Curtea de Apel Constanta

15. Arestarea preventivă. Menţinerea acesteia in temeiul art. 148 lit. c şi f Cod procedură penală in cursul cercetării judecătoreşti. Lipsa motivelor concrete. Necombaterea argumentelor inculpaţilor.

Afirmaţia că cei trei inculpaţi ar pregăti săvârşirea unei noi infracţiuni nu mai poate fi dovedită în cauză şi nu mai poate justifica privarea in continuare de libertate a inculpaţilor.

În ce priveşte pericolul generat pentru ordinea publică de lăsare in libertate a celor trei inculpaţi, curtea constată că acest pericol trebuie raportat la alte elemente decât cele reţinute cu ocazia primei arestări întrucât în caz contrar s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat, iar în prezenta cauză, la acest moment procesual, acesta s-a schimbat ca temei procedural diminuându-se acest pericol, atât ca urmare a scurgerii timpului, cât şi ca efect al administrării unei mari părţi a probatoriilor, probatorii din care nu a rezultat vreun element esenţial care să întărească consistenţa probatoriilor propuse în acuzare.

Aşa cum CEDO a statuat in mai multe hotărâri pronunţate împotriva României, nu inculpaţii au obligaţia să justifice periodic că elementele cauzei s-au schimbat, ci organul judiciar care realizează ingerinţa în exerciţiul dreptului la libertate individuală, în prezenta cauză, instanţele de judecată au obligaţia să justifice cu ocazia fiecărei menţineri a arestării preventive, respectiv cu ocazia fiecărei noi perioade de privare de libertate dispusă, de ce subzistă nevoia concretă a menţinerii ingerinţei asupra dreptului fundamental şi care sunt motivele concrete care ar împiedica buna desfăşurare a judecăţii cu inculpaţii în libertate, eventual sub imperiul unor obligaţii şi garanţii dispuse de instanţă potrivit legii.

In prezenta cauză, nu se mai justifică de ce s-ar impune în mod concret privarea de libertate a inculpaţilor pentru încă o perioadă de 60 de zile, şi nici care sunt motivele concrete care ar împiedica buna desfăşurare a judecăţii în lipsa păstrării inculpaţilor în stare de arest preventiv.

Se constată, în plus, că în mod evident, buna judecată a cauzei ar putea avea loc şi dacă inculpaţii nu s-ar afla în stare de arest preventiv şi sub imperiul unei alte măsuri preventive mai puţin restrictive, respectiv aceea a obligării de a nu părăsi ţara, iar această evidenţă a constatării rezultă din faptul că înainte de sesizarea instanţei prin rechizitoriu, pe o perioadă de 30 de zile, inculpaţii au respectat aceeaşi măsură dispusă faţă de ei şi obligaţiile impuse de lege.

Se constată, de asemenea, că procesul nu trenează din culpa inculpaţilor şi nu a fost împiedicat in perioada cât aceştia s-au aflat in libertate, iar perioada de arestare preventivă raportată la temeiurile concrete reţinute cu ocazia ultimei măsuri de arestare dispusă faţă de aceştia nu mai îndeplineşte condiţia termenului rezonabil.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că, prin încheierea din 8.04.2010, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 6235/118/2009, s-a dispus, în baza art. 300² cod procedură penală rap. la art. 160^b al.3 cod procedură penală, menţinerea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii M.D.M., D.D.L. şi D.G.

În baza art.139 al.1 cod procedură penală, în ref. la art.145¹ cod procedură penală, s-a respins, ca nefondată cererea formulată de inculpaţii M.D.M., D.D.L. şi D.G.N. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.

Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.20 rap. la art.174-175 lit. i cod penal şi de art.323 al.1 cod penal în privinţa inculpatului M.D.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.26 rap. la art.20 rap. la art.174-175 lit. i cod penal, de art.323 al.1 cod penal şi de art.279 al.1 cod penal în privinţa inculpaţilor D.D.L. şi D.G.N.

Măsura arestării preventive s-a dispus faţă de inculpaţi prin încheierea de şedinţă din 09.07.2009 a Tribunalului Constanţa, care a fost menţinută prin decizia penală nr.418/P/14.09.2009 a Curţii de Apel Constanţa, în condiţii de legalitate şi temeinicie cu respectarea atât a condiţiilor de formă cât şi a celor de fond.

