Curtea de apel iaşi decizii relevante Pronunţate în trimestrul al iv-lea 2009 Cuprins

Secţia de contencios administrativ şi fiscal

1. Contract de achiziţie publică. Preţ aparent neobişnuit de scăzut. Obligaţia autorităţii contractante de a lua în considerare condiţiile deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul, organizat ca „persoană fizică autorizată”, în raport cu ofertantul organizat ca „societate comercială”, în executarea unui serviciu (activitate de evaluare), care implică aproape în mod exclusiv aportul personal al prestatorului autorizat în condiţiile legii

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 521/CA din 12 octombrie 2009

Prin decizia nr. 3463/C5/3943 din 28 iulie 2009, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a admis în parte contestaţia formulată de S.C. „O.C.” S.R.L. Iaşi, în contradictoriu cu autoritatea contractantă Municipiul Iaşi, dispunând anularea raportului procedurii nr. 63141/06.07.2009 şi a actelor subsecvente şi reevaluarea ofertelor după înlăturarea ofertei depusă de PFA „C.A.-O.”, în termen de 12 zile de la comunicare, respingând ca neîntemeiată cererea privind anularea procedurii.

Pentru a se pronunţa astfel, organul administrativ-jurisdicţional a reţinut că autoritatea contractantă a iniţiat procedura de atribuire, prin cererea de ofertă, a contractului de achiziţie publică având ca obiect servicii de „Evaluarea imobilelor construite şi neconstruite”, prin publicarea în SEAP a invitaţiei de participare nr. 206895/8.05.2009, stabilind data deschiderii ofertelor la 25.05.2009 şi criteriul de atribuire „preţul cel mai scăzut”.

Consiliul a mai reţinut că în fişa de data a achiziţiei, la capitolul IV. Criterii de calificare şi/sau selecţie, la Capacitatea tehnică şi profesională se solicită ca ofertantul să fie „persoană autorizată de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România cu experienţă în domeniu de minim 1 an”, că, în legătură cu oferta depusă de operatorul economic declarat câştigător, autoritatea contractantă, prin adresa nr. 50466/29.05.2009, i-a solicitat să depună documente care să ateste experienţa similară în domeniu de minim 1an şi că, în temeiul art. 202 alin. 1 din O.U.G nr. 34/2006, acesta să prezinte şi fundamentarea economică a modului de formare a preţului de 202 lei inclusiv TVA, ofertat, acordându-i în acest scop un termen de 48 de ore, cerere la care s-a răspuns prin adresa nr. 1 din 30 mai 2009, respectându-se astfel termenul acordat.

În ceea ce priveşte documentele şi justificările prezentate, Consiliul a constatat, pe de o parte, că experienţa similară în domeniu de minim 1 an nu este probată cu documente valabile, copiile după primele pagini ale contractelor prezentate neputând fi luate în considerare, în lipsa confirmării beneficiarului acestora, iar, pe de altă parte, pentru că justificarea preţului pentru realizarea unui raport de evaluare, prezentată în adresa menţionată, nu corespunde cu oferta înaintată autorităţii contractante, în care este prezentată câte o valoare pentru fiecare tip de raport de evaluare solicitat, neprimindu-se explicaţiile referitoare la numărul evaluărilor care urmează a fi efectuate, ţinând cont de faptul că în documentaţia de atribuire nu se consemnează nici destinaţiile construcţiilor pentru care se doreşte întocmirea rapoartelor şi nici numărul de imobile şi terenuri care vor fi evaluate, iar valorile de câte 1 leu pentru poziţiile „A3 întocmire raport de evaluare construcţie (spaţii cu destinaţia de locuinţă, spaţii cu altă destinaţie decât locuinţă) suprafaţa construită desfăşurată peste 1000 m.p.” şi „B3 întocmire raport de evaluare teren cu suprafaţa de peste 10.000 m.p.”, nu se pot justifica, concluzionându-se că, întrucât oferta declarată câştigătoare are un preţ deosebit de scăzut, a cărei justificare nu poate fi acceptată, în sen sul art. 202 alin. 2 din O.G. nr. 34/2006 şi că nu se demonstrează nici îndeplinirea cerinţei experienţei similare, oferta trebuia respinsă ca inacceptabilă şi neconformă, în baza art. 36 alin. 1 lit. b) şi alin. 2 lit. c) din H.G. 925/2006.

Împotriva acestei decizii a introdus plângere P.A.F. „C.A.-O.”, care critică hotărârea organului administrativ-jurisdicţional pe motiv că în mod nejustificat s-a apreciat că nu dovedeşte, prin contractele depuse, experienţa similară în domeniu şi că oferta prezentată are fundamentarea economică necesară de formare a preţului, ţinând cont că evaluările ce vor avea ca obiect construcţii sau terenuri cu suprafaţă mare se vor regăsi într-o proporţie foarte mică în patrimoniul Municipiului Iaşi, situaţie în care a considerat ca pentru evaluarea proprietăţilor de la pct. A.3 şi B.3 din ofertă poate să propună un preţ simbolic, „oferindu-le practic gratis autorităţii contractante”, precizând că, „în contextul actual de criză economică şi financiară” „se acordă bonusuri”, ofertă apreciată a nu contraveni practicilor pieţii, neputându-se reţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 201 şi art. 202 din O.U,.G. nr. 34/2006.

