Cuprins Sumar executiv IV Crearea bazei pentru o creştere economică durabilă şi incluZivă 11

Sugestii în aspect de politici

Pe termen scurt (până la douăsprezece luni), se recomandă ca autorităţile să întreprindă următoarele acţiuni, enumerate în ordinea priorităţii, în scopul remedierii impactului negativ exercitat de criza economică regională asupra sectorului de afaceri din Moldova:

Facilitarea angajării formale în câmpul muncii prin simplificarea în continuare a operaţiunilor / iniţierii afacerilor. Moldova se confruntă cu revenirea în ţară a lucrătorilor migranţi. O proporţia a acestora aduc cu ei şi o cultură de afaceri. Alţii aduc în ţară calificare şi deprinderi îmbunătăţite. Dacă Guvernul Republicii Moldova doreşte să valorifice potenţialul migranţilor reveniţi în ţară, acesta urmează să (i) simplifice în continuare iniţierea afacerilor, inclusiv optimizarea procedurilor de obţinere a permiselor de construcţie, plus (ii) reducerea efectivă a cheltuielilor aferente taxelor impuse, determinate de procedurile excesiv de complicate (nu şi nivelul de impozitare, care de altfel este deja scăzut). Anumite cursuri de formare profesională şi orientare pentru migranţii reveniţi ar complementa facilitarea angajării oficiale în câmpul muncii.

Facilitarea fluxului de credite. În ultimele luni o problemă stringentă a devenit lipsa finanţării externe în baza unor termeni accesibili chiar şi pentru împrumuturi pe termen scurt pentru finanţarea capitalului circulant. Se recomandă ca Guvernul, împreună cu Banca Naţională a Moldovei, să încerce să ajute băncile să majoreze finanţarea la termen la un cost raţional cu ajutorul donatorilor multinaţionali şi bilaterali, pentru a fi în stare să menţină fluxul de credite pentru sectorul de afaceri.

Înlăturarea barierelor neargumentate în comerţ. Atât studiile realizate asupra întreprinderilor, cât şi rapoartele experţilor, indică că regimul comercial impus de Moldova, inclusiv procedurile de vămuire şi barierele tehnice, diminuează potenţialul comercial enorm, condiţionat de amplasarea geografică a ţării. Procedurile existente consumă mult timp şi implică cheltuieli atât pentru exportatori, cât şi pentru importatori, relativ cu procedurile similare din majoritatea ţărilor vecine. Depunerea unor eforturi ferme de reformă, axate pe reducerea barierelor pentru iniţierea afacerilor, ar putea rezulta într-o ameliorare rapidă a mediului de afaceri. Aceasta ar prevedea şi reforme efective a serviciului vamal.

Îmbunătăţirea dialogului dintre sectoarele public şi privat. După cum reiese din multiplele studii realizate asupra întreprinderilor, întreprinzătorii privaţi continuă să aprecieze mediul de reglementare ca fiind unul anevoios şi imprevizibil. Aceleaşi studii relată o ameliorare marcată în multe domenii. O atare discrepanţă dintre percepţii şi realitate ar putea fi minimizată prin depunerea unor eforturi mai consecvente ca autorităţile să utilizeze mecanismul EIR şi a altor canale disponibile pentru o comunicare cu regularitate cu comunitatea de afaceri. Este foarte important ca autorităţile să accepte deschis întreprinzătorul privat drept un beneficiu valoros pentru societate şi să-l trateze ca partener de bază la elaborarea şi implementarea măsurilor de combatere a crizei.

Accelerarea reformei sistemului de măsurare, standarde, testare şi asigurare a calităţii (MSTQ). Capacitatea de diversificare şi expansiune a exporturilor necesită companiile din Moldova să deţină acces la un sistem MSTQ internaţional recunoscut. De aceea, Guvernul urmează să accelereze adoptarea standardelor şi reglementărilor tehnice compatibile cu normele UE, precum şi renovarea laboratoarelor de metrologie şi testare.

Pe termen mediu şi lung, domeniile în aspect de politici, prezentate în continuare, necesită o atenţie deosebită pentru îmbunătăţirea competitivităţii interne şi externe ale sectorului privat de afaceri:

Perfecţionarea calificării forţei de muncă. Companiile angrenate în sectorul cunoştinţelor consideră deficitul forţei de muncă calificate ca fiind cea mai importantă constrângere pentru dezvoltarea întreprinderilor. O modalitate de remediere a problemei în cauză ar putea fi reformarea sistemului educaţional pentru armonizare acesteia cu nevoile economiei naţionale. În acelaşi timp, autorităţile pot miza pe experienţa internaţională vastă pentru a oferi stimulente suplimentare patronilor din sectorul privat ca aceştia să investească mai mult în dezvoltarea deprinderilor şi formarea profesională la locul de muncă.

