Curtea de Apel Constanta


Nelegalitate. Neaplicarea art. 88 cod penal in scopul deducerii reţinerii şi arestării preventive



Yüklə 1,39 Mb.
səhifə9/38
tarix02.11.2017
ölçüsü1,39 Mb.
#26890
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   ...   38

8. Nelegalitate. Neaplicarea art. 88 cod penal in scopul deducerii reţinerii şi arestării preventive.



Deşi faţă de inculpatul S.E. s-a luat măsura reţinerii şi arestării preventive de la data de 07.05.2009 şi care a fost menţinută până la data de 08.09.2009 inclusiv, nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art.88 cod penal, în sensul deducerii reţinerii şi arestării preventive, hotărârile celor două instanţe fiind nelegale, sub acest aspect.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că, prin sentinţa penală nr.92/P/30.06.2009 pronunţată de Judecătoria Hârşova, în dosar nr. 245/842/2009, s-a dispus în baza art.211 alin.1 şi.2 lit. c, alin.2 ind. 1 lit. a cod penal cu aplic. art.99 si urm. cod penal şi art. 74 lit. c in ref. la art.76 lit.b cod penal, condamnarea inculpatului I.I. la pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare.

In baza art.25 rap. la art.211 alin.1, alin.2 lit. c, alin.2 ind. 1 lit. a cod penal cu aplic. art.75 lit. c, si art. 74 lit. c in ref. la art. 76 lit.b cod penal, a fost condamnat inculpatul S.E. la pedeapsa de 2 ani inchisoare.

In baza art. 71 alin.2 cod penal, s-au interzis inculpatilor drepturile prev. de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a, b cod penal, pentru inculpatul I.I. pedeapsa aplicându-se după împlinirea vârstei de 18 ani.

In baza art.350 cod procedură penală si art. 88 cod penal, s-a menţinut starea de arest a inculpatului S.E. si s-a dedus arestul preventiv de la data de 08.05.2009 la zi.



Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului nr. 335/P/2009 s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatilor S.E., pentru savarsirea infractiunii prev. de art.25 rap. la art.211 alin.1, alin.2 lit.c, alin.2 ind. 1 lit. a cod penal cu aplic. art.75 lit. c cod penal si I.I., pentru savarsirea infractiunii prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.c, alin.2 ind. 1 lit. a cod penal cu aplic. art.99 si urm. cod penal.

La data de 6.05.2009 cei doi inculpaţi se deplasau pe str. V. din Hârşova, după ce, in prealabil, consumaseră băuturi alcoolice.

La un moment dat, inculpaţii au observat-o pe partea vătămată R.O. venind către ei din sens opus si având la gat o bijuterie de aur.

Inculpatul S.E. a avut initiativa sustragerii bijuteriei respective, sens în care i-a solicitat inculpatului I.I. sa-i smulga de la gat partii vatamate lantul de aur, acesta fiind de acord.

Ajungând in dreptul partii vatamate, I.I. a smuls de la gatul acesteia lantisorul de aur, in greutate de aprox. 5 grame, de care era agăţat un pandativ, tot de aur, fugind apoi de la locul faptei, fiind urmărit, fara success, de partea vătămată care a trecut pe langa martorele C.E. si G.C. care i-au confirmat trecerea prin dreptul lor a autorului faptei, fara insa a-i putea retine semnalmentele.

Inculpatul S.E. a ramas pe loc pe tot timpul savarsirii faptei, dupa care, vazand ca partea vatamata se lansase in urmarirea autorului, a parasit si el locul infractiunii, cei doi participanţi întâlnindu-se, la scurt timp, in parcul din zona portului Hârşova pentru a valorifica bunul sustras.

Initial, cei doi inculpati au incercat sa valorifice bunul sustras la casa de amanet deservita de martora T.M., insă nu a fost primit deoarece inculpatul S.E. nu a putut prezenta buletinul de identitate.

Ulterior, au incercat valorificarea bunului cu ajutorul lui A.E., matusa inculpatului S.E., ascunzandu-i acesteia provenienta bunului.