Intimata S.C. „O.C.” SRL, prin întâmpinare, a solicitat respingerea plângerii, apreciind că interpretările eronate ale petentei „nu au nimic comun cu legea”.

Autoritatea contractantă, prin întâmpinare, a solicitat respingerea plângerii, apreciind că în mod justificat s-a reţinut că oferta prezentată de petentă trebuia exclusă.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor plângerii şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Curtea constată că obiectul contractului de achiziţie îl constituie evaluarea unora dintre imobilele aflate în patrimoniul Municipiului Iaşi şi că criteriul de atribuire a acestuia a fost „preţul cel mai scăzut”, fiind vizate 3 categorii de construcţii şi 3 categorii de terenuri.

Din raportul procedurii, înregistrat sub nr.63141/6.07.2009 (fila 269 dosar), rezultă că pentru cele şase categorii de bunuri ce urmau să facă obiectul evaluării, P.F.A. „C.A.-O.” a făcut oferte determinate pentru fiecare în parte, asemenea celorlalţi candidaţi, oferta sa totală însumând 202 lei, faţă de 870 lei cât totalizează oferta SC „O.C.” SRL; restul ofertelor fiind cu mult peste aceste valori şi nefăcând obiectul vreunei contestaţii.

Curtea constată de asemenea ca fiind necontestat faptul că, prin adresa nr. 1 din 30.05.2009, P.F.A. „C.A.-O.” a prezentat o notă de fundamentare economică a modului de formare a preţului, că includerea în preţul total a TVA nu a influenţat preţul total menţionat în raportul procedurii, că în stabilirea costurilor s-au avut în vedere principalele tipuri de bunuri imobile ce urmează a fi vândute, potrivit informaţiilor disponibile estimându-se costul manoperei la 20 lei, având în vedere „implementarea unor programe informatice”.

În atare situaţie, chiar dacă ne aflăm în prezenţa unui preţ aparent neobişnuit de scăzut, Consiliul ar fi trebuit să aibă în vedere şi natura şi caracteristicile serviciului ce urma a fi furnizat (evaluări imobile construite şi neconstruite), ponderea pe care manopera o avea la formarea preţului precum şi modul de organizare şi funcţionare a agentului economic.

Ori, sub acest aspect, Consiliul putea şi era obligat să constate că petenta are statut de persoană fizică autorizată, foloseşte exclusiv munca proprie şi nu are aceleaşi obligaţii de natură fiscală ori salarială pe care le are un agent economic organizat ca societate comercială, precum este contestatoarea S.C. „O.C.” S.R.L.

În calitate de persoană fizică autorizată, petenta nu este constrânsă să-şi stabilească costurile cu munca vie la un anumit nivel, ea fiind astfel liberă să acorde diferite facilităţi, sau să pretindă preţuri simbolice pentru anumite tipuri de evaluări (spaţii construite cu o suprafaţă desfăşurată de peste 1000 m.p. şi terenuri cu o suprafaţă de peste 10.000 m.p.), despre c are există previziuni bazate pe informaţii aflate în circuitul public, că nu vor face obiectul vreunei acţiuni de valorificare într-un viitor previzibil.

Dacă ofertantul a propus pentru această categorie de lucrări un preţ simbolic, de 1 leu, nu mai exista nici o justificare pentru a-i cere să îşi fundamenteze această ofertă, având în vedere că oferta a fost fermă şi obligă pe cel care a făcut-o să o execute în condiţiile propuse şi acceptate de către autoritatea contractantă.

În aprecierea seriozităţii ofertei prezentate de petentă, autoritatea contractantă şi implicit Consiliul erau obligate să ţină cont de dispoziţiile art. 202 alin. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, care statuează că autoritatea contractantă are obligaţia de a lua în considerare justificările primite de la ofertant îndeosebi a celor care se referă la „soluţiile tehnice adoptate şi/sau orice condiţii deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru executarea lucrărilor”.

Ori deţinerea de programe informatice şi acceptarea unor preţuri modice, ţinând cont de prăbuşirea actuală a pieţii imobiliare, nu puteau fi considerate ca o nesocotire a condiţiilor şi criteriilor de selecţie, ci ca fiind „condiţii deosebit de favorabile” pe care persoana fizică autorizată înţelegea să le ofere în contextul economic actual, condiţii care profitau în mod substanţial şi evident autorităţii contractante şi care nu încălcau principiul concurenţei, a transparenţei şi a integrităţii procesului de achiziţie publică.

Abordarea formală şi simplistă a problematicii decurgând din preţul aparent scăzut ofertat de către petentă se regăseşte şi în ceea ce priveşte modul în care a fost tratată chestiunea experienţei similare în domeniu, prin înlăturarea valorii probatoare a documentelor prezentate de petentă.

