Cuprins preambul capitolul I respectarea drepturilor omului în Republica Moldova

O altă problemă semnalată în 2011 vizează organizarea alegerilor locale generale în unele localităţi din circumscripţiile electorale raionale Dubăsari şi Căuşeni⁶⁵. Astfel, prin hotărîrea Consiliului electoral al circumscripţiei electorale raionale Dubăsari nr. 15 a fost constituită secţia de votare nr. 3 în comuna Corjova a raionului Dubăsari. Secţia a fost amplasată în incinta gimnaziului din localitate. Ulterior, ţinînd cont de faptul că pe parcursul ultimilor ani autorităţile neconstituţionale de la Tiraspol au blocat, prin aplicarea forţei, participarea alegătorilor din această localitate la scrutine, Comisia Electorală Centrală a modificat, prin hotărîrea sa⁶⁶, hotărîrea consiliului, transferînd sediul biroului electoral al secţiei de votare nr. 3 din gimnaziul aflat în satul Corjova în incinta primăriei Cocieri, r-nul Dubăsari. În ziua de 5 iunie Comisariatul de poliţie al raionului Dubăsari a informat Comisia că în jurul orei 06.00 un grup de persoane a blocat circulaţia unităţilor de transport şi a cetăţenilor pe traseul Dubăsari – Corjova. Aceste acţiuni au fost calificate ca îndreptate să împiedice desfăşurarea alegerilor locale generale în Corjova şi Cocieri.

Tot în Raportul CEC-lui se menţionează că „o situaţie similară s-a creat şi în alte localităţi aflate în stînga Nistrului. Autorităţile administraţiei publice din comuna Chiţcani, din satele Cremenciug şi Gîsca ale raionului Căuşeni au blocat constituirea organelor electorale şi asigurarea participării cetăţenilor Republicii Moldova la alegeri⁶⁷”.

Pe parcursul perioadei electorale, Comisia Electorală Centrală a fost sesizată cu 108 contestaţii⁶⁸, care denotă menţinerea anumitor deficienţe în gestionarea şi administrarea alegerilor, care afectează, în cele din urmă, exerciţiul unui drept fundamental. Neregulile semnalate se referă la încălcarea legislaţiei electorale în partea ce ţine de stabilirea localului şi timpului de recepţionare a documentelor, înregistrarea/respingerea înregistrării candidaţilor desemnaţi, efectuarea agitaţiei electorale de către concurenţii electorali; utilizarea resurselor administrative; efectuarea procedurilor electorale de către organele electorale în ziua votării; acţiunile/inacţiunile altor instituţii/organizaţii, acţiunile concurenţilor electorali care, în opinia contestatarilor, conţineau elemente constitutive ale infracţiunilor/contravenţiilor legate de efectuarea alegerilor. Printre insuccesele identificate în rezultatul analizei interne asupra alegerilor locale generale din 5 iunie 2011 se numără cazurile de comportament inadecvat al concurenţilor electorali, observatorilor, lipsa de imparţialitate manifestată de unii funcţionari electorali, implicarea lor directă sau indirectă în activitatea politică, însoţite de aplicarea vicioasă a legislaţiei electorale de către subiecţii implicaţi în asigurarea bunei desfăşurări a procesului electoral.