Protecţie mai bună a competiţiei. În pofida anvergurii sale relativ mici, piaţa internă oferă un potenţial de dezvoltare substanţial companiilor din Moldova, dacă ar fi să reducem unele bariere pentru competiţie. În particular, perfecţionarea sistemului de achiziţii publice este aşteptată cu nerăbdare şi de mulţi întreprinzători privaţi. La fel de important, se impune un regim mai eficient de protecţie a competiţiei, reieşind din concentraţia înaltă ce există pe multe pieţe de desfacere a produselor. De asemenea, este necesară analiza sistemului de bariere netarifare, care, de exemplu, limitează abilitatea producătorilor agricoli de export al anumitor bunuri agricole.

Fortificarea guvernării corporative. Statul urmează să promoveze o reformă mai exhaustivă a raportării financiare corporative şi să adopte o poziţie mai activă referitor de subiectul dezvăluirii complete a rapoartelor corporative. Este foarte important ca ţara să se orienteze spre dezvăluirea publică absolută a inspectorilor finali ai entităţilor comerciale, inclusiv a oricăror interese deţinute de funcţionarii publici.

30. Sectoarele sociale

Învăţământ

Context

Creşterea calităţii şi relevanţei sistemului său de educaţie pentru a-şi spori competitivitatea pe viitor reprezintă o prioritate majoră pentru Moldova. Strategia Naţională de Dezvoltare (SND) pe anii 2008-2011 a Republicii Moldova elucidează rolul esenţial pe care îl joacă învăţământul în reducerea sărăciei şi asigurarea unei creşteri economice durabile. SND accentuează importanţa accesului echitabil la educaţie de calitate pentru asigurarea şanselor egale la o viaţă decentă, oportunităţi adecvate de angajare în câmpul muncii, participare în viaţa socială, coeziune socială sporită şi un capital uman competitiv.

Vor fi necesare soluţii pentru continuarea reformelor în educaţie în contextul unor bugete mai austere, în particular prin adoptarea urgentă a măsurilor de eficientizare şi recuperare a cheltuielilor. Creşterea economică înregistrată pe parcursul ultimilor ani ar putea diminua sau chiar înceta, graţie crizei economice şi financiare globale curente. Ajustarea raportului elev / cadru didactic, optimizarea reţelei şcolare şi armonizarea educaţiei cu nevoile pieţei forţei de muncă reprezintă principalele provocări pentru sectorul învăţământului preuniversitar. În cazul studiilor superioare, ca prioritate serveşte crearea unui sistem competitiv, relevant şi coerent, care ar permite participarea deplină în Domeniul Învăţământului Superior European.

Provocările principale

Declinul demografic şi probleme de eficienţă

În prezent, sistemul educaţional este ineficient, înregistrând o scădere a numărului de elevi comparativ cu un număr mare de cadre didactice şi cadre nedidactice insuficient remunerate. Pe parcursul ultimului deceniu a continuat declinul demografic graţie ratelor scăzute ale fertilităţii şi emigraţiunii masive. Reducerea drastică a numărului de elevi nu a fost asociată cu reducerea necesară a efectivului de cadre didactice şi nedidactice. Normele învechite, datând din timpuri sovietice, au permis creşteri neargumentate a numărului de cadre didactice şi nedidactice.¹³ Instituţiile şcolare cu un număr mic de elevi se confruntă cu dificultăţi în a se conforma normelor didactice, bazate pe numărul de clase şi drept rezultat clasele sunt create în mod artificial prin divizarea claselor existente. Pe parcursul anului şcolar 2007-2008, raportul elev / profesor a coborât până la 13 (media Europeană 18). În acelaşi timp, raportul cadru nedidactic / cadre totale s-a majorat până la 37 la sută (media Europeană 27 la sută). Acest fapt a condiţionat utilizarea extrem de ineficientă a fondurilor alocate învăţământului: o proporţie mare a bugetului este utilizată pentru cheltuielile aferente efectivului de cadre,¹⁴ în timp ce un număr mare de profesori beneficiază de salarii foarte joase. În pofida majorării bugetului destinat educaţiei (8,4 la sută din PIB în anul 2008) şi majorărilor în repetate rânduri ale salariilor (începând cu anul 2000, salariile s-au majorat de 4,4 ori), profesorii rămân în continuare prost remuneraţi comparativ cu alte categorii de persoane angajate în câmpul muncii din Moldova, sau comparativ cu mediile naţionale internaţionale.