Faptul că aceasta a depus iniţial doar prima pagină de pe contractele încheiate de D.G.F.P. Iaşi nu este de natură să infirme valabilitatea şi efectele acestor documente, având în vedere că din fila depusă rezultă fără echivoc că obiectul convenţiilor în cauză îl reprezintă expertizarea şi evaluarea bunurilor mobile şi imobile aflate sub sechestre instituite de autoritatea contractantă menţionată (respectiv terenuri şi construcţii), iar pe de altă parte pentru reînnoirea contractului nr. 6926 din 2.04.2007, în anul 2008 şi respectiv în anul 2009, nu poate fi interpretată decât ca o confirmare a acceptării de către achizitor a lucrărilor prezentate de evaluator, confirmare întărită prin recomandările date de Administraţia Finanţelor Publice Comunale Iaşi şi de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Paşcani, în condiţiile în care „C.A.-O.” deţine certificat de evaluator din data de 21 martie 2006, conform dovezii aflate la fila 551 dosar.

Drept urmare, constatând că s-a făcut o greşită evaluare a probelor şi că soluţia adoptată este contrară legii şi intereselor autorităţii contractante, preţul scăzut fiind justificat şi fundamentat pe un cost mai mic pe care un comerciant organizat ca persoană fizică autorizată poate să-l ofere, în raport cu costurile pe care o societate comercială le are pentru acelaşi tip de servicii, inclusiv prin acordarea unor bonusuri, ignorându-se astfel cerinţele art. 202 alin. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, Curtea, în temeiul art. 312 C.pr.civ. şi a art. 285 din O.U.G. nr. 34/2006, va admite plângerea petentei, va anula în parte decizia atacată şi în fond va respinge contestaţia formulată de S.C. „O.C.” SRL, menţinând ca valabil raportul procedurii din 6 iulie 2009 şi comunicarea rezultatului procedurii, emisă de autoritatea contractantă sub nr. 63144 din 6 iulie 2009.

2. Taxa pe valoarea adăugată. Recunoaşterea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, de îndeplinirea condiţiei ca bunurile sau serviciile să fi fost achiziţionate exclusiv pentru realizarea obiectului de activitate pentru care societatea comercială a fost înfiinţată

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 526/CA din 19 octombrie 2009

Prin sentinţa civilă nr. 153/CA din 17 februarie 2009, Tribunalul Iaşi a admis acţiunea formulată de contestatoarea S.C. „C.H.” S.R.L. Iaşi, în contradictoriu cu intimaţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Bacău, dispunând anularea deciziei de impunere nr. 29054/12.12.2006 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 29053/12.12.2006, emise de D.G.F.P. Iaşi, precum şi a deciziei nr. 229/28.06.2007, emisă de D.G.F.P. Bacău,obligând pe pârâta D.G.F.P. Iaşi să ramburseze reclamantei TVA, în cuantum de 166.785 lei.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, prin decizia de impunere nr. 29054 din 12.12.2006, D.G.F.P. Iaşi a stabilit în sarcina reclamantei S.C. „C.H.” S.R.L. o taxă pe valoarea adăugată de 166.785 lei, reţinând că societatea şi-a exercitat dreptul de deducere a TVA, în sumă de 1.733.864.570 lei, în luna februarie 2006, ca urmare a actului adiţional nr. 1, încheiat la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 620/06.04.2001, prin care se menţionează eşalonarea ratelor aferente contravalorii facturii nr. 1999521/07.06.2001 (începând cu luna iunie 2001 şi până în luna iunie 2006), act apreciat ca fiind neopozabil organului fiscal, sub raportul valabilităţii acestuia, reţinându-se că, în momentul achiziţiei spaţiului şi a terenului,respectiv în luna iunie 2001, S.C. „C.H.” S.R.L. Iaşi nu avea dreptul de deducere a TVA, în sumă de 1.733.864.570 lei, întrucât a folosit bunul cu destinaţia de hală industrială ca aport la capitalul social al S.C. „U.” S.A. Ploieşti.

S-a reţinut de asemenea că, potrivit art. 20 din O.U.G. nr. 17/2000 şi art. 10.16 din H.G. nr. 401/2000, societatea avea dreptul la calcularea pro ratei la luna decembrie 2001, aplicată asupra sumei TVA aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate, că, întrucât societatea nu a aplicat pro rata la calculul TVA la luna decembrie 2001 şi respectiv 2002, conform actelor normative menţionate, echipa de inspecţie a procedat la recalcularea TVA în funcţie de pro rata conform Anexei nr. 6, şi că, din suma de 1.733.864.570 lei (contravaloarea TVA aferent facturii fiscale nr. 1999521/07.06.2001) echipa de inspecţie a acordat dreptul de deducere a sumei de 66.012.644 lei, reprezentând pro rata calculată pentru perioada 01.01.2001-31.12.2001, diferenţa în sumă de 1.667.851.926 lei reprezentând TVA pentru care nu s-a acordat dreptul de deducere, pentru anul 2002, reţinându-se că societatea nu a realizat venituri, şi constatându-se că soldul sumei negative a TVA, solicitată la rambursare pentru luna iunie 2006, este de 135.111 lei, iar TVA fără drept de deducere de 166.785 lei, TVA cu drept de rambursare fiind 0, iar TVA de plată fiind de 31.674 lei.

