Cuprins preambul capitolul I respectarea drepturilor omului în Republica Moldova

Avocaţii parlamentari regretă reacţiile, comentariile negative şi manifestările de intoleranţă ale unor reprezentanţi ai confesiunii ortodoxe din Republica Moldova îndreptate împotriva musulmanilor. Or, în acest sens, comunităţile religioase ar trebui să ţină seama de capacitatea lor specială de a favoriza pacea, cooperarea, toleranţa, solidaritatea, dialogul intercultural şi diseminarea valorilor democratice.

Avocaţii parlamentari încurajează reprezentanţii grupurilor religioase să se angajeze într-un dialog, drept o premisă fundamentală, în eradicarea actelor de intoleranţă şi/ sau a incitării la ură religioasă, pledînd pentru diversitate şi consolidarea culturii de comunicare interreligioasă.

Ţînînd seama de această experienţă negativă şi discrepanţa dintre situaţia de jure şi de facto a grupurilor religioase minoritare, este important ca statul să adopte măsuri efective pentru asigurarea egalităţii reale în şanse şi posibilităţi a acestora. Avocaţii parlamentari reamintesc de obligativitatea respectării angajamentelor asumate de către Republica Moldova, prin prisma dreptului internaţional privind drepturile omului, în particular a principiului egalităţii în drepturi a minorităţilor religioase, conţinut în Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice¹⁰⁶.

Or, prevederile cu privire la drepturile omului urmează să fie interpretate în conformitate cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi acordurile internaţionale la care ţara este parte, iar obligaţiile internaţionale vizând drepturile omului prevalează asupra legislaţiei naţionale.¹⁰⁷

În contextul celor enunţate, readucem¹⁰⁸ în atenţia statului prevederile pct.25 din Observaţiile concludente ale Comitetului ONU pentru Drepturile Omului adoptate vizavi de Republica Moldova (Octombrie 2009), care recomandă „întreprinderea măsurilor urgente cu privire la exercitarea dreptului la libertatea religiei pentru alinierea legii şi a practicii la prevederile articolului 18 din Pact”¹⁰⁹.

De asemenea, Comitetul ONU privind Eliminarea Discriminării Rasiale în observaţiile sale finale, adoptate în martie 2011 vizavi de Republica Moldova, a constatat cu profundă îngrijorare că dreptul la libertatea de religie, în special a persoanelor care aparţin minorităţilor etnice, continuă să fie limitată în Republica Moldova, în pofida diverselor acţiuni întreprinse de organele internaţionale şi regionale în domeniul drepturilor omului¹¹⁰. Comitetul ONU privind Eliminarea Discriminării Rasiale a recomandat, inter alia, ca Republica Moldova să „b) respecte dreptul membrilor religiilor înregistrate şi neînregistrate să-şi exercite liber libertatea lor de religie, să revizuiască reglementările existente şi practicile de înregistrare în scopul asigurării dreptului tuturor persoanelor de a-şi manifesta religia sau convingerea, singur sau în comunitate cu alţii, în public sau în privat, indiferent de statutul de înregistrare; c) să înregistreze grupurile religioase care doresc să fie înregistrate, luând în considerare Rezoluţia 2005/40 a Comisiei ONU pentru Drepturile Omului şi practica Raportorului special al ONU privind libertatea religioasă sau a convingerii”.

Avînd în vedere că Comitetul privind Eliminarea Discriminării Rasiale a solicitat Moldovei să furnizeze informaţii, în termen de un an de la adoptarea concluziilor, asupra follow-up-lui în baza recomandărilor cuprinse în punctele 9, 11, 12 şi 14 din Observaţii, potrivit informaţiei prezentate de Procuratura Generală în Nota informativă privind realizarea recomandărilor conţinute în pct.9, 11, 12, 14 ale concluziilor şi observaţiilor adoptate de Comitet, „în perioada anului 2010 şi 6 luni ale anului 2011 au fost înregistrate 22 adresări pe motiv de discriminare şi ură religioasă. Dintre acestea, 9 adresări au fost dispuse spre examinare în conformitate cu prevederile art.274 Cod Procedură Penală¹¹¹, 4 adresări au fost examinate conform prevederilor Ordinului comun privind evidenţa unică a infracţiunilor, a cauzelor penale şi a persoanelor care au săvîrşit infracţiuni şi alte 9 au fost dispuse spre examinare conform Legii cu privire la petiţionare. În rezultatul examinării circumstanţelor evocate în 8 adresări, au fost adoptate ordonanţe de neîncepere a urmăririi penale, iar pe un caz a fost pornită urmărirea penală în baza art.176 Cod Penal¹¹². În acelaşi timp, examinarea a 4 din aceste adresări s-a soldat cu pornirea a 4 proceduri contravenţionale în temeiul art.54 Cod Contravenţional”¹¹³.