În acelaşi context, se înscriu şi constatările din Raportul Asociaţiei Promo-Lex „Monitorizarea alegerilor locale generale din 5 iunie 2011”⁶⁹. Astfel, au fost observate deficienţe minore la constituirea secţiilor de votare, afişarea informaţiilor privind sediile secţiilor de votare şi datele de contact ale acestora. De asemenea, au fost constatate cazuri izolate de implicare a membrilor organelor electorale în acţiuni de agitaţie electorală. Observatorii au raportat cazuri de interpretări neuniforme şi cunoaştere insuficientă a normelor legale ce ţin de înregistrarea concurenţilor electorali, prezentarea rapoartelor financiare de către aceştia, mecanismul de abordare a mijloacelor legale de soluţionare a disensiunilor electorale⁷⁰, accesul la listele electorale şi modificarea conţinutului acestora, cazuri izolate de abuz în serviciu a unor funcţionari din cadrul administraţiei publice centrale şi locale în activităţile electorale, cazuri izolate de aplicare a violenţei şi intimidărilor (cel puţin 22 cazuri raportate), metodelor de campanie negativă, a discursului provocator şi de ură în adresa contracandidaţilor (cel puţin 13 cazuri raportate), precum şi a numărului considerabil de cazuri de utilizare a resurselor administrative (cel puţin 42 cazuri raportate) şi a cadourilor în context electoral (cel puţin 99 cazuri raportate), cel puţin două cazuri de imposibilitate de exercitare a dreptului de a fi ales pentru unităţi administrativ-teritoriale din regiunea transnistreană, din cauza lipsei organelor electorale şi mecanismelor legale respective, etc.⁷¹

Avocaţii parlamentari consideră că situaţia reală privind garantarea exercitării efective a dreptului de vot şi a dreptului de a fi ales a demonstrat că măsurile adoptate pînă în prezent de organele electorale sînt necesare, dar nu şi suficiente pentru a produce o ameliorare a situaţiei.

Îngrijorările avocaţii parlamentari făcute publice anterior ⁷² vizează „neadaptarea rezonabilă” care nu permite persoanelor cu deficiente locomotorii şi de vedere să-şi exercite, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, în particular, realizarea dreptul de vot, prin asigurarea accesului în egală măsură cu alţi cetăţeni, la mediul fizic, la transport şi alte utilităţi, adaptarea infrastructurii fizice la necesităţile lor, tipărirea buletinelor de vot în alfabetul Braille, asigurarea interpretării în limbajul mimico-gestual a emisiunilor consacrate dezbaterilor electorale.

Prin ratificarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, Republica Moldova şi-a asumat angajamentul de a întreprinde măsuri adecvate pentru a le asigura persoanelor cu dizabilităţi drepturile politice şi oportunitatea de a beneficia de aceste drepturi, în măsură egală cu alţi cetăţeni, inclusiv dreptul de a vota şi a fi ales, prin asigurarea procedurii de vot, spaţiilor şi materialelor corespunzătoare, accesibile şi uşor de înţeles şi utilizat; prin protejarea dreptului persoanelor cu dizabilităţi la votul secret în alegeri publice şi referendumuri, fără a fi intimidate şi de a candida în alegeri, de a fi alese şi de a deţine funcţii publice la toate nivelele de guvernare.

În anul 2011, Centrul pentru Drepturile Omului a recepţionat două sesizări de la cetăţeni ai Republicii Moldova cu referire la realizarea dreptului constituţional de vot şi a de a fi ales. În acestea se făcea referire la acţiunile/ inacţiunile autorităţilor din raionul Dubăsari, prin care a fost îngrădit dreptul de a participa la scrutinul electoral local din 5 iunie 2011 şi presupusele alegaţii ale unui candidat la funcţia de primar al unei localităţi din sudul Republicii privind atentarea la integritatea sa fizică şi psihică şi imposibilitatea obţinerii semnăturilor locuitorilor întru susţinerea candidaturii sale.

Avocaţii parlamentari sînt de părerea că soluţionarea adecvată şi eficientă a problemelor abordate de către cetăţenii Republicii Moldova privind realizarea dreptului de vot şi de a fi ales presupune implicare activă, onestă, clară şi coerentă a statului prin autorităţile sale publice mandatate să garanteze condiţiile asigurării liberei exprimări a voinţei poporului.
Recomandările avocaţilor parlamentari