La casa de amanet apartinand SC P., martora E., asistata de inculpatul S.E., a predat bunul martorelor P.N. si C.C., de fata fiind si martorul I.V., insa cele doua vanzatoare, fiind in prealabil incunostiintate de partea vatamata, au anuntat organele de politie, ceea ce l-a determinat pe inculpat sa paraseasca, in fuga, casa de amanet.

Produsul infractiunii a fost predat organelor de politie de martora C.C. si restituit partii vatamate.

Situatia de fapt retinuta a fost stabilită în baza urmatoarelor mijloace de proba: declaratiile inculpatilor, declaratia partii vatamate R.O., declaratiile martorilor G.C., ş.a., procesul-verbal de reconstituire si plansa fotografica aferenta şi procesele-verbale de recunoaştere, dovezile de ridicare si restituire a bunului.

In raport de situaţia de fapt reţinută, s-a stabilit că fapta inculpatului S.E. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art.25 rap. la art.211 alin.1, alin.2 lit.c, alin.2 ind. 1 lit. a cod penal cu aplic. art.75 lit. c cod penal, iar fapta inculpatului I.I. intruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.c, alin.2 ind. 1 lit. a cod penal cu aplic. art.99 si urm. cod penal.

S-a reţinut că inculpatul S.E. nu are antecedente penale, insa nu este la primul conflict cu legea penala, fiindu-i aplicate, în minorat, sancţiuni administrative.

Inculpatul I.I. nu are antecedente penale, insa nu se afla la primul conflict cu legea penala, el fiind cercetat in mai multe dosare şi fiind acuzat de savarsirea unor infractiuni de furt calificat impreuna cu mai multe persoane cunoscute in comunitate cu conduite antisociale.

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 cod penal, respectiv limitele de pedeapsa prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret al faptelor relevat de modul de savarsire, circumstantele personale ale inculpatilor, care au avut o pozitie procesuala sincera, recunoscand savarsirea faptei.

S-a reţinut ca, in toate situatiile in care a fost implicat, inculpatul S.E. a actionat din conduita unui „coordonator” al altor persoane, aspect de natura sa conduca la concluzia ca, in raport de circumstantele personale ale inculpatului, acesta ar putea savarsi si alte activitati infractionale si atrage alte persoane.

In cazul de fata, inculpatul S.E. si-a exercitat puterea de convingere asupra inculpatului minor I.I., determinandu-l sa o deposedeze, prin violenta, pe partea vatamata R.O., de lantisorul de aur pe care il purta la gat.

Acest comportament al inculpatului denota existenta unei actiuni de premeditare a activitatii infractionale, un proces intern in care inculpatul cauta solutia optima pentru realizarea, cu succes, a faptei si pentru a scapa de raspunderea penala, eventual, transferand-o in sarcina unei alte persoane. Daca aceasta persoana este un minor, pericolul social concret al faptei este mult mai ridicat.

Inculpatul minor I.I. a crescut intr-un mediu familial nonconflictual, insa carenţat din punct de vedere material, moral si educaţional, confruntându-se cu privatiuni concretizate in alimentatie saraca, imbracaminte sumara, igiena precara si supraveghere ineficienta.

Parintii nu l-au incurajat sa frecventeze orele de curs, ei insisi fiind analfabeti, si nici nu au depus eforturi de a-l forma in spiritul normelor si valorilor sociale.

Inculpatul minor I.I. nu face parte dintr-un anumit grup infractional, insa manifesta tendinta de a se asocia periodic cu diferite persoane cunoscute cu preocupari ilicite in vederea participarii la comiterea de acte antisociale si a obtinerii unor foloase materiale.

Din modul in care reacţionează cu cei din jur, s-a apreciat ca minorul este extrem de influentabil, nivelul sugestibilitatii sale fiind destul de ridicat, consecinta a imaturitatii psiho-sociale.

Desi, la nivel declarativ, sustine ca regreta fapta comisa si ca este decis sa isi schimbe comportamentul, in mod practic, acesta nu a produs modificari prosociale in stilul sau de viata, manifestând indiferenta fata de victima infractiunii si fata de sanctiunea penala, proiectand intreaga responsabilitate a faptei asupra inculpatului S.E.

