Curtea de Apel Constanta

6. Greşita aplicare a dispoziţiilor art. 118 lit. b Cod penal. Confiscarea bunurilor folosite la comiterea faptei doar dacă aparţin infractorului.

Potrivit art.118 lit.”b” cod penal, „se confiscă bunurile folosite la comiterea faptei dacă aparţin infractorului”.

Or, în cauză, s-a procedat la confiscarea a 3 cuţite, deşi inculpata a folosit doar unul şi niciunul dintre acestea nu îi aparţineau, fiind ale victimei.

Fiind necesară îndreptarea hotărârii sub acest aspect, se va înlătura măsura confiscării celor trei cuţite.
Prin sentinţa penală nr.1 pronunţată la data de 12.01.2010, în dosarul penal cu nr. unic 2263/88/2009, Tribunalul Tulcea a hotărât:

„În temeiul art. 174 Cod penal, Condamnă pe inculpata N.M. la o pedeapsă de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal.

In temeiul art. 71 alin. 1 şi 3 Cod penal, interzice inculpatei drepturile prev. de art. 64 al. 1 teza a II-a şi lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei.

In temeiul art. 350 alin. 1 Cod proc. pen., menţine starea de arest a inculpatei începând cu data de 12 ianuarie 2010.

In temeiul art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatei perioada reţinerii şi a arestului preventiv începând cu 11 iunie 2009 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii.

Confiscă de la inculpată 3 cuţite.

Pentru pronunţarea hotărârii, instanţa de fond a stabilit în fapt următoarele:

În noaptea de 27/28 mai 2009, pe fondul unui conflict spontan, inculpata N.M. l-a înjunghiat cu un cuţit pe concubinul ei, victima N.C., producându-i leziuni ce au condus la deces.

Situaţia de fapt s-a dovedit cu mijloacele de probă următoare: raportul medico-legal de necropsie nr. 103/490/28.05.2009 în care s-a arătat că moartea victimei N.C. în vârstă de 55 ani, datează din 28.05.2009, a fost violentă, din cauza hemoragiei interne (hemotorax stâng asociat cu hemopericard), consecinţa unei plăgi înjunghiate penetrante toracice, leziune ce a putut fi produsă prin lovire cu corp dur tăietor înţepător, posibil cuţit cu un singur tăiş, cu vârful şi lama ascuţite, manevrat din anterior spre posterior şi de la dreapta la stânga, iar sângele (recoltat de la cadavru) conţinea 2,10%_O alcool şi aparţinea grupei A II RH pozitiv; declaraţiile martorilor P.D., P.T., M.G.L., M.M., M.P. şi D.I.; declaraţiile inculpatei care recunoaşte altercaţia cu victima, dar, contrar probelor, atribuie lezarea acesteia unui accident.

Împotriva hotărârii de condamnare, inculpata N.M. a declarat apel, motivând, prin apărător, că a acţionat în legitimă apărare în condiţiile art.44 alin.(1) cod penal sau ale art.44 alin.(3) cod penal, victima fiind cea care a atacat-o.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate, prin prisma criticilor formulate şi din oficiu în limitele art.371 alin.(2) cod procedură penală, Curtea consideră că apelul este fondat pentru argumentele expuse în continuare.

Astfel, conform art.345 cod procedură penală, instanţa pronunţă condamnarea când constată existenţa faptei, că aceasta constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat;dar potrivit art.52, art.66 cod procedură penală, vinovăţia inculpatului trebuie stabilită dincolo de orice îndoială în cadrul procesului penal cu respectarea exigenţelor prev. art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art.21 din Constituţie.