Remarcăm că în 2011, Centrul pentru Drepturile Omului nu a fost sesizat oficial cu petiţii ce ar aborda deficienţe cu privire la asigurarea libertăţii de gîndire, conştiinţă şi religie. Cu toate acestea, avocaţii parlamentari au semnalat, în perioada vizată, o serie de carenţe în acest sens, ce se regăsesc atît în prezentul capitol, cît şi în capitolul „Principiul egalităţii şi al nediscriminării: o garanţie a recunoaşterii şi respectării drepturilor omului” din Raport.

Astfel, o altă preocupare se referă la exercitarea libertăţii de religie sau conştiinţă de către cetăţenii străini. Astfel, redacţia actuală a articolului 54 alin.(4) Cod Contravenţional, cît şi cea a Legii privind cultele religioase şi părţile lor componente, denotă existenţa prevederilor discriminatorii vizavi de cetăţenii străini. Or, exercitarea libertăţii de gîndire, de conştiinţă şi de religie, avînd statut de drept universal şi inalienabil, nu poate fi restricţionată în dependenţă de cetăţenie sau naţionalitate. În acest sens, avocaţii parlamentari reafirmă că libertatea de religie sau conştiinţă este, în esenţă, un drept universal al omului, fiind unanim aplicabil tuturor religiilor sau confesiunilor, inclusiv convingerilor ateiste. Acest imperativ reclamă garantarea dreptului cetăţenilor străini de a-şi exercita activităţile religioase în conformitate cu standardele internaţionale, precum şi garantarea unor proceduri de înregistrare transparente, rapide şi non-discriminatorii a entităţilor religioase, lipsite de impunerea unor sarcini exagerate pentru grupurile religioase ce vor să obţină un statut înregistrat. Statul, la rîndul său, trebuie să enunţe explicit că standardele privind drepturile omului, inclusiv libertatea de religie şi principiul egalităţii şi non-discriminării, prevalează asupra oricăror referinţe la identitatea naţională¹¹⁴.

Recomandările avocaţilor parlamentari

Consolidarea rolului Guvernului în exercitarea obligaţiilor pozitive, prin prisma dreptului internaţional în domeniul drepturilor omului, promovarea diversităţii, prin adoptarea unui cadru legal non-discriminatoriu comprehensiv, facilitarea dialogului interreligios, investirea în educaţia civică¹¹⁵ şi condamnarea cazurilor de incitare la ură religioasă¹¹⁶;
Angajarea reprezentanţilor grupurilor religioase într-un dialog, drept o premisă fundamentală, în eradicarea actelor de intoleranţă şi/ sau a incitării la ură religioasă, pledînd pentru diversitate şi consolidarea culturii de comunicare şi „coabitare” interreligioasă;
Revizuirea reglementărilor existente şi a practicilor de înregistrare a entităţilor religioase, în vederea asigurării dreptului tuturor persoanelor de a-şi manifesta religia sau convingerea, singur sau în comunitate cu alţii, în public sau în privat, indiferent de statutul de înregistrare, în conformitate cu recomandările şi standardele internaţionale;
Introducerea în curricula sistemului de învăţămînt a disciplinelor axate pe informarea asupra existenţei diversităţii de religii şi confesiuni, istoria apariţiei şi conţinutul acestora, întru excluderea stereotipurilor şi prejudecăţilor ce persistă în societate.