Prima instanţă a reţinut de asemenea că, prin decizia nr. 229 din 28.06.2007, D.G.F.P. Bacău a respins în totalitate contestaţia S.C. „C.H.” S.R.L. Iaşi, pe motiv că operaţiunile de achiziţie a spaţiului cu destinaţia de hală industrială şi terenul aferent, în valoare de 1.085.947 lei, din care TVA în sumă de 173.386 lei, precum şi cea de aport al aceluiaşi bun la capitalul social al S.C. „U.” S.A., în valoare totală de 1.085.947 lei, din care TVA în sumă de 173.386 lei, s-au desfăşurat în 07.06.2001 şi respectiv 21.06.2001, iar la data efectuării celor două operaţiuni economice, respectiv luna iunie 2001, actul normativ care reglementa modul de înregistrare a TVA era O.U.G. nr. 17/2000, în forma sa iniţială, ale cărei prevederi au fost redare in extenso.

Raportându-se la acest cadru normativ şi la dispoziţiile H.G. nr. 401/2000, prima instanţă a reţinut că regimul deducerii TVA este stabilit în acest din urmă act normativ, care, la pct. 10.12, prevede că nu poate fi dedusă, potrivit legii, taxa pe valoarea adăugată aferentă intrărilor referitoare la bunurile destinate realizării de operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată, pentru care prin lege nu se prevede exercitarea dreptului de deducere.

Având în vedere că din prevederile legale evocate, rezultă că aportul adus de S.C. „C.H.” S.R.L. Iaşi la capitalul social al S.C. „U.” S.A., constând în spaţiul cu destinaţia de hală industrială, este o livrare de bunuri care se încadrează în categoria operaţiunilor scutite de TVA, fără drept de deducere, prin aplicarea art. 20 din O.U.G. nr. 17/2000 şi pct. 10.16 din H.G. nr. 401/2000, organul fiscal a procedat la calcularea TVA adăugată deductibilă aferentă facturii nr. 1999521/07.06.2001, în funcţie de pro rata calculată pentru perioada 01.01.2001-31.12.2001, astfel că, prin aplicarea coeficientului 0,03807, asupra valorii de 173.386 lei, reprezentând TVA din factura menţionată, a rezultat suma de 6.601 lei, reprezentând TVA cu drept de deducere, diferenţa de 166.785 lei reprezentând TVA fără drept de deducere, motivaţia neacordării dreptului de deducere fiind aceea că bunul achiziţionat de petentă, de la S.C. „T.C.” S.A., nu a fost folosit în folosul său, ci a fost folosit drept aport la capitalul social al S.C. „U.” S.A., operaţiune care se încadrează în categoria celor scutite de TVA, fără drept de deducere, apreciindu-se faptul că actul adiţional nr. 1 la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 620/2001 nu este unul legal nu influenţează, în acest caz, dreptul la deducerea TVA înscrisă în factura nr. 1999521/2001.

Se mai evocă faptul că, chiar şi în aceste condiţii, privitoare la legalitatea actului adiţional nr. 1 la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 620/06.04.2001, care-l fac inopozabil terţilor, el are putere de lege între părţile contractante şi că petenta nu se află în situaţia unei duble impozitări, neacordarea dreptului de deducere nedatorându-se faptului că vânzarea imobilului de către S.C. „T.C.” S.A. nu îndeplineşte condiţiile privind deducerea TVA, ci doar faptului că bunul achiziţionat a fost transferat de către S.C. „C.H.” S.R.L. Iaşi către S.C. „U.” S.A. drept aport la capitalul social, iar această operaţiune este scutită de TVA, fără drept de deduce.

Raportându-se la motivaţia deciziei contestate, prima instanţă a apreciat că dreptul de deducere a TVA nu este condiţionat în nicio dispoziţie legală de destinaţia pe care o acordă o societate bunului achiziţionat, dacă este folosit în folosul său sau al altuia şi că reclamanta are dreptul de deducere a întregului TVA, ca urmare a operaţiunii de cumpărare a imobilului de la S.C. „T.C.” S.A., cu factura nr. 1999521/07.06.2001, drept pe care îl poate exercita în momentul plăţii preţului.

Tribunalul a considerat împrejurarea că, ulterior achiziţionării acestui bun, el a fost adus ca aport într-o altă societate, nu este de natură a afecta dreptul reclamantei de deducere, cele două operaţiuni fiind distincte şi independente din punct de vedere financiar şi fiscal.

Prima instanţă a apreciat totodată că, atâta timp cât societatea are obligaţia de a plăti TVA către S.C. „T.C.” S.A., ea are şi dreptul corelativ de a i se deduce TVA plătit, Normele de aplicare precizând în art. 2 pct. 1.4 că intră în sfera de aplicare a TVA operaţiunile privind transferul proprietăţii bunurilor imobile, indiferent de forma juridică prin care se realizează, în condiţiile în care art. 4.1.2 din O.U.G. nr.17/2000 precizează că se supune TVA achiziţionarea de către contribuabili de pe piaţa internă sau din import, de bunuri destinate utilizării ca aport în natură la capitalul social.

