Cursul 3 CĂRȚile istorice pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă
Yüklə 0,74 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- 1. Titlul cărții și poziția în canon
- 2. Autorul şi datarea scrierii
- 3. Structura internă şi conţinutul
- 4. Receptarea cărții în scrierile Părinților Bisericii a. comentarii patristice
- Sf. Maxim Mărturisitorul , Răspunsuri către Talasie – interpretare la Nee 2,8
- Sf. Ioan Gură de Aur , Apologia vieții monahale – interpretare la Nee 6,19
- Origen , Omilii la cartea Numerii – interpretare la Nee 13,1-19 ) Addenda Probleme cronologice ale cărţii
- Bibliografie recomandată în limba română
- Studii şi articole Resceanu, Ion, „Societatea iudaică în perioada post-exilică,” MO 5-6 (1999): 84-99. Repere patristice
NeemiaBibliografie utilizată:
1. Titlul cărții și poziția în canon Cartea care, în LXX, se numeşte „a doua a lui Ezdra” are drept cores pondent în canonul ebraic (TM) două cărţi, antepenultimele din grupul Scrierilor: Ezra şi Nehemia. Atribuite în mod tradiţional lui Ezdra, împreună cu Cronicile, cele două cărţi din canonul ebraic Ezdra-Neemia alcătuiau iniţial o unitate, aşa cum arată Talmudul (Baba Batra 14b-15a). În aceeaşi grupare le cunoaşte şi Eusebiu al Cezareii (Istoria bisericească 4,26,4). În greacă sunt traduse sub forma unei singure cărţi: 2 Ezdra. În Vulgata, căr ţilor Ezdra şi Neemia din canonul ebraic le corespund 1 şi 2 Ezdra. În LXX, 2 Ezdra este aşezată după apocrifa 1 Ezdra şi înainte de grupul celor trei deuterocanonice, Estera, Iudita şi Tobit [Septuaginta, p. 259]. 2. Autorul şi datarea scrierii Dacă unii specialişti, susţin ideea tradiţio nală conform căreia 2 Cronici şi Ezdra-Neemia se datorează aceluiaşi autor, cel mai probabil cărturarului Ezdra (pentru că finalul celei dintâi este identic cu începutul celei de-a doua), cei mai mulţi astăzi sunt de părere că nu se poate vorbi despre identitate de autor în cazul cărţilor menţionate, ci, mai degrabă, de o ajustare ulterioară a începutului cărţilor Ezdra-Neemia după finalul 2 Cronici, pentru a da impresia continuităţii evenimenţiale. În viziunea lui H.G.M. Williamson, de pildă, procesul editorial al cărui rezultat final a fost Neemia a cunoscut trei stadii: în primul rând, redactarea memoriilor lui Ezdra şi Neemia în forma iniţială, contemporană activităţii celor doi reformatori, în al doilea rând, combinarea materialului reprezentat de cele două „memorii” (2 Ezd 7-23) şi, în ultima fază, adăugarea secţiunii 2Ezd 1-6. Ceea ce au în comun 2 Paralipomena şi 2 Ezdra (TM Ezdra-Nehemia) nu este autorul, ci anumite cir cumstanţe sociale şi istorice care au determinat apropierea textelor respective. În privinţa datării textului originar, un terminus post quem l-ar constitui anul 323 î.Hr.: Nee 22,22 îl menţionează pe un anumit Iddua (TM Yaddua), cap de familie trăitor în vremea lui Alexandru cel Mare. Dar acest din urmă pasaj pare să fie un adaos târziu la listele lui Neemia. De aceea, majoritatea exegeților oferă ca interval posibil 430-400 î.Hr. Tendinţa recentă este de a plasa redactarea finală către anul 300 î.Hr.; printre alte argumente, capitolele 1-6, considerate cele mai târzii, au în centru construirea Templului din Ierusalim cu sprijinul regilor perşi şi în ciuda opoziţiei samaritenilor. Insistenţa asupra acestor două elemente ar putea fi o reacţie la construirea templului de pe muntele Garizim de către samariteni, la sfârşitul epocii perse, cu acordul lui Darius al III-lea Codomanes (335-330) şi apoi al lui Alexandru Macedon [Septuaginta, p. 260-2]. 3. Structura internă şi conţinutul
.
