Cuprins introducere 5 Capitolul I scurt rezumat asupra istoriei transilvaniei 7

Aşa arătau gospodăriile şi casele din Tilecuş in perioada dualismului Austro- Ungar. Imaginea îl reprezintă pe Simuţ Simion şi soţia sa Saveta, poză realizată în anul 1911. Cu toată sărăcia lor, această familie se ocupau cu albinăritul, având mai multe familii în coşuri din papură.

faceau soarecii galerii prin pereti si cuiburi, chitaind

toată noaptea când era linişte în casă. Acestui neajuns i s-a găsit soluţia, folosindu-se la zidărie un rând de cărămidă arsa şi două rânduri de vaiagă, repetându-se jperaţia până la acoperiş.

Incepând cu secolui al XlX-lea, casele au fost acoperite cu ţigle. Iniţial cu riglă în formă de solzi de peşte, apoi cu ţiglă dreptunghiulară care era mai eficientă.

După cum am mai arătat, la casele vechi fumul urca în pod. începând cu prima parte a secolului al XlX-lea, apare hornul, colector de fum pentru care, Administraţia statului Austro-Ungar a încasat impozit pe fum de la posesori. Cuptoarele de copt pâine au fost scoase din tinda caselor şi reclădite sub un şopron in curte, la distanţe îndepărtate de celelalte acareturi, pentru a nu se produce incendii. în locul cuptorului s-a aşezat maşina de gătit pe care se prepara mâncarea, încălzirea camerelor pe timpul friguros se făcea cu sobe de tuciu sau de cărămidă, cu plită de fontă.

După casa de locuit cea mai importantă construcţie a fost grajdul pentru animale mari şi coteţul pentru porci. La oamenii de rând, grajdul se asemăna cu casa de locuit, având 3 încăperi, aşezate dea curmezişul curţii, în aşa fel ca pe la fiecare capăt de grajd să se poată intra şi ieşi cu căruţa în grădină, având două porţii mari numite „vrajniţe". încăperea cea mai mare a grajdului, care acoperea un perete era prevăzută cu iesle pentru nutreţul animalelor, o cameră mică la mijloc, prevăzută cu două uşi; una în curte şi una în grădină, încăpere care se r.umea „cotră". Din cotră se deschideau două geamuri de scândură către încăperea In care era ieslea. Pe aceste geamuri din cotră se făcea furajarea animalelor cu păioase; fân, trifoi, lucerna sau amestec. Aici se aducea nutreţul din şura aflată în grădină, cât încăpea în ea, pentru a nu fi expusă intemperiilor. A treia încăpere legată de grajd folosea la depozitarea cerealelor în hambare ca; grâu, porumb boabe, orz, ovăz, precum şi toate uneltele de lucru care concurau la practicarea agriculturii. Gospodarii cu mai mare dare de mână, îşi făceau şură acoperită aproape de grajd, în grădină, pentru o mai bună protejare a materialelor furajere. Pentru căruţă se construia un şopron în curte, pe lângă căruţă, avea loc şi coptorul pentru copt pâinea.

în ultimele decenii ale secolului XX, atât în comuna Tileagd cât şi în satele componente mai puţin în Bălaia, s-au construit case cu tentă urbanistă, din ărămidă arsă şi din materiale B.C.A., cu mai multe camere şi cu bucătărie modernă cu două camere de baie faianţate. Au fost construite în ultimul timp chiar şi case cu etaj, având o adevărată tentă urbanistică în exterior. în interior aveau dotate cu parchet, covoare persane, mobilier modern. începând cu anul 1965, rând pe rând au fost electrificate toate localităţile, toate familiile dispunând de tot felul de ir arate electrice care le uşurează viaţa.- în scurt timp după electrificare a urmat

astfaltarea drumurilor de acces, cu excepţia satului Bălaia şi a cătunului Călătani, care au rămas cu drumuri pietruite.