Avand in vedere aceste criterii, s-a reţinut in sarcina inculpatului si circumstanta atenuanta prev. de art.74 lit.c cod penal.

S-a menţinut masura arestarii dispuse cu privire la inculpatul S.E. scazand din durata pedepsei aplicate durata arestului preventiv.

Ca pedeapsa accesorie, s-au interzis inculpatilor drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit.a teza a II -a, b cod penal, apreciindu-se ca se impune interzicerea exercitarii acestora intrucat atitudinea necorespunzatoare a inculpatului fata de normele legale ce apara valori sociale importante este incompatibila cu calitatile morale de care trebuie sa se bucure o persoana aleasa sau numita in functie de autoritate publica.

Împotriva sus-menţionatei sentinţe au formulat apel inculpaţii.

Prin decizia penală nr. 341/08.09.2009, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul penal nr. 245/842/2009, s-a dispus, în baza art.379 pct.2 lit. a cod procedură penală, admiterea apelurilor declarate de apelanţii inculpaţi S.E. si I.I. împotriva sentinţei penale nr.92/P/30.06.2009 pronunţată de Judecătoria Hârşova în dosarul penal nr.245/842/2009, s-a desfiinţat sentinţa penală apelată şi rejudecând s-a dispus în baza art.861 cod penal suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului S.E.

În baza art.862 cod penal, s-a stabilit termen de încercare de 4 ani şi în baza art.863 cod penal s-au impus inculpatului S.E. următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza art.359 cod procedură penală, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.864 cod penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art.71 alin.5 cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului S.E.

În baza art.350 alin.3 lit.b cod procedură penală, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului S.E. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.6/08.05.2009 emis de Judecătoria Hârşova, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

În baza art.81 cod penal rap. la art.110 cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului I.I. şi s-a stabilit termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.

În baza art.1101 teza a II-a cod penal, s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare inculpatul Ibraim Iaşar trebuie să respecte următoarele măsuri: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza art.359 cod procedură penală, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art.71 alin.5 cod penal, s-a suspendat pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului I.I.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.



Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:

S-a reţinut că, în ziua de 06.05.2009, inculpatul S.E. l-a instigat pe inculpatul minor I.I. să o deposedeze pe partea vătămată R.O. de lănţişorul de aur pe care aceasta îl purta la gât şi pe care acesta i l-a sustras prin smulgere.

Audiaţi în cursul urmăririi penale, inculpaţii au avut o atitudine sinceră, recunoscând comiterea infracţiunilor, însă, la instanţa de fond aceştia au revenit asupra primelor declaraţii, inculpatul S.E. susţinând că doar i-a arătat inculpatului I.I. că partea vătămată purta un lănţişor la gât, dar că iniţiativa sustragerii i-a aparţinut acestuia din urmă, recunoscând doar participarea la valorificarea bunului sustras, iar inculpatul I.I. a susţinut declaraţia inculpatului S.E. arătând că acesta nu i-a spus să sustragă lănţişorul părţii vătămate, iniţiativa aparţinându-i lui.

S-a apreciat că, deşi celor doi inculpaţi le-a fost desemnat un singur avocat din oficiu, nu le-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât aceştia nu au avut interese contrare, inculpatul S.E. susţinând că iniţiativa sustragerii lănţişorului i-a aparţinut inculpatului I.I., iar acesta din urmă a confirmat această susţinere.

Cu privire la inculpatul S.E., s-a stabilit că, în mod correct, a fost înlăturată declaraţia dată de acesta în faţa instanţei de fond prin care a revenit asupra recunoaşterii din cursul urmăririi penale, întrucât această revenire nu a fost motivată, susţinerile făcute de acesta nefiind probate, mai mult, în faţa instanţei de apel şi inculpatul I.I. a revenit asupra declaraţiei date la instanţa de fond, susţinând, ca şi în cursul urmăririi penale, că inculpatul S.E. i-a spus să i-a lănţişorul pe care partea vătămată îl avea la gât.

