Cursul 3 CĂRȚile istorice pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă

Ezdra

Bibliografie utilizată:

• 
  Abadie, Philippe, „Esdras-Néhémie”, în Römer, Thomas et al. (ed.), Introduction à l’ Ancien Testament (Geneva: Labor et Fides, 2009), 704-13.
  
• 
  Blenkinsopp, Joseph, Ezra-Nehemia: A Commentary (OTL) (Philadelphia: Westminster, 1988).
  
• 
  Karrer, Christiane, Ringen um die Verfassung Judas. Eine Studie zu den theologisch-politischen Vorstellungen im Esra-Nehemia-Buch (BZAW 308) (Berlin/New York: de Gruyter, 2001).
  
• 
  Kellermann, Ulrich, Nehemia (BZAW 102) (Berlin: Topelmann, 1967).
  
• 
  Kratz, Reinhard Gregor, Das Judentum im Zeitalter des Zweiten Tempels (FAT 42) (Tübingen: Mohr Siebeck, 2004).
  
• 
  Lust, Johan, „The Identification of Zerubbabel with Sheshbassar”, EThL 63 (1987): 90-5.
  
• 
  Pakkala, Juha, Ezra as Scribe (BZAW 347) (Berlin: De Gruyter, 2004).
  
• 
  Prelipceanu, Vladimir et al., Studiul Vechiului Testament. Manual pentru Facultățile de Teologie, ed. Ioan Chirilă (Cluj-Napoca: Renașterea, 2003).
  
• 
  Rüterswörden, Udo, „Die persische Reichsautorisation der Thora”, ZAR 1 (1995): 47-61.
  
• 
  Schunk, K.-D., Nehemia (BK 23/2) (Neukirchen-Vluyn: Neukirchener, 2009).
  
• 
  Semen, Petre și Melniciuc-Puică, Ilie, Aşteptând mântuirea (Trinitas: Iaşi, 1999).
  
• 
  Septuaginta 3. 1-2 Paralipomene., 1-2 Ezdra, Ester, Iudit, Tobit, 1-4 Macabei, ed. Cristian Bădiliță et al. (București/Iași: Polirom, 2005).
  
• 
  Steins, Georg, „Die Bücher Esra und Nehemia”, în Zenger, Erich et al., Einleitung in das Alte Testament (Stuttgart: Kohlhammer, ⁸2013): 332-49.
  
• 
  Talshir, Zipora, I Esdras. A Text-Critical Commentary (SBLSCS) (Atlanta: Society of Biblical Literature, 2001)
  
• 
  Wright, Jacob L., Rebuilding Identity: The Nehemiah Memoir and Its Earliest Readers (BZAW 348), (Berlin: de Gruyter, 2004).
  

1. Titlul cărții și poziția în canon

În Biblia ebraică cărţile Ezdra (עֶזְרָא – Ezra) şi Neemia (נְחֶמְיָה – Nehemia^h) apar separate, dar în antichitate ele formau o singură carte, fapt atestat de Iosif Flaviu (Contra Apionem) şi Talmud (Baba Bathra 14b). Împărţirea în două cărţi e secundară, motivată de introducerea misiunii lui Neemia (Nee 1,1). Forma bipartită le era cunoscută lui Origen, Sfântului Atanasie şi Fericitului Ieronim. Şi în LXX cele două formează o singură carte, notată Ezdra B. În LXX apare în plus cartea Ezdra A, care în Bibliile româneşti e cartea (necanonică) 3Ezdra. Vulgata cunoaşte şi o a patra carte Ezdra, pe lângă cele trei din LXX: 4Ezdra sau Apocalipsa lui Ezdra, o apocalipsă iudaică păstrată în latină, siriacă şi etiopiană, a cărei versiune grecească s-a pierdut. Subiectul acestei cărţi nu are însă nimic în comun cu celelalte cărţi Ezdra, Apocalipsa fiind alcătuită din şapte viziuni pe care le-ar fi avut Ezdra în exil, la 30 de ani după dărâmarea templului din Ierusalim. Întrebarea în jurul căreia se clădesc cele şapte viziuni este: cum poate îngădui Dumnezeul cel drept şi iubitor ca poporul Lui să îndure atât de multe nenorociri? [Septuaginta, p. 209].

Echivalenţa cărţilor care circulă sub numele de Ezdra e redată mai jos:

TM	LXX	Vulgata	Biblia sinodală
-	Ezdra A (necanonică)	3 Ezdra	3 Ezdra
Ezdra	Ezdra B	1 Ezdra	Ezdra
Neemia		2 Ezdra	Neemia
-	-	4 Ezdra (apocrifă)	-

În Biblia ebraică, Ezdra şi Neemia apar în ultima grupă a canonului – cea a aghiografelor (Ketuvim), fiind aşezate înaintea Cronicilor. În LXX cărţile fac parte din grupa cărţilor istorice şi urmează după Cronici (Paralipomena).

2. Autorul şi datarea scrierii

Pe baza evenimentelor la care se referă şi a faptului că utilizează izvoare din epoca persană, se poate plasa compunerea cărţii începând cu această epocă (sec. 5-4 î.Hr.). Menţionarea drahmei greceşti ca monedă (Ezd 2,69, Nee 7,70-71) face posibilă datarea în epoca elenistică (spre sfârşitul sec. 4 sau în sec. 3 î.Hr.). Autorul nu e cunoscut, dar se presupune că a fost apropiat de Templu şi de cercurile învăţătorilor de Lege din Ierusalim. Tradiția iudaică susține că scrierea poartă numele autorului ei – cărturarul Ezdra, care este personajul principal al scrierii. La ora actuală există păreri diferite despre apariţia cărții Ezdra-Neemia. Ipotezele formulate încearcă să dea o explicație cât mai plauzibilă pentru diversitatea literară a operei. Niciuna dintre aceste ipoteze nu e inatacabilă. Amintim, succint, cele mai cunoscute ipoteze:

a. Istoria cronistă. Ipoteza unui singur autor al cărților Cronici-Ezdra-Neemia a constituit teoria principală în secolului XX. Argumentele împotriva sau în favoarea ipotezei au fost amintite în cadrul capitolului dedicat cărților Paralipomena.

b. Modele redacţionale. Cei mai mulți cercetători consideră cartea o operă redacţională, care a cunoscut etape succesive de creştere textuală. Unii cred că actuala carte a luat naştere prin adăugiri succesive ale părţilor (blocuri textuale). De pildă, Ezd 1-6 ar fi fost ataşată mai târziu, ca introducere a compoziţiei Ezd 7 – Nee 13. Sau memoriile lui Neemia ar fi introduse mai târziu, împărţind misiunea lui Ezdra în două etape (Ezd 7-10, respectiv Nee 8). Această variantă ar fi susţinută de existenţa cărţii 3Ezdra, unde istoria despre Neemia lipseşte. Alţi cercetători preferă modelul scrierii continue. Izvoare mai vechi, despre Ezdra și Neemia, au fost reunite într-o compoziție de bază. Intenţia autorului a fost de a prezenta perioada întoarcerii din exilul babilonian ca o reluare a istoriei formării lui Israel, după ieşirea din Egipt şi intrarea în Canaan. Această scriere a fost continuată în cadrul a două sau mai multe redacții. Cea mai importantă completare a fost pericopa despre promulgarea Legii şi edificarea comunităţii pe baza ei (Nee 7,5-10). Altă prelucrare a pus accentul pe chestiuni cultice. Apropierea între Ezdra, Neemia și Cronici se explică fie prin faptul că Ezdra și Neemia a constituit unul din izvoarele cărții Cronici, fie printr-o etapă redacțională comună a lor.
3. Structura internă şi conţinutul

1,1-11	Cirus încuviinţează repatrierea exilaţilor şi reconstruirea templului
2,1-70	Lista celor întorşi din exil
3,1-6,22	Rezidirea Templului. Începutul construcţiei şi piedicile întâmpinate; înlăturarea piedicilor, reluarea construcţiei şi finalizarea ei. Sfinţirea templului
7,1-8,36	Misiunea lui Ezdra. Călătoria lui Ezdra din Babilon la Ierusalim și lista însoțitorilor lui Ezdra
9,1-10,44	Desfacerea căsătoriilor mixte. Rugăciunea lui Ezdra. Adunarea publică, decizia (legământul) desfacerii căsătoriilor mixte şi împlinirea ei

Cartea înfăţişează perioada de refacerea a comunităţii iudaice în Ierusalim şi provincia Iudeea, în epoca persană. În prima parte este descrisă întoarcerea exilaţilor şi rezidirea templului din Ierusalim (cap. 1-6), iar în cea de-a doua este expusă activitatea lui Ezdra și demersul său de zidire a comunităţii pe temelia Legii (7-10).

Partea întâi (1-6). În primul său an de domnie, Cirus, regele Persiei, a permis întoarcerea evreilor din exil şi rezidirea templului din Ierusalim. Cirus a dispus ca repatriaţilor să li se restituie vasele luate de Nabucodonosor din templu şi să beneficieze de donaţii. Sub conducerea lui Şeşbaţar s-a întors un prim contigent de exilaţi, din seminţiile lui Iuda şi Veniamin (cap. 1-2). Cei întorşi au repopulat Ierusalimul şi cetăţile provinciei. În Ierusalim a fost ridicat un altar, s-a reluat sacrificiul zilnic şi a fost celebrată sărbătoarea corturilor. Totodată poporul a început să doneze bani pentru rezidirea templului. După doi ani de la întoarcerea din exil, din iniţiativa preotului Iosua şi a prinţului Zorobabel, au început lucrările de construcţie a celui de-al doilea templu. La punerea temeliei, preoţii şi leviţii au intonat psalmi de laudă, iar poporul plângea pentru templul de altădată şi se bucura pentru cel nou (cap. 3). Locuitorii Samariei, urmaşi ai israeliţilor şi ai coloniştilor aduşi de asirieni în regatul de Nord, s-au oferit să ajute la zidirea templului, dar au fost refuzaţi de iudeii repatriaţi. Din această pricină, ei au căutat să împiedice refacerea templului, urzind intrigi şi trimiţând scrisori către regii persani. Ei reclamau că iudeii refac Ierusalimul pentru a se răzvrăti împotriva Imperiului Persan. Ca urmare a intrigilor, lucrările la templu au fost oprite. Odată cu venirea pe tronul persan a regelui Darius, profeţii Agheu şi Zaharia au îndemnat poporul să reînceapă lucrările la templu. Guvernatorul provinciei Transeufrat a încercat să oprească lucrările, dar la insistenţele iudeilor s-a căutat în arhivă decretul lui Cirus prin care se îngăduia zidirea templului. Darius a dispus ca guvernatorul provinciei să nu împiedice construcţia, ci lucrările să fie finanţate cu sume chiar din vistieria provinciei. Astfel, după 8 ani de la punerea temeliei, cel de-al doilea templu a fost sfinţit şi cultul organizat după prescripţiile legii mozaice (cap. 4-6).

Partea a doua (7-10). În timpul domniei regelui persan Artaxerxes, cărturarul Ezdra a pornit din Babilon la Ierusalim, având încuviinţarea regelui de a reorganiza viaţa iudeilor după legea Domnului. Împreună cu Ezdra s-a întors un alt contigent de exilaţi din Babilon. Ajunşi în Ierusalim, ei au predat ajutoarele pentru templu donate de regele persan (cap. 7-8). Ezdra află de existenţa căsătoriilor mixte în comunitatea iudaică de aici. Mulţi dintre iudei, începând cu fruntaşii, erau căsătoriţi cu femei din neamurile străine care locuiau în ţară. Ezdra privea căsătoriile mixte ca o încălcare a legământului cu Dumnezeu şi aflarea acestei stări de fapt l-a transpus în stare de doliu (sfâşierea hainei, smulgerea părului şi a bărbii, mâhnire profundă). La vremea jertfei de seară, Ezdra a rostit o rugăciune de penitenţă în numele poporului care părăsise poruncile Domnului prin căsătoriile cu femei străine. Ezdra deplângea faptul că iudeii repetau păcatul strămoşilor lor, care s-au amestecat cu popoarele străine din ţară şi au fost pedepsiţi prin exil. Poporul care a ascultat rugăciunea lui Ezdra a mărturisit infidelitatea faţă de Domnul. Toţi au hotărât să încheie legământ în faţa Domnului că îşi vor lăsa femeile străine şi copiii născuţi de acestea. A fost convocat tot poporul în Ierusalim, sub ameninţarea excomunicării celor care refuză să se prezinte, şi s-au stabilit responsabili din fiecare seminţie care să ducă la împlinire decizia de desfacere a căsătoriilor mixte. Au existat doar câteva împotriviri. Printre cei care şi-au repudiat soţiile şi copiii au fost şi preoţi şi leviţi (cap. 9-10)

4. Receptarea cărții în scrierile Părinților Bisericii
a. comentarii patristice

• 
  Beda Venerabilul, In Esdram Et Nehemiam Prophetas Allegorica Expositio, în PL 91 / CCL 119A.
  

b. secvențe de exegeză patristică
„Iuda înseamnă mărturisire. Iar înţelesul mărturisirii este îndoit. Şi anume există o mărturisire de mulţumire pentru bunurile primite în dar şi există una pricinuită de mustrarea şi de certarea pentru relele săvârşite. Căci mărturisire se numeşte şi înşirarea cu mulţumire a binefacerilor dumnezeieşti de către cei vinovaţi. Şi amândouă produc smerenia, căci atât cel ce mulţumeşte pentru cele bune, cât şi cel ce se cercetează pentru fărădelegi, se umileşte. Cel dintâi, socotindu-se nevrednic pentru bunurile ce i s-au dat, cel de al doilea, rugându-se să primească iertare pentru greşeli. Iar Veniamin se tălmăceşte, după înţelesul exact al acestui cuvânt la Evrei, plânsul sau suspinarea mamei, sau îndrumarea mamei, sau fiul dreptei, sau zidirea poporului.  Deci tot cel ce se mărturiseşte într-unul din cele două chipuri arătate, este din seminţia lui Iuda. Şi tot cel ce plânge pentru virtute, sau are dreptatea ca pe o mamă, care îi îndrumă cu pricepere viaţa şi raţiunea, sau este multora cale şi zidire spre mântuire pentru bogăţia virtuţii şi revărsarea învăţăturii sale în cuvânt, face parte din seminţia lui Veniamin. Aşa i-a definit Scriptura pe cei ce s-au eliberat din robia patimilor şi au părăsit afecţiunea faţă de cele sensibile şi s-au făcut, prin deprinderea cu nepătimirea, capabili să zidească casa lui Dumnezeu. Iar casă numesc mintea zidită din diferite virtuţi şi raţiuni prin făptuire şi contemplaţie, spre a fi locuită de Dumnezeu în duh. În sfârşit, duşmanii acestora sunt cele patru neamuri mutate în pământul lui Israil de către Azvacafat [Salmanasar], regele Asur [Asiriei]. Căci acesta a fost primul care a adus în pământul lui Israil Babilonieni, Hutei [Cutei], Ematei [Hamatei] şi Evei [Hevei] (4Rg 17,24) (Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie – interpretare la Ezd 4,3)
„Templul a fost terminat în luna Adar (arie; şură), „a douăsprezecea lună a calendarului religios evreiesc; a şasea lună a anului civil ebraic care începe cu Tişri. În anii bisecţi, se introduce în calendar şi un al doilea Adar. Luna Adar are, în mod obişnuit, 29 de zile şi coincide cu perioada februarie-martie. Semnul zodiacal care-i corespunde, Peştii, era considerat de rabini ca deosebit de propice. Un detaliu cronologic suplimentar: „Aşadar, Darie, împăratul Mezilor, a zidit Ierusalimul în al şaselea an al împărăţiei lui şi în primul an al olimpiadei a şaizeci şi şasea a Grecilor” (Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele – interpretare la Ezd 6,15)
Addenda
Geneza cărţii Ezdra-Neemia. Încercarea de a reconstitui procesul alcătuirii acestei scrieri e îngreunată de probleme literare şi cronologice. Nu e astfel de mirare că părerile cercetătorilor variază şi că există mai multe ipoteze despre alcătuirea cărţii şi timpul scrierii ei. În ciuda unităţii structurale a cărţii Ezdra-Neemia, asigurată de tema edificării (a Templului, a comunităţii pe temelia Legii, a Ierusalimului), se constată o diversitate a materialelor care o alcătuiesc: corespondenţa cu curtea persană, decrete ale regilor persani, liste de repatriaţi, memorii ale lui Ezdra şi Neemia şi relatări despre activitatea lor ş.a.

Unele chestiuni sunt încă disputate în cercetare. Amintim câteva dintre ele:

• 
  Legătura dintre Ezdra-Neemia şi Cronici. Se explică prin faptul că aceste cărţi au constituit iniţal o operă unitară? Sau apropierea e urmare a unei prelucrări redacţionale a lor, de către aceeaşi mână?
  
• 
  Întreruperea activităţii lui Ezdra (Ezd 10) şi reluarea ei de abia în Nee 8-10. Sunt cele două scene (Ezd 7-10; Nee 8-10) în continuitate – aşadar unitare – sau e vorba de două tradiţii independente despre activitatea lui Ezdra?
  
• 
  Suprapunerea autorităţii lui Şeşbaţar şi Zorobabel (cf. 1,8-11; 5,14 respectiv 2,2; 3,8; 5,1). E vorba de nume diferite ale aceleaşi persoane, însărcinate de regele persan cu repatrierea exilaţilor şi construirea templului? Sau autorul cărţii a dat întâietate lui Zorobabel, fiindcă numele îi era mai bine cunoscut (Ag 1,1; Zah 4,9; 1Par 3,19)?
  