S-a apreciat că, în actualul stadiu procesual, când cercetarea judecătorească se află în derulare, se audiază martori din lucrări, se are în vedere că sunt îndeplinite în continuare cerinţele prevăzute de art.300² cod procedură penală rap. la art.160 ^b al.3 cod procedură penală, în sensul că subzistă temeiurile care au determinat iniţial luarea măsurii de excepţie a arestării preventive faţă de inculpaţi la data de 09.07.2009 şi se impune privarea de libertate a acestora.

Faţă de disp.art.143 al.1 cod procedură penală prin raportare la art.68¹ cod procedură penală şi la art.5 par.1 lit. c CEDO, s-a apreciat că la dosar sunt date suficiente care justifică în mod rezonabil suspiciunea că fiecare dintre inculpaţi ar fi săvârşit infracţiunile pentru care sunt cercetaţi, existând în continuare indicii temeinice, în sensul de motive verosimile, ale comiterii faptelor, şi care sunt apte de a susţine menţinerea măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpaţi, cu atât mai mult cu cât perioada de timp scursă, nu a depăşit un termen rezonabil.

În ceea ce priveşte cazul de arestare preventivă prevăzut de art.148 al.1 lit. f cod procedură penală, reţinut iniţial, acesta nu a dispărut şi rămâne incident şi în actualul stadiu procesual deoarece fiecare dintre inculpaţi este cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni grave sancţionate exclusiv cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar prin lăsarea în libertate a acestora s-ar crea în prezent un pericol concret pentru ordinea publică.

Riscurile punerii în libertate a inculpaţilor ar rezulta din natura şi gravitatea deosebită a faptelor, împrejurările concrete în care se reţine în rechizitoriu că s-ar fi acţionat, prin utilizarea unei arme de foc, din care s-a tras de mai multe ori, la ore târzii din noapte, şi în loc public, într-un cartier de blocuri de locuinţe, la orele de odihnă, cauzându-i-se victimei leziuni grave ce i-au pus acesteia viaţa în primejdie prin hemoragie internă şi externă, în zone vitale ale corpului, necesitând pentru vindecare un an de zile de îngrijiri medicale, modul de concepere şi de transpunere în practică a dezideratului infracţional, numărul participanţilor, împrejurarea că au fost vizate valori sociale supreme precum dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică ,,impactul social puternic negativ al faptelor, sentimentul de nelinişte, de teamă, de insecuritate ce s-ar crea, în prezent, în rândul colectivităţii că persoane cercetate pentru astfel de fapte, prin utilizarea de arme, ar putea fi lăsate în stare de libertate, limitele de pedeapsă fixate de textele de lege incriminatoare pentru respectivele infracţiuni, circumstanţele personale ale fiecărui inculpat.

Este adevărat că până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare, fiecare dintre inculpaţi beneficiază conform art.5² cod procedură penală şi art.6 par.2 din CEDO de prezumţia de nevinovăţie şi de regula judecării persoanei în stare de libertate, dar existenţa unor anumite împrejurări particulare au prioritate în protejarea precumpănitoare a ordinii publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, faţă de interesul individual, privarea de libertate a inculpaţilor apărând sub acest aspect necesară şi proporţională în raport de scopul urmărit..

S-a apreciat că, în speţă, nu sunt satisfăcute cerinţele prev. de art.139 al.1 cod procedură penală, nefăcându-se dovada că au intervenit modificări esenţiale ale temeiurilor iniţiale, care să îşi aibă corespondent în materialul probator de la dosar.

Intervalul de timp scurs de la data luării măsurii arestării preventive nu poate conduce în mod automat, ca unic criteriu, şi la inexistenţa temeiurilor iniţiale, fiind necesar a se reţine şi alte criterii precum gravitatea faptelor, pericolul concret reprezentat de lăsarea în libertate a inculpaţilor, rezonanţa socială negativă, valorile sociale deosebit de importante lezate şi ocrotite de normele penale.

Împotriva sus-menţionatei încheieri au formulat recurs inculpaţii M.D.M., D.D.L. şi D.G.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:

În mod greşit instanţa de fond a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor, apreciind în mod eronat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a acestora.

În acest sens se relevă că, la dosarul cauzei nu există indicii temeinice care să conducă la concluzia că cei trei inculpaţi sunt autorii faptelor reţinute în sarcina lor, neexistând nici un mijloc de probă care să conducă la această concluzie.

