Cuprins preambul capitolul I respectarea drepturilor omului în Republica Moldova



Yüklə 1,71 Mb.
səhifə7/20
tarix07.01.2019
ölçüsü1,71 Mb.
#90954
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   20

În acest context, avocaţii parlamentari recomandă Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei efectuarea unui studiu în scopul examinării oportunităţii operării modificărilor în Legea privind pensiile de asigurări sociale privind stabilirea unui stagiu special pentru categoria vizată, astfel încît să se asigure realizarea efectivă a acestui drept.

O altă problemă abordată de cetăţeni, care afectează grav realizarea dreptului la asistenţă şi protecţie socială, se referă la netransferarea de către unii angajatori a contribuţiei de asigurări sociale şi/sau neprezentarea informaţiei pentru înscrierea datelor în conturile personale ale asiguraţilor. Aceste circumstanţe generează impedimente serioase asiguraţilor la confirmarea stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiei, la beneficierea de alocaţie de şomaj, în caz de concediere în legătură cu lichidarea unităţii, reducerii numărului sau a statelor de personal, etc.

Potrivit Casei Naţionale de Asigurări Sociale, peste 400 de agenţi economici nu au depus declaraţiile nominale ale persoanelor asigurate pentru anumite perioade, fapt care a generat majorarea numărului de petiţii în adresa Casei Naţionale de Asigurări Sociale în ultimii ani.

În pofida faptului că legislaţia209 prevede expres că nedepunerea contribuţiei de asigurări sociale de către angajator nu afectează plata drepturilor cuvenite asiguraţilor, aceştia din urmă întîmpină mari deficienţe la stabilirea pensiei, alocaţiilor de şomaj şi altor prestaţii sociale.

Avocaţii parlamentari consideră oportune modificările operate în Codul Contravenţional210, care vin să disciplineze agenţii economici în acest sens, pe de altă parte recomandă Casei Naţionale de Asigurări Socială - agentul constatator în aceste cauze - să uzeze la maxim de atribuţiile sale, astfel încît să se diminueze cazurile de restrîngere a drepturilor omului.

Caracteristica ultimelor decenii este creşterea numerică a populaţiei vîrstnice, fenomen prezent şi în ţara noastră. Îmbătrînirea demografică a populaţiei este determinată de mai mulţi factori sociali, printre care sînt scăderea natalităţii, migraţia generaţiei active peste hotare, etc.

Problemele specifice cu care se confruntă persoanele de vîrsta a treia constau în cheltuieli diferenţiate faţă de restul populaţiei prin costul ridicat al medicamentelor, dificultăţi în a-şi achita cotele de întreţinere a locuinţei, lipsa suportului familiei.211

De aceea se justifică necesitatea construirii unui sistem de protecţie socială şi suport pentru persoanele vîrstnice care să asigure conservarea capacităţilor fizice şi psihice, să confere vîrstnicilor demnitate şi confort pe măsura valorizării contribuţiei pe care au avut-o pentru societate în perioada lor activă.

Problemele acestui important segment de populaţie au fost abordate, până în prezent, de cele mai multe ori cu referire la sistemul de securitate socială, cu accent principal asupra sistemului de pensii. Modelele de îngrijire moderne spre care tindem se axează pe acţiuni de prevenire a situaţiilor de dependenţă şi pe programe de socializare. Totodată, fără o asistenţă socială şi medicală de lungă durată, existenţa persoanelor vîrstnice dependente este compromisă, deoarece odată cu înaintarea în vîrstă, riscul de a prezenta boli invalidante şi implicit de dependenţă creşte.

Asistenţa socială trebuie să asigure respectarea drepturilor persoanelor vîrstnice aşa cum sînt ele reglementate în tratatele şi convenţiile internaţionale pe care Republica Moldova le-a ratificat.

În prezent nu sînt dezvoltate programe care să vizeze pregătirea pentru pensionare şi programe de menţinere a unei vieţi active, a unei participări sociale semnificative a persoanelor în etate. Din acest punct de vedere, îngrijirea persoanelor vîrstnice ar putea să capete noi valenţe incluzînd şi programe de socializare, divertisment, culturale sau sportive în paralel cu cele de îngrijire socio-medicală.

În acest context devine evidentă necesitatea intervenţiilor legislative şi asigurarea coordonării politicilor în domeniul vizat, promovarea, în cooperare a autorităţilor publice şi private, a măsurilor adecvate, care să permită persoanelor vîrstnice să rămînă membri deplini ai societăţii cît mai mult timp posibil.

Adunarea Mondială a Persoanelor Vârstnice212 a recomandat o serie de măsuri avînd drept ţintă dezvoltarea îngrijirilor şi serviciilor acordate la domiciliul persoanei, promovarea accesului fără restricţii la serviciile de sănătate, îmbunătăţirea măsurilor de prevenire a situaţiei de dependenţă, diversificarea prestaţiilor destinate prevenţiei sau combaterii riscului de marginalizare sau excludere socială şi creşterea calităţii vieţii persoanei vîrstnice.

Avocaţii parlamentari recomandă examinarea oportunităţii ratificării art.23 din Carta Socială Europeană213, care prevede dreptul persoanelor vîrstnice la protecţie socială, precum şi elaborarea unei Legi privind protecţia drepturilor persoanelor vîrstnice, care să conţină o definiţie a persoanei vîrstnice şi precizate în mod clar situaţiile în care aceasta intră în procesul de evaluare socio-medicală.

De asemenea, se propune crearea unui organ autonom de interes public investit cu autoritate de monitorizare şi control a derulării sistemului naţional de protecţie socială, care să aibă ca scop realizarea dialogului social dintre persoanele vîrstnice şi autorităţile publice pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor persoanelor în vîrstă. Acesta urmează să sprijine (prin propuneri, programe etc.) instituţiile statului în aplicarea recomandărilor Adunării Mondiale a Persoanelor Vîrstnice şi să urmărească realizarea lor.214


Avocaţii parlamentari salută eforturile statului în realizarea reformelor în justiţie, cu precădere, în sistemul de executare ca fiind o etapă de importanţă deosebită în acest domeniu. Liberalizarea sistemului de executare constituie una dintre cele mai complicate reforme înfăptuite în sistemul judiciar, care implică responsabilitate maximă şi exigenţă din partea executorilor judecătoreşti în înfăptuirea actului de justiţie în Republica Moldova.