Tribunalul a considerat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 20 din O.U.G. nr. 17/2000, întrucât, în situaţia în care se realizează atât operaţiuni prevăzute la art. 18, cât şi alte operaţiuni scutite de TVA, sau care nu intră în sfera de aplicare a TVA, dreptul de deducere se determină în raport cu participarea bunurilor la realizarea operaţiunilor prevăzute la art. 18, ci prevederile pct. 10.16 din H.G. nr. 401/2000, conform cărora, în situaţia în care un contribuabil înregistrat ca plătitor de TVA realizează atât operaţiuni cu drept de deducere, cât şi operaţiuni fără drept de deducere, aferente aprovizionărilor, dreptul de deducere se determină potrivit art. 20, în raport cu participarea bunurilor la realizarea operaţiunilor cu drept de deducere, gradul de participare determinându-se pe bază de pro rata rezultată ca raport între contravaloarea bunurilor livrate cu drept de deducere şi totalul operaţiunilor realizate, indiferent de sursa de finanţare şi că TVA aferentă bunurilor cumpărate în vederea revânzării nu se supun recalculării, în acest caz aplicându-se criteriile specifice de exercitare a dreptului de deducere, TVA urmând a se deduce integral, cu condiţia respectării prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 17/2000.

Împotriva acestei sentinţe au introdus recurs pârâtele D.G.F.P. Iaşi şi D.G.F.P. Bacău, care critică hotărârea primei instanţe pe motiv că în mod nejustificat a fost asimilat faptul aducerii bunului achiziţionat de la S.C. „T.C.” S.A. ca aport la capitalul social al S.C. „U.” S.A. cu operaţiunea de revânzare a bunului, ignorându-se faptul că prin factura nr. 7671902/07.07.2001 a fost stornată vânzarea spaţiului către S.C. „U.” S.A. şi că, la data efectuării celor două operaţiuni economice, respectiv luna iunie 2001, O.U.G. nr. 17/2000 prevedea că nu au drept de deducere a TVA intrările destinate aportului de bunuri la capitalul social al societăţilor comerciale, operaţiunea realizată de S.C. „C.H.” încadrându-se în categoria operaţiunilor scutite de TVA, fără drept de deducere, fiind necontestat faptul că bunul nu a fost folosit în interesul petentei, ci a fost folosit ca aport la capitalul social al unei alte societăţi comerciale.

Prin concluziile scrise depuse, intimata a solicitat respingerea recursului, considerând că dreptul de deducere a TVA nu este condiţionat de nicio dispoziţie legală de destinaţie pe care o acordă bunului achiziţionat, având astfel dreptul de a dispune liber de bunul său, în condiţiile în care practica judiciară a statuat că trebuie evitată dubla impunere şi că eventualele deficienţe ale documentelor justificate nu pot constitui temei suficient pentru stabilirea în sarcina contribuabilului a unei TVA suplimentare, în lipsa unor indicii concludente cu privire la caracterul nereal al operaţiunii efectuate.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Curtea reţine ca fiind necontestat faptul că, la data de 06 aprilie 2001, S.C. „T.C.” S.A. Iaşi şi S.C. „C.H.” S.R.L. Iaşi au încheiat un contract de vânzare-cumpărare a unui activ,compus dintr-o hală industrială şi terenul aferent acesteia, că, pentru încasarea preţului convenit, a fost emisă factura nr. 1999521 din 07 iunie 2001, pentru suma totală de 10.859.467.570 lei, din care suma de 1.733.864.570 lei reprezintă taxa pe valoarea adăugată, şi că obligaţia de plată a fost stinsă, în totalitate, în anul 2006.

Curtea constată totodată ca, mai înainte ca vânzătorul să fi emis factura menţionată, sau prin operaţiune să fi fost înregistrată în evidenţele contabile ale cumpărătorului, la nici 20 de zile de la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 620/06.04.2001, Consiliul de Administraţie al S.C. „U.” S.A. Ploieşti, sub preşedinţia lui G.T., persoană care are şi calitatea de asociat în S.C. „C.H.” S.R.L. Iaşi, întocmeşte un act adiţional, ce a fost autentificat prin încheierea nr. 722 din 25 aprilie 2001, prin care se materializează decizia AGA de majorare a capitalului social al S.C. „U.” S.A., cu aportul în natură adus de acţionarul S.C. „C.H.” S.R.L. Iaşi, în valoare de 9.125.603.000 lei, reprezentând bunul imobil denumit „Hală Industrială Confecţii Metalice”, situat în Iaşi, str. R., nr. 9-A, operaţiune validată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova prin încheierea nr. 1209 din 04 iulie 2001.

Acest bun a fost folosit drept garanţie, făcând obiectul contractului pe care banca l-a încheiat, la data de 03.12.2001, cu S.C. „U.” S.A., pentru un credit acordat S.C. „M.” S.A. Hârlău, în sumă de 17.070.367.900 lei, bun care, urmare nerambursării creditului de către împrumutat, a fost valorificat prin licitaţie publică, conform actului de adjudecare nr. 36 din 28.10.2005, în favoarea lui Z.I., contra sumei de 500.000 lei.