Se solicită a se avea în vedere că faţă de inculpaţi s-a dispus prin hotărâre definitivă, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, moment la care s-a apreciat că aceştia nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.

Ulterior, la luarea măsurii arestării preventive de către instanţa de judecată, s-a avut în vedere ca temei al arestării dispoziţiile art.148 lit.”f” şi lit.”c” Cod procedură penală.

Se arată că, referitor la dispoziţiile art.148 lit.”c” Cod procedură penală, judecătorul a stabilit că nu este incident în cauză şi aceasta în raport de declaraţia martorului P.F.S., dată în faţa instanţei de judecată care a susţinut în cursul urmăririi penale că ar fi fost solicitat de către inculpatul D.D.L. pentru a-i suprima viaţa părţii vătămate.

Înlăturarea acestui temei care a stat la baza luării măsurii arestării preventive ar reprezenta o schimbare a temeiurilor care au determinat luarea acestei măsuri faţă de inculpaţi, astfel încât, sunt îndeplinite condiţiile impuse de art.139 cod procedură penală, pentru înlocuirea măsurii arestării preventive.

Referitor la incidenţa în cauză a disp.art.148 lit.”f” Cod procedură penală, se relevă că acest temei a stat la baza arestării iniţiale a inculpaţilor, moment la care s-a avut în vedere gravitatea faptelor comise, modul în care au acţionat inculpaţii şi, în raport de acestea, insecuritatea creată pentru comunitate.

Aceste aspecte nu mai pot motiva menţinerea măsurii arestării preventive întrucât o instanţă a apreciat, prin hotărâre definitivă, că acest pericol pentru ordinea publică, raportat la elementele precizate de instanţa de fond, nu mai subzistă, nefiind posibil să se reţină din nou ca temei al arestării, dispoziţiile art.148 lit.”f” Cod procedură penală.

Se putea constata că presupunerea iniţială nu mai subzistă pentru că a fost audiat martorul T. care este tocmai persoana localizată în zona comiterii faptei.

S-a stabilit prin probe ADN că inculpaţii nu au pus mâna pe arme, existând şi dovada că T. s-a aflat în Constanţa, de altfel acesta recunoaşte singur acest fapt, ori, dacă această persoană – T. – poate fi lăsată în libertate şi să aibă calitatea de martor, s-ar putea aprecia că, pot fi lăsaţi în libertate şi inculpaţii împotriva cărora nu există probe.

Solicită să se constate că, măsura arestării preventive a inculpaţilor nu se mai justifică şi că, subzistenţa dispoziţiilor art. 148 lit. „f” cod procedură penală nu poate fi privită prin prisma pericolului social generic al faptei.

Se face trimitere şi la comportamentul procesual al inculpaţilor care, după ce au fost puşi în libertate şi s-a dispus rearestarea, s-au prezentat singuri la organul de poliţie.

Examinând legalitatea şi temeinicia susmenţionatei încheieri din perspectiva criticilor formulate, precum şi din oficiu, Curtea constată:

În cauză, pe timpul urmăririi penale, faţă de inculpaţi s-a dispus luarea măsurii arestării preventive de către Tribunalul Constanţa, prin încheierea nr. 163 din 11.12.2008, reţinându-se ca temei concret dispoziţiile art. 148 lit. f cod pr. penală în sensul că, gravitatea faptelor ce fac obiectul inculpării, constituie o justificare a privării de libertate a celor trei inculpaţi.

Măsura arestării preventive dispusă în prima etapă faţă de inculpaţi a fost prelungită ulterior, iar la data de 29 aprilie 2009, prin încheierea nr. 48/P, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, s-a constatat că, în cauză, temeiurile concrete reţinute cu ocazia luării in primă etapă a măsurii arestării preventive, s-a schimbat, diminuându-se pericolul concret pentru ordinea publică, generat de o eventuală lăsare în libertate a inculpaţilor, în condiţiile în care nu s-a reuşit pe timpul urmăririi penale demonstrarea prezentei inculpaţilor în Municipiul Constanţa în data săvârşirii faptei, iar indiciile puternice existente la începutul luării măsurii arestării preventive nu s-au transformat în probe şi în acest context, nu se justifică presupunerea rezonabilă că inculpaţii sunt autorii faptei.