• 
  Discrepanţele cronologice. Este vorba aici de scăpări ale autorului sau sunt ele intenţionate de acesta, astfel că se explică literar?
  

Izvoare. E evidentă intenţia autorului cărţii Ezdra-Neemia de arăta că relatarea sa istorică se bazează pe izvoare. Deşi e posibil ca documentele pe care le citează să fi fost prelucrate înainte de preluarea lor, în esenţă ele se bazează pe surse autentice.

a. Edicte ale regilor persani şi corespondenţa dintre aceştia şi provincia Transeufrat. Edictul lui Cirus e redat în ebraică (1,2-4) şi aramaică (6,3-5). Scrisorile sunt redate în limba aramaică – limba oficială la curtea persană – şi sunt cuprinse în cap. 4-6. Autenticitatea acestor documente este disputată între cercetători. Scepticii afirmă că stilul lor corespunde mai bine corespondeţei oficiale din epoca elenistică, aşadar ar fi vorba de documente fictive anacronice. Mai justă e însă o evaluare diferenţiată a lor. Astfel, varianta ebraică a edictului lui Cirus e teologizată în stil deutero-isaian. Varianta aramaică, tehnică şi obiectivă, e în esenţă autentică. Scrisoarea din 4,8-16 e autentică, dar se referă la alt context (refacerea zidurilor Ierusalimului în timpul lui Neemia). Importanţa deosebită pe care o joacă documentul scris în cartea Ezdra-Neemia („cartea Legii”, adică Legea scrisă e fundamentul pe care se clădeşte comunitatea iudaică postexilică, cf. Ezd 7-10; Nee 8-10; 13) pledează în favoarea acribiei a autorului de a folosi documente autentice, pe care le utilizează potrivit intenţiilor sale teologice.

b. Memoriile lui Ezdra (Ezd 7,27-9,15). În această secţiune Ezdra expune misiunea îndeplinită în Ierusalim (pers. 1 sg.). Memoriile sale sunt încadrate de relatări despre activitatea lui Ezdra (pers. 3 sg.): Ezd 7,1-11 şi 10,1-44.

c. Memoriile lui Neemia (Nee 1,1-2,20; 3,33-7,5; 12,31-43; 13,4-31). Expunerile lui Neemia (la pers. 1. sg.) se încheie cu câte o suplicaţie către Dumnezeu (3,36-37; 6,14; 13,14.22.31). Memoriile sunt întrerupte de diverse liste şi de pericopa despre promulgarea Legii (Nee 8-10).

d. Liste. Aceste cuprind numele celor repatriaţi (Ezd 2 = Nee 7,6 ş.u.), al însoţitorilor lui Ezdra (Ezd 8), al preoţilor căsătoriţi cu femei străine (Ezd 10,18 ş.u.), al semnatarilor legământului (Nee 10,1 ş.u.), al locuitorilor Ierusalimului (Nee 11,3 ş.u.), al preoţilor şi leviţilor (Nee 12,1-26)

e. Alte cărţi biblice. Există referiri directe sau indirecte la istoria din Ieşire şi Iosua, la norme legislative din Levitic şi Deuteronom, sau la cărţile profetice Agheu şi Zaharia. [Septuaginta, p. 211-2].

Bibliografie recomandată în limba română
Extras din Chirilă, Ioan, Bud, Paula și Paşca-Tuşa, Stelian, Vechiul Testament în scrierile bibliştilor români: ghid bibliografic (Cluj-Napoca: Eikon/Şcoala Ardeleană, 2014), 405 p.
Studii şi articole

Resceanu, Ion, „Societatea iudaică în perioada post-exilică,” MO 5-6 (1999): 84-99.

Repere patristice

Maxim Mărturisitorul, „Răspunsuri către Talasie. Despre zidirea templului,” în Filocalia 3, ed. Dumitru Stăniloae (Bucureşti: Harisma, 1994), 318-329.

Maxim Mărturisitorul, „Răspunsuri către Talasie. Numărătoarea celor întorşi din Babilon,” în Filocalia 3, ed. Dumitru Stăniloae (Bucureşti: Harisma, 1994), 286-318.

Maxim Mărturisitorul, „Răspunsuri către Talasie. Zorobabel binecuvânta Domnul,” în Filocalia 3, ed. Dumitru Stăniloae (Bucureşti: Harisma, 1994), 262-286.

Uscă, Ioan Sorin și Traia, Ioan, Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi. XI Ezdra, Neemia și Estera (Bucureşti: Christiana, 2007).