Criminologie

REVUE DE CRIMINOLOGIE, CRIMINALISTIQUE ET PENOLOGIE

No. 4 /2016
TABLES DE MATIERES

		Pag.
	Séminaire professionnel international, 21-23 septembre 2016 -  Alba Iulia	9
	CRIMINOLOGIE
Cârdan Bianca Mădălina Dinea	Utiliser les méthodes de profilage dans l’investigation criminalistique	10
Sorin Alămoreanu	Observations sur la théorie de la « main chaleureuse »	12
Sorin Alămoreanu	Sur le « Profilage » et la perspective de son emploi dans certaines affaires	17
Finta Sorin Silviu	La sécurité nationale et le blanchiment de l’argent	23
Mihai Suian	Obtenir les preuves au cours du procès pénal par l’intermède des investigations sous couverture et des collaborateurs	27
Mădălina Moraldo	Les formes d'agression chez les adolescents	33
Mădălina Dinea	L’expertise graphique au sein du système judiciaire	44
Simion Nicoleta Minodora Muscalu Gheorghe	Les crimes de violence – le meurtre	49
Cristian Delcea	Le procès décisionnel dans l’acte de meurtre – Tendances théoriques et expérimentales dans le domaine	64
Simona Vlădica	Aspects politiques sur la conclusion de l’accord de médiation entre l’auteur et la victime - réparation des dommages causés	67
Gheorghe Bunea	Valoriser les preuves matérielles lors de l’audition d’une personne	72
Ecaterina Balica	Migration, criminalité et sécurité personnelle dans les grandes villes de l’Europe	78
Ecaterina Balica	Homicides et suicides en Roumanie. Données statistiques et représentations média	92
Ramona Maria Cojocaru	Authentification des enregistrements par le critère ENF	94
Gabriela Chiran	Interaction des facteurs criminogènes au cas du contrefacteur notaire public	104
Eufemia Vieriu	Aspects généraux sur le phénomène social de la criminalité	107
Eufemia Vieriu	Aspects généraux sur la resocialisation du délinquant	113
Eufemia Vieriu	Considérations générales sur les causes du crime comme acte individuel	117
Eufemia Vieriu	Considérations générales sur la prévention du crime	123
Florena Sterschi	La criminalité transfrontalière: l’ensemble de normes pénales de sanction et les politiques de prévention et de lutte	129
	PENOLOGIE
Gheorghe Florian	Le pénitentiaire, un coup d’oeil de l’intérieur	134

SEMINARUL PROFESIONAL

„UTILIZAREA METODELOR DE PROFILAJ ÎN INVESTIGAREA CRIMINALISTICĂ”

Bianca Cârdan- jurist, Madălina Dinea- jurist

În perioada 21-23 septembrie 2016, în orașul Alba Iulia, s-a desfășurat seminarul profesional de criminalistică cu tema „Utilizarea metodelor de profilaj în investigarea criminalistică”. Evenimentul a avut loc în Aula Magna a Univeristății „1 Decembrie 1918”, participând peste 120 de persoane. Organizatorii acestui eveniment au fost Conf.Univ.Dr.Sorin Alămoreanu, Prof.Univ.Dr.Costică Voicu și Conf.Univ.Dr.Gheorghe Bunea. Conferința a fost realizată cu sprijinul Societății Române de Criminologie, Criminalistică și Științe Penitenciare-Filiala Transilvania, International Police Asociation (IPA) Secția Română, parteneri fiind Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia. La Seminar au participat peste 120 de persoane, gazda primitoare fiind Aula Magna a Universităţii din Alba Iulia. In cuvântul de deschidere Conf.Univ.Dr.Sorin Alămoreanu a artătat că manifestarea este rezultatul colaborării foarte bune cu IPA şi ceilalţi parteneri, dar că ea nu ar fi posibilă dacă nu ar exista interesul participanţilor pentru o anumită tematică. Pe de altă parte, s-a subliniat şi în intervenţiile altor invitaţi precum: Prof.Univ.Dr.Augustin Lazăr, procurorul general al României; Pierluigi Maria Dell′Osso, procurorul general al Procuraturii din Brescia în domeniul criminalisticii formarea profesională nu se poate opri, ea se impune a fi mereu completată ca un răspuns al criminaliştilor la „ provocările pe care le ridică permanent fenomenul criminal”.

Publicul țintă al acestui training a fost format din procurori, membri ai poliției, criminaliști, medici legiști, avocați, psihologi, mediatori și studenți. Principalii tutori au fost Pete Klismet, fost profiler F.B.I. și membru în American Investigative Society of Cold Cases; Mihaela Brooks- criminal profiler, geographic profiling analyst I, cerified anti-terrorist specialist USA, criminal intelligence analyst, de altfel și membră în American Investigative Society of Cold Cases. Alături de aceştia, seminarul a fost condus de moderatorii principali: Prof.Univ.Dr.Augustin Lazăr, Prof.Univ.dr.Costică Voicu, Prof.Univ.dr.Valentin Iftenie, Conf.Univ.Dr.Petruț Ciobanu, Proc.Romulus Varga, Dr.Neculai Spirea Zamfirescu, Conf.Univ.Dr.Gheorghe Bunea și Conf.Univ.Dr.Sorin Alămoreanu.

Pe parcursul celor trei zile ale seminarului, tema principală de discuție a fost utilitatea şi rolul profiling-ului, cu referire la practica din SUA în investigațiile criminale ce au ca obiect fapte comise cu violență și contra vieții, aplicarea acestuia în domeniul procedurilor de cercetare ale poliției judiciare.

Primul subiect susținut de Procurorul General din Brescia, Pierluigi Maria Dell′Osso, a atins punctele de interes al celor două țări şi experinţa în comun pentru combatere fenomenului infracţional. Prezentarea s-a grefat pe infracțiunile de spălare a banilor, cu referiri la pe cazurile de fapte infracţionale complexe, criminalitate trans-frontalieră, trafic cu opere de artă, inclusiv trafic cu gunoi menajer întâlnit în relația româno-italiană.

Cel care a inițiat discuțiile privitoare la profiling a fost Pete Klismet, abordând acest subiect din punct de vedere teoretic: cereprezintă criminal profiling ca instrument al criminaliştilor și ceea ce nu ar trebui să reprezinte. Spre exemplu, profiling-ul nu ar trebui asociat cu magia, telepatia sau citirea în „globul de cristal”, ci, din contră, el este o muncă asiduă de cercetare, experiență și training-uri specifice în acest domeniu. Pentru ilustrare vorbitorul a adus în discuție și investigarea cazurilor de viol cu referiri la cazuri concrete din experienţa sa. S-au prezentat noțiunile teoretice care stau la baza profiling-ului , diferența dintre modul de operare și semnătura psihocomportamentală, modul de construcție al „portretului comportamental” al suspectului și nu în ultimul rând profilul victimei. Este de menționat și faptul că aceste tehnici trebuie să poarte amprenta cazurilor specifice fiecărei regiuni geografice, așa încât tehnica profilajului se demonstrează a fi un cadru complex de cercetare.

In cadrul discuţiilor s-a apreciat că metoda trebuie să fie în consonanță cu sistemul judiciar implicat în aceste activități. Mai mult decât atât, s-a discutat modul de a armoniza metodele de investigare criminalistică folosite în țara noastră cu metode moderne utilizate în țările occidentale, ca răspuns la nivelul şi formele actuale ale criminalităţii de toate tipurile..

De asemenea, pe linia discuției a continuat şi expunerea Mihaelei Brooks, dezvoltând tematica analizei câmpului infracțional, relația dintre victimă și criminal la locul faptei, determinându-se personalitatea făptuitorului, dar și despre importanța limbajului verbal și non verbal în comportamentul persoanelor audiate (suspect, victimă,martor). În plus, s-a discutat și despre importanţa verificării resturilor menajere ( denumită „GARBOLOGY”), de la locul faptei, pentru depistarea de probe. Metoda uzitată în investigarea criminalistică americană, apare ca necesar a fi preluată și de către sistemul nostru.

Un alt subiect care suscitat interes este cel a STAGING- ului( aranjarea locului faptei şi a împrejurărilor aparente). S-a pus în discuţie și diferența dintre staging- act intențional de manipulare a probelor, în scop de alterare a locului faptei, pentru a oferi poliției o altă pistă de soluționare, introducând ceva nou în câmpul infracțional și precauție, când se încearcă înșelarea poliției prin ștergerea de probe, ori prin sustragerea unor obiecte ce ar putea conduce ancheta spre aflarea adevărului.

In cadrul dezbaterilor s-a subliniat de către dl. Dr. S. Alămoreanu şi Dl.N.Zamfirescu că regăsim noţiunile şi în literatura noastră de specialitate , fiind numite de către autori ca E. Stancu şi I. Mircea „împrejurări contrvoersate” sau „negative” ale locului faptei. Pe lângă discuțiile teoretice au fost exemplificate și cazuri concrete, unele celebre, soluționate în sistemul american și cel român, unde tehnica profiling-ului, dar şi investigarea „clasică” criminalistică au avut un rol important în descoperirea autorului și cunoașterea cu exactitate a modului de comitare a faptelor infracționale.

Alte subiecte aduse în discuție: Determinarea tipului de suspect; Cum „se reduce” cercul de suspecți, Investigarea criminalilor violenți. Criminali în serie, violatori în serie, pedofili; Aplicații profiling la reconstituirea crimei; Intervievarea copiilor abuzați sexual. Analiza declarațiilor copiilor; Examinarea cauzelor vechi „Cold Cases”.

În cadrul seminarului au mai fost prezentate prin expuneri succinte: rolul medierii în unele cauze penale și o trusă de criminalistică brevetată de către domnul Nicolae Meseșan cu unele propuneri de dispozitive, care uşurează munca echipei.

Conferința s-a demonstrat a fi mai mult decât o simplă pledoarie, sau succesiune de expuneri, ea derulându-se activ, sub forma unor dezbateri științifice pe această temă, cu intervenții notabile ale unor persoane cu o experiență vastă în domeniu, precum Prof.Univ.Dr.Valentin Iftenie ce a explicat nevoia conexării criminalisticii cu medicina legală și totodată interdependeța acestor două domenii atât de complexe, a Procurorului General Augustin Lazăr, a Conf.Univ.Dr.Sorin Alămoreanu, a Dr. Neculai Spirea Zamfirescu, a Prof.Univ.Dr.Costică Voicu. Argumente solide în studiile de caz prezentate au adus și medicii legiști, avocații, mediatorii și psihologii prezenți, făcând această conferință să devină un cadru interactiv cu implicații într-o multitudine de domenii.

În finalul conferinței a fost acordată o diplomă de excelență Universității „1 Decembrie 1918” ca semn al aprecierii organizatorilor pentru sprijinul uman şi logistic al deja numeroaselor manifestări găzduite cu multă disponibilitate şi căldură la Alba Iulia. În aceeași ordine de idei, s-a adus în discuție organizarea unui nou seminar profesional, posibil în primăvara următorului an, participanții exprimându-și interesul pentru viitoare manifestare.

OBSERVAŢII ASUPRA TEORIEI „MÂINII CONDUSE”

ÎN EXAMINAREA GRAFICĂ
Dr. Sorin Alămoreanu
Cuvinte-cheie: examinare grafică, poziţia mâinii în timpul scrierii, semnături contestate/puse sub semnul întrebării, mână condusă, mână ghidată.

Premise teoretice

Experţii grafici au fost demult confruntaţi cu problema aşa-numitei scrieri cu „mâna condusă” pentru a se da explicaţii cu privire la anumite semnături contestate. Deşi de ceva timp discuţiile păreau depăşite, într-o anumită măsură ele sunt prezente, din când în când, în practica examinării grafice. Re-apariţia temei este generată fie de opiniile unor experţi cu mai puţină experienţă, aflaţi în faţa unor semnături suspecte, fie de nevoia re-clarificării acestei probleme din perspectiva discuţiilor teoretice.

De fapt problema se reduce la întrebarea dacă o anumită semnătură/scriere au fost trasate de un autor, el însuşi dominat de o anumită maladie ce îi conferă abilitate grafică limitată, ori lipsa unui control asupra mişcărilor ( pentru situaţii de paralizie, comă, cancer în fază terminală etc.), sau aceasta este o urmare a manifestării scrierii sub forma „mâinii forţate”, persoana sec află sub o prezumtivă ameninţare psihică, ori chiar sub aplicarea unei forţe fizice. Această din urmă situaţie este considerată a fi rezultatul utilizării unor forţe exterioare (acţiunile unei alte persoane) menite a-i supune şi forţa mâna autorului să execute scrierea/ semnarea, în situaţii în care acesta refuză să semneze un anumit document.

Pentru aceste situaţii, apreciem că este necesar să observăm mai întâi principalele aspecte teoretice ale scrisului natural, relaţia dintre mână şi instrumentul de scris etc.

Care este semnificaţia „scrierii cu mâna ghidată/condusă”?

Potrivit majorităţii autorilor¹, prin „scrisul cu mâna condusă” se înţelege o scriere ori o semnătură creată cu participarea mâinii unei alte persoane, sau una care a fost creată cu ajutorul unui suport material de ghidare cum ar fi : o linie de bază, trasarea pe traseul de adâncime al unei scrieri anterioare, cu scopul de a urmări cu instrumentul de scris aspectul grafismelor anterioare, cu scopul de a se forma traiectorii identice.² În grafoscopie, accentul va fi pus, în principal, pe primul caz , referitor la situaţiile în care „scriitorul” (persoana care ţine instrumentul de scris) şi „cel ce ghidează/cel ce ajută” (persoana care ţine/ghidează mâna scriitorului). Aceste situaţii pot fi întâlnite sub diverse forme:

1. 
   „Mâna inertă”– mâna pasivă. Mâna „scriitorului” nu se opune mişcărilor impuse de „cel ce îl ajută”. Această situaţie poate fi în principiu întâlnită în cazul unor subiecţi aflaţi în stare de agonie sau în situaţii similare acesteia când autorul semnăturii nu poate să se mişte, spre exemplu este paralizat. Prin urmare, în acest tip, se poate observa un anumit grad de rezistenţă în încercarea de a mişca mâna subiectului.
   
2. 
   Măna ajutată. Mâna scriitorului nu este complet inertă, aşa încât, această situaţie va deveni o dificultate pentru „cel ce ajută”. Astfel de ipoteze pot fi întâlnite la persoane analfabete, a căror mână este ghidată („ condusă” )pentru a forma o structură grafică ce ar putea fi apreciată ca o semnătură. Aceeaşi situaţie, a unei rezistenţe involuntare, este prezentă şi poate fi exprimată printr-un aspect neregulat al literelor, spaţiere mare, opriri frecvente datorate unei reproduceri inconştiente a scrisului persoanei care „ajută scrierea”.
   
3. 
   Mâna asistată.(motricitatea scriitorului este diminuată şi are nevoie de asistenţă). Se apreciază că este întâlnită la persoane a căror motricitate este oarecum limitată şi sunt ajutate în efortul scrierii de un „asistent”. Gesturile celor două părţi implicate sunt îmbinate într-un efort comun sporit, dar, de asemenea, opoziţia vectorilor grafici poate consta într-o armonie sau, chiar într-o diferenţă a grafismelor.³ E.Locard evidenţiază elemente concrete ce ar putea indica astfel de situaţii: liniile de legătură sunt uneori unghiulare, grupurile de litere sunt reduse în înălţime, e posibilă omiterea semnelor diacritice etc.⁴
   
4. 
   Mâna poziţionată. Datorită problemelor de vedere, mâna scriitorului trebuie să fie poziţionată înainte de începerea fiecărui cuvânt.
   
5. 
   Mâna forţată. Scriitorul se opune acţiunii semnării/scrierii şi se împotriveşte mişcărilor impuse de cel ce „îl ajută”. Prin urmare, pot fi observabile anumite nivele de presiune, litere sau diacritice pot să lipsească. Uneori, hârtia poate fi ruptă (perforată) local. Liniile sunt, în general, scurte şi unghiulare
   

POZIŢIA NATURALĂ ÎN SCRIERE ŞI LEGILE SCRIERII

Este cunsocut că rezultantele activitaţii mentale sunt de regulătranspuse în scrisul de mână. Legile scrisului de mână sunt dependente de alfabet şi de scrierea efectivă, dar ele se manifestă în mod constant. Pentru a înţelege corect aceste situaţii trebuie să facem referire la E.Sollange-Pellat-„Legile scrisului”.⁵.

Prima lege afirmă: Mişcările grafice (semnele) se află sub imediata influenţă a creierului. Acest fapt trebuie intrepretat împreună cu ce-a de-a doua lege ce prevede că atunci când se manifestă scrierea, Egoul este dezvăluit la începutul şi finalul semnelor grafice.

Prin urmare, „rezultantele activităţii mâinii conduse” sunt în măsură să reflecte scrisul celui ce ajută, mai degrabă decât scrisul autorului real. Semnăturile se vor prezenta sub forma unor execuţii lente şi ezitante, în mod cert mai diferite decât cele originale.

În opinia noastră, în situaţia „mâinii ghidate”, rezultatele operaţiunii sunt surprinse în ce-a de-a treia şi a patra lege:

Nimeni nu poate să-şi modifice propriul scris (natural), fără a reda şi semne ale efortului depus pentru aceste schimbări (spre exemplu, opriri bruşte, arcuiri , neregularităţi, schimbări neaşteptate/bruşte, comprimări ). Scriptorul care se manifestă în circumstanţe improprii scrierii va face apel instinctiv la forme grafice comune pentru el sau va crea, schematic, semne uşor de redat. Mai trebuie arătat că manifestarea specifică a fiecărui scriptor este influenţată şi de o serie de factori cu mar fi : suportul material, temperatura ambiantă, calitatea instrumentului de scriere, poziţia , dar şi modul individual de ţinere al instrumentului de scriere ( „tipul prizei „).

Poziţii de bază ale mâinii şi ale instrumentului de scris:

Modelul unitar al deprinderilor grafo-tehnice ale scriiporului, alături de modelul caligrafic învăţat pentru prima dată şi motricitatea personală a acestuia se reflectă în aspectul general al scrierii. Acestea sunt completate de factori precum: mobilitatea mâinii, repetări frecvente şi măsura în care scrisul este utilizat în activităţile zilnice. Callewert enumeră care sunt poziţiile grafo-tehnice de bază: normale, solidare, frânte şi fixate.

Mecanismul psiho-fiziologic (neuro-motor) care asigură funcţiile ce conduc la actul scrierii este extrem de complicat şi are o multitudine de componente. Unele dintre acestea se manifestă constant, altele sunt variabile.

Pentru ilustrarea acestui aspect redăm un pasaj elocvent dintr-o carte mai puţin cunoscută, un compendiu de criminologie şi poliţie ştiinţifică avându-l ca autor pe Guillame Beroud. „Scrisul este urma lăsată de un ansamblu de gesturi. Gesturile acestea ca toată mimica omenească sunt condiţionate în acelaşi timp de elemente variabile şi de elemente constante.” –Variabile: excitaţia cerebrală, graba, temperatura exterioară, instrumentele întrebuinţate.”

Poziţie normală n„normalălidară”


Poziţie „solidară”


Poziţie „normală”








Poziţie frântă




Poziţie fixată

Mecanismul psiho-fiziologic (neuro-motor) care asigură funcţiile ce conduc la actul scrierii este extrem de complicat şi are o multitudine de componente. Unele dintre acestea se manifestă constant, altele sunt variabile. Constante: educaţia şi obişnuinţa, care au fixat tipul caligrafiei, poziţia mâinii, lungimile osoase ale membrului scriitor, elasticitatea pumnului, forţa muşchilor antebrachiali şi palmari. Rezultanta acestor factori este o pletora de gesturi care nu sunt totdeauna identice cu ele însele, dar îndestulător de asemănătoare, ca identitatea autorului lor să rămână constant perceptibilă.

Discuţii şi experimente

Observând bazele teoretice anterioare, unii experţi pot admite, sau nu, ideea „mâinii conduse” în expertiza grafică. Nu în ultimul rând, observând reluările discuţiilor asupra „ mâinii ghidate” în cercurile de experţi grafici din România, am decis să deschidem o cercetare experimentală cu privire la acest subiect.

Pe de o parte, am procedat la examinarea arhivelor laboratorului în care ne desfăşurăm activitatea, care cuprind expertize grafice realizate în peste 55 de ani ,cu o rata anuală de lucrări de expertiză grafică de cca. 200 lucrări. Nu am regăsit în cadrul acestor rapoarte nici o identificare de semnătură, ori scriere realizată „cu mână ghidată”, deşi am observat obiective formulate în acest sens în câteva speţe.

Am observat de asemenea, că în ultimii 10 de ani nu au mai fost susţinute ca temei al unei expertize grafice asemenea „modalităţi de înfrângere a voinţei scriptorului”.

Procedând la examinarea cauzelor mai vechi unde s-a avansat ideea că semnătura ar fi fost realizată cu mâna condusă, am putut constat că în cauzele respective fie s-a identificat o imitaţie după model, fie era vorba despre un fals prin copiere.

Intâlnind unele justificate reticenţe ale persoanelor suferinde de a scrie şi semna anumite acte, respectiv de a permite redactarea unor acte fictive pe numele lor, am procedat apoi la o realizare experimentală de semnături cu „mâna ghidată”, utilizând pe de o parte scrisul unor persoane în vârstă si al unor voluntari tineri, încercând să reproducem ipostazele în care se prezumă fi realizate semnăturile cu „mână condusă”.

Pentru toate aceste situaţii am constata ca există evidente elemente care să permită unui expert grafic aprecierea caracterului nenatural al semnăturilor, iar sub aspect material se manifestă indiciile unor acţiuni lipsite de dinamică : perforări ale hârtiei, opriri şi reluări nejustificate, presiune constantă –mare sau redusă- care nu se manifestă în scrisul necontestat, aşa cum indică şi literatura de specialitate ( L.Ionescu. A Frătilă, ş.a.).

De altfel, scopul identificii grafice criminalistice nu este acela de a stabili „apartenenţa mâinii în care s-a aflat instrumentul de scris” ci a identifica autorul concret al scrierii/ semnării. . Considerăm de aceea că în ce priveşte situaţiile care mai pot apărea, indicate ca „posibile produse ale mâinii conduse”, experţii trebuie sa fie reticenţi, procedând la examinări atente, până la nivelul detaliilor microscopice de pe traseul grafic, întrucât practica infirmă în mod repetat autenticitatea prezumtivelor „originale” , respectiv infailibilitatea metodei ca modalitatea de fals.

Creaţie experimentală a unei semnături cu “mâna forţată”


Model








Creaţie experimentală a unei semnături făcute cu “mâna forţată”


Model
Semnături necontestate, folosite ca model

Semnături realizate prin imitare cu mâna inertă,condusă după model.

DESPRE „PROFILING” ŞI PERSPECTIVA UTILIZĂRII SALE ÎN UNELE CAUZE
Dr. Sorin Alămoreanu
Cu toate că unele opinii situează metoda portretului psihologic operaţional al infractorului în serie (profilajul psihologic) în domeniul criminologiei şi al psihologiei credem necesar să prezentăm succint elementele importante ale acestei noi ramuri a criminalisticii, ca şi unele din noţiunile şi tehnicile utilizate. Că acest mod de cercetare criminalistică este unul concret şi util ne dovedesc cazurile chiar din ţara noastră soluţionate prin intermediul „psihocriminalisticii” - vezi cazul pedofilului de la Suceava, omorurile cu incendierea cadavrelor de la Bucureşti, Satu Mare, etc.