În raport de această motivare, prin încheierea susmenţionată, Curtea de Apel Constanţa a stabilit cu putere de lucru judecat, că s-a diminuat pericolul social generat de lăsarea în libertate a inculpaţilor, raportat în principal la gravitatea faptelor de care sunt acuzaţi şi raportat la imposibilitatea de a consolida presupunerea rezonabilă constată la luarea măsurii arestării preventive în probe temeinice, în special în ce priveşte acuzaţia vizând săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

Ca atare, prin această hotărâre s-a casat încheierea recurată şi s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor cu măsura obligării acestora de a nu părăsi ţara, pe o perioadă de 30 de zile, impunându-se in sarcina inculpaţilor obligaţiile prevăzute de lege.

Ulterior, fără a se invoca că inculpaţii au încălcat cu rea credinţă măsura de obligare de a nu părăsi ţara sau vreuna din obligaţiile impuse de instanţă, pe temeiuri noi, la solicitarea procurorului, prin încheierea de şedinţă din 09.07.2009, pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a dispus în principal arestarea preventivă a celor trei inculpaţi, reţinându-se ca temeiuri concrete dispoziţiile art. 148 lit. c şi f cod pr. penală, în sensul că, faţă de inculpaţi există suspiciunea concretă că ar pregăti săvârşirea unei noi infracţiuni în raport de memoriul formulat de numitul P.F.S., din care rezulta că inculpatul D. i-ar fi cerut să se implice în săvârşirea unei noi infracţiuni şi apreciindu-se şi că lăsarea în libertate în acest context a inculpaţilor ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.

Această măsură a arestării preventive, dispusă ulterior şi având temeiuri noi faţă de prima dispoziţie de arestare preventivă a fost menţinută succesiv pe timpul judecăţii in primă instanţă, apreciindu-se că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere cu ocazia arestării.

Curtea reţine ca elemente esenţiale pentru pronunţarea prezentei decizii următoarele aspecte:

În cauză, în prezenta fază procesuală, nu se mai poate justifica privarea în continuare de libertate a celor trei inculpaţi prin raportare la temeiul concret reţinut cu ocazia primei arestări preventive dispusă faţă de inculpaţi întrucât elementul vizând diminuarea acestui pericol şi modificarea temeiului a fost constatat cu putere de lucru judecat prin încheierea nr. 48/P din 29 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa.

Ca atare, curtea în prezentul recurs va verifica subzistenţa temeiurilor concrete vizând arestarea preventivă numai în raport de cele reţinute prin încheierea pronunţată de Tribunalul Constanţa in data de 9.07.2009.

În raport de aceste temeiuri se constată pe de o parte că temeiul prevăzut de art. 148 lit. c cod pr. penală, nu mai subzistă întrucât acesta se întemeia factual pe afirmaţiile numitului P.S.F., conţinute într-un memoriu adresat unui alt organ de urmărire penală decât cel care a instrumentat prezenta cauză.

După audierea nemijlocită de către instanţa de fond investită cu judecarea cauzei a acestei persoane, s-a constatat că titularul memoriului nu mai susţine cele afirmate ci învederează instanţei că cele declarate în memoriu s-au datorat unei promisiuni a procurorului B. că-l va ajuta să fie pus în libertate.

Ca atare, afirmaţia că cei trei inculpaţi ar pregăti săvârşirea unei noi infracţiuni nu mai poate fi dovedită în cauză şi nu mai poate justifica privarea in continuare de libertate a inculpaţilor.

În ce priveşte pericolul generat pentru ordinea publică de lăsare in libertate a celor trei inculpaţi, curtea constată că acest pericol trebuie raportat la alte elemente decât cele reţinute cu ocazia primei arestări întrucât în caz contrar s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat, iar în prezenta cauză, la acest moment procesual, acesta s-a schimbat ca temei procedural diminuându-se acest pericol, atât ca urmare a scurgerii timpului, cât şi ca efect al administrării unei mari părţi a probatoriilor, probatorii din care nu a rezultat vreun element esenţial care să întărească consistenţa probatoriilor propuse în acuzare.

Aşa cum CEDO a statuat in mai multe hotărâri pronunţate împotriva României, nu inculpaţii au obligaţia să justifice periodic că elementele cauzei s-au schimbat, ci organul judiciar care realizează ingerinţa în exerciţiul dreptului la libertate individuală, în prezenta cauză, instanţele de judecată au obligaţia să justifice cu ocazia fiecărei menţineri a arestării preventive, respectiv cu ocazia fiecărei noi perioade de privare de libertate dispusă, de ce subzistă nevoia concretă a menţinerii ingerinţei asupra dreptului fundamental şi care sunt motivele concrete care ar împiedica buna desfăşurare a judecăţii cu inculpaţii în libertate, eventual sub imperiul unor obligaţii şi garanţii dispuse de instanţă potrivit legii.