Se mai constată că, după ce S.C. „U.” S.A. a pierdut dreptul de proprietate asupra bunului, adus ca aport la capitalul social, de S.C. „C.H.” S.R.L. Iaşi, această din urmă societate a solicitat, prin cererea înregistrată la A.F.P.M. Iaşi sub nr. 2828/25.07.2006, soluţionarea decontului de TVA cu opţiunea de rambursare pentru luna iunie, în vederea compensării cu alte datorii către bugetul general consolidat şi că, urmare acestei solicitări, în urma verificărilor efectuate, au fost întocmite actele administrativ-fiscale contestate prin acţiunea de faţă.

Raportat la această situaţie de fapt, stabilită pe baza înscrisurilor ce au fost depuse în recurs, Curtea consideră că în mod greşit s-a reţinut că dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată nu este condiţionat de destinaţia pe care o acordă, societatea bunului achiziţionat, că obligaţiei de plată a taxei îi corespunde dreptul corelativ de deducere a acesteia şi că în cauză nu-şi află aplicaţiunea dispoziţiile art. 20 din O.U.G. nr. 17/2000.

În acest sens, Curtea constată că potrivit dispoziţiilor art. 20 din O.U.G. nr. 17/2000, în forma în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a activului, dreptul de deducere integrală a taxei pe valoarea adăugată este recunoscut doar „contribuabililor care folosesc pentru nevoile firmei bunul achiziţionat” şi numai dacă acesta este „destinat realizării operaţiunilor prevăzute la art. 18”.

Ori, în cauză, este în afara oricărei îndoieli faptul că activul denumit „Hală industrială de confecţii metalice” şi terenul aferent acestuia nu a fost achiziţionat pentru realizarea obiectului de activitate al S.C. „C.H.” S.R.L. Iaşi, dacă se are în vedere că, raportat la dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 31/1990, publicarea anunţului de convocare a Adunării generale extraordinare a acţionarilor S.C. „U.” S.A., pentru a lua în discuţie chestiunea majorării capitalului social şi a schimbării structurii acţionariatului, nu putea interveni decât anterior, sau cel mai concomitent datei la care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a activului, în condiţiile în care, cel puţin o persoană din cele implicate figura ca asociat atât în S.C. „U.” S.A., cât şi în S.C. „C.H.” S.R.L. Iaşi; aceeaşi concluzie impunându-se şi în cazul actului prin care se pretinde că Adunarea generală a acţionarilor S.C. „T.C.” S.A. Iaşi a aprobat solicitarea S.C. „C.H.” S.R.L. Iaşi de plată eşalonată a preţului, singura utilizare ce s-a dat bunului, probată, fiind aceea de garanţie pentru împrumutul contractat de S.C. „M.” S.A. Hârlău, credit pe care cea în cauză nu l-a rambursat, fapt ce a avut drept consecinţă pierderea dreptului de proprietate.

Ori, atâta timp cât bunul a fost folosit în cu totul alte scopuri decât acela de realizare a obiectului de activitate al societăţii cumpărătoare şi cât timp există semne serioase de întrebare cu privire la legalitatea operaţiunilor în care au fost implicate S.C. „T.C.” S.A., S.C. „C.H.” S.R.L. Iaşi, S.C. „U.” S.A. şi S.C. „M.” S.A., societăţi în care se regăsesc ca asociaţi sau acţionari şi persoane din cadrul societăţii reclamate, nu se putea reţine că dreptul de deducere se acordă în mod automat, fără a ţine seama de scopul real urmărit de cei implicaţi, de destinaţia dată bunului, şi independent de condiţionalităţile impuse de art. 20 din O.U.G. nr. 17/2000.

Ca atare, constatând că s-a ignorat faptul că dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată nu se acordă în cazul în care se achiziţionează bunuri sau servicii care nu sunt destinate realizării obiectului de activitate al cumpărătorului şi că nerecunoaşterea dreptului de deducere apare ca o sancţiune pentru nerealizarea scopului pentru care acea persoană juridică a fost înfiinţată, precum este şi cazul transferului succesiv de bunuri doar pentru a garanta împrumuturi bancare, care ulterior nu mai sunt restituite, Curtea, în temeiul art. 312 C.pr.civ., va admite recursul pârâtelor, în sensul că, modificând în tot hotărârea atacată, va respinge acţiunea în anulare introdusă de reclamanta S.C. „C.H.” S.R.L. Iaşi, ca neîntemeiată.

3. Eroare materială. Erorile care vizează fondul cauzei nu pot fi îndreptate pe calea procedurii prevăzute de art. 281 C.pr.civ., ci doar prin exercitarea căilor de atac

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 578/CA din 2 noiembrie 2009

Reclamanta S.C. „C.I.” S.R.L. Vaslui a chemat în judecată pe Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vrancea şi pe C.G., în calitatea sa de director executiv al D.G.F.P. Vrancea, pentru a fi obligaţi la plata pagubei ce i-au cauzat, ca urmare a valorificării cantităţii de 407,4 tone păcură, mai înainte ca instanţele judecătoreşti competente să se fi pronunţat cu privire la procesul verbal nr. 0136922 din 7 mai 2004, încheiată de Garda Financiară Vrancea.