Consolidarea rolului şi responsabilizarea organelor electorale implicate în asigurarea bunei realizări a dreptului de vot şi de a fi ales;
Excluderea de către autorităţile abilitate a oricăror acţiuni/inacţiuni ce contravin prevederilor Constituţiei, Codului Electoral şi actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte şi respectarea necondiţionată a tuturor normelor şi standardelor în materie electorală, pentru a asigura un proces electoral liber, corect şi accesibil tuturor cetăţenilor cu drept de vot;
Asigurarea participării efective şi depline a persoanelor cu dizabilităţi la viaţa politică şi publică, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, în mod direct sau prin reprezentanţi liber aleşi, precum şi dreptul şi oportunitatea de a vota şi de a fi alese.
4.Libertatea de întrunire: echilibru dintre obligaţiile negative şi pozitive

ale statului

Cu numeroase ocazii, avocaţii parlamentari au consfinţit primatul libertăţii de exprimare şi a libertăţii de întrunire în abordările ce vizau problematica respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale⁷³, acestea ocupînd un loc distinct în activitatea Instituţiei Naţionale de Protecţie a Drepturilor Omului - Centrul pentru Drepturile Omului.

Conştientizarea cît mai completă şi corectă a drepturilor şi libertăţilor reprezintă imperativul momentului. Acest imperativ presupune o amplă informare privind cadrului instituţional şi fondului normativ în domeniu. Fără îndoială, primul pas spre realizarea acestor aspiraţii constă în asigurarea protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale într-o manieră specifică şi efectivă, astfel încît aceasta să poată deveni o realitate.

Remarcăm că, potrivit standardelor internaţionale, libertatea întrunirilor paşnice şi libertatea exprimării aparţin tuturor persoanelor, nu doar celor care constituie majoritatea. Prin urmare, se admite ca o întrunire să deranjeze anumite persoane sau grupuri de persoane vizavi de ideile propagate sau revendicările înaintate. În acest context, conceptul de libertate sugerează acţiuni negative din partea statului, adică abţinere de a interveni în realizarea libertăţii cetăţenilor săi la întrunire. Mai mult, o libertate reală şi efectivă de întrunire paşnică nu este compatibilă cu o simplă obligaţie de neingerinţă din partea statului, ci încadrează şi obligaţia pozitivă de a asigura desfăşurarea paşnică a unei manifestaţii licite.

Prin urmare, dispoziţiile internaţionale impun statelor nu numai obligaţii negative, ci şi obligaţii pozitive, constînd în adoptarea de măsuri de protecţie şi de securitate de natură a conferi eficacitate şi substanţă exerciţiului libertăţii de întrunire.

Legea Republicii Moldova privind întrunirile nr.26 din 22.02.2008, care are drept scop garantarea exercitării de oricare persoană a libertăţii întrunirilor în modul prevăzut de Constituţia Republicii Moldova şi de actele internaţionale la care Republica Moldova este parte, stabileşte că oricine este liber să participe activ sau să asiste la o întrunire⁷⁴.

În atare condiţii, impunerea anumitor restricţii la exercitarea dreptului constituţional la întrunire, constituie o încălcare flagrantă a unui drept fundamental de care se bucură orice persoană. De altfel, limitarea exercitării dreptului la exprimare şi întrunire echivalează, practic, cu o restrîngere a respectivului drept fundamental, care nu poate fi realizată decît în condiţiile art.54 alin.(2) din Constituţie.

În consecinţă, realizarea dreptului fundamental la exprimare şi la întrunire, manifestat prin declanşarea unui protest nu poate suferi nici un fel de ingerinţe, în condiţiile în care, acesta se încadrează în limitele prescrise de cadrul legal în vigoare.

Efectuînd o analiză comparativă a situaţiei din 2011, la capitolul vizat, în raport cu anii precedenţi, s-a constatat că tot mai mulţi membri ai comunităţii percep întrunirile ca formă de exprimare a opiniilor⁷⁵ drept element indispensabil al unei democraţii autentice, care presupune un comportament civic activ.