5. 
   Dreptul la învăţătură
   

Evoluţia societăţii umane a generat nevoia de a crea noi drepturi şi obligaţii în mediul social, stabilind totodată un nou set de drepturi fundamentale ale omului. Evoluţia tehnologică a transformat privilegiul de a urma şcoala primară în drept, în acest context stabilindu-se şi faptul că dreptul copilului la învăţătură se materializează în două obligaţii corelative: obligaţia statului de a crea instituţii de învăţămînt şi obligaţia părintelui de a-şi înscrie şi trimite copilul minor aflat în grija sa la o şcoală recunoscută de stat, fie ea publică sau privată.

În pofida reglementării din Legea învăţămîntului¹¹⁷ privind obligativitatea învăţămîntului general, nu toţi copiii beneficiază de învăţămîntul de bază, chemat să contribuie la formarea copilului ca personalitate liberă şi creativă, la dezvoltarea capacităţilor intelectuale ale elevului, concepute drept premisă definitorie în formarea personalităţii, orientarea profesională şi pregătirea pentru învăţămîntul liceal sau profesional. Conform Raportului de ţară ”Analiza relaţiei dintre dezvoltarea capitalului uman şi echitate în Republica Moldova”,¹¹⁸ opinia cetăţenilor cu privire la accesul la studii nu este una optimistă. Astfel, doar 16% dintre respondenţii acestui studiu consideră că există mecanisme care să asigure accesul tuturor la studii, 36% sînt doar parţial de acord cu această afirmaţie, în timp ce 48% nu sînt de acord. Cu alte cuvinte, există foarte puţină încredere publică în capacitatea statului de a garanta accesul tuturor la educaţie.

Analiza situaţiei din învăţămîntul de toate nivelurile arată că sistemul nu este adaptat pentru cuprinderea cu educaţia/formarea profesională a anumitor grupuri defavorizate¹¹⁹: instituţiile de învăţămînt includ un număr redus de persoane cu nevoi speciale, activităţile practicate sînt orientate spre acordarea susţinerii personalizate şi nu a incluziunii sociale/profesionale, infrastructura şi dotările instituţiilor nu răspund aşteptărilor şi nevoilor beneficiarilor, problema asigurării didactico-materiale a procesului de educaţie şi abilitare a persoanelor cu necesităţi educaţionale speciale rămîne una stringentă, bugetele sistemului de învăţămînt nu prevăd alocări pentru elaborarea şi/sau editarea unor astfel de materiale. Aceste probleme sînt condiţionate de un şir de factori de ordin normativ, socio-economic, pedagogic şi instituţional care determină şi accentuează excluderea copiilor, tinerilor şi adulţilor din sistemul educaţional. Printre ele se numără lipsa cadrului conceptual-normativ pentru dezvoltarea educaţiei incluzive, lipsa coerenţei între legislaţia în domeniul educaţiei şi cea din domeniul protecţiei sociale, lipsa mecanismelor de colectare şi prelucrare a datelor statistice valide privind numărul şi categoriile de copii, tineri şi adulţi, excluşi actualmente din sistemul educaţional, insuficienţa şi utilizarea neraţională a resurselor bugetare alocate, lipsa sau insuficienţa serviciilor specializate (psihologice, psihopedagogice, logopedice, sociale etc.) în instituţiile educaţionale pentru copii, tineri şi adulţi, insuficienţa colaborării între instituţiile de învăţămînt de la diferite niveluri şi trepte, între învăţămîntul general şi special, între şcoală şi familie, între familie şi comunitate, insuficienţa bazei didactice corespunzătoare (manuale, cărţi, echipamente, materiale ilustrative, didactico-metodice etc.), necorespunderea infrastructurii instituţiilor educaţionale cerinţelor specifice de acces al copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi (lipsa rampelor de acces, a ieşirilor largi, lifturilor, grupurilor sanitare adaptate, echipamentelor adecvate), insuficienţa colaborării între instituţiile publice şi serviciile sociale, între sectorul guvernamental şi cel neguvernamental în domeniul dezvoltării şi promovării conceptului de implementare a educaţiei incluzive. Alături de factorii menţionaţi, excluderea sau marginalizarea educaţională este determinată şi de factori biopsihosociali şi de ordin cultural-atitudinal¹²⁰.