Bibliștii consideră că scrierea Neemia poate fi structurată în patru secțiuni: Construirea zidurilor Ierusalimului și Promulgarea Legii (cap. 1-7); Reînnoirea legământului (cap. 8-10); Măsuri organizatorice (cap. 11-12) și Măsuri de purificare a cultului şi comunităţii (cap. 13). Partea întâi (1-7). Neemia, un iudeu care trăia în Suza şi era paharnicul regelui persan Artaxerxes, relatează începutul misiunii sale. Aflând că zidurile Ierusalimului sunt dărâmate şi porţile cetăţii arse, Neemia se întristează şi se roagă Dumnezeului ceresc, cerându-I ajutorul (cap. 1). Apoi cere îngăduinţa regelui de a pleca la Ierusalim pentru a reface zidurile cetăţii. Regele încuviiţează să fie însoţit de o escortă, îi înmânează scrisori pentru a le prezenta guvernatorilor din provincia Transeufrat. Neemia primeşte şi lemn pentru lucrările de restaurare (cap. 2). După trei zile de la sosirea în Ierusalim, Neemia inspectează noaptea, în ascuns, zidurile cetăţii, evaluând gradul de deterioare şi observând unde sunt spărturi. Dimineaţa anunţă căpeteniilor scopul venirii sale în Ierusalim: refacerea zidurilor cetăţii. Toţi primesc vestea cu bucurie şi încep lucrările. Vestea ajunge însă şi la Sanbalat Horonitul, Tobie Amonitul şi Gheşem Arabul, care ameniţă să zădărnicească refacerea zidului, afirmâd că în spatele refacerii zidurilor se ascunde intenţia celor din Ierusalim de a se răzvrăti împotriva regelui persan. La refacerea zidului au lucrat atât locuitorii Ierusalimului, cât şi cei din provincie. Fiecare familie a zidit o parte din zid şi din porţile cetăţii. Aflând că Sanbalat, Tobia, amoniţii şi aşdodiţii plănuiesc un atac împotriva Ierusalimului, Neemia rânduieşte bărbaţi înarmaţi alături de cei care lucrează la zid şi organizează pază noaptea (cap. 3). Pe lângă piedicile venite din afară, lucrările erau ameninţate de eşec datorită unor tensiuni sociale ivite între iudei. Lucrând neîncetat la zid, mulţi dintre oamenii de rând sărăcesc şi sunt nevoiţi să împrumute bani pentru mâncare. Ajung să-şi pună proprietăţile zălog sau devin sclavi. Doar creditorii profită de situaţie, fiindcă percep dobândă şi confiscă bunurile celor care nu au cum să plătească. Luând act de tulburarea din popor, Neemia i-a convocat pe creditori şi i-a mustrat. S-a dat pe sine exemplu, fiindcă îşi iertase creditorii de datorii. Cei vinovaţi au jurat să înapoieze bunurile confiscate de la fraţii lor. Neemia a decis să nu mai perceapă dări de la lucrători şi a renunţat la drepturile băneşti care i se cuveneau ca guvernator (cap. 4-5). Au lucrat atât el cât şi oamenii săi alături de popor, la ridicarea zidului. Pe cheltuiala sa mâncau toţi lucrătorii. Intrigile şi acuzele lui Sanbalat au fost întâmpinate cu mult tact de Neemia. El nu s-a lăsat impresionat de unii din iudeii care îl sfătuiau să fugă, ştiind că aceştia primiseră bani de la Sanabalat şi Tobie pentru a-l speria. Între mai marii comunităţii erau persoane care colaborau în ascuns cu Sanbalat şi Tobie împotriva lui Neemia. După terminarea zidului, Neemia şi-a desemnat fratele ca administrator al cetăţii, fiind unul dintre oamenii în care putea avea încredere. A organizat paza zidurilor, poruncind ca porţile cetăţii să se deschidă doar când soarele începe să dogorească şi să fie închise când încă mai e pe cer. Locuitorii Ierusalimului au fost organizaţi să asigure paza cetăţii cu rândul. Relatarea lui Neemia se încheie cu lista celor care s-au întors din exilul babilonian (cap. 5-7). Partea a doua (8-10). Odată ce zidurile Ierusalimului sunt refăcute şi comunitatea e apărată de ameninţări externe, urmează refacerea internă, religioasă, a ei. Rolul principal în această misiune îi revine cărturarului şi preotului Ezdra. În Ierusalim, Ezdra dă citire Legii în faţa întregului popor, de dimineaţa până la amiază. Lectura are loc în cadrul unei ceremonii liturgice, fiind însoţită de cântări de laudă, rugăciune şi închinare în faţa lui Dumnezeu. Leviţii tâlcuiesc apoi poporului cele citite din cartea Legii. Ezdra îndeamnă poporul să primească cu bucurie această zi sfântă şi să nu fie întristaţi. Ceremonia a continuat cu sărbătoarea Corturilor (cap. 8). În a douăzeci şi patra zi a lunii s-a proclamat post – poporul a participat la o ceremonie penitenţială. După lecturile din cartea Legii şi laudele aduse a urmat rugăciunea de penitenţă prin care poporul, după o evocare a istoriei de la Avraam până la întoarcerea din exil, îşi plângea păcatele şi cerea iertare lui Dumnezeu. Poporul a încheiat legământ în faţa lui Dumnezeu că va păzi Legea. Actul legământului a fost semnat de căpeteniile familiilor, preoţi şi leviţi (cap. 9-10). Partea a treia (11-12). Căpeteniile poporului s-au stabilit în Ierusalim. Pentru repartizara poporului s-au aruncat sorţi, astfel ca o zecime din iudei să locuiască în Ierusalim. Ceilalţi s-au aşezat în cetăţile din ţară. Este redată lista celor care locuiau în Ierusalim şi în ţară, familiile leviţilor în funcţie de funcţia lor, lista preoţilor şi a leviţilor întorşi din exil alături de Iosua şi Zorobabel (cap. 11). Neemia descrie ceremonia de sfinţire a zidului Ierusalimului, la care au participat toţi preoţii, leviţii şi cântăreţii, din oraş şi din provincie. Preoţii şi leviţii au sfinţit poporul, zidurile şi porţile cetăţii, în sunetul trâmbiţelor şi al cântărilor de laudă. Poporul, împărţit în două coruri, a făcut înconjurul cetăţii pe ziduri şi s-a îndreptat spre templu, unde s-au adus jertfe cuvenite unei zile de mare bucurie. Au fost luate măsuri referitoare la strângerea şi administrarea dărilor ce se cuveneau preoţilor şi leviţilor (cap. 12). Partea a patra (13). În această perioadă au fost îndepărtaţi toţi străinii din comunitatea iudaică. S-a interpretat astfel prescripţia din Lege care interzice ca amoniţii şi moabiţii să fie primiţi în adunarea Domnului (cf. Deut 23,4-6). Tot din Lege era extrasă şi justificarea: aceste popoare s-au împotrivit israeliţilor în vremea ieşirii din Egipt (cf. Num 22,5-6). Neemia a luat măsuri pentru îndepărtarea unor nereguli din Ierusalim. În vreme ce Neemia a fost plecat la Suza, unul dintre preoţi, înrudit cu Tobie, a ocupat o cameră anexă de la templu şi a destinat-o lui Tobie. La întoarcere, Neemia a poruncit să fie eliberată camera şi să fie redată pentru uzul templului. Strângerea dărilor pentru leviţi fusese neglijată, iar aceştia au plecat din Ierusalim. Neemia a remediat această neglijenţă. În lipsa lui Neemia nu mai fusese respectat sabatul. Negustorii din ţară veneau la Ierusalim şi îşi vindeau produsele în această zi. Neemia a poruncit ca porţile Ierusalimului să rămână închise în ziua sabatului. Neemia a constatat existenţa căsătoriilor mixte. Unii dintre iudei erau căsătoriţi cu femei din Aşdod, Amon şi Moab, iar copiii acestora nu mai vorbeau evreieşte. Neemia i-a certat aspru, amintindu-le că Solomon a fost atras în păcat de femeile străine. Pe preotul Ioiaida l-a alungat, întrucât acesta se căsătorise cu fiica lui Sanbalat. Neemia a dus la împlinire prescripţiile Legii, desfacând căsătoriilor mixte şi curăţind comunitatea de străini. A organizat slujirea preoţilor şi leviţilor, îngrijindu-se de buna funcţionare a cultului de la templu (cap. 13). 4. Receptarea cărții în scrierile Părinților Bisericii a. comentarii patristice