Evident că prin liberalizarea cadrului juridic de activitate a executorilor judecătoreşti s-a creat o atmosferă de competiţie liberă, care i-a favorizat şi motivat prin posibilitatea de a obţine un venit, reieşind din efortul depus şi munca înfăptuită.

Scopul principal al reformei este executarea hotărîrilor judecătoreşti prin investirea de către stat a executorilor judecătoreşti cu atribuţii de interes public prin desfăşurarea unei activităţi liberale, care nu constituie activitate de profit.

Deşi lucrurile par a fi bune la capitolul executarea hotărîrilor judecătoreşti, multiplele adresări ale cetăţenilor către avocaţii parlamentari referitoare la acţiunile/inacţiunile executorilor judecătoreşti demonstrează existenţa anumitor deficienţe la nivel de implementare a reformei.

În acest context, avocaţii parlamentari au fost sesizaţi de mai mulţi cetăţeni, preponderent, pensionari, persoane cu dizabilităţi cu privire la acţiunile executorilor judecătoreşti, care au pus sechestru pe mijloacele băneşti de pe conturile bancare ce sînt constituite din pensii, salarii, alocaţii de stat, compensaţii nominative şi alte indemnizaţii de asistenţă socială, astfel lipsindu-i de unica sursă de subzistenţă.

Atare situaţii denotă implementarea defectuoasă a prevederilor Codului de executare menţionate de către executorii judecătoreşti, care generează încălcarea gravă a dreptului la un trai decent. Or, statul are obligaţiunea, în lumina prevederilor articolului 47 din Constituţia Republicii Moldova, de a lua măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea lui şi a familiei lui, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare.

Relevante în acest context sînt sesizările215 cetăţenilor M. şi T., care au menţionat în sesizările lor că executorul judecătoresc, întru incasarea datoriilor la serviciile comunale, au pus sechestru pe mijloacele băneşti de pe conturile bancare ale acestora, pe care sînt transferate pensiile şi alocaţiile de stat. Mai mult, executorii judecătoreşti nu au dispus ridicarea sechestrului de pe conturile respective după anunţarea de către petiţionari, ridicarea sechestrului de pe aceste conturi a fost posibilă doar după intervenirea avocatului parlamentar.

Avocaţii parlamentari califică acţiunile respective ca inadmisibile şi îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu asemenea situaţii. Or, în conformitate cu prevederile art.111 al Codului de Executare, executorul judecătoresc trebuie să expedieze documentul executoriu organizaţiei în care lucrează debitorul sau de unde el primeşte recompensă, pensie, bursă ori un alt venit, cerînd să se facă reţinerile cuvenite în baza documentului executoriu şi să se trimită creditorului sumele reţinute. Controlul asupra efectuării corecte şi prompte a reţinerilor din salariu şi din alte venituri ale debitorului, conform prevederilor aceluiaşi act normativ, revin, de asemenea, executorului judecătoresc.

Examinînd sesizările respective, precum şi reieşind din informaţia obţinută din alte surse, concluzionăm că executorii judecătoreşti recurg la o altă soluţie, fără a depune eforturi suplimentare, expediază scrisoarea-model către toate instituţiile financiare privind blocarea tuturor mijloacelor băneşti de pe conturile bancare ale debitorilor.

Avocaţii parlamentari consideră acţiunile în cauză ca fiind disproporţionale principiului umanismului, care prevede că modul şi condiţiile de punere în executare a documentelor executorii se stabilesc pe principiul respectării drepturilor omului şi nu pot avea ca scop cauzarea de suferinţe fizice şi morale sau de prejudicii materiale. Totodată, Legea privind executorii judecătoreşti216 stabileşte că executorul judecătoresc este obligat să aibă un rol activ pe parcursul întregului proces de executare, depunînd efort pentru realizarea prin mijloace legale a obligaţiei prevăzute în documentul executoriu, respectînd drepturile părţilor în procedura de executare şi ale altor persoane interesate.

La solicitarea avocaţilor parlamentari, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti a comunicat că, ”în urma interpelării executorilor judecătoreşti, a identificat 779 proceduri de executare în care, pentru stingerea obligaţiilor se efectuează reţineri din pensie şi alocaţii de stat de la pensionari şi invalizi”217.

În pofida faptului că au fost operate modificări la articolul 110 din Codul de executare218, CpDOM continuă să fie sesizat privitor la asemenea situaţii.


Corectarea şi reeducarea persoanelor care au comis infracţiuni şi reintegrarea în societate a persoanelor condamnate constituie scopul de bază al probaţiunii. Probaţiunea apare ca un pas important în contextul racordării legislaţiei naţionale la standardele internaţionale, urmărind scopul de a crea o zonă intermediară în sistemul de pedepse, o reevaluare a conceptului represiv şi o redirecţionarea acestuia spre unul curativ.

Avînd în vedere importanţa probaţiunii în protejarea comunităţii de riscul recidivei, Centrul pentru Drepturile Omului a efectuat o monitorizare privind implementarea Legii cu privire la probaţiune219 în Republica Moldova. Monitorizarea a avut la bază datele obţinute de la subiecţii probaţiunii şi instituţiile ce prestează acest serviciu.220

Concluziile şi recomandările avocatului parlamentar în rezultatul monitorizării au fost supuse dezbaterilor publice în cadrul a 4 mese rotunde organizate în republică221. Printre recomandările avocatului parlamentar la acest capitol pot fi menţionate:


  • introducerea completărilor în art.91 al Codului Penal cu privire la prezentarea obligatorie instanţei de judecată a referatelor consilierilor de probaţiune la examinarea cauzelor privind eliberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen;

  • includerea consilierilor de probaţiune în componenţa comisiilor instituţiilor penitenciare, care examinează cauzele cu privire la eliberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen;

  • elaborarea unui mecanism concret de interacţiune între toate tipurile de probaţiune (presentinţială, sentinţială în comunitate, penitenciară şi postpenitenciară), în scopul operării cu datele acumulate în privinţa subiecţilor de probaţiune;

  • crearea unei baze de date unice a subiecţilor probaţiunii cu respectarea prevederilor Legii cu privire la protecţia datelor cu caracter personal;

  • amenajarea în oficiile de probaţiune a birourilor speciale pentru lucru cu minorii;

  • colaborarea mai eficientă dintre serviciul de probaţiune cu organele de drept, serviciile de asistenţă socială din instituţiile penitenciare şi organele administraţiei publice locale, oficiile forţei de muncă, direcţiile de evidenţă şi documentare a populaţiei, organizaţiile obşteşti care activează în acest domeniu.



