Criminologie

Încuviințarea folosirii dispozitivelor tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video.

În mod excepțional, Codul de procedură penală a prevăzut că investigatorii sub acoperire și colaboratorii pot fi împuterniciți să folosească dispozitive tehnice pentru realizarea unor fotografii ori înregistrări audio și video, ceea ce echivalează cu o contribuție în administrarea probelor în cursul procesului penal. Potrivit art. 148 alin. 3 C.pr.pen. obținerea acestor probe este condiționată de obținerea mandatului de supraveghere tehnică ori de autorizarea temporară a procurorului în acest sens. În opinia noastră, această formă de supraveghere tehnică va avea un caracter specializat și restrâns.

Prin specializat, ne referim la faptul că supravegherea tehnică va fi realizată în contextul folosirii investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor și va fi realizată cu sprijinul acestora. Nu vom fi într-o asemenea situație atunci când se va pune în executare un mandat de supraveghere tehnică prin organe de poliție care se folosesc de o altă identitate pentru a monta tehnică de supraveghere audio-video deoarece este de natura implementării supravegherii tehnice în această situație declinarea, la nevoie, a unei identități fictive pentru a nu fi descoperită măsura. În cazul folosirii investigatorilor sub acoperire, supravegherea tehnică specializată va constitui o activitate complementară activității investigatorului sub acoperire. Un alt argument pentru caracterul specializat al măsurii este punerea în executare a măsurii numai de către investigatorul sub acoperire sau colaborator, nu și de celelalte organe menționate în cuprinsul art. 142 C.pr.pen.

Prin caracterul restrâns al măsurii, înțelegem limitarea măsurilor de supraveghere tehnică la cele prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. C) C.pr.pen. la care se face referire expres prin art. 148 alin. 3 C.pr.pen., nefiind posibilă încuviințarea altor măsuri. În același timp, menționăm că nu se poate proceda la folosirea investigatorilor sub acoperire ori a colaboratorilor pentru realizarea oricărui alt procedeu probatoriu, singura excepție fiind fotografierea și realizarea de înregistrări audio și video. Prin aceasta s-a urmărit a se evite desfășurarea unei urmăriri penale numai prin mijlocirea investigatorilor sub acoperire, chiar și cu privire la metodele speciale de supraveghere și cercetare.

Observăm că această instituție completează o măsură de cercetare – utilizarea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor cu metoda specială a supravegherii tehnice. Consecința acestui fapt este că orice probă obținută în urma supravegherii tehnice despre care facem vorbire se va afla într-o relație strânsă cu măsura de cercetare, derivând din aceasta. Pentru acest motiv, credem că înregistrările și fotografiile obținute de investigatorii sub acoperire și colaboratori vor fi probe derivate din operațiunea sub acoperire. Ca atare, la analizarea legalității probelor în camera preliminară, se va impune constatarea legalității atât a ordonanței procurorului prin care s-a dispus autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor cât și a încheierii judecătorului de drepturi și libertăți prin care s-a încuviințat supravegherea tehnică, nelegalitatea oricărui dintre cele două acte ducând la excluderea ca nelegală a probelor. Această situație este atipică deoarece regula presupune excluderea probelor numai în situația în care s-a procedat la constatarea nulității actului de procedură prin care s-a dispus administrarea acelei probe⁴³, situație aplicabilă numai încheierii judecătorului de drepturi și libertăți la o primă vedere. Cu toate acestea, deoarece supravegherea tehnică se realizează în contextul folosirii investigatorilor sub acoperire, această măsură de cercetare creează contextul care generează posibilitatea obținerii probelor, astfel că în cazul constatării nulității ordonanței procurorului prin care s-a dispus autorizarea utilizării investigatorilor sub acoperire și al colaboratorilor vor fi incidente dispozițiile art. 280 alin. 2 C.pr.pen. potrivit căruia actele îndeplinite ulterior actului nul sunt la rândul lor lovite de nulitate atunci când există o legătură directă între acestea și actul declarat nul. Or, în situația prezentată această legătură directă există deoarece premisa emiterii încheierii prin care se încuviințează supravegherea tehnică o constituie existența unei ordonanțe legale de autorizare a utilizării investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor. Consecința constatării nulității acestei ordonanțe va atrage nulitatea încheierii judecătorului de drepturi și libertăți și va impune excluderea probelor obținute.

