Date despre subiecţii intervievați
Două chestiuni se cuvin a fi mențioante în ce privește prezentarea datelor despre subiecţii intervievați:
-
În cadrul lucrărilor de licență sau masterat, cercetările, mai ales cele calitative, presupun în mod uzual intervievarea unor subiecţi. Astfel, este important de precizat că aceștia au dreptul la anonimat, mai ales când este vorba de lucrări care se bazează pe un număr mic de subiecţi ușor identificabili.
-
În situaţia în care este necesară definirea unui atribut care ajută la identificarea unui subiect (de exemplu, un manager de companie, un şef de filială de partid, un înalt funcționar de stat) este obligatoriu ca persoana în cauză să fie informată despre faptul că în lucrarea elaborată vor fi utilizate date sau citate furnizate de acesta29.
Concluzie
Lucrările de licenţă și disertaţie sunt relevante atât din punct de vedere științific cât și profesional, deoarece ambele reprezintă cărți de vizită pentru cariera viitoare a absolvenților. Din acest motiv, respectarea normelor deontologice este crucială.
Rezumat
-
Facultatea de Studii Europene sancționează plagiatul prin respingerea lucrării.
-
Asigurați-vă că lucrarea nu se încadrează în vreunul dintre tipurile de plagiat:
(a) Copiere integrală
(b) Copiere parţială
(c) Copiere prin parafrazare
(d) Auto-plagiere
-
Evitați plagiatul prin cei patru pași menționați:
originalitate
credibilitate
citare
acuratețe.
-
Formula „nu am vrut să copiez” nu disculpă.
-
Respectați dreptul la informare și la anonimat al subiecților intervievați.
|
Susținerea/prezentarea lucrării de licență/disertație. Criterii de evaluare, reguli și recomandări.
Susținerea publică a lucrării de licență/disertație. Considerații generale
Susținerea publică a lucrării de licență/disertatie constă în diseminarea către membrii unei comunități academice a rezultatelor studiului realizat, în vederea fundamentării publice a întregului proces de cercetare realizat în urma unei atente planificări și pregătiri prealabile. Prezentarea orală a lucrării reprezintă, în baza prezentării lucrării și unui dialog deschis și argumentat cu membrii comisiei de evaluare, modalitatea de validare a capacității de sinteză și înțelegere precum și a aptitudinilor teoretice și empirice dobândite de către studentă/student ca urmare a elaborării lucrării.
Prin intermediul prezentării orale se urmăresc evaluarea unor competențe precum: analiza critică, sintetizarea informațiilor relevante, argumentarea științifică, elemente de prezentare orală, dezbaterea problematicii studiate etc. Trebuie ca în acest context să subliniem faptul că prezentarea lucrării de licenţă/disertație în faţa comisiei de examinare este la fel de importantă ca redactarea acesteia prin reliefarea aspectelor relevante ale întregului proces de cercetare.
Nota finală obţinută de către absolvent în urma susținerii publice a lucrării elaborate va reflecta atât rezultatul evaluării întregii lucrări de către cadrul didactic coordonator (evaluare consemnată într-un referat semnat în original), cât şi rezultatul evaluării prezentării publice de către membrii comisiei de licență/disertație, în urma prezentării şi susţinerii acesteia de către absolvent.
Evaluarea susținerii publice a lucrării de licență/disertație
Evaluarea susținerii publice a lucrării de licență/disertație este fundamentată pe o serie de criterii ce sunt structurate în două secțiuni principale: (1) criterii ce țin de prezentarea lucrării de licență/disertație și (2) criterii ce țin de argumentarea dezvoltată în urma întrebărilor adresate de către comisia de evaluare.
(1) Criteriile de prezentare se vor concentra asupra a) îndeplinirii obiectivelor de cercetare propuse, b) rezultatelor obținute relativ la obiectivele propuse, c) metodologiei alese și aplicate, d) circumscrierii semnificației demersului cercetării prin prezentarea 1) implicațiilor, limitelor, soluțiilor/recomandărilor propuse, 2) relevanței cercetării (mai precis a întrebărilor de cercetare și a rezultatelor obținute) în contextul teoretic din care cercetarea face parte și 3) prezentarea impactului și directiilor viitoare de cercetare.
(2) Al doilea tip de criterii după care se realizează evaluarea susținerii publice a lucrării de licență/disertație este reprezentat de modul în care studentul/studenta articulează și angajează argumente în urma întrebărilor adresate de membri comisiei. Întrebările comisiei pot viza 1) clarificarea unor aspecte referitoare la abordarile teoretice, metodologice sau aplicative asumate în cadrul lucrării (indicatori sau instrumente utilizate), a unor concepte sau termeni-cheie din lucrare, 2) argumentarea alegerii abordării și metodologiei, 3) argumentarea interpretării datelor/studiului de caz, 4) argumentarea semnificației rezultatelor obținute și 5) selecția bibliografiei în relație cu metodologia și abordările asumate, studiu de caz sau aplicațiile oferite precum și cu anumite concepte centrale ale lucrării.
Nota bene:
Evaluarea susținerii publice a lucrării de licență/disertație se realizează în funcție de două seturi de criterii:
-
Criterii ce țin de prezentarea lucrării de licență/disertație
-
Criterii ce țin de argumentarea dezvoltată în urma întrebărilor adresate de către comisia de evaluare
|
Dostları ilə paylaş: |