La stabilirea şi aplicarea pedepselor instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art.100 cod penal pentru inculpatul minor şi criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod.pen., respectiv gradul concret de pericol social al infracţiunii comise de aceştia, apreciat prin prisma împrejurărilor şi a modalităţii concrete de comitere, a urmărilor produse, a datelor ce caracterizează persoana celor doi inculpaţi.

În raport de circumstanţele reale ale săvârşirii infracţiunii şi de circumstanţele personale ale celor doi inculpaţi s-a considerat că, în mod corect s-au reţinut în favoarea acestora circumstanţe atenuante şi că pedepsele ce le-au fost aplicate, în condiţiile art.76 cod penal răspund cerinţelor prev. de art.52 cod penal, privind scopul preventiv educativ.

Totodată, s-a apreciat că, deşi inculpaţii nu se află la primul conflict cu legea penală, în lipsa unor condamnări definitive aceştia nu figurează cu antecedente penale, astfel încât scopul preventiv educativ al pedepselor ce le-au fost aplicate ar putea fi atins şi fără executarea acestora, în condiţiile în care în cauză sunt incidente dispoziţiile privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor.



Împotriva deciziei penale nr. 341/08.09.2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 245/842/2009, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:

Instanţa de apel a realizat o individualizare greşită a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, sub aspectul modalităţii de executare a acestora, apreciindu-se că nu sunt întrunite condiţiile impuse de art.86 ind.1 şi art. 81 cod penal pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi respectiv suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În acest sens, raportat la inculpatul S.E., se relevă că în sarcina acestuia s-a reţinut circumstanţa agravantă prev. de art.75 lit. c cod penal, că a acţionat ca un coordonator al activităţii infracţionale a celuilalt inculpat, minor la data comiterii faptei, şi de aici posibilitatea de a atrage şi alte persoane în comiterea de fapte penale, având puterea de a convinge persoane din anturajul său de a săvârşi infracţiuni.

Totodată, se face trimitere şi la modalitatea în care a acţionat inculpatul, săvârşind fapta cu premeditare, acesta căutând soluţia optimă pentru realizarea acţiunii de sustragere dar şi de a se sustrage de la stabilirea răspunderii penale.

De asemenea, se invocă şi persistenţa infracţională, inculpatul nefiind la primul conflict cu legea penală, acesta săvârşind şi alte fapte îndreptate împotriva patrimoniului.

Referitor la inculpatul I.I., se face trimitere la persistenţa infracţională, acesta fiind cercetat în mai multe dosare penale, asocierea sa cu persoane provenite din medii dezorganizate precum şi la faptul că nu desfăşoară activităţi lucrative pentru obţinerea de venituri ilicite.

În drept se invocă dispoziţiile art.385 ind.9 pct.14 cod procedură penală.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei primei instanţe şi deciziei instanţei de apel, conform art.385 ind.14 cod procedură penală, din perspectiva criticilor formulate, în limitele prev de art.385 ind.6 alin.1 şi 2 cod procedură penală, Curtea constată:

Apreciem, ca şi instanţa de apel, că s-a realizat o individualizare corectă a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi în ceea ce priveşte modalitatea de executare, fiind întrunite condiţiile impuse de art.86 ind.1 şi art. 81 cod penal pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi, respective, suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Astfel, în ceea ce priveşte pe inculpatul minor, facem trimitere la dispoziţiile art.100 cod penal şi art.110 cod penal, care stabilesc că, la luarea sancţiunii faţă de minor, se ţine seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi de alte elemente de natură a caracteriza persoana minorului, aspecte ce trebuie luate în considerare şi în ceea ce priveşte stabilirea modalităţii de executare a pedepsei.

Reţinem că inculpatul stă în mediul familial, deci asupra lui se poate exercita supravegherea părintelui.

De asemenea, evidenţiem că fapta nu a fost comisă din propria sa iniţiativă, astfel încât disponibilitatea sa spre comiterea de infracţiuni a fost determinată de lipsuri materiale cu care s-a confruntat şi poate fi corectată prin supravegherea anturajului.