Prin sentinţa civilă nr. 319/CA/ din 8 octombrie 2007, Tribunalul Vaslui, respingând excepţiile de prematuritate, de tardivitate şi de inadmisibilitate a cererii de despăgubiri, invocate de pârâţi, a respins cererea formulată de reclamanta S.c. „C.I.” S.R.: Vaslui , în contradictor cu pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vrancea şi C.G., constatând achitată suma de 598.836,85 lei reprezentând despăgubiri; reţinându-se că pretenţiile reclamantei sunt întemeiate numai în ceea ce priveşte contravaloarea păcurei confiscate , şi că reclamanta este îndreptăţită să primească valoarea actualizată a bunului confiscat, conform art. 6 alin. 5 din O.G. nr. 128/1998.

S-a reţinut, de asemenea, că pârâta D.G.F.P. Vrancea a achitat, cu ordinul de plată nr. 27 din 28 aprilie 2006, suma de 498.836,85 lei, că celelalte sume solicitate cu titlu de despăgubiri nu sunt cuvenite, că, chiar dacă pârâta D.G.F.P. Vrancea a valorificat păcura confiscată, mai înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de soluţionare a contestaţiei împotriva procesului verbal de contravenţie şi a procesului verbal de confiscare, pârâta nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de transport pe C.F.R. întrucât aceste cheltuieli cad în sarcina agentului economic şi că , în ceea ce priveşte dobânzile bancare, solicitate de reclamantă, nu s-a făcut dovada că împrumutul a fost contractat pentru achiziţionarea păcurei ce a fost confiscată şi că nerambursarea creditului s-a datorat confiscării, în finalul considerentelor hotărârii arătându-se că pârâta D.G.F.O. Vrancea a achitat reclamantei suma de 498.836,85 lei cu titlu de despăgubiri, hotărâre ce a rămas irevocabilă, ca urmare a respingerii de către Curtea de Apel Iaşi, prin decizia nr. 164/CA din 10 martie 2008, a recursului formulat de reclamanta S.C. C.I. S.R.L. Vaslui.

Ulterior soluţionării cauzei, în condiţiile arătate, S.C. „C.I.” S.R.L. Vaslui a formulat, la data de 18 august 2009, o cerere, întemeiată pe dispoziţiile art. 281 C.pr.civ., prin care a solicitat „îndreptarea erorii din sentinţa civilă nr. 319/CA din 8 octombrie 2007, „în sensul înlocuirii termenului „despăgubiri” din formularea „Constată achitată suma de 498.836,85 lei reprezentând despăgubiri”, cu sintagma „restituire contravaloare bunuri confiscate”, motivat de faptul că în ordinul de plată nr. 27 din 28.04.2006 s-a menţionat „rest sume din bunuri confiscate conform deciziei civile nr. 136/2006” şi nu „despăgubiri„ şi că în cuprinsul deciziei civile nr. 185 din 18.04.2006 a Tribunalului Bacău s-a specificat că reprezentantul recurentei a solicitat completarea deciziei în sensul obligării Gărzii Financiare Vrancea la plata sumei de 498.836, 85 lei re prezentând c/val celor 497,4 tone păcură”.Prin încheierea din 24 august 2009, Tribunalul Vaslui admite, în temeiul art. 281 C.pr.civ., cererea formulată de reclamanta S.C. C.I. S.R.L. Vaslui, dispunând îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului sentinţei civile nr. 319/CA/8.10.2007, pronunţată de Tribunalul Vaslui, în sensul că, în loc de „Constată achitată suma de 498.836,85 lei , reprezentând despăgubiri”, se va menţiona „Constată achitată suma de 498.836,85 lei reprezentând contravaloare bunuri confiscate”, reţinându-se că, în cuprinsul sentinţei civile nr. 319/CA/8.10.2007, se constată că s-a menţionat că pârâta D.G.F.P. Vrancea a achitat către reclamantă suma de 498.836,85 lei reprezentând contravaloarea actualizată a cantităţii de 407,4 tone păcură, confiscată prin procesul verbal de constatare a contravenţiei nr. 0136922/7.05.2004 şi că, potrivit art. 281 C.pr.civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor, sau cel de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Împotriva acestei încheieri a introdus recurs pârâta D.G.F.P. Vrancea, care critică hotărârea primei instanţe pe motiv că aceasta nu ţine seama că în considerentele sentinţei civile nr. 319/CA/8.10.2007 s-a făcut referire la faptul că cererea reclamantei are valoarea unei acţiuni în pretenţii, că prejudiciul cauzat reclamantei a fost acoperit prin dezdăunarea sa, în procedura administrativă reglementată de O.G. nr. 128/1998, că acesteia nu i se cuvin celelalte sume solicitate cu titlu de despăgubiri, că în mod corect s-a reţinut că reclamanta a fost despăgubită, prin plata sumei de 498.836,85 lei, şi că acesteia nu i s-a restituit doar contravaloarea mărfii confiscate, suma plătită fiind în realitate actualizată la un nivel superior celui obţinut prin valorificare, că reclamanta şi-a valorificat dreptul la despăgubiri, iar solicitarea plăţii oricăror alte sume de bani ar reprezenta o îmbogăţire fără justă cauză şi că, în atare condiţii, nu se impunea îndreptarea pretinsei erori materiale din dispozitivul sentinţei menţionate.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Curtea reţine ca fiind necontestat faptul că, prin acţiune, reclamanta a solicitat repararea prejudiciului ce i s-a cauzat prin valorificarea bunurilor confiscate, mai înainte de a se fi soluţionat plângerea contravenţională formulată , că în cuprinsul hotărârii ce s-a dat se face referire, în mod repetat, la sume solicitate cu titlu de despăgubiri, că, în chiar cuprinsul cererii de recurs introduse împotriva sentinţei civile nr. 319/CA din 8.10.2007, reclamanta-recurentă S.C. „C.I.” S.R.L. Vaslui arată că „prejudiciul în realitate este mai mare, sumele motivate includ prejudiciul creat până la data de 13 octombrie 2005”, că „abia la 02.mai 2006 am recuperat contravaloarea păcurei, însă rămân dobânzile şi penalităţile bancare, contravaloarea transportului CFR, impozitul pe profit, tva... cât şi faptul că activitatea societăţii a fost întreruptă”, pentru ca în finalul cererii menţionate să se arată că „Suma achitată de DGFP Vrancea reprezintă doar contravaloarea la zi (18 aprilie 2006) a păcurei confiscate, nicidecum despăgubiri”.

