu pentru a domoli aciditatea apei mele de la robinet.
-
Pun amestecul la o temperatura apropiata de cea de fierbere pentru 1-2ore pana cand semintele sau umflat. Scurg surplusul de apa cand semintele si-au dublat volumul.
-
Sterilizez borcanul sub presiune pentru 1 ora. Durata de timp depinde de seminte si de vasul sub presiune.
-
Cand borcane s-au racit, adaug 10ml de perhidrol 3% (20ml pentru fiecare 450gr de seminte uscate), dupa care il scutur bine pentru ca acesta sa acopere semintele.
Un cultivator mi-a spus ca adauga colorant alimentar pentru a colora perhidrolul, astfel incat este in masura sa si vada daca acesta s-a distribuit uniform in masa de seminte. (daca semintele s-au unit intr-o masa compacta, va fi foarte dificil sa acoperiti toate semintele complet cu perhidrol, asa ca incercati sa reglati prin volumul de apa folosit si prin durata de timp cat le lasati la muiat). Concentratia finala de perhidrol este mare, aprox. 0,15%, dar miceliul continua sa creasca bine, doar putin mai incet decat in cazul in care nu ati fi adaugat perhidrol. (daca adaugati o cantitate masurata de apa, nu uitati sa scadeti volumul perhidrolului pe care urmeaza sa-l adaugati pentru a obtine umectarea dorita). S-ar putea sa reusiti si cu o cantitate mai mica de perhidrol, dar pentru aceasta ar trebui sa-l diluati intr-un volum mai mare de apa pentru a fi sigur ca acesta va ajunge pe toate semintele. Pe de alta parte, puteti sa adugati de doua ori mai mult perhidrol fara ca miceliul sa fie afectat in crestere in cele mai multe cazuri.
Containere pentru miceliu
Eu cresc miceliul in borcane de sticla de 800gr, borcane care provin de la muraturile pe care le folosim. Ele au capacul dintr-o singura bucata. Si borcanele de 1 litru sunt valabile daca au capacele dintr-o singura bucata. Asigurati-va ca interiorul fiecaruia este curat inainte de fiecare utilizare, la fel si capacele acestora. Capacele care au urme de rugina in interior sunt locuri ideale pentru dezvoltarea culturilor microbiene.
Retineti ca utilizarea perhidrolului duce la inutilitatea folosirii filtrelor de aer pe capace, asa cu metodele traditionale o cereau. Oricum, capacele borcanelor sunt cele mai vulnerabile chiar daca ati folosit perhidrolul la prepararea mediului, din moment ce veti scutura borcanele pentru a distribui uniform miceliu, si prin scuturare spori de mucegai din aer pot patrunde in interior (sau bucatele mici de mucegai care au crescut pe fisurile de pa capac) intrand in contact cu miceliul (care nu este protejat). Pentru a compensa vulnerabilitatea capacelor, procedez in felul urmator:
-
Prepar un set de discuri de carton care sa intre in interiorul capacelor (prin trasarea unui cerc dupa forma capacului si taierea putin mai interiorul liniei cu ajutorul unei foarfeci).
-
Pentru procedura “Miceliu in 10 minute”, amestec ingredientele cu un alt capac, dupa care pun capacul original chiar inainte de fierbere.
-
Dupa ce mediul s-a racit, dau jos capacele si umezesc discurile de carton cu o solutie de perhidrol 3%. In acest mod discurile cu perhidrol devin o bariera impotriva contaminantilor din aer care ar putea intra.
In cazul mediului pe seminte, care necesita sterilizare sub presiune, invelesc fiecare disc de carton din capace in folie de aluminiu, sterilizandu-le separat de borcane si capacele acestora. Apoi, dupa ce adaug perhidrolul in mediul sterilizat si il amestec, dau jos capacul temporar si pun la loc capacul original prevazut cu discurile de carton sterile pe care le-am umezit cu solutie de perhidrol de 3%.