Deşi atît Primăria municipiului Chişinău, cît şi organele de poliţie au manifestat atitudini mai constructive vizavi de asigurarea garantării respectării libertăţii de întrunire, comparativ cu anii precedenţi⁷⁶, mai există unele nereguli identificate de Centrul pentru Drepturile Omului. Astfel, avocaţii parlamentari evidenţiază printre problemele principale interacţiunea redusă dintre actorii⁷⁷ implicaţi în asigurarea realizării libertăţii de întrunire şi aplicarea defectuoasă a prevederilor Legii privind întrunirile, în conexiune cu un şir de circumstanţe obiective, generate, inclusiv, de nivelul de pregătire a celor implicaţi.

Avocaţii parlamentari şi-au propus să realizeze, în I semestru al anului 2011, o evaluare a implementării Legii privind întrunirile. Avînd în vedere că nu putem acţiona izolat, în condiţiile în care succesul realizării acestor acţiuni depinde, mai întîi de toate, de conlucrarea instituţiilor abilitate, a fost solicitat concursul autorităţilor administraţiilor publice locale şi a instanţelor de judecată⁷⁸ în furnizarea informaţiilor relevante pentru perioada 2010- aprilie 2011.

Astfel, s-a constatat că, în raport cu oraşele-reşedinţă, municipiul Chişinău a înregistrat, în perioada de referinţă, un număr mai mare de întruniri⁷⁹, fiind precedat de Bălţi cu 27 de întruniri, Orhei-22, Şoldăneşti -17, UTA Găgăuzia- 17 şi Criuleni- 15 întruniri.

Deşi estimarea exactă a numărului de întruniri, prin prisma datelor statistice suficient de credibile, sigure, comprehensibile şi comparabile se arată a fi dificilă, s-a constatat⁸⁰ că în anul 2011, în Republica Moldova au fost înregistrate 864 de întruniri, faţă de 707 în anul 2010 şi 773 în 2009⁸¹.

Informaţia recepţionată de Centrul pentru Drepturile Omului în cadrul estimării gradului de respectare a libertăţii de întrunire indică faptul că unele APL nu deţin date despre serviciile solicitate de organizatori⁸² în condiţiile art.10 alin.(4) din Legea privind întrunirile, date despre respectarea obligaţiilor de către organizator cu privire la desemnarea şi comunicarea numelui coordonatorului întrunirii autorităţii publice locale⁸³. Mai important, APL-le nu deţin un mecanism clar de gestionare a situaţiilor în care sînt depuse mai multe notificări de organizare a întrunirilor simultane⁸⁴ sau a situaţiilor cînd sînt prevăzute pentru aceeaşi oră mai multe întruniri⁸⁵, aceste noţiuni fiind deseori confundate.

Concomitent s-a remarcat că în majoritatea APL-urilor persoana responsabilă de gestionarea întrunirilor este primarul, viceprimarul, iar în unele cazuri juristul, consilierul primarului sau specialistul pentru relaţii cu publicul⁸⁶.

Potrivit informaţiei furnizate, situaţii în care reprezentantul APL a cerut organizatorului sistarea întrunirii / dispersarea participanţilor, în perioada de referinţă, nu au fost semnalate.

Pe de altă parte, se impune a fi menţionat enunţul Primăriei municipiului Chişinău care stabilea că „doar în condiţiile art.5 alin.(3) din Lege a fost solicitată modificarea locului, orei, zilei desfăşurării manifestaţiei, în scopul bunei organizări de către oficialităţile statului a întrunirilor preconizate (summit, sosirea delegaţiilor oficiale ale altor state, organizarea sărbătorilor de Stat)”. În acest context, avocaţii parlamentari au constatat diversitatea interpretărilor prevederilor Legii privind întrunirile de către mai mulţi subiecţi ai acesteia, fapt ce reliefează lipsa unor practici şi tradiţii consolidate de garantare a libertăţii de întrunire şi au ca efect limitarea exerciţiului acesteia⁸⁷. Or, statele au nu numai obligaţia de a proteja dreptul la întrunire paşnică, dar şi pe cea de a se abţine să aducă restrîngeri indirecte, abuzive exerciţiului acestui drept, asigurînd efectivitatea acestei libertăţi.

Mai mult, limitarea modului de desfăşurare a unui miting constituie o ingerinţă în exercitarea libertăţii de întrunire şi aceasta nu poate fi justificată decît dacă răspunde la cerinţele din alin.2 art.11 din Convenţia Europeană, adică exercitarea acesteia nu poate face obiectul altor restrîngeri decît acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirii infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora⁸⁸.

În aceeaşi ordine de idei, nu este întîmplător faptul că avocaţii parlamentari s-au arătat preocupaţi de restricţiile impuse colaboratorilor de poliţie asupra libertăţii de întrunire. Or, pe 10 aprilie 2011, în Piaţa Marii Adunări Naţionale urmau să protesteze împotriva reformelor Guvernului aproximativ 200 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, însă evenimentul nu s-a produs pentru că angajaţii MAI ar fi fost avertizaţi de superiori asupra inadmisibilităţii exercitării dreptului de întrunire⁸⁹.

De altfel, conform alin.1 art.10 şi art.11 din Convenţie, orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere. Atît libertatea de exprimare, cît şi libertatea de întrunire cunoaşte şi limite dictate de situaţia sau de profesia persoanelor. Avînd în vedere că textul Convenţiei nu poate fi interpretat separat de jurisprudenţa sa, Curtea a precizat în mai multe cauze că o eventuală restricţie trebuie apreciată în funcţie de circumstanţe. În această calitate, unele persoane au responsabilităţi sporite în comparaţie cu altele. Este vorba de funcţionari de stat, membri ai forţelor armate şi ai poliţiei. Limitările aduse, însă, trebuie să fie justificate de circumstanţe precise şi să fie necesare pentru remedierea atingerii aduse situaţiilor expuse în §2 din art.10 şi art.11 ale Convenţiei⁹⁰.

În cauza Rommelfanger (1989), Comisia Europeană a Drepturilor Omului a susţinut că statele au o obligaţie pozitivă de a asigura ca exercitarea libertăţii de exprimare de către un funcţionar de stat să nu fie supusă restricţiilor, care ar afecta conţinutul acestui drept. Chiar şi în cazul în care se acceptă existenţa unei categorii de funcţionari de stat cu „îndatoriri şi responsabilităţi” speciale, restricţiile aplicate dreptului lor la libertatea de exprimare trebuie să fie examinate în baza aceloraşi criterii, care se aplică la determinarea ingerinţelor în libertatea de exprimare a altora.

De altfel, conţinutul oricărui mesaj pe care organizatorii unei întruniri doresc să-l proiecteze nu este un motiv pentru a-l considera ca fiind în afara domeniului de aplicare a articolului 11. Curtea a declarat că libertatea de întrunire garantată de articolul 11 ​​trebuie să fie considerată în lumina articolului 10, protecţia opiniilor şi libertatea de a le exprima fiind una din obiectivele libertăţii de întrunire⁹¹.

În caz că restricţiile exercitării drepturilor garantate de art.11 §1 îi lovesc pe membrii administraţiei, ele nu ţin de §2, ci de fraza a doua din art.11 §2, frază care supune orice restricţie adusă exercitării dreptului de asociere sau de întrunire numai condiţiei de „legitimitate”. Comisia Europeană a definit această noţiune, hotărînd că pentru a fi „legitime” în sensul celei de-a doua fraze din art.11 §2 restricţiile ar trebui cel puţin să fie conforme cu dreptul intern şi scutite de arbitraritate, adică ele trebuie să aibă o bază legală destul de precisă şi să fie aplicate în conformitate cu aceasta⁹².

În atare condiţii, excluderea/ impunerea anumitor restricţii poliţistului, ca şi categorie socială, de la/ la exercitarea dreptului constituţional la întrunire încalcă flagrant un drept fundamental de care se bucură orice cetăţean al Republicii Moldova, inclusiv poliţistul, cetăţenii fiind egali in faţa legii. În plus, limitarea exercitării dreptului la exprimare şi întrunire pentru anumite categorii de cetăţeni, nu înseamnă golirea de conţinut a acestui drept, ci echivalează, practic, cu o restrîngere a respectivului drept fundamental, care nu poate fi făcută, cum am remarcat mai sus, decît în condiţiile art.54 alin.(2) din Constituţie.