  1. Protecţia persoanelor cu dizabilităţi

..De la adaptarea individului la mediu spre

adaptarea mediului la necesităţile individului

În orice societate au existat, există şi vor exista persoane du dizabiltiăţi. Mai mult ca atît, datele statistice nu sînt deloc îmbucurătoare, numărul acestora fiind în continuă ascensiune în Republica Moldova.



În acest context, este deosebit de important ca societatea să înveţe a convieţui cu aceste persoane, să asigure respectarea drepturilor şi crearea condiţiilor pentru valorificarea plenară a potenţialului cu care i-a înzestrat natura sau pe care l-au dobîndit pe parcurs.

Schimbarea atitudinii faţă de aceste persoane trebuie începută prin recunoaşterea necondiţionată a drepturilor omului în egală măsură cu ceilalţi membri ai societăţii. Deşi pare un lucru general acceptat, totuşi, drepturile umane inerente mai sînt trunchiate în cazul persoanelor cu dizabilităţi.

Ratificînd Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, la 09 iulie 2010222, statul s-a angajat să asigure şi să promoveze exercitarea deplină a drepturilor şi libertăţilor fundamentale pentru toate persoanele cu dizabiltiăţi şi fără nici o discriminare din cauza dizabilităţii. În acest scop, statul se obligă să consulte şi să implice persoanele cu dizabilităţi în elaborarea şi implementarea legislaţiei şi politicilor pentru implementarea Convenţiei şi în alte procese de luare a deciziilor cu privire la problemele persoanelor cu dizabilităţi.

În acest sens, Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi serveşte drept cadru de referinţă pentru realizarea cu succes a reformei sistemului de protecţie socială aflată în desfăşurare în Republica Moldova, fapt care ar aduce o îmbunătăţire a calităţii vieţii pentru cele 179 815223 persoane cu dizabilităţi din ţara noastră. Documentul stabileşte standarde universale minime de acţiune şi paşi concreţi care ar asigura incluziunea persoanelor cu dizabilităţi în toate domeniile vieţii sociale.

Una dintre cele mai importante transformări în întreaga lume ţine de schimbarea paradigmei în domeniul dizabilităţii: de la un model medical şi de asistenţă socială de abordare a dizabilităţii, la un model social, de incluziune socială.

La etapa actuală este extrem de importantă stabilirea mecanismelor concrete şi viabile întru realizarea angajamentelor asumate de către Republica Moldova, în contextul asigurării respectării standardelor internaţionale în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.

Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi stabileşte expres în articolul 33224 mecanismele de implementare şi monitorizare la nivel naţional a rigorilor prevăzute de Convenţie. Este de menţionat că la nivel guvernamental deocamdată nu este desemnat mecanismul coordonator pentru a facilita acţiunile în diferite sectoare şi nivele întru implementarea Convenţiei sau cel puţin nu este clar care este acesta. Or, actualmente, activează Consiliul guvernamental pentru problemele persoanelor cu handicap225, în ale cărui atribuţii şi competenţe226 însă nu se regăsesc aspectele legate de implementare a Convenţiei.

Avocaţii parlamentari recomandă Guvernului constituirea acestui mecanism important sau revizuirea competenţelor Consiliul guvernamental pentru problemele persoanelor cu handicap. Totodată, avocaţii parlamentari subliniază necesitatea de a unifica noţiunile utilizate în documentele de politici şi în actele legislative cu referire la dizabilitate, inclusiv articolul 51 din Legea Supremă „persoane handicapate” pentru a le aduce în concordanţă cu standardele internaţionale227. Mai cu seamă, că, deja în anul 2012, statul trebuie să prezinte Comitetului ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi un raport cuprinzător referitor la măsurile întreprinse cu privire la implementarea Convenţiei şi progresul realizat în urma acestor măsuri228.

În contextul de implementare a Strategiei privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi (2010-2013),229 sînt înregistrate unele progrese vizînd reformarea sistemului de asistenţă şi protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi. Obiectivele Strategiei corespund întru totul Convenţiei, vizînd racordarea cadrului legislativ-normativ naţional la standardele europene şi la cele internaţionale privind protecţia drepturilor persoanelor cu dizabilităţi; reorganizarea structurilor şi a instituţiilor responsabile de coordonarea sistemului de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi; elaborarea şi aprobarea unei noi metodologii de determinare a dizabilităţii la copii şi la adulţi, în conformitate cu prevederile Clasificării internaţionale a funcţionalităţii, dizabilităţii şi sănătăţii; etc.




Centrul pentru Drepturile Omului, în calitate de partener, în exercitarea atribuţiilor sale, va contribui în continuare la realizarea obiectivelor propuse, de importanţă majoră pentru persoanele cu dizabilităţi. În acest scop, Centrul elaborează rapoarte tematice pe domenii distincte şi propuneri concrete, organizează dezbateri publice, conferinţe internaţionale şi naţionale, sensibilizează opinia publică cu referire la aspectul nediscriminării, inclusiv pe criteriul de dizabilitate.
Elaborarea şi aprobarea proiectului de lege privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, conform Strategiei, constituie prima etapă de realizare, preconizată pentru anul 2010, aceasta fiind aprobată în prima lectură, către finele anului 2011. Respectiv, realizarea următoarelor etape, care vizează racordarea cadrului normativ în domeniu la standardele noii Legi privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, este în întîrziere.

În acest context, avocaţii parlamentari încurajează actorii implicaţi de a-şi conjuga eforturile pentru a asigura procesului de realizare a Strategiei un caracter dinamic şi ritmic.

Între timp persoanele cu dizabilităţi continuă să înfrunte obstacole serioase în procesul participării lor ca membri egali la viaţa civilă, politică, socială, economică şi culturală. De altfel, în perioada de referinţă, în mare parte, problemele sesizate de persoanele cu dizabilităţi nu au suferit modificări semnificative, printre care: prestaţii sociale sub nivel; cadrul legal neracordat la standardele internaţionale în domeniul asigurării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi; modalitatea de stabilire a invalidităţii; nivelul scăzut de plasare în cîmpul muncii şi motivaţia redusă pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi; accesul limitat al persoanelor cu dizabilităţi la infrastructura socială ca rezultat al neadaptării mediului fizic din punct de vedere arhitectural; accesul limitat la mediul informaţional, toleranţa societăţii faţă de problemele persoanelor cu dizabilităţi.