Inocularea cu miceliu
Containere sterile continand mediu pot fi inoculate in mai multe moduri. Puteti taia bucati de miceliu din culturile de agar cu ajutorul unui bisturiu dupa care acestea sa fie puse in mediu. (ca sa faceti astfel, prima data inclinati borcanul sau punga pe o parte astfel incat miceliul pe care il puneti sa nu ramana la suprafata mediului dar sa fie pe marginea borcanului sau pungii pentru a putea urmari modul in care acesta se dezvolta). Sau puteti sa scuturati containerul dupa ce ati adaugat miceliul. Personal, prefer sa nu scutur containerul, deoarece de cele mai multe ori miceliul ajunge la suprafata mediului, nefiind protejat de perhidrol, fiind si greu de dislocat in urmatoarele scuturari. Bucatelele mici de miceliu care rezulta in urma acestei scuturari par a fi prea mici pentru a isi reveni efectiv si sa creasca in mediul cu perhidrol in care a poposit. Asa ca pun bucati de agar in partea de jos a substratului, dupa care il inchid (3/4 bucati sunt suficiente pentru miceliul care se dezvolta lent). In mediul de rumegus pentru H. erinaceus, dupa ce am pus bucatele de miceliu in partea de jos, tasez rumegusul deoarece aceasta specie prefera mediile mai dense de substrat pentru a se dezvolta.
Retineti ca mediile tratate cu perhidrol trebuie sa fie inoculate cu miceliu tratat cu perhidrol, cum este cel care s-a dezvoltat pe agar tratat cu perhidrol. Altfel, miceliul care nu este adaptat s-ar putea sa moara in scurt timp sau sa-i trebuiasca o lunga perioada de timp pana sa inceapa sa creasca in mediul cu perhidrol de o concentratie relativ ridicata pe care l-am propus a fi utilizat in substrat. (composturile tratate cu perhidrol contin perhidrol in concentratie mai mica, asa ca ele pot fi inoculate in siguranta cu miceliu care nu este adaptat la perhidrol).
In procedura mea originala urma ca borcanele sa fie dispuse in pungi de plastic inchise. (faceam asta imediat ce terminam de sters cu alcool exteriorul acestora). Foloseam pungi de plastic pentru a putea sa asigur schimbul de aer si pentru a proteja de prezenta sporilor si a insectelor. (pungile pot fi refolosite, daca acestea sunt curate). In ultima vreme, am incubat miceliul in borcane fara a le mai inchide in pungi de plastic, si se pare ca se dezvolta la fel de bine.
In final, ma asigur ca borcane sunt inchise complet si las ca miceliul sa se dezvolte pe durata a catorva zile. Descompunerea perhidrolului produce oxigenul necesar pentru cresterea miceliului in aceasta faza, iar nivelul de dioxid de carbon nu este foarte mare. Cand am un halo crescut pe o largime de aprox. 1cm, atunci scutur borcanul, si ca rezultat acesta va incepe sa creasca in multe alte locuri in cateva zile. (nu asteptati prea mult pana sa scuturati, atat timp cat miceliu crescut nu este protejat pe masura ce haloul se mareste. Obisniesc sa slabesc putin stransoarea capacului dupa ce am scuturat, pentru a permite schimbul de gaze, dar acum pot spune ca acest lucru nu este necesar. Discurile de carton evident ca permit schimbul de gaze necesar chiar daca acestea sunt stranse la maximum cu capacul.
Mediul este gata de a fi folosit mai departe in momentul in care miceliul s-a dezvoltat in intreaga masa a acestuia. Deobicei astept pana cand miceliul s-a dezvoltat la suprafata mediului mai mult de 5mm dupa care il folosesc la inocularea altor medii.
Daca folositi pungi in loc de borcane pentru producerea miceliului, procedura in sine este aceeasi. Nu trebuie sa va faceti griji pentru contaminantii care ar putea sa patrunda in punga – acestia vor fi omorati de perhidrolul din mediu.
Ce se poate spune in cazul utilizarii perhidrolului in culturile lichide? Nu am urmarit aceasta posibilitate, din doua motive. Primul este ca orice metoda de inoculare a unei culturi lichide necesita ca aceasta sa fie inoculata cu un mediu lichid (miceliu zdrobit in mixer, etc.), metoda care elibereaza o mare cantitate de enzime care descompun perhidrolul din mediu. Al doilea motiv este ca, presupunand ca primul motiv este rezolvat, ma astept ca sa scada rapid concentratia de perhidrol din cultura lichida datorita circulatiei libere de spori intacti purtatori de enzime. (in substraturile solide miceliul este captusit intr-o anumita zona, si concentratia de perhidrol ramane in substrat la un nivel acceptabil). Scaderea concentratiei de perhidrol poate fi compensata prin adaugarea regulata de perhidrol proaspat, dar aceasta ar presupune o metoda de masurare a concentratiei de perhidrol in solutii foarte diluate.
Colonizarea compostului
Colonizarea compostului de fructificare a ciupercilor, este cel de-al treielea si ultimul dintre stadiile de producere a ciupercilor
Deoarece perhidrolul este o solutia atat de ieftina, este convenabil financiar ca sa adaugam suficienta solutie de perhidrol in substratul de fructificare pentru a-l proteja de contaminanti. Si dintr-un punct de vedere tehnic, procedand in acest mod este posibil sa crestem ciuperci care descompun lemnul fara a fi nevoie sa sterilizam substartul sub presiune sau sa-l fierbem. Pentru procedurile prezente in acest volum, substratul ales este unul care nu contine enzime care descompun perhidrolul. Perhidrolul nu va aduce nici un beneficiu substraturilor care au o mare activitate biologica, cum ar fi balegarul, paiele pasteurizate sau talajul obtinut din lemn verde tratat in apa fiarta.
Primul material pe care l-am gasit ideal pentru a fi utilizat impreuna cu perhidrolul este rumegusul. Rumegusul pe care il folosesc este tratat termic, astfel incat acesta nu v-a descompune perhidrolul, chiar si fara fierbere sub presiune. Ca rezultat, acest rumegus poate fi pasteurizat convenabil adaugand apa fierbinte peste el. Ca atare aceasta apa fierbinte aduce substartul la gradul de umiditate indicat pentru a face din acesta substratul ideal pentru fructificarea ciupercilor. (cand turnati apa fierbinte peste granulele de rumegus, acestea se desfac la loc in rumegusul din care au provenit). Tot atat de bine, puteti folosi si rumegusul rezultat din prelucrarea lemnului uscat termic in cuptoare. (in cazul rumegusului de brad presupun ca aceasta incalzire distruge o parte din inhibatorii prezenti in rasina bradului). Aveti grija ca rumegusul sa nu contina diferiti aditivi. (marea majoritate nu contin).
Un alt substrat pe care l-am folosit cu perhidrol sunt granulele de fibra de hartie reciclata. Acest produs a fost obtinul in urma a doua tratamente termice de curatire. Granulele totusi sunt 30% umede inainte de a adauga apa. La fel ca si in cazul granulelor de rumegus, acestea nu contin nici un fel de enzime. Neajunsul acestuia este pretul, deoarece orice material folosit pe post de pat pentru animale va fi de cel putin trei ori mai mare decat granulele din rumegus.
Daca in zona dvs. nu exista granule de rumegus sau de fibra de hartie, atunci trebuie sa luati in considerare procedurile prezentate in cel de-al doilea volum pentru prepararea substraturilor. Aceste proceduri va permit sa folositi o mare diversitate de materiale pe post de substraturi, inclusiv acelea care contin enzime care descompun perhidrolul. Singurul material care NU poate fi folosit in procedurile cu perhidrol este rumegusul umed, acela care rezulta din prelucrarea bustenilor.
Daca aveti un alt tip de substrat care doriti sa-l folositi cu perhidrolul, sa zicem hartia sau cartonul folosit, dar planuiti sa-l pasteurizati si nu sa-l fierbeti sub presiune, va trebui sa fiti sigur ca acesta nu contine enzime dupa ce l-ati pasteurizat. Puteti sa testati simplu prin punerea unei mici cantitati de material intr-o cana si adaugarea unui strop de solutie de perhidrol 3%. Daca nu se intampla nimic imediat, asteptati un pic. Cand enzimele de descompunere a perhidrolului se gasesc in substrat, atunci amestecul va scoate bule si va spumega. Daca enzimele nu sunt prezente, atunci amestecul nu va arata diferit de un substrat caruia i-ati adaugat apa.
Recipientele pentru fructificarea substraturilor variaza de la o specie de ciuperca la alta. Pentru ciupercile care descompun lemnul, marea majoritate a containerelor vor contine rumegus (care nu-l vom obtine din granule de rumegus), cel putin 1% var pudra, suficienta apa pentru a obtine in final o umidiatate a substratului de 60-65% si 5-20% din greutatea substratului uscat suplimenti nutritionali cum ar fi tarate de orez (care asigura 0,1-0,4% din necesarul total de azot).