b. secvențe de exegeză patristică „Zorobabel, după regula exactă a limbii ebraice, se pronunţă când aspru, când lin, şi e când un cuvânt compus, când o împreunare de două cuvinte despărţite, când un singur cuvânt elementar. Pronunţat aspru acest cuvânt înseamnă sămânţa tulburării, iar pronunţat lin, răsăritul tulburării. Când e cuvânt compus înseamnă: răsărit în tulburare, iar când formează două cuvinte despărţite răsăritul din împrăştiere. În sfârşit, când e cuvânt unic, înseamnă însăşi odihnă. Zorobabel, este, aşadar, mintea iubitoare de înţelepciune (filosoafă). Prima dată ea e semănată, după dreptate, prin pocăinţă, în tulburarea provocată de robia patimilor. În al doilea rând, urmează răsăritul tulburării, adică mintea dă la iveală ruşinea ce i-o pricinuieşte tulburarea patimilor. În al treilea rând vine răsăritul în tulburare, adică mintea prin cunoştinţă aduce lumină în lucrarea confuză a simţurilor îndreptate spre cele sensibile şi nu le mai pasă pe acelea să se apropie de lucrurile sensibile fără raţiune. În rândul al patrulea vine răsăritul din împrăştiere, adică mintea oferă puterilor sufleteşti, împrăştiate în jurul lucrurilor sensibile, răsăritul faptelor dreptăţii care dă naştere activităţii raţionale, întrucât aceasta nu mai e lipsită de cunoaşterea prin contemplaţie, care readuce puterile împrăştiate spre realităţile spirituale. În rândul al cincilea mintea devine ea însăşi odihnă, după ce a împăciuit toate şi a unit activitatea cu binele prin fire, iar contemplaţia cu adevărul prin fire. Căci toată activitatea se săvârşeşte pentru bine şi toată contemplaţia caută cunoaşterea caută cunoaşterea numai pentru adevăr (Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie – interpretare la Nee 2,8) „A fost pedeapsă dată aici pe pământ acelor oameni ce au luptat împotriva lui Dumnezeu, dar pedeapsa pe care o vor primi dincolo, pe lumea cealaltă, va fi cu mult mai cumplită decât aceasta. Trupurile lor, însufleţite, vor fi supuse la chinuri şi dureri, cu neputinţă de spus prin cuvinte, nu o mie de ani, nici zece mii, nici de două ori sau de trei ori pe atâta, ci veşnic” (Sf. Ioan Gură de Aur, Apologia vieții monahale – interpretare la Nee 6,19) „E vorba despre acela care se abţine de la lucrurile veacului şi rămâne disponibil pentru activităţile duhovniceşti, care aduce jertfa Sabatului şi prăznuieşte sărbătoarea Sabatelor. El nu duce povară pe drum. Povară este orice păcat, după cum mărturiseşte şi profetul: Ca o sarcină grea apăsat-au peste mine (Psalmi 37, 4)” (Origen, Omilii la cartea Numerii – interpretare la Nee 13,1-19) Addenda Probleme cronologice ale cărţii. Evenimentele relatate în cartea Ezdra-Neemia se încadrează în imaginea generală a istoriei epocii persane, aşa cum este cunoscută din izvoarele extrabiblice. Sprijinirea refacerii comunităţii din Iudeea prin politica imperială s-a încadrat în efortul regilor persani de a stabiliza satrapia Transeufrat. În schimb, datarea misiunii lui Ezdra şi Neemia ridică unele dificultăţi. Cei doi apar împreună cu prilejul promulgării Legii (Nee 8,9) şi la sfinţirea zidului (Nee 12,36). În rest, misiunile lor nu se intersectează, chiar şi atunci când colaborarea ar fi fost firească (Ezd 10; Nee 13). Ezdra şi-a început misiunea în anul al șaptelea al regelui Artaxerxes (Ezd 7,7). Activitatea lui Neemia în Ierusalim a început în cel de al douăzecilea an al regelui Artaxerxes. După 13 ani Neemia a plecat la Susa, dar a revenit în Ierusalim după o vreme (Nee 1,1; 5,14; 13,6). Cronologia misiunii celor doi e complicată de faptul că au existat mai mulți regi Artaxerxes (şi Darius) în secolele 5-4 î.Hr. Ținând cont de contextul cărții, regii perși care intră în discuție sunt:
Există mai multe propuneri de datare a misiunii celor doi:
Bibliografie recomandată în limba română Extras din Chirilă, Ioan, Bud, Paula și Paşca-Tuşa, Stelian, Vechiul Testament în scrierile bibliştilor români: ghid bibliografic (Cluj-Napoca: Eikon/Şcoala Ardeleană, 2014), 405 p. Studii şi articole Resceanu, Ion, „Societatea iudaică în perioada post-exilică,” MO 5-6 (1999): 84-99. Repere patristice Uscă, Ioan Sorin și Traia, Ioan, Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi. XI Ezdra, Neemia și Estera (Bucureşti: Christiana, 2007). Yüklə 0,74 Mb. Dostları ilə paylaş:
|