Neformulându-se critici cu privire la modul în care s-au aplicat dispoziţiile legale referitoare la garanţiile procesuale, a regulilor de procedură în fazele anterioare ale cauzei (urmărire penală, judecata în primă instanţă), verificând din oficiu în limitele competenţelor legale aceste aspecte, s-a constatat că inculpata N.M. a dispus de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării, a beneficiat de asistenţă juridică calificată şi a avut efectiv posibilitatea administrării pe parcursul procesului, în şedinţe publice, atât a probelor acuzării- martori, înscrisuri, examinări medico-legale cât şi a probelor apărării-audierea sa, expertiză psihiatrică. Cu ocazia soluţionării apelului, Curtea a procedat la ascultarea inculpatei cu privire la circumstanţele reale ale faptei, respectiv la poziţia sa subiectivă în legătură cu aceasta, conform declaraţiei de la dosar.

Sub aspectul acţiunii penale, pe baza probelor administrate în primă instanţă, precum şi în cursul urmăririi penale în condiţii de legalitate – procesul-verbal de cercetare la faţa cu planşa foto, declaraţiile martorilor, rapoartele de expertiză medico-legale (unul de necropsie a victimei, celălalt de examinare psihiatrică a inculpatei), declaraţiile inculpatei, rezultă că tribunalul a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea juridică corespunzătoare, dovedindu-se cu certitudine că, în noaptea de noaptea de 27/28 mai 2009, fiind în stare de ebrietate, victima N.C. a enervat-o pe inculpata N.M. care, pe fondul conflictului ivit spontan, a aplicat o lovitură cu un cuţit victimei, producându-i leziuni ce au condus la deces faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „omor” prev. de art.174 cod penal.

Deşi, iniţial, inculpata a afirmat în prezenţa martorilor că „s-a enervat şi l-a înjunghiat pe concubinul ei N.C.”, ulterior, a susţinut, în faţa autorităţilor judiciare, că „a fost un accident, victima trăgând de cuţit”.Însă, această apărare (invocată şi în apel) este contrazisă de declaraţiile martorilor care, solicitaţi de către inculpată, s-au deplasat la apartamentul părţilor, au văzut că inculpata avea un cuţit asupra ei cu care afirma că a aplicat o lovitură victimei pentru că a enervat-o şi nu a mai suportat, iar în dormitor victima sângera în zona inimii, fiind întinsă pe pat, declaraţii care sunt întărite de concluziile raportului de necropsie nr. 103/490/28.05.2009 întocmit de Serviciul medico-legal Tulcea care, descriind mecanismul de producere al rănii- din anterior spre posterior şi de la dreapta la stânga, exclude autoaccidentarea;declaraţia inculpatei că ar fi încercat dezarmarea victimei nu este confirmată de vreo probă şi este puţin credibilă data fiind inferioritatea sa fizică raportat la constituţia fizică a victimei, precum şi la starea sa de temere manifestată faţă de aceasta tocmai din cauza comportamentului agresiv, inculpata prezentând leziuni de violenţă suferite în urma violenţelor exercitate de victimă asupra sa cu câteva zile în urmă conform raportului medico-legal 491/2009 întocmit de Serviciul medico-legal Tulcea. Aflată şi sub influenţa alcoolului, starea de enervare a inculpatei este credibilă având în vedere declaraţiile martorului M.G.L., care a confirmat certurile dintre victimă şi inculpată, foaia de observaţie clinică la internarea acesteia în acea noapte după comiterea omorului.

Conform art.44 alin. (1), (2) şi (3) cod penal, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de legitimă apărare, este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc, şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc, precum şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul. Dar, în cauză, inculpata a declarat în mod constant, că victima îi reproşa că ar fi folosit acel cuţit, nu că a atacat-o, nu că ar fi fost lovită aşa încât reacţia sa nu a fost pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa. Nefiind un atac din partea victimei, nu se pune problema ca apărarea inculpatei să fi fost disproporţionată. În concluzie, inculpata nu a acţionat în legitimă apărare ci, aşa cum au arătat martorii anterior nominalizaţi şi inculpata imediat după comiterea faptei, enervată, de conduita autoritară a victimei, nu a mai suportat şi a înţepat-o cu cuţitul, fiind neîntemeiată cererea de înlăturare a caracterului penal al faptei, respectiv de achitare în temeiul art.10 lit.e) cod procedură penală.