Concentratia ridicata de azot din rumegusul suplimentat se traduce in general printr-o productie mai mare de ciuperci. In acelasi timp, concentratia ridicata de azot ridica riscul contaminarii. Cu metoda perhidrolului, pericolul contaminarii nu va creste apreciabil odata cu cresterea nivelului de azot. Oricum, pentru a fi in partea sigura a lucrurilor, rareori ridic concentratia azotului peste 0,4%
Talajul si densitatea substratului
In mod traditonal recipientele contin si talaj, dar eu nu l-am inclus niciodata in substraturi din moment ce necesita ca acestea sa fie fierte separat sub presiune iar mai apoi adaugate restului de substrat. Uni cultivatori cred ca talajul este crucial pentru cresterea ciupercilor shiitake. Nu l-am gasit a fi necesar sa-l utilizez in cazul ciupercilor H. ulmarius, P. eryngii, sau H. erinaceus. Oricum, pentru H.erinaceus, am gasit ca fiind benefica compresarea cu mainile a rumegusului pana cand tot aerul prezent in acesta (dar nu si apa) s-a eliminat. Aceasta serveste in acelasi mod in care talajul este folosit pentru a crea un substrat cu o densitate mai mare. Imi pot imagina ca ciuperci ca H. erinaceus, care cresc pe copacii de lemn de nuc sau cires, prefera mai degraba substraturi dense decat cele pufoase. In metodele traditionale fara perhidrol, nu este indicat ca sa presati substratul datorita pericolului de a crea conditii anaerobe pentru organismele contaminatoare. Cu perhidrolul prezent in substrat acest lucru nu se intampla deoarece prin descompunerea perhidrolului oxigenul produs distruge organismele care altfel s-ar gasi intr-un mediu anaerob.
Prepararea rumegusului cu suplimenti si perhidrol
Iata cum trebuie sa procedati in cazul granulelor de rumegus:
-
Prima data, curatati bine o galeata cu capac de 20l din plastic. (rutina mea de curatare presupune spalarea interiorului galetii cu ajutorul unui burete si a unui detergent biodegradabil si apoi clatirea acesteia).
-
Clatiti galeata si capacul acesteia in apa clocotita – o scufundare totala a acestora ar fi ideala. Din acest moment, va trebui sa evitati ca sa mai atingeti interiorul galetii sau a capacului acesteia.
-
Puneti galeata goala pe un cantar si cantariti cam 3kg de granule de rumegus daca sunt din stejar sau 2,2-2,5kg daca acestea sunt din brad (folosesc un borcan de 1kg pe care-l folosesc pe post de lopata si care l-am sterilizat cu putina apa in cuptor, fara a fi nevoie de o pasteurizare). Va trebui sa faceti propriile dvs. ajustari in functie de granulele de rumegus pe care le aveti si a rumegusului care rezulta din acestea si bineinteles lasand loc pentru suplimenti si miceliu precum si pentru spatiul necesar unui amestec eficient a continutului.
-
Daca folositi suplimenti solizi, atunci acestia pot fi adaugati in acest moment.
-
Adaugati varul. Daca acesta contine enzime atunci va trebui sa fie copt la 400C pentru mai multe ore. Nu folositi dolomit, din cauza continutului sau de magneziu care inhiba dezvolarea ciupercilor. Pentru ciupercile care cresc pe rumegus de stejar folosesc aprox. 60gr de var, sau 30gr pentru cele care cresc pe lemn de brad.
-
Fierbeti intr-un vas cu capac jumatate din apa care urmeaza sa o adaugati. (apa trebuie sa nu contina particule vizibile). Pentru acest pas fierb 3,5 litri de apa pentru 4kg de granule de rumegus (aprox.3 litri de apa pentru 3kg de granule de rumegus de brad). Daca folositi suplimenti nutritionali solubili, puteti sa-i adaugati inainte de a fierbe apa. Puteti sa experimentati diferite grade de umiditate pentru speciile pe care urmeaza sa la cresteti. Unul dintre avantajele prezentei perhidrolului in substratul final este ca puteti sa adaugati mai multa apa decat ar fi voie in mod normal, fara a crea zone anaerobe propice dezvoltarii contaminantilor. Oricum rumegusul tinde sa absoarba mai multa apa decat poate incorpora in el, ceea ce face dificila turnarea lui in pungi fara a varsa.
-
La 1 minut dupa ce apa a inceput sa fiaerba, dati-o cu grija jos de pe foc si turnati-o peste substrat. Puneti capacul la galeata si amestecati prin invartirea galetii timp de cateva minute pentru ca apa sa fie distribuita.
-
Fierbeti intr-un alt vas cu capac restul de apa necesara (in functie de tipul de rumegus pe care-l aveti). Dupa ce apa a fiert 1 minut luati-o jos de pe foc si lasati-o sa se raceasca cu capacul pus pe ea. Veti folosi aceasta apa pentru a adauga perhidrolul in ea.
-
Lasati galeata cu substrat sa se raceasca cu capacul pus pe ea. Racirea dureaza de obicei cateva ore. Fundul galetii poate fi cald cat sa puteti tine mana pe el in momentul in care doriti sa adugati perhidrolul.