Legislaţia naţională în vigoare, în particular prevederile art.362-370 din Codul Muncii, reglementează instituirea limitelor vizavi de colaboratorii organelor ce asigură ordinea publică, ordinea de drept şi securitatea statului, judecătorii instanţelor judecătoreşti, salariaţii din unităţile militare, organizaţiile sau instituţiile forţelor armate, doar asupra participării la grevă, fapt ce reprezintă refuzul benevol al salariaţilor de a-şi îndeplini, total sau parţial, obligaţiile de muncă, în scopul soluţionării conflictului colectiv de muncă declanşat în conformitate cu legislaţia în vigoare, or, protestul pe care urmau să-l desfăşoare colaboratorii MAI nu era şi nu trebuie interpretat drept grevă.

Din aceste preocupări, avocaţii parlamentari se pronunţă împotriva impunerii oricăror limite, restricţii, presiuni, condiţii sau restrîngeri în exercitarea dreptului la libertatea de exprimare şi de întrunire a poliţiştilor şi pledează pentru excluderea pe viitor a astfel de practici ce periclitează imaginea instituţiei în calitatea sa de organ de specialitate responsabil de elaborarea, promovarea şi realizarea politicii statului ce ţine de asigurarea legalităţii, ordinii publice, protecţiei civile, precum şi în asigurarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Recomandările avocaţilor parlamentari

Amendarea redacţiei art. 40 din Constituţia Republicii Moldova în vederea racordării acesteia la prevederile Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale;
Consolidarea rolului şi a capacităţilor subiecţilor implicaţi în asigurarea realizării libertăţii de întrunire: autorităţile administraţiei publice locale, organele de drept şi organizatorii/ participanţii întrunirilor;
Dezvoltarea capacităţilor reprezentanţilor APL de gestionare a întrunirilor şi cooperare cu organizatorii;
Crearea unităţilor specializate de poliţişti, responsabili de controlul şi supravegherea bunei desfăşurări a întrunirilor, ce ar putea fi dislocate, după caz, pentru facilitarea întrunirilor;
Consolidarea relaţiilor de cooperare între poliţie şi autorităţile locale întru asigurarea realizării libertăţii de întrunire şi aplicarea eficientă a prevederilor Legii privind întrunirile.

5. 
   Libertatea de gîndire, conştiinţă şi religie
   

Apărarea dreptului la libertatea de gîndire, de conştiinţă şi de religie semnifică respectul datorat de autorităţile statale diversităţii de convingeri ce pot fi exprimate în viaţa socială, în aşa fel încît fiecărui individ să-i fie asigurată independenţa spirituală.

Privită prin prisma dimensiunii sale religioase, această libertate se găseşte printre componentele „cele mai esenţiale ale identităţii spirituale a credincioşilor, ale concepţiei lor despre viaţă, dar ea reprezintă, în acelaşi timp, un bun tot atît de preţios pentru atei, agnostici, sceptici sau indiferenţi”⁹³.

Urmare a vizitei din septembrie 2011, în Republica Moldova, a Raportorului Special al Naţiunilor Unite privind libertatea de religie sau convingeri, Heiner Bielefeldt, a întrevederii cu avocaţii parlamentari, precum şi cu alţi demnitari de stat, a constatărilor vizavi de situaţia libertăţii de religie sau convingeri în Republica Moldova, evoluţiile şi regresele identificate în acest domeniu, au fost evidenţiate o serie de provocări existente în Republica Moldova. Printre acestea se numără manifestările de intoleranţă, lipsa dialogului dintre adepţii diferitelor religii şi credinţe, inclusiv cei care se identifică drept non-credincioşi, lipsa în curricula sistemului de învăţămînt a disciplinelor axate pe promovarea toleranţei, omisiunea rolului comunităţii religioase în crearea premiselor pentru un climat de toleranţă şi respect reciproc, precum şi realizarea defectuoasă a obligaţiilor negative şi pozitive de către stat⁹⁴.