Din păcate, nici una dintre localităţi, nici măcar comuna de reşedinţă Tileagd, cu o populaţie de 4000 locuitori, nu are canalizare şi nici instalaţii de apă potabilă în locuinţe.

In ceea ce priveşte Administraţia teritorială prin reorganizarea făcută de regimul comunist, în locul Notariatelar Cercuale au luat loc comunele, locul plăşilor l-au luat Raioanele iar locul judeţelor l-au luat Regiunile. Atunci şi cu acel prilej şi-a pierdut Tileagdul titlul de oraş pe care 1-a obţinut începând cu anul 1692. Este adevărat că şi localitatea Tileagd a pierdut enorm de mult din puterea economică, în măsura în care şi-au încetat activitatea obiectivele industriale şi bancare, determinate de mai multe cauze, pe care le-am amintit.

Notari cercuali în Tileagd au fost începând cu secolul al XVII-lea următorii: Szilâgyi Gydrgy, Komâromi Andrâs, Keresztesi Istvân, Debreczeni Peter, Pali Mihaly, Toth Daniel, Czobel Emil, Vatnyi Gyula, Gaal Ferencz Crainic Gheorghe, Roxin Iosif, Moga Ioan şi Bejan Aurel.

La încheierea acestui Capitol ar mai fi ceva de adăugat. Trei scriitori maghiari; Szâsz Kalma 1904-1958, Varga Arpâd 1951-1994 şi Kupan Ârpâd în Monografia tileagdului, scrisă în anul 1996, susţin şi argumentează că Tileagdul, Tilecuşul şi Tilechiul sunt denumiri UNGUREŞTI, derivate din denumirea „TELK" care tradus în limba română înseamnă „OGRAD". Cei trei scriitori argumentează că populaţia maghiară de la sate folosesc zilnic aceste expresii de telek în vorbirea lor, când se referă la grădina şi la curtea lor de lângă casă. Perfect adevărat numai că domnii scriitori maghiari au scăpat din vedere că Tilecuşul prin anii 1200-1300 când a apărut ca aşezare omenească s-a numit „OGRADA" şi au fost împrejmuite cu gard toate colibele în care au locuit. Ungurii după ce s-au instalat în Ardeal, nu au făcut altceva decât să traducă cuvântul „Ograda" în „Telek". Şi în zilele noastre a rămas numele de Ograda la o parcelă de pământ al Tilecuşului unde au fost aşezate primele colibe sau bordeie ale urmaşilor daco-romanilor. Când se ara pământul pe aceste suprafeţe primăvara sau toamna, ieşeau la iveală o mulţime de cioburi din ceramică, care dovedeau că acolo a fost aşezare omenească.

Tilecuşul mai are denumiri la multe loturi de pământ ca: Mezărători, Pârloage, Lazuri, Lăpasturi, Baranca, Râturi, Tăoi, Rovina, Meghişea, Talchiţa, Dâmbul Rujii, şi altele, denumiri care se ascund în negura vremii şi nu ştie nimeni cine şi când le-a botezat. Prin urmare, oamenii Cancelariilor Ungare nu au făcut altceva decât să traducă cuvântul românesc „OGRADA", în ungureşte „TELEK", adăugându-i toponimicul care şi-l-au dorit. Pe de altă parte, în Tilecuş nu a locuit nici un ungur dealungul Secolelor, lucru care a fost confirmat de către toţi scriitori mai vechi ale Cancelariilor Ungare.

Capitolul VI
VIAŢA SPIRITUALĂ - BISERICA
Când este vorba despre credinţa religioasă ne place ca să spunem că poporul Român s-a născut creştin. Cercurile Eclesiastice de la Budapesta şi-au pus multe întrebări asupra faptului când şi cine a încreştinat poporul român, mai cu seama că unii istorici ai lor ne căutau origineai prin Asia!!! curată ironie.

Biserica creştină ortodoxă ca şi cea Catolică s-au afirmat de la începuturi ca un important factor formativ, de modelare a oamenilor în spiritul moralei crştine.