Recunoscînd faptul că soluţionarea acestor probleme implică resurse financiare semnificative atît din bugetul local, cît si din cel naţional, avocaţii parlamentari sînt de părerea că soluţionarea anumitor probleme poate fi începută pe etape - de la acţiuni care nu implică resurse financiare considerabile, la proiecte mai costisitoare. În scopul transpunerii în viaţă a prevederilor Convenţiei, avocaţii parlamentari pledează pentru realizarea unui complex de acţiuni. Crearea unui sistem de informare, inclusiv prin ajustarea la standardele internaţionale a metodelor de colectare şi de stabilire pe categorii a datelor statistice privind persoanele cu dizabilităţi; promovarea campaniilor de sensibilizare a publicului, organizarea de dezbateri publice, discuţii, etc.; dezvoltarea şi susţinerea sectorului asociativ în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, capabil de a percepe cerinţele şi necesităţile acestora, de a formula probleme şi promova soluţii la nivel naţional şi local. Se mai impune asigurarea atractivităţii financiare a activităţilor de integrare socială a persoanelor cu dizabilităţi; educarea unei atitudini pozitive în societate pentru susţinerea persoanelor cu dizabilităţi, prin încurajarea mass-mediei de a aborda subiectele legate de persoanele cu dizabilităţi în producţiile sale într-o manieră care corespunde prevederilor Convenţiei cu privire la drepturile persoanelor cu dizabiltăţi. Potrivit convingerii avocaţilor parlamentari, realizarea cu succes a acestor acţiuni va crea premise de reformare a sistemului actual de reabilitare a invalizilor, formarea unui mediu favorabil pentru integrarea socială a acestei categorii de persoane.

Identificarea şi eliminarea obstacolelor şi barierelor care împiedică accesul persoanelor cu nevoi speciale la infrastructura socială, aşa cum prevede articolul 9 din Convenţia cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi, va contribui incontestabil la asigurarea unei vieţi independente şi participative a persoanelor cu dizabilităţi. În continuarea activităţilor realizate în anul 2010 privind gradul de asigurare a accesibilităţii pentru persoanele cu dizabilităţi230, Centrul pentru Drepturile Omului a efectuat o evaluare a situaţiei la capitolul asigurarea accesului la educaţie pentru copii şi tineri cu dizabilităţi locomotorii231, intenţionînd să impulsioneze acţiunile autorităţilor orientate spre redresarea situaţiei la acest capitol.

Persoanele cu deficienţe ale aparatului locomotor în mare parte sînt dependente de o terţă persoană pentru a se autodeservi şi a se deplasa din cauza lipsei căilor de acces. Deşi există reglementări cu privire la edificarea căilor de acces la toate instituţiile de utilitate publică232, pînă în prezent sînt construite fie fără respectarea standardelor tehnice, fiind impracticabile, fie lipsesc cu desăvîrşire.

Printre problemele cu care se confruntă copiii/tinerii cu dizabilităţi locomotorii în realizarea dreptului la educaţie în cadrul sistemului general de învăţămînt, constatate de avocaţii parlamentari, se numără accesul limitat, din cauza barierelor arhitecturale, precum şi neasigurarea copiilor/tinerilor cu deficienţe ale aparatului locomotor cu mijloace speciale pentru deplasare.

Adaptarea instituţiilor de învăţămînt din Republica Moldova



Sursa: Direcţiile generale învăţămînt, tineret şi sport, cu excepţia raioanelor Anenii Noi, Cimişlia, Nisporeni, Rezina, Şoldăneşti şi Taraclia, care nu au oferit informaţia solicitată.

Potrivit informaţiei oferite, doar aproximativ 2% din instituţiile de învăţîmînt supuse evaluării sînt adaptate. Astfel, în condiţiile în care accesul copiilor în scaun cu rotile este limitat în instituţiile preşcolare, preuniversitare, atunci şansele pentru accedere în instituţiile de învăţămînt superior se minimalizează, fapt care sporeşte riscul de exclude a acestora din circuitul integrării profesionale (vezi capitolul dreptul la învăţătură).

Asigurarea cu mijloace ajutătoare speciale (cărucioare/fotolii rulante), de asemenea, este deficientă. Conform datelor oferite de secţiile/direcţiile de asistenţă socială şi protecţie a familiei, în anul 2011 (momentul elaborării raportului), din 735 copii cu dizabilităţi locomotorii înregistraţi 157 - nu erau asiguraţi cu cărucioare, iar din 545 tineri - 101 nu sînt asiguraţi.233


În unele raioane, cum ar fi: Teleneşti, Căuşeni, Sîngerei, Ştefan Vodă, copiii şi tinerii cu deficienţe locomotorii sînt asiguraţi cu cărucioare în proporţie de 100%. În alte regiuni, situaţia este mai dificilă. Astfel, în UTA Găgăuzia din cei 18 copii, 14 nu sînt asiguraţi şi din 20 tineri, 15 necesită asigurare, în raionul Cahul din 40 copii 27 au necesitate şi din 13 tineri -11, etc.
Respectivele statistici dovedesc elocvent faptul că în atare situaţie nu putem vorbi despre o eventuală integrare socială a acestor copii şi tineri, cu atît mai mult aceştia nu pot opta pentru integrare în învăţămîntul general, fiind marginalizaţi în totalmente.

Totodată, managerul-şef al Centrului Republican Experimental Protezare, Ortopedie şi Reabilitare (CREPOR)234 a menţionat că finanţarea din bugetul de stat permite acordarea de servicii la mai puţin de 35% din necesităţile reale ale invalizilor.

În alt context, avocaţii parlamentari reafirmă235 importanţa dezvoltării serviciilor medico-sociale de intervenţie timpurie pentru prevenirea dizabilităţii.


Notă: O pereche de încălţăminte ortopedică specială costă de la 2500-2700 lei.