Sistemul educaţional asigură instruirea copiilor cu dizabilităţi sau cu cerinţe educaţionale speciale în instituţii de învăţămînt special, prin instruire la domiciliu sau prin încadrare în învăţămîntul general. Deşi există forme alternative, educaţia copiilor cu cerinţe educaţionale speciale se realizează, preponderent, pe principii de segregare, în instituţii de învăţămînt special: 27 de şcoli auxiliare pentru copii cu probleme de cunoaştere şi învăţare şi 8 instituţii speciale pentru copii cu deficienţe fizice şi senzoriale. Subiectele legate de integrarea acestor copii în învăţămîntul general sînt pe larg abordate, cu toate acestea o parte dintre cadrele didactice au o atitudine reticentă sau ostilă acestui proces, deoarece el implică schimbarea modalităţilor de abordare a copilului, relaţiilor dintre participanţii la procesul de educaţie, schimbarea atitudinii cadrelor didactice, modificarea radicală a tehnologiilor şi procedeelor educaţionale, lucrul cu alte materiale didactice care urmează a fi adaptate nevoilor de învăţare diferite, abordate prin prisma altor metodici, diferite radical de cele existente anterior, etc. Din numărul de 14861 copii cu dizabilităţi doar 3792 sînt cuprinşi în învăţămîntul general obligatoriu.¹²¹

Copiii şi tinerii cu deficienţe ale aparatului locomotor în marea majoritate îşi fac studiile la domiciliu. În opinia părinţilor, această modalitate este puţin eficientă. Drept rezultat majoritatea elevilor care au studiat în acest mod întîmpină dificultăţi mari la accederea în învăţamîntul superior, la angajarea în cîmpul muncii şi, în consecinţă, la reintegrarea în societate.

Conform Raportului tematic ”Accesul la educaţie a copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi locomotorii”, elaborat de Centrul pentru Drepturile Omului în anul 2011¹²², din cele 1882 instituţii preşcolare şi preuniversitare cuprinse de studiu doar 48 sînt adaptate cerinţelor specifice de acces al copiilor cu dizabilităţi (30 de instituţii sînt dotate cu rampe de acces, 16 instituţii – cu căi de acces sau ascensoare, 16 instituţii dispun de grupuri sanitare adaptate); din cei 804 copii cu dizabilităţi locomotorii 389 sînt încadraţi în învăţămîntul general, 80 – frecventează instituţii de învăţămînt special, 363 – îşi fac studiile prin instruire la domiciliu, 107 – rămaşi în afara sistemului educaţional (Tabelul nr. 1).

Tabelul nr.1

Adaptarea instituţiilor ptreşcolare şi preuniversitare necesităţilor copiilor cu deficienţe ale aparatului locomotor

Raionul	Nr. Instituţiilor	Inst. prescolare	Inst. preuniversitare	Nr. Instituţiilor adaptate	Rampe	Căi de acces sau ascensor	WC	Buget
Basarabeasca	23	12	11	0	0	0	0	0
Briceni	68	34	34	0	0	0	0	0
Cahul	108	52	56	3	3	0	1	0
Cantemir	86	49	37	0	0	0	0	1
Călăraşi	70	33	37	2	2	2	1	0
Căuşeni	63	29	34	1	1	0	0	0
Criuleni	64	30	34	3	3	0	3	0
Donduşeni	47	21	26	0	0	0	0	0
Drochia	81	42	39	0	0	0	0	0
Dubăsari	27	12	15	1	0	0	1	0
Edineţ	86	43	43	3	3	0	3	1
Făleşti	49	4	45	1
Floreşti	87	33	54	1	1	0	1	0
Glodeni	57	29	28	0	0	0	0	0
Hînceşti	101	52	49	0	0	0	0	0
Ialoveni	35	14	21	18	2	13	5	2
Leova	72	37	35	0	0	0	0	0
Ocniţa	45	14	31	0	0	0	0	0
Orhei	112	47	65	1	1	0	0	0
Rîşcani	82	42	40	3	3	0	0	0
Sîngerei	94	44	50	2	2	0	0	0
Soroca	111	53	58	0	0	0	0	0
Străşeni	74	35	39	3	3	1	0	0
Ştefan Vodă	61	31	30	0	0	0	0	0
Teleneşti	74	34	40	0	0	0	0	0
Ungheni	105	44	61	6	6	0	1	0
TOTAL	1882	870	1012	48	30	16	16	4