Curtea de Apel Ploieşti Decizii Relevante Trimestrul I 2011 Întocmit Grefier Documentarist, Lucia Ana Maria Cuprins Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie

Codul muncii, art. 55, art. 78
În cazul în care în decizia de revocare nu se indică temeiurile care au stat la baza revocării salariatului din funcţie, ci doar faptul că se revocă din funcţie fără vreo altă motivaţie, situaţia este de natură a atrage anularea deciziei atacate.

Nelegalitatea deciziei de revocare din funcţie atrage aplicarea disp. art.78 din Codul muncii, în cazul în care salariatul-contestator a solicitat acest lucru în cererea introductivă.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale,

Decizia civilă nr. 386 din 23 februarie 2011.
Prin acţiunea înregistrată sub nr.1385/105/2010 contestatorul DBM a chemat în judecată pe intimata SN…SA solicitând anularea Deciziei nr. 118/2010 prin care a fost revocat din funcţia de şef Divizie Sucursala Bucureşti.

În motivarea contestaţiei sale, contestatorul a arătat că este angajat la intimată din data de 25.11.2002, în baza Contractului Individual de Muncă nr. M 7.1.a/2885/2002 pe durată nedeterminată.

A mai arătat că începând cu data de 01.04.2009, prin încheierea de comun acord a Actului Adiţional la Contractul Individual de Muncă nr. 9126.93.2009 i s-a schimbat felul şi locul muncii, respectiv a fost numit în funcţia de Şef de Divizie, în cadrul SN…SA- Sucursala Bucureşti, l Divizia Tehnică, iar prin actul nr.335/2009 emis de SN…SA, a fost definitivat în funcţie după efectuarea perioadei de proba de 90 de zile.

În data de 11.03.2010 i s-a adus la cunoştinţă Decizia nr.118/2010 a Directorului General al SN…SA-anexa 4- prin care se dispunea că, începând cu data de 08.03.2010, este revocat din funcţia de Şef Divizie-Sucursala Bucureşti, urmând a fi pus la dispoziţia sucursalei pentru încadrarea pe un post corespunzător pregătirii profesionale.

Contestatorul a mai susţinut că revocarea sa din funcţia de Şef Divizie dispusă prin decizia contestată şi punerea la dispoziţia sucursalei fără acordul său, este un caz tipic de modificare unilaterală a contractului individual de muncă, operaţiune interzisă de art. 41 alin.1 din Codul muncii.

De asemenea, a mai arătat că nu poate fi reţinută ca fundament de modificare a locului şi felului muncii pentru că în Hotărârea AGA nr.1/07.01.2010 şi în Hotărârea AGA nr.2/07.01.2010 se prevede că Adunarea Generala a Acţionarilor aprobă în corelaţie cu Programul de restructurare şi reorganizare a societăţii şi în aplicarea Proiectului de concediere colectivă, modificarea structurii organizatorice a SN…SA.

Totodată, s-a mai arătat de către contestator că în actul H.1.3/49/2010 se menţionează că se transmit organigramele centralei, sucursalei şi subunităţilor subordonate acesteia valabile de la data de 01.03.2010, ce vor fi aplicate după expirarea termenului de preaviz acordat salariaţilor ale căror posturi se desfiinţează, respectiv cu data de 08.03.2010.

În anexa la care face referire H.1.3/49/2010, se vede clar că postul de Şef Divizie exista, deci nu poate fi vorba de desfiinţarea postului său.

A mai arătat contestatorul că, dacă postul său s-ar fi desfiinţat ar fi trebuit să primească preaviz; că în luna iunie 2009 a mai avut loc o modificare a structurii societăţii, care însă nu a adus nici o atingere formei Diviziei Tehnice şi implicit postului pe care îl ocupa.

De asemenea, nici reorganizarea începută în octombrie 2009 nu a afectat postul de Şef Divizie în cadrul Diviziei Tehnice.

S-a mai arătat de contestator că în perioada 08.03.2010-11.03.2010, a semnat condica de prezenţă ca Şef Divizie în cadrul Diviziei Tehnice, a îndeplinit toate atribuţiile prevăzute de fişa postului, iar pe postul ocupat de acesta a fost numită o altă persoană, provenită din centralul societarii, respectiv NM, şi consideră că nu este vorba de nici o structură organizatorică de vreme ce pe acelaşi post din care a fost revocat cu aceeaşi titulatură este numită o altă persoană.

Totodată, a arătat că până la data de 16.03.2010 nu i se oferise nici un post corespunzător pregătirii sale profesionale, din partea societăţii fiind în continuare la dispoziţia sucursalei.

Intimata a formulat întâmpinare conf. art.115 C.pr. civ. prin care a solicitat respingerea contestaţiei întrucât modificarea contractului de muncă al contestatorului a avut loc cu respectarea art.41 din Codul muncii, respectiv acordul părţilor, prin încheierea unui act adiţional la contractul individual de muncă.

S-a menţionat de către intimată că la 01.04.2009, contestatorul a fost numit în funcţia de Şef divizie-Divizia Tehnică-Sucursala Bucureşti l cu încheierea unui act adiţional la contractul individual de muncă şi, urmare a dificultăţilor economice ale societăţii, în cursul anului 2009 au fost luate mai multe măsuri care să diminueze cheltuielile şi care să conducă la eficientizarea acesteia.

Măsurile de reducere a pierderilor, aplicate în anul 2009 aşa cum sunt menţionate în Strategia de restructurare a domeniului feroviar au fost determinate de evoluţia negativă a CFR Marfă ce a continuat şi în anul 2009 când societatea a avut pierderi de 320 milioane lei, primele măsuri aplicate neafectând situaţia financiară a salariaţilor.

Intimata a mai susţinut că măsurile adoptate prin hotărâri AGA nu au avut ca obiect revocarea contestatorului din funcţie ci, stabilirea unor măsuri în legătură cu activitatea societăţii.

De asemenea, intimata a mai arătat că la data de3 22.03.2010, părţile, de comun acord, în baza principiului libertăţii contractuale, statuează modificarea convenţională a contractului individual de muncă prin încheierea unui act adiţional în sensul schimbării funcţiei pe care o ocupă în cadrul SN…SA-Sucursala Bucureşti, respectiv şef birou I în cadrul Biroului Achiziţii Aprovizionare, Administrativ, act adiţional semnat de ambele părţi.

După administrarea probatoriilor, prin sentinţa civilă nr.1520 din data de 23 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova, s-a admis contestaţia în sensul că s-a dispus anularea Deciziei nr.118/08.03.2010 emisă de intimată şi s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei contestate; a fost obligată intimata la plata către contestator a drepturilor băneşti aferente începând cu data emiterii deciziei contestate şi până la data încetării raporturilor de muncă, 1 septembrie 2010 şi totodată, a fost obligată intimata să plătească contestatorului 1000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că DBM a fost angajatul societăţii intimate conform contractului individual de muncă nr. M.7.1. a/2885/2002 fiind angajat pe o perioadă nedeterminată, în funcţia de inginer IV, iar activitatea acestuia a început cu data de 25.11.2002 la revizia de vagoane Bucureşti Triaj.

Ulterior, contestatorul a deţinut funcţia de şef divizie - Sucursala Bucureşti a SN…SA, până la data de 08.03.2010 când prin Decizia nr. 118/2010 a fost revocat din funcţie.

În conţinutul deciziei se arată că acesta urmează a fi pus la dispoziţia sucursalei pentru încadrarea pe un post corespunzător pregătirii sale profesionale.

A mai reţinut instanţa de fond că susţinerea intimatei din întâmpinare în sensul că prin cele două hotărâri AGA nu a avut loc revocarea contestatorului din funcţia deţinută, este contrazisă de conţinutul acestor două hotărâri prin care se aprobă noua structura organizatorică a CFR Marfă SA la nivelul central societate, central sucursale, subunităţi, precum şi modificarea structurii organizatorice a SN…SA.

De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut că la dosar a fost depusă Nota de prezentare nr. H1/28/2010 din care rezultă că la nivel central sucursala organigrama a fost organizată pe trei divizii de specialitate conduse de câte un şef de divizie.

Anterior la nivelul intimatei existau două posturi de şef divizie, unul fiind ocupat de către contestator.

Instanţa de fond a constatat că în decizia de revocare nu se indică temeiurile care au stat la baza revocării contestatorului din funcţie, ci doar faptul că se revocă din funcţie fără vreo altă motivaţie.

De asemenea, s-a mai constatat de către instanţa de fond că la nivelul societăţii intimate nu avut loc o modificare a structurii organizatorice, care să determine desfiinţarea Diviziei Tehnice ci, din contră, aceasta a fost menţinută, iar în cadrul structurii organizatorice a sucursalei au continuat să existe Divizia marketing Vânzări, Divizia Tehnică, Divizia Producţie Exploatare, iar funcţia de Şef Divizie a continuat să existe atât înainte de 08.03.2010 cât şi după această dată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata SN…S.A. criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Criticând sentinţa, recurenta-intimată arată că aceasta este nelegală având în vedere interpretarea greşită a relaţiilor de muncă, relaţii contractuale încheiate între angajator şi salariat, instanţa de fond neluând în considerare actul adiţional nr.I.A1/2136/2010, încheiat de părţi la contractul individual de muncă şi semnat de luare la cunoştinţă de către intimatul-contestator la data de 23.03.2010.

Într-o altă critică, recurenta-intimată arată că deşi instanţa de fond ia act în considerentele hotărârii că „intimata a depus întâmpinare conform art.115 Cod procedură civilă, prin care a solicitat respingerea contestaţiei întrucât modificarea contractului de muncă al contestatorului a avut loc cu respectarea art. 41 din Codul Muncii, respectiv acordul părţilor, prin încheierea unui act adiţional la contractul individual de muncă", în motivarea hotărârii nu arată de ce au fost înlăturate aceste susţineri şi nu s-a pronunţat asupra probelor depuse de societate - actul adiţional încheiat de părţi.

O altă critică se referă la motivarea instanţei de fond care cuprinde numai aspecte referitoare la modificările aduse organigramei Sucursalei Marfa Bucureşti şi la procedura şi măsurile luate de SN…SA în vederea eficientizării activităţii.

Arată recurenta-intimată într-un alt motiv de recurs că instanţa de fond în mod greşit a dispus anularea Deciziei nr.118/2010 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei contestate întrucât, potrivit Legii 53/2003 nu se prevede obligaţia instanţei de a dispune din oficiu reintegrarea contestatorului, reintegrarea contestatorului în funcţia avută putând fi dispusă de instanţă numai la cererea contestatorului, cerere de reintegrare formulată numai odată cu contestaţia, iar repunerea părţilor în situaţia anterioară (restitutio in integrum) are ca efect reintegrarea efectivă.

Or, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, relaţiile de muncă au încetat la data de 01.09.2010 conform cererii intimatului-contestator DBM înregistrate la angajator, Cabinet Director, cu nr. 1A/1649/13.08.2010 în temeiul art. 55 lit. b Codul Muncii.

Consideră recurenta-intimată că sentinţa recurată a fost dată cu nesocotirea normelor de drept, instanţa aplicând textele de lege (art.78 Codul Muncii) şi dând o interpretare greşită acestora în raport cu faptele reţinute, nefiind posibilă reintegrarea unui salariat al cărui contract individual de muncă a încetat în temeiul art. 55 lit. b din Codul muncii.

Intimatul contestator a formulat întâmpinare la motivele de recurs prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei instanţei de fond.

Curtea, verificând sentinţa recurată în raport de criticile formulate de recurenta-intimată, de dispoziţiile legale incidente în cauză şi de mijloacele de probă administrate dar şi sub toate aspectele, astfel cum impune art.3041 Cod procedură civilă a constatat că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:

Intimatul contestator a fost angajatul societăţii intimate conform contractului individual de muncă nr. M.7.1. a/2885/2002 fiind angajat pe o perioadă nedeterminată, iniţial în funcţia de inginer IV, la revizia de vagoane Bucureşti Triaj, apoi ca şef divizie - Sucursala Bucureşti, până la data de 08.03.2010 când prin Decizia nr. 118/2010 a fost revocat din funcţie.

În conţinutul deciziei nr. 118/2010 se arată că intimatul urmează a fi pus la dispoziţia sucursalei pentru încadrarea pe un post corespunzător pregătirii sale profesionale.

În mod corect a analizat instanţa de fond legalitatea şi temeinica acestei decizii, constatând că prin cele două hotărâri AGA, invocate de recurentă, se aprobă noua structura organizatorică a CFR Marfă SA la nivel central societate, central sucursale, subunităţi, precum şi modificarea structurii organizatorice a SNTFM MARFĂ CFR SA. Nota de prezentare nr. H1/28/2010 precizează că la nivel central sucursală organigrama a fost organizată pe trei divizii de specialitate conduse de câte un şef de divizie.

Corect a reţinut tribunalul şi faptul că în decizia de revocare nu se indică temeiurile care au stat la baza revocării contestatorului din funcţie, ci doar faptul că se revocă din funcţie fără vreo altă motivaţie, situaţie de natură a atrage anularea deciziei atacate. Mai mult, Divizia Tehnică a fost menţinută, iar în cadrul structurii organizatorice a sucursalei au continuat să existe Divizia marketing Vânzări, Divizia Tehnică, Divizia Producţie Exploatare, iar funcţia de Şef Divizie a continuat să existe atât înainte de 08.03.2010 cât şi după această dată.

Nefondată este şi susţinerea recurentei că instanţa de fond a dispus reintegrarea contestatorului pe funcţia deţinută anterior fără ca acesta să o solicite.

Aşa cum rezultă din contestaţia depusă la fond contestatorul a solicitat anularea deciziei nr.118/2010, repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de revocare şi plata drepturilor băneşti aferente.

Prin urmare, instanţa de fond, constatând nelegalitatea deciziei de revocare din funcţie a contestatorului, a făcut aplicarea disp. art.78 din Codul muncii, aşa cum s-a solicitat în cererea introductivă.

Intimatul - contestator a solicitat reintegrarea în postul deţinut anterior şi plata drepturilor băneşti cuvenite o dată cu formularea contestaţiei, astfel că nu sunt incidente disp art.304 pct.9 C.pr.civ.

Faptul că intimatul contestator nu mai lucrează în prezent la societatea recurentă nu reprezintă un impediment în reintegrarea acestuia pe postul deţinut anterior, atâta vreme cât acesta a solicitat reintegrarea şi s-a dispus anularea deciziei de revocare a sa din funcţie.

Pentru considerentele expuse, curtea, văzând disp. art. 304, 3041 şi 312 alin.1 C.pr.civ, a respins recursul declarat ca nefondat.
(Judecător Cristina Moiceanu)

[82] Gradaţie de merit acordată personalului încadrat în şcolile populare de artă. Dispoziţie de revocare. Efecte. Acţiune în răspundere patrimonială.
Codul Muncii, art. 272

OUG nr. 118/2006 privind înfiinţarea, organizarea si desfăşurarea activităţii aşezămintelor culturale, art. 13

Legea nr.128/1997, art. 50 alin. 3
Şcolile populare de artă sunt aşezăminte culturale şi nu unităţi scolare, neincadrandu-se in treptele invatamantului preuniversitar. Personalul incadrat in scolile populare de arta nu poate sa beneficieze de gradatia de merit. Restituirea sumelor nedatorate, incasate de la angajator, conform art.272 alin.1 Codul Muncii, se dispune indiferent de culpa angajatorului sau salariatului.


Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale,

Decizia civilă nr. 574 din 15 martie 2011.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. 1041/120/10.03.2010, reclamanta Şcoala Populară de Arte şi Meserii OE, actualmente devenit CJC Dâmboviţa, a chemat în judecată pe pârâta TM, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună obligarea sa la plata sumei de 10854 lei, reprezentând sumă încasată necuvenit cu titlu de gradaţie de merit în perioada ianuarie 2008 - martie 2009, la plata dobânzii legale prevăzută de O.U.G. nr. 9/2001 calculată la suma datorată şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că prin Dispoziţia nr. 2/07.01.2008 s-a acordat salariatei, începând cu 01.01.2008, un spor de 25% cu titlu de gradaţie de merit, în temeiul Legii nr. 128/1998. Urmare a controlului efectuat de către audit, finalizat prin raportul nr. 5251/05.05.2009, s-a constatat că, în mod nelegal, un număr de 4 salariaţi au fost încadraţi în funcţia de profesor şi salarizaţi conform Legii 128/1998, deoarece reclamanta nu este acreditată să desfăşoare activităţi de educaţie permanentă şi nici activităţi de formare profesională continuă.

În temeiul actelor de control, la data de 07.05.2009 reclamanta a emis Dispoziţia nr. 21/07.05.2009 prin care a fost suspendată plata gradaţiei de merit, dispoziţie contestată în instanţă, admisă iniţial prin sentinţa civilă nr. 1781/19.10.2009 şi desfiinţată în recurs prin decizia civilă nr. 183/03.02.2010 de Curtea de Apel Ploieşti.

Sentinţa civilă nr. 1781/19.10.2009, deşi recurată, a fost pusă în executare, fiindu-i achitată pârâtei suma de 3424 lei, reprezentând gradaţia de merit, aferentă perioadei aprilie 2009 - septembrie 2009.

Cum pârâta a încasat cu titlu de gradaţie de merit în perioada 01.01.2008-31.03.2009 suma de 10854 lei, pentru care nu există titlu în temeiul căruia să solicite restituirea, reclamanta solicită admiterea acţiunii.

În drept, art. 272 Codul muncii.

În dovedire s-a solicitat proba cu interogatoriu şi înscrisuri.

Pârâta TM a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

In motivare a arătat că a fost încadrată în funcţia de profesor, în cadrul Şcolii de Arte şi Meserii OE, începând cu anul 2005, conform CIM nr. 75/2005, funcţie menţinută ca atare inclusiv în perioada 01.01.2008-31.03.2009.

Conform actelor adiţionale nr. 47/01.04.2008 şi Actului adiţional încheiat pentru perioada 01.01.2008-31.10.2008, a beneficiat de creşterile salariale acordate personalului didactic din învăţământ în considerarea calităţii şi funcţiei de profesor, iar prin Dispoziţia nr. 2/7.01.2008 i-a fost acordată gradaţia de merit pe o perioadă de 4 ani, începând cu 01.01.2008, gradaţie reprezentând 25% din salariul de încadrare.

Ulterior, urmare Raportului de Audit intern nr. 5251/05.05.2009, întocmit de către compartimentul de audit public intern din cadrul CJ Dâmboviţa, angajatoarea reclamantă a emis Dispoziţia nr. 22/07.05.2009, prin care a dispus încetarea acordării gradaţiei de merit începând cu 01.04.2009, urmând ca pentru sumele încasate pentru perioada 01.01.2008 - 31.03.2009 să procedeze la întocmirea unui angajament de plată în baza art. 272 Codul muncii.

Împotriva acestei din urma dispoziţii, pârâta a formulat contestaţie, cererea sa fiind admisă de către Tribunalul Dâmboviţa, însă ulterior a fost respinsă de Curtea de Apel Ploieşti.

Sub aspectul cuantumului sumei solicitate de reclamantă, aceasta nu este suma reală primită drept gradaţie de merit. Astfel, în funcţie de statele de plata, suma primita a fost de 5348,41 lei, mult inferioară celei solicitate de reclamant de 10854 lei.

Sub aspectul temeiniciei cererii în pretenţii, pârâta a arătat că, potrivit dispoziţiei nr. 22/07.05.2009, angajatorul a dispus încetarea acordării gradaţiei de merit începând cu 01.04.2009. Nici una din reglementările conţinute in textul 1-5 ale dispoziţiei menţionate nu este de natura a reţine explicit şi indubitatil revocarea dispoziţiei anterioare, nr. 4/07.01.2008, începând cu 01.01.2008. În lipsa unei precizări exprese cu privire la perioada asupra căreia poartă revocarea, efectul juridic al actului reclamantului trebuie considerat a fi valabil exclusiv de la data de 01.04.2009.

Prin sentinţa civilă nr.2455 din data de 16 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa s-a respins acţiunea ca neintemeiata.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut ca pârâta TM a fost angajata reclamantului în funcţia de profesor, astfel cum a rezultat din fişa postului, actul adiţional la contractul individual de muncă şi dispoziţiile nr. 4/07.01.2008 si 22/07.05.2009 emise de reclamant.

Prin Dispoziţia nr. 2/07.01.2008 emisă de reclamant, s-a prevăzut că, începând cu data de 01.01.2008, pârâtei i se acordă o gradaţie de merit pe o perioadă de 4 ani, în procent de 25%.

Ca urmare a unui raport de audit intern nr. 5251/05.05.2009 întocmit de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, s-a constatat că şcolile populare de arte fiind aşezăminte culturale şi nu unităţi şcolare, nu se încadrează în nici unul din ciclurile, respectiv treptele învăţământului preuniversitar, fiind subordonate numai Ministerului Culturii şi Cultelor. În aceste condiţii gradaţiile de merit acordate salariaţilor încadraţi ca profesori au fost stabilite cu încălcarea legii, fiind necesară recuperarea acestor sume.

Pe cale de consecinţă, reclamantul a întocmit Dispoziţia nr. 21/07.05.2009 prin care, începând cu data de 01.04.2009 a dispus încetarea acordării gradaţiei de merit în procent de 25%. Această dispoziţie a fost contestată în justiţie, dar a fost menţinută prin decizia civilă nr. 1836/03.02.2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, care a casat sentinţa tribunalului, şi a respins contestaţia pârâtei.

Prin raportul de expertiză contabila întocmit in cauza s-a calculat suma reprezentând gradaţie de merit încasată de pârâtă, în total 10837 lei.

Conform art. 272 din Codul muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să restituie acea suma.

Răspunderea patrimonială propriu-zisă se întemeiază pe o faptă săvârşita cu vinovăţie, pe când obligaţia de restituire are la baza plata lucrului nedatorat, îmbogăţirea fără justă cauză.

În cauză, prima instanţă a constatat că potrivit dispoziţiei nr. 22/07.05.2009 reclamantul a dispus ca începând cu data de 01.04.2009 să nu i se mai cuvină gradaţia de merit pârâtei TM.

Prin urmare, efectele acestei dispoziţii, se întind începând cu data de 01.04.2009 şi nu pot retroactiva. Gradaţia de merit încasată de către pârâtă pentru perioada 01.01.2008 -31.03.2009 are la bază un temei legal, constând în Dispoziţia nr. 2/07.01.2008, care este valabilă şi care nu a fost anulată.

Din cuprinsul dispoziţiilor nr. 21/07.05.2009 şi nr. 2/07.01.2008 a rezultat că pentru perioada anterioară datei de 01.04.2009, adică 01.01.2008 – 01.03.2009 gradaţia de merit a fost acordată în temeiul dispoziţiei nr. 2, fiind nejustificată susţinerea reclamantului potrivit căruia pentru acordarea acestor sume nu a existat nici un titlu. Faptul că ulterior, prin raportul de audit, s-a constatat că aceste sume au fost încasate necuvenit, nu justifică restituirea acestor sume, atâta timp cât Dispoziţia menţionată mai sus (nr. 2/07.01.2008) nu a fost contestată, ea producându-şi efectele juridice pentru care a fost emisă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul CJC Dâmboviţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în acest sens dispoziţiile art. 304 pct.7 şi 9 Cod procedură civilă şi art. 3041 Cod procedură civilă.

Având în vedere că prin decizia 183/03.02.2010 a fost respinsă contestaţia salariaţilor împotriva Dispoziţiei nr.21/07.05.2010 privind revocarea dispoziţiei nr. 2/07.01.2008 iar aceştia au refuzat restituirea sumelor încasate în perioada ianuarie 2008-martie 2009 astfel cum au fost înştiinţaţi la data de 18.05.2010, au fost promovate acţiuni în instanţa în temeiul art.272 Codul Muncii, acţiunea dosarului 1041/120/2010 privind-o pe intimata-pârâta TM.

Acţiunea a fost promovată de Şcoală Populară de Arte şi Meserii OE care la data introducerii acţiunii era instituţie cu personalitate juridică.

La data de l.06.2010 urmare reorganizării dispusa prin Hotărârea nr.64 a CJ Dâmboviţa, Scoală Populară de Arte şi Meserii OE funcţionează ca departament în cadrul CJC Dâmboviţa, motiv pentru care, în calitatea de reclamant a fost conceptată noua instituţie.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a contestat cuantumul sumei solicitata de instituţie a fi restituită pretinzând că ar fi încasat cu titlu de gradaţie de merit doar suma de 5348,41.

Totodată a arătat că prin Dispoziţia nr. 22 /07.05.2009 angajatorul a dispus doar încetarea gradaţiei de merit începând cu 0l.04.2009/ fără să se menţioneze explicit şi indubitabil ca prin respectiva dispoziţie se revoca Dispoziţia nr.2 din 07.01.2008

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele şi lucrările dosarului, de dispoziţiile legale ce au incidenţă în soluţionarea cauzei, Curtea a constatat că recursul este fondat pentru urmatoarele considerente:

Prin Dispoziţia nr. 2/7.01.2008 s-a acordat pârâtei-intimate suma de 10.854 lei cu titlu de gradaţie de merit pentru perioada ianuarie-martie 2009.

La data de 7.05.2009 s-a emis Dispoziţia nr. 21 prin care s-a revocat Dispoziţia nr. 2 din 7.01.2008 dispunându-se ca, începând cu data de 1.04.2009 pârâtei-intimate, angajată în funcţia de profesor în cadrul Şcolii Populară de Arte şi Meserii OE să-i înceteze acordarea gradaţiei de merit în procent de 25% , iar în conformitate cu dispoziţiile art. 272 alin.1 Codul Muncii, întocmirea şi înaintarea unui angajament de plată în vederea recuperării sumelor acordate necuvenit pentru perioada 01.01.2008-31.03.2009.

La baza emiterii Dispoziţiei nr.21/07.05.2009 privind revocarea Dispoziţiei nr.2/07.01.2008 au stat, astfel cum rezultă din conţinutul acesteia, prevederile OUG nr. 118/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii aşezămintelor culturale, Raportul de Audit Intern nr. 5251/05.05.2009 întocmit de Compartimentul de Audit Public Intern al CJ Dâmboviţa, referatul cu nr. 468/06.05.2009 privind legalitatea şi oportunitatea măsurilor de revocare a Dispoziţiei cu nr.2 din 7.01.2008 întocmit de managerul Şcolii Populare de Arte şi Meserii OE.

Dispoziţia nr. 21/7.05.2009 a fost contestată, făcând obiectul cauzei înregistrată sub nr. 2376/120/ 2009 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Ploieşti care, prin decizia nr. 183 din 3.02.2010 a admis recursul formulat de Şcoala Populară de Arte şi Meserii OE, a modificat în tot sentinţa şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Prin urmare, Dispoziţia nr. 21/7.05.2009 de revocare a gradaţiei de merit a fost constatată ca fiind legală, ea producând efectele juridice.

În considerentele deciziei nr. 183 din data de 3.02.2010 Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că, potrivit art. 13 din OUG 118/2006, personalul de specialitate care desfăşoară activităţi artistice în cadrul aşezămintelor culturale, instituţii publice, angajat cu contract individual de muncă, este încadrat şi salarizat în funcţie de pregătirea profesională, potrivit legislaţiei în vigoare aplicabile personalului bugetar.

Dispoziţiile art. 50 alin.(3) din Legea nr. 128/1997 stipulează că personalul didactic de predare, didactic auxiliar şi cel de conducere din unităţile de învăţământ, cu performanţe deosebite în inovarea didactică, în pregătirea preşcolarilor sau a elevilor, în pregătirea elevilor distinşi la concursuri şcolare, faza naţională şi internaţională, precum şi cu o vechime de peste 3 ani în învăţământ, poate beneficia de gradaţie de merit, acordată prin concurs.

Această gradaţie se acordă pentru 10% din posturile didactice existente la nivelul inspectoratului şcolar şi reprezintă 20% din salariul de bază al funcţiei sau postului persoanei în cauză. Gradaţia de merit se include în salariul de bază.

Într-adevăr, arată instanta de control judiciar, în decizia menţionată dispoziţiile OUG 118/2006 fac trimitere la Legea nr. 128/1997, însă acestea se referă numai la nivelurile de salarizare şi nu se pot aplica prin analogie dispoziţiile din această lege în privinţa gradaţiei de merit, care se acordă printr-o anumită procedură, pentru posturile didactice existente la nivelul Inspectoratului Şcolar.

Şcolile populare de arte sunt aşezăminte culturale şi nu unităţi şcolare, neîncadrându-se, prin urmare, în treptele învăţământului preuniversitar.

În consecinţă, personalul încadrat în şcolile populare de artă nu poate să beneficieze de gradaţia de merit.

Faptul că acordarea gradaţiei de merit în favoarea intimatei-pârâte dispusă prin Dispoziţia nr.2/7.01.2008 - ulterior revocată - a fost realizată din culpa angajatorului, pe fondul unei interpretări şi aplicări nelegale a dispoziţiilor Legii nr. 128/1997, nefiind culpa pârâtei-intimate nu poate constitui un argument suficient pentru respingerea acţiunii, câtă vreme restituirea sumelor nedatorate încasate de la angajator, conform art. 272 alin.1 din Codul Muncii, se dispune indiferent de culpa angajatorului sau salariatului.

Sunt neîntemeiate susţinerile intimatei legate de greşita interpretare a dispoziţiei nr. 21/07.05.2009, dispoziţie care nu a fost revocată retroactiv, câtă vreme emiterea acestei dispoziţii a avut loc în contextul sus-arătat, indicându-se în cuprinsul acesteia motivele emiterii sale, iar însăşi titulatura sa fiind de „revocare a Dispoziţiei nr. 2 din 7.01.2008” cu consecinţa recuperării sumelor acordate necuvenit în perioada 01.01.2008-31.03.2009.

Potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit în faţa instanţei de fond suma netă încasată de pârâta-intimată cu titlul de gradaţie de merit a fost, în perioada ianuarie 2008-martie 2009 în cuantum de 10.837 lei.

Potrivit art. 272 (1) Codul Muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie, astfel încât, sub acest aspect, cererea recurentului se priveşte ca întemeiată. Însă, în ceea ce priveşte aplicarea dobânzii legale la această sumă, conform OUG 9/2001, instanţa apreciază că pârâta-intimată nu are nicio culpă în producerea acestui prejudiciu, aplicarea eronată a dispoziţiilor legale aparţinând Şcolii Populare de Arte şi Meserii OE şi nu acesteia, astfel încât acest capăt de cerere urmează a fi respins ca neîntemeiat.

În temeiul disp. art. 312 pct. 2 şi 3 Cod procedură civilă Curtea a admis recursul, a modificat în tot sentinţa recurată în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 10837 lei reprezentând gradaţie de merit în cuantum net încasat pe perioada ianuarie 2008-martie 2009, respingând cererea de obligare la plata dobânzii legale ca neîntemeiată.

(Judecător Iuliana Lucăcel)
[83] Grefier. Vechime in specialitate pentru perioada in care a activat ca secretar al Baroului de avocati.