Cum cererea de recurs a fost respinsă, prin decizia nr. 164/CA din 10 martie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Vaslui era obligat să observe că problema naturii şi cuantumului sumelor pretinse prin acţiune şi respectiv a sumelor acordate prin hotărârea menţionată a căpătat o rezolvare irevocabilă, menţinându-se ca temeinică şi legală parte din hotărâre prin care s-a constatat că suma achitată (498.836,85 lei) reprezintă „despăgubiri”, în condiţiile în care însăşi S.C. C.I. S.R.L. Vaslui recunoaşte că suma achitată de D.G.F.P. Vrancea reprezintă „contravaloarea la zi” a păcurei confiscate nemulţumirea sa fiind generată de faptul că actualizarea s-a făcut doar până la data de 18 aprilie 2006 şi nu a inclus şi celelalte pierderi pretins suferite (speze transport, dobânzi şi penalităţi bancare, obligaţii fiscale).

Ori, raportat la obiectul necontestat al prezentei cereri şi la temeiul de drept pe care ea se întemeiază, prima instanţă era obligată să stabilească dacă faptul înscrierii în dispozitivul sentinţei nr. 319/CA/8.10.2007 a sintagmei „despăgubiri” reprezintă sau nu o eroare materială, care să poată fi îndreptată în condiţiile prevăzute de art. 281 C.pr.civ. şi dacă ea nu este în realitate o tentativă de modificare, pe o cale indirectă, a unei hotărâri trecute în puterea lucrului judecat, cu deosebire în ceea ce priveşte întinderea prejudiciului şi a naturii acestuia.

Ori, din examinarea prevederilor art. 281 C.pr.civ., prin prisma doctrinei şi a practicii judiciare în materie, prima instanţă ar fi trebuit să observe că în categoria greşelilor materiale, care pot fi îndreptăţite pe calea procedurii aleasă de petenta S.C. „C.I.” S.R.L. Vaslui, sunt incluse doar erorile sau omisiunile referitoare la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul precum şi orice alte erori materiale, de aceeaşi natură.

În categoria erorilor materiale nu pot fi însă incluse erorile ce vizează fondul cauzei, cm ar fi cele referitoare la natura şi obiectul acţiunii sau la natura şi întinderea drepturilor pentru care acţiunea reclamantului a fost găsită întemeiată, erori care se încadrează în categoria erorilor de judecată, ce nu pot fi îndreptate decât prin exercitarea căilor de atac prevăzute de Codul de procedură civilă.

Ca atare, chestiunea dacă suma de 498.836,85 lei reprezintă sau nu despăgubiri, dacă ea este sau nu valoarea actualizată , până la o anumită dată, a contravalorii mărfii confiscate şi valorificate şi dacă prin plată, prejudiciul reclamat a fost sau nu acoperit, nu puteau face obiectul unei cereri de îndreptare a unor pretinse erori materiale, ci doar obiectul unei cereri de recurs, cale de atac pe care reclamanta a exercitat-o şi care a fost soluţionată în mod irevocabil prin decizia nr. 164/CA/10.03.2008, care rezolvă inclusiv chestiunea naturii juridice şi a întinderii obligaţiei ce a fost stinsă prin plata efectuată de pârâta-re curentă.

Drept urmare, constatând că s-a făcut o greşită aplicare a legii, ignorându-se faptul că problema ridicată de petentă a făcut obiectul cererii de recurs, care a fost respinsă în mod irevocabil, şi că orice discuţie ce s-ar face cu privire la natura şi întinderea dreptului reclamat, pentru care s-a constatat că pretenţiile au fost satisfăcute prin efectul plăţii, nu pot face obiectul procedurii prevăzute de art. 281 C.pr.civ., neîncadrându-se în categoria erorilor materiale, ci, teoretic, doar în categoria erorilor de judecată, Curtea, în temeiul art. 312 C.pr.civ., va admite recursul pârâtei, va modifica în tot hotărârea atacată şi, în fond, va respinge cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta S.C. C.I. S.R.L. Vaslui.