-
Cand apa din vasul al doilea s-a racit, adaugati cca. 120ml de perhidrol 3%.
-
Turnati perhidrolul astfel diluat peste rumegusul din galeata care s-a racit, amestecandu-l prin invartirea galetii. Astfel se obtine o concentratie finala de aproximativ 0,03%.
-
Lasati substratul sa se raceasca la temperatura camerei. Acum el este gata sa fie folosit.
Probabil va intrebati dupa atatia pasi din aceasta procedura, de ce nu se poate simplifica urmand pasii de la procedura “Miceliu in 10 minute” ? Daca concentratia de perhidrol a fost crescuta pentru a compensa descompunerea din substratul cald, atunci perhidrolul poate fi adaugat la inceputul procedurii impreuna cu toata apa. Acest lucru s-ar putea dovedi posibil cu o concentratie initiala suficient de mare de perhidrol. Oricum, substratului ii ia de doua ori mai mult timp sa se raceasca daca intreaga apa clocotita este adaugata peste el. In aceste conditii, presupun ca perhidrolul va avea sanse minime sa supravietuiasca expunerii indelungate la caldura, chiar daca concentratia lui initiala a fost marita de cateva ori.
Suplimenti nutritionali pentru compost
Daca utilizati suplimenti nutritionali traditionali cum ar fi meiul sau taratele de orez, va trebui sa le fierbeti sub presiune. In timp ce sunt inca calde, suplimentii sterilizati se toarna in substratul rece pasteurizat. Aveti grija sa stergeti picaturile de pe partea exterioara a borcanelor inaintea turnarii.
Marea majoritate a suplimentilor traditionali folositi in culturile de ciuperci necesita fierberea sub presiune pentru eliminarea enzimelor care descompun perhidrolul inaintea pasteurizarii substratului. (Aceste enzime sunt remarcabil de stabile, si pasteurizarea standard nu este suficienta in general pentru inactivarea lor, chiar si in cazul suplimentilor mai delicati cum sunt taratele). Oricum, asa cum am discutat in sectiunea dedicata producerii miceliului, am gasit acum cativa suplimenti care sunt liberi de enzime si care pot fi adaugati fara o sterilizare sub presiune, in acest caz amestecate in rumegus. Doi dintre suplimentii care sunt produsi la scara comerciala sunt deja folositi in industria de ciuperci lamelare (Sylvan’s Millichamp 3000 si CG 60). Acestia contin proteine de soia denaturate si respectiv gluten de porumb denaturat, evident ca prin procesul de denaturare se descompun enzimele. Acesti suplimenti sunt foarte valorosi, dar cultivatorii casnici s-ar putea sa intampine dificultati in obtinerea acestora. In acelasi timp, trebuie sa avem grija ca acestia sa nu se deterioreze in magazia noastra, in mod special pentru Millichamp 3000.
Cateva forme mai costisitoare de proteine procesate se gasesc mai usor, cum sunt: proteinele vegetale, lapte praf de soia sau lapte praf de vaca.
Un alt tip de supliment care poate fi folosit fara a fi necesara fierberea sub presiune sunt fertilizatorii chimici simpli. Din moment ce acesti fertilizatori nu provin din organisme vii, acestia nu contin enzime care sa descompuna perhidrolul. Cu toate acestea, marea parte a nutrientilor pot fi totusi folositi in cresterea miceliului dupa o perioada de adaptare. Daca doriti sa incercati aceasta metoda de suplimentare, eu recomand ca sa preparati miceliul cu acelasi tip de supliment, astfel incat perioada de adaptare a avut loc deja pana in momentul in care inoculati compostul. Deasemenea, aveti o sansa in plus sa vedeti cum fertilizatorii pe care ii detineti ajuta la cresterea organismelor. Formula fertilizatorilor variaza foarte putin, astfel ca este indicat sa testati fertilizatorul pe o cultura mica inainte de a-l folosi in compost.
Ureea este o sursa de azot obisnuita in formula fertilizatorilor chimici, si este probabil posibil sa o utilizam ca supliment fara o fierbere sub presiune.
Daca doriti ceva mai “organic” decat fertilizatorii artificiali (si este un motiv bun de a evita dependenta de substante care necesita energie si petrol pentru producerea lor), urina umana si cea animala poate fi folosita ca supliment care nu necesita firbere sub presiune. Oricum, ea trebuie pe cat posibil sa fie tinuta in locuri fara micro-organisme pana in momentul in care v-a fi folosita. Adaugarea de perhidrol poate fi un mod de a face aceasta.
Dostları ilə paylaş: |