În lipsa măsurilor de optimizare, se constată un număr redus de elevi într-un număr excesiv de şcoli, spaţii şcolare nevalorificate şi costuri operaţionale mari. Numărul de elevi a scăzut considerabil, în anul 2007-2008 înregistrând cu 26,7 la sută mai puţin elevi comparativ cu anul 2002-2003. Scăderea numărului de şcoli a fost relativ nesemnificativă: 1.534 şcoli în anul 2007-2008 comparativ cu 1.580 şcoli în anul 2002-2003. O explicaţie ar putea fi că trei-pătrimi din şcoli (deservind circa 60 la sută din elevi) sunt amplasate în zonele rurale, unde consolidarea şcolilor este mai problematică, reieşind din infrastructura de transport precară şi distanţele mai mari. În majoritatea instituţiilor şcolare sunt înregistrate spaţii excesive, condiţionând rapoarte foarte scăzute ale utilizării capacităţii şcolare desemnate¹⁵. Aproximativ 60 la sută din edificii au o vârstă ce depăşeşte 30 de ani, iar 41 la sută din toate edificiile şcolare necesită reparaţii capitale şi doar 11,2 la sută din acestea au construit rampe amenajate pentru accesul copiilor cu dizabilităţi fizice. Factura pentru agentul termic este neargumentat de mare, de rând cu cheltuielile mari pentru salarii, epuizează bugetele curente, soldul rămas nefiind în stare să acopere aşa nevoi educaţionale esenţiale, cum ar fi manualele de studiu şi materialele didactice.

Sistemul educaţional din Moldova este împovărat cu 62 de “internate”, adică şcoli de tip internat, în care locuiesc şi sunt educaţi circa 9.000 de copii. Menţinerea şi funcţionarea acestor instituţii şcolare de tip internat este considerabil mai costisitoare decât cea a şcolilor obişnuite; scala salarială pentru cadre din instituţiile respective este mai mare, în timp ce calitatea învăţământului este deseori mai mică decât în instituţiile şcolare de rând. Peste 80 la sută din copiii şcolarizaţi în “internate” sunt plasaţi în aceste instituţii din cauza pauperizării şi lipsei îngrijirilor parentale corespunzătoare. Datele indică faptul că absolvenţii şcolilor de tip internat au rezultate mai slabe ca adulţi decât cei din şcolile generale.

Jumătate din numărul de “internate” sunt şcoli internat auxiliare, (adică, şcoli speciale pentru copiii cu dizabilităţi). Aceste şcoli se folosesc de o curriculă simplificată, iar absolvenţii acestor şcoli nu sunt eligibili pentru învăţământul ce urmează după studiile medii generale. Oficial, un copil poate fi plasat în una din aceste şcoli doar dacă Comisia psiho-pedagogică îl categoriseşte ca fiind “cu dizabilităţi”, dar în realitate majoritatea acestor copii nu prezintă dereglări cognitive sau de alt fel. În anul 2007 a fost adoptată Strategia naţională de reformă a sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului, dar implementarea acesteia este lentă şi necoordonată.

Este necesară accelerarea optimizării reţelei şcolare, reieşind din reducerea posibilă în continuare a unui număr estimativ de 15.000 de elevi în următorii şase ani. Optimizarea va cauza reducerea cadrelor didactice şi nedidactice, reducerea cheltuielilor operaţionale ale şcolilor şi îmbunătăţirea raportului cadru didactic / elev, armonizându-l într-o măsură mai mare cu normele internaţionale. Economiile ar putea fi utilizate pentru majorarea salariilor cadrelor didactice rămase. O parte majoră a acestei iniţiative ar trebui să o constituie optimizarea reţelei mari, ineficiente şi costisitoare de şcoli de tip internat. Planul de acţiuni din cadrul Strategiei de reformă a sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului a identificat oportunitatea şi acţiunea corespunzătoare; aceasta urmează a fi implementată în întregime.

Accesul la educaţie trebuie să fie monitorizat. Deşi înrolarea în învăţământul preşcolar s-a majorat considerabil (de la 38,5 la sută în anul 2000 până la 68,5 la sută în anul 2006), accesul copiilor din familii vulnerabile rămâne mic în continuare. Ratele nete de înrolare au scăzut, posibil în contextul migraţiunii părinţilor care lasă copiii fără tutela corespunzătoare din partea unor adulţi: (i) în învăţământul primar – de la 93,5 la sută în anul 2000 până la 87,6 la sută în anul 2006; precum şi (ii) în învăţământul gimnazial – de la 87 la sută în anul 2000 până la 86,1 la sută în anul 2006. Învăţământul primar cuprinde sub 70 la sută din copiii romi, iar învăţământul mediu general – sub 50 la sută. În linii generale, 43 la sută din copiii romi cu vârstele cuprinse între 7-15 ani nu frecventează şcoala.

Sărăcia reprezintă un impediment pentru participarea la învăţământ. Rata sărăciei absolute a gospodăriilor casnice cu copii constituie 34 la sută; 20 la sută trăiesc în sărăcie extremă. Cheltuielile pentru învăţământ ale familiilor înstărite sunt de aproape patru ori mai mari decât în familiile sărace; persoanele ce locuiesc la oraş cheltuiesc aproape de 2,7 ori mai mult decât persoanele ce trăiesc la sat. Cheltuielile familiilor din chintila inferioară pentru produsele alimentare, cazare şi serviciile comunale reprezintă circa 73 la sută din bugetul familiei, în timp ce cheltuielile pentru educaţie reprezintă doar 0,4 la sută.¹⁶

În educaţie persistă şi discrepanţe regionale. Este importantă sporirea accesului la învăţământul post-obligator. În anul 2006, în Moldova fiecare an suplimentar de studii s-a soldat cu o majorare cu 9,5 la sută a salariului (toţi ceilalţi factori fiind constanţi)¹⁷. Persistă discrepanţele urban-rural, iar probabilitatea ca elevii săraci să se înroleze în învăţământul post-obligatoriu este mai mică. Disparităţile persistente din înrolare, începând cu ultimii ani ai şcolarizării obligatorii şi continuând cu studiile universitare, favorizează procesul de transmitere a sărăciei de la o generaţie la următoarea.

Calitatea educaţiei continuă să se confrunte cu provocări. Veridicitatea datelor cu privire la însuşita elevilor este precară, iar persistenţa problemelor de calitate şi relevanţă este elucidată în evaluările internaţionale¹⁸ ale performanţei sub-standard anterioare a elevilor (în particular, elevii din şcolile medii) şi prin faptul că majoritatea absolvenţilor nu sunt angajaţi în câmpul muncii în corespundere cu profilurile sale respective ale formării profesionale / studiilor. Însuşita joasă indică necesitatea continuării, consolidării şi extinderii reformelor asupra curriculei, evaluării, formării profesionale a cadrelor didactice şi asupra manualelor de studiu. Există necesitatea creării unei Agenţii independente pentru evaluarea şi monitorizarea rezultatelor însuşitei elevilor, performanţei fiecărei instituţii educaţionale şi a sistemului în întregime. Competenţele şi cunoştinţele irelevante elucidează necesitatea alinierii ofertelor educaţionale la necesităţile economiei. În învăţământul superior sunt necesare măsuri de modernizare a educaţiei, ce ar permite Republicii Moldova să devină competitivă şi să se integreze în măsură deplină în Spaţiul Învăţământului Superior European.

Calitatea este, de asemenea, afectată de metodele învechite de disciplinare. Pedepsele corporale, mustrarea, înjosirea şi ocara sunt percepute ca metode disciplinare acceptabile nu doar de majoritatea administratorilor şcolari şi efectivul de cadre didactice, dar şi de elevi şi părinţii acestora deopotrivă. Sunt necesare eforturi vizate, corespunzător axate, sistematice şi bine organizate pentru a schimba aceste opinii şi pentru redresarea atmosferei generale şi a deprinderilor înrădăcinate în şcoli.

Elaborarea politicilor urmează a se baza pe dovezi şi necesităţi. În scopul asigurării în continuare a unui progres adecvat în procesul decizional în aspect de politici este imperativă disponibilitatea unor date şi informaţii exacte şi oportune. Moldova necesită un Sistem Informatic de Management în Educaţie (SIME) adecvat, care ar include statistici în materie de educaţie şi rezultatele diverselor evaluări ale elevilor şi care ar permite analize oportune pentru informarea procesului decizional în aspect de politici. În particular, în contextul crizei economice, politicile urmează să se axeze pe priorităţile primordiale şi nu să fie dispersate în prea multe direcţii nerealiste (cum ar fi, de exemplu, crearea unei inspecţii şcolare independente). Din moment ce Ministerul Educaţiei şi Tineretului (MET) îşi exercită atribuţiile cu un efectiv redus de cadre, delegarea şi decentralizarea devin imperative pentru o gestiune eficientă la nivel de politici. Este necesară decentralizarea autorităţii şi sporirea autonomiei şcolare, oferind conducerii instituţiilor şcolare flexibilitatea utilizării bugetului şi implicarea părinţilor şi a comunităţilor în deciziile şcolare.

Sugestii în aspect de politici

Măsuri pe termen scurt

Este imperativ necesară revizuirea normelor şi procedurilor învechite din educaţie în vederea îmbunătăţirii calităţii şi eficienţei. Normele curente, cum ar fi “până la 25 de elevi în clasă”, oferă oportunităţi de abuz, cum ar fi crearea claselor mici pentru a exagera în mod artificial necesităţile de completare cu cadre didactice şi a justifica funcţionarea şcolilor cu un număr mic de elevi. Adoptarea imediată a unor norme mai stricte, care să corespundă mai mult standardelor internaţionale, este imperativă (Tabelul 3). O parte a problemei în cauză ar putea fi soluţionată prin promulgarea şi implementarea imediată a Codului Învăţământului, care stipulează că clasele urmează să fie formate din 20-25 de elevi (stabilirea unei limite mai mici, de 20 de elevi), excepţiile fiind permise doar cu aprobarea din partea Ministerului Finanţelor şi Ministerului Educaţiei. Pe termen scurt imediat, implementarea normelor ar putea crea rezerve în bugetul educaţional, care va asista sectorul în criza financiară care a lovit şi Moldova.

Tabelul 3. Normele optime cu privire la dimensiunea claselor

	OCED	UE	Moldova
Dimensiunea medie a claselor în învăţământul primar	21,7	20,3	16,6
Dimensiunea medie a claselor în învăţământul secundar	24	22,5	18,4
Raportul elevi/cadre didactice	18	18	11.8 (Căuşeni) 10.8 ^19(Rîşcani)
Procentul cadre auxiliare din totalul personalului didactic şi auxiliar în şcolile primare şi secundare	30	27	40,4 (personal auxiliar în şcolile primare şi secundare)

Trebuie să fie promovate măsurile de recuperare a costurilor, în particular în învăţământul profesional, instituţiile preşcolare şi învăţământul superior. Suportul şi subvenţiile din cheltuielile publice urmează să fie axate doar pe categoriile dezavantajate, elevii din familiile prospere urmând să achite taxe, în particular pentru alimentare şi cazare.

Strategia de reformă a sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului (optimizarea sistemului de şcoli de tip internat) urmează a fi implementată în totalitate. În măsuri pe termen scurt, această Strategie implică pensionarea tuturor cadrelor şcolare trecuţi de vârsta de pensionare, precum şi un moratoriu asupra noilor înrolări în unele şcoli internat ce prezintă condiţii deplorabile.

Urmează a fi revizuită activitatea Comisiilor psiho-pedagogice. Urmează a fi aplicate imediat măsuri de prevenire a plasamentului copiilor fără dereglări care afectează capacitatea de însuşire a acestora în şcolile speciale. Din contra, este imperativ a implementa măsuri de educare adecvată a copiilor cu dereglări minore / moderate în cadrul şcolilor generale, adică introducerea claselor cu resurse.

Măsuri pe termen mediu

Optimizarea reţelei şcolare urmează a fi accelerată pentru a elibera fondurile în prezent blocate prin întreţinerea şcolilor cu spaţiu excesiv de mare, un efectiv excesiv de cadre didactice şi nedidactice şi cheltuieli operaţionale mari. Spaţiul şcolar eliberat ar putea fi utilizat pentru activităţi compatibile (de exemplu, crearea instituţiilor preşcolare sau a centrelor comunitare²⁰). Unde permit condiţiile, ar putea fi utilizate autobuze şcolare, dar nu şi pentru elevii din învăţământul primar. În prezent, 230²¹ de localităţi nu deţin instituţii preşcolare şi doar circa 52 la sută din copiii cu vârsta cuprinsă între unu şi şase ani frecventează instituţiile preşcolare (80 la sută din copiii cu vârsta de 5 şi 6 ani). Spaţiul excesiv din şcoli ar putea fi utilizat pentru crearea instituţiilor preşcolare sau a centrelor comunitare, în particular unde sunt practicate contribuţiile comunităţilor locale pentru cheltuielile operaţionale. La fel, economiile generate de optimizare ar putea fi utilizate pentru majorarea salariilor de bază ale cadrelor didactice insuficient remunerate. Este necesară evaluarea condiţiilor fizice ale edificiilor şcolare, în particular ale celor din localităţile cu instituţii rezidenţiale în scopul identificării edificiilor ce necesită lucrări de reparaţie pentru crearea condiţiilor corespunzătoare pentru copiii cu dizabilităţi fizice. Canalizaţi finanţele destinate pentru întreţinerea pe viitor a spaţiilor neutilizate în vederea ameliorării sistemelor de alimentare cu apă, canalizare şi termificare.

Sunt necesare măsuri de îmbunătăţire a datelor statistice privind educaţia. Sunt necesare definiţii exacte, metodologii de calcul şi proceduri de colectare şi prelucrare a datelor privind absenteismul elevilor şi abandonul şcolar, absenţele cadrelor didactice de la ore, substituirea cadrelor didactice ce nu preda lecţiile preconizate şi recuperarea orelor nefrecventate. Ministerele de ramură şi alte autorităţi publice centrale trebuie să revizuiască cadrul cu indicatori statistici din domeniul educaţiei, armonizându-l la indicatorii Europeni şi globali. Pentru monitorizarea validă a realizărilor din domeniul învăţământului vor fi din nou utilizate ratele nete de înrolare, aceste date fiind disponibile tuturor actorilor implicaţi: părinţilor, autorităţilor centrale şi locale, comunităţilor locale, cadrelor didactice, asociaţiilor profesionale şi societăţii civile.

Se impune necesitatea perfecţionării cadrului legal pentru stabilirea expres a răspunderii tuturor actorilor implicaţi – părinţi, unităţi educaţionale şi autorităţi publice locale — pentru combaterea deficienţelor de înrolare, abandon şi nefrecventare. Reglementările unităţilor de învăţământ şi caietele de sarcini ale managerilor şcolari urmează să includă prevederi de raportare şi combatere a acestor fenomene.

Managementul şi finanţarea educaţiei urmează a fi armonizate, cu niveluri clare de responsabilităţi. În prezent, Legea privind Educaţia / Codul Învăţământului, proiectul de Lege cu privire la decentralizarea administrativă şi Legea cu privire la finanţele publice locale nu sunt inter-corelate. Atribuţiile manageriale urmează a fi delegate şcolilor, în timp ce alte niveluri ale procesului decizional exercită rolul de control al calităţii. Urmează a fi elaborate acte normative şi juridice, care în mod expres să reglementeze care servicii şi instituţii şcolare sunt oferite gratuit de către Stat şi care din ele pot fi oferite de părinţi. Contribuţiile efectuate de părinţi ar putea fi depersonalizate prin crearea fondurilor de plăţi anonime – fonduri ce vor fi gestionate de comisii de tutelaj externe. În regulamentul şcolar, caietele de sarcini şi ghidurile de activităţi urmează a fi incluse prevederi orientate spre combaterea plăţilor neoficiale.

Introducerea unei formule adecvate de finanţare va asigura o distribuire mai echitabilă şi eficientă a resurselor în vederea sporirii accesului la educaţie. Procesele de reformă recent iniţiate în instituţiile preşcolare urmează a fi continuate, acordând o atenţie deosebită accesului copiilor din familii vulnerabile. De asemenea, urmează a continua măsurile de majorare a salariilor cadrelor didactice, cu condiţia că acestea vor fi însoţite de măsuri de ajustare a numărului de cadre didactice la populaţia în descreştere a elevilor şi corelarea remunerării cu performanţa de predare. Măsurile de protecţie socială urmează să se axeze pe elevii dezavantajaţi (în special, cei “abandonaţi” de părinţii migranţi) şi să promoveze măsuri de recuperare a cheltuielilor.

Este necesar a continua reforma curriculei, profitând de progresul bun realizat până în prezent. Ameliorarea calităţii curriculei din învăţământul elementar şi mediu general urmează să includă şi asigurarea relevanţei calificării absolvenţilor, revizuind evaluările pentru o le alinia la curricula bazată pe competenţe şi a asigura o participare efectivă în evaluările internaţionale. Revizuirile curriculei trebuie să abordeze problemele persistente, inclusiv folosirea unei curricule extrem de supraîncărcate, lipsa corelării pe orizontală între diverse subiecte, manuale supraîncărcate şi învechite, precum şi lipsa unei alinieri între inspecţiile şcolare, practicile de predare şi evaluarea studenţilor. Curricula revizuită urmează să includă, de asemenea, achiziţionarea unor deprinderi de viaţă, deosebit de relevante ţinând cont de migraţia intensă, traficul de femei şi copii, precum şi de copiii ce trăiesc în gospodării monoparentale sau copiii orfani. Integrarea TIC în învăţământ, drept subiect de predare şi în calitate de instrument pentru asigurarea educaţiei în toate regiunile şi la toatele nivelurile, este un aspect promiţător pentru Moldova în contextul unei economii globale tot mai mult bazate pe cunoştinţe.

Formarea profesională a cadrelor didactice urmează să fie îmbunătăţită pentru a răspunde la nevoile instituţiilor şcolare. Formarea profesională a cadrelor didactice s-a limitat exclusiv la abordările tradiţionale şi s-a axat pe necesităţile individuale. Urmează, însă, să fie promovată formarea profesională alternativă a cadrelor didactice, bazată pe instituţia şcolară. Acest gen de formare profesională este orientată spre schimbarea culturii şcolare pentru promovarea şcolilor eficiente prin încurajarea profesorilor să caute în comun soluţii şi să colaboreze în materie de metode de predare centrate pe elev. În acelaşi timp, metodele de predare axate pe elev trebuie să constituie o parte componentă obligatorie a formării profesionale iniţiale a cadrelor didactice.

Este necesar un sistem de acreditare şi asigurare a calităţii. În învăţământul primar şi secundar este eficientă asigurarea calităţii prin intermediul evaluării standardizate, inspecţiilor şi formării profesionale a cadrelor didactice. În cazul învăţământului superior este necesară o Agenţie de Acreditare şi Asigurare a Calităţii.

Calitatea şi relevanţa învăţământului profesional şi superior urmează a fi îmbunătăţită graţie unei reforme exhaustive. Acest proces ar urma să revină la subiectul, dacă sistemul public este cel mai bine amplasat pentru a fi unicul prestator major de formare profesională şi învăţământ profesional şi studii superioare. Însă urmează a fi evitată alocarea prematură a elevilor în serii profesionale, în schimb accentul trebuie plasat primordial pe fortificarea învăţământului secundar. O importanţă aparte în eforturile de reformare le au parteneriatele cu actorii cointeresaţi din sector, în special cu patronii, care urmează să fie activ angrenaţi în procesul educaţional şi formarea profesională. Relaţiile mai profunde cu sectorul privat ar putea îmbunătăţi calitatea educaţiei şi ar putea spori abilitatea de angajare în câmpul muncii, concomitent oferind companiilor acces facil la forţă de muncă calificată.

Trebuie să fie introdusă educaţia incluzivă. Toate instituţiile preşcolare, de învăţământ primar şi secundar trebuie să fie echipate şi pregătite pentru abordarea adecvată a nevoilor copiilor cu dereglări minore / moderate de însuşire. Aceasta include introducerea cadrelor didactice şi a claselor cu resurse, adaptări şi ajustări a curriculei obişnuite, precum şi a sistemului de note, de rând cu formarea profesorilor în materie de metodologii eficiente de predare, care să corespundă maximal tuturor necesităţilor de învăţare ale elevilor. Urmează a fi implementate măsurile pe termen mediu ale Strategiei de reformă a sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului. Aceasta include închiderea a 5 şcoli de timp internat în următorii 5 ani, plus transformarea a 12 şcoli-internat în centre comunitare. Trebuie revizuită activitatea comisiilor psiho-pedagogice. Urmează a fi aplicate măsurile de prevenire a plasamentului copiilor, ce nu prezintă dereglări care ar afecta abilităţilor de însuşire ale acestora, în şcolile speciale.