Referitor la individualizarea pedepsei, potrivit criteriilor prev. de art.72 cod penal printre care şi pericolul social concret sporit în cauza al faptei, dat de manifestarea violentă a inculpatei pe fondul consumului de alcool, producând victimei leziuni grave care au şi condus la suprimarea vieţii, dar în condiţiile unui comportament abuziv al acesteia faţă de inculpată, pedeapsa de 10 ani închisoare este de natură să asigure prevenţia generală, reeducarea inculpatei, să dea o minimă satisfacţie opiniei publice profund marcată de asemenea fapte violente.

In contextul activităţii infracţionale, când prin raportul de expertiză psihiatrică s-a stabilit că discernământul a fost alterat pe fondul consumului de alcool voluntar, nu sunt împrejurări care să constituie circumstanţe atenuante în sensul art.74 cod penal şi nu conduce la o atenuare a răspunderii penale, a periculozităţii faptei sau autorului, cuantumul pedepsei aplicate fiind la minimul prevăzut de textul incriminator.

Prin urmare, sentinţa primei instanţe nu este criticabilă în ceea ce priveşte legalitatea, temeinicia condamnării ori a individualizării pedepsei.

Însă, apelul formulat de către inculpată este admisibil referitor la aplicarea art.118 lit.”b” cod penal, potrivit căruia „se confiscă bunurile folosite la comiterea faptei dacă aparţin infractorului”. Or, în cauză, s-a procedat la confiscarea a 3 cuţite, deşi inculpata a folosit doar unul şi niciunul dintre acestea nu îi aparţineau, fiind ale victimei.

Pe cale de consecinţă, fiind necesară îndreptarea hotărârii sub acest aspect, în art.379 pct.(2) lit.a) Cod procedură penală, apelul va fi admis, se va desfiinţa sentinţa tribunalului şi se va înlătura măsura confiscării celor trei cuţite; cu această ocazie, fiind omisă de instanţa de fond, se va face şi aplicarea art.88 Cod penal, în sensul deducerii duratei reţinerii din pedeapsă, de la 10.06.2009 la 11.06.2009 conform ordonanţei nr.541/P/2009 emisă de procuror.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii în măsura în care nu contravin prezentei.

Adăugându-se timpul scurs de la pronunţarea hotărârii conform art.383 cu referire la art.381 cod procedură penală, se va deduce arestul preventiv de la 12.01.2010.

Conform art.383 cu referire la art.350 alin.(1) Cod procedură penală, prin hotărâre, instanţa are obligaţia să se pronunţe asupra menţinerii sau revocării măsurii arestării preventive a inculpatului.

Astfel, potrivit art.5 pct.(1) lit.c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale referitor la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, apelantul inculpat a fost, iniţial, arestat în vederea aducerii sale în faţa autorităţilor judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune.

Ulterior, măsura arestării a fost menţinută pe baza condamnării pronunţată de un tribunal competent (art.5 pct.(1) lit.a) Convenţie), respectiv în temeiul condamnării inculpatului la pedeapsa principală de 17 ani închisoare, pentru infracţiunea de „omor calificat”.

Chiar dacă sentinţa nu este definitivă, dar cu o anumită valoare asupra vinovăţiei şi responsabilităţii apelantei inculpate care nu a reuşit să dovedească netemeinicia probelor acuzării, faţă de probele aflate la dosar până în acest moment, în condiţiile în care cauza a fost soluţionată în primă instanţă într-un termen rezonabil (mai puţin de 9 luni de la comiterea faptei), temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării nu au încetat şi impun în continuare privarea sa de libertate, motiv pentru care va fi menţinută cu referire şi la art.160^b alin.3 cod procedură penală; în acest moment, inculpata fiind sub incidenţa pedepsei de 10 ani închisoare, nu se pune problema aplicării unei măsuri preventive mai puţin restrictive de libertate mai ales că încă nu s-au atenuat ecourile faptei acesteia într-o comunitate mică.

Dosarul 2263/88/2009

Decizia penală nr. 28/P/11.03.2010

Judecător Adriana Ispas

7.