In prezenta cauză, prima instanţă nu a mai justificat la acest termen de ce s-ar impune în concret privarea de libertate a inculpaţilor pentru încă o perioadă de 60 de zile, şi nici care sunt motivele concrete care ar împiedica buna desfăşurare a judecăţii în lipsa păstrării inculpaţilor în stare de arest preventiv.

De asemenea, prima instanţă nu a dat relevanţa cuvenită declaraţiei date de către numitul P.S.F. în faţa instanţei şi a dat relevanţă declaraţiei numitului T.L., in raport de pericolul concret pentru ordinea publică reţinut, deşi această declaraţie mai fusese valorificată cu ocazia primei măsuri a arestării preventive dispusă şi ca urmare a intrării în puterea lucrului judecat nu mai putea fi valorificată in prezentul stadiu ca şi motiv concret de menţinere a arestării preventive.

Se constată, în plus, că în mod evident, buna judecată a cauzei ar putea avea loc şi dacă inculpaţii nu s-ar afla în stare de arest preventiv şi sub imperiul unei alte măsuri preventive mai puţin restrictive, respectiv aceea a obligării de a nu părăsi ţara, iar această evidenţă a constatării rezultă din faptul că înainte de sesizarea instanţei prin rechizitoriu, pe o perioadă de 30 de zile, inculpaţii au respectat aceeaşi măsură dispusă faţă de ei şi obligaţiile impuse de lege.

Se constată, de asemenea, că procesul nu trenează din culpa inculpaţilor şi nu a fost împiedicat in perioada cât aceştia s-au aflat in libertate, iar perioada de arestare preventivă raportată la temeiurile concrete reţinute cu ocazia ultimei măsuri de arestare dispusă faţă de aceştia nu mai îndeplineşte condiţia termenului rezonabil.

Toate aceste elemente conduc la concluzia că încheierea primei instanţe este nelegală întrucât, în mod greşit, s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive faţă de cei trei inculpaţi deşi temeiurile concrete avute in vedere cu ocazia luării acesteia erau schimbate.

Ca atare, curtea, în baza art.385 in.15 alin.1 pct.2 lit. d cod procedură penală, va admite recursurile formulate de recurenţii inculpaţi: D.D.L., D.G.N. şi M.D.M., va casa, încheierea de şedinţă din 08.04.2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr.6235/118/2009 şi rejudecând va dispune: în baza art.139 alin.1 cod procedură penală, înlocuirea măsurii arestării preventive privind pe inculpaţii D.D.L., D.G.N. şi M.D.M. cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, prev. de art.145 ind.1 cod procedură penală.

În baza art.145 ind.1 alin.2 în ref. la art.145 alin.1 ind.1 cod procedură penală,

Va impune inculpaţilor respectarea obligaţiilor prev. de art.145 alin.1 ind.1 lit. a, b, c şi d cod procedură penală, respectiv:

Să se prezinte la instanţa de judecată, ori de câte ori sunt chemaţi,

Să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv, Postul de Poliţie al comunei Folteşti, jud. Galaţi pentru inculpatul D.G.N., şi Poliţia Municipiului Galaţi pentru inculpaţii D.D.L. şi M.D.M.

Să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată.

Să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.

În baza art.145 alin.1 ind.2 cod procedură penală va dispune respectarea de către inculpaţi a obligaţiei de a nu se apropia de persoana vătămată, membrii familiei acesteia, coinculpaţi, martori, experţi şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.

Face aplicarea art.145 alin.2 ind.1 cod procedură penală, cu privire la comunicarea prezentei.

Conform art. art.145 alin.2 ind.2 cod procedură penală

Va atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare a obligaţiilor impuse se va lua măsura arestării preventive.

Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor de sub puterea mandatelor de arestare preventivă nr.9/09.07.2009, pentru inculpatul M.D.M., nr.10/09.07.2009 pentru inculpatul D.D.L. şi nr.11/09.07.2009 pentru inculpatul D.G.N., emise de Tribunalul Constanţa dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză.

În baza art.192 alin.3 cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Dosarul 495/36/2010

Decizia penală nr. 231/P/15.04.2010

Judecător Marius Epure

3.