Audierea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor.

Cea mai importantă dar și cea mai controversată probă care derivă din activitățile investigatorului sub acoperire și ale colaboratorului o reprezintă declarațiile acestora în cursul procesului penal. Importanța acestei probe este dată de împrejurarea obținerii unei mărturii directe de la aceste persoane prin care să se detalieze aspectele pe care le-au putut surprinde prin propriile simțuri, asemenea martorilor. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm faptul că aceste persoane nu sunt martori ci sunt agenți ai statului (în cazul investigatorilor sub acoperire) ori persoane cu un anumit interes care lucrează în interesul staului (colaboratorii) ceea ce pune la îndoială obiectivitatea relatărilor pe care le pot face organelor judiciare.

Așa cum am arătat la începutul acestui articol, folosirea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor va produce date și informații în procesul penal, fiind necesar a se întrebuința alte procedee probatorii pentru obținerea probelor, unul dintre acestea fiind audierea lor. Alături de necesitatea audierii pentru obținerea probelor, procedeul probatoriu servește și ca garanție pentru respectarea dreptului la apărare al inculpatului⁴⁴.

Calitatea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor din procesul penal este una distinctă, însă în privința audierii acestora, situația lor este asimilată martorilor amenințați. Potrivit art. 148 alin. 8 C.pr.pen, investigatorii sub acoperire și colaboratorii pot fi audiați ca martori în procesul penal, iar în situația în care sunt audiați ei vor fi audiați în aceleași condiții ca martorii amenințați. Investigatorii sub acoperire și colaboratorii vor beneficia de măsurile de protecție prevăzute de lege și vor fi audiați în condiții speciale, pentru a li se asigura, în primul rând, anonimatul și, în al doilea rând, siguranța față de orice încercare de a le zădărnici audierea, de a li fi influențată declarația ori să fie victimele unei răzbunări pentru ajutorul acordat justiției.

Persoanele care pot fi audiate potrivit dispozițiilor speciale prevăzute de art. 129 C.pr.pen. privind audierea martorilor amenințați sunt investigatorii sub acoperire și colaboratorii atât cu identitate reală cât și cu identitate atribuită.

În cazul primei categorii, motivarea dată pentru audierea acestora în condiții speciale este nevoia de a proteja persoanele de o răzbunare ulterioară, precum și de a le garanta siguranța față de operațiuni similare care vor fi desfășurate ulterior în carierea acestora de polițiști. Situația colaboratorilor este identică celei ale investigatorilor sub acoperire, cu deosebirea că nu va conta dacă aceștia s-au folosit în timpul activității lor de identitatea reală sau de o identitate atribuită. Motivul pentru audierea acestora în aceleași condiții ca martorii amenințați este dat de faptul că ei pot fi ținta unei răzbunări sau identitatea lor reală trebuie să rămână necunoscută participanților la procesul penal.

Audierea investigatorului sub acoperire poate avea loc numai în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, conform dispozițiilor art. 129 C.pr.pen. care nu fac trimitere la nicio dispoziție legală care să permită audierea acestuia în cursul procedurii în camera preliminară ceea ce constituie un neajuns din perspectiva posibilității de administra probe cu privire la legalitatea obținerii probelor în cursul urmăririi penale. De lege ferenda se impune introducerea obligativității semnării unui acord între procuror și investigatorul sub acoperire în care să fie cuprinse și beneficiile pe care ar urma să le primească colaboratorul, constituind atât o garanție cu privire la legalitatea administrării măsurii de cercetare dar și a probelor ce derivă din aceasta, cât și o obligație pentru sistemul judiciar de a reține în favoarea colaboratorului toate cauzele de nepedepsire ori de atenuarea a pedepsei care ar fi incidente.

Audierea investigatorului sub acoperire și a colaboratorului nu se poate face în prezența fizică a acestora, fiind necesară folosirea mijloacelor tehnice de transmitere audio video pentru a se putea comunica cu investigatorul sub acoperire sau colaboratorul, fiind obligatorie distorsionarea vocii și a imaginii acestuia.

Deși dispozițiile art. 126 alin. 1 lit. d) C.pr.pen. și art. 127 alin. 1 lit.d ) C.pr.pen. arată că nu se poate proceda la audierea în prezența investigatorului sub acoperire ori colaboratorului, va trebui evitată, pe cât posibil, aflarea identității reale a acestora prin incidente la locul unde se realizează audierea. Având în vedere dotarea deficitară a unor unități de parchet, audierile de acest fel se realizează în cadrul instanțelor, care sunt dotate cu tehnica necesară, astfel că persoanele implicate în procedură se pot afla în aceeași clădire și există posibilitatea de a se întâlni pe culoarele instanței. Ca atare, vor trebui luate măsuri precum: aducerea investigatorului sub acoperire ori a colaboratorului înaintea orei fixate, folosirea unor culoare separate de acces, deghizarea persoanei pe drumul către sala unde va fi audiată⁴⁵, folosirea unei alte locații pentru transmiterea comunicațiilor, etc.

Din interpretarea dispozițiilor art. 129 alin. 3 teza a II-a C.pr.pen. reiese că nu se poate proceda la adresarea de întrebări care să conducă la identificarea persoanei audiate prin această procedură. Din aceasta rezultă două consecințe: verificarea identității înainte de audiere și respingerea oricăror întrebări care ar putea conduce la identificarea persoanei.

Așa cum se prevede în cazul oricărei audieri, există o etapă preliminară care constă în lămurirea identității care urmează a fi audiate prin verificarea cărții sale de identitate ori a pașaportului, urmată de înscrierea acestor date în cuprinsul declarației. Această verificarea se realizează potrivit art. 119 C.pr.pen. prin adresarea de întrebări, cu excepția situației în care sunt dispuse măsuri de protecție a martorului, situație în care se va verifica identitatea reală numai de către organul judiciar iar aceasta nu va fi consemnată în declarație, fiind înlocuită de identitatea conspirativă. În concret, mai înainte de audiere, procurorul care va realiza audierea în cursul urmăririi penale, sau judecătorul de drepturi și libertăți, după caz, și instanța în cursul judecății va proceda la verificarea identității persoanei în mod nemijlocit, într-o locație separată de locul unde se va comunica cu persoana. În mod evident, organele judiciare vor trebui să ia cunoștință de identitatea reală a investigatorului sub acoperire ori a colaboratorului, situație care nu contravine legii, fiind prevăzută această posibilitate în cuprinsul art. 149 alin. 2 C.pr.pen.

Un aspect neclar în legislație, reclamat și de doctrină⁴⁶ este situația în care investigatorul sub acoperire sau colaboratorul este audiat dintr-un alt loc decât sediul organului de urmărire penală sau sediul instanței, situație în care se pune problema organului competent să verifice identitatea sa. Potrivit art. 129 alin. 5 C.pr.pen. se arată că va semna atât organul de urmărire penală cât și procurorul care a fost prezent la audierea martorului (corelativ și a investigatorilor), ceea ce pare a fi o neconcordanță în condițiile în care procurorul este și el un organ de urmărire penală. În realitate, legiuitorul a vrut să indice obligativitatea ca un procuror să participe la audierea investigatorului și colaboratorului prin prezența sa fizică în aceeași încăpere, verificând identitatea acestuia, fără a realiza însăși audierea. Dacă situația este de înțeles în cazul urmăririi penale, nu există nicio dispoziție legală care să rezolve o situație similară în cazul procedurii în fața instanței. Prin dispozițiile art. 129 alin. 6 C.pr.pen. se arată că declarația martorului se semnează de președintele completului de judecată, fără a se specifica dacă acesta, în toate cazurile, va verifica identitatea persoanei. Până la o completare a acestei reglementări, suntem de părere că singura modalitate legală de audiere a investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor (și implicit a martorilor amenințați) va fi audierea la sediul instanței, ori prin asigurarea prezenței unui judecător la locul unde se află persoana audiată, urmând ca acesta să semneze declarația, alături de președintele completului.

Ulterior acestei etape, în cursul audierii, se va proceda la următoarea etapă obligatorie: prestarea jurământului de către investigatorul sub acoperire și de către colaborator, aceasta fiind îndeplinită prin intermediul sistemului de videoconferință instalat. Practic, acesta va fi debutul procedurii la care vor putea asista părțile în cursul judecății, ori avocații subiecților procesuali și al părților în cursul urmăririi penale.

Deoarece identitatea acestor persoane trebuie să rămână secretă, organele judiciare vor respinge orice întrebare care poate conduce la identificarea persoanei audiate, pentru a preîntâmpina orice răzbunarea împotriva sa ori familiei sale. Pentru a reuși acest lucru, este esențial ca organul judiciar să studieze materialului cauzei⁴⁷ înaintea audierii persoanei, pentru a cunoaște toate împrejurările în care a putut fi implicată. De pildă, în situația în care la o întâlnire au fost prezente un număr reduse de persoane, între care și investigatorul sub acoperire sau colaboratorul, în situația în care se confirmă de către cel audiat că a fost prezent, inculpatul ar putea deduce identitatea acestuia.

Modalitatea consemnării declarației investigatorului sub acoperire și a colaboratorului prezintă anumite particularități față de modalitatea obișnuită de consemnare a declarațiilor. În realitate, vom avea parte de două declarații, una care va fi păstrată la dosarul cauzei și una care va fi păstrată în condiții de confidențialitate. Această situație reiese din coroborarea dispozițiilor art. 129 alin. 4 C.pr.pen. cu cele din alineatul 5 al aceluiași articol. Pe de o parte, se arată că declarația se înregistrează prin mijloace tehnice audio și video și se redă integral în formă scrisă, iar, pe de altă parte se arată că declarația martorului, transcrisă va fi semnată și de acesta și va fi păstrată în dosarul depus la parchet/instanță într-un loc special în condiții de confidențialitate. În concret, indiferent de faza procesuală, organul judiciar care realizează audierea va consemna în scris declarația investigatorului sau a colaboratorului și o va semna de față cu celelalte părți, subiecți procesuali ori avocați și, ulterior acestui moment, va realiza o transcriere a acestei declarație pe care o va da persoanei audiate spre semnare. Deși, în mod corect s-a punctat că semnătura unei persoane poate duce la identificarea acesteia de către ceilalți participanți la procesul penal⁴⁸, suntem de părere că raportându-ne la condițiile de confidențialitate în care declarația se păstrează, la cunoașterea identității persoanei de către judecător sau procuror, precum și a faptului că actele procesuale din care rezultă identitatea investigatorului sub acoperire ori al colaboratorului sunt depozitate în același dosar, se va impune ca declarația confidențială să includă datele reale ale persoanei audiate.

În ceea ce privește înregistrarea video și audio a declarației investigatorului sub acoperire și a colaboratorului apreciem că rațiunea acesteia este de a conferi un suport autentic în care să fie consemnate în mod fidel cuvintele persoanei. Este de înțeles împrejurarea păstrării în condiții de confidențialitate a înregistrărilor realizate în timpul audierii persoanelor arătate în cursul urmăririi penale și judecății, cu mențiunea că aceste înregistrări atrag caracterul confidențial deoarece conțin video și audio nedistorsionate, putând duce la identificarea persoanei. Acest lucru înseamnă că reglementarea a fost gândită pentru sisteme care prelucrează imaginile și sunetele captate și, în același timp, le transmit distorsionate în timp real și le înregistrează în mod neprelucrat pe un suport.

Suportul pe care se află înregistrarea audio și video a declarației investigatorului sub acoperire ori a colaboratorului se va păstra sigilat, cu sigiliul instanței sau a parchetului fie în cadrul parchetului, fie în cadrul instanței în funcție de faza procesului penal.

În privința legalității audierii investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de judecată suntem de părere că această probă va depinde de caracterul legal al măsurii de cercetare. În situația în care în cursul procedurii de cameră preliminară se va constata că utilizarea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor s-a făcut că încălcarea legii, chiar și din prisma realizării unor activități care nu au fost autorizate expres de procuror, considerăm că nelegalitatea se va răsfrânge și asupra declarațiilor ce vor fi date în cursul urmăririi penale. Mai mult, deoarece textul art. 102 alin. 4 C.pr.pen. privind probele derivate nu se referă la probele derivate obținute în aceeași fază procesuală, considerăm că nu vor putea fi avute în vedere nici declarațiile investigatorului sau colaboratorului din fața instanței cu privire la împrejurările aflate prin depășirea mandatului. Desigur, în măsura în care se va constata nulitatea ordonanței procurorului prin care s-a autorizat utilizarea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor, orice probă care derivă din această activitate, inclusiv declarațiile date în fața instanței vor trebui să fie excluse. În opinia noastră, într-o asemenea situație, o cerere de audiere a investigatorului sub acoperire or a colaboratorului s-ar impune a fi respinsă de instanță, fiind incident cazul prevăzut de art. 100 alin. 4 lit. f) C.pr.pen. administrarea probei este contrară legii.

Valoarea probantă a declarațiilor investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor este una limitată, ea neputând fi niciodată considerată o probă determinantă în cazul unei soluții de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei ori de amânarea aplicării pedepsei. Aceasta reprezintă consecința necesității păstrării anonimatului acestor persoane, punându-se în balanță interesul inculpatului de a putea audia în mod nemijlocit un martor al acuzării și pentru a-i pune la îndoială credibilitatea. În jurisprudența CEDO, s-a reținut că lipsirea inculpatului de posibilitatea de a pune la îndoială declarațiile unui investigator sub acoperire, de a-i pune întrebări și de a putea obține o confruntare în fața instanței constituie o încălcare a art. 6 paragraf 3 din Convenție⁴⁹. Interesul legitim al statului de a păstra anonimitatea unui investigator sub acoperire nu îl absolvă de obligația a asigura audierea acestuia de către instanță, în condiții în care să îi fie păstrată identitatea reală. Această atingere adusă dreptului la un proces echitabil există într-o măsură mai mică în situațiile în care declarațiile investigatorului ori colaboratorului joacă un rol redus într-o soluție de condamnare, standardul impus de CEDO fiind în sensul obligativității asigurării posibilității adresării de întrebări de către apărare numai în situațiile în care o asemenea declarație joacă un principal în acuzare⁵⁰.

În jurisprudența sa recentă, în analiza caracterului echitabil al unui proces în care martori anonimi sunt audiați, Curtea analizează, dacă există motive pentru a păstra confidențială identitatea martorului precum și dacă declarația acestuia a fost exclusivă sau determinantă pentru pronunțarea unei soluții de condamnare. În cazul în care o condamnare se întemeiază în mod exclusiv sau determinant pe declarația unui martor anonim, Curtea trebuie să constate că au existat în cauză garanții procesuale solide, care să permită o evaluarea echitabilă și justă a gradului de fiabilitate a declarației respective⁵¹. În sistemul român, apreciem că este favorabilă dispoziția categorică din cuprinsul art. 103 alin. 3 C.pr.pen. privind imposibilitatea reținerii ca probă determinantă a declarației unui investigator sub acoperire sau colaborator.

FORMELE DE AGRESIVITATE ÎN RÂNDUL ADOLESCENȚILOR

MADALINA MOROLDO

Abstract

În urma aplicării metodei observației și metodei interviului în 2 licee din București și într-un liceu din Suceava s-a ajuns la constatat o creștere rapidă a violenței și a comportamentului deviant în ultimii 3 ani în rândul adolescenților.

În primă fază acest articol are scopul de a aduce la cunoștință cercetările ce s-au efectuat până în momentul de față pe marginea acestui subiect și principalele motive ale apariției violenței, agresivității și a comportamentului deviant în rândul adolescenților, iar în următorul articol se vor prezenta colcluziile formulate în urma cercetării făcute pe teren prin aplicarea chestionarelor și a discuțiilor cu elevii.
Cuvinte cheie: Violență, Comportament deviant, Adolescenți, Intervenție.

1. 
   Problema de cercetat
   

Punctul de pornire al acestei lucrări îl constituie rezultatul “ mai multor studii longitudinale care confirmă faptul că deprinderile identificate ale unui preșcolar sau ale unui elev din clasele primare, drept reacții exagerate, furie, comportament agresiv, au tendința de a evolua într-un comportament problematic, mai târziu, atât în adolescență cât și în perioada de formare a tânărului adult. ” ( Boots, Denise Paquette apud. Popper et al., 2000).

Formele de agresivitate în școală reprezintă o problemă ce se ridică la nivel global. Principala cauză a menifestării formelor de agresivitate este explicată prin interdependența a patru factori:

1. 
   GENETIC: Factorul genetic este responsabil cu predispoziția pe care o are individul către un anumit tip de personalitate. (ex. )
   
2. 
   PSIHO-SOCIAL: “teoria învățării sociale postulează faptul că un comportament este bazat pe credințe și atitudini dobândite prin învățatul de tip observațional și modelarea comportamentelor”(Sarah A. Stoddard, J. E. , 15 August 2015). Predicting violent behavior: The role of violence exposure and future educational aspirations during adolescence. Journal of Adolescence, 192 apud. Bandura, 1978)
   
3. 
   MEDIU SOCIO-EMOȚIONAL: Autorii Stroufe., Carlson., Egeland, Collins, au condus în anul 2005 un studiu longitudinal“The development of the person” (Stroufe, Carlson, Egeland, Collins, 2005) au condus un studiu longitudinal, al cărui rezultat a fost rezumat la faptul că, schimbările din mediul socio-emoțional al copilului au efecte asupra dezvoltării acestuia.
   
4. 
   CONTEXTUL CULTURAL: Contextul cultural în care se dezvoltă individul își pune amprenta asupra dezvoltării credințelor și a deprinderilor sociale ale acestuia.
   

În perioada sarcinii, emoțiile mamei, intensitatea cu care aceasta își manifestă emoțiile dar și tendințele prin care și le reprimă- sunt primele deprinderi ale nou-născutului la care va apela în situațiile de “îngustare a câmpului rațional” pe care le va experimenta pe parcursul vieții sale. Așadar, în primul rând, primul contact al copilului cu părintele este definitoriu în formarea deprinderilor genetice ale acestuia.

Mai departe, pe măsură ce individul se dezvoltă sub factorii psiho-sociali, psiho-emoționali și de context cultural, se poate vorbi despre amsanblul care definește personalitatea și predispoziția viitorului adult.

Acești factori conturează atât elementele pozitive cât și elementele negative al personalității unui individ. Important este de menționat că acest proces este unul de lungă durată, începând să se instaleze încă din primii ani de viață și continuând pe toată perioada dezvoltării adultului.

Așadar, există tulburări de personalitate care se instalează din perioada copilăriei, iar altele din perioada adolescenței.

Necesitatea delimitării conceptuale între comportamentul problematic și tulburările de personalitate ce se pot identifica încă din copilărie (Psycopathic behavior), este evidentă.

În altă ordine de idei este la fel de necesar a se delimita etiologia modelului psihopatologic, în contextul înțelegerii profunde a diferențelor dintre comportamentul problematic și tulburările de personalitate declanșate în adolescență.Utilitatea acestor delimitări se observă în momentul în care se vor putea stabili variabilele în cele 2 cazuri specifice și se va putea individualiza direcția de intervenție și obiectivul.

Pe scurt, în momentul în care se identifică un comportament problematic acesta poate fi combătut dinainte de a evolua în elemente ale unor tulburări de personalitate.