Preocupările enunţate se regăsesc şi în Raportul privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2010, elaborat de Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova. Astfel, cultele religioase sînt parte integrantă a societăţii şi, prin urmare, trebuie să fie considerate instituţii înfiinţate de, şi prin implicarea cetăţenilor, care au dreptul la libertatea de religie, dar, de asemenea, ca organizaţii care sînt parte a societăţii civile cu tot potenţialul, pentru a furniza indicatori cu privire la aspectele etice şi civice, care au un rol important în cadrul comunităţii naţionale, fie religioase sau laice⁹⁵.

Din acest motiv, avocaţii parlamentari consideră, că fortificarea dialogului dintre stat, comunităţile religioase şi societatea civilă ar trebui să se regăsească printr-o abordare constantă ce ar permite crearea premiselor pentru un climat de toleranţă şi respect reciproc⁹⁶.

E de notat că fosta Comisie Europeană a Drepturilor Omului a admis că modul în care credinţele şi doctrinele religioase fac obiectul unei opoziţii sau a unei denigrări reprezintă un aspect de natură să angajeze responsabilitatea statului⁹⁷.

La rîndul său, Curtea Europeană a stabilit că pot apărea anumite tensiuni atunci cînd o comunitate religioasă sau de altă natură apare ca divizată, dar aceasta este expresia inevitabilă a pluralismului⁹⁸. De aceea rolul autorităţilor statale în asemenea circumstanţe nu consistă în eliminarea cauzei tensiunilor prin suprimarea pluralismului, ci de a face în aşa fel încît grupările opuse să se tolereze⁹⁹.

Avînd în vedere, pe de o parte, observaţiile şi constatările Comitetului privind eliminarea discriminării rasiale vizavi de Republica Moldova (CERD), cele ale Comisiei Europene împotriva Rasismului şi Intoleranţei (ECRI), reflectate în cel de-al doilea şi al treilea Raport asupra Moldovei, iar pe de altă parte, faptul că aplicarea convenţiilor este susţinută prin instituirea mecanismelor internaţionale de supraveghere, iar obligaţia primordială a Republicii Moldova, ca stat democratic, de drept, rezidă în asigurarea exercitării progresive a tuturor drepturilor, precum şi exercitarea fără nicio discriminare a drepturilor recunoscute de instrumentele internaţionale, la care statul este parte, avocaţii parlamentari salută şi susţin recomandările Raportorului special, adresate Guvernului, privind garantarea respectării libertăţii de religie sau conştiinţă.

Rezumînd cele expuse, subliniem că în exerciţiul prerogativei de reglementare în relaţia sa cu diverse religii, culte şi credinţe statul trebuie să rămînă neutru şi imparţial, acesta fiind imperativul menţinerii pluralismului şi a bunei funcţionări a regulilor democraţiei, deoarece una din principalele caracteristici ale acesteia constă în posibilitatea pe care ea o oferă de a soluţiona prin dialog.

De altfel, Rezoluţia 1846 (2011) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind Combaterea tuturor formelor de discriminare bazate pe religie, invită statele-părţi să „rămînă neutre şi imparţiale în exerciţiul competenţelor lor şi în relaţiile cu varii grupuri religioase; orice tratament preferenţial aplicat unor comunităţi religioase în contextul rolului lor istoric trebuie să respecte cu stricteţe jurisprudenţa consolidată a Curţii Europene pentru Drepturile Omului”¹⁰⁰

Totuşi, neutralitatea nu trebuie să fie echivalentă indiferenţei. Obligaţiile pozitive pot apărea solicitînd statului să ia măsuri pentru a proteja exercitarea libertăţii religioase de către alţii¹⁰¹.