Metodele de lucru nu sunt limitate doar pentru elucidarea cauzelor cu omoruri, ci ele pot fi extinse și pentru alte genuri de infracțiuni- viol, tâlhării, ș.a.m.d. ai căror autori se înscriu repetat în același tipar acțional, al tipului de victimă și faptă, rămânând un anumit timp neidentificați. Vom face mai întâi unele referiri la istoricul criminalității seriale.

„Crima în serie pare doar a fi un produs cu preponderență al secolului XX, fără a fi însă produsul exclusiv al acestei epoci. Se poate spune că civilizația modernă și postmodernă «au oferit» spațiul optim în care acest fenomen să se manifeste în adevărata lui amploare, în care resorturile și mobilurile criminale au fost diversificate și perfecționate la maximum, însă criminalul în serie s-a aflat prezent în orice stadiu al dezvoltării sociale, mediul social actual nefăcând altceva decât să-i ofere «bulionul de cultură» în care să prolifereze, cum perfect justificat a exprimat acest aspect Alexandre Lacassagne, marcantul reprezentant al școlii sociologice franceze.”⁶

Există informaţii despre crime ritual-orgiastice precum şi a practicii otrăvirilor mergând din antichitate până în plin Evul Mediu, de la Nero la Marie Marguerite Brinvilliers, cunoscută prin seria de otrăviri sistematice iniţiate în prima jumătate a secolului al XVII-lea.⁷ Mobilurile pentru care acţionau ucigaşii în această perioadă nu erau dintre cele mai frapante, fiind semnalat cu predilecție interesul material. Încep să apară, însă, și primele „cazuri speciale” anticipând amploarea pe care o va cunoaşte fenomenul criminalităţii seriale în circa o sută de ani.⁸

În Franța, prin cazul lui Joseph Vacher („ucigaşul vagabond”sau ” ucigaşul ciobanilor”), apare tipologia ucigaşilor itineranţi, interesante fiind mutilările sexuale la care erau supuse cadavrele victimelor. Tot în Franţa este cunoscut unul dintre primele cazuri de cupluri ucigaşe, soţii Martin şi Marie Dumollard (anul 1855), practica fiind mai întâlnită şi la ucigaşii în serie contemporani.

Secolul al XIX-lea este şi secolul arhetipul criminalului în serie modern - Jack Spintecătorul. The Ripper rămâne şi azi cel mai controversat şi mediatizat criminal, iar identitatea sa a rămas necunoscută. Unele opinii l-au considerat un posibil membru al casei regale, ori al societăţii înalte, motiv pentru care cauza ar fi fost lăsată nesoluţionată. După unele opinii mai recente ar fi vorba doar de unele erori de anchetă, care ar fi dus la ignorarea importanţei unor probe existente.

Prima jumătate a secolului XX nu se deosebeşte substanţial prin diversitatea motivaţiei şi a modului de operare de secolul anterior. Sunt prezente cazurile de otrăviri în serie (Marie Alexandrine Becker 1932-1936) cunoscând ca şi principal mobil, cu deosebire, interesul material. Există şi cazuri interesante prin amploare şi număr mare de victime. Este vorba de „Angelicele din Nagyrev”, un sat de pe Tisa, unde între 1914-1929 au fost săvârşite mai multe omoruri prin otrăvire asupra bărbaţilor întorşi de pe front de către unele dintre femeile satului, „în cooperare” cu moaşa din sat.⁹ Un număr mare de crime a avut loc, de asemenea, în New Orleans între 1918-1920, comise de către „asasinul cu toporul”. Datorită faptului că victimele erau selectate din rândul micilor comercianţi şi întreprinzători italieni ai zonei, se poate trage concluzia că această serie de omoruri se înscrie între primele acţiuni sistematice consemnate, cu substrat rasial, mai exact etnic, din istoria criminalităţii seriale.¹⁰ Unul dintre cele mai șocante cazuri de ucigași în serie din perioada interbelică s-a desfășurat în timpul ocupației naziste în Franța. Dr. Marcel Petiot, profitând de deruta și panica instalată în rândul populației de etnie evreiască, în permanență hărțuită de către ocupanții germani pentru a fi deportată în lagărele de exterminare, a atras numeroși evrei, prin promisiuni de adăpost și protecție contra unei mari sume de bani, cărora ulterior le administra stricnină punând mâna pe întreaga lor avere.¹¹

Odată cu sfârșitul războiului, fenomenul criminalității seriale a cunoscut o evoluție fulminantă, cu precădere în Statele Unite, care dețin 76% la un moment dat din totalul mondial al acestui gen de crime. Pe ambele maluri ale Atlanticului s-a extins și diversificat această „pasiune diabolică”, dusă până la ultimele ei extreme. Tipologiile criminalilor și criteriile de selectare a victimelor au devenit tot mai stranii și mai numeroase: de la Peter Sutcliffee (Anglia) la Edward Gein (SUA), celebru prin faptul că a inspirat personajul psihopat și uranist din „Tăcerea mieilor”, la cazuri de cupluri ucigașe, până la sinistrele crime săvârșite de grupurile ucigașe precum „familia” lui Charles Manson, sau „Spintecătorii din Chicago” care au operat între 1981-1982 folosind crima și mutilarea ca părți ale unor acte rituale de canibalism. Unii dintre criminalii în serie au captat interesul Americii prin larga mediatizare care li s-a făcut: Ted Bundy, John Wayne Gagy și Jeffery L. Dahmer.

Un caz cu particularități este cel al lui H.Unterwegger. Condamnat în 1974 pentru uciderea unei tinere prin sugrumarea cu un laț format din sutienul victimei, el a fost eliberat după 7 ani la presiunea unui curent public care îi susținea nevinovăția. La scurt timp după eliberare, a publicat o carte în care își povestea „suferințele” în închisoare. Dar, în zona Vienei, din nou au început să apară la intervale de aproximativ 2 săptămâni, prostituate ucise prin strangulare cu lenjeria proprie.

De asemenea, în SUA la Las Vegas, au avut loc patru crime în același mod. S-a putut apoi stabili că ele au fost comise în perioada în care Unterwegger se afla în SUA „în vacanță”. Cercetările conjugate ale poliției austriece și americane au reușit demonstrarea legăturii tuturor acestor fapte cu autorul și condamnarea lui.

În Europa de Est, deși mai puțin mediatizat, acest gen de crimă s-a impus de asemenea atenţiei investigatorilor :Andrei Cikatilov, Ghenadi Mikasevici sau Nikolai Giumagaliev în spațiul ex-sovietic, iar nu în ultimul rând cazurile semnalate în România în anii 1970-1072: Ion Râmaru la Bucureşti și Romulus Vereş la Cluj.

America Latină se impune prin criminali în serie care au operat pe teritoriul mai multor state, excelând la capitolul număr de victime: Daniel Camargo Barbosa (Columbia și Ecuador), Ramiro Artieda sau Pedro Armando Lopez care a acționat în trei state Ecuador, Columbia și Peru făcând nu mai puțin de trei sute de victime.

Problematică este însă reacția societății la aceste crime, mergând de la reacții absolut normale de condamnare și dezicere de aceste acte, până la adeziuni manifeste și pelerinaje, determinând o reacție normală a unui ziarist britanic care se întreba uimit: „De când a ajuns un ucigaș în serie un erou îndrăgit?”.¹²

Este necesar să facem o distincție clară, de la început, între criminalii în serie și celelalte trei categorii de criminali cunoscute: criminalul accidental (normal), criminalul în masă și criminalul terorist.

Dacă în ceea ce privește criminalul accidental ( cel care comite omorul în cadrul unei situaţii unice) explicaţia este evidentă, credem că cele două categorii: crima în masă și crima de tip terorist comporta alte discuţii.

Cu o oarecare aproximație, crima în masă poate fi definită ca o acțiune în care un număr oarecare de persoane sunt ucise de un singur asasin, într-un timp relativ scurt și aproximativ în aceeași arie geografică.¹³ În ceea ce privește crima teroristă, asasinatele au loc într-o perioadă de timp mai lungă: ore sau zile, sau printr-un act „ retaliator”unic, declarat ca atare, iar omorurile au, cu predilecție, o motivație politică.

O caracteristică notabilă, atât a criminalului în masă cât și a celui terorist, este relativa indiferență pentru preocuparea de a scăpa de consecințele gestului său, sau pentru siguranța personală. Frecvent, acest gen de ucigaș se sinucide, ulterior ori concomitent acțiunii sale criminale ( ‚atentatorii kamikaze”). Psihologul Elliot Layton afirma despre asasinul în masă că „el nu mai vrea să trăiască, iar crimele lui constituie urma lăsată după sinucidere”.¹⁴ Cu toate acestea, la criminalul în serie poate co-exista și teama acută de descoperire și pedeapsă¹⁵, uneori cu nevoia publicităţii, a recunoaşterii publice a „temerii” inspirate de actele criminale.

Colectivele de cercetare a crimelor în serie - trecut și prezent

Hans Gross, membru marcant al şcolii austriece de criminologie, a fost cel care a iniţiat studierea organizată a fenomenului infracţional prin constituirea de colective specializate, formate din specialişti din mai multe domenii.

Mult mai multe s-au întreprins în acest sens în zilele noastre. În special în Statele Unite, sub impulsul stării generate de răspândirea acestui gen de crimă, s-a încercat o instituţionalizare a abordării fenomenului prin înfiinţarea, în primii ani ai deceniului şapte, în cadrul FBI a Unităţii pentru Ştiinţe comportamentale (Behavioral Science Unit - BSU), cu scopul de a studia tehnicile criminalilor în serie şi a analiza, pornind de aici, modelele comportamentale ale ucigaşilor.

Depaşind tehnicile „clasice”, (dar nu ignorându-le) agenţii FBI au început să lucreze la un sistem de profiluri psihologice, folosindu-se de datele științelor comportamentale, ale psihologiei și psihiatriei (James Brussel avea un dosar impresionant de profiluri de criminali), pentru a ajuta la analiza probelor, materiale şi intuitive, culese de ofiţeri la locul crimei. Evident, în acest domeniu este implicată şi o cantitate apreciabilă de muncă intuitivă şi niciun profesionist nu va elimina suspecţii de pe listă numai pentru că nu se potrivesc profilului făcut. Astfel,munca de creare a profilurilor s-a dovedit eficientă pentru îngustarea câmpului de investigaţii.¹⁶

În acest sens vin şi susţinerile profesorului Ion Mircea cu privire la activitatea de identificare criminalistă: „Scopul final al procesului de identificare criminalistică este identificarea obiectului, fiinţei sau fenomenului supus examinării. Prezintă însă utilitate pentru cercetare şi când acest proces se opreşte, din lipsa unor caracteristici individuale bine determinate, la treapta determinării tipului, grupei ori subgrupei. De asemenea, se bucură de aceeaşi valoare probatorie atât identificarea obiectului, fiinţei sau fenomenului supus examinării, cât şi constatarea neidentităţii sale, deoarece în atare situaţii e scos din câmpul cercetării şi, în continuare, examinarea se îndreaptă asupra, altor probe care interesează cauza concretă”.¹⁷

În 1985 Academia FBI a introdus un instrument suplimentar în munca de investigaţie, denumit „Programul de înţelegere a criminalului violent” (VI-CAP) conceput ca un sistem centralizat de informaţii care colectează şi analizează rapoarte de pe întreg teritoriul Statelor Unite cu obiectivul de a releva rapid tiparul de acţiune al unui criminal în serie.¹⁸Acest sistem de înregistrare a datelor după procedeele utlizate de infractori, denumite şi „modus operandi sistem” (MOS), se face după modurile de săvârşire, de către infractorii cunoscuţi şi necunoscuţi, a anumitor infracţiuni. Această înregistrare prezintă importanţă în cazul comiterii aceluiaşi fel de infracţiuni sau infracţiuni asemănătoare, întrucât deseori infractorii folosesc aceleaşi procedee. Prin „modus operandi sistem” (MOS) se poate stabili numărul infracţiunilor săvârşite de un infractor deja cunoscut, iar când nu este cunoscut se delimitează faptele care ar putea fi comise de unul și același autor sau de un grup de infractori.¹⁹ Din păcate, mulți practicieni uită de acest foarte util instrument în identificarea autorilor.

Procedeul este unul clasic, dar mereu perfectibil, se poate adapta tehnicilor de profilaj criminalistic ( „ forensic psicho-profiling”).

Implicarea experților în științe comportamentale în activitățile de consultanță pentru cercetarea criminalistică și criminologică a omorurilor a cunoscut o puternică afirmare atât în Marea Britanie cât și în Statele Unite. Alături de instituții specializate, acest gen de acțiuni se desfășoară și la nivel privat. În Anglia, spre exemplu, membrii Societății Britanice de Psihologie au această posibilitate. Practica privată în acest domeniu a devenit curentă, existând organizații independente care oferă consultanță, inițiere și practică de teren sub acest aspect. Este frecvent ca specialiști angajați în sectorul public să contracteze pe cont propriu, în timpul liber, diverse cazuri, remarcându-se în mod particular asistarea avocaților consultanți sau pledanți în evaluarea rapoartelor privitoare la inculpați, inițierea ofițerilor de poliție în munca specifică de investigare și interogare, și în elaborarea profilului infractorului pentru sprijinirea anchetelor poliției.²⁰

Unul din motivele care a făcut necesară apariţia acestei unităţi speciale îl constituie schimbarea naturii infracţionalităţii violente în sine. Se poate remarca, de asemenea, că în mod tradiţional, în cazul diverselor acţiuni violente, infractorul şi victima se cunoşteau sub o formă sau alta. În privinţa crimei în serie acest aspect e mai rar întâlnit. Nu cu mult în urmă, decât în anii '60, rata soluţionării omuciderilor în Statele Unite depăşea 90%,²¹ pe când un studiu realizat în 1989 indică faptul că între 20 şi 25% din crimele care au loc pe teritoriul SUA rămân nerezolvate sau sunt catalogate ca fiind cu autor necunoscut.²²

Trebuie înţeles, însă, de la bun început, că nu agenţii acestei unităţi sunt cei care capturează criminalii. Ei doar „asistă poliţia locală în orientarea investigaţiilor spre o anumită arie de suspecţi, sugerând tehnici de acţiune care ar putea ajuta la scoaterea lor la iveală”. Atribuţiile prinderii unui criminal cad deci în sarcina poliţiei, iar după sprijinul pe care îl acordă acesteia, activitatea agenţilor speciali este orientată (dacă este cazul) spre formularea unor strategii care să ajute procurorul, echipa de anchetatori în general, să pună în lumină, să evidenţieze personalitatea criminalului. ²³ John Douglas, unul din veteranii BSU-ului, spunea despre câteva din aspectele definitorii ale muncii sale şi colegilor săi în cadrul acestei unităţi: „Modul prin care ei (n.n. criminalii) sunt diferiţi, şi reperele pe care le lasă individualitatea propriei lor personalităţi, acestea sunt elementele care ne-au condus la dezvoltarea unei noi arme în interpretarea anumitor tipuri de crime violente, precum şi la urmărirea, prinderea şi acuzarea acestor criminali. Mi-am petrecut cea mai mare parte a carierei ca şi agent special FBI încercând să dezvolt această armă (...). În cazul fiecărei crime abominabile, pornind cu începuturile civilizaţiei, persistă întotdeauna această mistuitare, fundamentală întrebare: «ce fel de persoană a putut să facă un asemenea lucru?». Modul în care efectuăm profilul criminalului şi analiza locului crimei în cadrul BSU la FBI încercă să răspundă la această întrebare”.²⁴

Fenomenul criminalităţii în serie în România

În situaţia criminalului în serie elementul afectat este psihicul individului şi, chiar dacă în majoritatea cazurilor acest aspect nu este în măsură să elimine responsabilitatea, abordarea unui asemenea infractor trebuie să se facă plecând de la primele date despre crimă, trecând prin strategiile de identificare şi prindere, etapele de anchetă şi cele desfăşurate în faţa instanţei şi până la sancţiunile şi reconversia socială a acestei categorii de infractori.

Deși se pare că Statele Unite domină prin infracțiunile în serie, nu e mai puțin adevărat că ucigașii în serie sunt o realitate prezentă în orice societate. Se poate spune că Europa a cunoscut și cunoaște o manifestare aparte a acestui fenomen, pe de o parte prin numărul mai redus al criminalilor în serie, iar pe de altă parte prin modul oarecum diferit de manifestare. În afara caracteristicilor comune crimei în serie evidențiate în majoritatea cazurilor, indiferent de aria geografică și culturală în care au loc, există elemente de particularitate care se remarcă de la o societate la alta, de la o cultură la alta, de la o ţară la alta. În Europa de Vest, cea centrală şi în România de asemenea, crima în serie a fost şi rămâne o problemă care trebuie studiată şi contracarată (vezi cazul Râmaru, Romulus Vereş „omul cu ciocanul”, Adrian Stroe, etc.) cu atât mai mult cu cât am precizat că acest concept se referă nu numai la omoruri dar şi la alte fapte: violatorul în serie, incendiatorul serial, etc. mai ales cele comise cu violenţă.

Un caz petrecut pe teritoriul României, deşi nu întruneşte caracteristicile unui comportament criminal serial, este cel din martie 1995, Deva²⁵. Aici un singur autor, a ucis cu o armă de vânătoare, pe parcursul a mai puţin de 14 ore, cinci persoane şi declara că ar fi continuat să o facă dacă cineva i-ar fi stat în calea desfăşurării evenimentelor aşa cum el le prevăzuse. Autorul faptelor poate fi catalogat ca un criminal în masă, având în vedere că acţiunea lui criminală s-a petrecut într-o perioadă de timp scurtă, făcând un număr relativ mare de victime în aproximativ aceeaşi arie geografică.

Pe de altă parte, Beniamin Jian face parte din categoria hedoniştilor, a ucigaşilor din plăcere, iar în această categorie poate fi integrat în subgrupa ucigaşilor din emoţie, a căror motivaţie criminală este dată de plăcerea actului în sine şî de satisfacţia „ecoului public”.

Aspectul sub care B. Jian nu corespunde tipologiei criminalului în masă, ci mai mult aceleia a criminalului în serie este predarea lui voluntară şi deplină poliţiei. Acest lucru nu se produce însă, datorită sentimentelor de remuşcare, ci mai degrabă tot după o judecată calmă şi la rece. Prin acţiunile sale, B.J. nu a făcut decât să atragă atenţia asupra sa, să se plaseze în centrul atenţiei, pentru a fi mediatizat, fapt care reiese atât din predarea sa Poliţiei Judeţene cât şi prin modul în care a cooperat la desfăşurarea anchetei: pe de o parte, aparent sincer, deschis, comunicativ, pe de altă parte obstructionist, intrigant, perfid.

²⁶Acest criminal a fost conștient, încă anterior derulării crimelor, că la finalul acestei acțiuni va suporta rigorile legii și că ceea ce va comite e de o gravitate extremă. Nu a optat pentru sinucidere după omorurile comise (act la care apelează majoritatea ucigașilor în masă), ci a preferat să își savureze celebritatea, pentru că de ea avea nevoie. Caracterul său recalcitrant, nestăpânit, nevoia de publicitate sunt vizibile și din atitudinea pe timpul procesului, când a șicanat activitatea completului de judecată, a declarat refuzuri de hrană, a recuzat magistraţi, a amenințat aparținătorii victimelor.

Ca răspuns la nevoile concrete ale investigării cauzelor de infracţiuni multiple cu autor necunoscut, profilajul psihologic are trei obiective ( scopuri ) principale:

1. Asigurarea unei evaluări psihologice şi sociale a infractorului potenţial. Profilul va cuprinde deci elementele determinante în procesul de identificare: categoria de vârstă, religia, profesia, starea civilă, educaţie, obiceiuri, preocupări. Se va restrânge astfel sfera de investigare, influenţând direct şi ansamblul resurselor alocate, chiar durata soluţionării. Se pot prezice viitoare atacuri, atât sub aspectul tipului de act cât şi al locului probabil.

2. Indicarea tipului de obiecte pe care infractorul le avea în posesie. La domiciliul suspecţilor se vor putea orienta căutările pe game reduse de obiective: „obiecte trofeu”, amintiri, reviste, literatură, care servesc la rememorarea, „retrăirea” episodului violent.

3. Orientarea strategiilor de urmărire și interogare. Pentru criminali în serie dezorganizaţi se recomandă empatizarea, abordarea „de consiliere”, prezentarea indirectă a probatoriului si audierea pe timpul nopţii când acest tip de infractor se simte mai sigur. Pentru criminalii organizați se recomandă o strategie directă, interogarea frontală, stilul categoric, precis.

Tehnicile de profilaj psihocriminalistic se întemeiază pe constatări ale ştiinţelor psihologiei comportamentale, având însă şi caracterul unei „arte” cerând o anumită intuiţie, fler şi experienţă profesională. Ele îmbină în acelaşi timp cunoştiinţele criminalisticii şi ale medicinei legale pentru interpretarea corectă a urmelor la locul faptei. Profilajul are la bază ca asumpţii primordiale:

1. Scena şi condiţiile crimei reflectă personalitatea criminalului. Concept esenţial, tehnica profilajului plecând doar de la datele oferite de locul faptei.

2. Coordonatele esenţiale -tipul infractorului- vor rămâne constante. Autorul va comite repetat crime asemnănătoare, ca rezultat al impulsiilor sau dependenţelor care îl marchează. Natura modului de ucidere, „regizarea” locului crimelor- ne indică obsesiile şi suferinţele criminalului.

In practica din România psihocriminalistica se află abia la început, conturându-se unele încercări de reconsiderare și adaptare la cerințele actuale a bazei de date polițienești prin creare a unei baze de date- Cercul Social de Atenție (CSA). Se urmărește facilitarea formării și restrângerii cercului de suspecți în cauzele cu autori necunoscuți, plecând de la cercul social de atenție, la elemente și particularități ale modului de operare și de alte date rezultate din investigarea cauzelor cu autori necunoscuți.

Acţiunile psihocriminalistice, desfăşurate concomitent cu cercetarea locului faptei îmbracă haina unor demersuri de studiu, interpretare, consemnare şi transmitere de date, fară a avea un caracter manifest faţă de un anume subiect procesual. Caracterul amintit este specific tacticii criminalistice.

Psihocriminalistica are la bază perceperea atitudinii subiectului, consemnarea, materializarea şi transmiterea reperelor sau indicilor comportamentali.²⁷

In cazul infracţiunilor cu autor necunoscut, psihocriminalistul are ca obiective de acţiune:

1. perceperea din ansamblul imaginii faptei a elementelor
acţionale şi consecinţelor care îl reprezintă pe autor;

2. interpretarea lor obiectivă, logică, stabilirea elementelor

modului de operare, consemnarea imaginii generale a făptuitorului;

3. materializarea imaginii făptuitorului în repere -indici-

schiţă şi transferul ei nealterat, concomitent cu o nouă punere de acord a demersului investigativ cu tacticianul criminalist.

Credem că psihocriminalistica este şi va rămâne în domeniul elementelor de asistare criminalistică, oferind un sprijin ştiinţific investigatorilor.

Apreciem chiar că viitorul va cunoaşte o evoluţie netă a acesteia, poate chiar ca ramură de sine stătătoare, date fiind demersurile interdisciplinare ce le impun în prezent- cunoaşterea şi combaterea fenomenului criminalităţii.

Credem că pentru realizarea unor echipe de cercetare psihocriminalistică se impune în primul rând formarea unui centru de pregătire cu caracter de specializare, care să preia ofiţeri de poliţie, psihologi, legişti, procurori şi să-i pregătească pentru acţiuni de acest gen în echipe complexe, compunerea minimă ar include: specialişti psihologi, criminalişti, tehnicieni ai portretului robot, procurori criminaliști, medici legiști, ofițeri operativi de poliție criminală, experți și tehnicieni criminaliști.

SECURITATEA NAŢIONALĂ ŞI SPĂLAREA BANILOR MURDARI