În momentul în care se identifică din copilărie /din adolescență elemente ale unor tulburări de personalitate, este necesar a se adapta direcția de intervenție dar și obiectivul acesteia.

În imaginea următoare (FIG.1), se evidențiază factorii predispozanți ai psihopatologiei.

Acestă figură, ilustrează existența a două tipuri de factori predispozanți anume cei biologici si cei psiho-sociali.

Factorii biologici sunt determinați de procese neurochimice, biochimice și genetice.

În acest context, se poate aminti de Albert Bandura care a dezvoltat “Teoria învățării sociale”.

În 1963 Albert Bandura și Walter Mischel susțineau faptul că, cele mai multe dintre contextele în care s-au aplicat teorii ale învățării, s-au bazat prea mult pe un interval limitat de principii fundamentate pe studii privind modele de învățare (atât la ființa umană, cât și la animale ) în situații ce implică un singur individ.

A doua categorie de factori predispozanți sunt explicați prin prezența factorilor psiho-sociali.

Impactul pe care îl au aceștia asupra dezvoltării psihice optimale a copilului și a viitorului adolescent se observă în atitudinile individului.

Aspectele psiho-sociale pot reprezenta chiar și “element declanșator” în cazul asocierii cu un cluster de elemente de tulburare de personalitate.

Pe lângă faptul că aspectele psiho-sociale pot fi “trigger-ul” în anumite situații, nu trebuie să se treacă cu vederea faptul că, aceaste aspecte pot fi chiar fundamentul proprice dezvoltării unor tulburări de comportament din copilăria timpurie până în perioada de tânăr adult.

Factorii psiho-sociali includ modele de psiho-dinamică, modele comportamentale, cognitive și așa mai departe.

În publicația “Psihologia vârstelor” ai cărei autori sunt Prof.Univ. Dr. Emil Verza și Asist.Univ.Drd. Florin Emil Verza, este discutată evoluția structurilor de personalitate.

Așadar, se specifică următoarele: “Adeseori, între acestea(relațiile afective) se interpun alte două forme ce constau în atitudini lipsite de interes față de activitatea copilului sau în variate forme de control sever, exagerat.Lucrurile se complică în toate cazurile când cei doi părinți manifestă atitudini diferite.”

Tot în această lucrare, autorii afirmă faptul că ”părinții ostili pot determina la copii conformism, încredere redusă în forțele proprii, teamă, timiditate, sentimente profunde de culpabilitate și revolt de sine cu o incidență mare a reacțiilor nevrotice. Părinții ostili, neglijenți facilitează instalarea la copii a agresivității, a durității, neglijenței, impulsivitiții,cu o evoluție spre delicvența juvenilă”.

Aprofundând această latură, a problemelor comportamentale, este necesar să amintim care sunt acelea și mai ales perioada și modul în care își fac apariția în perioada preșcolară.

Există o relația între problemele asociate cu sănătatea mintală și comportamentul violent. Astfel, problemele din spectrul sănătății mintale sunt întâlnite în acest caz, ca diagnostic psihiatric, tulburare de tip borderline sau scoruri încadrate clinic în Scala Sănătății Mintale ca indicatori ai disfuncției psihologice (Boots, Denise Paquette,2007).

Disciplinele precum antropologie, sociologie, sănătate publică, epidemiologie și criminologie au integrat psihiatria și disciplinele din domeniul psihologiei pentru a oferi o perspectivă globală a genezei violenței (Boots, Denise Paquette,2007, apud. Andrew& Bonta, 2003).

“Agresiunea și comportamentele asociate, la tineri, sunt complexe, se dezvoltă în condiții heterogene cu etiologii și consecințe diverse” (Connor, 2002, p.2)

“Există unele tulburări mentale care debutează încă din copilărie și sunt strâns legate de o dezvoltare a unui comportament violent mai târziu. Aceștia pot fi indicatorii timpurii că un copil este supus riscului de a deveni un adult agresiv sau violent”(Meadows & Kuehnel, 2005, p.190)