Cheltuielile estimative pentru întreţinerea copiilor care necesită protezare sînt de circa 360-420 milioane lei.
Regulamentul cu privire la modul de asigurare a unor categorii de cetăţeni cu mijloace ajutătoare tehnice (în vigoare 05.08.2011)236 stabileşte categoriile de persoane care beneficiază de asigurare gratuită, reducere parţială la procurarea mijloacelor ajutătoare tehnice, inclusiv încălţăminte ortopedică complicată, specială şi pe proteze. Astfel, pe lîngă persoanele cu dizabilităţi locomotorii (din rîndul invalizilor de gradele I, II şi III, indiferent de cauza invalidităţii; veteranii muncii şi de război; pensionarii pentru limită de vîrstă (cu excepţia încălţămintei speciale)), beneficiază gratuit de aceste mijloace ajutătoare doar ”copiii invalizi pînă la vîrsta de 18 ani”.

În condiţiile în care, încălţămintea ortopedică specială, care este inevitabilă în aspect de reabilitare şi stopare a maladiei, este destul de costisitoare, mulţi părinţi refuză procurarea acestora. Numai în perioada septembrie 2011 - ianuarie 2012, s-a refuzat procurarea încălţămintei speciale în 363 cazuri (copii). Respectiv, în perspectiva apropiată, aceştia sînt potenţialii cetăţeni, cărora le va fi stabilit un grad de invaliditate. Or, potrivit specialiştilor în domeniu, ”dacă copiii nu se protezează la timp, în perioada următorilor 5 - 6 ani aceştia vor deveni invalizi pe viaţă. Dacă, însă vor fi întreprinse acţiuni de reabilitare pe parcursul a cinici ani la rînd, aceştia devin sănătoşi”.

Astfel, aceste reglementări, în opinia avocaţilor parlamentari, cît şi a specialiştilor din domeniul ortopediei, nu încurajează prevenirea apariţiei dizabilităţii, ci dimpotrivă, favorizează unele tipuri de dizabilităţii. Mai mult ca atît, aceste reforme nu corespund cerinţelor Convenţiei privind ”diagnosticarea timpurie şi intervenţia în caz de necesitate şi oferirea serviciilor cu scopul de a reduce la minimum şi a preveni apariţia dizabilităţilor, inclusiv în rîndul copiilor şi persoanelor în etate.”

În acest context, avocaţii parlamentari consideră imperios necesar a efectua o evaluare a situaţiei la acest capitol, pentru a iniţia procedura de revizuire a categoriilor de beneficiari care au dreptul la asigurare gratuită, parţială cu mijloace ajutătoare tehnice, precum şi a sintagmei utilizate ”copii invalizi pînă la vîrsta de 18 ani”. Or, prin noţiunea propriu-zisă de ”copil” se prezumă ”pînă la vîrsta de 18 ani”237.

Avînd în vedere dispoziţiile Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi,cu referire la consultarea şi implicarea persoanelor cu dizabilităţi în elaborarea şi implementarea legislaţiei şi politicilor naţionale, care vizează persoanele cu dizabilităţi, considerăm relevante sugestiile parvenite de la persoane cu dizabilităţi, care se confruntă nemijlocit cu aceste probleme. În special, petiţionarii insistă asupra necesităţii de a lua măsuri eficiente pentru a asigura mobilitatea personală şi independentă cît mai mare pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii.

Facilitarea accesului persoanelor cu dizabilităţi la utilajul de mobilitate calitativ este una din măsurile eficiente în sensul Convenţiei238. Avocaţii parlamentari susţin propunerea de a include în cadrul normativ naţional reglementări cu referire la asigurarea cu mijloace ajutătoare tehnice calitative, inofensive fizic. Atare cerinţă, cu siguranţă, ar trebui să se conţină în proiectul Legii privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, în special, în articolul 51,239 precum şi în Regulamentul cu privire la modul de asigurare a unor categorii de cetăţeni cu mijloace ajutătoare tehnice.

Respectarea diferenţelor umane şi acceptarea persoanelor cu dizabilităţi ca parte integrantă a diversităţii umane constituie un element important al Convenţiei. Acest principiu completează ideea de toleranţă prin acceptarea ideii egalităţii, indiferent de forma de dizabiilitate, care nu este privită ca o cauza de capacitate redusă, ci ca un rezultat firesc al diversităţii umane. Spre regret, indiferenţa societăţii încă persistă în Republica Moldova.


Cet. C., invalid de gradul I, plasat în Spitalul de psihiatrie din Bălţi a sesizat avocatul parlamentar cu referire la refuzul funcţionarilor Primăriei Bălţi de a primi actele pentru privatizarea apartamentului, pe motiv de dizabilitate.

În cadrul vizitei pe marginea acestui caz, avocatul parlamentar a constatat că funcţionarii de la ghişeul unic au avut un comportament agresiv şi inadecvat funcţiei deţinute, în raport cu persoana cu dizabilitate.

Constatînd încălcarea drepturilor fundamentale ale petiţionarului, de nediscriminare, acces liber la justiţie, avocatul parlamentar a intervenit în acest caz şi întru repunerea în drept a persoanei a fost înaintat aviz primăriei Bălţi, precum şi sesizare privind intentarea unui proces disciplinar în privinţa funcţionarilor responsabili. Totodată a înaintat în apărarea intereselor cetăţeanului o acţiune în instanţa de judecată. În cele din urmă, acest litigiu a fost aplanat prin mediere (încheierea acordului de conciliere).
Şi mai grav este faptul atunci cînd anumite persoane cu funcţii de răspundere în exercitarea atribuţiilor sale admit situaţii discriminatorii vis-a-vis de persoanele cu dizabilităţi.

Acest caz, reprezintă o situaţie concretă, care, de altfel, denotă circumstanţe care nu pot fi tolerate într-o societate democratică şi necesită schimbarea mentalităţii fiecărui cetăţean în parte, mai cu seamă a funcţionarilor publici.


Rămîne stringentă problema accesului pe piaţa muncii a persoanelor încadrate în grad de invaliditate. În această ordine de idei, avocaţii parlamentari îndeamnă autorităţile responsabile să depună eforturile necesare în promovarea integrării profesionale a persoanelor cu dizabilităţi. Integrarea deplină a acestora în societate va fi posibilă, deschizînd o noua piaţă a muncii pentru acestea, asigurîndu-le profesionişti care să le ghideze şi creînd locuri de muncă adaptate necesităţilor.