întemeierea Bisericii creştine a avut loc la „Cincizecime", atunci când Duhul Sfânt - în chipul unor limbi de foc, s-a coborât asupra sfinţilor Apostoli, aflaţi în ierusalim. Au fost Botezate atunci aproximativ 3000 de suflete, constituindu-se r rima comunitate de credincioşi (vezi Faptele Apostolilor cap. II). Noua învăţătură s-a propovăduit în Ierusalim, apoi în alte oraşe ale ţării sfinte, la început printre iudei. Din deceniul al cincilea - Secolul I., sfinţii apostoli şi-au început rropovăduirea credinţei creştine şi în „lumea păgână", potrivit poruncii pe care le-a dat-o Mântuitorul Isus Cristos, înainte de înălţarea la cer, de a învăţa şi a boteza toate neamurile (Matei Cap. 28 versetul 19).

Cunoaştem ştiri despre lucrarea misionară a Sfinţilor Apostoli Petru şi Ioan, iar mai ales a sfântului apostol Pavel, din Cartea „Faptele Aposto-lilor" (cu relatarea fctailată a celor trei „călătorii misionare" ale sf. Pavel care 1-a propovăduit pe Isus Cristos şi în Peninsula Balcanică, în teritorii învecinate cu Dacia, unde trăiau pe atunci şi populaţie Traco-getică romanizată.

Sfântul Andrei este cunoscut ca fiind Apostolul geto-dacilor (sciţilor). Pe noi ca Români ne interesează activitatea Sfântului Andrrei care a predicat credinţa crştină în teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră, Dobrogea de mai târziu, runoscut în izvoarele antice sub numele de Sciţia. în anul 46 al erei Creştine, acest teritoriu a fost cucerit de Ramani şi anexat la provincia Moiesia inferior, iar in anul 279, în timpul lui Diocliţian, a devenit o provincie aparte, numită Scyţia Minor. Tradiţia privitoare la această predică „Apostolică" în Scyţia, este întâlnită in lucrarea Despre apostoli a lui Hipolit Românul, mort în cursul persecuţiei Împăratului Decius (249-251), iar în Secolul IV, apare în istoria bisericească a

Episcopului Eusebiu de Cezarea Palestinei, care a preluat-o după o lucrare a marelui teolog Grigen din Alexandria (decedat în 254). în sprijinul evanghelizării acestui teritoriu de către Sfântul Andrei, se pot invoca şi câteva mărturii indirecte. Există de exemplu câteva colinde şi creiaţii folclorice dobrogene şi din stânga Prutului, care amintesc de trecerea apostolului prin aceste locuri. Câteva toponimice confirmă acelaşi lucru: „Pârâiaşul sfântului Andrei", „Apa sfântului" sau „Peştera sfântului Andrei".(peştera se poate vedea şi astăzi în hotarul comunei Ion Corvin, în apropierea graniţei Româno-Bulgară).

Din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Coloseni reiase că şi Sciţii au putut auzi cuvântul lui Dumnezeu (Cap. 3 Vers.11).

Fără îndoială că Sfântul Andrei nu s-a limitat numai la predicarea Evangheliei şi la botezul celor pe care i-a adus la Cristos dintre geto-daci şi grecii din coloniile întemeiate pe tărâmul Mării Negre (Pontul Euxin). Iată dar unde sa pot găsi rădăcinile credinţei creştine ale poporului român, despre care se poate afirma, fără teamă de a greşi, că odată cu formarea sa ca popor, s-a născut creştin.

Biserica s-a afirmat din cele mai vechi timpuri ca un important factor formativ, de modelare a comportamentului oamenilor în spiritul m oralei creştine, de structuri a ralaţiilor interumane, în cadrul grupurilor micro şi macro sociale, în spiritul înaltei morale şi de păstrare a fiinţei noastre naţionale.

Biserica Reformată din Tileagd, declarată monument istoric, a fost construită în anul 1507 şi este cea mai veche construcţie din localitatea Tileagd.


Zona în care se află comuna Tileagd cu satele aparţinătoare, a făcut parte din Ţara Crişurilor care, alături de Banat şi Maramureş constituiau teritoriul românesc din Vestul Transilvaniei, teritoriu ce a avut legături tradiţionale şi neîntrerupte cu Bizanţul. Aceste legături au fost invocate în secolul al X-lea de către „ducela" Menumorut, iar în secolul al XlII-lea chiar de către Statul Papal (Florin Dudas, Manuscrise româneşti madievale din Crisia 1986 pag. 11-30). Acest teritoriu, Banat, Crişana şi Maramureş, a reprezentat unul din coridoarele importante de penetrare ale Bizanţului spre Nord (Florin Dudas - opere pag. 16).

In Evul Mediu, timp de mai multe veacuri, limba de cult a populaţiei autohtone de rit ortodox, de pe meleagurile Vestice deci şi în zona în care se află comuna Tileagd, a fost cea Greacă, ca peste tot în teritoriile locuite de români, iupă care a urmat cea slavonă, în timp ce limba de cult şi de cultură a Statului Feudal maghiar, care a adoptat catolicismul, a fost limba latină.

Vorbind despre Viaţa spirituală a comunei Tileagd şi a satelor aparţinătoare vom arăta pe baza documentelor vechi de arhivă că începând cu anul 1256, în spaţiul acestor localităţi au existat dealungul secolelor Două Religii: Ortodoxă şi Romano-catolică. Prima biserică catolică din Tileagd a fost construită în anul 1335 de către groful Pázmány Péter, cu hramul „Sfântului Ferencz".

Prin conjucturi hotărâte de istorie şi în particular de Cancelariile Administratei Ungare, comuna Tileagd, satul Uilacul de Criş şi Posolaca, au fost atestate documentar în anii: 1256, 1283 şi 1291, iar Tilecuşul numai în anul 1552, deşi din documentele aceloraşi Cancelarii rezultă că în secolul al XVI-lea, moşiile familiei Csanăd din Tileagd se întindeau pe raza satelar Borşa, Sacadat, Sibolciu Poşolaca, Şuncuiuş Dobricioneşti, Tilechiu, Botean şi Tilecuş. Se înţelege ie la sine că populaţia acestor localităţi aparţinea unui cult religios. Ca urmare a exsistenţei şi continuităţii Dacilor Liberi în judeţul Bihor încă din Epoca Romană, ldementul românesc a existat în tot cuprinsul judeţului Bihor respective credinţa Creştin - Ortodoxă.

Având în vedere faptul că statul Feudal Ungar a adoptat şi şi-a însuşit credinţa Romano-Catolică, odată, cu migrările pe teritoriile altor state, au adus cu ei această

Această placă tombală, scrisă cu litere gotice, se află din anul 1916 pe un perete din interiorul Bisericii Reformate a Tileagdului construită în anul -1507 declarată Monument Istoric. Placa a fost aşezată în memoria fostului grof TELEGDI JOZSEF PROPRIETARUL COMUNEI TILEAGD şi a satului Uileacul de Criş spre veşnică amintire şi pomenire. Această personalitate a fost jurist, a deţinut un post de deputat în parlamentul Ungariei, precum si pe acela de Preşedinte al Comunităţii Ecumenice Reformate din Tileagd.

credinţă. Drept urmare, aşa cum am mai arătat, în comuna Tileagd au existat aceste două religii, cu tendinţa de asimilare a elementului ortodox român şi atragerea acestuia la catolicism.

Aşa cum ne este cunoscut din Capitolul „evenimentelor istorice" Tileagdul a avut dealungul secolelor personaje deosebite, demnitari de Stat Episcopi, o armată întreagă de grofi şi moşieri, care şi-au adus o importantă contribuţie la viaţa spirituală a localităţii, pe lângă exploatarea cruntă a iobagilor care le lucrau moşiile. Aşa de exemplu, Episcopul Ferencz Csanâd a iniţiat construirea mai multor biserici, începând cu anul 1335. Groful Telegdi Istvan a construit în anul 1507 o biserică catolică pentru călugării Franciscani, biserică care, cu reparaţiile şi modificările care i s-au adus, a dăinuit pănâ în zilele noastre, fiind cea mai veche construcţie din Tileagd şi declarată Monument Istoric. Biserica a fost construită în stil gotic, planul dreptunghiular cuprinde o singură navă, terminată spre răsărit cu o absidă poligonală, mai îngustă, şi care nu respectă axul navei, iar spre vest are un turn înalt. Această biserică a suferit transformări importante în anii: 1729, 1793,1803, 1891 şi 1903. în anul 1729 au fost efectuate modificările cele mai mari, ocazie cu care au fost înlăturate majoritatea elementelor gotice.

în anul 1891, de sub stratul de tencuială au fost scoase la iveală, atât în interior cât şi în exterior, fresce deosebit de frumoase şi valoroase. în interior, nava este acoperită cu o boltă semicilindrică iar absida cu o boltă instelată pe ogive. Pe peretele sudic din interior se află o placă de marmură roşie cu blazonul familiei Telegdi şi câteva picturi vechi. Pe cealaltă parte se găseşte o statuie din marmură care reprezintă un luptător cu corpul acoperit de zale. Personajul se află călare pe un Leu şi ţine în mâna dreaptă un buzdugan. în exterior, zidurile sunt susţinute de contraforturi şi străbătute de ferestre terminale în arcuri ogivale.

Groful Telegdi Istvăn, autorul construcţiei acestei biserici, în anul 1561 a fost expropriat de avere pentru infidelitate faţă de soţie şi familie, considerându-se în faţa bisericii că a săvârşit un foarte mare păcat.

Loialitatea faţă de împărat şi faţă de Biserică au fost pe pământul Ungariei principii de bază.

Incepând cu anul 1420, Mişcarea Evanghelică a produs nelinişte şi turbulenţă pe teritoriile Văii Crişului Repede, provocate de Episcopul de Oradea în a cărei competenţă Eclistiastică cădea aceste teritorii. împăratul Ungariei Uylâszlo, în anul 1501 s-a împotrivit cu severitate contra acestor mişcări neobişnuite. Cu toate acestea, ideile lui Luther, Kalvin Zwingli şi alţi reformatori, au început Reformaţia Credinţei Evanghelice, adoptând o credinţă nouă în anul 1557, care nu a existat până atunci.

în Tileagd au adoptat aceasta nouă credinţă mai mulţi demnitari printre care şi groful Telegdi Miklos. Fratele său, Telegdi Mihâly a rămas în credinţa

avută, Romano-Catolică. Telegdi Miklós a avut atâta putere de convingere în discursurile lui încât, aproape toată populaţia Tileagdului de etnie maghiară, din Uilacul de Criş şi Poşolaca l-au urmat, adoptând această credinţă Reformată până în anul 1561.

Prin drepturile lor de moştenire, în baza legislaţiei de atunci, Biserica construită din anul 1507, era proprietate grofului Telegdi Mihăly. După reformaţie, s-a redus în mod considerabil numărul credincioşilor de Rit Catolic în Tileagd. Groful Telegdi Miklós, vrea biserica mare pentru numărul numărul mare de credincioşi reformaţi. Coincidenţă sau nu, în acel an 1561, Ordinul călugărilor Franciscani au părăsit mănăstirea catolică, tocmai când reformaţii aveau nevoie de ea.

In aceste circumstanţe, cei doi fraţi, groful Telegdi Mihăly şi groful Telegdi Miklós, au împărţit între ei toate bijuteriile de familie, podoabele din aur, vasele sfinte ale Mănăstirei şi toate obiectele de cult care au fost estimate la suma de 1.200 (una mie două sute) foriţi, sumă care constituia pe vremea aceea o avere considerabilă.

Baronul Telegdi Miklós, fost episcop de Pécs, a decedat în anul 1583, la 22 de ani după reformaţie şi a fost înmormântat în Cripta familiei Telegdi din curtea actualei Biserici Reformate din Tileagd. Tot aici a fost înmormântată cu mari onoruri, Contesa Hagymăsi Margit, soţia demnitarului Bocskay Istvăn din Oradea care, în anul 1614 a venit în vizită de wsspsmmaamm-.-plăcere la rudele din familia Telegdi. în mod spontan i s-a făcut rău, fără să acuze dureri, decedând în câteva minute. Posibil că a făcut infarct car­diac, boală cauzatoare de moarte, mai puţin cunoscută în acele timpuri.



Contesa Hagymăsi Margit - soţia demnitarului Bocskay Istvăn din Oradea, în vara anului 1614 a făcut o vizită de plăcere la rudele din familia Telegdi. în timpul vizitei a făcut infarct cardiac şi a decedat. Tileagdul acelor vremuri avea o aşa cotaţie în rândul aşezărilor Bihorene încât s-a căzut de acord ca marea contesă să fie înmormântată în CAVOUL familiei Telegdi, aflat în curtea Bisericii Reformate - Monumentul Istoric de azi. Statuia contesei Hagymăsi Margit a rezistat peste secole, putând fi văzută şi astăzi într-un mic parc al Tileagdului.

Groful Telegdi Mihaly şi-a mai ţinut dreptul de proprietate asupra bisericii până în anul 1571, pentru preoţii care îi erau apropiaţi.

După reformaţie, în Tileagd au conveţuit 3 religii diferite la care s-a adăugat şi a 4-a începând cu anul 1845, când a apărut Comunitatea evreiască. La început au fost 24 de familii. După darea în folosinţă a Căii Ferate pe relaţia Oradea - Cluj şi după intrarea în procesul de producţie a mai multor fabrici nou înfiinţate, numărul evreilor a crescut în mod continuu. în anul 1851 la 200 persoane în 1890 au fost 212 persoane, iar în anul 1900 au ajuns la 304 persoane. Cel mai mare număr de evrei în Tileagd a fost de 325 persoane la 241 de familii, în anul 1931. Această comunitate şi-a construit în Tileagd o Sinagogă (casă de rugăciune) „AVIA", lângă Biserica ortodoxa.

Ocupaţia de bază ale acestei comunităţi a fost Comerţul şi Afacerile. Foarte puţini din rândurile evreilor s-au ocupat şi cu alte îndeletniciri. Nu au avut şcoală cu limbă de predare în Ebraica, copiii lor frecventând cursurile Şcolii de Stat în limba maghiară din localitate. în anul 1934 şi-au schimbat Rabinul şi întreaga conducere a comunităţii, după cum urmează: Rabini: Ordentlich Gerson, Winkler Marton, Fischman Iosef şi Müller Ianü. Pe post de Şoacter a fost numit Doneberg Moor, Organizator iiszterreicher Eda, casier Molnar Hermán membrii în comitet au fost aleşi: Krausz Mihály, Farkas Ignácz, Glük Erno, Lindenfeld Márton, Friedmann Iosif, Rosenfeld Lajos şi Schvartz Moór.

BISERICA ORTODOXĂ
Aşa după cum reiese din cronicile scriitorului maghiar Bunyitai Vincze, românii şi maghiarii din Tileagd au trăit amestecaţi, fiind iobagi şi unii şi alţii, pe moşiile marei Familii Csanád de prin anii 1002-1050. Despre Credinţa Ortodoxă s-a vorbit în documentele de arhivă că a existat în anul 1341. La aceştia s-au mai adăugat câteva familii care au venit de pe Valea Aştileului. Această religie a fost recunoscută începând cu anul 1791, fără a avea biserică sau alt lăcaş de cult pentru rugăciune. în anul 1845, conducerea bisericii Reformate a încheiat o înţelegere scrisă cu Biserica Ortodoxă, prin care se angaja ca să execute o lucrare la Biserica din piatră pentru a o putea folosi Biserica au preluat-o ortodoxi în anul 1869. Din partea Bisericii Ortodoxe a fost preotul Bogdan Petru, administrator Féchete Florian, membrii Meşter Gheorghe Lala loan şi alţii. Printre ortodoxi s-au aflat mulţi oameni care erau în legătură cu comercianţii evrei. în anul 1851 erau în Tileagd 239, de ortodocşi, dar numărul lor a continuat să crească. în 1880 au fost 241, în 1890 au fost 363, în anul 1900 au fost 534. Inainte de primul


război mondial au ajuns la 600 de suflete. După război, numărul lor scăzut. La Recensământul făcut de către Biserica Romano-catolică în anul 1931 s-a stabilit că în Tileagd erau numai 470 de ortodocşi. Până la următorul Recensământ, numărul ortodocşilor a ajuns la cifra de 775 suflete.

în anul 1932, a fost necesar ca să fie renovată biserica şi tot atunci a fost înzestrată cu clopote, unul mai mare şi unul mai mic, a căror sunete se îmbină armonios.

Cu aceste completări şi cu renovarea bisericii Ortodoxe s-a ocupat primarul interimar Iile Florian, Contabilul Costean Gheorghe, casierul Musca Alexandru şi membrii Comitetului Bisericesc. Persoana asupra căruia au căzut cele mai multe responsabilităţi şi de care a depins reuşita lucrărilor a fost Iile Florian. Cu ocazia Reformei agrare din Tileagd, şi biserica ortodoxă a primit o bucată de pământ pentru folosinţă. începând cu anul 1842, la Parohia Bisericii Ortodoxe din Tileagd au slujit următorii preoţi: Bogdan Petru, Lăpuştan \ asile, Popovici Simion şi Munteanu Alexandru. Enoriaşii Bisericii Ortodoxe din Tileagd s-au dovedit a fi evlavioşi, buni creştini, iubitori de Dumnezeu şi de aproapele lor.

După primul război mondial şi în mod deosebit după cel de al II-lea război mondial, au mai apărut în Tileagd alte două Religii. Este vorba de Biserica Baptistă cu un număr de 297 credincioşi şi Biserica Penticostală cu un număr de 758 suflete. Aceştia din urmă au reuşit să-şi construiască o frumoasă casă de rugăciune, pe care am ţinut să o prezentăm cu o fotografie în prezenta lucrare.

BISERICA ROMANO-CATOLICĂ
După degringolada produsă de Reformaţie, numărul redus de credincioşi Romano-catolici din Tileagd, au rămas fără biserică.

Groful Bărâny Miklos a posedat în Tileagd un castel şi o capelă ( biserică) lângă proprietatea sa personala. Fiind şi preot Romano-Catolic, în anul 1716 s-a

mutat în Tileagd, continuându-şi activitatea Ecumenică pentru credincioşii din circumscripţie. La această Biserică, în anul 1730 au fost instalate două clopote, în turnul de lemn pe care îl avea; unul în greutate de 150 kg şi al 2-lea de 80 kg. Turnul din lemn nu a rezistat mult timp greutăţii celor două clopote, astfel ca în anul 1759 a rămas fără turn.

In anul 1864, când era preot la Biserică, Szabó László, în locul turnului de lemn s-a construit un alt turn rezistent, din cărămidă cu mortar de ciment, având 12 metri înălţime, în care au fost instalate alte două clopote mai mari, unul de 600 kg şi al doilea de 300 kg. Costurile acestei lucrări au fost suportate de

enoriaşul grof Haller Ferencz, la data de 23 octombrie 1864. In anul 1890, biserica a fost din

nou reparată şi tencuită plus zugrăvită, cheltuiala acestor