În eforturile statului de a asigura protecţia şi promovarea drepturilor inalienabile şi imprescriptibile ale cetăţenilor garantate de Constituţia Republicii Moldova, afirmate, proclamate şi consacrate prin instrumentele internaţionale, la care Republica Moldova este parte, prin Hotărîrea Parlamentului nr.90 din 12.05.2011 a fost adoptat Planul de acţiuni în domeniul drepturilor omului (PNADO) pe anii 2011-2014.

Deşi PNADO conţine un angajament general de a promova şi proteja drepturile omului, acesta nu conţine nicio referinţă la libertatea de religie, conştiinţă şi religie. Avînd în vedere intenţia Guvernului de a amenda PNADO, urmare a Revizuirii Universale Periodice (UPR), Republica Moldova fiind obiect al revizuirii în cadrul celei de-a 12-ea sesiuni (ultima sesiune a CDO) care a avut loc in perioada 3-14 octombrie 2011, avocaţii parlamentari recomandă ca redacţia revizuită a Planului să conţină obiective şi acţiuni explicite vizavi de garantarea respectării libertăţii de gîndire, conştiinţă şi religie.

Este notabil faptul că aceste aspecte se regăsesc în proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr.125-XVI privind cultele religioase şi părţile lor componente din 11 mai 2007¹⁰², elaborat urmare a studiului „Libertatea de conştiinţă, gîndire şi religie - actualitate şi perspective de reglementare” ce a fost realizat de către Ministerul Justiţiei. Astfel, studiul a relevat că Legea privind cultele religioase şi părţile lor componente necesită unele amendamente sub aspectul excluderii survenirii posibilităţii interpretării eronate a normelor legale, unele dintre acestea fiind duplicitare sau imprecise¹⁰³ şi transpunerea cadrului legal şi a practicii naţionale în conformitate cu normele europene şi internaţionale.

Propunerile de amendare vizează, în special, modificarea denumirii legii, astfel încît aceasta să reflecte în mod corect şi complet obiectivul de reglementare a legii¹⁰⁴, precizarea semnificaţiei unor termeni din cadrul legii, cum ar „prozelitismul abuziv”, excluderea anumitor prevederi ce ţin de libertatea de asociere religioasă¹⁰⁵, întru eliminarea oricăror ingerinţe din partea statului. Modificările prevăd de asemenea completarea cu noi temeiuri de neîndeplinire a serviciul militar în termen, instituirea obligaţiei pozitive a deserventului cultului religios de a păstra taina mărturisirii, excluderea instanţelor de disciplină bisericească, ţinînd cont de caracterul laic al Republicii Moldova, consfinţirea dreptului entităţilor religioase de a desfăşura ceremoniile funerare în conformitate cu dogmele caracteristice acestora, substituirea sintagmei „cult religios” cu „organizaţie religioasă” şi „entităţi religioase”. Amendamentele mai stipulează consfinţirea în lege a dreptului de a exercita o credinţă, de a oficia servicii religioase şi de a-şi manifesta credinţa grupărilor religioase neformale, care nu sînt înregistrate, schimbarea procedurii de înregistrare a entităţilor religioase, precum şi includerea în temeiurile de suspendare şi încetare a activităţii entităţilor religioase a faptului încălcării prevederilor actelor internaţionale, cît şi implicarea în activitatea politică. Avocaţii parlamentari salută această iniţiativă de instituire a unor norme legale explicite care vin să asigure exerciţiul liber al tuturor aspectelor ce ţin de libertatea de gîndire, conştiinţă şi religie. Mai mult, o asemenea abordare denotă o dinamică pozitivă vizavi de cultele minorităţilor religioase în raport cu anii precedenţi.

În acest context, în martie 2011, Ministerul Justiţiei a înregistrat oficial „Liga Islamică din Republica Moldova”, aceasta devenind prima entitate religioasă înregistrată ce reprezintă confesiunea islamică recunoscută de către autorităţile Republicii Moldova.

Înregistrarea oficială a Ligii Islamice a generat controverse acute la nivel naţional, în special trezind nemultumirea unor grupuri religioase ortodoxe şi a unor reprezentanţi ai clasei politice.