Reţinem totodată comportamentul procesual corect al inculpatului care s-a prezentat la toate termenele, împreună cu mama sa, ceea ce dovedeşte un interes al părintelui în supravegherea şi corectarea comportamentului minorului, dar şi atitudinea de a reveni asupra declaraţiilor prin care încerca să îl disculpe pe celălalt inculpat şi de a prezenta în mod corect situaţia de fapt, ceea ce demonstrează că s-au înţeles de către inculpat consecinţele faptei sale şi că le-a acceptat.

În ceea ce priveşte gradul de pericol social al faptei, reţinem că inculpatul a profitat şi s-a bazat doar pe surprinderea părţii vătămate, fără a se exercita acte de violenţă fizică asupra acesteia, actul de a smulge lanţul neafectând starea de sănătate a părţii vătămate, aspect care, alăturat cuantumului redus al prejudiciului, imprimă faptei un grad mai redus de pericol social, astfel încât nu se impune executarea efectivă a pedepsei.

Cercetarea inculpatului în alte dosare nu poate fi luată în considerare de către instanţă, întrucât, atâta timp cât nu s-a pronunţat o hotărâre de condamnare definitivă acesta este prezumat ca nevinovat.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul major, reţinem, de asemenea, gradul mai redus de pericol social al faptei comise, sens în care facem trimitere la modalitatea de comitere a faptei, profitând doar de surprinderea părţii vătămate, fără a se exercita acte de violenţă fizică asupra acesteia, actul de a smulge lanţul neafectând starea de sănătate a părţii vătămate şi la cuantumul redus al prejudiciului.

Nu se poate reţine o premeditare a faptei, în condiţiile în care rezoluţia infracţională a fost luată spontan, în momentul în care inculpatul a observat-o pe partea vătămată, precum şi faptul că avea un lanţ de aur la gât.

În ceea ce priveşte persistenţa infracţională, reţinem că acesta a comis fapte care au fost caracterizate ca fiind lipsite de gradul de pericol social concret al unei infracţiuni, astfel încât acest aspect nu poate conduce la concluzia că executarea pedepsei nu se poate face decât efectiv.

În ceea ce priveşte circumstanţa agravantă prev. de art.75 lit. c cod penal, evidenţiem că, deşi inculpatul este major, totuşi este de o vârstă apropiată inculpatului minor.

Faţă de cele reliefate, apreciem criticile formulate ca neîntemeiate.

Verificând hotărârea instanţei de fond şi de apel, din oficiu, s-a constatat că, deşi faţă de inculpatul S.E. s-a luat măsura reţinerii şi arestării preventive de la data de 07.05.2009 şi care a fost menţinută până la data de 08.09.2009 inclusiv, nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art.88 cod penal, în sensul deducerii reţinerii şi arestării preventive, hotărârile celor două instanţe fiind nelegale, sub acest aspect.

În consecinţă, Curtea, în baza art. 38515 pct.2 lit. d cod procedură penală, va admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa împotriva deciziei penale nr.341 din data de 8 septembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul penal nr.245/842/2009 şi în baza art. 38517 alin.2 cod procedură penală, va casa, în parte, sentinţa penală nr.92/P/30.06.2009 pronunţată de Judecătoria Hârşova în dosarul nr. 245/842/2009 şi decizia penală nr.341/08.09.2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr.245/842/2009 şi, rejudecând, va dispune, în baza art.88 cod penal şi art.383 alin.2 cod procedură penală deducerea din durata pedepsei aplicate inculpatului S.E. durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 07.05.2009 la data de 08.09.2009 inclusiv

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor penale recurate.

În baza art.192 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat la soluţionarea recursului rămân în sarcina acestuia.

Dosar nr. 245/842/2009

Decizia penală nr. 37/P/10.06.2010

Judecător Eleni Cristina Marcu


                  1. Yüklə 1,39 Mb.

                    Dostları ilə paylaş:
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   ...   38




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin