Criminologie

d)Profesia

Toate statisticile relevă o rată extrem de diversă a delincvenţei profesionale. într-un grad diferit, majoritatea profesiilor oferă condiţii pentru săvârşirea de infracţiuni. în acest context nu ne propunem examinarea incidenţei criminologice a fiecărei profesii, limităndu-ne la criminalitatea “gulerelor albe”.

Expresia a fost utilizată pentru prima dată de Sutherland în lucrarea “Criminalitatea gulerelor albe”, apărută în anul 1949. Criminologul american defineşte criminalitatea “gulerelor albe” ca fiind o infracţionalitate săvârşită de persoane socialmente respectabile, care ocupă un statut social elevat. Aceasta este criminalitatea oamenilor de afaceri, a cadrelor superioare din administraţie, a personalităţilor politice, sindicale etc.

Din punct de vedere juridic, criminalitatea “gulerelor albe” nu diferă de cea săvârşită de alte categorii infracţionale; în schimb, are unele caracteristici speciale:

• 
  beneficiază de o indulgenţă generalizată, determinată atât de poziţia socială a infractorilor din această categorie, cât şi de modalităţile rafinate prin care ei realizează faptele antisociale;
  
• 
  în aceste condiţii, reputaţia persoanelor implicate nu este alterată;
  
• 
  factorii criminogeni obişnuiţi (lipsa de instruire, nivel de trai, familie etc.) nu joacă un rol specific în etiologia infracţiunilor comise de aceste persoane, determinantă fiind structura lor de personalitate.
  

De regula, criminalitatea “gulerelor albe” se realizează prin ignorarea şi prin interpretarea falsă a legii, facându-se o confuzie voită între limitele licitului şi ale ilicitului, uneori profităndu-se de ambiguitatea unor legi adoptate, parca în mod voit, în interesul acestei categorii favorizate.

e)Factorii politici

Influenţa factorilor politici în criminogeneză apare ca deosebit de puternică în doua situaţii specifice: războiul şi revoluţia.

Datorită reglementărilor speciale în domeniul penalului (legii marţiale), războiul convenţional este mai puţin criminogen. În schimb, războiul civil, care constituie cea mai înaltă expresie a unei crize politice pe teritoriul unui stat, produce efecte puternic criminogene. Indiferent de natura conflictului (politică, etnică sau religioasă), în timpul războiului civil se creează centri antagonici de putere, indivizii se polarizează, sistemul legislativ este ignorat complet, se instaurează haosul şi anarhia socială şi economică, se escaladează violenţa, se urmăreşte anihilarea prin toate mijloacele a oponenţilor. în acest context, infractorii de profesie au un câmp de acţiune ideal. De asemenea, starea de haos şi anarhie încurajează la comiterea de infracţiuni şi persoane care nu au fost cunoscute anterior cu comportamente antisociale. îşi face apariţia terorismul ca formă a luptei pentru putere, urmărind înlăturarea adversarilor mai importanţi şi anihilarea neutrilor. Luptele armate depăşesc ororile războiului clasic, combatanţii fiind puternic motivaţi psihologic.

Revoluţia este o stare de criză politică de mare amploare, finalizată pe cale conflictuală, prin care se urmăreşte înlăturarea de la putere a unui grup conducător, cucerirea puterii politice şi schimbarea orânduirii sociale.Constituind o formă a luptei pentru câştigarea puterii politice, revoluţia nu-şi alege mijloacele pentru atingerea scopurilor sale, însă momentul de criză ce o însoţeşte, se repercutează grav asupra sistemului legislativ care nu mai este respectat, precum şi asupra organelor de control social, care, fie ca sunt eliminate, fie ca nu-şi mai pot îndeplini atribuţiile. Atât în timpul desfăşurării efective a evenimentelor revoluţionare, cât şi în perioada de tranziţie care urmează, criminalitatea cunoaşte o adevărata explozie. Revenirea la limitele normale de stabilitate este dificilă, presupunând modificări structurale de ordin politic, economic, social şi, nu în ultimul rând, readaptarea structurilor de personalitate a indivizilor.

BIBLIOGRAFIE:

• 
  FERDINAND Theodore N., Demografic Shifts and Criminality: an Inquiry, în British Journal of criminology, Vol 10, No. 2, April 1970
  
• 
  HEGEL Friedrich, Ştiinţa logicii, Bucureşti, Ed.Academiei, 1966
  
• 
  NISTOREANU Gheorghe, PĂUN Costică, Criminologie, Ed. Europa Nova, Bucureşti 1996
  
• 
  PINATEL Jean, La societe criminogene,Paris, Dalloz, 1976
  
• 
  SELLIN Theodore, Memorandum on Crime in the Depression, New York, 1937
  
• 
  STĂNOIU Rodica Mihaela, Introducere în criminologie, Bucureşti, Ed.Academiei, 1989
  
• 
  SZABO Denis, Crimes et villes, Montreal, PJJ.M., 1960
  

ASPECTE GENERALE PRIVIND RESOCIALIZAREA INFRACTORULUI

Eufemia Vieriu

Lector universitar doctor, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
Rezumat:

Autoarea abordează problematica resocializării infractorului prin prisma derulării unor procese educative, reeducative şi de tratament aplicate persoanelor condamnate penal, prin care se urmăreşte readaptarea infractorilor şi reintegrarea socială a acestora în scopul prevenirii recidivei.

Pe parcursul materialului vor fi prezentate noṭiuni teoretice ce se referă la resocializarea infractorului precum şi aspecte ce pornesc de la examinări complexe, diagnosticări, estimări de conduită acestea finalizându-se cu luarea unor decizii asupra tratamentului ce se va aplica infractorului, în vederea resocializării acestuia şi prevenirii recidivei.

Cuvinte cheie: diagnosticul criminologic, prognosticul social, programe de tratament, psihoterapia raţională, psihoterapia de grup
Abstract:

The author addresses the issue of offender re-socialization through the conduct of educational processes, re educational and treatment of persons convicted criminal offenders seeking rehabilitation and social reintegration in order to prevent relapse.

During the material will be presented theoretical concepts that refer to social reintegration of the offender and issues that range from complex investigation diagnosis, estimates of conduct they ending with decisions on treatment to be applied offender to re-socialize him and relapse prevention.

Kewords: Criminological diagnosis, prognosis social treatment programs, rational psychotherapy, group psychotherapy