Sporirea gradului de integrare profesională a persoanelor cu dizabilităţi trebuie să constituie un obiectiv primar de promovare în politicile statului. Adaptarea rezonabilă trebuie să se facă ţinînd cont de nevoile persoanelor cu dizabilităţi şi de nevoile angajatorilor, creînd astfel oportunităţi egale pe piaţa muncii.



Pe de altă parte, criteriile stabilite pentru organizaţiile şi întreprinderile societăţilor orbilor, societăţilor surzilor şi societăţilor invalizilor pentru a beneficia de scutirea de TVA la importul materiei prime, materialelor, articolelor de completare şi accesoriilor necesare procesului propriu de producţie240 sînt criticate dur de liderii organizaţiilor neguvernamentale preocupate de protecţia drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.

Mai mult, modificările recente241 operate în Regulamentului cu privire la modul de acordare a scutirii de TVA la importul materiei prime, materialelor, articolelor de completare şi accesoriilor necesare procesului propriu de producţie de către organizaţiile şi întreprinderile societăţilor orbilor, societăţilor surzilor şi societăţilor invalizilor, deşi au la bază o intenţie bună, potrivit liderilor organizaţiilor menţionate, vor contribui şi mai mult la înrăutăţirea situaţiei persoanelor cu dizabilităţi. Prin urmare, înăsprirea cerinţelor242 faţă de aceste întreprinderi pentru beneficiere de scutiri de TVA va conduce treptat la falimentarea acestora.

Sugestiile şi propunerile liderilor organizaţiilor preocupate de protecţia drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi avocaţilor parlamentari la acest capitol au fost formulate în Rezoluţia Mesei Rotunde ”Realizarea dreptului la muncă pentru persoanele cu dizabilităţi în Republica Moldova”, care urmează a fi prezentată Guvernului.

Proiectul Legii privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi prevede acordarea unor facilităţi, pentru întreprinderile specializate, soluţie pozitivă, în opinia avocaţilor parlamentari, care în mod incontestabil va contribui la rezolvarea problemei angajării în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi. Totodată, sîntem de părerea că fără extinderea facilităţilor guvernamentale şi pentru întreprinderile obişnuite, care angajează persoane cu nevoi speciale, va fi descurajată incluziunea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa forţei de muncă.

Prestaţiile sociale acordate persoanelor încadrate în grad de invaliditate sînt extrem de mici, în raport cu necesităţile lor vitale.



Pensii

Numărul beneficiarilor

Mărimea medie, lei

de invaliditate

132 900

717, 67

Alocaţii sociale de stat







pentru invalizi

4 590

99, 24

pentru invalizi din copilărie

25 404

271, 25

pentru copii invalizi

14 034

277, 35










Sursa: Casa Naţională de Asigurări Sociale, la situaţia din 01 ianuarie 2012


Recomandările avocaţilor parlamentari

Intensificarea campaniilor de promovare a toleranţei în societate, inclusiv prin încurajarea mass-mediei de a aborda subiectele legate de persoanele cu dizabilităţi în producţiile sale într-o manieră care corespunde prevederilor Convenţiei cu privire la drepturile persoanelor cu dizabiltăţi;
Educarea unei atitudini pozitive în societate pentru susţinerea persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv prin cultivarea la toate nivelurile sistemului de educaţie a atitudinii de respect faţă de drepturile persoanelor cu dizabilităţi;
Formarea unui mediu favorabil pentru integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi;
Crearea unei baze de date cu privire la persoanele cu dizabilităţi;
Revizuirea Hotărîrii Guvernului nr.28  din  13.01.2012 pentru modificarea şi completarea Regulamentului cu privire la modul de acordare a scutirii de TVA la importul materiei prime, materialelor, articolelor de completare şi accesoriilor necesare procesului propriu de producţie de către organizaţiile şi întreprinderile societăţilor orbilor, societăţilor surzilor şi societăţilor invalizilor, luînd în considerare propunerile liderilor organizaţiilor neguvernamentale.



    1. Respectarea drepturilor omului în stînga Nistrului

Şi în anul 2011 în regiunea transnistreană au rămas a fi actuale problemele respectării drepturilor omului, în condiţile cursul reticent al proceselor democratice, bazate pe egalitate, stat de drept şi valorile umane.

Avînd în vedere reluarea, în septembrie 2011, a dialogului permanent în cadrul procesului de negocieri pentru reglementarea problemei transnistrene în formatul „5+2”, avocaţii parlamentari, rămîn pe poziţia că relaţiile de cooperare stabilite cu organizaţiile internaţionale implicate în soluţionarea diferendului transnistrean, inclusiv cu participanţii la formatul „5+2” de reglementare a conflictului transnistrean, sînt unele dintre soluţiile potrivite ale statului pentru a asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului pe teritoriul din stînga Nistrului243. Or, o abordare mai largă a spectrului de raporturi generate de conflictul transnistrean pe linia de acţiune a organismelor internaţionale partenere ale Republicii Moldova şi continuarea dialogului politic între ambele părţi constituie elemente esenţiale pentru succesul negocierilor, asigurarea garantării drepturilor fundamentale ale omului pe teritoriul din stînga Nistrului.

Sînt salutabile eforturile depuse de Guvernul Republicii Moldova întru soluţionarea problemelor din domeniul comunicaţiilor, domeniul economic, comerţ, agricultură, etc., precum şi semnarea Regulamentului comun al grupurilor de experţi pentru consolidarea măsurilor de încredere şi dezvoltare a interacţiunii bilaterale. Totuşi, aceste acţiuni nu sunt suficiente pentru ameliorarea situaţiei în domeniul respectării drepturilor omului în regiune.



Cetăţenii Republicii Moldova din stînga Nistrului continuă să se confrunte cu mai multe probleme legate de realizarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale: impedimentele in realizarea dreptului de vot, la libertatea circulaţie, în garantarea dreptului la libertatea individuală şi siguranţa persoanei, a dreptului la educaţie, a accesului liber la justiţie.

Potrivit rapoartelor interne ale Asociaţiei Promo-Lex244, ”lipsirea de libertate a persoanelor este efectuată de către structuri care şi-au asumat atribuţii ale organelor de drept şi justiţie. De altfel, nu există nici o posibilitate reală şi eficientă de a influenţa „deciziile” administraţiei transnistrene şi ale structurilor lor ilegale. În acelaşi timp, aceste „decizii” produc efecte în estul Republicii Moldova, persoanele fiind condamnate, torturate şi deţinute în condiţii inumane şi degradante. În prezent nu există vreun mecanism naţional de reabilitare a victimelor regimului de la Tiraspol. Rudele victimelor care denunţă faptele acestor structuri organelor de drept sînt deseori intimidate, ameninţate, urmărite de către aceste structuri”.


Pe 09.09.2011, aproximativ la 20.00., fiul V. F. (a.n.1986, cet. RM) domiciliat în satul Teliţa, Anenii Noi, (căsătorit, are un copil minor de 4 ani) a fost predat de colaboratorii de poliţie ai Comisariatului de Poliţie al raionului Anenii Noi - reprezentanţilor miliţiei de la Grigoriopol (în număr de 6 persoane). Cei trei colaboratori de poliţie l-au ridicat de la domiciliu, l-au adus în Comisariatul de Poliţie Anenii Noi pentru audiere, după care l-au eliberat. Deşi era seara tîrziu, aceştia i-au propus să-l transporte pînă în localitate. Tînărul a căzut de acord şi s-a urcat în automobilul lor. În satul Teliţa, poliţiştii l-au adus pe malul rîului Nistru, l-au bătut, l-au urcat într-o barcă şi l-au transportat peste Nistru. Acolo l-au predat reprezentanţilor miliţiei de la Grigoriopol, care erau în număr de 6 persoane. Faptul transmiterii nu a fost observat de nimeni, mama acestuia nici nu bănuia ce s-a întîmplat cu fiul ei. Persoana a fost eliberată.

Mai multe victime ale regimului de la Tiraspol, sînt nevoite şi în prezent să părăsească Republica Moldova din cauza presiunilor sau riscului de a fi condamnate abuziv. Acestea şi-au abandonat familia şi locuinţa, doar pentru a se simţi în siguranţă”

(Caz documentat de Asociaţia Promo-Lex)
Asociaţia a constatat că ”persoanele reţinute/ arestate arbitrar de „organele de forţă locale” sînt supuse diverselor forme de tortură în izolatoarele de detenţie şi oficiile anchetatorilor cu scopul de a depune mărturiile necesare. Victimele au fost izolate pe perioade diferite în carcere fără apă, alimentaţie, inclusiv acces la baie pentru a recunoaşte vinovăţia. Doar în 2011, în carcere au fost închişi circa 2995 deţinuţi pentru „încălcarea” regulamentelor interne. O altă formă de tortură este cea psihologică”. Mai grav este că autorităţile constituţionale şi organismele internaţionale, alţi oficiali au acces liber în instituţiile de detenţie din regiunea transnistreană  doar cu permisiunea administraţiei de la Tiraspol245.

O altă preocupare vizează „înrolarea forţată” în structurile paramilitare din regiunea de est a tinerilor cetăţeni ai Republicii Moldova sau ai altor state.246 În cazul în care, tinerii refuză sau „se eschivează” de la un astfel de serviciu militar, aceştia sînt "condamnaţi" de către „instanţele” din regiune ori sînt "înrolaţi" forţat.247 Tinerii, care în perioada încorporării intenţionează să părăsească regiunea, sînt arestaţi la posturile ilegale de control, ulterior fiind „escortaţi” direct în unităţile paramilitare sau li se aplică sancţiuni penale. Rudele recruţilor înrolaţi/recruţii în structurile paramilitare s-au plîns de maltratarea tinerilor, estorcarea de bani şi bunuri, implicarea lor în munci grele şi nocive, alimentarea insuficientă, pedepse corporale şi pecuniare pentru încălcarea disciplinei ,,militare”, iar tinerii soldaţi care au reclamat cazuri de abuz din partea superiorilor au fost condamnaţi pentru presupuse „infracţiuni militare”.

Centrul pentru Drepturile Omului a fost sesizat în 2011 cu 8 cereri parvenite din regiunea din stînga Nistrului, ce abordau lezarea dreptului de acces liber la justiţie, libertatea individuală şi siguranţa persoanei, limitarea dreptului la asistenţă şi protecţie socială, a dreptului de administrare, a dreptului de vot şi a vieţii familiale.

În contextul celor enunţate, avocaţii parlamentari reiterează că deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului indică asupra obligaţiei pozitive a statului de a-şi proteja cetăţenii, obligaţie care persistă chiar şi în cazul în care exercitarea autorităţii sale este limitată pe o parte a teritoriului acestuia, astfel încât statului îi revine obligaţia de a lua toate măsurile adecvate care stau în puterea sa248.

Garantarea dreptului la integritatea fizică şi psihică reprezintă unul din domeniile prioritare care solicită o abordare calitativ nouă. Experienţa din dreapta Nistrului privitor la implementarea Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii, implicarea activă în această activitate a societăţii civile ar spori simţitor garanţiile împotriva eventualelor abuzuri din partea reprezentanţilor puterii. Noi mecanisme de protecţie a drepturilor omului au menirea de a oferi viziuni „de alternativă” asupra proceselor sociale din regiunea transnistreană şi să consolideze instrumentele deja existente de asigurare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

În consecinţă, este imperios necesar de a plasa accentul negocierilor asupra protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în regiunea transnistreană. Or, maniera şi profunzimea în care această problema va fi soluţionată vor influenţa indubitabil însăşi realizarea şi consolidarea protecţiei drepturilor omului în regiunea vizată, iar în ultimă instanţă, perfecţionarea statului de drept, în respectul democraţiei.

Mai mult, dinamica şi rezultatele consultărilor în cadrul formatului „5+2” determină necesitatea elaborării unor strategii clare pentru viitor, revizuirea şi adoptarea strategiei grupurilor de lucru sectoriale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1178 din 31 octombrie 2007, inclusiv prin instituirea grupului de lucru pentru drepturile omului.

Este important de remarcat faptul că, de la încetarea ostilităţilor din anul 1992 până în prezent, circulaţia persoanelor între cele două maluri ale Nistrului este realizată cu dificultăţi datorate faptului că autorităţile transnistrene permit trecerea pe teritoriul controlat a persoanelor în mod discreţionar. Ţinînd seama de experienţa negativă din anii precedenţi în care autorităţile din stânga Nistrului au restricţionat deliberat accesul cetăţenilor Republicii Moldova pe teritoriul controlat de către autorităţile de la Tiraspol, anul 2011 nu a fost o excepţie în acest sens.

Astfel, în noaptea de duminică spre luni, 24 octombrie 2011, structurile de forţă transnistrene au instalat două posturi vamale şi de migraţiune în apropierea satului Pohrebea şi a digului hidrocentralei de la Dubăsari. Administraţia transnistreană şi-a motivat decizia prin faptul că, în ultima perioadă de timp, anume pe acest segment de drum au fost transportate în partea stîngă a Nistrului mărfuri de contrabandă şi droguri. Avocatul parlamentar Anatolie Munteanu a apreciat acţiunile structurilor de forţă transnistrene ca fiind o ingerinţă în realizarea libertăţii de circulaţie a persoanelor şi a lansat un apel către autorităţile de resort ale statului, organizaţiile internaţionale de apărare a drepturilor omului, mediatorii şi observatorii internaţionali pentru implicarea neîntîrziată în vederea contribuirii la respectarea drepturilor omului în regiune249.

Avocaţii parlamentari sunt de asemenea îngrijoraţi de realizarea dreptului de vot, de modul de organizare a alegerilor locale generale în unele localităţi din circumscripţiile electorale raionale Dubăsari şi Căuşeni250. Astfel, prin hotărîrea Consiliului electoral al circumscripţiei electorale raionale Dubăsari nr. 15 a fost constituită secţia de votare nr. 3 în comuna Corjova a raionului Dubăsari. Secţia a fost amplasată în incinta gimnaziului din localitate. Ulterior, ţinînd cont de faptul că pe parcursul ultimilor ani autorităţile neconstituţionale de la Tiraspol au blocat, prin aplicarea forţei, participarea alegătorilor din această localitate la scrutine, Comisia Electorală Centrală a modificat prin hotărîrea sa251 hotărîrea consiliului, transferînd sediul biroului electoral al secţiei de votare nr. 3 din gimnaziul aflat în satul Corjova în incinta primăriei Cocieri, r-nul Dubăsari. În ziua de 5 iunie Comisariatul de poliţie al raionului Dubăsari a informat Comisia că în jurul orei 06.00 un grup de persoane a blocat circulaţia unităţilor de transport şi a cetăţenilor pe traseul Dubăsari – Corjova. Aceste acţiuni au fost calificate ca îndreptate să împiedice desfăşurarea alegerilor locale generale în Corjova şi Cocieri”.

Tot în Raportul CEC-lui se remarcă că „o situaţie similară s-a creat şi în alte localităţi aflate în stînga Nistrului. Autorităţile administraţiei publice din comuna Chiţcani, din satele Cremenciug şi Gîsca ale raionului Căuşeni au blocat constituirea organelor electorale şi asigurarea participării cetăţenilor Republicii Moldova la alegeri”252.

La rîndul său, Asociaţia Promo-Lex confirmă în Raportul „Monitorizarea alegerilor locale generale din 5 iunie 2011”253 cel puţin două cazuri de imposibilitate de exercitare a dreptului de a fi ales în regiunea transnistreană din cauza lipsei organelor electorale şi mecanismelor legale respective.

Pe parcursul anului 2011, Centrul pentru Drepturile Omului a recepţionat două sesizări ale cetăţenilor Republicii Moldova cu referire la realizarea dreptului constituţional de vot şi de a fi ales. Acestea abordau acţiunile/ inacţiunile autorităţilor din raionul Dubăsari, prin care a fost îngrădit dreptul de a participa la scrutinul electoral local din 5 iunie 2011 şi presupusele alegaţii ale unui candidat la funcţia de primar al unei localităţi din sudul ţării privind faptul atentării asupra integrităţii sale fizice şi psihice şi imposibilitatea obţinerii semnăturilor locuitorilor întru susţinerea candidaturii sale.

Totuşi, este notabil faptul că în eforturile statului de a asigura protecţia şi promovarea drepturilor inalienabile şi imprescriptibile garantate de Constituţia Republicii Moldova, afirmate, proclamate şi consacrate prin instrumentele internaţionale, la care Republica Moldova este parte, în Planul de acţiuni în domeniul drepturilor omului (PNADO) pe anii 2011-2014, adoptat prin Hotărîrea Parlamentului nr.90 din 12.05.2011, sînt prevăzute o serie de obiective şi acţiuni ce vizează promovarea şi asigurarea drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Acestea includ de asemenea crearea mecanismului naţional de monitorizare a respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană, instituirea unor centre de informare cu sediul în oraşele Rezina şi Rîbniţa, precum şi deschiderea unei reprezentanţe a Centrului pentru Drepturile Omului în satul Varniţa.

Avînd în vedere că statul a considerat drept prioritară sensibilizarea structurilor internaţionale (Organizaţiei Naţiunilor Unite, Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Uniunii Europene şi Consiliului Europei), precum şi a misiunilor diplomatice asupra încălcărilor drepturilor omului în regiunea transnistreană, în vederea redresării situaţiei în acest domeniu, avocaţii parlamentari încurajează şi salută iniţiativa Oficiului Consiliului Europei în Chişinău de lansare a programului „Măsuri de încredere între malurile rîului Nistru”. În acest context, remarcăm oportunitatea organizării, în octombrie 2011, de către Directoratul General Democraţie al Consiliului Europei a seminarului ce a avut drept scop familiarizarea avocaţilor parlamentari din mai multe ţări, reprezentanţilor administraţiilor publice locale, inclusiv de pe malul drept şi stîng al Nistrului, cu practicile de soluţionare a petiţiilor relevante, precum şi cu standardele Consiliului Europei în acest domeniu.

Avocaţii parlamentari îşi exprimă convingerea că o abordare mai vastă şi complexă a spectrului de raporturi generate de conflictul transnistrean pe linia de acţiune a organismelor internaţionale, partenere ale Republicii Moldova, ar contribui esenţial la remedierea deficienţelor existente şi asigurarea garantării drepturilor fundamentale ale omului pe teritoriul din stînga Nistrului.



CAPITOLUL II

Activitatea Instituţiei Ombudsmanului prin prisma prevederilor Protocolului Opţional la Convenţia ONU împotriva torturii şi a pedepselor, tratamentelor inumane sau degradante

Yüklə 1,71 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   20




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin